Pretenţii. Decizia nr. 246/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 246/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 246/2015
Ședința publică de la 04 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. T.
Judecător P. M.
Grefier G. O.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta – pârâtă M. M., cu domiciliul în Luduș, ., jud. M., CNP_ împotriva sentinței civile nr. 758 din data de 25 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ .
Fără citarea părților
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 16 aprilie_, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de 23 aprilie 2015, apoi pentru data de 30 aprilie 2015, iar apoi pentru data de azi, 04 mai 2015.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 758/25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Luduș s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Turbaș Steluța în contradictoriu cu pârâta M. M.. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.090 lei, reprezentând contravaloarea sumei împrumutate, precum și la plata către reclamantă a dobânzii legale (nivelul ratei dobânzii de referință B.N.R. plus 4 puncte procentuale) cu privire la suma de 6.090 lei începând cu data introducerii acțiunii, 14 martie 2014 și până la plata efectivă a debitului. Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 409 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
În considerentele hotărârii s-a reținut că la data de 02 august 2012 reclamanta Turbaș Steluța a trimis prin sistem Monygram surorii sale M. M. suma de 1.500 Euro, conform dovezii de la fila 7 din dosar. Cu toate că la momentul reemiterii sumei de 1.500 Euro părțile nu au redactat un înscris care să stabilească natura juridică a operațiunii, instanța a constatat o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris, a cărei efecte sunt stabilite de art. 1198 cod civil 1864, în vigoare la momentul transferului, având în vedere faptul că părțile sunt surori, astfel că dovada actului juridic putându-se face și cu martori. Din coroborarea începutului de dovadă scrisă reprezentat de dovada tranzacției coroborată cu interogatoriul părților și declarația martorei M. A. s-a reținut că această sumă a fost remisă pârâtei cu titlu de împrumut, acesta din urmă achiziționându-și în aceeași perioadă și un autoturism, fapt rezultat din declarația aceluiași martor. Apărarea pârâtei, în sensul că suma de 1.500 Euro ar fi reprezentat contravaloarea lucrărilor efectuate de către soțul său la imobilul deținut de către reclamantă nu poate fi primită deoarece suma de 1500 euro a fost reemisă pârâtei cu aproximativ 8 luni înaintea începerii lucrărilor. Mai mult, pe perioada lucrărilor fiica reclamantei a depus în contul pârâtei suma de 5.500 lei care, după cum însăși pârâta prin reprezentant a arătat, au reprezentat sume necesare renovării. Pe deplin dovedite prin declarațiile martorilor Turbaș V. și C. D. și necontestate de către reclamantă, renovările realizate de către soțul pârâtei la imobilul reclamantei nu depășesc, conform înscrisurilor depuse de către pârâtă, suma de 5.500 lei pe care fiica reclamantei a depus-o în contul pârâtei. Conform chitanțelor depuse la dosar de către pârâta contravaloarea materialelor nu depășește suma de 2.000 lei și chiar acceptând și sumele indicate de către pârâtă prin întâmpinare pe care aceasta le-ar fi achitat altor persoane pentru ajutorul dat la efectuarea renovărilor se poate observa că sumele sunt acoperite din totalul de 5.500 lei și nu din suma de 1.500 Euro. În drept, potrivit art. 1174 alin. 2 Cod civil, contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voința al părților. Conform art. 1178 Cod civil, contractul se încheie prin simplul acord de voință al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă. Dispozițiile capitolului XIII – din Codul Civil intitulat - Contractul de împrumut nu instituie pentru încheierea valabilă a contractului de împrumut obligația preconstituirii unui înscris, astfel contractul încheiat între părți este valabil și în lipsa forme scrise. Cu privire la apărarea pârâtei referitoare la faptul că reclamanta avea obligația de a solicita instanței stabilirea unui termen de restituire si doar apoi putea solicita restituirea împrumutului, instanța consideră că această apărarea nu este întemeiată deoarece reclamanta a făcut chiar și demersuri judiciare înainte de formularea prezentei acțiuni invitând-o la mediator pe pârâtă în vederea rezolvării pe cale amiabilă a litigiului, mai exact restituirea împrumutului, situație de fapt din care poate fi extrasă cu ușurință o prezumție judiciară în sensul existenței unui termen de restituire a împrumutului, anterior datei introducerii acțiunii. Cât privește cuantumul ce urmează a fi restituit reclamantei instanța observă că potrivit art. 2162 alin. 2 Cod civil în cazul în care împrumutul poarta asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel. De asemenea, potrivit art. 1530 Cod civil. Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. Conform art. 1535 alin. 1 Cod civil în cazul in care o suma de bani nu este plătită la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Potrivit art. 1522 alin. 1 Cod civil debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată. Coroborând dispozițiile legale amintite mai sus, instanța a constatat că reclamanta este îndrituită la contravaloarea sumei remisă pârâtei la data de 02 august 2012, adică suma nominală de 6.090 lei, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data introducerii acțiunii, aceasta fiind data de la care reclamanta a pus-o în întârziere pe pârâtă. Stabilirea penalităților doar de la data introducerii cererii de chemare în judecată nu vine să contrazică constatarea anterioară privind existența unui termen de restituirea a împrumutului. Instanța a stabilit pe baza faptelor cunoscute, în temeiul art. 329 Cod procedură civilă, faptul că exigibilitatea obligației de restituire a împrumutului anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Având în vedere situația de fapt din prezenta cauză, instanța constatând că nu se poate determina data exactă a obligației de restituire, va apela la dispozițiile privind punerea în întârziere prevăzute de art. 1522 Cod civil și va stabili ca moment inițial al curgerii dobânzii acela al punerii în întârziere prin introducerea prezentei acțiuni urmând ca dobânda să fie datorată până la plata integrală a obligației. Având în vedere faptul că părțile nu au stabilit cuantumul dobânzii în caz de nerestituire la termen al împrumutului, instanța va face aplicarea dreptului comun în materie respectiv a art. 3 alin . 2 din O.G. nr. 13/2011 care stabilește faptul că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Potrivit dispozițiilor art. 1031 din Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamanta pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 409 lei, instanța, având în vedere cererea în acest sens a reclamantei, s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 409 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâta solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivare arată că prima instanță nu a luat în considerare actele doveditoare ale cheltuielilor necesare procurării de materiale și costul lucrărilor executate la imobilul reclamantei, nu s-a luat în considerare valoarea chitanțelor de la filele 31-33. Reclamanta nu specifică suma achitată soțului său și nici nu deține nicio dovadă în acest sens. În continuare pârâta reia susținerile formulate în primă instanță cu privire la situația de fapt existență între părți. În privința declarației martorei M. A. arată că nu are relații de confesiune cu aceasta și nu a discutat niciodată cu ea despre situația financiară, cu atât mai puțin despre suma de 1500 euro primită de la Turbaș Steluța.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
În motivare arată că prima instanță a analizat susținerile pârâtei cu privire la cheltuielile efectuate de către pârâtă pentru renovarea imobilului reclamantei, acestea fiind coroborate cu declarațiile martorilor audiați, iar lucrarea efectuată de soțul pârâtei nu are nicio legătură cu împrumutul acordat pârâtei, iar justificările pârâtei cu privire la relațiile dintre reclamantă și copii acesteia nu sunt probate, chiar din declarațiile martorilor reieșind că aceștia cunoșteau efectuarea lucrărilor.
Prin răspunsul la întâmpinare apelanta arată că din anexele existente la filele 28-29 rezultă un total de 22.349,55 lei aferent renovării imobilului. Arată că în luna august 2012 a împrumutat suma de 19.002,13 lei pentru a achiziționa un autoturism, moment la care avea o mașină Dacia din 1999, iar dacă relațiile dintre reclamantă și copii aceștia era bună de ce nu s-au ocupat aceștia de toate cele necesare efectuării lucrării, de responsabilitatea cheltuirii banilor în acesta scop.
Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul reține următoarele:
Potrivit normelor de drept invocate și în baza materialului probator aflat la dosar, fiind întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei, tribunalul reține că în mod corect s-a realizat dezlegarea pricinii de către prima instanță.
Criticile invocate prin motivele de apel nu sunt de natură a conduce la schimbarea soluției adoptate de instanța de fond.
Asupra temeiniciei hotărârii primei instanțe prin prisma mijloacelor de probă administrate, Tribunalul reține că prima instanță a reținut în mod corect existența contractului de împrumut dintre părți și obligația pârâtei de restituire a sumei împrumutate.
În acest sens se coroborează și formează convingerea instanței înscrisul de la fila 7 reprezentat de dovada transmiterii de către intimată a sumei de 1500 euro la data de 02.08.2012 către apelantă, precum și declarația martorei M. A. (f. 66). Cele arătate de către apelantă cu privire la declarația acestei martore nu sunt decât simple susțineri ale apelantei și nu pot fi reținute de plano de către instanță câtă vreme nu rezultă din nicio lucrare de la dosar că această martoră ar fi nesinceră. Înscrisurile depuse de către apelantă în cursul soluționării apelului cu privire la situația a două vehicule și la contractarea unui împrumut nu sunt relevante deoarece nu sunt apte a da naștere decât unor prezumții simple pe care instanța nu le poate aplica în prezența unor alte mijloace de probă-înscrisuri și proba testimonială- care le exclud. Mai mult, din extrasul de cont de la fila 19 aferent perioadei 01.08._12 se constată că pârâta avea un debit inițial de -10.436,40 lei, acesta fiind acoperit prin creditul acordat la data de 10.08.2012, deci nu se poate reține că respectivul credit a fost folosit pentru achiziționarea autoturismului astfel cum susține apelanta. De altfel, dacă aceasta ar fi fost situația reală, pârâta ar fi putut susține și dovedi acest aspect în fața primei instanțe, nu la 1 an de la demararea litigiului.
De asemenea, costul renovării imobilului reclamantei nu face obiectul prezentei cauze, nefiind dovedită legătura dintre acesta și suma de bani împrumutată pârâtei, din contră, din mijloacele de probă de mai sus rezultând lipsa unei astfel de conexiuni.
Având în vedere cele de mai sus, precum și considerentele prezentate de prima instanță ce sunt însușite de instanța de apel, tribunalul apreciază ca nefondat apelul declarat, pe care îl va respinge în temeiul art. 480 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta M. M. cu domiciliul în Luduș, ., jud. M., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 758 din data de 25 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la data de 04 mai 2015.
Președinte, A. T. | Judecător, P. M. | |
Grefier, G. O. |
Red./Tehnored.AT/4ex./26.6.2015
Jud. fond:R. C..
| ← Acţiune posesorie. Decizia nr. 93/2015. Tribunalul MUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 237/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
