Contestaţie la executare. Decizia nr. 859/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 859/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 859/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 859/2015
Ședința publică de la 18 Decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător L. D.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea apelului formulat de contestatorii – apelanți K. A. D. și K. A., ambii cu domiciliul procesual ales în Tg M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 465/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._/320/2014.
Procedura este legal îndeplinită, în lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 10 decembrie când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de azi, 18 decembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie civilă.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 465/6.02.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dosar_ a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de petenții K. A. R. și K. A. D. împotriva încheierii 1/23.07.2014 a B. U. F..
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea de executare silită formulată de creditorii K. A. R. și K. A. D. și înregistrată la B.. U. F. la data de 28.05.2014, s-a solicitat executarea silită a debitorului P. F. F. în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4033/2011 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr. 1390/320/ 2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 221/2012 pronunțată de către Tribunalul M., respectiv decizia nr. 2013/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M..
S-a reținut că prin sentința indicată, debitorul a fost obligat la demolarea gardului împrej-muitor al proprietății părților – teren în suprafață de 44.750 mp înscris în CF. nr. 3459/N a loc. Sântana de M., nr. top. 1883/1/1, nr. cad. 820/1, și la plata unor daune cominatorii în cuan-tum de 100 lei/zi de întârziere, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A mai reținut prima instanță că prin încheierea de la 28.05.2014 dată de executorul judecătoresc U. F., s-a dispus înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită nr. 185/E/2014 iar cererea executarea silită a fost încuviințată ca atare prin încheierea nr. 4309/2014 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ .
A mai reținut prima instanță că prin încheierea nr. 1/23.07.2014, executorul judecătoresc urmare a sesizării din oficiu a revenit parțial asupra celor dispuse prin încheierea din data de 28.05.2014 și a dispus îndreptarea erorii materiale intervenite în cuprinsul încheierii relativ la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței datorate de debitor constând din daunele cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, apreciind ca fiind aplicabile în speță dispozițiile Deciziei nr. 20/2005 pronunțate de ÎCCJ într-un recurs dat în interesul legii, drept pentru care a fost admisă în parte cererea de executare silită a debitorului, respectiv numai în privința dispoziției de obligare a acestuia la ridicarea gardului împrejmuitor, respingându-se cererea de obligare a părții la plata daunelor cominatorii stabilite prin sentința anterior indicată.
A preciat în continuare prima instanță că potrivit deciziei nr. 20/2005 pronunțate de ÎCCJ la 13.03.2006 daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligației convenite iar suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă și lichidă, revenind instanței de judecată îndatorirea ca, după executarea obligației respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
S-a mai reținut că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de către instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii.
Prima instabță a apreciat că deși ulterior pronunțării acestei decizii, art. 5803 C.. 1865 a fost mo-dificat prin Legea nr. 459/2006 forța obligatorie a acestei soluții oferite de decizia RIL. se păstrează și în prezent, inclusiv în considerarea celor dispuse de către Judecătoria Târgu M. prin sentința civilă nr. 4033/2011 pronunțată în dosarul nr._, în condițiile în care soluția dată asupra cererii de obligare a debitorului la plata daunelor cominatorii a rămas nemodificată astfel cum s-a arătat mai sus.
Față de acestea s-a apreciat că cererea petenților este nefondată deoarece actul contestat a fost efectuat cu respec-tarea dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 188/2000, relative la îndreptarea/completarea actelor înde-plinite de către executorii judecătorești.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții solicitând modificarea în tot a sentinței apelate, admiterea plângerii și anularea încheierii atacate și continuarea executării silite în limitele încheierii emise la la 28.05.2014 de același executor judecătoresc.
În motivare s-a arătat că în speță nu suntem în prezența unei simple hotărâri de aplicare a unei amnzi civile ci a unei hotărâri care a stabilit în mod inechivoc despăgibirea explicită, certă și lichidă față de neexecutarea obligației de demolare a gardului, astfel că deizia invocată de instanța de fond nu este incidentă în speță iar titlul executoriu este susceptibil de executare silită.
s-a arătat că prin sentința civilă irevocabiolă debitorula fost obligat la demolarea gardului sub sancțiunea plății unor daune conminatorii de 100 lei/zi d eîntârziere și că de la data rămânerii irevocabile a sentinșei până la data cererii de executare silită au trecut 1015 zile astfel că creanța din titlul executoriu este certă și lichidă. S-a arătat că instanța a stabilit printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă care se bucură de autoritate de lucru judecat o creanță certă de 100 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la ridicarea gardului împrejmuitor. Față de acestea s-a arătat că dispozitia executorului judecătorecs este rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor instanței și se impune să fie anulată.
Se mai arată că cererea executorului de încuviințare a executării silite a fost admisă printr-o hotărâre judecătorească care a intrat în puterea lucrului judecat astfel că executorul nu mai avea posibilitatea de a proceda la îndreptarea unei erori materiale cu atât mai mult cu cât actele sale au suferit controlul instanțelor judecătorești.
Se mai arată că decizia 20/2005 este aplicabilă doar daunelor conminatorii stabilite prin hotărâri judecătorești care nu sunt certe și lichide ceea ce nu este cazul în speță.
Analizând apelul constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Contrar susținerilor apelantului, având în vedere împrejurarea că încheierea atacată privește executarea silită a unor dispozitii dintr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-au stabilit daune conminatorii, decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 20/2005 invocată de prima instanță este incidentă în cauză iar atât dispozitivul cât și considerentele acesteia sunt obligatorii conform art. 330 alin 4 indice 7 din Vechiul cod de procedură civilă.
Din conținutul acestora rezultă că daunele conminatorii „fără să reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor debitorului, constituie totuși o modalitate de constrângere ce rezultă din amenințarea cu o atare executare dacă debitorul nu își îndeplinește obligația asumată.” Prin aceeași decizie s-a arătat că „daunele conminatorii au un caracter provizoriu, astfel că în cazul în care debitorul execută obligația, acestea vor trebui să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor ar trebui convertit totuși la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluție nefiind posibilă deoarece în sistemul nostru de drept, despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului pentru că diferența s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăți în acest mod fără justă cauză.” Față de acestea, prin decizia în interesul legii nr. 20/2005 s-a apreciat că „nici executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert și nelichid, fiind de principiu deci că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligației convenite, precum și că suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă și lichidă, revenindu-i instanței de judecată îndatorirea ca, după executarea obligației respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.” Față de acestea s-a arătat că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii.
În conseceință, față de necesitatea ca acestea să fie convertite în daune compensatorii după executarea obligației, fiind necesară stabilirea potrivit regulilor de drept comun a sumei ce reprezintă beneficiul efectiv cauzat creditorului, suma stabilită cu titlu de daune conminatorii nu poate fi apreciată ca având caracter cert și lichid iar dispozitiile din hotărâre prin care s-au stabilit daune conminatorii nu sunt susceptibile de executare silită.
Prin urmare, față de natura daunelor conminatorii, anterior transformării acestora în daune compensatorii ori moratorii nu este posibilă executarea silită a acestora iar prin aceasta nu se contravine dispozițiilor sentinței judecătorești prin care au fost stabilite deoarece prin acea sentință sumele au fost stabilite cu acest titlu provizoriu de daune conminatorii.
Față de acestea reiese că prin încheierea atacată s-a dispus în mod corect admiterea numai în parte a cererii de executare silită, iar nu și în ceea ce privește executarea dispozitiilor privitoare la daunele conminatorii deoarece acestea nu sunt stabilite decât în mod provizoriu, fiind necesară convertirea acestora în daune compensatorii.
Cu privire la motivul de nelegalitate al încheierii atacate decurgând din încălcarea autorității de lucru judecat al hotărârii de încuviințare a executării instanța constată că este nefondat deoarece această hotărâre de încuviințate a executării silite este pronunțată în cadrul procedurii necontencioase astfel că nu are autoritate de lucru judecat conform artr. 535 C pr civ.
Prin urmare, constatând ca sentința atacată este legală și temeinică, în baza art 480 C pr civ va respinge apelul ce nefundat, menținând hotărârea atacată.
Față de soluția pronunțată asupra apelului în baza art 482 raportat la art 451-453 C or civ va respinge cererea apelantilor de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de petenții K. A. R. și K. A. D., ambii cu domiciliul procesual ales în Tg M., ., jud. M., împotriva Sentinței civile 465/6.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosar_ ca nefondat.
Respinge cererea intimatei apelanților cu privire la obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată .
Definitivă.
Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, azi, 18 12.2015.
Președinte, C. S. | Judecător, L. D. | |
Grefier, M. V. |
Red. Tehnored./L.D./20.01.2016
Jud. fond. L.C. S.
Listat: M.V. /22.01.2016
5 exemplare/4 pagini
| ← Asigurare dovezi. Decizia nr. 866/2015. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 860/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
