Contestaţie la executare. Decizia nr. 387/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 387/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 387/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 387/2015
Ședința publică din data de 25 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. O.
Judecător M. M.
Grefier S. D.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice M.- Serviciul Fiscal Municipal Reghin cu sediul procesual ales în Târgu-M., .. 1-3, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 86 din data de 29 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Procedura este legal îndeplinită în lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 18 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de azi, 25 iunie 2015.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 86/29 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul M. P. în contradictoriu cu intimata D. B. – AJFP M. (fostă DGFP M. – AFP Reghin) și s-a dispus anularea procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/22.07.2014, în dosarul de executare nr._/30.03.2014 și s-a dispus radierea înscrierilor efectuate în cartea funciară nr._ în baza înscrisului sus-menționat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 de lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că cererea contestatorului a fost motivată prin aceea că măsura sechestrului contestată în cauză a fost instituită pentru acoperirea unor obligații fiscale ale soției sale M. L. M., în condițiile în care imobile cu privire la care s-a dispus măsura este un bun comun în coproprietate devălmașă.
Referitor la aplicarea măsurii sechestrului asigurator pentru bunuri imobile, instanța a reținut că potrivit art.129 din OG nr. 92/2003, măsurile asiguratorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota parte deținută de acesta.
A arăt însă instanța că în speța de față însă, nu este vorba de o proprietate comună pe cote părți, ci de o proprietate în devălmășie unde nu sunt stabilite cote părți, pentru a putea fi urmărite, întrucât bunul asupra căruia s-a notat sechestrul face parte din comunitatea de bunuri a debitorului și soției sale.
În consecință, s-a arătat că pentru stabilirea cotelor fiecărui soț asupra bunurilor comune, este necesară ieșirea din indiviziune, iar prevederile legale stabilesc această posibilitate a creditorului de a solicita, în cadrul executării silite, ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile deținute de debitor cu alte persoane, tocmai în vederea asigurării posibilității acestuia de a recupera debitul.
Instanța a concluzionat că aplicarea sechestrului asupra unei cote părți dintr-un bun deținut în devălmășie este nelegală, întrucât, pe de-o parte nu s-a stabilit cota parte deținută de coproprietari, iar în al doilea rând, pentru că afectează dreptul coproprietarului devălmaș, care în urma partajului ar putea obține o cotă parte mai mare decât cea asupra căreia nu a fost instituit sechestrul.
A mai precizat instanța că art. 129 din OG nr. 92/2003, permite instituirea sechestrului asigurător doar asupra bunurilor mobile sau imobile, proprietate ale debitorului sau asupra cotei părți deținute de acesta, precum și asupra veniturilor acestuia, și numai în anumite condiții prevăzute de acest text de lege, nu și asupra bunurilor proprietate comună în devălmășie.
În consecință, s-a dispus admiterea contestația după cum mai sus s-a arătat, fiind făcută și aplicarea prevederilor art. 453 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. –Administrația județeană a Finanțelor Publice M., solicitând admiterea apelului și anularea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare și menținere actelor de executare, ca și respingere capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Se arată în motivarea căii de atac că sentința pronunțată de instanța de fond este neîntemeiată.
Apelanta a făcut o prezentare a situației care a dus la declanșarea executării silite ca urmare a angajării răspunderii solidare a d-nei Moldovna L. M. cu debitoare insolvabilă . SRL.
Față de cele reținute de instanța de fond se susține că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 129 din OUG nr. 92/2003, întrucât procesul verbal de sechestru contestate în cauză a fost instituit în temeiul prevederilor art. 154 din OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește cheltuieli de judecată acordate de instanța de fond se susține că sumele achitate de contestator cu titlu de taxă judiciară de timbru nu pot fi stabilite în sarcina intimatei, întrucât sunt incidente în cauză prevederile art. 45 alin.1 lit. f din OUG nr. 80/2013 potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restitui la cererea petiționarului când contestația la executare a fost admisă iar hotărârea a rămas definitivă.
În drept au fost invocate prevederile art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul M. P. a solicitat admiterea în parte a apelului declarat în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată de către intimată, cu menținerea în rest a hotărârii atacate și obligare apelantei la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac.
Se arată prin întâmpinare că textele normative indicate în memoriul de apel nu sunt în măsură să susțină argumentele apelantei, cu atât mai mult cu cât în mod corect a instanța de fond a reținut că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 129 Cod de procedură fiscală în ceea ce privește instituirea sechestrului.
În acest sens se subliniază că măsura asigurătorie putea fi luată numai asupra bunurilor debitorului –care nu este contestatorul –intimat în cauză iar în situația în care aceste bunuri nu acoperă întinderea datoriei fiscale, se poate aplica măsura asigurătorie și asupra bunurilor aflate în proprietate comună dar numai pentru cota parte, ori proprietatea comună a contestatorului cu soția sa - debitor fiscal – nu este o proprietate pe cote părți ci devălmașă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, a apărărilor expuse prin întâmpinare și având în vedere efectul devolutiv al căii de atac consacrat de prevederile art. 476 Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile din data de 22.07.2014 în dosarul execuțional nr._/31.03.2014 asupra terenului intravilan înscris în CF nr._ Crăiești, a vizat cota nedeterminată de ½ parte a debitoarei fiscale M. L. M. și a fost întocmit în baza prevederilor art. 154 din OG nr. 92/2003.
Dispozițiile art. 154 din OG nr. 92/2003, care reglementează procedura de executare silită a bunurilor imobile prevede la alin. 5 posibilitatea aplicării unui sechestru, așa cum s-a procedat în cauză.
Acceptâd poziția exprimată de apelantă referitoare la textul legal incident în cauză, în condițiile în care nu s-a procedat la aplicarea unui sechestru asigurător ci a unui sechestru execuțional, aprecierea legalității instituirii măsurii se poate face doar prin raportare la ansamblul textului de lege care reglementeză procedura.
Ori, alin.1 al art. 154 din OG nr. 92/2003 arată că “ Sunt supuse executarii silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situatia in care debitorul detine bunuri in proprietate ., executarea silita se va intinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului in urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei”.
În consecință, aplicarea unui sechestru în temeiul prevederilro art. 154 alin. 5 din OG nr. 92/2003 se poate face doar asupa bunurilor proprietate debitorului; mai mult, dacă prevederile art. 129 Cod de procedură fisclaă permit instituirea sechestrului asigurător asupra cotei părți de proprietate pe care debitorul fiscal o are asupra bunului aflat în coproprietate, prevederile art. 154 alin. 1 Cod de procedură fiscal impun ca executarea referitor la altfe de bunuri să nu poată fi declanșată decât după ce s-a realizat partajarea respectivului bun.
În consecință, chiar dacă este întemeiată critica adusă de apelantă cu privire la temeiul de drept pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția, în fapt și prin primsa prevederilor legale invocate de apelantă - art. 154 Cod de procedură fiscală – actul de executare este nelegal ,astfel că soluația dată în cauză este corectă, chiar dacă pentru alte arguemtne, respective cele reținute de instanța de apel.
Pentru aceste considerente, apreciind că apelul dedus judecății nu este fondat, în temeiul prevederilor art. 480 alin.1 Cod de procedură civilă, tribunalul va dispune respingerea acestuia.
Apelanta fiind în culpă procesuală, în temeiul prevederilor art. 453 Cod de procedură civilă urmează a fi obligată la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, în favoarea intimatului M. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de D.G.R.F.P. B. – A.J.F.P. M. împotriva sentinței civile nr. 86/29.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Reghin.
Obligă pe apelanta D.G.R.F.P. B. – A.J.F.P. M. să plătească în favoarea intimatului M. P. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2015.
Președinte, E. O. | Judecător, M. M. | |
Grefier, S. D. |
Red./Tehnored./M.M.
Listat/S.D./4 ex./01.07.2015
Jud. fond. A. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 856/2015. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
