Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 367/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 367/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 367/2015
Ședința publică din data de 18 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. O.
Judecător M. M.
Grefier S. D.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta G. L. cu CNP_ și cu domiciliul în Târgu-M. . județul M., împotriva sentinței civile nr. 707 din data de 18 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dosarul nr._ .
Procedura este legal îndeplinită în lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 12 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de azi, 18 iunie 2015.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 707/18.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta G. L. în contradictoriu cu pârâtul Somașan A. și a fost dispusă obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2850 lei, cu titlul de daune morale și 210 lei cu titlul de daune materiale, de asemenea a fost dispusă obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 110 lei reprezentând cheltuieli de judecată compuse din taxă de timbru și totodată la plata către stat a sumei de 110 lei cu titlul de ajutor public judiciar constând în reducerea taxei de timbru de care a beneficiat reclamanta, fiind respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă s-a solicitat de către reclamantă obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de pretenții materiale și a sumei de 10.000 lei cu titlu de dauna morale, în condițiile în care la data de 05.03.2013, aceasta a suferit o contuzie a piciorului stâng, fiind călcată pe laba piciorului de roata trailerului atașat la utilajul condus de pârât.
Pârâtul la rândul său a formulat cerere de chemare în garanție a .. M., având în vedere că incidentul s-a produs în curtea acestei societăți și de asemenea că pârâtul avea la momentul respectiv calitatea de angajat la societății. Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheiere de ședință de la termenul de judecată din data de 17.09.2014.
Privitor la fondul cauzei, instanța, potrivit probelor administrate, a reținut că la data de 05.03.3013, reclamanta a fost victima unui accident de muncă produs pe o alee din curtea Azomureș SA.
Modul în care acest accident s-a produs este descris în procesului verbal de cercetare încheiat de angajatorul reclamantei, necontestat de niciuna din părți, și anume s-a constata că reclamanta nu a fost atentă la circulația de pe alee, încălcând prevederile din Instrucțiunile proprii de securitate a muncii și de asemenea că pârâtul nu a fost atent la victimă, nelăsând suficient spațiu în dreapta ansamblului pe care îl conducea, astfel încât să evite lovirea victimei.
Reclamanta a fost diagnosticată cu „contuzie forte antepicior stâng cu ruptură capsulo-ligamentară tarso-metatarsiană”, aceasta beneficiind de 57 de zile concediu medical, în intervalul martie- aprilie 2013.
Analizând condițiile angajării răspunderii civile delictuale a unei persoane prin prisma prevederilor art. 1349 alin.2 Cod civil, instanța a arătat referitor la fapta ilicită că aceasta constă în vătămarea reclamantei în modalitatea mai sus prezentată, pe fondul conducerii de către pârât a unui utilaj pe care nu avea dreptul să îl conducă .
Instanța a constata că prin această faptă au fost cauzate reclamantei suferințe fizice dar și psihice, inerente imobilizării la pat (așa cum aceste au fost dovedite de martorii audiați în cauză) .
Ca atare, s-a conchis că au fost probate existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între acesta și faptă.
În privința vinovăției pârâtului, instanța a constatat că în cauză s-a probat existența acesteia sub forma culpei, prevăzută de art. 16 alin. 3 Cod civil, întrucât pârâtul, aflat la volanul unui utilaj agabaritic pe care cunoștea că nu are dreptul să îl conducă, a omis să ia toate măsurile necesare pentru protejarea reclamantei care se afla pe carosabil, respectiv nici nu a evitat-o și nici nu a oprit pentru preîntâmpinarea producerii accidentului.
În ceea ce privește apărările pârâtului referitoare la faptul că reclamantei îi revine în principal culpa pentru producerea accidentului, instanța a arătat că probele administrate au tins la a dovedii o culpă comună a celor două părți, reținând că reclamanta alături de colegii ei a fost instruită cu privire la protecția muncii și la rândul ei nu a respectat aceste reguli.
Totodată instanța a arătat că nu pot fi reținute în cauză prevederile art. 1352 din Noul cod civil întrucât chiar dacă reclamanta nu a respectat normele de protecție a muncii care îi interziceau să se afle pe carosabil, aceasta nu înseamnă că ea însăși este răspunzătoare pentru vătămarea suferită, culpa pentru vătămarea produsă revenindu-i pârâtului care ar fi trebuit să oprească în momentul în care a văzut-o sau ar fi trebuit că vireze astfel încât să o evite, faptul că pârâtul nu a fost în măsură că evite producerea accidentului ca urmare a faptului că nu stăpânea în mod corespunzător utilajul respectiv nu este în niciun caz imputabil reclamantei.
Privitor la cuantumul prejudiciului, s-a constat că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale.
Privitor la prejudiciul material pretins (constând în alimentație specială, medicamente, tratamente speciale pentru recuperare), instanța a reținut constată că reclamanta nu a depus niciun fel de înscrisuri care să ateste suportarea unor astfel de cheltuieli. În ceea ce privește declarația a martorului F. M. D. referitoare la costul medicației și alimentație în cursul celor 3 luni în care a stat în pat, instanța a arătat că alimentați respectivă era necesară reclamantei independent de accidentul produs (câtă vreme în scrisoarea medicală nu s-a prescris acestei o alimentație specială), iar privitor la medicamente s-a constatat că nici acestea nu au fost prescris de medic iar achiziționarea acestora - în măsura în care nu a fost vorba de medicamente compensate- ar fi trebuit dovedită cu chitanțe. A mai arătat instanța, în privința „Recomandării privind acordarea dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale”, de care reclamanta s-a prevalat în probațiune, că aceasta nu a făcut dovada achiziționării unui astfel de dispozitiv și a prețului său, iar pe de altă parte s-a constat că susținătorii plantari au fost recomandați la mai bine de o lună de la producerea accidentului și pentru un diagnostic cu totul distinct – respectiv picior plat.
Referitor la daunele materiale, instanța a reținut că acestea s-au probat doar sub aspectul sumelor de 30-40 lei achitate de reclamantă persoanei care o transporta la medic, de 2 ori pe lună, timp de 3 luni, reprezentând contravaloarea benzinei.
Cu privire la daunelor morale solicitate, instanța a arătat în primul rând că reclamanta nu a fost spitalizată ci doar s-a aflat în concediu medical prelungit succesiv, pe o perioadă totală de 57 zile, martorii audiați relevând că imediat după accident piciorul era albastru și foarte umflat, și că timp de trei luni (F. M.) respectiv o lună (F. O.) reclamanta nu a putut să meargă, fiind ajutată de aceștia să se deplaseze oriunde avea nevoie sau la treburile gospodăriei.
În acest context a arăt instanța că diagnosticul medicului atestă faptul că piciorul nu a fost rupt/fracturat iar susținerile potrivit cărora nu a putut să se deplaseze fără ajutorul altor persoane pentru o perioadă fie și de o lună (3 luni, în accepțiunea unuia dintre cei doi martori) sunt exagerate, fiind oricând la îndemâna acesteia utilizarea unui baston/cârje chiar artizanale.
De aceea daunele morale pretinse au fost apreciate de instanță ca nejustificat de mari și de aceea a conchis că suma de 2850 lei (câte 50 lei pentru fiecare din cele 57 zile de concediu medical) reprezintă o reparație echitabilă pentru suferința trăită de reclamantă cu ocazia producerii accidentului de muncă și ulterior acestui moment.
În consecință instanța a dispus în sensul celor anterior arătate, iar în privința cheltuielilor de judecată a făcut aplicarea prevederilor art. 453 alin.2 Cod de procedură civilă și ale art. 18 și art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta G. L., solicitând admitere apelului și schimbare în parte a hotărârii atacate cu consecința admiterii integrala a cererii introductive în ceea ce privește sumele solicitate cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale și morale cauzate, cu acordarea cheltuielilor de judecată în calea de atac.
Un prim aspect cu privire la care se aduc critic prin memoriul de apel îl reprezintă faptul că, în opinia apelantei, instanța nu a analizat corect și a fost părtinitoare în soluționarea cauzei, însușindu-și concluziile raportului privind cercetarea accidentului de muncă întocmit de ISS Facility Service SRL care vorbește de o culpă comună în producere acestuia. Instanța, se susține, a scos din contextul evenimentelor fapta, coroborând procesul verbal cu declarația martorei A. F. și ignorând declarația lui A. Jozsef, colegul de muncă al reclamantei și martor ocular, care a confirma că pârâtul nu a claxonat și a trecut cu prima roată a trailerului peste piciorul reclamantei, deși era loc suficient pentru ca aceasta să fie ocolită fără a se produce vreun eveniment.
În consecință, susține apelanta, vina principală în producerea accidentului de muncă o are pârâtul, care nu avea voie să conducă un astfel de utilaj pe drumurile din incinta Azomureș, pentru că nu era autorizat în acest sens, iar apărările pârâtului referitoare la faptul că ar fi fost forțat de către șefa sa de transport, nu îl exonerează de culpa în producerea accidentului.
Susține apelanta că această motivarea netemeinică a instanție în ceea ce privește culpa comună a avut ca și consecință minimalizarea numărului de zile de concediu medical, ignorându-se faptul că reclamanta nu a avut bani care să-i permită un tratament medical eficace și și-a permis un tratament medicamentos doar cu ajutorul vecinelor care audiate ca martore, au confirmat acest lucru . Acești martori au fost cei care au ajutat-o pe reclamantă cu alimentași specifică și au relatat în fața instanței de fond că aceasta costa în jur de 150 -200 de lei zilnic, de-a lungul celor 58 de zile de concediu medical (incluzându-se în această sumă și contravaloarea medicamentelor).
Față de suma care a fost dispusă prin hotărârea instanței de fond cu titlu de despăgubiri materiale ,se reamintește că reclamanta nu s-a ridicat din pat timp de 40 de zile, că avea piciorul complet albastru și a fost nevoită să împrumute bani pentru a-și asigura minimul tratament și transportul la medic.
În ceea ce privește daunele morale, se arată că aceste au fost acordate într-un cuantum modic, fără ca această dispoziție să fie corespunzător motivată, respectiv reținându-se doar că acestea ar fi fost solicitate întru-un cuantum exagerat.
Conchide apelanta că este greșită soluția instanței de fond, cercetarea stării de fapt fiind interpretată altfel decât cea reală.
În drept, au fost invocate prevederile art. 468 alin.1 și art. 480 alin.2 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a solicita respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată prin întâmpinare că toate elementele stării de fapt au fost corect reținute de instanța de fond, probele administrate în cauză, inclusiv cele testimoniale conturând existența unei culpe comune a părților în producerea accidentului . Așa cum s-a reținut în procesul verbal al Comisiei de cercetare a accidentului, s-a constatat că evenimentul s-a produse din cauză că reclamanta nu a fost atentă la circulația pe alee, încălcând prevederile din instrucțiunile proprii de securitate muncii, abia la capitolul „alte cauza care au concurat la producere evenimentului” se face referire și la o oarecare culpă a pârâtului care nu a fost atent la deplasare victimei, dat factorul determinant l-a reprezentat nerespectare de către reclamantă a instrucțiunilor de securitatea muncii.
În ceea ce privește prejudiciul material pretins de reclamanta apelantă, se arată că în mod corect a reținut instanța că acesta nu a fost dovedit prin înscrisuri, iar având în vedere declarațiile martorilor ,instanța a conchis că alimentele despre care aceștia au făcut vorbire erau necesare acesteia indiferent de accidentul produs, în același sens fiind concluziile referitoare la achiziționare de medicamente.
Privitor la cuantumul prejudiciului moral, se apreciază că suma acordată este îndestulătoare, în condițiile în care concediile medicale succesive au fost acordate pentru o leziune traumatică superficială, având în vedere și faptul că la stabilirea diagnosticului de „contuzie picior strâng” s-a recomandat repaus funcțional 7 zile și tratament medicamentos .
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile referitoare la culpa exclusivă a pârâtului intimat în producerea evenimentului prejudiciant.
Analizând hotărârea atacată prin prima motivelor de apel, a apărărilor expuse prin întâmpinare și având în vederea efectul devolutiv al căii de atac, consacrat de prevederile art. 476 Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Atât apelanta cât și intimatul sunt în eroare cu privire la modalitatea în care instanța de fond a reținut culpa părților în producerea incidentului care a cauzat vătămarea reclamantei apelante.
Este adevărat că instanța de fond a făcut în expunerea considerentelor pe care și-a fundamentat soluția o seri de aserțiuni referitoare la modalitatea de producere a incidentului, coroborând în acest sens atât constatările procesului verbal de cercetare cât și declarațiile martorilor ( contrar susținerilor apelantei referitoare la înlăturarea de către instanță a declarațiilor acestora ), însă esențial în economia cauzei este că instanța a conchis că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 1352 Cod civil, respectiv că fapta victimei însăși nu are caracteristicile cazului fortuit . Pe de altă parte, se poate constat în cauză și că instanța nu a înțeles l să facă aplicarea prevederilor art. 1371 Cod civil ( potrivit cărora „în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzare prejudiciului […] cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o”.
Dimpotrivă, în acest sens instanța de fond a subliniat că fapta a fost produsă de culpa pârâtului, toate criticile aduse cu privire la culpă prin memoriul de apel nefiind întemeiate, întrucât instanța nu a reținut o culpă comună, ci a arătat că, „pârâtul nu a fost în măsură să evite producerea accidentului ca urmare a faptului că nu stăpânea în mod corespunzător utilajul respectiv”, ceea ce nu este imputabil reclamantei.
În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului invocat de către reclamanta apelantă, aspectul esențial reținut de instanță, care a redus acest cuantum a fost acela că reclamanta nu și-a probat pretențiile, astfel că aceste au fost acordate doar în cuantumul dovedit.
Solicitând acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul materiale ce i-a fost produs, reclamanta a făcut referire la faptul că ar fi necesitat un tratament special și a alimentația specială, dar după cum a constatat și instanța de fond, în scrisoarea medicală (fila 18 dosar fond) nu se face referire la faptul că reclamanta ar necesita o alimentație specială raportat la diagnosticul ce a fost constatat . De altfel și martorii care au fost audiați la solicitarea reclamantei în fața instanței de fond au arătat că „ nu cunosc despre vreo alimentație specială care i-ar fi fost necesară (martora F. O. – fila 167 dosar fond), iar concluzia instanței de fond referitoare la faptul că reclamanta apelantă ar fi necesita alimente și în lipsa producerii accidentului, este pertinentă și de bun simț.
Totodată, corect a constata instanța de fond că recomandarea privind acordare dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale (fila 17) a fost eliberată la data de 18.04.2013 (deci la peste o lună de la data producerii accidentului) și recomandă „susținători plantari” ca urmare a unui diagnostic de „picior plat” . Raportat la afecțiune reținută în scrisoare medicală nu reiese dacă există o legătură de cauzalitate între diagnosticul inițial și cel menționat în această scrisoare de recomandare, nu s-a dovedit care ar fi costul unor astfel de susținători plantari sau faptul că au fost achiziționați de către reclamantă.
Referitor al medicamentele care ar fi fost achiziționate, de asemenea în mod corect a constatat instanța de fond că nu s-a depus în probațiune nici măcar o chitanță doveditoare de achiziționare a medicamentelor, cu atât mai mute cu cât singura recomandare din scrisoarea medicală era de „analgezice le nevoie”.
O observație pe care tribunalul o face cu privire la prejudiciul material pe care l-a solicitat reclamanta este acela că acesta a fost indicat la modul generic ( tratament special și alimentație specială ) fără a se specifica în ce constatau tratamentele și alimentația, aceste afirmații de ordin general fiind reluate și în memoriu de apel, fără a fi susținute de niște argumente pertinente.
În ceea ce privește daunele morele solicitate, tribunalul arată în primul rând că instanța de fond nu a minimalizat suferințele la care reclamanta a fost supusă, însă a cenzurat pretențiile reclamantei prin raportare la condițiile concrete în car aceasta a parcurs procesul de recuperare fizică după accident.
În memoriul de apel reclamanta nu aduce nici un argument contrar celor reținute de instanța de fond, în aceeași modalitate mai sus amintită, apelanta făcând doar afirmații generice.
Tribunalul arată că, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă este practic imposibilă, însă pentru a se acorda daune morale este necesar ca cel care le pretinde să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale nepatrimoniale i-au fost afectate.
Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, iar întrucât întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.
După cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit) despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Analiza făcută sub acest aspect de către instanța de fond este pertinentă și după cum mai sus s-a arătat, necontrazisă cu argumente concrete de către apelantă, astfel încât, tribunalul conchide că în determinarea întinderii prejudiciului moral pretins de reclamantă, instanța de fond a făcut o apreciere corectă.
Pentru toate argumentele mai sus expuse, apreciind apelul dedus judecății ca nefondat, tribunalul urmează ca, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă ,să dispună respingerea acestuia.
Intimatul, deși a solicita obligare apelantei la plata cheltuielilor de judecată, nu a produs nici o probă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de G. L. împotriva sentinței civile nr. 707/18.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Tg. M..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2015.
Președinte, E. O. | Judecător, M. M. | |
Grefier, S. D. |
Red./Tehnored./M.M.
Listat/S.D./ 4 ex./08.07.2015
Jud. fond. C. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 376/2015. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 366/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
