Contestaţie la executare. Decizia nr. 376/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 376/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 376/2015

R.

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIE CIVILĂ Nr. 376

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. S.

Judecător L. D.

Grefier A. A.

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta C. N., cu domiciliul în Tg.M., ., ., împotriva sentinței civile nr.5551/19 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosar nr._ 3*.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei ..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Fiind vorba de o contestație la executare pornită în baza titlului executoriu – contract de credit, instanța invocă din oficiu și pune în discuție părților excepția de necompetență materiale a instanței.

Apelanta apreciază că revine Tribunalului M. competența, având în vedere, cu atât mai mult, faptul că în cauză s-au dispus declinări ale competenței, respectiv în favoarea Judecătoriei Cluj-N. și ulterior a revenit la Tg.M., a fost un regulator de competență, ÎCCJ stabilind competența.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției.

TRIBUNALUL

Prin sentința nr. 5551/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosar nr._ 38 a fost admisa in parte contestatia la executare formulată de contestatoarea Cerghizat N. în contradictoriu cu intimata . SI . SA astfel ca s-a anulat executarea silita emisa in dosarul 83/E/2013 B. D. T. C., incheierea de incuviintare a executarii silite nr 2684/25.06.2013, cea de incuviintare a executarii silite mobiliare si a popririi 3130/26.07.2013,, incheiera 83/21.10.2013 emisa de B. D. T. C., poprirea infiintata prin adresa de infiintare din 19.09.2013. A fost respinsa ca inadmisibila cererea contestatoarei de anulare a cererii de executare silita si a fost obligata intimata saplateasca reclamantei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatoarea, solicitând admiterea acestuia și, în consecință, schimbarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii si a capatului de cerere privind anularea cererii de executare silita formulata de creditoare, cu cheltuieli de judecata.

La termenul de judecată din data de 23.06.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului M., excepție pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru cele ce urmează:

Instanța de fond a fost investită cu o contestație la executare, executare silită care a fost pornită împotriva apelantei în dosarul execuțional nr. 83/E/2013 B. D. T. C. la cererea intimatei ., în baza contractului de credit_/25.09.2008 si contract de ipoteca autentificat sub nr 1685/26.09.2008 a BNP Dragois Ciubuca.

Așadar, titlul executoriu are natură comercială.

Ca o consecință, tribunalul apreciază că prezenta cerere este de competența Tribunalului Comercial M., în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XV/5 februarie 2007 dată în soluționarea recursului în interesul legii.

Pentru aceste motive, în baza art.2, lit.d) și art. 37 din Legea 304/2004, art. 132 Cod proc.civ., va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. în soluționarea prezentului recurs și va dispune declinarea prezentei cauze în favoarea Tribunalului Comercial M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M..

Declină competența de soluționare a apelului declarat de contestatoarea C. N. (cu domiciliul în Tg.M., ., ., CNP_) împotriva sentinței civile nr.5551 din 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg M., în dosarul nr._ 3*, în favoarea Tribunalului Specializat M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 23.06.2015

Președinte,

C. S.

Judecător,

L. D.

Grefier,

A. A.

Red.tehnored.DAL/06.07.2015

Listat A.A./13.07.2015/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 376/2015. Tribunalul MUREŞ