Contestaţie la executare. Decizia nr. 433/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 433/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 15750/320/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 433/2015
Ședința publică din data de 27 august 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. B.
Judecător: P. M.
Grefier: G. O.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1261 din 19.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tg M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei, consilier juridic Borsa L., lipsă fiind reprezentantul legal al instituției apelante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată încheiat de către grefierul de ședință procesul-verbal privind înlocuirea domnului judecător R. I., aceasta fiind în concediu de odihnă, cu domnul judecător P. M., conform planificării de permanență din perioada 24.08-28.08.2015.
Potrivit art. 482 și 219 Cod procedură civilă instanța procedează la efectuarea verificărilor privind prezența părților și îndeplinirea procedurii de citare cu părțile. Totodată, constată că este legal sesizată cu soluționarea apelului declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., apel care este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul intimatei E. E. Nyrt, c.j. Borsa L., depune la dosar delegație de reprezentare.
În baza art. 390 Cod procedură civilă, instanța întreabă partea dacă are alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul intimatei E. E. Nyrt, c.j. Borsa L. învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri în probațiune, în baza prevederilor art. 244 Cod procedură civilă instanța declară terminată faza cercetării procesului și în temeiul art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul intimatei E. E. Nyrt, c.j. Borsa L. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare și pe care le reiterează pe larg în fața instanței. Domnul consilier susține că organul fiscal român refuză să recunoască aplicabilitatea legislației europene cu privire la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1346, lucru care de fapt este confirmat și de Legea 637/2012 la art. 77 ind. 1 și a cărei aplicabilitate este prevăzută și de Constituția României. Arată că potrivit acelei reglementări în UE, dacă se deschide o procedură de insolvență în statul unde societatea are sediul social se consideră înștiințate asupra acestui lucru toate societățile și toate organele fiscale în întreaga Uniune Europeană fără o altă procedură specială de informare. Solicită a se observa că instanța de fond corect a analizat, organul fiscal român a fost informat despre faptul că societatea intimatei a intrat în insolvență, a fost dat termen în cunoștință pentru îndeplinirea obligațiilor legale pentru depunerea declarației de creanțe. Cu ocazia acelei notificări, dl consilier susține că a fost informat și de faptul că în mod obligatoriu trebuie achitată taxa de înregistrare a acelei declarații de insolvență, iar organul fiscal a omis să efectueze aceste demersuri legale, motiv pentru care a decăzut din dreptul de mai valorifica întreaga creanță care s-a adunat până la data respectivă. Arată că prin titlul executoriu și somația pe care le-a atacat prin contestația la executare sunt cuprinse accesoriile, respectiv parte din suma care au fost la aceea vreme datorii acumulate de societatea intimată față de organul fiscal.
Instanța reține cauza în pronunțare, soluția urmând a fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 80 din data de 13 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ , s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea E. E. Nyrt, în contradictoriu cu intimata D. B. - AJFP M. și pe cale de consecință, s-au anulat titlul executoriu nr._/27.10.2014 și somația nr._/27.10.2014 emise de intimată în dosarul de executare nr. E1415/2014. În fine, s-a mai dispus restituirea către contestatoare la rămânerea definitivă a hotărârii, a sumei de 1.000 lei, achitată de aceasta cu titlu de taxă de timbru prin chitanța TGM_/02.12.2014.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin Somația nr._/27.10.2014 și Titlul executoriu nr._/27.10.2014, din dosarul execuțional nr._/31/_ /_, intimata D.G.R.F.P. B. - A.J.F.P. M. a început executarea silită pentru obligațiile fiscale stabilite prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013, iar obligațiile fiscale stabilite prin Decizia nr._/30.09.2013, în valoare totală de 265.977 lei se compun din: 3.328 lei dobândă aferentă impozit pe profit și 262.649 lei dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA.
Obligația principală, cuprinsă defalcat în anexa la Decizia nr._/30.09.2013, asupra căreia s-au calculat dobânzile și penalitățile în valoare de 265.977 lei, este o creanță pentru care intimata D.G.R.F.P. B. - A.J.F.P. M. a decăzut în mod irevocabil din dreptul de a o valorifica, după ce inițial i-a fost respinsă cererea de înscriere a creanței pe tabelul creditorilor în cadrul procesului de insolvență a contestatoarei desfășurat în Ungaria, iar ulterior i-a fost respinsă și cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței împotriva contestatoarei în dosarul nr._, în care Curtea de Apel Târgu M. a pronunțat Decizia definitivă nr. 391/A/26.09.2014 de respingere a cererii. Prin urmare, toate sumele la care s-au calcul accesoriile prin Decizia nr._/30.09.2013 sunt creanțe anterioare deschiderii procedurii de insolvență în Ungaria împotriva contestatoarei și din perioada de derulare a acestei proceduri.
Prin Decizia definitivă nr. 391/A/26.09.2014 pronunțată în dosarul_, Curtea de Apel Târgu M. a constatat următoarele: contestatoarea fiind persoană juridică ungară, cu sediul social în Ungaria, nu poate fi supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2006, iar competența de a deschide procedura insolvenței împotriva societății revenea instanțelor din Ungaria, întrucât aceasta are, atât sediul, cât și centrul intereselor principale, în Ungaria. S-a mai reținut că procedura de insolvență a fost deschisă în mod legal pe teritoriul Ungariei, iar în cadrul acestei proceduri deschise în Ungaria, organul fiscal român, deși a fost notificat, nu a exercitat dreptul de a depune declarație de creanță în condițiile stabilite de legea ungară, prin urmare i-a fost aplicată sancțiunea decăderii din drepturi.
Toate obligațiile principale la care s-au calculat accesoriile contestate în prezenta cauză sunt creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței din Ungaria, inclusiv suma de 9.895.031 lei pentru care D.G.R.F.P. B. a cerut deschiderea insolvenței în România, dar cu care D.G.R.F.P. B. nu a solicitat înscrierea pe tabel prin declarația de creanță formulată în acel dosar, pentru că, unele creanțe fiind contestate, în mod greșit a considerat că nu are obligația de a solicita admiterea acestora pe tabel.
Suma de 265.977 lei, reprezentând penalități și dobânzi, constatată de organul fiscal prin Decizia nr._/30.09.2013, făcea parte din valoarea totală a obligațiilor bugetare restante în sumă de 9.895.031 lei, pentru care a promovat organul fiscal român cererea de deschidere a procedurii simplificate împotriva contestatoarei și împotriva sediului permanent fiscal din România, ce constituia obiectul dosarului nr._, finalizată cu respingerea cererii.
Prin urmare, atâta timp cât obligația principală nu poate fi executată, creditoarea fiind decăzută din dreptul de a o mai valorifica, nici obligația fiscală accesorie nu mai poate fi executată deoarece accesorium sequitur principale.
În aceste condiții, organul fiscal în mod nelegal a început executarea silită pentru sume constând în dobânzi și penalități calculate asupra unor obligații fiscale principale nedatorate, astfel că, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea E. E. Nyrt și s-a anulat titlul executoriu nr._/27.10.2014 și somația nr._/27.10.2014 emise de intimată în dosarul de executare nr. E1415/2014.
În baza art. 45 alin. 1 lit. f)din OUG nr. 80/2013, instanța de fond a dispus restituirea către contestatoare la rămânerea definitivă a hotărârii, a sumei de 1.000 lei, achitata de aceasta cu titlu de taxă de timbru prin chitanța TGM_ din data de 02.12.2014.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea contestației la executare formulate.
În motivarea apelului formulat, apelanta a reiterat, în esență, argumentele expuse în cuprinsul întâmpinării formulate cu ocazia judecății fondului. Potrivit apelantei, faptul că a existat deschisă o procedură de insolvență în contra contestatoarei, procedură în care apelanta nu a fost înscrisă pe tabloul creditorilor, nu are relevanță, atâta vreme cât titlul de creanță în baza căruia s-au emis actele de executare (Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013) este ulterior închiderii procedurii insolvenței (30.08.2013), agentul economic nu a fost dizolvat, iar titlul de creanță anterior arătat nu a fost contestat, respectiv anulat de vreo instanță. Ca atare, în ceea ce privește suma inserată în actele de executare contestate, nu poate plana vreo îndoială asupra legalității titlului de creanță deținut împotriva debitoarei.
Referitor la decizia nr. 391/A/26.09.2014 pronunțată în dosarul_ de către Curtea de Apel Târgu M., prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței pentru contestatoare, s-a arătat de către apelantă, că hotărârea cu pricina nu conține dispoziții de fond, ci dimpotrivă, cererea a fost respinsă pentru necompetența instanțelor române, fără a se stabili că apelanta nu își mai poate valorifica dreptul de creanță deținut contra contestatoarei.
Împotriva prezentului apel a formulat întâmpinare contestatoarea E. E. Nyrt, solicitând respingerea căii de atac și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivare, intimata contestatoare a reiterat și ea, în esență, motivele expuse în cererea de chemare în judecată și în celelalte acte procedurale pe care le-a depus pe parcursul judecății de fond. A fost criticată apelanta pentru motivul că nu ar dori să ia act sub nicio formă, de actele normative române, internaționale și ungare, a căror interpretare, în viziunea contestatoarei, împiedică apelanta să își mai valorifice creanța stabilită prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013.
De asemenea, s-a reiterat referirea la semnificația juridică a deciziei nr. 391/A/26.09.2014 pronunțate în dosarul_ de către Curtea de Apel Târgu M., în sensul că respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței din acest dosar, coroborată cu unele dintre considerentele expuse în acea hotărâre de instanța de judecată, ar împiedica apelanta să își mai valorifice dreptul de creanță pretins, ea fiind decăzută din aceste drepturi.
A mai învederat contestatoarea, că în ceea ce privește procedura execuțională, nu a criticat modalitatea de executare, ci nelegalitatea executării raportat la lipsa datoriilor sale către organul fiscal. Pentru a se putea efectua executarea silită, debitorul trebuie să înregistreze obligații fiscale datorate. Din cauza decăderii din dreptul de a valorifica aceste creanțe, implicit din dreptul de a le executa silit în orice formă, aceste creanțe nu mai sunt datorate, titlurile în baza cărora s-au stabilit fiind lovite de nulitate, motiv pentru care executarea silită este nelegală. În sinteză, s-a apreciat că Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013, prin care s-au stabilit obligațiile de plată accesorii, este nulă de drept în temeiul principiului accesorium sequitur principale, deoarece atâta timp cât obligația principală nu poate fi executată, rezultă în mod neechivoc că nu poate fi executată nici obligația fiscală accesorie.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de apelanta D.G.R.F.P. B. – A.J.F.P. M. este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În acest sens, hotărârea primei instanțe apare ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât, în esență, face o aplicare greșită a principiului accesorium sequitur principale și totodată, depășește limitele în care se poate realiza analiza instanțelor de judecată sesizate cu soluționarea unei contestații la executare fiscale. În principal, judecătoria a preluat confuzia creată chiar de către contestatoare, între dreptul de a stabili și percepe creanțele fiscale și dreptul de a le pune în executare silită pe cele stabilite anterior printr-o decizie de impunere.
De la bun început trebuie să precizăm că toate referirile contestatoarei, din documentele depuse la prima instanță și în apel, la însemnătatea juridică pe care ar avea-o deschiderea în privința sa a procedurii insolvenței în Ungaria, sunt lipsite de relevanță în prezenta speță, cu privire la dreptul organului fiscal de a pune în executare silită creanțele stabilite prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013. Tot astfel, faptul că prin decizia nr. 391/A/26.09.2014 pronunțată în dosarul_ de către Curtea de Apel Târgu M. s-a respins ca inadmisibilă pentru necompetența instanțelor române, cererea formulată de către D. B. - AJFP M., de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței pentru contestatoarea E. E. Nyrt, este și el lipsit de relevanță juridică.
Pentru a explicita această soluție, prezentată în sinteză mai sus, pornim de la natura juridică a Deciziei referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013, care reprezintă fundamentul executării silite declanșate în prezenta pricină. Acest act nu este un act de executare silită, ci în sens larg, este o decizie de impunere, având valoarea juridică a unui titlu de creanță fiscală. Pe cale de consecință, împotriva sa nu se poate formula contestația la executare (nefiind un act de executare silită), ci se poate formula contestația specială prevăzută de art. 205 și următoarele din OG nr. 92/2003. Această cale de atac este una specială și în cadrul său se pot invoca orice fel de critici cu privire la fondul datoriei stabilite de organul financiar. Or, de vreme ce legiuitorul a instituit această procedură distinctă, de contestare a titlului de creanță, în conformitate cu art. 712 alin. 2 din codul de procedură civilă și cu art. 172 alin. 3 din OG nr. 92/2003, nu mai pot fi formulate critici de fond împotriva titlului de creanță în procedura de față, a contestației la executare.
Poziția exprimată de contestatoare în cererea de chemare în judecată și în celelalte acte procedurale pe care le-a depus pe parcursul judecății de fond, precum și în declarația de apel, este însuși factorul generator al confuziilor la care am făcut trimitere mai sus. Astfel, contestatoarea s-a referit în repetate rânduri la o așa-zisă decădere a organului fiscal din dreptul de a mai valorifica creanța principală și implicit, la o pretinsă decădere din dreptul de a mai valorifica creanța accesorie, dar această noțiune nu are valoare juridică, întrucât nu face parte dintre noțiunile cu care operează legiuitorul. În continuare, în susținerile sale, de regulă contestatoarea a încercat în mod netemeinic să echivaleze această așa-zisă „decădere a organului fiscal din dreptul de a mai valorifica o creanță” cu o posibilă „decădere din dreptul de a mai pune în executare silită creanța respectivă”, iar judecătoria a preluat tocmai această confuzie și a promovat-o în hotărârea judecătorească. În realitate însă, obiectul nemulțumirii contestatoarei transpare din întreaga economie a criticilor aduse în prezenta pricină și de asemenea, este exprimat mai clar în răspunsul la întâmpinare de la fond (filele 55-56 din dosarul primei instanțe), în care se arată că obligațiile fiscale principale asupra cărora organul fiscal a calculat dobânzile și penalitățile prin Decizia nr._/30.09.2013 sunt nedatorate și implicit, nu mai pot fi calculate nici obligațiile de plată accesorii puse în executare în acest proces. Și mai clar s-a exprimat contestatoarea în întâmpinarea la prezentul apel, în care a arătat că în ceea ce privește procedura execuțională, nu a criticat modalitatea de executare, ci nelegalitatea executării raportat la lipsa datoriilor sale către organul fiscal. Pentru a se putea efectua executarea silită, debitorul trebuie să înregistreze obligații fiscale datorate. Din cauza decăderii din dreptul de a valorifica aceste creanțe, implicit din dreptul de a le executa silit în orice formă, aceste creanțe nu mai sunt datorate, titlurile în baza cărora s-au stabilit fiind lovite de nulitate, motiv pentru care executarea silită este nelegală. În sinteză, s-a apreciat că Decizia nr._/30.09.2013, prin care s-au stabilit obligațiile de plată accesorii, este nulă de drept în temeiul principiului accesorium sequitur principale, deoarece atâta timp cât obligația principală nu poate fi executată, rezultă în mod neechivoc că nu poate fi executată nici obligația fiscală accesorie.
Pe cale de consecință, contestatoarea folosește eronat (fie intenționat, fie din neglijență ori necunoaștere) noțiuni precum „decădere din dreptul de valorificare a unei creanțe bugetare”, „decădere din dreptul de punere în executare a unei creanțe bugetare”, „caracter nedatorat al unei creanțe bugetare” și eventual, „decădere din dreptul de stabilire a unei creanțe bugetare”, ca și cum ele ar fi sinonime, deși în actuala ordine juridică trebuie să se facă o distincție netă între acestea. În realitate, toate criticile aduse de către contestatoare, în fondul lor, sunt menite să susțină că sumele individualizate prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013 nu sunt datorate, întrucât nu puteau fi calculate și percepute de către organul fiscal, datorită faptului că au caracter accesoriu față de anumite creanțe bugetare principale care în prezent nu mai pot fi valorificate, ca urmare a neînscrierii apelantei pe tabloul creditorilor în procedura insolvenței ce avusese loc în Ungaria.
În acest context, putem concluziona că se critică tocmai temeinicia titlului de creanță fiscală sus-amintit, dar toate criticile cu pricina, referitoare la datorarea sumei de bani cuprinse în titlul de creanță se impun a fi respinse in corpore ca inadmisibile, deoarece o asemenea cercetare, a temeiniciei stabilirii creanței fiscale se poate face numai pe calea specială, prevăzută de art. 205 și următoarele din OG nr. 92/2003.
Mai departe, constatăm că singurele acte de executare silită din prezenta speță și care, în mod evident, pot fi cercetate de instanța de judecată sub aspectul legalității și temeiniciei, sunt titlul executoriu nr._/27.10.2014 și somația nr._/27.10.2014 emise de apelantă. Aceste acte juridice sunt practic primele acte de executare silită întreprinse în prezenta speță (ele se fundamentează pe Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013) și emiterea lor putea justifica din partea debitoarei formularea unei contestații la executare de tipul celei din proces. Dar criticile contestatoarei nu s-au îndreptat nicidecum strict împotriva acestor acte de executare silită (contestatoare însăși a arătat că nu a criticat modalitatea de executare, ci nelegalitatea executării raportat la lipsa datoriilor sale către organul fiscal), iar noi nu putem identifica niciun fel de nelegalitate sau netemeinicie aptă să fie invocată din oficiu și care să conducă la admiterea contestației la executare. Aceste acte de executare silită respectă exigențele legale și îndeplinesc condițiile instituite de art. 141 și art. 145 din OG nr. 92/2003. După cum s-a stabilit pe larg deja într-un paragraf precedent, în cadrul examenului făcut asupra acestor acte de executare, instanța nu se poate pronunța asupra caracterului datorat sau nedatorat al sumelor pretinse (individualizate în cuprinsul titlului de creanță fiscală), cu excepția eventual, a împrejurării că dreptul de creanță s-ar fi stins printr-una din modalitățile prevăzute de lege, întrucât orice verificare de acest tip privește, în fapt, însuși titlul de creanță, a cărui valabilitate și temeinicie poate fi cercetată, după cum am arătat, numai odată cu titlu de creanță fiscală. Or, un asemenea examen excede contestației la executare.
Referindu-ne punctual în continuare, la unele dintre argumentele esențiale invocate de către contestatoare și însușite de prima instanță, apreciem că este greșită susținerea potrivit căreia apelanta D. B. - AJFP M. a decăzut irevocabil din dreptul de a valorifica (de a pune în executare) creanța cuprinsă în Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013 după ce i s-a respins cererea de înscriere pe tabelul creditorilor din procedura insolvenței derulată în Ungaria. Pentru a concluziona astfel avem în vedere că această creanță a fost stabilită, individualizată, doar la data de 30.09.2013, după închiderea procedurii insolvenței din Ungaria. Ca atare, din perspectiva strictă a acestui drept de creanță și a eventualei sale stingeri, împrejurarea că debitoarea fusese supusă anterior procedurii insolvenței este complet irelevantă. În plus, nici măcar contestatoarea însăși nu a susținut că această creanță (stabilită prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013) s-ar fi solicitat prin acea încercare de înscriere pe tabelul creditorilor din Ungaria, ci numai debitele principale, la care au fost calculate prezentele accesorii fiscale, a făcut obiectul cererii respective. Or, decăderea din dreptul de a valorifica debitele principale și implicit, decăderea din dreptul de a calcula și percepe accesorii la acele debite, nu poate fi cercetată în această contestație, la executare, ci eventual în contestația îndreptată împotriva titlului de creanță însuși (Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr._/30.09.2013), care poate fi formulată numai în procedura specială, prevăzută de art. 205 și următoarele din OG nr. 92/2003, întrucât ține de temeinicia acestui titlu de creanță, de caracterul datorat al sumei de bani pretinse.
Tot astfel, este irelevant faptul că prin decizia nr. 391/A/26.09.2014 pronunțată în dosarul_ de către Curtea de Apel Târgu M. s-a respins ca inadmisibilă pentru necompetența instanțelor române, cererea formulată de către D. B. - AJFP M., de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței pentru contestatoarea E. E. Nyrt, întrucât, după cum observăm, soluția instanței nu a fost una de fond, ci un de inadmisibilitate. Prin urmare, nu s-a cercetat în niciun fel împrejurarea dacă sumele pretinse în cadrul acestei proceduri mai pot fi „valorificate” sau nu. Referirile din considerente la mersul judecății în procedura insolvenței ce fusese deschisă în Ungaria nu au caracter decizoriu, ci sunt numai niște observații faptice făcute de instanță. Totodată, observarea decăderii organului fiscal ca o consecință a neînscrierii pe tabelul creditorilor din Ungaria nu poate produce niciun fel de efect executării unui drept de creanță, cum este cel din speță, stabilit numai după încetarea insolvenței.
Referitor la incidența principiului accesorium sequitur principale, trebuie să precizăm că acesta intervine numai în raportul dintre drepturile de creanță, privite în materialitatea lor. Mai precis, există o relație de tipul principal-accesoriu între creanțele bugetare principale (spre exemplu creanțe reprezentând taxă pe valoarea adăugată, impozit pe profit etc.) și creanțele bugetare accesorii sau accesoriile fiscale (spre exemplu dobânzile, penalitățile, majorările de întârziere calculate la acele creanțe principale). Însă relația de tipul principal-accesoriu nu se transferă și procedurilor execuționale prin care se urmărește încasarea acestor creanțe, întrucât toate creanțele cu pricina (principale sau accesorii) se stabilesc prin titluri de creanță distincte, emise în momente diferite. De aceea, executarea silită a unui titlu de creanță (eventual creanță principală) nu trebuie să se confunde cu executarea silită a altui titlu de creanță (eventual creanță accesorie), chiar dacă faptic este posibil ca punerea lor în executare să se realizeze printr-un singur titlu executoriu și printr-o singură somație. Dacă am accepta teza potrivit căreia imposibilitatea executării silite a creanței principale atrage imposibilitatea executării silite a creanței accesorii, atunci ar însemna că prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanței principale atrage automat prescripția dreptului de a cere executarea silită a creanței accesorii. Or, o asemenea soluție este exclusă de actuala reglementare, întrucât pentru fiecare creanță fiscală în parte curge un termen de prescripție a executării distinct, raportat numai la data scadenței acesteia. Într-adevăr, acceptăm ideea că în temeiul principiului accesorium sequitur principale este fezabil ca imposibilitatea stabilirii ori executării creanței fiscale principale să atragă și împiedicarea stabilirii creanței fiscale accesorii (argument care a fost invocat de altfel și de către contestatoare), însă o asemenea chestiune juridică nu poate fi examinată de instanța învestită cu contestația la executare, întrucât ține de însăși legalitatea și temeinicia stabilirii creanței fiscale accesorii, adică de legalitatea și temeinicia titlului de creanță fiscală. Și după cum am arătat deja în mai multe rânduri mai sus, o asemenea solicitare excede cadrului contestației la executare, ea putând fi analizată numai în procedura specială, prevăzută de art. 205 și următoarele din OG nr. 92/2003.
Rezultă așadar, raportat la cele expuse mai sus, că parte dintre argumentele invocate de contestatoare pe parcursul prezentei judecăți sunt inadmisibile în această procedură, iar parte dintre ele sunt neîntemeiate, ceea ce conduce la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., împotriva sentinței civile nr. 1261 din 19.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. M. și în consecință, va schimba în tot hotărârea apelată, în sensul că va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea E. E. Nyrt, în contradictoriu cu intimata D. B. - AJFP M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1261 din 19.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. M. și în consecință:
Schimbă în tot hotărârea apelată în sensul că respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea E. E. Nyrt (cu sediul fiscal în Tg. M., ., cam 110, cod fiscal_), în contradictoriu cu intimata D. B. - AJFP M. (cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M.).
Definitivă.
Pronunțată azi, 27.08.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Președinte, A. B. | Judecător, P. M. | |
Grefier, G. O. |
Red. P.M./Dact. P.M.
28.08.2015/2 ex.
Judecător fond: S. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 431/2015. Tribunalul MUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 436/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
