Ordin de protecţie. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 108/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă nr.108
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător M. L.
Judecător E. O.
Grefier A. E. C.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat de doamna procuror V. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M.
Pe rol judecarea recursului formulat de către A. N. A., cu domiciliul în Sighișoara, .. 26, ., județul M., împotriva sentinței civile nr. 340/C din data de 13.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimaților, domnul avocat M. I., lipsă fiind recurentul A. N. A. și intimații A. S., A. C. R. și A. C. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
Instanța, constatând că sentința civilă atacată cu recurs a fost pronunțată cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare, în conformitate cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului cod de procedură civilă, din oficiu invocă și pune în discuție inadmisibilitatea căii de atac a recursului declarat în prezenta cauză și aplicabilitatea articolului 475 din Codul de Procedură civilă.
Reprezentantul intimaților se arată de acord cu excepția invocată în ceea ce privește inadmisibilitatea căii de atac a recursului declarat și aplicabilitatea articolului 457 din Noul Cod de procedură civilă.
Reprezentanta Ministerului Public formulează aceleași concluzii ca și reprezentantul intimaților.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 340/C din data de 13.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 340/C din 13 martie 2015 a Judecătoriei Sighișoara s-a admis cererea formulată de reclamanții A. S., A. C. R., A. C. A. în contradictoriu cu pârâtul A. N. A., s-a dispus emiterea emiterea ordinului de protecție în ce îl privește pe pârâtul ALMĂSAN N. A., fiul lui N. și M., născut la 08.02.1967 în Dumbrăveni, jud. Sibiu, domiciliat în Sighișoara, ., nr. 26, apt. 6 jud. M.,, stabilind pe o perioadă de 6 luni de la data prezentei, următoarele măsuri:
- evacuarea temporară a pârâtului din imobilul situat în Sighișoara, . nr. 26, apt. 6;
- obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamanți, față de locuință, locul de muncă al reclamantei Almăsan S., unitățile de învățământ frecventate de reclamanții Almăsan C. A. și Almăsan C. R.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanții;
- obligarea pârâtului de a efectua un tratament ori a unei forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, a fost obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți și 200 lei cheltuieli judiciare către stat, constând în onorariu avocat din oficiu, care se vor avansa din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul M..
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamanta A. S. și pârâtul A. N. A. au fost căsătoriți din 1989 până în anul 2004, când au divorțat. Din căsătorie au rezultat cei doi copii A. C. R. și A. C. A.. După desfacerea căsătoriei, părțile au continuat să locuiască în același imobil situate în Sighișoara, . nr.26, . martorei B. N. instanța reține că scandaluri provocate de către pârât au existat de când copii erau mici. Acesta adresa injurii, inclusiv copiilor. Ultimul scandal a avut loc în urma cu o lună când l-a auzit pe pârât strigând . O data sau de două ori poliția a venit la fața locului. În urmă cu câțiva ani, pe când reclamanta A. C. era în liceu, a avut loc un scandal, și a reușit să iasă din apartament și să meargă la martoră acasă. Martora a mai declarat că reclamanta era foarte speriată, îi era teamă ca mama ei să pățească ceva motiv pentru care a însoțit-o acasă și a intrat în apartament. Acolo a văzut că pârâtul spărsese toate geamurile de la uși și era sânge peste tot imagine care a șocat-o. Se mai reține declarația martorului V. S. D. care a declarant că problemele au început în urma cu 12 ani, cu violențe, bătăi, pârâtul își scotea familia afară din casă. În a doua săptămână din luna februarie a acestui an, a făcut din nou scandal, uși trântite, urlete. Pârâtul l-a dat pe băiat afară din casă. La 12 noaptea băiatul a sunat la ei acasă, i-a rugat să-l primească și l-au găzduit pană dimineață. El i-a spus că a stat timp de o oră dezbrăcat afară și nu a mai putut rezista. Din declarația martorului se mai reține că de două trei ori a intrat în casa părților pentru a-i scoate pe copii de acolo, ocazie cu care a constatat că geamurile erau sparte, că era sânge peste tot. Ambii martorii au precizat că reclamanții A. C. R. și A. C. A. sunt afectați de ceea ce se întâmplă, C. este un copil închis, speriat, nu se exteriorizează, iar mamei i-a fost recomandat ca acesta să consulte un psiholog. Se mai reține de către prima instanță că scandalurile au loc pe fondul consumului exagerat de alcool de către pârât, din adresa nr._/12.03.2015 a Poliției Municipiului Sighișoara - Biroul de Ordine Publică rezultă că nu s-au formulat petiții sau plângeri penale împotriva pârâtului, dar acesta a fost sancționat contravențional la data de 27.01.2014, și 15.02.2015 în baza Legii 61/1991, prima instanță conchizând că reclamanții sunt în pericol prin actele de violență din partea pârâtului.
Au fost reținute dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 4 din Legea 217/2003 și reținând că prin comportamentul său agresiv, pârâtul săvârșește acte de violență în înțelesul Legii nr. 217/2003 și creează o stare de pericol pentru reclamanți, având în vedere forma violenței, modalitatea în care pârâtul se comportă, prima instanța, în temeiul art. 23 alin. 1 lit. a,d,f,alin.3 din Legea nr. 217/2003, coroborate cu dispozițiile art. 24 alin. 1 și art. 31 din același act normativ, a admis cererea reclamanților și, a dispus emiterea ordinului de protecție în ce îl privește pe pârâtul ALMĂSAN N. A., stabilind pe o perioadă de 6 luni de la data hotărârii, următoarele măsuri: evacuarea temporară a pârâtului din imobilul situat în Sighișoara, . nr. 26, apt. 6; obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamanți, față de locuință, locul de muncă al reclamantei Almăsan S., unitățile de învățământ frecventate de reclamanții Almăsan C. A. și Almăsan C. R. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanții; obligarea pârâtului de a efectua un tratament ori a unei forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, fiind în culpă procesuală, pârâtul a fost obligat conform art. 453 Cod procedură civilă la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți și la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, constând în onorariu avocat din oficiu, care se vor avansa din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul M..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A. N. A. solicitând suma de 125 euro pe lună contravaloarea a 1/2 chirie apartament zona A. Ș. și arată că nu este speriat, că reclamanta a ignorat mai multe hotărâri judecătorești ce privesc modificarea numelui reclamantei care însă folosește tot numele dobândit prin căsătorie și a solicitat anularea sentinței primei instanțe deoarece înțelege să formuleze acțiune de partaj.
La declarația de recurs recurentul a anexat o listă cuprinzând bunurile mobile, cererea adresată CPCLEP Sighișoara (f. 6).
La data de 02 aprilie 2015 recurentul a depus la dosar note prin care precizează domiciliul procesual ales menționând că a fost evacuat din locuința conjugală.
La data de 07 aprilie 2015 intimații reclamanți au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat și reiterează motivele invocate în cererea de emitere a ordinului de protecție, solicitând pe cale de excepție anularea recursului ca nefiind formulat de un avocat și nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se bazează.
La data de 24 aprilie 2015 recurentul a depus la dosar note prin care reiterează susținerile și solicitările din cuprinsul cererii de recurs.
Cercetând actele cauzei, la termenul de judecată din data de 14.05.2015, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului.
Deliberând asupra excepției inadmisibilității căii de atac a recursului, invocate din oficiu, tribunalul o constată întemeiată, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
Prezenta pricină are ca obiect soluționarea recursului declarat de către pârâtul A. A., împotriva sentinței civile nr. 340 din data de 13 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Calea de atac exercitată de către pârât a fost intitulată recurs, în condițiile în care însăși prima instanță a indicat, în dispozitivul sentinței atacate, că acesta ar fi tipul de cale de atac ce stă la îndemâna pârâtului nemulțumit de soluția dată de judecătorie.
Cu toate acestea însă, indicația cuprinsă în dispozitivul sentinței atacate este greșită, față de conținutul suficient de clar al dispozițiilor art. 30 alin 1 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 76/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 30 alin 1 din Legea nr. 217/2003, hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Prevederile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 76/2013 stipulează că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
Or, din cuprinsul reglementării speciale, rezultă că legiuitorul a înțeles să acorde acestui tip de cauze exclusiv calea recursului. Însă în noua ordine procesual civilă, instituită de noul Cod de procedură civilă intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 și aplicabil în întregime în speță, precum și de legea de punere în aplicare a acestui act normativ la care ne-am referit în paragraful anterior, a operat o modificare expresă a oricărei legi speciale în care se acorda unei cauze calea de atac a recursului prin emiterea apelului, chiar și acelor tipuri de pricini în care hotărârile de primă instanță puteau fi atacate exclusiv cu recurs. Modificarea intervenită a constat tocmai în aceea că sentințele instanțelor de fond nu vor mai fi atacate cu recurs, ci vor fi supuse apelului, acesta devenind cale de atac ordinară, incidentă în majoritatea covârșitoare a proceselor civile.
Prin urmare, calea de atac de urmat în speță nu este recursul, cum greșit s-a stabilit prin sentința primei instanțe (pârâtul conformându-se acestei indicații), ci este apelul.
În acest context, devin aplicabile dispozițiile art. 457 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
Așadar, în prezentul cadru procesual, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, invocată de instanță din oficiu, este întemeiată, însă pârâtul nu va pierde posibilitatea de a obține exercitarea controlului judiciar în mod efectiv asupra sentinței civile atacate, ci va avea abilitarea de a exercita calea de atac corectă, aceea a apelului, după comunicarea prezentei decizii. Termenul în care se va exercita această cale de atac va fi cel stabilit de legea specială incidentă în materie, întrucât cu privire la durata termenului legiuitorul nu a făcut niciun fel de modificare.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 457 alin. 3 din codul de procedură civilă vom admite excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, excepție invocată de instanță din oficiu și vom respinge ca inadmisibil recursul declarat de către recurentul A. A., împotriva sentinței civile nr. 340 din data de 13 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Pârâtul va avea drept de a formula apel împotriva sentinței civile nr. 340 din data de 13 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._, în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei decizii, apel care se depune la Judecătoria Sighișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de către A. N. A., împotriva sentinței civile nr. 340/C din data de 13.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
În conformitate cu dispozițiile art. 457 alin.3 din Codul de procedură civilă, părțile sunt în drept a formula apel împotriva sentinței civile nr. 340/C din data de 13.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei deciziei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 mai 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, M. L. | Judecător, E. O. |
Grefier, A. E. C. |
Red.M.L./Dact. ML
Tehnored.A.E.C.
2 ex. /07.06.2015
Judecător fond: V. D.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 114/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 657/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








