Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 349/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 349/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 4/323/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 349/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător P. M.
Grefier C. M. P.
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul C. E. D., cu domiciliul în Adămuș, ., județul M., împotriva Sentinței civile nr. 720 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tîrnăveni în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 720 din data de 02 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr._ constată următoarele:
Prin sentința civilă atacată s-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit împreună, în timpul căsătoriei, cu contribuții de 50% fiecare, suma de_ lei, aflată în prezent în posesia pârâtului, s-a dispus partajarea acestei sume în cote egale către fiecare parte și anume câte_ lei reclamantei și_ lei pârâtului, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată împotriva pârâtelor C. G. și O. E. D. și s-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2008 lei reprezentând taxă judiciară de timbru – 1008 lei și onorariu avocat – 1000 lei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că față de data nunții, în ce privește darul de nuntă sunt aplicabile dispozițiile art. 30 Codul familiei iar pentru sumele pretins a fi dobândite după nuntă sunt aplicabile dispozițiile art. 339 Cod civil. părțile au fost căsătorite în perioada 20.08._13, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 391 din 21.05.2013 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Târnăveni.
Prima instanță reține că reclamanta a pretins partajarea sumei de_ lei dobândită de părți de la încheierea căsătoriei până la divorț, iar pârâtul a recunoscut că au dobândit ca dar de nuntă suma de_ lei din care în prezent a mai rămas suma de_ lei aflată în posesia sa, iar din probele administrate nu rezultă cu certitudine câți bani au fost obținuți de părți după încheierea căsătoriei însă din actele depuse rezultă că imediat după nuntă, la data de 23.08.2011, pârâtul a depus la Banca Transilvania suma de_ lei, depozit care în prezent nu mai există fiind transferat într-un alt depozit din care la data de 09.01.2014 a rămas dosar suma de 4,54 lei. s-a apreciat de către prima instanță că este nerelevantă contribuția părților la suportarea cheltuielilor de nuntă sau persoanele din partea cărora au fost darurile de nuntă, sumele obținute de părți cu acest titlu fiind bunuri comune în cote egale.
În aceste condiții, prima instanță a concluzionat că în mod cert suma de_ lei aflată în posesia pârâtului reprezintă bun comun al părților, în cote egale și a dispus partajarea acestei sume atribuind reclamantei_ lei iar pârâtului_ lei.
În ce privește acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor C. G. și O. E. D., prima instanță a constatat că nu a fost probat faptul că acestea se află în posesia vreunui bun comun al părților și pe cale de consecință a apreciat că acțiunea față de aceste pârâte este nefondată.
În ce privește cheltuielile de judecată, prima instanță a constatat culpa procesuală a pârâtului pe care l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în sumă totală de 2008 lei din care 1008 lei taxă judiciară de timbru și 1000 lei timbrau judiciar.
Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâtul C. E. D. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului se arată că suma de_ lei este suma rămasă efectiv după organizarea nunții, la data de 20.08.2011 iar dina cel moment și până la divorț suma a fost cheltuită exclusiv de către intimata reclamantă, apelantul pârât a lucrat în Germania iar anterior căsătoriei părțile au avut o relație de concubinaj, pe o perioadă de 11 ani, perioadă în care apelantul a susținut material pe intimată. Apelantul indică sumele câștigate, economisite și depuse precum și în linii generale destinația acestor sume, menționează că intimata reclamantă nu a lucrat niciodată iar intimata a recunoscut că a primit suma de 6000 euro astfel că apelantul apreciază că intimata și-a cheltuit sulta încă de la data desfacerii căsătoriei, iar suma de_ lei cu privire la care prima instanță a reținut că ar fi fost recunoscută de apelant, acesta arată că suma nu mai exist ala data desfacerii căsătoriei iar la data introducerii acțiunii părțile nu mai aveau bunuri comune a căror partajare să poată fi făcută.
Apelantul mai critică și dispoziția primei instanțe de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, acțiunea fiind admisă numai în parte astfel că și cheltuielile de judecată se impunea a fi admise corespunzător.
La data de 12 martie 2015 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat ca neîntemeiat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata face o trecere în revistă a declarației de apel și probelor administrate în fața primei instanțe.
La solicitarea instanței apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2500 lei (f. 46).
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de pârâtul C. E. D. este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Reținem că în cauză, prin încheierea din 11.11.2014, prima instanță a admis în parte, în principiu, cererea de partaj bunuri comune formulată de intimata reclamantă și a constatat că părțile au dobândit împreună, în timpul căsătoriei, cu contribuții de 50% fiecare, suma de_ lei aflată în posesia apelantului pârât, încheierea putând fi atacată odată cu fondul, iar apelantul nu a înțeles să atace decât sentința civilă 720 din 02.12.2014.
La pronunțarea acestei soluții, reluată și în sentința civilă atacată, prima instanță a reținut că apelantul pârât a recunoscut la termenul din 17.06.2014 (f. 289 dosar de fond) faptul că în contul comun nu mai există nicio sumă de bani, suma de_ lei rămasă după petrecerea de nuntă fiind în posesia apelantului pârât, fără a fi depuși într-un cont bancar, aspect ce rezultă și din transcrierea ședinței de judecată (f. 294 dosar de fond) în care se consemnează că apelantul pârât, întrebat de instanță dacă mai are în posesie suma de_ lei arată că aceasta nu se mai află depusă într-un cont ci este undeva „pusă bine”.
Apreciem că prima instanță în mod corect a reținut aceste afirmații ale apelantului pârât cu titlu de mărturisire și incidența dispozițiilor art. 348 alin. 1 și 349 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă astfel că în privința masei bunurilor comune hotărârea atacată este legală și temeinică și va fi păstrată.
De asemenea, reținem că prima instanță a stabilit cota egală de proprietate a părților asupra acestei sumei, aspect necontestat de apelant prin declarația de apel, astfel că această dispoziție urmează a fi păstrată ca intrată în puterea lucrului judecat prin neatacare.
În ce privește însă cheltuielile de judecată, apreciem că față de admiterea în parte a acțiunii, și față de proporția în care acțiunea pornită împotriva apelantului pârât, obligarea acestuia la suportarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în fond este greșită.
În acest context, reținem că reclamanta a pretins că masa bunurilor comune supuse partajării are o valoare de_ lei, prima instanță reținând că această valoare se ridică la dosar_ lei, sumă ce reprezintă 27,75% din cea pretinsă.
Potrivit art. 453 Cod procedură civilă „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.”
Față de aceste dispoziții legale, având în vedere faptul că acțiunea a fost admisă în raport cu apelantul pârât numai în proporție de 27,75 %, apreciem că în aceeași proporție este posibilă obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 557,22 lei reprezentând 27,75 % din cheltuielile de judecată în sumă de 2008 lei constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat aferentă părți din acțiune ce a fost admisă.
Astfel, vom schimba în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de557,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În ce privește cheltuielile de judecată din apel, reținem că sentința a fost schimbată în parte, respectiv în proporție de 1/5, astfel că și cheltuielile de judecată din apel urmează a fi suportate în cote de 1/5 de către intimata pârâtă și 4/5 de către apelant.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de apelant, reținem că acesta a depus la dosar chitanța de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 2500 lei aferentă valorii bunurilor comune supuse partajului, iar privitor la partea din hotărâre ce a fost modificată nu a fost stabilită și nici achitată taxă judiciară de timbru, privitor la aceste critici, apelul fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, astfel că taxa judiciară de timbru achitat nu va fi avută în vedere la calcularea cheltuielilor de judecată efectuate de apelant în apel.
De asemenea, reținem că apelantul a făcut dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 1000 lei, această sumă urmând a fi avută în vedere la stabilirea obligațiilor reciproce, potrivit cotelor anterior stabilite, intimata urmând să achite apelantului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de avocat.
Privitor la cheltuielile efectuate de intimată, reținem că aceasta a depus la dosarul cauzei chitanță de achitare a onorariului avocațial în sumă de 3000 lei, aceasta fiind însă informă, din conținutul chitanței nu se poate constata legătura dintre onorariul avocațial achitat de intimată și prezenta cauză, astfel că nu vom avea în vedere această sumă la stabilirea obligațiilor reciproce, ci vom reține cu titlu de cheltuieli de judecată numai suma de 140 lei reprezentând cheltuieli de deplasare la termenele din 05.05.2015 și 28.05.2015, apelantul urmând să fie obligat la achitarea către intimată a 4/5 din această sumă, respectiv 112 lei.
Față de dispozițiile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă anterior citate, vom dispune compensarea sumelor anterior stabilite până la concurența celei mai mici dintre acestea, intimata urmând să achite apelantului suma de 88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul C. E. D. (cu domiciliul în Adămuș, ., județul M. și CNP_), împotriva sentinței civile nr. 720 din data de 02 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr._ .
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâtul C. E. D. la plata către reclamanta B. A. (cu domiciliul în Adămuș, ., județul M. și CNP_) suma de 557,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă intimata B. A. la plata către apelantul C. E. D. a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Obligă apelantul C. E. D. la plata către intimata B. A. a sumei de 112 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând costuri de deplasare.
Compensează în parte cheltuielile de judecată menționate mai sus, până la concurența sumei celei mai mici și obligă intimata B. A. la plata către apelantul C. E. D. a diferenței rămase, în cuantum de 88 lei.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la data de 11 iunie 2015.
Președinte, M. L. | Judecător, P. M. | |
Grefier, C. M. P. |
Red. M.L./Dact. M.L.
2 ex./25.06.2015
Judecător fond: A. C.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 203/2015.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 167/2015.... → |
|---|
