Pretenţii. Sentința nr. 97/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 97/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 292/62/2009*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8886/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINTA CIVILĂ Nr. 97/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte M. M.
Grefier D. C.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta B. Română de Scont prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu sediul în București, ..3, corp A3, . în contradictoriu cu pârâta G. E. domiciliată în Sighișoara, ..115, jud. M., având ca obiect pretenții, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare prin Decizia civilă nr.70/A/8 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 ianuarie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 15 ianuarie 2015, 22 ianuarie 2015, respectiv pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ la data de 15 ianuarie 2009, reclamanta B. Română de Scont SA - reprezentată prin lichidator Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, în contradictoriu cu pârâta G. E. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 117.214,31 euro, sumă reprezentând prejudiciul cauza băncii prin abuz în timpul exercitării funcției, constând în neîndeplinirea obligațiilor de serviciu ori îndeplinirea acestora în dauna băncii; s-a solicitat aplicare sechestrului asigurător pe averea pârâtei.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta, în calitate de angajată a Băncii Române de Scont SA, în funcția de director la Sucursala Sighișoara, la data de 16.02.2001 a acordat . B. un credit pentru investiții în sumă de 200.000 euro, fără respectarea normelor bancare.
Astfel,se susține că dosarul de acordare a creditului a fost repartizat de către pârâtă economistului de credite C. D., deși competența de întocmire a referatului de creditare revenea administratorului de credite L. C. C., iar determinat de lipsa de experiență a economistului de credite în întocmirea referatului de creditate, pârâta, în legătură cu reprezentanții . a întocmit referatul de creditare, respectiv a completat și calculat indicatorii privind bonitatea firmei, prezentându-l spre aprobarea Comitetului de credite al sucursalei .
În ceea ce privește comitetul de credite al sucursalei – din care făcea parte și pârâta – se arată că acesta a aprobat în data de 12.02.2001 acordarea creditului, în acest sens fiind emisă hotărârea prin care s-a aprobat creditul de investiții . Se susține că această hotărâre contravine normelor de creditate, în condițiile în potrivit art. 140 din Normele metodologice privind activitatea de creditare nr. 1/1998 ale BRS, competența de aprobare a creditelor de către sucursale era până la suma de_ lei vechi.
Se arată că, cu toate acestea, la data de 16.02.2001 pârâta a încheiat contractul de credit nr. 386 cu ., iar dosarul de creditare a fost abia ulterior înaintat Centralei BRS care ar fi fost competentă și care a aprobat acordarea creditului prin Hotărârea din data de 22.02.2001. Sub acest aspect se precizează că potrivit clauzei prevăzute la punctul K5 din contractul de credit, acesta intră în vigoare la data semnării lui, respectiv data de 16.02.2001.
De asemenea,mai arată reclamanta în motivarea cererii că potrivit clauzei de la pct. F din contract s-a prevăzut că împrumutul este garantat cu ipotecă de rang I asupra imobilului situat în Sighișoara, .. 6, înscris în CF nr. 1191 A+2,nr. top 3195, 3196 A+3 nr. top 3198/1, 3198/2, 3199 și 3197, bilete la ordin și gaj asupra bunurilor achiziționate din credit precum și un gaj generala asupra întregului patrimoniu. Arată reclamanta că la data de 19.02.2001 – deci anterior emiterii Hotărârii de aprobare a creditului de către centrala BRS B., a fost încheiat contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 9309/19.02.2001 la BNP T. V. din B., fără a se fi făcut în prealabil o evaluare a imobilului ; contractul a fost semnat din parte băncii de către G. E. și C. D. E..
Reclamanta susține că prejudiciul cauza băncii constă în faptul că pârâta nu a înregistrat acest contract de ipotecă în cartea funciară, neefectuând nici un demers în acest sens, astfel încât banca a pierdut rangul ipotecii la executare silită (întrucât în CF asupra imobilului menționat era deja înscrisă ipoteca în favoarea Băncii Comerciale Române și ca rea fost valorificată de BCR în dosarul execuțional nr. 49/2003 al B. Kenosy A.).
Reclamanta arată că pârâta, în calitate de director al sucursalei băncii a dat dovadă de neglijență gravă și abuz în serviciu, prin acceptarea în garanței a unui imobil deja ipotecat și ulterior nu a procedat la înscrierea ipotecii în carte funciară,deși potrivit copiei din registrul de intrări –ieșiri al Cărții funciare Sighișoara a reieșit că în toate celelalte cazuri de creditare cu garanții imobiliare conducerea băncii a formulat cerere de instituire a ipotecilor. Cu toate acestea, ulterior la dosarul de creditare a fost atașat un extras CF în care era menționată instituirea ipotecii de rang I în favoarea BRS, extras CF care în urma cercetărilor penale s-a dovedit că este fals.
B. – prin lichidator - a formulat plângere penală împotriva pârâtei, plângere care a fost înaintată în instanță, sub aspectul săvârșirii de către pârâtă a infracțiunii de acordare a creditelor bancare cu nerespectarea legii sau a normelor bancare,însă în cursul judecății penale, fapta a fost dezincriminată, prin sentința penală nr. 213/28.11.2007 a Judecătoriei Sighișoara fiind dispusă achitarea inculpatei G. E. și a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă a BRS B..
Se conchide de către reclamantă că pârâta G. E., în calitate de director de Sucursală și președinte al Comitetului de credit nu a respectat normele de creditare bancare și a preluat în garanție un bun care era ipotecat în favoarea altei bănci și a acordat creditul fără a înregistra ipoteca de rang I pentru opozabilitate, sens în care se invocă atribuțiile directorului așa cum acestea sunt stabilite prin regulamentul de funcționare al băncii .
În drept au fost invocate prevederile art. 20 Cod de procedură penală, art. 270 din legea nr. 53/2003 și art. 109 Cod de procedură civilă .
Alăturat cererii introductive au fost depuse copii după: rechizitoriul din data de 13 iunie 2005 din dosarul nr. 6/P/2005 al PNA Tg. M. (filele 7-13), sentința penală nr. 213/28 noiembrie 2007 a Judecătoriei Sighișoara (filele 14-16), contractul individul de muncă al pârâtei încheiat cu Băncii Comerciale Astra SA B. (filele 17-21) și fișa postului ( filele 22-259, Circulara nr. 42/27.07.1999 a Băncii Comerciale Astra SA B. (filele 26-28), normele metodologice privind activitatea de creditare (filele 29-32), Hotărârile comitetului de credit din sucursala Sighișoara privind aprobarea creditului acordat . ( filele 33,34), aprobarea acordată de B. Română de Scont SA – Direcția credite (fila 35),contractul de credit nr. 386/16 februarie 2001 (filele 36-40), contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 939/19.02.2001 ( fila 41),extras CF nr. 1191 Sighișoara (filele 42-43).
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către pârâtă, aceasta a solicitat precizarea temeiurilor legal pe care este întemeiată cererea, și a invocat excepția privind lipsa dovezii calității de reprezentant, lipsa calității procesuale active a reclamantei creditoare, excepția inadmisibilității și excepția prescrierii dreptului materiale la acțiune pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În primul rând se arată prin întâmpinare că se impune clarificarea temeiului juridic pe care este întemeiată cererea ca și indicarea de către reclamantă a datei producerii prejudiciului și care este actul de constatare a acestui prejudiciu, ca și indicarea în lei a valorii acestui prejudiciul menționat doar în euro .
S-a invocat de asemenea excepția lipsei calității de reprezentant al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistem bancar, în raport de dispozițiile legale cuprinse în art. 67 alin.1 și art. 68 alin.1 coroborate cu art. 161 Cod de procedură civilă, întrucât nu s-a făcut dovedit în cauză faptului că s-a dispus deschiderea procedurii speciala a falimentului reclamantei și numirea lichidatorului desemnat să reprezinte interesele acesteia.
A fost invocată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei –creditoare BRS B., ca urmare a lipsei existenței unei identități între persoana reclamantă și persoana care este titular al dreptului în raportul dedus judecății.
În susținerea excepție de arată că, creanțele rezultate din contractul de credit nr. 386/ 2001 încheiat între BRS-Sucursala Sighișoara și . B. au fost cesionate prin contractul de cesiune de creanță nr. 2/14.11.2003 în favoarea . B. pentru prețul de 211.929 euro, cu aceeași ocazie fiind cesionate și toate garanțiile legale constituite în temeiul contractului de credit; ulterior valoarea cesiunii de creanță s-a modificat, în sensul diminuării ei la valoarea de 111.733 euro dar fiind păstrate garanțiile imobiliare și mobiliare preluate de cesionar.
În consecință, susține pârâtă, la data formulării prezentei acțiuni, BRS SA B. nu mai are creanțe de recuperat din acest credit și nu mai justifică un drept în raportul dedus judecății.
A fost de asemenea invocată excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere patrimonială întemeiată pe dispozițiile art. 270 Codul muncii, întrucât directorii executivi ai unei societăți comerciale sunt asimilați administratorilor unei astfel de societăți, astfel încât în ceea ce-i privește pe acești nu se poate reține decât o răspundere de natură civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 sau pe dispozițiile legii speciale de organizare bancară . În situația în care s-ar admite existența unei răspunderi materiale de dreptul muncii, se apreciază că acțiunea este inadmisibilă întrucât la data producerii prezumtivului prejudiciu erau în vigoare dispozițiile vechiului Cod al muncii, ori potrivit acestor prevederi răspunderea materială a salariaților urma să fie stabilită fie prin emiterea unei decizii de imputare fie printr-un angajament de plată.
În fine, a fost invocată de pârâtă excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei, în raport de dispozițiile art. 3 și 7, art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 .
Întrucât se susține de către reclamantă că fapta prejudiciantă s-a produs în anul 2001 odată cu acordarea creditului, este evident depășit cu mult termenul legal de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, acest termen fiind împlinit chiar și la data formulării plângerii penale – în anul 2005.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat prin întâmpinare că pârâta a fost angajată a BRS B. –Sucursala Sighișoara în perioada 15.09._02 iar încetarea contractului individual de muncă s-a produs ca urmare a încetării activității Sucursalei din Sighișoara.
Susține pârâta că în întreaga perioadă în care și-a desfășurat activitatea profesională la reclamantă, urmare a controalelor ce au fost efectuate la sucursală nu au fost constatate abateri ori încălcări ale normelor bancare specifice și nici nu au fost constatate prejudicii din vina și în legătură cu modul de exercitare de către pârâtă a atribuțiilor de serviciu.
Referitor la susținerile din cerere introductivă, se arată că în mod eronat s-a prezent că la data de 16.02.2001 a fost acordat creditul în favoarea . B., întrucât în fapt la această dată a fost doar redactat contractul care urma să producă efecte juridice după aprobarea lui în Comitetul de credite al centralei BRS SA; această aprobare a fost dată la data de 22.02.2001 iar banii au fost vărsați în contul societății ulterior acestei date. Se specifică în acest sens că reclamanta a prezentat trunchiat clauzele înscrise la lit. k din contract, clauze potrivit cărora contractul de credit urma a intra în vigoare după încheierea poliței de asigurare cu drepturile cesionate în favoarea BRS Sucursala Sighișoara și înscrierea contractului de ipotecă la Judecătoria Sighișoara .
Se mai arată că sucursala a întocmit dosarul de creditare, fiind îndepliniți parametrii tehnico-economici prevăzuți de normele de creditare, iar întocmirea contractului de credit la data de 16.02.2001 și semnarea lui avea în vedere operativitatea solicitată telefonic chiar de către conducerea băncii din B..
Se specifică și faptul că dosarul de credit a fost repartizat d-nei C. D. doar ca urmare a faptului că d-na L. C. a suferit o operație .
Referitor la extrasul de carte funciară, se arată că un astfel de extras purtând ștampila Judecătoriei Sighișoara a fost depus la cerere de creditare, fără ca din cuprinsul acestuia să reiasă înscrierea unei ipoteci în favoare unei alte bănci, iar după încheierea contractului a fost prezentat un alt extras de intabulare a dreptului de ipotecă în favoarea BRS ; prin urmare, se susține că reprezentanții sucursalei nu aveau posibilitate să verifice veridicitatea actului eliberat de Judecătoria Sighișoara iar constatarea ulterioară a falsității extrasului CF nu presupune existența vreunei culpe a pârâtei.
De altfel, arată pârâta, alături de garanția imobiliară, în favoarea băncii au fost constituite și garanții mobiliare,inclusiv cu privire la utilajul importat pentru care a fost acordat creditul.
Plata efectivă a creditului s-a realizat eșalonat, numai după prezentarea extrasului CF cu intabularea dreptului de ipotecă în favoarea BRS, după încheierea Poliție de asigurare cu cesionarea drepturilor în favoarea BRS și după aprobarea creditului de către Centrala BRS – ori în situația în care nu ar fi fost îndeplinite condițiile legale de acordare a creditului, cu siguranță Centrala BRS ar fi refuzat acordare lui.
Precizează pârâta că după desființarea în anul 2002 a Sucursalei Sighișoara, întreg dosarul de credit a fost preluat de centrala BRS B.,care însă nu a întreprins nici un demers pentru recuperarea creditului lui valorificarea garanților avute . La data de 26 septembrie 2003, bunurile . B. au fost sechestrate ,inclusiv două imobile care singure puteau acoperii creditul, însă ulterior BRS B. a făcut o cerere la Biroul de CF Sighișoara pentru ridicarea sechestrului imobiliar.
Susține în consecință pârâta că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile în măsură să atrag antrenarea răspunderii sale patrimoniale.
Referitor al cerere de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor pârâtei, se susține de asemenea că nu sunt îndeplinit condițiile legale de admisibilitate prevăzute de art. 591 Cod de procedură civilă, întrucât în cauză nu există o creanță constatată printr-un înscris în ceea ce o privește pe pârâtă, creanța menționată de către reclamantă nu este exigibilă iar pârâte nu s-a sustras de la urmărire și nu și-a risipit averea personală.
Alăturat întâmpinării au fost depuse copii după contractul de cesiune de creanță nr. 2/14.11.2003 și actul de adițional la acest contract (filele 73-78) .
Prin încheiere de ședință din data de 18.03.2009, Tribunalul B. a respins cerere de instituire a sechestrului asigurător, ca urmare a faptului că reclamanta nu a depus cauțiunea stabilită potrivit prevederilor art. 591 alin.2 Cod de procedură civilă.
Printr-un înscris numit „precizări la acțiunea BRS/ Răspuns la întâmpinare„ (fila 112 reclamanta a precizat că acțiunea ce formează obiectul cauzei este întemeiată pe prevederile art. 998 Cod civil privitoare al răspunderea civilă delictuală.
S-a arată în acest sens că acțiunea dedusă judecății reprezintă o continuare a laturii civile a procesului penal, urmare a faptului că prin sentința civilă nr. 213/28.11.2007 a Judecătoriei Sighișoara a fost lăsată nesoluționată latura civilă a procesului penal, iar atragerea răspunderii pârâtei pe cale răspunderii civile delictuale este singura cel juridică posibilă de reparare a prejudiciului cauzat Băncii Române de Scont.
Reclamanta mai arată prin același înscris că solicită admiterea excepției necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului B. în soluționare pricinii,raportat la natura cauzei, valoarea obiectului pricinii și domiciliul pârâtei.
Întrucât la termenul de judecată din data de 24 martie 2009 instanța a pus în discuție din oficiu aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 36 din Lege nr. 85/2006, reclamanta a arătat că o suspendare dispusă în temeiul acestor prevederi este inadmisibilă, întrucât obiectul dosarului nu îl constituie o creanță a unui creditor asupra băncii ci o acțiune a BRS pentru recuperarea unui prejudiciu ce i-a fost cauzat.
Referitor la excepției lipsei calității de reprezentant –de lichidator –a Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar se arată că acesta a fost numit în calitate de lichidator al Băncii Române de scont prin sentința nr. 79/sind./16.04.2002 pronunțată de tribunalul B. în dosarul nr._ prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului băncii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a BRS, se solicită unirea acestei excepții cu fondul cauzei,având în vedere că pentru judecarea acestei excepții este necesară administrarea de probe, în condițiile în care fapta pârâtei de a nu înregistra ipoteca asupra imobilului adus în garanție a condus la imposibilitate băncii de a-și valorifica garanței imobiliară pentru recuperarea creditului.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în răspundere patrimonială întemeiată pe prevederile art. 270 din Codul muncii, se solicită a se observa că aceasta a rămas fără obiect ca urmare a precizării temeiului de drept ca fiind reprezentat de prevederile art. 998 Cod civil.
Se susține că este nefondată și excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât deși dreptul la acțiune a început să curgă de la data semnării contractului de credit, prescripția a fost întreruptă, potrivit prevederilor art. 405 indice 2 Cod de procedură civilă și ale art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prin cererile de executare silită și actele de executare efectuate ca și prin acte voluntare de plată efectuate de . ca și prin formularea plângerii penale cu nr. 150/27.01.2005, îndreptată și împotriva pârâtei din această cauză, în procesul penal reclamanta constituindu-se parte civilă.
Cu privire la fondul cauzei, reclamanta a reiterat susținerile din cererea introductivă, susținând față de apărările expuse prin întâmpinare că la pct. K 3 din contractul de credit că acest contract intră în vigoare la data semnării lui, iar în ceea ce privește afirmațiile pârâtei referitoare la faptul că nu avea posibilitatea de a verifica veridicitate extrasului CF, se reiterează susținerile privitoare la obligația pârâtei de a face demersuri în vedere înscrierii în CF . Contrar aserțiunilor pârâtei în ceea ce privește faptul că banca nu ar fi fost preocupată de recuperarea creditului,se arată că în fapt au fost formulate mai multe acțiuni în vedere recuperării creditului, printre acestea fiind și cesionarea creanței la un preț inferior însă, având în vedere că urmare a faptelor pârâtei creditul a rămas fără garanții. Se solicită a fi înlăturate și apărările referitoare la faptul că centrala BRS a aprobat acordarea creditului, întrucât aceasta din urmă a aprobat creditul sub condiție preluării unor garanții îndestulătoare .
Reclamanta a depus la dosarul cauzei copii după: sentința civilă nr. 79/sind./ 16.14.2002 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr. 1614/2002 filele 86-95), cererile de executare silită în dosarele cu nr. 104/2003, nr. 101/2003,nr. 100/2003 ( filele 126, 127, 129), avizul privind executarea silită ( fila 128), încheierile de încuviințare a executării silite date de Judecătoria Sighișoara (filele 130-133), cererile de încuviințare a executării silite adresate Judecătorie Sighișoara ( filele 134, 137), somațiile emise către debitorul . (filele 135, 136), dispozițiile de poprire asupra conturilor debitoarei (filele 139-142), procesul-verbal de situație din data de 04.09.2003 în baza încuviințării executării silite dispuse prin încheierea din data de 05.08.2003 a Judecătoriei Sighișoara ( fila 143), procesul-verbal de sechestrul în dosarul execuțional nr. 18/E/ 2003 ( fila 144), contestația la executare promovată împotriva executării efectuate în dosarul execuțional nr. 49/2003 al B. Kenosy A. ( filele 145-148), fișa cont Siltex și ordine de plată ( filele 149-151), adresa înaintată de reclamantă Judecătoriei Sighișoara ( filele 152-155, 157), dispoziții emise de executorul judecătoresc ( filele 156, 158), încheiere nr. 8116/ 24.08.2004 a Biroului de carte funciară Sighișoara ( fila 159), cererea adresată de reclamantă Judecătoriei B. în vedere încuviințării executării silite prin poprire și încheierea dată de Judecătoria B. în acest sens la data de 06.12.2004 (filele 160-163), plângerea penală cu nr. 150/27.01.2005 formulată de reclamantă ( filele 164-174 ) și a fost depusă o situați a litigiilor purtate cu . și a celor derivate din acest credit (filele 175-181) .
Prin note de ședință (fila 113) pârâta a arăta că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele legale privitoare la suspendare cauzei, nefiind vorba de o acțiune judiciară pentru realizarea creanțelor debitoarei sau asupra bunurilor sale ci de o acțiune formulată chiar de către debitoare – prin lichidator, pentru recuperarea unor prezumtive prejudicii produse patrimoniului său.
În ceea ce privește cererea reclamantei de modificare a cererii de chemare în judecată și a temeiului legal al acțiunii introductive și a cererii de declinare a competenței se fac o . precizări . Se arată în acest sens că reclamanta nu arată în mod expres care este necompetența pe care o are în vedere, putându-se doar presupune că este vorba de excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. dar fără ca această cerere să fie motivată, iar în ceea ce privește noul temei juridic invocat se susține că în fapt reclamanta tinde a modifica natura juridică a acțiunii, prin precizare încercându-se modificarea unei acțiuni civile în răspundere contractuală într-o acțiune civilă delictuală .
Ulterior pârâta a formulat o completare la întâmpinare (filele 183-184) prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de modificare a naturii juridice a cererii introductive de instanță, în raport de dispozițiile art. 132 Cod de procedură civilă, întrucât această cerere de modificare a survenit cu mult peste prima zi de înfățișare ; s-a susținut că Tribunalul B. a fost sesizat printr-o acțiune în răspundere patrimonială asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe.
De asemenea, se arată că în raport de obiectul acțiunii introductive și având în vedere dispozițiile art. 284 alin.1 și 2 Codul muncii, Tribunalul B. este competent să soluționeze cauza, astfel că se solicită respingerea excepției de necompetență a instanței .
Pârâta a mai arată că înțelege să renunțe la susținerea excepției privind lipsa calității de reprezentant al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar pentru BRS SA B. .
Au fost reiterate susținerile referitoare la respingerea excepției suspendări cauzei și al unirea cu fondul a excepțiilor lipsei calității procesual active a reclamantei, a prescrierii dreptului material la acțiune și a inadmisibilității acțiunii în răspunde delictuală.
În ceea ce privește înscrisurile prezentate de reclamantă în justificarea întreruperii termenului legal de prescripție sunt apreciate ca irelevante sub aspectul întreruperii prescripției materiale, având în vedere că aceste privesc ale părți decât cele în litigiu ori au fost respinse, astfel că nu operează întreruperea termenului de prescripție în condițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Se mai arată că, din documentele prezentate nu rezultă modul de finalizare a executării silite imobiliare și mobilare a debitorului principal . B. și nici aspectele privitoare la condițiile în care a fost cesionat contractul de credit nr. 386/2001 de către ., iar acțiunile privitoare la . sunt suspendate din anul 2004.
Se subliniază totodată că din înscrisurile prezentate de către reclamantă rezultă fără dubiu că toate contractele încheiate de pârâtă sunt legale, inclusiv cele privitoare la garanțiile imobiliare și mobiliare constituite de debitoare, iar pe de altă parte se precizează că reclamanta nu înțelege să indice care este documentul în baza căruia a constatat existența unui prejudiciu și a stabilit vinovăția pârâtei .
La termenul de judecată din data de 30.04.2009, instanța a apreciat că este tardiv formulată cererea pârâtei de constatarea a tardivității modificării acțiunii, cu atât mai mult cu cât instanța a pus în vedere reclamantei să-și precizeze acțiunea sub aspectul indicării temeiului juridic al cererii .
Prin sentința civilă nr. 784/ M/ 30.04.2009 pronunțată de tribunalul B. în dosarul nr._ , față de precizarea făcută de reclamantă privitoare la faptul că se solicită în cauză angajarea răspunderii delictuale civile a pârâtei, în temeiul art. 5 Cod de procedură civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighișoara . Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă cu urmare a respingerii recursului declarat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 764/R/ 28 mai 2009 a Curții de Apel B..
După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Sighișoara, reclamanta și-a precizat pretențiile, arătând că acestea sunt în valoare de 443.187,3 lei RON, la care se adaugă dobânda legală ce va fi calculată până la data plății efective (file 10 dosar).
Pârâta a formulat o completare la întâmpinare, reiterând considerentele expuse prin întâmpinarea depusă în fața Tribunalul B. și invocând în plus excepția de necompetență materială a judecătoriei de soluționare a cauzei.
În ceea ce privește necompetența materială a judecătoriei au fost invocate prevederile art. 2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă, raportat la valoarea obiectului cauzei așa cum această valoare a fost menționată de reclamantă .
Au fost reluate considerentele privitoare la excepția lipsei calității procesul active a reclamantei, care a cesionat în favoarea . creanțele rezultate din contractul de credit nr. 386/2001 încheiat între BRS Sucursala Sighișoara și . B., astfel încât reclamanta nu mai are creanțe de recuperat din acest credit și nici nu mai justifică un drept în raportul dedus judecății – se precizează că, chiar reclamanta, prin adresa nr. 57/ 29.01.2007 depusă în dosarul penal nr. 1143/2005 al Judecătoriei Sighișoara a arăta că B. de Scont SA și-a recuperat integral creanța față de ..
Pârâta a reiterat de asemenea susținerile privitoare la excepția prescrierii dreptului material la acțiune ca și în ceea ce privește unirea cu fondul a excepției inadmisibilității acțiunii în răspundere delictuală ca și cele privitoare la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale de antrenare a răspunderii civile delictuale .
Alăturat completării la întâmpinare au fost depuse copii după: adresa nr. 57/ 29.01.2007 înaintată de reclamantă în dosarul penal nr. 1143/2005 al Judecătoriei Sighișoara (filele 21-2) și convenția nr. 1/12.04.2007 încheiată între reclamantă și . (filele 23-24) .
Reclamanta a depus răspuns la completarea la întâmpinare (filele 28-37), prin care au fost reiterate susținerile din înscrisurile precedente depuse la dosar și în plus solicitându-se respingerea excepției lipsei competenței materiale a Judecătoriei Sighișoara în considerare faptului că acțiunea dedusă judecății este continuarea laturii civile din dosarul penal nr. 1143/2005 al Judecătoriei Sighișoara.
Reclamanta a depus note precizatoare și note de ședință ( filele 106-107), cu privire la valoarea prejudiciului ; s-a arăta că, valoare acestui prejudiciu, raportat la data de 23.02.2009 ( data înregistrării acțiunii ) este de 122.968,28 euro respectiv 525.861,55lei, din care suma de 73.137 euro (adică 312.763,07 lei ) reprezintă credit nerecuperat și 49.831,28 euro (respectiv 213.098,48 lei ) reprezintă dobândă contractuală nerecuperată calculată până la data de 16.05.2005- data deschiderii procedurii falimentului asupra . B., dată după care nu au mai fost calculate dobânzi . În ceea ce privește cerere de obligare a pârâtei la plata de dobânzi legale aferente prejudiciului creat se solicită a se avea în vedere următoarele variante: de la data de 27.01.2005-data declanșării urmăririi penale asupra pârâtei în dosarul penal nr. 1143/2005 și până la plata efectivă și integrală a datoriei ; de la data de 16.05.2005 – data deschiderii falimentului . și până la plata integrală a datoriei ; de la data investirii instanței de judecată cu prezenta acțiune și până la plata efectivă și integrală a datoriei .
Prin sentința civilă nr. 808/ 27 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Sighișoara a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe de soluționare a cauzei, reținându-se că, față de valoarea obiectului pricinii, competența materială revine tribunalului, astfel încât s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului M. .
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului M., printr-un înscris denumit „precizări/ concluzii „, reclamanta și-a expus poziția față de excepțiile invocate de pârâtă, în fapt fiind reiterate considerentele expuse prin înscrisurile anterior depuse la dosarul cauzei .
Și pârâta a formulat concluzii scrise cu privire la excepțiile pe care le-a invocat, arătând că nu mai înțelege să susțină în cauză decât excepțiile privitoare la lipsa calității procesuale active și a prescripției dreptului material la acțiune .
Prin sentința civilă nr. 61/ 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul M. a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea dedusă judecății.
Instanța a reținut în cauză că,calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, iar din justificarea calității procesuale - prin indicare pretențiilor și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceste pretenții, decurge îndreptățire pe care reclamanta o are de a formula cererea față de pârâtă .
Având în vedere însă cesionarea contractului de credit nr. 380/2001 ca și faptul că reclamanta a fost cea care a arătat în fața instanței penale că nu mai are pretenții decurgând din acest credit, s-a conchis că aceasta nu mai justifică nici un drept de a solicita repararea prejudiciului (care a fost integral reparat), lipsind astfel identitate între persoana reclamantei și persoana titulară a dreptului de a obține despăgubiri .
Urmare a apelului formulat de reclamant, prin decizia nr. 70/ 8 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Tg. M. s-a dispus admitere căii de atac ,a fost anulată sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond .
Instanța de control a constata că era necesară administrarea de probe pentru a se putea stabilii dacă urmare a cesiunii de creanță intervenite între reclamantă și . și având ca obiect creanța pe care reclamanta o avea ca urmare a contractului de credit nr. 386/16.02._ încheiat cu . a actului adițional nr. 1/14.12.2006, reclamanta a suferit un prejudiciu, cu ocazia rejudecării urmând a se examina în ce măsură actele de executare indicate de reclamantă au întrerupt termenul de prescripție .
Recursul formulat de pârâtă împotriva decizie pronunțate de Curtea de Apel Tg. M. a fost respins prin decizia civilă nr.4848/ 26 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În rejudecarea cauzei au fost depuse la dosar, de către reclamantă, copii după: contratul de credit nr. 386/16.02.2001 cu documentați de acordare credit constând din: referatul de creditare al sucursalei Sighișoara BRS, referat privind analiza documentației de credit întocmit de Direcția de credit din centrala BRS, condiții pentru acordarea creditului, anexa 1 la Hotărârea nr. 63/22.02.2001 a Comitetului de Credit din BRS, Hotărârea nr. 63/22.02.2001 a Comitetului de credit din BRS; actul adițional nr. 1/16.02.2001 la contractul de credit nr. 380/05.02.2001 și contractele de garanței mobiliară și respectiv mobiliară, contractul de cesiune de creanță nr. 2/14.11.2003 și anexa, contract de cesiune de creanță nr. 2/14.11.2003 și anexa calcul creanță credit, notificarea nr. 559/04.08.2006 de punere în întârziere și de convocare la conciliere a . cu privire la neîndeplinirea obligațiilor asumate în contractul nr. 2/ 14.11.2003, actul adițional nr. 1/14.12.2006 la contractul de cesiune de creanță nr. 2/14.11.2003 și anexe, încheierea din data de 15.01.2007 emisă în dosarul nr. 847/F/2005 pe rolul Tribunalului B. prin care este încuviințat actul adițional nr. 1/14.12.2006 la contractul de cesiune de creanță din data de 14.11.2003, convenția nr.1/12.04.2007 determinată de îndeplinirea clauzelor contractului nr. 2/14.11.2003, procesul-verbal de predare –primire nr._.03.2002 între pârâta G. E. și reprezentatul băncii privind predarea portofoliului de 32 dosar de credit, raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în dosarul penal nr. 1143/2005 al Judecătoriei Sighișoara, încheierea nr. 770/ 22.05.2003 privind investirea cu formulă executorie a contractului de garanție imobiliară și a contractului de garanție imobiliară, încheierea nr. 34/C/ 2005 a Judecătoriei Sighișoara – pronunțată în dosarul nr. 398/2005 de respingere a investirii cu formulă executorie a contractului de credit nr. 386/2001, încheierea nr. 7375,7373 de intabularea în CF în favoarea . ipotecat, copie e CF nr. 1191 privind imobil ipotecat, procesul-verbal 676/ 22.10.2007 întocmit cu ocazia Adunării creditorilor prin care se încuviințează Actul adițional nr. 1/2006, încheiere din 06.12.2007 pronunțată în dosarul nr. 1614/F/2002 al tribunalului B., adresa nr. 10/12.01.2004 emisă de BNP T. V., normele metodologice privind activitatea de creditare BRS, circulara nr. 42/27.07.1999 privind Normele de creditare, contractul de muncă și fișa postului pârâtei G. E. (filele 29-125); ulterior au fost depuse două note de constatare referitoare la destinația creditului ( filele 516, 517) .
Prin note 8 filele 137-138), reclamanta a precizat în ceea ce privește . că societatea este radiată din Registrul Comerțului ca urmare a finalizării dosarului de insolvență prin sentința nr. 339/sind./14.02.2011 a tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._ iar în ceea ce privește . de asemenea se arată că este radiată din Registrul Comerțului B. ca urmare a finalizării procedurii de insolvență din dosarul nr. 2352/2010 al Tribunalului B. .
A mai fost depusă la dosarul cauzei copie fidelă a CF nr. 1191 Sighișoara (filele 203-216).
În cauză s-a procedat la luarea interogatoriului pârâtei G. E. ( filele 217-221) și reclamantei banca Română de Scont prin lichidator ( filele 225-230), s-a efectuat o lucrare de expertiză contabilă judiciară ( filele 335-390) ulterior completată cu răspunsul al obiecțiunile formulate de părți ( filele 411-421), s-a procedat la audiere martorilor: D. Celai C. ( fila 438), D. A. ( fila 439), M. M. I. (filele 440-441) D. B. ( filele 457-458), C. D. E. (filele 482-483) și a fost acvirat dosarul penal al Judecătoriei Sighișoara .
Prin notele de ședință depuse la data de 17 decembrie 2014, reclamanta a arătat că înțelege să reducă cuantum pretențiilor formulate la suma de 32.685,94 euro, cu obligarea pârâtei și al plata dobânzilor legale până la acoperirea integrală a prejudiciului .
Pârâta a depus concluzii scrise .
Prin încheiere de ședință din data de 4 decembrie 2012 a fost unită cu fondul excepția privitoare la prescripția dreptului material la acțiune .
Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere termenul de drept indicat de către reclamantă,respectiv prevederile art. 998 Cod civil, instanța urmează a se raporta la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, prevederi potrivit cărora „termenul prescripției este de 3 ani” ca și cele ale art. 8 din același act normativ, dispoziții conform cărora „Prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cit si pe cel care răspunde de ea” .
Instanța are în vedere faptul că termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr.167/1958 se calculează din două perspective: cea a momentul în care paguba a fost cunoscută și cel în care se cunoaște persoana care se face vinovată de producere prejudiciului.
În cauză, nu pot fi reținute apărările pârâtei referitoare la faptul că termenul de prescripție ar curge de la data la care a fost încheiat contractul de credit nr.386/16.02.2001, întrucât indiferent de existența unor fapte ilicite în încheierea acestui contract (aspect care va fi analizat ulterior ), paguba nu s-a produs la momentul respectiv. Chiar în condițiile încheierii contractului fără respectarea normelor bancare, exista posibilitatea ca beneficiarul acestui contract, respectiv . să ramburseze la termenele stabilite creditul ce i-a fost acordate, astfel ca în final să nu se producă un prejudiciu . De altfel, se poate observa că cel puțin o perioadă de timp ratele scadente au fost achitate în parte ( până la data de 23.12.2001 fiind rambursată suma de 26.668 euro- fila 77), prin urmare putem vorbi de producerea unui prejudiciu doar având în vedere momentul în care s-a constatat că restituirea creditului nu este posibilă în integralitatea sa.
La data de 16.04.2002, B. Română de Scont a intrat în faliment, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancare fiind desemnat, potrivi celor dispuse prin sentința civilă nr. 79/sind./16.04.2002 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr. 1614/2002 în calitate de lichidator .
Nici acest moment, al deschiderii procedurii falimentului nu poate fi considerat punct de plecare al curgerii termenului de prescripție, pentru că, evident, deși această procedură de faliment a fost deschisă tocmai pentru că B. Română de Scont avea obligații neonorate mai vechi de 7 zile, în valoarea de 49.173.101 mii lei ( fila 8 din sentința pronunțată de judecătorul sindic ), la momentul respectiv nu exista certitudinea că a fost produs vreun prejudiciu datorită modului de derulare a contractului de nr. 386/16.02.2001 încheiat de BRS –Sucursala Sighișoara, chiar dacă la momentul respectiv creditul era înregistrat în contabilitatea băncii ca fiind un credit restant.
Contrar apărărilor pârâtei, lichidatorul BRS a declanșat urmărire silită imobiliară asupra imobilului adus în garanție, cererea de executare silită fiind încuviințată de Judecătoria Sighișoara prin încheierea pronunțată la data de 09.09.2003, cu consecință notării în CF nr. 1191 Sighișoara a somației de plată.
Prin urmare, instanța conchide că doar prin raportare la momentul la care s-a constatat că recuperarea creditului nu se poate efectua potrivit clauzelor contractuale, în lipsa înscrierii garanței reale în cartea funciară se poate vorbii de cunoaștere existenței unei fapte de natură a produce prejudicii și pe cale de consecință de la acest moment curge termenul de prescripție .
În contextul în care, anterior demarării executării silite de către lichidatorul BRS, imobilul asupra căruia exista reprezentarea că ar fi fost ipotecat a fost în fapt executat silit de un alt creditor (dosar de executare silită nr. 49/27.03.2003 al B. Kenoy A.), instanța consideră că data la care s-a procedat la înscrierea somației în cartea funciară, și anume 09.09.2003 este data de la care începe să curgă termenul de prescripție, întrucât atunci s-a constatat că nu există înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă asupra imobilului în favoarea Băncii Române de Scont.
Raportat la această dată, instanța constată că, înlăuntrul termenului de prescripție, și anume de la data de 07.02.2005 ( fila 4 vol . I dosar nr. 16/P/2005 ), B. Română de Scont – prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar a formulat plângere penală împotriva pârâtei din prezenta cauză (alături de alte câteva persoane), prin plângere fiind formulată și constituirea de parte civilă în vedere recuperării prejudiciului care la respectivul moment era estimat la suma de 200 .000 euro.
Chiar dacă formularea unei plângeri penale nu este de natură a întrerupe cursul prescripției, constituire de parte civilă are încă un astfel de efect, având în vedere că, potrivit prevederilor art.14-15 Cod procedura penala, acțiunea civila poate fi alăturată acțiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă . În condițiile în care parte vătămată ( BRS prin lichidator ) s-a constituit parte civilă, potrivi principiului „electa una via non datur recursus ad alteram”, aceasta nu avea posibilitate de a putea promova în paralel o acțiune civilă pentru recuperarea aceleiași sume decât după pronunțarea hotărârii penale prin care, prin ipoteză, acțiunea sa civilă să nu se fi soluționat. În același sens, instanța reține incidența prevederilor art. 16 alin.1 lit. b din Decretul nr. 167/1958, și anume că, cursul prescripție este întrerupt prin introducerea unei cereri de chemare în judecată chiar dacă a fost introdusă la o instanță judecătorească necompetentă, sub condiția [art. 16 alin. (2)] să nu se fi pronunțat încetarea procesului, cererea să nu fi fost respinsă, anulată, să nu se fi perimat sau cel care a introdus-o să nu fi renunțat la ea .
Referitor la soluția dată în cauza penală, instanța constată că, prin sentința penală nr. 213/28 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 1143/2005, s-a dispus în ceea ce o privește pe inculpata G. E. încetarea procesului penal întrucât faptele pentru care aceasta a fost trimisă în judecată nu mai sunt prevăzute de legea penală, acțiunea civilă alăturată celei penale fiind lăsată nesoluționată . Încetarea procesului penal ,pentru motivul mai sus expus nu echivalează cu încetarea în sens civil a procesului, astfel că prescripția dreptului la acțiune al reclamantei a reînceput să curgă de la data pronunțării hotărârii penale, dată în raport de care introducerea acțiunii de față la 15 ianuarie 2009 este făcută înăuntrul termenului de prescripție.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, instanța urmează a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune .
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Urmare a precizărilor făcute de reclamantă, temeiul juridic al acțiunii este reprezentat de prevederile art. 998 Cod civil, în consecință, instanța va analiza întrunirea în cauză a condițiilor care sunt de natură a atrage răspunderea civilă delictuală și anume: existența unui prejudiciu patrimonial, caracterul ilicit al faptei, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.
Referitor la existența prejudiciului, instanța constată că, prin încheierea contractului de credit nr. 386/16.02.2001, B. Română de Scont –Sucursala Sighișoara, a acordat un credit în cuantum de 200.00 euro către . B. ( filele 36-40), fiind inserată în contrat clauza ( pct. F din contract ) potrivit căreia împrumutul este garantat cu ipoteca de rang I asupra imobilului construcții industriale și teren în suprafață de 11.111,56 mp, situat în Sighișoara, .. 6, înscris în CF nr. 1191 A+2, nr. top 3195, 3196, A+3 nr. top 3198/1, 3198/2, 3198/2, 3199, 3197 . Debitoare a rambursat, până la data de 23.12.2001 suma de 26.668 euro ,ulterior nemaifiind făcute plăți în acest sens, iar la data de 16.04.2002, B. Română de Scont a intrat în faliment, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancare fiind desemnat ,potrivi celor dispuse prin sentința civilă nr. 79/sind./16.04.2002 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr. 1614/2002 în calitate de lichidator.
Lichidatorul a întreprinse o . demersuri în vedre recuperării integrale a creditului acordat. În acest sens, la data de 14.11.2003 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță cu nr. 2, prin care cesionarul . a preluat creanța în valoare de 208.323 euro a Băncii Române de Scont față de . B., prețul cesiunii fiind de 211.929 euro ( filele 73-74) . Ulterior, a fost însă încheiat un act adițional la contractul de cesiune, la data de 14.12.2006, prin care s-a stabilit că prețul contractului de cesiune este de 111.733 euro ( filele 77-78), astfel că, la data investirii instanței, suma care rămăsese nerecuperată din creanța acordată era de 117.214.31 euro .
Referitor la prejudiciu, instanța mai reține că, reclamanta, prin lichidator ,a încercat a da eficiență clauzelor contractului de credit, și anume de a executa silit pe debitoare, sens în care s-a formulat cerere privind executarea silită imobiliară (filele 126-134), cerere care de altfel a fost admisă prin încheierea dată în cameră de consiliu la data de 05.08.2003 de către Judecătoria Sighișoara. În cursul acestei executări fost emise somații, s-au emis dispoziții de poprire, sechestru (filele 135- 144), însă în lipsa unei garanții imobiliare înscrise în cartea funciară și în condițiile în care debitoarea . a intrat în insolvență ( dispusă la data de 16.05.2005 în dosarul nr. 364/2003 al Tribunalului B.) nu s-a putut recupera integral creditul, în această modalitate .
Pe cale de consecință, deși între reclamantă și debitoarea . a fost încheiat un contract de credit și răspunderea părților derivând din acest act juridic este o răspundere contractuală ,ca urmare a imposibilității de realizare a obligației de restituire a sumei împrumutate, reclamanta nu mai are decât posibilitate ca, pe calea răspunderii civile delictuale, să se îndrepte împotriva celui care prin fapta sa a cauzat prejudiciu.
De asemenea ,în ceea ce privește prejudiciul, instanța mai reține că, potrivit expertizei de specialitate contabilă judiciară (filele 335-391), valoarea prejudiciului la data sesizării instanței era de 107.685,94 euro, din care 81.020,12 euro creanța principală și 26.665,82 euro .
Cu toate aceste, prin contractul de tranzacție încheiat la data de 28.10.2014 cu ESPACE SIGHIȘOARA SRL, reclamanta a mai recuperat suma de 75.000 euro,astfel că, suma rămasă nerecuperată din credit este de 32.685,94 euro .
Instanța consideră necesar să arate sub acest aspect și faptul că, prin sentința civilă nr. 61/13 ianuarie 2011 a Tribunalului M. s-a apreciat că reclamanta nu mai are calitate procesual activă în cauză întrucât creanța a fost cesionată către . B. și având în vedere că, reclamanta a arăta, în scris,în fața instanței penale că nu mai are pretenții decurgând din acest credit . În calea de atac exercitată, prin decizia civilă nr. 70/A/ 8 iunie 2011 a Curții de Apel Tg. M. (rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 4848/26 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a reținut însă că nu se poate da eficiență renunțării făcute de reclamantă în fața instanței penale ,întrucât după ce la data de 20.02.2007 în dosarul penal a fost depuse înscrisul prin care s-a arătat că acțiunea civilă alăturată acțiunii penale ar fi rămas fără obiect, în condițiile în care instanța penală nu a luat act de solicitarea de renunțare la judecarea acțiunii civile, reclamanta a reitera solicitarea de admitere a acțiunii civil, prin urmare nu se poate vorbii de o renunțare ireversibilă. Pe de altă parte, în decizia pronunțată de instanța de apel se face referire și la aspecte legate de contractul de cesiune, astfel că, instanța de rejudecare,având în vedere aceste îndrumări ale instanței de control,a constatat că prin actul adițional la contractul de cesiune s-a modificat în fapt prețul cesiunii, și după cum mai sus s-a arătat, contravaloarea creditului bancar nerambursat nu a fost achitată integral.
În consecință, instanța reține că s-a făcut în cauză dovada existenței unui prejudiciu, care este cert și care a fost doar în parte reparat, întinderea acestuia fiind cea mai sus arătată.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale,instanța reține că, pârâta G. E. a avut la momentul acordării creditului către . calitatea de director al Sucursalei din Sighișoara a Băncii Române de Scont. În această calitate, potrivit celor cuprinse în fișa postului ( filele 22-25 ), avea o . atribuții legate de desfășurarea activității cadrul sucursalei, inclusiv în ceea ce privește activitatea de creditare și anume: „ organizează, conduce și răspunde de întreaga activitate a sucursalei […] în conformitate cu normele bancare și a legislație în vigoare”, „coordonează activitatea de creditare a sucursalei în scopul realizării obiectivelor propuse[..]” „ exercită controlul direct asupra activității compartimentelor de lucru din cadrul sucursalei ” „urmărește modul de îndeplinire a sarcinilor de muncă de către personalului unității „( pct. 6 ), prin fișa postului fiind stabilite și condițiile răspunderii, printre alte fiind menționat și că „poartă întreaga răspundere pentru lucrările însușite, avizate sau semnate și pentru îndrumările personale, sarcinile și dispozițiile date” (pct. 8).
Sub aspectul existenței unei fapt ilicite s-au invocat de către reclamantă o . aspecte care să conveargă spre o astfel de concluzie, însă instanța apreciază că, chiar dacă în procedura de acordare a creditului către SCSILTEX LG SA se pot constat mai multe nereguli, nu toate au fost de natură a duce la producerea prejudiciului, astfel că, analizarea existenței acestui element al răspunderii civile delictuale se impune a se face și prin prisma raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
S-a invocat de către reclamantă, în primul rând, faptul că a fost deficitar modul în care a fost repartizat de către pârâtă dosarul de creditare, respectiv că acesta a fost instrumentat de către numita C. D., care avea calitatea de economist de credite, deși competența de a întocmii referatul de creditare și implicit întregul dosar revenea administratorului de credite Loinczi C. C. .
La interogatoriul ce i-a fost luat, pârâta a precizat că nu a avut inițiativa de acordare a creditului către . și de asemenea că, d-na C. D. înlocuit-o pe d-na L. C. – analistul de credite – care era bolnavă, iar după ce aceasta din urmă a revenit la locul de muncă a preluat operațiunile de derulare a contractului .
Cu toate acestea, cu ocazia audierii sale în fața instanței, martora D. ( fostă L. ) C. C. ( fila 438) a susținut că având în vedere intervalul de timp care a trecut de la acordarea creditului nu își mai amintește prea bine în ce condiții a fost încheiat contractul, menționând că „nu știu de ce dosarul de creditare privitor la Siltex nu a ajuns la mine „, în condițiile în care „în general eu eram cea care întocmea dosarele de creditare „Cu toate aceste martora a arătat că a fost internată în decembrie 2000 și ulterior făcea periodic analize, dar fără internare . Martora a mai arătat și faptul că „de obicei cererea de creditare formulată de persoanele juridice era adresată directorului . Eu spre exemplu primeam dosarele de creditare de la directorul băncii„ .
Sub acest aspect, martora D. A. ( fila 439), a arătat că, făcând la momentul respectiv parte din comitetul de creditare a participat la analizarea documentației, însă neavând altfel de atribuțiuni, nu își amintește cine anume din cadrul băncii întocmea aceste tipuri de documentație.
În schimb, martora C. D. E. (filele 482-.483) a susținut cu ocazia audierii sale că a întocmit referatul de creditare pentru . în perioada respectivă „ era în concediu d-na L. care se ocupa de creditare „, fără a face precizări suplimentare cu privire la modalitatea în care s-a încheiat contractul .
În cursul cercetării penale ce a fost efectuată în dosarul nr. 6/P/2005 al PNA Tg. M., ( filele 64 -66 dosar vol . I), pârâta a declarat că d-na C. prelua activitatea d-nei Lorinczi când activitatea băncii era foarte încărcată sau când lipsea aceasta, iar în ceea ce privește creditul acordat către . precizat că referatul de creditare a fost întocmit de către d-na C. dată fiind activitatea încărcată a băncii, cu menținea că „ nu-mi aduc aminte dacă din dispoziția mea expresă”.
În același dosar penale, d-na C. D. E.,care potrivit fișei postului și a declarațiilor date, la momentul acordării creditului avea ca principale atribuții de serviciu încasări și plăți în valută, licitații valutare, a întocmit totuși 5 sau 6 dosare de creditare (potrivit propriilor susțineri). Martora, a declarat că (fila 99 dosar penal vol . I) că a întocmi dosarul de creditare„ din dispoziția d-nei directoarei și împreună cu aceasta […[ întrucât eu nu aveam suficientă experiență” . Mai mult, martora a declarat că dosarul de creditare, a fost prezentat comitetului de creditare de către pârâtă, în calitatea acestei de director al sucursalei, martora susținând că (fila 103 dosar penal) că „probabil datorită lipsei de experiență pe care o care o aveam în domeniu, am fost numită de către d-na director G. să mă ocup de acest credit”.
În fine, tot în cursul cercetării penale, analistul de credite Lorinczi C. (fila 106 dosar penal, vol. I) a declara că „am fost ocolită în repartizarea acestui dosar „ ulterior însă aceasta schimbându-și poziția ,în sensul că a susținut că „nu-mi aduc aminte cu exactitate, dar bănuiesc că eram ocupată în luna februarie 2011 cu alte credite„ .
În ceea ce privește declarațiile date de către pârâtă și martorele la care s-a făcut mai sus referire în cursul cercetării penale, instanța consideră că se impune a se face o precizare și anume, că aceste au fost date mai apropiat în timp de momentul acordării creditului decât cele care au fost date în fața instanței cu ocazia instrumentării prezentei cauze, astfel că, în principiu, acestea din urmă pot fi deficitare sub aspectul chestiunilor relevate, tocmai având în vedere intervalul de timp semnificativ care s-a scurs de la data la care s-a încheiat contractul. Pe de altă parte e, nu se poate ignora faptul că martorele audiate în cauza pendite, au avut calitatea de învinuite în dosarul penal, alături de pârâtă, și este posibil ca declarațiile lor să reprezinte încercări de a se disculpa .
Din acest motiv, instanța a apreciat ă se impune coroborarea tuturor declarațiilor, atât a celor date în cursul urmării penale cât și a celor date în fața instanței, sub aspectul invocat de pârâtă la momentul în care a fost repartizat dosarul de creditare, nereieșind din probele administrate că în perioada de analizare a cererii de creditare formulate de . analistul de credite Lorinczi C. se afla în concediu (potrivi declarațiilor acesteia mai sus arătate, după internarea pe care aceasta suferit-o în decembrie 2000 a lipsit sporadic în vedre efectuării unor investigații) și nici că activitatea de creditare la momentul respectiv era atât de intensă încât era necesară desemnare și unei alte persoane, însă, este posibil ca la data la care s-a depus cerere de creditare, într-adevăr, analistul de credite să fi lipsit din bancă.
Cum acest aspect nu a putut fi stabilit cu certitudine și totodată nu s-a putut dovedi că analistul de credite lipsea pentru o perioadă mai îndelungată din bancă, apare ca nejustificată repartizarea cererii de creditare către d-na C. D., care după cum singură a arătat,nu avea suficientă experiență în domeniu,cu consecința emiterii hotărârii de aprobare a creditului în aceeași zi în care cererea a fost depusă.
Instanța consideră necesar să sublinieze că aceasta modalitate de repartizare a dosarului de creditare nu poate fi reținută ca având legătură de cauzalitate directă cu crearea prejudiciului în detrimentul bănicii, întrucât, după cum de altfel mai sus s-a arătat, chiar și în aceste condiții era posibilă rambursare integrală a împrumutului ,însă apare ca un aspect de natură a circumstanția existența vinovăției pârâtei.
Considerentele mai sus prezentate sunt în egală măsură aplicabile și în ceea ce privește cel de-al doilea motiv exhibat de către reclamantă, privitor la încheierea contractului de creditare anterior emiterii Hotărârii de aprobare a acestuia de către Comitetul de creditare din cadrul centralei din B. .
Potrivit art. 140 din Normele metodologice privind activitatea de creditare (Circulara nr. 42/27.07.1999, pct. 2 – filele 26-28) competența materială de aprobare a creditelor de către sucursală era limitată la creditele de până la_ lei .
În ceea ce privește hotărârea dată de comitetul de creditare din cadrul sucursalei la data de 12.02.2001, în cursul urmării penale, pârâta a arătat a arătat că în fapt este vorba de o greșeală materială, nefiind vorba de o hotărâre de aprobare a creditului ci de o hotărâre de propunere spre aprobare .
Această apărarea pârâtei, care este susținută de declarațiile martorelor, membri ale comitetului de creditare ,care de asemeni au apreciat că, raportat la competența sucursalei, care nu putea aproba un astfel de credit, hotărârea emisă nu putea avea decât caracterul unei propuneri de aprobare .
Dacă o astfel de susținere poate fi apreciată ca pertinentă, nu s-a explicat de către pârâtă însă încheierea contractului de credit anterior emiterii unei Hotărâri în acest sens de către Comitetul de creditare din cadrul centralei B. a băncii ; mai mult, la cerere pârâtei formulată în dosarul penal referitoare la data la care ar fi avut loc ședința comitetului de creditare din cadrul centralei, a fost depusă la dosar copie a procesului verbal a ședinței în care s-a analizat acest dosar de creditare și care a avut loc la data de 22.01.2001 (fila 79-83 vol. I dosar penal 6/P/2005) .
O explicație pertinentă referitoare la data la încheierii contractului anterior emiterii unei hotărârii de aprobare din parte comitetului de creditare din cadrul centralei nu a fost în măsură să dea nici martora D. A., care alături de pârâtă a semnat acest contract, în reprezentarea unității bancare .
În mod evident însă, întrucât Normele metodologice (filele 29-32), pct. 138 prevedeau că „pentru creditele analizate de unitățile bancare teritoriale a căror aprobare intră în competența verigii imediat superioare, referatul de credit însușit de Comitetul de credite al unităților teritoriale respective, se remite împreună cu întreaga documentație, spre examinarea unității bancare imediat superioare „iar competența de a aproba creditul revenea în speță, după cum mai sus s-a arătat comitetului de creditare din cadrul centralei, încheierea la data de 16.02.2001 a contractului de credit în lipsa aprobării date de comitetul de credit B. 8 care s-a întrunit doar la dat de 22.02.2001) semnifică o încălcare a normelor bancare de creditare.
Încheierea la data de 19.02.2001 a contractului de garanție imobiliară reprezintă de asemeni o încălcare a normelor bancare, și acest contract fiind încheiat anterior hotărârii de aprobare a comitetului de credit din cadrul centralei ralie . C. D., a cărei semnătură apare pe acest contract în calitate de reprezentant al creditoarei B. Română de Scont, a susținut că nu a fost prezentă în fața notarului public la data întocmirii contractului. De altfel, la interogatorul ce i-a fost luat, (fila 219), pârâte a recunoscut că s-a prezentat singură în fața notarului public în vederea semnării contractului, iar martorul M. M. ( filele 440-441), care a semnat contractul de garanție imobiliară din parte debitoarei, a afirmat că la data la care s-a deplasat în fața notarului nu era prezent nici un reprezentant din partea băncii .
În prezentul demers judiciar, instanța nu este îndrituită a analiza validitatea acestui contract de garanție imobiliară, aspectele la care s-a făcut mai sus referire fiind doar chestiuni avute în vedere în circumstanțierea existenței elementului subiectiv al răspunderii civile delictuale, cu sublinierea că, nici această modalitate de încheiere a celor două contracte nu este în legătură de cauzalitate directă cu producerea prejudiciului, întrucât oricât de defectuos ar fi fost încheiate acestea, executarea contractului și rambursarea sumei împrumutate era posibilă, susținerile reclamantei referitoare la faptul că, din data la care contractul de credit a fost încheiat . avea posibilitatea de a retrage banii din bancă, sunt pur ipotetice referitoare la cauza pendinte și ar fi putut eventual fi invocate într-un litigiu care să vizeze interpretarea sau executarea contractelor.
În ceea ce privește neînscriere garanție imobiliare în cartea funciară, ca faptă ilicită cauzatoare a prejudiciului, instanța arată în primul rând că poate constitui faptă ilicită, nu numai o acțiune, dar și o omisiune, iar orice abținere de la îndeplinirea unei activități care revine în sarcina unei persoane poate constituii faptă ilicită .
În contractul de credit nr. 386/ 16.02.2001 (filele 29-33) se face referire la faptul că (pct. F ) acordarea creditului este garantată de instituirea unei ipoteci de rangul I asupra imobilului construcții industriale și teren în suprafață de 11.111,56 mp, situat în Sighișoara, .. 6, înscris în CF nr. 1191 A+2, nr. top 3195, 3196, A+3 nr. top 3198/1, 3198/2, 3198/2, 3199, 3197, iar la pct. H.5 din același contract se precede că împrumutatul are obligația de a pune la dispoziția băncii toate documentele privind garanțiile, în timp ce potrivi clauzei I.1 se prevedere că banca are dreptul că verifice […] existența faptică și integrală a garanțiilor creditului „.
Potrivit clauzelor contractuale ,nu este stabilită în sarcina nici uneia dintre părți efectuarea operațiunilor de înscriere în carte funciară a ipotecii, o astfel de clauză neregăsindu-se nici în contractul de garanței imobiliară autentificat sub nr. 939/ 19.02.2001 (filele 50-51) .
În consecință, sub aspectul acestei obligații de înscriere în cartea funciară a garanței, instanța are în vedere atât declarația dată de pârâtă în cursul urmăririi penale (fila 64 dosar penal vol. I ), potrivit căreia în urma aprobării creditului, sucursalei în revenea sarcina de înregistrare a garanțiilor, ca și adresa Notarului Public T. V. ( fila 55 dosar penal vol. I), potrivit cărei acesta nu a procedat la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară întrucât „parte interesată și-a rezervat dreptul de a face diligențele necesare pentru înscriere”, ori, întrucât din parte „părții interesate” la semnarea contractului de garanție imobiliară nu a fost prezentă decât pârâtă, apare că aceasta și-a însușit sarcina de a efectua formalitățile de înscriere în cartea funciară .
În fața instanței, la interogatoriul ce i-a fost luat, pârâta a declarat însă că reprezentații . și-au asumat obligația să efectueze operațiile de înscriere în cartea funciară și că după un timp a fost prezentat de către reprezentații societății debitoare un extras CF unde era înregistrată sarcina imobiliară . Aceasta a precizat că personal nu a făcut nici un demers pentru înscrierea ipotecii în carte funciară, cu mențiunea că, într-adevăr,banca avea obligația de a face demersuri în vederea înregistrării contractului în carte funciară ,însă s-a recurs la această modalitate (ca debitorii să facă operațiunea) datorit faptului că sucursala nu dispunea de persoane suficient .
Martorul M. M. ( filele 440-441), prezent la semnarea contractului de garanței imobiliară din parte bănici nu a putut da însă nici un fel de lămuri sub acest aspect,martorul susținând că doar a semnat contractului, și mai mult, fiindu-i prezentat extrasul de carte funciară, al imobilului adus în garanție, a afirmat că nu l-a văzut niciodată.
La dosarul de creditare întocmit în vedere acordării împrumutului către . a fost depus un extras de carte funciară (fila 39 dosar penal vol. I) purtând data de 17.10.2000 în care se face mențiunea în foia C de sarcini „ nu sunt”, aceeași mențiune regăsindu-se în extrasul Cf din dara de 15.02.2001 ( fila 40) .
În extrasul de carte funciară din data de nr. 26.02.2001 ( fila 43) foaia C de sarcini ” asupra imobilului de la A+2 și A+3 figurează înscrierea dreptului de ipotecă până la concurența sumei de 18.700 mil. lei în favoarea Băncii Române de Scont - sucursala Sighișoara.
În condițiile în care aceste două extrase de carte funciară purtau ștampila Judecătoriei Sighișoara ( chiar dacă nu a Biroului de carte funciară ), se poate prezuma că prezentau o aparență de veridicitate, de natură a induce în eroare reprezentanții bănicii care au avut convingerea că ipoteca a fost înscrisă în cartea funciară .
În acest context, având în vedere și cele mai sus arătate legate de faptul că și omisiune poate avea caracter de faptă ilicită,se pune în cauză problema în ce măsură modalitatea în care pârâta a procedat la „delegarea” obligație de efectuare a înscrierii în cartea funciară către societatea debitoare se circumscrie noțiunii de faptă ilicită .
Cu privire la modalitatea în care se proceda în cadrul sucursalei în ceea ce privește înscrierile în cartea funciară a garanțiilor constituite în favoarea băncii, martora D. (Lorinczi ) C. C. (fila 438) a arătat că nu își poate aminti dacă se făceau din parte băncii verificări cu privire la înscrierea ipotecii, în schimb martora D. A. (fila 439) a afirmat că „ clientul era cel care ducea la OCPI contractul de ipotecă și apoi aducea la bancă un extras CF în care era înscrisă sarcina”, martora C. D. (fila 482) confirmând o astfel de practică în activitatea băncii . Pârâta, în declarația dată în cursul urmării penale (fila 118 vol. I) a susținut de asemeni că exista o regulă potrivi căreia „fiecare client mergea la judecătorie pentru înregistrarea ipotecii„, iar potrivit celor declarate de martora D. (fostă L. ) C. C. - (fila 438) nu se făceau verificări suplimentare la OCPI după depunerea extrasului de carte funciară în care era înscrisă sarcina.
În Normele metodologice privind activitatea de creditare, în ceea ce privește instituirea unor garanți ipotecare, se prevede la pct. 185 că solicitantul de credit trebuie să prezinte economistului de credit dovada că nu există ipoteci constituite asupra imobilului respectiv; de asemenea, la pct. 225 se prevede că, după încheierea contractului de credit, economistul de credite – înainte de punere la dispoziție a creditului aprobat – verifică înscrierea garanției imobiliare și verifică obținerea extrasului de carte funciară .
Din coroborare acestor prevederi normative, reiese că economistul de credite este cel care are atribuții de verificare în ceea ce privește garanțiile imobiliare, dar fără să se impune concluzia că aceste verificări înglobează și obligația de a efectua demersurile în vederea înscrierii garanției imobiliare.
Pe de altă parte, de poate observa, potrivit relațiilor furnizate în cursul cercetării penale de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sighișoara ( filele 93.-106 vol. II), că în perioada februarie 2001 pârâta, în calitate de director al sucursalei Sighișoara a BRS a fost cea care a formulat cereri de înscriere în cartea funciară a unor ipoteci sau de radierei de ipoteci, astfel că,susținerile pârâtei referitoare la „practica” potrivit căreia clienții erau cei care efectuat aceste formalități - ca și al faptului că se recurgea la această metodă datorită lipse de personal din cadrul băncii sunt flagrant contrazise .
Având în vedere existența acestor cereri adresate biroului de carte funciară de către pârâtă în calitatea sa de directoare a sucursalei, de asemenea, având în vedere faptul că (după cum mai sus s-a arătat ) aceasta în calitate de reprezentantă a băncii la semnarea contractului de garanței imobiliară și-a rezervat dreptul de a face diligențele necesare ca și atribuțiile care îi reveneau potrivi fișei postului ( – pct. 6 „organizează, conduce și răspunde de întreaga activitate a sucursalei […] în conformitate cu normele băncii și a legislație în vigoare”, „coordonează activitatea de creditare a sucursalei în scopul realizării obiectivelor propuse [..]”, „ exercită controlul direct asupra activității compartimentelor de lucru din cadrul sucursalei ” „urmărește modul de îndeplinire a sarcinilor de muncă de către personalul unității „ pct. 8 –„poartă întreaga răspundere pentru lucrările însușite, avizate sau semnate și pentru îndrumările personale, sarcinile și dispozițiile date”), instanța conchide că lipsa de diligență în efectuarea operațiunilor de înscriere a ipotecii în cartea funciară echivalează cu o faptă ilicită .
De asemenea,instanța apreciază că există o directă legătură de cauzalitate între omisiune de efectuare a operației de înscriere în cartea funciară a ipotecii și prejudiciul care s-a produs, tocmai având în vedere caracterul de garanție al ipotecii; dacă în ce privește celelalte aspecte mai sus analizate instanța a considerat că exista posibilitatea rambursării creditului și pe cale de consecință fapta pârâtei nu au produs prin ele însele un prejudiciu, demersurile de înscriere în cartea funciară ar fi putut paraliza acordare creditului pentru că ar fi permis constarea în timp util a existenței unei alte ipoteci înscrise în CF, iar pe de altă parte, existența acestei ipoteci anterioare nu a mai permis recuperarea contravalorii creditului restant.
În fine, în ceea ce privește existența vinovăției, instanța arată că, dat fiind caracterul subiectiv, intern, al acestui element, dovada sa directă este practic imposibilă, astfel căexistența vinovăției poate fi dedusă din elemente exterioare de comportament, sens în care trebuie avut în vedere și că obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți este o obligație de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral rezultând expres din însăși săvârșirea faptei.
Referitor la existența vinovăției, instanța face trimitere la analiza mai sus făcută în ceea ce privește aspectele invocate de către reclamantă ca având caracter de fapt ilicite și cu privire la care instanța conchide că reprezintă elemente de comportament ale pârâtei de natură a circumstanția vinovăția acesteia .
În consecință ,pentru toate considerentele mai sus arătate, instanța apreciază că s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale ,astfel că, în temeiul art. 998 Cod civil,urmează a admite acțiunea reclamantei,așa cum aceasta a fost precizată în cea ce privește câtimea pretențiilor.
Privitor la cerere de obligare a pârâtei la plata dobânzii legal aferente sumei datorate, instanța de asemeni va dispune admiterea cererii ,în temeiul prevederilor art. 1088 alin.2 Cod civil, de la data la care, odată cu formularea plângerii penale reclamante și-a indicat și pretențiile de natură civilă, în ceea ce privește momentul de la care se justifică plata dobânzii, instanța reținând același considerente expuse în soluționarea excepție prescripției dreptului materiale la acțiune.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă, pârâta urmează a fi obligată la plata sumei de 9.200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea expertizei de specialitate efectuată în cauză .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripție dreptului material la acțiune .
Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta B. Română de Scont prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar cu sediul în București, ..3, corp A3, ., în contradictoriu cu pârâta G. E. domiciliată în Sighișoara, ..115, jud. M. și în consecință:
Obligă pârâte la plata către reclamantă a echivalentului în lei la data plății a sumei de 32.685,94 euro cu titlu de contravaloarea a prejudiciului cauzat reclamantei .
Obligă pârât la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 32.685,94 euro,începând de la data de 27.01.2005 și până la data plății efective .
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2015.
Președinte, M. M. | ||
Grefier, D. C. |
Red.MM
Tehnored.9.03.2015/CDG/4 ex.
| ← Anulare act. Sentința nr. 99/2015. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 40/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
