Revendicare imobiliară. Decizia nr. 172/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 1399/308/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 172
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. D.
Judecător C. S.
Grefier A. A.
Pe rol judecarea apelului formulat de pârâtul B. L., cu domiciliul în Sighișoara, ..12, jud.M., împotriva sentinței civile nr.926/24 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din data de 26 martie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 02 aprilie 2015, iar apoi pentru data de 09 aprilie 2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
P. Sentința civilă nr.926 din 24.06.2014 a Judecătoriei Sighișoara s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a prescripției dreptului materiale la acțiune, invocate de pârât.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâtul B. L. I. și-n consecință:
A fost obligat pârâtul să restituie în natură reclamantului autoturismul marca Auto Union Wanderer având ._, iar în imposibilitatea restituirii autoturismului în natură, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 33.000 lei, plus dobânda legală de la data de 06.06.2013 și până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2095 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 23.12.2002 reclamantul a cumpărat de la martorul I. I. autoturismul de colecție marca Auto Union Wanderer, având ._ și ._, fabricat în anul 1938 cu prețul de 4.500 euro, spre a fi folosit la diverse evenimente, după ce urma să fie recondiționat.
S-a reținut că după cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, precum și din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a pârâtului din data de 29.10.2012, dată de P. de pe lângă Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 1030/P/2010, reclamantul a adus autovehiculul la atelierul pârâtului, în vederea efectuării reparațiilor, astfel încât acesta să fie funcțional și utilizabil. Astfel cum a recunoscut și pârâtul prin interogatoriu, autoturismul a fost adus la atelierul său, în urma discuțiilor pe care reclamantul le-a avut cu pârâtul, fiind transportat de la Tg M. la Sighișoara cu o platformă, întrucât autoturismul nu era înmatriculat. Autoturismul a fost transportat de martorul A. I., în afara programului de lucru, care însă era un angajat al pârâtului, împreună cu martorul F. O. A. și a fost depozitat în curtea comună a atelierului pârâtului, în vederea efectuării reparațiilor.
S-a reținut că instanța nu va primi apărarea pârâtului, în sensul că autoturismul nu a fost adus la atelierul său din Sighișoara în vederea efectuării reparațiilor, ci doar pentru o constatate, întrucât susținerile lui sunt contrazise de depozițiile martorilor C. P. (fila 91 din dosar), care a arătat că „l-am întrebat pe pârât dacă mai poate să facă ceva la mașină, întrucât era într-o stare jalnică, iar el mi-a zis că încearcă să găsească piese …”, și M. V. (fila 119 din dosar) care a arătat că „… un tinichigiu, pe nume A., care lucra la serice-ul pârâtului mi-a zis că mașina respectivă a fost adusă să vadă dacă o poate repara și m-a întrebat dacă pot să-l ajut să tapițeze pavilionul și ușile autoturismului…”.
Instanța a apreciat că este evident că autoturismul a fost adus la service-ul pârâtului în vederea efectuării reparațiilor și nu pentru efectuarea unei simple constatări a stării autoturismului, care se putea face mai ușor în Tg.M., fără a mai fi necesară transportarea autoturismului din Tg.M. la Sighișoara. Tot în acest sens, dacă ar fi fost vorba doar de o constatare a defecțiunilor autoturismului, acesta nu ar fi rămas o asemenea perioadă îndelungată în service-ul pârâtului, ci ar fi fost ridicat imediat după realizarea constatării. Însă, reclamantul s-a înțeles cu pârâtul, că acesta din urmă va efectua toate reparațiile necesare, însă are nevoie de mai mult timp, întrucât avea nevoie de piese care se găseau mai greu.
S-a mai reținut că după cum rezultă și din sentința penală nr. 131/03.11.2008 a acestei instanțe „făptuitorul B. L. a declarat că a fost de acord să efectueze reparațiile la autoturism”, așadar este mai mult decât evident că autoturismul a fost adus la service-ul pârâtului în vederea reparării și nu doar pentru o simplă constatare.
Instanța a apreciat că-n momentul aducerii bunului la atelierul pârâtului s-a născut un raport juridic opțional, pârâtul având obligația de pază materială și juridică a autoturismului, precum și obligația dea efectua toate reparațiile necesare, conform înțelegerii verbale dintre părți.
S-a mai reținut că după mai mulți ani de zile, astfel cum rezultă și din declarațiile martorilor, autoturismul a dispărut din curtea comună a serviceului, pârâtul invocând faptul că autoturismul a fost ridicat de o persoană trimisă de reclamant, însă fără să facă dovada în acest sens și nici măcar să indice numele acelei persoane. Totodată, în momentul în care a constata așa zisa dispariție a bunului, pârâtul nu l-a contactat pe reclamant să-l informeze sau pentru a se asigura dacă într-adevăr s-a prezentat cineva din partea acestuia. O asemenea atitudine pasivă și dezinteresată din partea pârâtului naște suspiciuni cu privire la dispariția autoturismului din curtea serviceului său.
S-a reținut în continuare că pârâtul a susținut în mod constant faptul că autoturismul a fost abandonat de reclamant, însă o asemenea susținere este nereală, având în vedere faptul că autoturismul este unui de epocă, având o valoare semnificativă și, totodată, reclamantul nu avea nici un interes să abandoneze bunul câtă vreme a plătit prețul de 4500 euro în anul 2002, pentru achiziționarea acestuia, iar interesul lui era acela de a recondiționa autoturismul. Împrejurarea că autoturismul a rămas mai mulți ani în curtea serviceului pârâtului se datorează înțelegerii părților, precum și faptul că pârâtul i-a cerut reclamantului să nu-l grăbească cu efectuarea reparațiilor întrucât piesele se găsesc foarte greu.
Instanța a apreciat faptul că autoturismul a rămas mai mulți ani de zile în detenția pârâtului, nu exonerează pe acesta de dispariția bunului, câtă vreme acesta avea obligația de pază materială și pază juridică asupra bunului. Pentru a fi exonerat de dispariția bunului era necesară punerea în întârziere a reclamantului cu privire la ridicarea autoturismului, având la îndemână procedura ofertei reale urmate de consemnațiune. Ulterior acestei proceduri, pârâtul ar fi fost liberat de orice răspundere cu privire la autoturism. Ori, câtă vreme reclamantului nu i-a fost solicitat să-și ridice autoturismul, nu i se poate imputa acestuia vreo culpă pentru dispariția bunului, câtă vreme autoturismul se afla în detenția pârâtului.Deși pârâtul susține că autoturismul a dispărut din curtea atelierului, nu s-a făcut dovada acestei dispariții sau ieșiri din detenția pârâtului.
S-a reținut în continuare că ceea ce au declarat martorii a fost faptul că autoturismul a dispărut din curtea serviceului, ceea ce nu echivalează cu ieșirea autoturismului din detenția pârâtului.
Instanța a apreciatcă orice dispariție sau pieire fortuită a autoturismului se datorează pârâtului care-n mod culpabil nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de pază și prin urmare se impune a fi obligat la plata contravalorii bunului dispărut.
În ceea ce privește contravaloarea autoturismului, instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada atât cu înscrisul depus la dosarul cauzei, prin care un autoturism asemănător este evaluat la prețul de 25.000 euro, precum și cu martorul I. I., care a arătat că la data vânzării prețul autoturismului era echivalentul unui apartament cu două camere în Tg.M., iar în prezent o asemenea mașină valorează 10.000 euro, în starea în care se afla la data vânzării.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta din urmă, instanța a respins-o întrucât pârâtul este cel care a primit în posesie autoturismul mai sus menționat, pentru efectuarea reparațiilor și prin urmare a luat naștere un raport juridic între cele două părți din prezenta cauză. Calitatea procesuală constă în identitatea dintre subiectele raportului juridic dedus judecății și părțile procesului civil. În speța de față, raportul juridic s-a născut între reclamant și pârât, care sunt de altfel părțile procesului civil.
În privința celeilalte excepții invocate de pârât, adică excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a respins-o și pe aceasta, întrucât prezenta acțiune este una reală, întemeiată pe dreptul de proprietate al reclamantului, fiind o acțiune în revendicare exercitată împotriva unui detentor precar, care potrivit Codului civil este imprescriptibilă.
Față de aceste considerente și-n temeiul dispozițiilor art.566 alin.1 din Noul Cod Civil, instanța a admis acțiunea civilă așa cum a fost formulată de reclamant și pe cale de consecință a obligat pârâtul să restituie în natură reclamantului autoturismul mai sus menționat, iar în imposibilitatea restituirii acestuia în natură, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 33.000 lei, plus dobânda legală începând cu data de 06.06.2013 și până la data plății efective.
În baza art. 453 C.pr.civ., instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 2095 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul B. L. I. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe .
În motivarea cererii de apel apelantul a susținut că între părți nu a existat un contract de depozit și că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile pe care le-a invocat și a înlăturat susținerile sale.
S-a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că nu sunt aplicabile disp. art 3 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd termenul de prescripție de 3 ani și a interpretat greșit dispozițiile privind legea aplicabilă, fiind aplicabilă legea veche.
S-a menționat de asemenea că prima instanță a evaluat în mod greșit autoturismul reclamantului iar din probele de la dosar nu a reieșit o altă valoare a bunului decât cea din contractul prin care reclamantul a cumpărat autoturismul.
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul întâmpinării s-a menționat că prima instanță în mod corect a respins excepțiile invocate de pârât.
S-a mai menționat că autoturismul a dispărut din curtea atelierului aflat în proprietatea și administrarea apelantului, dispariția datorându-se pârâtului care în mod culpabil nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de pază, pârâtul obligându-se la efectuarea reparațiilor necesare și la paza materială și juridică a autoturismului .
S-a mai menționat că autoturismul a fost evaluat în mod corect de prima instanță.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Apelantul a atacat hotărârea primei instanțe susținând că între părți nu a existat un contract de depozit, suținând că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile pe care le-a invocat și a înlăturat susținerile sale.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta, instanța a respins-o întrucât pârâtul este cel care a primit în posesie autoturismul reclamantului, pentru efectuarea reparațiilor și prin urmare a luat naștere un raport juridic între cele două părți din prezenta cauză.
Prima instanță a apreciat greșit că-n momentul aducerii bunului la atelierul pârâtului s-a născut un raport juridic opțional, pârâtul având obligația de pază materială și juridică a autoturismului, precum și obligația dea efectua toate reparațiile necesare, conform înțelegerii verbale dintre părți.
Conform declarației martorului A. I., care lucra în calitate de tinichigiu la atelierul de reparații auto al pârâtului B., reclamantul a adus mațina pe o platformă auto, la atelierul pârâtului, pentru constatarea stării autoturismului în vederea reparării acestuia. Martorul, în prezența părților a constatat că autotusimul poate fi reparat . După efectuarea constatării reclamantului i s-a spus că pentru efectuarea lucrărilor de reparație trebuie achiziționate piesele care lipsesc iar reclamantul trebuie să aducă o sumă de bani cu titlu de avans.
Martorul a menționat că constatarea stării autoturismului s-a făcut doar pe partea de tinichigerie și vopsitorie. Ulterior trebuia făcută o constatare a stării motorului, valoarea reparațiilor urmând a se stabili după acea constatare. Reclamantul nu a mai venit pentru efectuarea constării stării motorului.
Conform declarației martorului reclamantul a lăsat autoturismul într-o curte comună și nu în curtea atelierului iar toate mașinile pe care le reparau la atelier erau închise noaptea în atelier.
Cum reclamantul nu s-a întors la atelierul pârâtului pentru constatarea stării motorului autoturismului și achitarea avansului, părțile nu au încheiat o înțelegere (contract) scrisă sau verbală cu privire la efectuarea reparaților, nefiind stabilite obligațiile părților respectiv lucrările de reparațiile ce urmează a fi efectuate și costul acestor reparații. Nici ceilalți martori audiați în cauză, menționați de prima instanță, F. O. A., C. P. și M. V. nu au fost de față la încheierea unei astfel de convenții.
De asemenea, pârâtul nu s-a obligat să asigure paza mașinii o perioadă mai lungă de timp, curtea în care a fost lăsată nefiind curtea atelierului ci o curte comună. Nu s-a făcut, astfel, dovada încheierii unei convenții de depozit voluntar, întrucât potrivit art. 1597 din vechiul Cod civil, dispoziții aplicabile în cauză, prevăd că depozitului voluntar se încheie numai în formă scrisă, dovada acestui contract putându-se face doar printr-un înscris.
P. urmare, pârâtul nu a primit în posesie autoturismul reclamantului și astfel acesta nu are calitate procesuală pasivă în acțiunea de revendicare formulată de reclamant.
Pentru motivele de fapt și de drept mai sus reținute, în baza art.480 alin 1 din Codul procedură civilă, tribunalul, va admite apelul formulat de pârâtul B. L. I. împotriva sentinței civile nr.926 din 24.06.2014 a Judecătoriei Sighișoara, pronunțată în dosarul nr._ și va schimba în tot hotărârea atacată și va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. L. I. respingând cererea reclamantului, ca urmare a admiterii excepției.
Fiind în culpă procesuală, intimatul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată din primă instanță și apel avansate de apelantul reclamant, cu titlu de taxă de timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul B. L. I. (cu domiciliul în Sighișoara, ..12, jud.M., CNP_) împotriva sentinței civile nr.926 din 24.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința atacată și admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. L. I..
Respinge cererea formulată de B. A. împotriva pârâtului B. L. I., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă intimatul B. A. la plata către apelantul B. L. I. a sumei de 1740,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 9.04.2015.
Președinte, L. D. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. A. |
Red.tehnored.C.S./29.05.2015
Listat A.A./02.06.2015/4 ex
Jud.fond V. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 169/2015. Tribunalul MUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 166/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
