Acţiune în constatare. Decizia nr. 510/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 19-08-2014 în dosarul nr. 5102/291/2012
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19.08.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 510/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. C. | - judecător |
- C. M. | - judecător | |
- E. O. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs declarată de reclamantul B. I., domiciliat în R., .. 25 bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1522 din data de 21.06.2013 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimata-intervenientă S. Anișoara, intimatul-pârât M. R. - prin reprezentant legal - și intervenientul S. S..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat H. G., pentru recurentul-reclamant B. I., cu împuternicirea avocațială nr._/2013, și intervenientul S. S., lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este acțiune în constatare;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al IV-lea termen de judecată;
- avocat H. G., pentru recurentul-reclamant B. I., a depus la dosar prin fax, la data de 19.08.2014, cererea prin care a solicitat strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată și copai chitanței, reprezentând plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1147 lei.
Avocat H. G., pentru recurentul-reclamant B. I., depune originalul chitanței nr._/06.08.2014, reprezentând plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1147 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat H., pentru recurentul-reclamant B. I., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii cererii pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 474 mp și a casei de 103 mp și admiterea cererii de intervenție formulată de intervenientul S. S.. Precizează că instanța de fond în mod eronat a respins cererea, considerând nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative privind posesia utilă și termenul de 30 de ani. Arată că recurentul-reclamant face parte dintr-o familie de romi și s-a gospodărit singur încă de când era minor, fiind crescut de tatăl biologic, dar nerecunoscut de acesta. Prin actele depuse la dosar s-a făcut dovada că terenul care se afla alături de proprietatea aparținând tatălui era un teren viran, iar intimatul M. R. a recunoscut că acest teren nu se afla nici în domeniul public și nici în cel privat, fiind o mlaștină, ce a fost desecată, făcând dovada cu martorii audiați la prima instanță și cu intervenienta S. Anișoara, iar dovada privind faptul că recurentul-reclamant este constructorul acelei construcții s-a făcut cu înscrisurile cu care a plătit materialele privind ultima renovare a casei și cu martorii audiați, fără cheltuieli de judecată.
Intervenientul S. S. precizează că nu a fost chemat în fața primei instanței pentru a arăta motivele cererii și istoricul copilului și al terenului. Arată că recurentul-reclamant, de când avea 10-11 ani, era gospodar și îi plăcea munca, stând alături de el. Cum terenul era în spatele casei și exista posibilitatea surpării și dărâmării locuinței, a desecat mlaștina și a construit acolo. Solicită admiterea cererii și constatarea dreptului de proprietate asupra casei, pentru a intra în legalitate.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 1522 din data de 21.06.2013 a Judecătoriei Piatra-N., s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Mun. R. reprezentată legal prin Primarul Municipiului R., ca nefondată.
S-a luat act de renunțarea la cererea de intervenție în interes propriu formulată de S. Anișoara.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2.11.2012, pe rolul Judecătoriei R., sub nr._, reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâtul M. R. prin reprezentant legal Primarul Municipiului R., solicitând instanței să constate că a dobândit proprietatea imobilului situat în mun. R., .. 251 bis, jud. N., imobil alcătuit din teren în suprafață de 474 mp cu vecinătățile la N – fam. C. G., la S – pârâții S. S. și S. Anișoara (B. Marchidon), la V – . E – construcție proprietate privată, precum și construcții: o casă (P+M) suprafață construită la sol de 103 mp, suprafață desfășurată de 203 mp, zid din BCA și chirpici, acoperită cu tablă, bunuri evaluate la_ lei, precizând că nu solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a învederat, în esență, faptul că terenul este stăpânit de acesta din anul 1982, dată la care a venit în R. să locuiască împreună cu tatăl său natural, S. S., și că acesta locuia împreună cu familia sa în mun. R., ..251, jud. N., în imobilul construit pe un teren de cca 500 mp primit de soția tatălui său, S. Anișoara de la tatăl său, B. Marchidon, arătând că în vecinătatea acestuia pe latura dinspre N se află o zonă accidentată, mlăștinită, un teren viran cu o pantă abruptă, o „râpă cu mlaștină” pe care reclamantul arată că a desecat-o și a îmbunătățit-o; precizează reclamantul că de la naștere a locuit împreună cu mama sa în mun. T., iar în anul 1982 a fost adus de tatăl său în mun. R., să locuiască împreună cu familia sa; arată că de atunci a încercat să își facă o gospodărie proprie în preajma locuinței, și că în jurul anului 1990 a început să construiască casa din materiale de construcție adunate și achiziționate în timp, realizând ulterior în perioada 2000 – 2007 o mansardare a casei, perioadă în care nicio altă persoană nu a ridicat pretenții asupra terenului sau a casei sale; reclamantul continuă învederând că terenul în suprafață de 474 mp este împrejmuit parțial cu gard de lemn și cu gard metalic, menționând că identificarea bunului este cea stabilită prin „documentația topografică” întocmită de . R.; consideră că din anul 1982 este cunoscut ca proprietar și că a exercitat asupra terenului o posesie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, precizând că a făcut demersurile necesare pentru înregistrarea imobilului la autoritățile locale, că a deschis rol fiscal dar nu a reușit să obțină o autorizație de construcție pentru casă întrucât nu deținea act pentru teren; acesta a arătat că ridicarea locuinței s-a făcut fără eliberarea vreunei autorizații de construire și nici pentru teren nu s-a eliberat vreun titlu de proprietate după apariția Legii nr.18/1991, considerând că vecinii săi îi recunosc dreptul de proprietate al imobilului, respectiv teren și construcție, pus în discuție, neavând nicio pretenție; în final solicită să se aibă în vedere faptul că posesia acestuia a fost utilă și că îndeplinește condițiile pentru a uzucapa, trecerea timpului și faptul posesiei consfințind dreptul său de proprietate asupra acestui imobil, considerând că sunt aplicabile dispozițiile art.1837 și ale art.1890 din C.civ., privind uzucapiunea de 30 de ani.
În drept au fost invocate dispozițiile art.111 C.pr.civ., ale art.1837, 1846 – 1847, 1890 C.civ. din 1864.
Prin întâmpinare, pârâtul M. R. a arătat faptul că lasă la aprecierea instanței admiterea cererii, cu precizarea că reclamantul figurează la rolul fiscal cu impunere, pe propria declarație, cu privire la construcția – locuință în suprafață de 52 mp și teren în suprafață de 100 mp, iar terenul în privința căruia se solicită constatarea dreptului de proprietate nu face obiectul proprietății publice ori private a municipiului.
La termenul de judecată din data de 10.01.2013, în ședință publică, a depus o cerere de intervenție numita S. Anișoara (fila 71).
Ulterior, la termenul de judecată din data de 18.04.2013, în ședință publică, numita S. Anișoara a renunțat la cererea de intervenție în interes propriu (fila 110).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Din susținerile efectuate prin cererea de chemare în judecată și, totodată, din temeiurile de drept invocate în partea finală a acesteia, instanța a constatat că reclamantul solicită, în esență, să se constate că a devenit proprietarul unei suprafețe de teren și al unei construcții ca urmare a efectului uzucapiunii de lungă durată de 30 de ani, reglementate de art.1846 – 1847 din C.civ.din 1864 (în continuare C.civ.1864) coroborat cu art.1890 din C.civ. din 1864.
Din dispozițiile tranzitorii ale C.civ. din 2010, respectiv art. 6 alin. 4, și ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului C.civ., rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile C.civ.1864 referitoare la prescripția achizitivă, ținând cont de data invocată ca fiind începutul posesiei.
Or, pentru a realiza dovada acestui mod derivat de dobândire a dreptului de proprietate potrivit normelor C.civ. 1864, cunoscut în doctrină și jurisprudență sub numele de prescripție achizitivă, reclamantul ar fi trebuit să dovedească întrunirii condițiilor cumulative constând în: 1. Existența unei posesii utile astfel cum este aceasta definită de art.1846 – 1847 și următoarele din C.civ. 1864; 2. Existența unui termen de 30 de ani timp în care posesia reclamantului a fost utilă.
Din mijloacele de probă administrate la cererea reclamantului, instanța a constatat însă că cele 2 condiții cumulative nu sunt îndeplinite, respectiv posesia acestuia asupra imobilelor amintite nu a fost una utilă, iar termenul de 30 de ani nu este unul împlinit la data pronunțării prezentei sentințe.
Astfel, conform art. 1847 din C.civ.1864, ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar.
Or, din declarațiile celor 2 martori propuși chiar de către reclamant, precum și din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, rezultă că posesia acestuia nu a fost una utilă, întrucât nu a fost continuă și nici exercitată sub nume de proprietar. Aceasta deoarece, pe de o parte se încearcă acreditarea ipotezei că reclamantul, născut la data de 03.07.1972, ar fi posedat terenul sub nume de proprietar încă din anul 1982, cu toate că în acel an acesta a împlinit vârsta de 10 ani. Pe cale de consecință, instanța nu poate considera că posesia reclamantului a fost una utilă începând cu anul 1982, nefiind de acceptat din punct de vedere juridic că un minor de 10 ani, lipsit de capacitate civilă de exercițiu, ar putea poseda un teren în suprafață de 474 metri pătrați situați într-un oraș.
De altfel, însăși reclamantul învederează în cererea de chemare în judecată, aspect coroborat cu declarațiile martorilor, că a început să își construiască o casă pe acel teren în jurul anului 1990, respectiv după ce acesta a împlinit vârsta de 18 ani. Față de cele arătate, luând ca dată de calcul a începutului termenului pretinsei posesii anul 1990, instanța a constatat că la data pronunțării prezentei sentințe, respectiv 21.06.2013, s-au scurs doar 23 de ani, și nicidecum o perioadă de 30 de ani, astfel cum statuează în mod imperativ art. 1890 C.civ.1864.
Pe de altă parte, instanța nu poate considera că pentru perioada anterioară anului 1990, respectiv cea cuprinsă între anul 1982 – 1990 se poate invoca joncțiunea (unirea) posesiilor conform art.1860 din C.civ.1864 exercitate de reclamant cu o pretinsă posesie exercitată de tatăl acestuia.
Aceasta deoarece, pe de o parte nu s-a invocat acest aspect de către reclamant în cererea de chemare în judecată, ci doar prin concluziile verbale ale apărătorului acestuia din ședința publică de la ultimul termen de judecată, iar pe de altă parte nu există niciun mijloc de probă la dosarul cauzei care să susțină această ipoteză. Dimpotrivă, atât reclamantul în cererea de chemare în judecată (fila 3 partea de sus), cât și martorii audiați au afirmat lipsit de echivoc faptul că tatăl reclamantului nu a locuit la adresa situată în mun. R., .. 251 bis, unde se află imobilele pentru care se solicită constatarea intervenirii uzucapiunii, ci la o adresă învecinată, situată în mun. R., ..251. De altfel, pentru imobilul situat la această din urmă adresă, .. 251, intervenienta S. Anișoara, soția tatălui reclamantului, a solicitat instanței să constate intervenirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată, cauză ce a făcut obiectul dosarului nr. 752/2005 soluționat de Judecătoria R. prin sentința civilă nr.1240/01.06.2005.
Totodată, instanța a constatat că, pentru a putea fi incidente dispozițiile referitoare la „joncțiunea posesiilor”, ar fi trebuit realizată dovada unei transmisiuni a acestei pretinse posesii, fie prin existența unui act juridic încheiat între vii sau printr-o transmisiune pentru cauză de moarte. Legat de acest aspect, la dosarul cauzei nu există niciun înscris din care să rezulte identitatea tatălui reclamantului (certificat de naștere, certificat de deces), dacă acesta se afla în viață la momentul începerii construcției casei (1990 – 1993), sau dacă acesta a decedat anterior sau ulterior acestei date.
Nu în ultimul rând, instanța învederează reclamantului că pentru a putea fi considerată utilă în sensul dispozițiilor C.civ. 1864, printre alte condiții o posesie trebuie să fie continuă. Conform art.1848 din C.civ.1864, o posesie este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitențe anormale.
Or, în pofida dispensei de probă prevăzute de art.1850 din C.civ.1864 referitoare la continuitatea posesiei, instanța nu poate să ignore mijloacele de probă, respectiv declarațiile martorilor propuși de însuși reclamantul din cauză și ancheta socială efectuată cu ocazia soluționării cererii de acordare ajutor public judiciar (fila 67).
Pe de o parte, din cuprinsul anchetei sociale rezultă că reclamantul B. I. domiciliază efectiv în mun. T., ., nr.180, împreună cu concubina sa și fiul acesteia. Pe de altă parte, din declarațiile martorilor rezultă că imobilul construcție situat pe terenul asupra cărora se solicită constatarea intervenirii uzucapiunii a fost finalizat efectiv în urmă cu 5-6 ani, din aceleași declarații învederându-se că reclamantul este plecat în Spania de vreo câțiva ani, respectiv de când a terminat casa din anul 2008 – 2009 și că anterior acestei plecări locuia la acea adresă doar pe timp de vară.
Față de cele arătate, instanța a considerat că reclamantul nu realizează o posesie continuă asupra terenului de 474 mp aflat la adresa situată în mun. R., ..251 bis, deoarece acesta locuiește efectiv în alt oraș din țară, respectiv mun. T., jud. G. (unde de altfel se află și adresa din actele de identitate), iar pe de altă parte acesta a fost plecat din țară perioade îndelungate în timpul și ulterior edificării construcției. În acest sens, chiar dacă este adevărat că posesia continuă nu înseamnă că aceasta trebuie exercitată zi cu zi, cu toate acestea instanța nu poate ignora evidențele legate de faptul că reclamantul locuiește cu familia sa în mod efectiv și cotidian în alt oraș al țării, iar, pe de altă parte, din anul 2008 – 2009 acesta a fost mai mult timp plecat din țară.
II. Calea de atac
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Instanța a reținut greșit că posesia a început în anul 1990, trecând cu vederea faptul că terenul a fost transformat cu greu și în timp (între anii 1982-1990) dintr-o zonă cu pantă abruptă, dintr-o râpă mlăștinoasă, în teren plat, adecvat ridicării unei construcții. În comunitățile de romi, constituirea unei gospodării se realizează la o vârstă fragedă.
Nu a putut proba joncțiunea posesiilor, întrucât recunoașterea paternității din partea tatălui său, S. S., nu s-a realizat decât faptic, nu și în acte.
Folosirea temporară a unei locuințe nu determină un caracter temporar al exercitării dreptului de proprietate, posesia sa având caracter continuu. Pe de altă parte, a făcut dovada stării sale precare de sănătate, a faptului că a fost tratat în mai multe rânduri în spitale din străinătate, a suportat operații, care nu s-ar fi putut realiza fără banii obținuți din munca în străinătate.
Nici construirea casei nu ar fi putut realizat-o fără aceste venituri, la dosar fiind depuse facturi fiscale pentru o parte din materiale, înscrisuri de care instanța nu a ținut seama.
Nu este adevărat că locuiește în T.. Acolo stă mama sa, iar la momentul efectuării anchetei sociale se afla întâmplător în locuința acesteia. Schimbarea domiciliului în actul de proprietate presupune obligatoriu existența unui act de proprietate asupra imobilului.
A stăpânit neviciat imobilele, exercitând asupra lor o posesie publică, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar.
În cauză, a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul recurentului S. S., cerere admisă în principiu prin încheierea din data de 13.05.2014.
Intervenientul învederează faptul că este tatăl biologic al lui B. I. și locuiește cu soția în imobilul învecinat celui în litigiu. Din 1982 l-au adus în casă pe recurent, crescându-l împreună cu ceilalți copii ai săi.
Alături de casa lor era o mlaștină, pe care nu o folosea nimeni în afară de familia sa, neexistând pe atunci niciun gard despărțitor. Nicio persoană nu a ridicat pretenții asupra acelui teren. Recurentul a desecat-o, cărând cu căruța pământ și moloz de la demolările orașului, și în timp a nivelat terenul, pentru a-și putea construi o locuință.
Intervenientul solicită să se aibă în vedere și posesia sa, anterioară chiar și anului 1982, dacă B. I. nu o putea exercita în timpul minorității, urmând ca prin unirea posesiilor să se constate împlinit termenul de 30 de ani.
Prin încheierea din 13.05.2014, s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de intervenientul S. S., dispunându-se scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru datorate.
III. Soluția instanței de recurs
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
În respingerea cererii reclamantului de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului în litigiu, prima instanță a reținut, în primul rând, faptul că nu este îndeplinită condiția exercitării posesiei în tot intervalul prevăzut de lege, respectiv 30 de ani.
Într-adevăr, în anul 1982, invocat ca moment de început al termenului prescripției achizitive, recurentul-reclamant avea vârsta de doar 10 ani, fiind lipsit de capacitate de exercițiu civilă, neputându-se admite că la această vârstă putea începe o posesie sub nume de proprietar asupra unui teren, de felul celei necesare pentru a fundamenta uzucapiunea.
Martorii atestă o luare efectivă în stăpânire a terenului și începutul edificării casei ulterior anului 1989 (după Revoluție), pentru perioada anterioară rezultând doar că reclamantul a locuit pe aceeași stradă, în locuința tatălui său (care l-a recunoscut în fapt, nefiind însă înscris în certificatul de naștere ca părinte). Astfel, martorul Antimon I. arată că, „după Revoluție, B. I. a venit pe . turnat fundație, a împrejmuit locul respectiv și a început construcția unei case, care nu este încă terminată”. Și martorul D. M. S. atestă faptul că recurentul „a locuit, începând cu anii 1980-1985, în casa tatălui său, care i-a lăsat un teren în anul 1993 sau 1994, pentru a-și construi o casă”.
În consecință, reclamantul nu a dovedit faptul că posesia sa a început în anul 1982, când nu avea nici vârsta, nici discernământul necesar pentru stăpânirea ca proprietar a unui imobil, chiar având în vedere și specificul etniei din care face parte, respectiv faptul că romii își întemeiază familii și gospodării proprii la vârste mai fragede.
Mai mult, proba testimonială administrată în cauză susține concluzia primei instanțe, care s-a raportat la anul 1990 ca moment de început al curgerii termenului de prescripție achizitivă, la data pronunțării sentinței nefiind împlinit termenul de 30 de ani, prevăzut imperativ de art. 1890 C.civ.1864.
De asemenea, în mod legal și temeinic a reținut prima instanță că reclamantul nu poate invoca în favoarea sa joncțiunea posesiilor, conform art.1860 din C.civ.1864, respectiv posesia exercitată de tatăl său, S. S., intervenient în proces, anterior anului 1990, atâta timp cât nu este un succesor al acestuia în sensul legii. Joncțiunea presupune un raport juridic între posesori, care poate rezulta fie dintr-o transmisiune voluntară, prin act juridic (convenție, testament), fie din moștenirea legală, fie din anularea sau rezoluțiunea titlului, raport în cadrul căruia posesia este remisă în temeiul unei obligații de predare sau de restituire.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada certă a exercitării unei posesii utile asupra terenului în litigiu anterior anului 1990 de către intervenientul S. S., care a declarat că este tatăl recurentului (neînscris în actele de stare civilă), pentru a se putea pretinde unirea posesiei reclamantului cu cea a autorului său.
În schimb, Tribunalul nu consideră că posesia exercitată de recurent ulterior anului 1990 ar fi afectată de viciul discontinuității, chiar dacă acesta a locuit anumite perioade în altă localitate sau în străinătate. Este evident că demararea lucrărilor de construire a unei case presupune și o luare efectivă în posesie a terenului aferent, posesie păstrată pe toată perioada realizării lucrărilor, dar și ulterior (cât timp constructorul se pretinde proprietar al imobilului și se comportă ca atare), chiar dacă reclamantul a lucrat în străinătate (unde a muncit tocmai pentru a-și procura veniturile materiale necesare unei astfel de investiții), ori a locuit în altă localitate (nici nu putea sta în construcția nefinalizată).
În consecință, reclamantul ar putea pretinde dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului (compus din teren și construcție) numai după împlinirea termenului de 30 de ani (timpul scurs până în prezent fiind mai mic decât intervalul cerut de lege), în condițiile dovedirii îndeplinirii și a celorlalte condiții prevăzute de C.civ.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S. S., menținând soluția pronunțată de prima instanță.
În temeiul art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile judiciare de care a fost scutit intervenientul rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. I., domiciliat în R., .. 251 bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 1522/21.06.2013 a Judecătoriei R., precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S. S., domiciliat în R., .. 251 bis, județul N.
Cheltuielile procesuale în sumă de 1.146,50 lei, reprezentând taxă de timbru de care a fost scutit intervenientul S. S. prin încheierea din 13.05.2014, rămân în sarcina statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.08.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. C. C. M. și E. O. L. R.
Red. B. C./19.09.2014
Tehnored. L. R./17.10.2014
Ex.2
Fond F. O.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Decizia nr. 239/2014.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 532/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
