Fond funciar. Decizia nr. 245/2014. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 245/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 3222/279/2008

Dosar nr._ - obligația de a face -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 245/RC

Ședința publică din 03.04.2014

Instanța compusă din:

Președinte: D. S. – judecător

L. F. – judecător

C. B. – judecător

Grefier – C. Ailuțoaei

La ordine venind pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții - reclamanți C. L. și C. V. G., domiciliați în comuna D. Roșie, ., împotriva sentinței civile nr. 1078 din 21.02.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pe intimații - pârâți C. V. V., domiciliat în Piatra N., .’5, ., C. locală D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în . N., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Pronunțarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de astăzi, când:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1078 din 21.02.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1078 din 21.02.2012 Judecătoria Piatra N. a admis excepția puterii de lucru judecat; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive; a respins ca inadmisibilă cererea principală având ca obiect obligația de a face fond funciar, formulată de reclamanții C. L. și C. G., în contradictoriu cu pârâții C. L. D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. V.V..

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea conexă având ca obiect obligația de a face fond funciar, formulată de reclamanții C. L. și C. G. în contradictoriu cu pârâta C. L. D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

A fost respinsă ca nefondată cererea principală având ca obiect anulare act și obligația de a nu face, formulată de reclamanții C. L. și C. G. în contradictoriu cu pârâții C. L. D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. V.V..

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea principală având ca obiect constatarea împrejurării că numitul C. V. nu deține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 2.024 m.p., situat în intravilanul satului Brășăuți, .. N., formulată de reclamanții C. L. și C. G. în contradictoriu cu pârâții C. L. D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. V.V..

Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut în motivare următoarele:

În aplicarea dispozițiilor art.137 al.1 Cod procedură civilă, conform cărora „instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”, judecătorul cauzei se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta C. Județeană N. prin întâmpinare, cu privire la care reține următoarele:

Pornind de la definiția calității procesuale ce reprezintă titlul legal care îndreptățește o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil, s-a reținut că poate avea calitate procesuală pasivă într-o cauză civilă numai persoana fizică sau juridică despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

Prin cererea formulată reclamanții au invocat o . nelegalități ce s-ar fi săvârșit cu prilejul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorului comun C. Gh.N..

Potrivit dispozițiilor art.12 din legea nr.18/1991în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraș sau municipiu, se constituie, prin ordinul prefectului, o comisie condusă de primar.

(2) Comisiile comunale, orășenești sau municipale vor funcționa sub îndrumarea unei comisii județene, numită prin ordinul prefectului și condusă de acesta.

(3) Procedura de constituire și modul de funcționare a comisiilor, precum și modelul și modul de atribuire a noilor titluri de proprietate se vor stabili prin hotărâre a Guvernului …”.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.52 din același act normativ „ comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar „.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale enunțate, instanța de fond a reținut că, în materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legiuitorul a înțeles să atribuie competențe de strictă aplicare și interpretare comisiilor special constituite în acest scop.

Deoarece, în sensul dispozițiilor legii 18/1991, comisiile locale sunt obligate să întocmească documentațiile premergătoare emiterii titlurilor de proprietate, iar comisiile județene sunt autorități publice cu autoritate administrativ-jurisdicțională ce coordonează întreaga activitate a comisiilor locale și singurele îndrituite de lege să emită titluri de proprietate în baza legislației funciare, susținerea pârâtei C. Județeană N. potrivit căreia nu are calitate procesuală pasivă în cauză s-a apreciat că este neavenită, fiind înlăturată, câtă vreme prin cererea dedusă judecății se solicită, printre altele, și obligarea pârâtei „de a nu emite un alt titlu de proprietate pe numele lui C. Gh. N. și a nu radia din titlul acestuia suprafața de 2.024 m.p. teren intravilan, situat în sola 23, .>

Pe de altă parte, prin decizia civilă nr.1899 din 09.12.2005 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.4265/C/2005, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.28/260 din 03.03.1994 emis de C. Județeană N., în sensul excluderii suprafeței de 2.024 m.p. teren, iar obligația de punere în executare a respectivului titlu executoriu revine pârâtei C. Județeană N., singura îndreptățită să elibereze un nou titlu de proprietate în favoarea autorului reclamanților pentru suprafața de teren reconstituită în baza legilor fondului funciar cu excluderea suprafeței radiate în baza hotărârii judecătorești anterior menționate.

În cazul în care pârâta C. Județeană N. va refuza să-și îndeplinească de bună voie obligația stabilită prin titlul executoriu menționat, există posibilitatea executării sale silite și, prin urmare, nu poate invoca lipsa calității procesuale pasive într-o pricină în care se pune în discuție și punerea în executare a unui titlu executoriu ce-i este opozabil, sens în care instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta C. Județeană N..

Cu privire la excepția puterii de lucru judecat, invocată din oficiu în raport de dispozițiile sentinței civile nr.4695 din 29.09.2011 pronunțată în dosarul acestei instanțe nr._, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea principală precizată dedusă judecății, reclamanții au solicitat, printre altele, obligarea pârâtei comisia locală la identificarea și punerea în posesie pe noul amplasament considerat că ar fi cel corect al suprafeței de 0,18 ha teren arabil, în vatră . nr.8, din rolul agricol al defunctului C. Gh. N., aferent anilor 1959 – 1962, iar prin cererea conexă au solicitat obligarea aceleiași comisii locale la identificarea și punerea în posesie pe noul amplasament considerat că ar fi cel corect al suprafeței de 0,18 ha teren arabil, în vatră . nr.8, din rolul agricol al defunctului C. Gh. N., aferent anilor 1959 – 1962, precum și a amplasamentului terenului înscris la poziția 6 în același rol agricol, în punctul denumit „Dâmburi”, cât și întocmirea și eliberarea proceselor-verbale de punere în posesie și a schițelor anexe cu privire la cele două terenuri anterior menționate; obligarea președintelui comisiei locale de fond funciar la plata de daune morale a câte 200 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu împlinirea a 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la aducerea ei la îndeplinire sub aspectul tuturor obligaților, precum și obligarea pârâtei comisiei locale la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.4695 din 29.09.2011 pronunțată în dosarul acestei instanțe nr._ (f.76-83 ds. vol.III), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții C. L. și C. G. împotriva pârâtelor C. L. D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și s-a dispus, printre altele:

Obligarea pârâtei C. L. D. Roșie să identifice, pentru suprafața de teren de 2024 m.p., un amplasament similar ca valoare și categorie de folosință cu cel situat în sola 23 . intravilanul satului Brășăuți, . N., precum și să întocmească și să înainteze Comisiei județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de teren susmenționată;

Obligarea pârâtei C. Județeană N. să emită titlul de proprietate pentru suprafața anterior menționată, imediat după primirea documentației prealabile de la C. locală D. Roșie.

Obligarea primarului comunei D. Roșie, în calitate de președinte al Comisiei Locale D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și a prefectului județului N., în calitate de președinte al Comisiei județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la plata daunelor cominatorii în sumă de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Respingerea ca nefondată a cererea având ca obiect identificarea amplasamentului terenului de la poziția 6, pct. „Dâmburi” din registrul agricol din perioada 1959 – 1962 deschis pe numele C. N.… și

Obligarea comunei D. Roșie, județul N., pentru C. L. D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la plata către reclamanți a sumei de 526,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut că hotărârea judecătorească anterior menționată are caracter definitiv potrivit dispozițiilor art.5 al.1 din titlul XIII din legea nr.247/2005, iar potrivit dispozițiilor art.300 al.1 și art.377 a.1 pct.1 Cod procedură civilă, recursul promovat împotriva acesteia de către reclamanți și de pârâta C. L. D. Roșie nu este în măsură să înlăture puterea de lucru judecat de care se bucură în temeiul legii.

Potrivit dispozițiilor art.1201 Cod civil, s-a reținut că există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate, iar potrivit dispozițiilor art.166 Cod procedură civilă, excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății.

Instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cele trei condiții necesare și suficiente pentru existența puterii de lucru judecat, respectiv:

- părțile sunt aceleași, respectiv reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului C. Gh.N. și pârâta C. L. D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor;

- obiectul ambelor cereri constă în pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei să identifice și să-i pună în posesie cu suprafața de 0,18 ha (din măsurători 2.024 m.p) teren arabil, situată în vatră . nr.8, din rolul agricol al defunctului C. Gh. N. din perioada anilor 1959-1962, pe un amplasament similar ca valoare și categorie de folosință cu cel situat în intravilanul satului Brășăuți, .. N., în sola 23, . să identifice amplasamentul terenului înscris la poziția 6 în rolul agricol al defunctului C. Gh. N. din perioada anilor 1959-1962, în punctul denumit „Dâmburi”. Totodată s-a solicitat și obligarea președintelui comisiei locale de fond funciar la plata de daune cominatorii de 200 lei pe fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea efectivă a obligațiilor solicitate a fi stabilite prin hotărâre judecătorească.

- cauza este aceeași, respectiv neîndeplinirea de către comisia locală de fond funciar a obligației de punere în posesie cu suprafața de 0,18 ha teren (din măsurători 2.024 m.p.) cu privire la care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile legilor fondului funciar precum și constatarea împrejurării că amplasamentul terenului în suprafață de 0,18 ha înscris în rolul agricol al titularului C. Gh.N. la poziția nr.8 nu este identic cu amplasamentul terenului în suprafață de 0,18 ha înscris în același rol la poziția nr.6.

Pentru considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că excepția puterii de lucru de judecat este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a respins ca inadmisibile cererea principală și cea conexă având ca obiect obligația de a face fond funciar.

Cu privire la fondul cererii principale având ca obiect anulare act și obligația de a nu face, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea principală dedusă judecății, reclamanții au solicitat, în principal, anularea documentației prealabile emiterii unui nou titlu de proprietate având ca titular pe defunctul C. Gh. N. și obligarea de a nu emite un alt titlu de proprietate pe numele aceluiași defunct și de a nu radia din actualul titlu de proprietate suprafața de 2.024 m.p. teren intravilan, sola 23, ., în subsidiar, obligarea comisiei locale ca, în ipoteza în care nu identifică amplasamentul nou al suprafeței de 0,18 ha teren, să fie repuși în posesie, să fie recompletată fișa și titlul de proprietate cu suprafața de teren situată în intravilanul localității, în sola 23, .>

Prin decizia civilă nr.1899 din 09.12.2005 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.4265/C/2005 (f.210-214 ds. vol.I), definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ în sensul excluderii suprafeței de 2.024 m.p. teren situat în intravilanul satului Brășăuți, . N., identică cu tarlaua 23, . corespunde suprafeței de 0,18 ha din vatra satului, înscrisă la poziția 8 în rolul agricol al lui C. Gh. N. din perioada 1959-1962. În motivare, instanța a reținut că, în mod nelegal, a fost înscrisă suprafața de 2.024 m.p. în titlul de proprietate emis pe numele C. N., nr._, câtă vreme îndreptățit să stăpânească amplasamentul terenului respectiv este C. V. V., beneficiarul testamentului din anul 1972 al defunctului C. G., testament în care vecinătățile terenului sunt aceleași cu cele stabile în expertiza întocmită în cauza respectivă și menționate în titlul de proprietate contestat, C. V. V. nefiind înscris în C.A.P. și stăpânind terenul respectiv.

Ulterior, prin sentința civilă nr.4133 din 29.10.2007 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ (f.75-81 ds. vol.II), definitivă și irevocabilă, pârâta C. L. D. Roșie a fost obligată la întocmirea documentației prealabile în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului C. Gh. N., conform deciziei civile nr.1899 din 09.12.2005 pronunțată de Tribunalul Suceava, din care să fie radiată suprafața de 2.024 m.p. teren situat în intravilanul satului Brășăuți, . N., nr. topografic 23/ 335/1.

Ca urmare, în cursul soluționării prezentei cauze s-a emis un nou titlu de proprietate în sensul celor dispuse prin hotărârile judecătorești la care s-a făcut referire anterior (f.61-74 ds. vol.II), respectiv titlul de proprietate nr.9105 din 07.04.2010 având ca titular pe autorul reclamanților, defunctul C. Gh.N. și s-a înscris suprafața de 1 ha, 6176 m.p. teren.

Instanța de fond a apreciat că, odată ce s-a stabilit în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească faptul că defunctul C. Gh.N. nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul înscris în rolul său agricol din perioada colectivizării la poziția nr.8 (0,18 ha în intravilanul Brășăuți, pct. V. . în titlul de proprietate nr._ (lovit parțial de nulitate absolută), respectiv tarlaua 23, . este posibilă analizarea în cadrul unui nou proces a provenienței terenului litigios și aspectelor referitoare la amplasamentul imobilului respectiv, fără a afecta autoritatea de lucru judecat a hotărârile judecătorești susmenționate.

Întrucât s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil, prin hotărâre judecătorească, împrejurarea că amplasamentul terenului litigios nu a aparținut autorului reclamanților, cererea acestora de a se anula formele de punere în executare silită a titlului executoriu anterior menționat (respectiv documentația prealabilă emiterii unui nou titlu de proprietate) și de a nu emite un nou titlu autorului lor în conformitate cu dispozițiile titlului executoriu anterior invocat, nu poate primi o soluționare favorabilă, sens în care a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că s-ar încălcarea efectul autorității de lucru judecat.

Altfel spus, trebuie să se dea eficiență principiului autorității de lucru judecat care corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunilor litigioase deja rezolvate, întrucât există posibilitatea de a se statua diferit și de a se genera astfel noi litigii.

S-a mai reținut de instanța de fond că aceleași argumente de fapt și de drept expuse subzistă și în privința cererii reclamanților de a fi repuși în posesie și de a se recompleta fișa și titlul de proprietate cu suprafața de teren situată în intravilanul localității, în sola 23, . pentru care și acest capăt de cerere având ca obiect obligația de a nu face a fost respins ca nefondat.

Cu privire la fondul cererii principale având ca obiect constatarea împrejurării că numitul C. V. nu deține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 2.024 m.p., situat în intravilanul satului Brășăuți, .. N., instanța de fond a reținut că, în fapt, reclamanții urmăresc să repună din nou în discuție legitimarea pârâtului C. V.V. de a deține în proprietate terenul în suprafață de 2.024 m.p., situat în intravilanul satului Brășăuți, .. N., deși acest aspect a fost lămurit în mod irevocabil prin decizia civilă nr.1899 din 09.12.2005 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.4265/C/2005.

În aceste condiții, cererea reclamanților s-a apreciat că este inadmisibilă în raport cu prevederile art.111 Cod procedură civilă, potrivit cărora partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept, însă numai în situația în care nu are posibilitatea de a cere realizarea dreptului. Din textul normativ enunțat s-a reținut că, pe de o parte, admisibilitatea unei astfel de acțiuni este condiționată de împrejurarea ca obiectul acestuia să îl constituie o situație de drept, și nu o situație de fapt, iar, pe de altă parte, acțiunea în constatare a unui drept are un caracter subsidiar față de cererea în realizare și, în consecință, nu poate fi admisă în situația în care reclamanții au la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului.

Reclamanții C. L. și C. G. au declarat recurs împotriva sentinței civile, pe care o consideră netemeinică și nelegală. Din motivarea confuză a recursului, tribunalul reține, în esență, că reclamanții aduc hotărârii instanței de fond următoarele critici:

- decizia civilă nr. 1899/09.12.2005 a Tribunalului Suceava nu este irevocabilă, nu este legalizată și nu este învestită cu formulă executorie;

- motivarea deciziei civile mai sus menționate nu se raportează la motivele acțiunii principale prin care s-a cerut anularea titlului de proprietate nr._ ;

- această hotărâre „se află în curs de judecată” și se intenționează înaintarea unei plângeri la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

- în mod nelegal pârâta C. L. D. Roșie a pus în executare această decizie și a anulat titlul de proprietate emis în favoarea autorului lor, astfel că s-a formulat o plângere penală împotriva membrilor acestei comisii;

- în mod greșit a fost anulat și titlul de proprietate nr._ în sensul radierii suprafeței de 1 ha în baza testamentelor nr. 540/19.02.1972, nr. 341/19.02.1972 și nr. 875/14.03.1972;

- dețin acte de proprietate asupra terenului în suprafață de 2024 m.p., precum și declarații ale vecinilor acestui teren, astfel că dreptul de proprietate este dovedit conform prevederilor art. 6 alin. 12 din Legea nr. 1/2000 republicată.

Recursul nu este motivat în drept.

Conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 1/2000 republicată, prezentul recurs este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală și o va menține pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Așa cum a reținut și instanța de fond, prin decizia civilă nr. 1899/09.12.2005 a Tribunalului Suceava s-a radiat suprafața de 2024 m.p. teren din titlul de proprietate nr._, cu motivarea că acest teren nu aparține lui C. Gh. N., autorul recurenților, ci lui C. N. V., beneficiar al testamentului din anul 1972. Apoi, prin sentința civilă nr. 4133/29.10.2007 a Judecătoriei Piatra N., C. L. D. Roșie a fost obligată să întocmească documentația prealabilă eliberării titlului de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului C. Gh. N., conform deciziei civile mai sus menționate. Ambele hotărâri sunt irevocabile, astfel că lipsa mențiunilor privind legalizarea și învestirea cu formulă executorie nu aduce atingere caracterului de putere de lucru judecat de care se bucură, în considerarea acestei calități a deciziei civile nr. 1899/09.12.2005 fiind pronunțată sentința civilă nr. 4133/2007.

Totodată, prin sentința civilă nr. 4695/29.09.2011 a Judecătoriei Piatra N. s-a statuat că radierea suprafeței de 2024 m.p. din titlul de proprietate al autorului recurenților nu aduce atingere dreptului de proprietate reconstituit în temeiul legilor fondului funciar și a fost obligată C. L. D. Roșie la identificarea unui alt amplasament pentru suprafața de 2024 m.p., iar C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată să elibereze titlul de proprietate pentru acest teren.

Prin urmare, în condițiile în care, cu autoritate de lucru judecat, s-a statuat prin hotărârile mai sus menționate asupra persoanelor îndreptățite la stăpânirea suprafeței de 2024 m.p. pe vechiul amplasament nu mai pot fi repuse în discuție aceste aspecte, într-un alt litigiu.

Aceste hotărâri judecătorești sunt opozabile intimatelor C. L. D. Roșie și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care trebuie să execute întocmai, conform prevederilor Codului de procedură civilă și în virtutea atribuțiilor stabilite în sarcina lor prin art. 5,6 din H.G. nr. 890/2005, astfel că nu se poate reține în sarcina lor culpa procesuală în sensul cerut de recurenți prin cererea principală.

Se apreciază soluționat corect și capătul de cerere privind pe numitul C. V., deoarece recurenți au deschisă calea acțiunii în realizare, pe care au și folosit-o conform probelor din dosar, și nu acțiunea în constatare.

Față de cele arătate, tribunalul constată că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. L. și C. G., prin procurator C. L., domiciliați în comuna D. Roșie, ., împotriva sentinței civile nr. 1078 din data de 21.02.2012, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu pe intimații - pârâți C. V. V., domiciliat în Piatra N., .’5, ., C. locală D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în . N., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. S. L. F., C. Ailuțoaei

C. B.

Red. D.S. – 15.05.2014

Tehnored. C.A. – 20.05.2014

2 ex.

Fond: A.-M. U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 245/2014. Tribunalul NEAMŢ