Fond funciar. Decizia nr. 274/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 3030/279/2013
Dosar nr._ - fond funciar -
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16.09.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 274/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - U. A. M. | - judecător |
- C. M. | - judecător | |
- M. M. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul – pârât P. M. Piatra N., cu sediul în municipiul Piatra N., ., nr.6-8, județul N., împotriva sentinței civile nr. 3030 din data de 16.10.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu reclamantul – intimat B. N., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat T. A. din Piatra N., ., județul N., și pârâta – intimată C. L. Piatra N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 6-8, județul N..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant B. N., reprezentat prin apărător ales, avocat T. A., cu împuternicire avocațială nr._ aflată la fila 26 dosar, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantului - pârât P. M. Piatra N. și cel al intimatei C. locală Piatra N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că:
- obiectul cauzei este fond funciar;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al treilea termen de judecată în etapa cercetării judecătorești;
- stadiul procesual – apel;
- la dosar au fost depuse prin compartimentul arhivă la data de 15.09.2014 de către P. M. Piatra N., în calitate de apelant – pârât, note scrise privind excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Instanța înmânează apărătorului intimatului – reclamant, duplicatul notelor scrise depuse pentru aceste termen de judecată de către apelantul – pârât P. M. Piatra N., iar acesta arată că nu mai are cereri de formulat.
Față de cele arătate, instanța se consideră lămurită și declară cercetarea procesului încheiată.
Având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, și întrebat fiind apărătorul intimatului B. N. dacă solicită acordarea unui termen pentru a depune note scrise în susținerea apărărilor formulate, acesta solicită să se procedeze la soluționarea cauzei la acest termen de judecată, instanța acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu de către instanță la termenul anterior cât și pe cererea de apel.
Apărătorul reclamantului – intimat, avocat T. A., solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/91. Arată că din culpa pârâtului până în prezent reclamantul nu a fost pus în posesie, iar instanța de fond în mod corect a apreciat și l-a obligat pe acesta la plata de daune cominatorii, având în vedere și faptul că terenul este liber, constatându-se că din culpa autorităților nu a fost pusă în executare sentința civilă nr. 5043/2010, chiar în condițiile în care reclamantul a solicitat în mod expres acest lucru prin mai multe cereri adresate Comisiei locale Piatra N..
De asemenea, arată că art. 64 din Legea 18/91 trebuie să opereze în cauză în condițiile în care hotărârea obținută în anul 2010 nu a fost dată sub imperiul legii modificată în anul 2012.
Pe fondul cauzei, arată că în mod corect prima instanță a obligat P. M. Piatra N. – în calitate de Președinte al Comisiei locale Piatra N. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să plătească reclamantului daune cominatorii întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin sentința civilă nr. 5043/26.10.2010 pronunțată de Judecătoria Piatra N., atitudinea pasivă a comisiei neputându-i fi imputată atâta timp cât este vorba de o obligație legală, confirmată de hotărârea instanței, iar prin nedepunerea diligențelor necesare de a-l pune efectiv în posesie a suferit un prejudiciu ce decurge din faptul că timp de 2 ani de zile nu a putut beneficia pe deplin de dreptul de proprietate.
În concluzie, față de cele arătate, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței civile apelate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3030/16.10.2013 a Judecătoriei Piatra N. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâții C. L. Piatra N. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și P. M. Piatra N., în calitate de președinte al Comisiei locale Piatra N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și în consecință:
A fost obligat P. M. Piatra N., în calitate de președinte al Comisiei Locale Piatra N. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, să plătească reclamantului daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 5043/26 oct.2010 a Judecătoriei Piatra N. și până la data punerii efective în posesie și s-a respins atât cererea reclamantului cât și a pârâților privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța sentința prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul B. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. M. Piatra-N. și C. L. Piatra-N. de fond funciar, obligarea acestora la plata daunelor cominatorii în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr.5043/26.10.2010, respectiv de la data de 05.12.2011 și până la data punerii efective în posesie, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că prin sentința civilă nr.5043/26.10.2010 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă la data de 05.12.2011 a fost admisă în parte acțiunea având ca obiect obligația de a face și s-a dispus obligarea Comisiei locale de fond funciar Piatra N. de a-l pune în posesie conform adeverinței nr.507/30.09.1991, respectiv cu suprafața de 5300 mp teren arabil situat în Piatra N., cartier Dărmănești și cu suprafața de 900 mp, situat în Piatra N., ., conform anexei 3, poziția 199. A mai arătat că a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune întrucât C. locală nu și-a îndeplinit obligația stabilită, atitudinea pasivă a Comisiei locale neputându-i fi imputată atâta timp cât este vorba de o obligație legală, confirmată de hotărârea instanței. A invocat dispozițiile art.5 și art.36 din HG 890/2005, precum și ale art.75 alin.1 din HG nr.890/2005, precum și jurisprudența CEDO, învederând că prin nedepunerea diligențelor necesare de a-l pune efectiv în posesie i s-a adus o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, suferind un prejudiciu ce decurge din faptul că timp de 2 ani nu a putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate conferite în dreptul intern, de art.480 cod civ. Cu privire la obligarea Primarului M. Piatra N., a solicitat a se reține în cauză incidența dispozițiilor art.64 din Legea nr.18/1991.
Cu respectarea termenului prevăzut de art.201 cod proc civ, pârâtul P. M. Piatra N. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.5043/26.10.2010 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea având ca obiect obligația de a face promovată de reclamant și s-a dispus obligarea Comisiei Locale de fond funciar Piatra N. de a-l pune în posesie conform adeverinței nr.507/30.09.1991. Prin decizia civilă nr.1170/RC din data de 05.12.2013, pronunțată în același dosar, Tribunalul N. a respins ca nefondat recursul declarat de C. Municipală Piatra N. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Ulterior rămânerii irevocabile a sentinței menționate reclamantul s-a adresat Comisiei Locale în vederea punerii în posesie, potrivit dispozitivului hotărârii și că, raportat și la poziția celor doi pârâți exprimată prin întâmpinare și precizările depuse, această obligație nu a fost îndeplinită, din motive imputabile – potrivit susținerilor reclamantului, respectiv din imposibilitatea punerii în executare – potrivit susținerilor pârâților. În acest context, instanța consideră că în prezenta cauză este ținută să aprecieze temeinicia acțiunii promovate prin prisma analizei existenței vreunei culpe în sarcina pârâților în neîndeplinirea obligației de punere în posesie potrivit sentinței menționate.
Cu privire la admisibilitatea acordării de daune cominatorii în prezenta cauză, instanța a reținut că acestea constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta își va îndeplini obligația asumată și cu posibilitatea ca instanța de judecată să le modifice dacă va considera necesar.
Față de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul execută obligația, daunele cominatorii vor trebui să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor ar trebui convertit totuși la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluție nefiind posibilă, în acest sens statuându-se și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. Nr. XX din 12 decembrie 2005.
Cu referire la decizia anterior menționată, instanța a reținut că s-a apreciat, în aplicarea art. 5803 din Codul de procedură civilă, că orice cerere privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării amenzii civile prevăzute în acest text de lege, precum și că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, numai în limita daunelor-interese, compensatorii, dovedite ulterior, în fața instanței, cu ocazia transformării în astfel de daune a daunelor cominatorii. Astfel, chiar și după . art. 5803, ca urmare a modificării Codului de Procedură Civilă adusă prin OUG 138/2000, cererea privind obligarea la daune cominatorii și-a păstrat caracterul admisibil, pornind de la natura juridică a acestor daune, reprezentând o acțiune pecuniară ce se aplică de instanțele de judecată în vederea asigurării executării unei obligații de a face sau a nu face determinată prin hotărâre judecătorească.
S-a reținut că obligația de a executa hotărârea judecătorească, prin care s-a dispus punerea în posesie a unei persoane îndreptățite, revine autorităților, respectiv comisiei locale de fond funciar. În acest sens, în jurisprudența CEDO s-a statuat că „în temeiul unei hotărâri care îi stabilește dreptul de proprietate, cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant sunt autoritățile, iar obligația de a acționa incumbă autorităților, nu reclamantului. Curtea a amintit „că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.
Este de subliniat că executarea silită trebuie realizată pentru terenurile menționate în hotărârea judecătorească, nerealizându-se o executare conformă în situația în care se realizează o punere în posesie pentru alte terenuri, decât cele stabilite prin hotărâre judecătorească. În acest sens, s-a decis că atribuirea în proprietate a unui alt teren nu este de natură să acopere lipsa de justificare a ingerinței și nu constituie un act de natură a înlătura calitatea de victimă a reclamantului, deoarece „o decizie sau măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă în principiu să-i retragă calitatea de victimă,, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut explicit sau în substanță, apoi au reparat încălcarea Convenției". De asemenea, pentru justificarea refuzului de a pune în executare hotărârea judecătorească nu se poate invoca de către autorități faptul că s-au schimbat împrejurările de fapt, câtă vreme acestea sunt rezultatul unei acțiuni sau inacțiuni a autorităților statale. În acest sens, Curtea; Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „deși acceptă că o schimbare în situația de fapt constatată printr-o hotărâre judecătorească ar putea justifica în mod excepțional neexecutarea unei hotărâri, ea trebuie să se asigure că schimbările esențiale în cauză nu sunt rezultatul unei acțiuni sau inacțiuni a statului (mutatis mutandis, I. și I. contrai României, nr._/03, parag. 31,12 octombrie 2006 și Monory contra României și Ungariei, nr._/01, parag. 83, 5 aprilie 2005)".
Raportat la susținerile pârâților privind dispozitivul sentinței civile nr.5043/26.10.2010, instanța a apreciat că există posibilitatea de a se solicita lămurirea dispozitivului și că o atare apărare nu poate fi primită în prezenta cauză, ca de altfel nici celelalte apărări care au vizat temeinicia dreptului reclamantului, întrucât ar conduce la încălcarea puterii de lucru judecat.
În drept, instanța a reținut dispozițiile art.64, alin 2 din Legea nr.18/1991” Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță”.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale enunțate, instanța reține că nu pot fi obligate la plata de daune cominatorii comisiile de fond funciar, titularul obligației corelative de plată a daunelor cominatorii fiind primarul, în calitatea sa de președinte al comisiei locale de fond funciar, așa cum stabilesc prevederile art.64, alin 2 din Legea nr.18/1991, astfel încât apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată în parte, sub acest aspect.
În ceea ce privește cuantumul daunelor cominatorii, având în vedere și finalitatea acestei instituții, s-a apreciat că suma de 50 lei/zi de întârziere este suficientă pentru a sancționa neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr.5043/26.10.2010 și având în vedere principiul disponibilității părților, aceste daune vor fi acordate de la data de 05.12.2011, data rămânerii irevocabile a sentinței menționate.
În baza art.453 cod proc civ, instanța a respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu a fost făcută de către reclamant a unor atare cheltuieli, în lipsa unor înscrisuri doveditoare.
În baza acelorași dispoziții legale, având în vedere dezlegarea dată cererii principale reținând, de asemenea, că nu a fost făcută de către pârâți dovada unor atare cheltuieli, instanța a respins ca neîntemeiată și cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel P. M. Piatra N. criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Un prim aspect al apelului privește punerea în executare a prevederilor sentinței civile nr. 5043/2010 din dosarul nr._, prin care s-a dispus punerea în posesie a numitului B. N. conform adeverinței nr. 507/30.09.1991, deoarece, în lumina înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă că această adeverință a fost pusă în aplicare anterior promovării acțiunii.
Astfel, adeverința nr. 507/30.09.1991 a fost emisă pe numele mamei reclamantului, B. E. care locuia la momentul emiterii adeverinței, în Piatra N., .. Adresa menționată în adeverință nu reprezintă locul unde îi era reconstituit dreptul de proprietate susnumitei, ci este adresa unde locuia aceasta. Prin respectiva adeverință se confirma doar faptul că s-a emis o Hotărâre a Comisiei Județene nr. 40 din 29 iulie 1991, prin care se stabilea dreptul de proprietate a acesteia pentru o suprafață de 0,62 ha. Conform validării din Hotărârea Comisiei Județene nr. 40/1991, suprafața de 0,62 ha se compunea din 0,53 ha extravilan și 0,09 ha intravilan. Aceste suprafețe erau extrase din rolul agricol din 1959 – 1963 a lui H. Z., mama lui B. E. și bunica reclamantului. Conform rolului agricol după care s-a emis Hotărârea Comisiei Județene nr. 40/1991 și adeverința nr. 507/1991, suprafața de 0,53 ha este pe raza comunei Negrești, iar suprafața din intravilan, care în rolul agricol este de doar 0,04 ha, este la adresa din .. Ca o consecință a punerii în aplicare a adeverinței nr. 507/1991 și implicit a prevederilor HCJ nr. 40/29.07.1991, la data de 17.04.1997 se emite titlul de proprietate nr. 24/1534 pe numele lui B. Z. E. – mama reclamantului, pentru suprafața din extravilan, din . care, conform adresei nr. 855/26.04.2011, reclamantul achită impozitul anual pentru teren și recunoaște că este proprietarul pământului.
În ceea ce privește terenul intravilan, există decizia civilă nr. 2610/A a Tribunalului N. din dosarul nr. 4080/A/1995, ulterior emiterii adeverinței nr. 507/1991 prin care, pe baza înscrisurilor și a expertizei topografice, se recunoștea reclamantului dreptul de proprietate în . doar pentru suprafața de 448 mp, suprafață care era înregistrată în rolul agricol al bunicii sale, H. Z.. Această suprafață, B. E. a vândut-o reclamantului în 1985 prin act autentic și tot atâta suprafață, respectiv 448 mp a fost expropriată prin Decretul nr. 270/1989.
Adeverința nr. 507/1991 nu indică amplasamentul unde este recunoscut dreptul de proprietate a lui B. E.. Problema terenului din intravilan a fost reglementată de instanțele judecătorești și anume prin decizia civilă nr. 2610/A din 20.11.1995. Astfel, se poate considera că situația terenului din intravilan a fost supusă controlului judiciar și s-a statuat prin autoritatea de lucru judecat că numitul B. N. este titularul dreptului de proprietate în . doar pentru suprafața de 448 mp, suprafață de teren care nu a fost contestată de municipiu sau de comisia municipală.
Consideră că instanța de fond nu a acordat atenție înscrisurilor depuse în apărare. Prin însăși cererea de reconstituire a dreptului de proprietate numita B. E. solicită reconstituirea dreptului pentru o suprafață de 0,53 ha arabil în . acest teren, în baza titlului de proprietate, achită impozitul anual, dar mai dorește și în altă parte teren, respectiv la serele din Dărmănești, susținând fără nicio dovadă că acolo este terenul la care face referire adeverința nr. 507/1991. Din discuțiile și corespondența cu reclamantul B. N. reiese că acesta nu dorește să renunțe la terenul din . contestația împotriva Hotărârii Comisiei Municipale nr. 9/21.03.2013. În atare situație, dacă instanța ar pronunța o soluție în favoarea reclamantului, întinderea dreptului de proprietate a numitului B. N. ar fi dublu față de cât ar fi îndreptățit.
Din analiza înscrisurilor depuse reiese fără echivoc că prevederile adeverinței nr. 507/1991 au fost puse în aplicare și că adeverința a produs efecte juridice. Faptul că reclamantul solicită punerea în posesie într-un alt loc decât este îndreptățit, nu dovedește decât rea-credință, iar dacă s-ar da curs solicitării lui B. N. aceasta s-ar face în detrimentul adevăraților proprietari, ar însemna un mod de a prejudicia proprietarii de drept ai unor altor terenuri.
Un alt doilea aspect al apelului îl reprezintă plata daunelor cominatorii pe care o consideră nelegală și nefondată. Nu se poate reține nicio culpă în sarcina Primarului, adică a președintelui Comisiei Municipale Piatra N. deoarece punerea în posesie a avut loc de către C. locală a comunei Negrești, de unde aparține terenul din extravilan. C. Municipală de fond funciar, respectiv P. în calitate de președinte al comisiei, nu poate efectua punerea în posesie pe un teren care nu este în administrarea comisiei pe care o conduce. Terenul din intravilan fiind expropriat prin Decretul nr. 270/1989, nu face obiectul activității comisiei de fond funciar și pe cale de consecință, nu se justifică sancționarea la plata de daune cominatorii a președintelui comisiei de fond funciar.
Prin întâmpinare intimatul – reclamant B. N. solicită a se constata că apelul este nemotivat în fapt și în drept, nefiind îndeplinite prevederile art. 470 alin.(1) lit. C și d Cod procedură civilă.
În subsidiar, solicită respingerea apelului promovat de P. M. Piatra N. ca fiind nefondat, având în vedere că apelantul nu indică vreun motiv de schimbare a sentinței civile apelate, ori de anulare a acesteia, ci practic indică doar motive, menite să schimbe fondul chestiunii litigioase( obligația de a reconstitui dreptul de proprietate), aspect inadmisibil, în cauză fondul problemei fiind deja analizat.
Astfel, la baza promovării prezentei acțiuni, stă sentința civilă nr.5043/26.10.2010 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosar nr, 5632/2009, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, sentință în baza căreia este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate cu teren în suprafață de 0,62 ha. În aceste condiții, sentința civilă nr. 5043/2010 este obligatorie și trebuie să își producă efectele.
Apelanta încearcă să inducă în eroare instanța de apel invocând faptul că se încearcă o dublă reconstituire. Terenul din Dobreni este un alt teren al familiei H., dar acolo s-a reconstituit dreptul de proprietate numitului Huma I.P. T., un nepot al bunicii sale și s-a emis deja titlu de proprietate nr._ pe care l-a anexat în copie.
Terenul din Negrești – Dobreni nu are nicio legătură cu terenul din Piatra N. și așa cum rezultă din anexa 3/76 terenul de 0,53 ha+ 900 mp este în Piatra N. nu în Negrești.
C. L. Piatra N. a emis adeverința de proprietate nr. 507/1991 ce este un act administrativ prin care autoritatea emitentă recunoaște dreptul de proprietate al reclamantului. Ea dovedește că a recurs la procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 pentru a redobândi dreptul de proprietate în condițiile legii.
Până la promovarea prezentei acțiuni nimeni nu a solicitat anularea Adeverinței nr,. 507/1991 și nimeni nu a contestat dreptul său, deși din anul 1991 și până în prezent au trecut 23 de ani, timp în care a deținut terenul ca un adevărat proprietar. Deci, adeverința este un înscris ce precede eliberării titlului de proprietate, dar nimeni nu a solicitat anularea acesteia.
Instanța de fond apreciază în mod corect că din culpa pârâtului până în prezent nu a fost pus în posesie obligându-l pe acesta la plata de daune cominatorii, mai ales că terenul este liber.
Examinând apelul tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 247(1) Noul cod de procedură civilă, tribunalul a invocat și pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, excepție care, în raport de dispozițiile art. 248 Noul cod de procedură civilă, urmează a fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantul a sesizat instanța de judecată la data de 4.04.2013, cu o acțiune prin care a solicitat obligarea președintelui Comisiei locale Piatra N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la plata de daune cominatorii pentru neexecutarea obligației de a face cuprinsă în sentința civilă nr. 5043/26 oct. 2010 a Judecătoriei Piatra N..
S-au indicat ca și temei de drept dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată care, la data înregistrării acțiunii, avea următorul cuprins: „(1) În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de C. Județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul. (2) Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea plății de penalități în condițiile prevăzute de art. 894 din codul de procedură civilă ”.
Anterior datei de 15 februarie 2013(când a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă) textul art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată prevedea sancțiunea”… condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere…”.
Modificarea sancțiunii aplicabile în caz de neîndeplinire a obligației de înmânare a titlului de proprietate sau de punere în posesie a avut loc în temeiul dispozițiilor art. 11(cap.II) din Legea nr. 76/ 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care prevedea: „ Dacă legea specială prevede obligarea debitorului la plata de daune cominatorii ori, după caz, a unei amenzi civile pentru nerespectarea unei obligații de a face sau de a nu face ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, de la . Codului de procedură civilă, se vor putea aplica penalități în condițiile prevăzute de art. 894 din Codul de procedură civilă ”.
Este de menționat că prin republicarea Codului de procedură civilă, în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2014, art. 894 a primit o nouă numerotare, devenind art. 905.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991, în forma anterioară care prevedeau acordarea de daune cominatorii, text care nu mai era aplicabil, în condițiile în care acțiunea a fost introdusă la data de 4.04.2013, iar data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă( la care se referă expres art.11 din Legea nr. 76/2012) a fost 15 februarie 2013.
Ori, instanța de fond făcând o greșită aplicare și interpretare atât a dispozițiilor legale cât și a efectelor Deciziei civile nr. XX/ 12 dec.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, a reținut în considerentele sentinței admisibilitatea acțiunii pronunțând o sentință nelegală. Astfel, daunele cominatorii au reprezentat o creație a practicii judiciare în scopul constrângerii debitorului să aducă la îndeplinire obligații „intuite personae ” pentru cazul în care dreptul pozitiv nu cuprindea mijloace expres reglementate.
Decizia nr. XX din 12 dec. 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție(citată de instanță) a statuat în sensul admisibilității acordării de daune cominatorii și după data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 580 ind. 3 din Codul de procedură civilă, care prevedea aplicarea amenzii pentru neexecutarea obligației de a face.
Însă, ulterior, prin Legea nr. 459/2006, s-a introdus alin. 5 al art. 580 ind. 3 Cod procedură civilă care stabilea „ Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii”.
În aceste condiții, efectul obligatoriu al Deciziei nr. XX/ 12 dec. 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, a încetat în momentul modificării art. 580 ind. 3 prin Legea nr. 459/2006 în sensul introducerii alin. 5 sus citat.
Aceasta întrucât recursul în interesul legii are menirea de a da o interpretare unitară dispozițiilor legale aplicate de instanță la momentul pronunțării sale, iar modificarea ulterioară a legii( în cazul de față, în sensul contrar celor reținute de instanța supremă) lasă decizia fără efecte pentru viitor. Mai mult, chiar dacă s-ar admite că Decizia nr. XX/12 dec.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi fost aplicabilă în continuare, în ipoteza în care obligația de a face viza materia fondului funciar, pe motiv că deși textul art. 580 ind. 3 alin 5 din vechiul cod de procedură civilă interzicea acordarea de daune cominatorii, acestea erau prevăzute în mod expres la art. 64 din Legea nr. 18/1991, în speța de față acordarea acestora este exclusă cât timp însuși textul art. 64 din Legea nr. 18/1991 a fost modificat prin înlocuirea daunelor cominatorii cu penalități de întârziere. Mai mult, dispozițiile noului cod de procedură civilă( la care art. 64 din Legea nr. 18/1991 face trimitere) prevăd la art. 906: „ Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii”.
Prin urmare câtă vreme legiuitorul a exclus în mod expres posibilitatea acordării daunelor cominatorii reglementând alte căi pentru constrângerea debitorului să aducă la îndeplinire o obligație de a face, nu se mai justifică aplicarea instituției create jurisprudențial.
Susținerea intimatei că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991 în forma în care prevedeau daune cominatorii pe motiv că sentința civilă nr. 5043/26.oct.2010 a Judecătoriei Piatra N. a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, nu pot fi primite, întrucât daunele cominatorii au fost pretinse ca urmare a neexecutării hotărârii susmenționate, prin care C. locală Piatra N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată să-l pună în posesie pe reclamant cu o suprafață de teren.
Ori, sancțiunile pentru neîndeplinirea unei obligații de a face cuprinse într-un titlu executoriu sunt reglementate(atât în Codul de procedură civilă din 1864 cât și în Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013) la capitolul intitulat „Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face”.
Cum dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică proceselor și executărilor silite începute după .(art. 3(1) din Legea nr. 76/2012) rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 așa cum au fost modificate prin art. 11 din Legea nr. 76/2012.
Pentru considerentele arătate, cum acțiunea reclamantului nu este admisibilă, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 480(2) din Noul Cod de Procedură Civilă, urmează a admite apelul, a anula în parte sentința primei instanțe, a admite excepția invocată și a respinge, ca inadmisibilă acțiunea.
Întrucât nu au fost apelate, dispozițiile in sentință referitoare la respingerea cererilor având ca și obiect plata cheltuielilor de judecată vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. M. Piatra N., cu sediul în municipiul Piatra N., ., nr.6-8, județul N., împotriva sentinței civile nr. 3030 din data de 16.10.2013 a Judecătoriei Piatra N., în contradictoriu cu reclamantul – intimat B. N., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat T. A. din Piatra N., ., județul N., nr.97, județul N. și pârâta – intimată C. L. Piatra N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 6-8, județul N..
Anulează în parte sentința în sensul următor:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu și respinge ca inadmisibilă acțiunea reclamantului B. N. în contradictoriu cu pârâții C. locală Piatra N. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și P. M. Piatra N. în calitate de președinte al Comisiei locale Piatra N. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având ca obiect daune cominatorii.
Menține din sentință dispozițiile referitoare la respingerea cererilor reclamantului și pârâților de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
U. A. M. C. M. M. M.
Red. M. C. 07.10.2014
Tehnored. M. M. 08.10.2014
Ex. 6
Fond: A. O.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 322/2014. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Încheierea nr. 26/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
