Uzucapiune. Decizia nr. 163/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 586/291/2012
Dosar nr._ - uzucapiune -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 12 martie 2014
DECIZIA CIVILĂ NR.163/RC
Instanța constituită din:
Președinte: D. M. - judecător
V. B. – judecător
C. B. - judecător
D. L. - grefier
La ordine venind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta M. O. și de pârâtul M. G., ambii domiciliați în R., Piața R. V. nr.1A, jud. N. – la familia A., împotriva sentinței civile nr.3167 din 31.10.2012 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Piatra-N. prin reprezentant legal, cu sediul în mun. R., Piața R. V. nr.1, jud. N., G. L.-C. și G. F., ambii domiciliați în mun. R., ., jud. N..
Dezbaterile fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și în care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 12.03.2014 când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3167 din 31.10._ a Judecătoriei Piatra N., tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3167 din 31 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria R., jud. N. au fost respinse, ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții G. L. C. și G. F..
A fost respinsă, ca neîntemeiată acțiunea civilă în constatare uzucapiune, formulată de reclamanta M. O., în contradictoriu cu pârâții M. G., G. L. C. și G. F..
Au fost obligați reclamanta și pârâtul M. G. să plătească pârâților G. L. C. și G. F. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 08.02.2012, reclamanta M. O., cu domiciliul în mun. R., .. 1A jud. N. (la familia A.), a chemat în judecată pe pârâta Municipiul R. jud. N., unitate administrativ – teritorială reprezentată legal prin primar, solicitând instanței să constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 172,61 mp, reprezentând curtea casei de locuit situat în mun. R., . jud. N..
În motivare, reclamanta a susținut că în anul 1967, împreună cu soțul ei, M. G., decedat, au cumpărat două suprafețe de teren situate în mun. R., . și 57 jud. N., respectiv suprafața de 514 mp teren curți construcții împreună cu jumătate dintr-o casă de locuit, situată în mun. R., . jud. N., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1295 din 20.06.1967 și suprafața de 345 mp teren construcții, împreună cu cotele de 4/6 dintr-o casă de locuit situate în mun. R., . jud. N., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1667 din 09.08.1967. Arată că această din urmă suprafață reprezintă cotele de 4/6 dintr-un întreg de 571,61mp teren, fiind înstrăinate doar de către 4 moștenitorii din totalul de 6 câți au moștenit acest bun. Reclamanta a mai precizat că împreună cu soțul ei decedat, au stăpânit întreg terenul de la acea dată, pe care l-a îngrădit împreună cu cealaltă suprafață de 514 mp, pe care o cumpărase anterior.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 4-8) și a celei testimoniale, fiind audiați martorii vecini A. I. D. și L. M. ( filele 43-44). De asemenea, s-a solicitat și dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topometrie pentru identificarea terenului în litigiu filele ( 118-119) .
Reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 2409 RON ( fila 51) și a aplicat timbru judiciar mobil de 5 RON, în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale Legii nr. 32/1995 pentru modificarea și completarea OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Legal citată, pârâta Mun. R. jud. N. a fost reprezentată în fața instanței și a formulat întâmpinare și completare la aceasta ( filele 21-21 și 48). Arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, invocând lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că din evidențe rezultă că în prezent imobilul situat la nr. 57 nu se mai află în proprietatea reclamantei, fiind executat silit și dobândit de adjudecatarii soții G. L. –C. și F..
Reclamanta și-a precizat acțiunea și a chemat în judecată pe fiul ei, M. G., moștenitorul defunctului ei soț, M. G. și, de asemenea s-a constatat că Municipiul R. nu are calitate procesuală pasivă, fiind introduși în cauză adjudecatarii soți, G. L. –C. și F., actualii posesori ai terenului în litigiu.
Din oficiu, s-a solicitat de la Arhivele Statului Piatra N. toată documentația aferentă celor două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1667/09.08.1967 și nr. 1295/20.06.1967 de la fostul notariat de Stat al Raionului R., acestea fiind înaintate la data de 07.07.2012 ( filele 71-107).
De asemenea, s-a solicitat de la executorul bancar M. Gigel toate actele de executare silite îndeplinite în dosar nr. NT/033/2008 privind pe debitorii M. O., M. G. și M. G., ulterioare pronunțării sentinței civile nr. 227/27.01-2010 a Judecătoriei R., ( fila 67).
Pârâții-adjudecatari soți G. L. –C. și F., și-au angajat apărător și au formulat întâmpinare (filele 115-117), prin care invocă excepția inadmisibilității acțiunii în uzucapiune, având în vedere caracterul subsidiar al acesteia față de acțiunea în realizarea dreptului, potrivit art. 111 Cod procedură civilă. Arată că în speță, reclamanta are deschisă promovarea unei acțiuni privind darea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, raportat la înscrisul sub semnătură privată invocat și cu valoarea unui antecontract de vânzare cumpărare.
Mai arată că, în prezent reclamanta nu deține o posesie utilă asupra terenului, acesta fiind în stăpânirea adjudecatarilor soți G. L.–C. și F. de la data adjudecării. S-a mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că prezenta acțiune vizează afectarea dreptului de proprietate al actualilor adjudecatari dobândit prin actul de adjudecare, fiind o veritabilă cerere de evicțiune, care raportat la disp. art. 520 Cod proc. civilă, se prescrie în termen de trei ani de la data intabulării în cartea funciară a actului de adjudecare.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate a prescripției achizitive.
Examinând lucrările dosarului instanța de fond a reținut că acțiunea de față este o acțiune în constatare bazată pe prescripția achizitivă. O acțiune în evicțiune ar fi în situația în care în speță s-ar formula o acțiune în revendicare ori evacuare, ceea ce în cazul de față nu este cazul. Acțiunea promovată urmează a fi analizată pe fondul cauzei, iar excepțiile invocate, respinse ca neîntemeiate.
Reclamanta a solicitat, în forma modificată a acțiunii, alături de fiul ei, M. G., să li se constate dreptul de proprietate imobiliară prin uzucapiune asupra suprafeței de 172,61 mp, în prezent aflată în posesia actualilor adjudecatari, pârâții soți G. L. –C. și F., configurată anterior promovării acțiunii printr-o documentație cadastrală cu caracter extrajudiciar. În fapt, această suprafață reprezintă aplicarea cotei de 2/6 la suprafața totală de teren construcții situat în amplasamentul respectiv.
Pentru ca posesorul neproprietar să poată uzucapa, posesia sa trebuie să îndeplinească mai multe condiții, conform art. 1846 și urm. Cod civil. Posesia trebuie să fie publică, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar. Acest din urmă aspect este foarte important, pentru că face legătura dintre elementul obiectiv al posesiei (deținerea propriu-zisă – corpus) și elementul subiectiv al acesteia (animus). Posesia sub nume de proprietar presupune ca posesorul să aibă, în plan subiectiv, intențional, reprezentarea calității sale de veritabil proprietar al imobilului. Cum însăși reclamanții au recunoscut că ei au deținut terenul arabil cu titlu de lot de folosință, aceștia nu au avut posesia terenului, fiind doar detentori precari. Precaritarea poate fi apreciată ca un viciu esențial al posesiei, în fapt cele două noțiuni excluzându-se reciproc. Precaritatea exclude, deci, orice posibilitatea de a prescrie achizitiv, detentorul precar stăpânind pentru altul (animus alieni), și nu în nume propriu.
Pentru aceste considerente de ordin legal, instanța a apreciat că reclamanta nu a avut o posesie utilă asupra terenului a cărui prescripție achizitivă o invocă. Urmărind succesiunea actelor juridice prin care a fost dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate la adresa menționată, instanța observă că prin acte translative încheiate în formă autentică s-a transmis doar cota parte indiviză de 4/6 din corpul de proprietate. Cealaltă cotă parte indiviză de 2/6 a format obiectul unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, care până în prezent nu a fost transpusă în forma solemnă prevăzută de lege. Instanța de fond a mai reținut că reclamanta nu se poate prevala în privința unuia și aceluiași imobil de dobândirea dreptului de proprietate decât, fie prin posesia achizitivă, fie prin vânzare-cumpărare. Cele două instituții juridice se exclud reciproc, iar în cauza de față trebuie să se acorde prevalență raporturilor juridice dintre reclamantă și promitenții -vânzători.
Rezumând considerentele de mai sus, instanța a reținut că, chiar acceptând susținerea că reclamanta și pârâtul M. G. sunt proprietarii cotei de 2/6 din imobil, litigiul trebuie tranșat în conformitate cu regulile aplicabile indiviziunii.
Pentru toate motivele ce preced, instanța a respins acțiunea de față, ca neîntemeiată.
În condițiile art. 274 Cod proc. civilă, fiind căzuți în pretenții, reclamanta și pârâtul M. G. au fost obligați să plătească pârâților G. L. C. și G. F. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta M. O. și pârâul M. G.,solicitând modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Arată recurenții că hotărârea pe care o contestă este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată formulată de către M. O., aceasta a solicitat să se constate că a dobândit prin efectul unei posesii utile, de peste 30 ani, dreptul de proprietate asupra unei cote de 2/6 din suprafața de 517,61 mp situată în municipiul R., ..
Reiterează recurenții aspecte ale situației de fapt, respectiv că în anul 1967, soțul Ortansei M., M. G. cumpără împreună cu aceasta, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1295/20.06.1967,, situată în o suprafață de teren de 514 mp, cu tot cu imobilele edificate pe aceasta municipiul R., .. Tot în același an cei doi soți cumpără prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1667 din 9.08.1967, de la o parte din moștenitorii defuncților F. V. și F. A., cota de 4/6 din suprafață de 517, 61 mp, situată în vecinătate celor 514 mp cumpărați deja din iunie 1967. Pentru diferența de 2/6 din cei 517,61 mp, deși le plătește prețul celorlalți doi moștenitori, F. C. și F. G., autorul recurenților, nu reușește să perfecteze o vânzare în forma unui contract autentic, ci intră în posesia acestei diferențe de teren ( 2/6 din cei 517,61 mp) în baza unui înscris sub semnătură privată întocmit la data de 18.06.1974. Din 1974 și până la data decesului său, în anul 1999, M. G. stăpânește împreună cu soția sa, M. O., întreaga suprafață de 517,61 mp, pe care o îngrădește în întregime împreună cu cealaltă suprafață de 514 mp. După decesul său posesia în fapt este continuată de recurenta reclamantă.
În anul 2004, se împlinesc cei 30 de ani de posesie neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar și din punct de vedere juridic, retroactiv reclamanta devine, prin efectele prescripției achizitive de lungă durată, proprietara de drept a cotei de 2/6 din restul de 517,61 mp. Această situație de drept și de fapt trebuia analizată și constatată de către instanța de fond.
În mod incorect, însă, aceasta apreciază că nu sunt întrunite condițiile art. 1837-1890 din vechiul Cod civil, plecând, pe de o parte, de la premisa că posesia s-a exercitat în fapt sub forma unei simple detenții precare, iar pe de altă parte, deși se respinge excepția inadmisibilității acțiunii în constatare față de posibilitatea realizării dreptului printr-o acțiunea în realizare (o eventuală perfectare vânzare cumpărare), instanța de fond a reținut că dobândirea dreptului de proprietate prin vânzare exclude posibilitatea dobândirii acestui drept real și prin uzucapiune.
Arată recurenții că este evident faptul că ambele premise sunt greșite.
Reclamanta nu a afirmat niciodată că posesia sa asupra cotei de 2/6 din cei 517,61 mp teren, ar fi fost doar o simplă detenție precară. Această ipoteză este negată de însăși autorii săi, promitenții vânzători, F. G. și F. C., care în corespondența purtată cu M. G. îi recunosc cestuia calitatea de proprietar. În acest sens, atrage atenția asupra unei scrisori trimise din Târgoviște pe data de 26.06.1974 de către F. G. care menționează ,,după atâta așteptare, cu adevărat ați devenit complet proprietari". Deci, atât M. G. cât și soția sa au intrat după semnarea actului de mână din 1974 în posesia restului de 2/6 din supr. de 517, 61 mp cu reprezentarea faptului că sunt pe deplin proprietarii acestui teren și au continuat să îl stăpânească astfel netulburați și necontestați peste 30 de ani. Au plătit prețui acestei cote din teren, aspect ce confirmă o dată în plus că posesia ce a urmat s-a făcut sub nume de proprietar ( anumus sibi habendi).
În ceea ce privește cel de al doilea argument al instanței, acesta se contrazice flagrant cu soluția dată excepție de inadmisibilitate. Intimații G. au invocat prin întâmpinare această excepție și au arătat că reclamanta are deschisă calea unei acțiuni în realizare și anume perfectare vânzare - cumpărare în contradictoriu cu promitenții vânzători. Au motivat, însă, că acum o astfel de acțiune este imposibil de promovat, deoarece reclamanta nu a mai păstrat legătura cu promitenții vânzători și mai mult decât atât aceștia sunt probabil morți (aveau peste 60 de ani în 1974), iar la adresele vechi nu mai există imobilele în care aceștia au locuit (au fost construite blocuri). Acesta este și motivul pentru care reclamanta nu s-a prevalat de calitatea sa de promitent - cumpărător, nu a invocat vreun drept de proprietate asupra cotei de 2/6 din cei 517,61 mp dobândiți ca urmare a vreunei vânzări, ci s-a prevalat de efectele unei posesii utile de peste 30 de ani. Actul de mână încheiat în 1974 nu a avut decât rolul de probă, o dată în plus, că posesia s-a exercitat sub nume de proprietar. În aceste condiții, consideră recurenții că instanța a fost în eroare, și-a bazat decizia pe o situație de fapt greșit percepută.
Apreciază că, atâta timp cât reclamanta recurentă a stăpânit cota de 2/6 din cei 517,61 mp teren peste 30 ani, exercitând în acest interval de timp o posesie utilă, retroactiv, din 2004, ea a devenit proprietara cotei mai sus amintite.
Mai arată recurenții că problemele litigioase cu intimații G. sunt din punctul lor de vedere irelevante, deoarece au intervenit după împlinirea termenului de 30 de ani și nu pot duce la concluzia pierderii ulterioare a posesiei sau a faptului că o astfel de situație ar afecta caracterul neviciat al posesiei exercitate în intervalul 1974-2004.
Prin sentința civilă nr. 227/27.01.2010, același complet de judecată desființează parțial actul de adjudecare al intimaților G., inclusiv pentru cota de 2/6 din cei 517,61 mp ce face obiectul cauzei pendinte. La momentul pronunțării acestei sentințe, anul 2010, instanța reține că deși nu are vreun titlu de proprietate, posesia asupra cotei de 2/6 din terenul de 517,61 mp aparține doamnei M. O.. Ulterior, la punerea în executare a actului de adjudecare, în procesul verbal s-a specificat în mod expres că se refuză cedarea posesiei pentru cota de 2/6 din cei 517,61 mp teren, astfel încât nu se poate vorbi despre o pierdere a acesteia. Oricum, subliniază încă o dată că acest aspect este irelevant, pentru că, așa cum au mai spus, interesează doar posesia exercitată în cei 30 ani scurși din 1974, momentul la care M. O. împreună cu soțul său au intrat în posesia terenului.
Consideră recurenții că aceasta este cea mai viabilă cale de a rezolva situația cotei de 2/6 din cei 517,61 mp, astfel încât să se poată concretiza ieșirea din indiviziune pentru acest teren, între recurenți și intimații soți - G..
În cauză, au formulat întâmpinare pârâții G. L. C. și G. F., solicitând respingerea recursului declarat în cauză, ca nefondat, pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, reclamanții fac o prezentare a situației de fapt și a cadrului procesual din prezentul dosar, dar trunchiat. Ei, pârâții, au cumpărat prin licitație publică, în cadrul unei executări silite efectuate de executorul bancar, imobilul-construcție și întregul teren aferent acesteia, imobile pe care reclamanții le-au adus garanție pentru un credit bancar, pârâții achitând prețul de 150.000 EURO pentru întreg terenul. Ulterior, în cadrul contestației la executare promovată de recurenții din prezenta cauză, instanța a dispus anularea parțială a actului de adjudecare cu privire la cota de 4/6 din suprafața de 517,61 mp, dar fără a dispune și repunerea pârtilor în situația anterioară, instanța reținând că recurenții nu au un act de proprietate asupra acestui teren și acesta nu putea face obiectul executării silite. Mai mult, situația de fapt descrisă acum este diferită de cea susținută prin acțiunea introductivă.
Astfel, în acțiunea introductivă se susține o posesie utilă din anul 1967, iar în prezentul recurs din 1974. Modificarea acestei motivări se datorează înscrisurilor pe care le-a depus în cursul judecății Municipiul R., înscrisuri pe care reclamanta a omis să le depună, descriind inițial o altă situație de fapt de natura să o avantajeze.
Reclamanta susține de asemenea în acțiunea introductivă că ar deține în momentul promovării acțiunii posesia terenului ce face obiectul acțiunii, aspect neadevărat, ei pârâții, stăpânind acest teren de la data adjudecării.
Reclamanta a promovat acțiunea doar în nume propriu, deși același drept revine și reclamantului M. G. și doar în contradictoriu cu unitatea administrativă a Municipiului R., urmărind să obțină un act de proprietate pentru acest teren în nume propriu, întrucât prin . în patrimoniul reclamantului M. G., acesta ar fi putut fi executat de banca a cărui debitor este.
Promovarea acțiunii în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială este de asemenea o expresie clară a relei credințe, intenționându-se obținerea unui titlu pe acest teren, mai facil și fără ca ei să se poată apară, urmărindu-se deposedarea lor de acest teren, fără o reală despăgubire pentru prețul achitat de ei.
Arată intimații că au fost introduși în cauză abia la al 5-lea termen de judecată, iar M. G. la următorul termen.
Reclamantul M. G. a promovat de asemenea o acțiune separată ce face obiectul dosarului_ al Judecătoriei R., cu termen la data de 17.05.2013, ce are ca obiect rectificarea cărții funciare cu privire la acest teren.
Se reiterează prin motivele de recurs susținerea conform căreia reclamanta ar avea posesia acestui teren, fapt nereal, terenul fiind efectiv stăpânit de ei, intimații, din 2004 până astăzi, fapt confirmat și de expertiza efectuată în cauză. Se solicită astfel, constatarea dreptului de proprietate întemeiată pe faptul posesiei, dar reclamanta nu deține exercită o posesie utilă asupra terenului, acesta fiind în stăpânirea lor de la data adjudecării. Posesia, ca mijloc juridic de dobândire a proprietății este o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt de către o persoană asupra unui bun, cu intenția și voința de a se comporta față de toți ceilalți ca proprietar sau titular al altui drept real. Ori, în lipsa posesiei nu se poate invoca prescripția achizitiva, această acțiune fiind deschisă posesorului unui imobil care nu are un titlu de proprietate asupra acestuia.
În mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile art. 1837- 1890 cod civil privind prescripția achizitivă, reclamanții exercitând o posesie precară asupra acestui teren. Nu se poate reține exercitarea unei posesii utile în condițiile în care reclamanta a intrat în posesia terenului în anul 1974, după . legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prin care terenurile au fost scoase din circuitul Civil. Cum, sub imperiul acestor legi terenurile erau scoase din circuitul civil, iar posesia utilă se poate exercita doar asupra unui teren aflat în circuitul civil, apreciază că termenul de prescripție a început să curgă cel mult de la data abrogării acestor legi, deci din decembrie 1989, iar în aceste condiții termenul de 30 ani nu este împlinit. Prin Decizia nr. IV/16 ianuarie 2006, Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație si Justiției, au statuat că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Din considerente acestei decizii rezultă în mod clar că situația este total diferită în cazul prescripțiilor începute după . acestor legi, astfel de posesii nefiind utile, neputându-se exercita o posesie utilă asupra unor terenuri scoase din circuitul civil. Nici criticele recurenților privind argumentele instanței de fond referitoare la faptul că recurenții nu pot invoca prescripția achizitivă, în condițiile în care susțin că au cumpărat acest teren și au achitat prețul, nu sunt întemeiate. Motivarea că nu au promovat o acțiune in perfectarea vânzării, motivat de faptul că nu au ținut legătura cu văzătorii, nu poate fi reținută. Dacă ar accepta un astfel de argument, ar însemna că nu pot chema în judecată decât persoanele cu care au o strânsă legătură.
Nici argumentul că promitenții vânzători ar fi decedați nu poate fi reținut, în condițiile în care reclamanții nu au probat minime diligente privind aceste aspecte și minime diligente în identificarea eventualilor moștenitori în cazul în care aceștia ar fi decedați. Simplele afirmații privind un eventual deces al acestora nu dovedesc imposibilitatea obiectivă de a realiza dreptul lor pe aceasta cale. De altfel, ca un ultim argument, prezenta acțiune ar fi trebuit să se judece în contradictoriu cu cei împotriva cărora curge termenul de prescripție, respectiv adevărații proprietari, promitenții văzători și nu cu ei. Prescripția achizitivă sancționează starea de pasivitate a adevăratului proprietar față de exercitarea atributelor dreptului de proprietate față de bunul său.
Ori, față de aceste argumente, intimații invocă lipsa calității procesuale pasive a acestora. Calitatea procesuală pasivă se raportează la cel care ar fi avut calitatea de proprietar în perioada invocată, 1974- 2004, și la regimul juridic al acestui teren în această perioadă. Sub aceste aspecte, recurenții se contrazic prin propriile argumente: astfel, pe de o parte susțin că terenul ar fi fost proprietate privată a unității administrativ teritoriale, în condițiile în care au formulat acțiunea în contradictoriu cu aceasta (dar Municipiul R. arată clar prin întâmpinare că terenul nu a fost niciodată în patrimoniul său, drept pentru care instanța de fond a admis prin încheiere excepția lipsei calității procesual pasive a Municipiului R.), iar pe de altă parte se susține că terenul a fost cumpărat și că s-a achitat prețul. Cum excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de ordine publică de fond, dirimantă și absolută, ea poate fi invocată în orice stadiu procesual, urmând ca instanța de recurs să o admită.
Pentru toate aceste motive invocate, intimații solicită, în principal, respingerea recursului față de ei pentru lipsa calității procesual pasive și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
În cauză, a formulat întâmpinare și intimata, municipiul R.,arătând că, prin încheierea de ședință din data de 13.06.2012, a fost scos din cauză, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia. Cum în cauză recurenții nu au contestat, în condițiile art. 238 alin. 2 Cod procedură civilă, încheierea de ședință menționată, arată că nu au calitate de părți în cauză, impunându-se rectificarea citativului în acest sens.
Arată că a susținut la instanța de fond împrejurarea că reclamanții trebuiau să formuleze acțiunea în constatare în contradictoriu cu proprietarii terenului din litigiu, așa cum sunt ei identificați prin sentința civilă nr. 373/1963 a Tribunalului Popular Raional R. sau cu moștenitorii acestora. arată că terenul în suprafață de 172,61 mp situat în R., . nu este inclus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public sau privat al municipiului R., iar reclamanții-recurenți nu au deținut niciodată cu titlu de chirie sau concesiune acest teren, stăpânindu-l cu acordul proprietarilor, urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare (sub semnătură privată) din data de 18.06.1974.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții G. L. C. și G. F.,precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei municipiul R., reprezentată prin primar, invocată și în recurs prin întâmpinare ( fila 24, ds. recurs ) se reține ca fiind întemeiate ambele excepții, pentru următoare considerente:
Astfel, privind intimata municipiul R., reprezentată prin primar, aceasta a invocat în mod întemeiat că terenul în litigiu care formează obiectul acțiunii civile în constatarea uzucapiunii formulată de reclamanta M. O., respectiv terenul în suprafață de 172,61 mp, reprezentând curtea casei de locuit situat în mun. R., ., jud. N., nu este inclus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public sau privat al municipiului R., județul N..
Într-adevăr, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă). De asemenea, se reține că în cazul situațiilor juridice pentru a căror valorificare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Este evident, în cauză, că reclamanta nu poate solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, în contradictoriu cu pârâta – intimată municipiul R., reprezentată prin primar, deoarece terenul respectiv nu aparține domeniului public sau privat al municipiului și nici nu există pretenții afirmate în acest sens de către reprezentanții legali ai acestei pârâte – intimate, pentru a se putea considera că drepturile afirmate ale reclamantei – recurente ar putea fi valorificate în contradictoriu cu municipiul R., reprezentată prin primar.
În aceiași măsură, se constată ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții-intimați G. L. C. și G. F., deoarece și în privința acestora nu există concordanță sau identitate între persoana pârâților și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății pentru considerentele ce urmează. În cauză, se reține că acțiunea în uzucapiune este o acțiune reală și poate fi introdusă în instanță de către orice persoană care pretinde că a exercitat o posesiune utilă asupra unui imobil în perioada de timp stabilită de lege, chemând în judecată adevăratul proprietar al imobilului cu privire la care se invocă uzucapiunea. De asemenea, se reține că prescripția achizitivă operează ca o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate pentru pasivitatea sa, lăsând bunul în posesia altuia timp îndelungat.
Ori, în cauză, chiar reclamanta a solicitat, în forma modificată a acțiunii, să se constate dreptul de proprietate imobiliară prin uzucapiune asupra suprafeței de 172,61 mp, în prezent aflată în posesia actualilor adjudecatari, pârâții soți G. L. –C. și F., configurată anterior promovării acțiunii printr-o documentație cadastrală cu caracter extrajudiciar. Reclamanta a mai precizat că, în fapt, această suprafață reprezintă aplicarea cotei de 2/6 pe care o pretinde, la suprafața totală de teren - construcții situat în amplasamentul respectiv. Astfel, rezultă în mod evident, chiar din motivele reclamantei, că pârâții – intimați se manifestă ca adevărați proprietari doar până la concurența cotei de 2/6 aplicată la aceiași suprafață de teren și nu emit nici un fel de pretenții de proprietate asupra cotei indivize de 2/6 ce formează obiectul acțiunii civile în constatarea uzucapiunii. În consecință, reclamanta – recurentă nu justifică interes să solicite în contradictoriu cu pârâții soți G. L. –C. și F. constatarea uzucapiunii în privința cotei indivize distincte de 2/6 raportată la suprafața totală de 517,6 m.p., teren intravilan, situat în municipiul R., ..
În același sens, se reține că prin sentința civilă nr. 227 din 27.10.2010 a Judecătoriei R., irevocabilă prin respingerea recursului pârâții G. L. –C. și F. prin decizia civilă nr. 584 /RC/ din 15.06.2010 a Tribunalului N., s-a hotărât: admite, în parte contestația la executare silită imobiliară bancară formulată de contestatorii M. G. și M. M.-G., ambii domiciliați în municipiul R., ., jud. N., M. O., domiciliată în aceiași localitate, ., jud. N. și .–R., cu sediul în municipiul R., . și 57, jud. N., în contradictoriu cu intimații S.C. Bancpost SA cu sediul în municipiul București, Calea V., 6-6ATr.B și C, . 3, S.C. Bancpost SA-Sucursala R., cu sediul în municipiul R., . nr. 176 jud. N. și G. L. C., domiciliat în mun. R., . jud. N. și intervenienta G. F., domiciliată în municipiu R., . jud. N. și, în consecință:
Anulează în parte Procesul verbal de licitație publică imobiliară nr. 08/20.10.2008 și Actul de adjudecare nr. NT/033/2008 din 20.11.2008, ambele întocmite de Corpul Executorilor Bancari - executor Bancar M. Gigel, cu sediul în municipiul Piatra N., Piața Ș. cel M., nr.1, jud. N. în privința cotei de 4/6 din suprafața de 517,61 m.p., teren intravilan, neipotecat și neîntabulat în cartea funciară, identificat pe planul cadastral al terenului la pct.1, cu culoare galbenă, având deschiderea la stradă (sud) de 19,27 m.l. cu latura de la vest de 39,66 m.l. și restul terenului ipotecat al acelorași contestatori pe celelalte laturi, pe care o exclude de la vânzare.
Menține toate celelalte dispoziții cuprinse în actele de executare menționate anterior în privința celorlalte bunuri supuse executării inclusiv a cotei de 2/6 din suprafața de 517,61 m.p. din terenul indicată mai sus, ce va individualizat ulterior prin ieșire din indiviziune. Prin urmare, este evident că pârâții – intimați G. L. –C. și F. nu emit pretenții, în drept, peste concurența cotei indivize de 2/6 care le-a fost menținută prin efectele sentinței civile nr. 227 din 27.10.2010 a Judecătoriei R. și, implicit, nici în privința cotei indivize distincte de 2/6, pentru care reclamanta a formulat acțiunea civilă în uzucapiune în prezenta cauză.
Pe de altă parte, este adevărat că potrivit determinărilor completării la raportul de expertiză ( filele 118-120, ds. fond), pârâții – intimați stăpânesc, în fapt, terenul intravilan aflat în municipiul R., ., în supr. de 1.031, 61 m.p., conform actului de adjudecare, din care, 514 m.p., este înscris în cartea funciară cu nr._, având documentație cadastrală cu nr. 3316, acest teren fiind ipotecat. În același timp, distinct, pârâții – intimați stăpânesc și terenul în supr. de 524 m.p., teren neipotecat, întreaga suprafață fiind îngrădită în totalitate. De asemenea, conform completării la raportul de expertiză, în suprafața de 524 m.p., se include și supr. de 352 m.p., (corespunzătoare cotei de 4/6 pentru care s-a desființat în parte Actul de adjudecare nr. NT/033/2008 din 20.11.2008,) din care face parte și cota indiviză de 2/6, pe care o pretinde reclamanta prin uzucapiune. Însă, împrejurarea că trupul de teren în supr. de 524 m.p. se află în stăpânirea de fapt a pârâților – intimați, nu este de natură să confere acestora calitate procesuală pasivă în acțiunea în constatarea prescripției achizitive.
Dimpotrivă, astfel cum s-a indicat chiar prin dispozitivul sentinței civile nr. 227 din 27.10.2010 a Judecătoriei R., cota indiviză de 2/6 pentru care s-a menținut actul de adjudecare al pârâților și, implicit, celelalte cote indivize aparținând părților din dosarul nr. 4246._ vor fi individualizate ulterior prin ieșire din indiviziune. În consecință, astfel cum au invocat și pârâții – intimați prin întâmpinare la recurs, reclamanta nu are și nici nu justifică interes legitim pentru calea unei acțiuni în constatarea uzucapiunii, ci are calea unei acțiuni în realizarea dreptului, respectiv promovarea unei acțiuni civile în ieșire din indiviziune.
În promovarea unei astfel de acțiuni, reclamanta poate invoca și considerentele sentinței civile nr. 227 din 27.10.2010 a Judecătoriei R., intrată în puterea lucrului judecat, prin care s-a reținut: în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1667/09.08.1967 la fostul Notariat Local de Stat R., părinții contestatorului, M. G., (același cu pârâtul M. G. din prezenta cauză) respectiv, M. G. și M. O. au dobândit în proprietate cota indiviză de 4/6 din suprafața de 517,61 m.p., teren situată în intravilanul municipiului R., ., împreună cu aceiași cotă din construcțiile situate pe terenul respectiv. În baza unui înscris sub semnătură privată încheiat la data de 18.06.1974 cei doi au intrat în posesia și a diferenței de 2/6 stăpânind-o până în prezent. Această suprafață de teren nu a fost intabulată în evidențele funciare locale și nu a făcut în nici un fel obiectul vreunui contract de ipotecă. Potrivit certificatului de moștenitor nr.7/18.01.2006, eliberat la decesul defunctului M. G., cota de ½ cota de 4/6 din suprafața de 517,61 m.p. teren a revenit în exclusivitate contestatorului M. G., în calitate de fiu, conform art. 669 Cod civil, mama sa M. O. fiind declarată străină de succesiune prin neacceptare, în condițiile art. 700 din același cod. De asemenea, s-a reținut în cadrul contestației la executare că din suprafața de 517,61 m.p., doar cota de 2/6 aparține contestatorului M. G., restul de 2/4 aparținând mamei sale, M. O., care nu este parte contractantă în fidejusiune, iar diferența de 2/4 se află în posesia acesteia în baza înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 18.06.1974. În acest mod, rezultă că obiectul acțiunii civile promovată de reclamanta – recurentă în această cauză îl formează această din urmă cotă indiviză pentru care există înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 18.06.1974. Astfel, pentru îndeplinirea formei autentice obligatorii pentru actele translative de proprietate a unor terenuri, care era obligatorie și potrivit legislației în vigoare la data actului sub semnătură privată din 18.06.1974, reclamanta nu poate avea decât calea unei acțiuni civile în perfectarea vânzării, în contradictoriu cu promitenții – vânzători, sau moștenitorii legali ai acestora.
De asemenea, analizând motivele de recurs invocate de către reclamanta M. O., distinct de excepțiile analizate anterior, cu privire la celelalte dispoziții ale sentinței, privind respingerea excepțiilor de inadmisibilitate și de prescripție a dreptului material la acțiune, invocate în instanța de fond de către pârâții G. L. –C. și F., și privind respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile în constatare uzucapiune, formulată de reclamanta M. O., în contradictoriu cu pârâtul M. G., se constată că acestea sunt legale și temeinice.
Astfel, în privința soluției de respingere ca nefondată a acțiunii în constatarea uzucapiunii în contradictoriu cu pârâtul M. G., se reține, pe lângă celelalte considerente analizate anterior, și faptul că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele posesiei utile, respectiv: reclamanta nu face dovada în cauză nici măcar a elementului obiectiv al posesiei (deținerea propriu-zisă – corpus) corelat cu elementul subiectiv al acesteia (animus), deoarece așa cum susțin pârâții – intimați prin întâmpinare la recurs și astfel cum s-a constatat prin completarea la raportului de expertiză, terenul respectiv se află în stăpânirea de fapt a pârâților – intimați și nu a reclamantei – recurente; în același timp obiectul material al acțiunii în constatarea uzucapiunii, potrivit motivelor susținute de reclamantă, îl constituie cota indiviză de 2/6 și nu suprafața corespunzătoare de 172,61 mp, care potrivit și considerentelor sentinței civile nr. 227 din 27.10.2010 a Judecătoriei R., este o cotă indiviză și abstractă nedeterminată în individualitatea ei.
Practic, reclamanta se află în indiviziune asupra terenului în suprafață de suprafața de 517,61 m.p., (suprafața reală stabilită prin completarea la raportul de expertiză fiind de 524 m.p.. filele 118-119, ds. fond) atât cu fiul său, pârâtul M. G., cât și cu pârâții – intimați G. L. –C. și F., încât dacă posesia reclamantei ar fi una materială ar fi afectată și de viciul de echivoc.
Pentru toate aceste considerente analizate anterior, se va admite recursul declarat de către reclamanta M. O. și se va modifica în parte sentința civilă nr. 3167 din 31.10.2012 a Judecătoriei R., în sensul că se va respinge acțiunea civilă în constatare uzucapiune, formulată de reclamanta M. O., în contradictoriu cu pârâțiiG. L. C. și G. F., și municipiul R., reprezentată prin primar, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței ca fiind temeinice și legale.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta să plătească intimaților G. L. C. și G. F., suma de 500 lei, cheltuieli de judecată efectuate în recurs, corespunzător culpei sale procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții G. L.-C., G. F. și Municipiul R., prin primar, și în consecință:
Admite recursul declarat de reclamanta M. O. împotriva sentinței civile nr. 3167 din 31 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria R., jud. N..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul următor:
Respinge acțiunea în constatare drept de proprietate, dobândit prin uzucapiune, formulată de reclamanta M. O., domiciliată în R., Piața R. V. nr.1A, jud. N. – la familia A. în contradictoriu cu pârâții G. L.-C., G. F., ambii domiciliați în mun. R., ., jud. N. și Municipiul R., prin primar, - pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind respingerea excepțiilor de inadmisibilitate și de prescripție a dreptului material la acțiune, invocate de pârâții G. L.-C. și G. F., privind respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii în constatare formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul M. G., precum și dispoziția referitoare la obligația de plată a cheltuielilor de judecată.
Obligă recurenta să plătească intimaților G. L.-C. și G. F. suma de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2014.
Președinte,Judecători,Grefier,
D. MitrofanValentina B. D. L.
C. B.
Red. și tehnored/D. M./26.05.2014
Tehnored/D.L./26.05.2014
Fond/B. L.
Ex. 2
| ← Succesiune. Încheierea nr. 16/2014. Tribunalul NEAMŢ | Pretenţii. Decizia nr. 322/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
