Fond funciar. Decizia nr. 301/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 301/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 4483/279/2013
Dosar nr._ - plângere împotriva hotărârii comisiei județene -
COD OPERATOR 3074 - CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 301/AC
Ședința publică din 25.09.2014
Instanța compusă din:
Președinte: L. F. – judecător
D. S. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-petentă G. A., domiciliată în comuna T., ., împotriva sentinței civile nr. 834 din 12.03.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-petenți A. D., A. V., A. C., A. M., P. E., și R. L., și intimatele-intimate C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., și C. Locală Pângărați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., având ca obiect plângere împotriva hotărârii comisiei județene.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat M. L. pentru apelanta-petentă G. A., precum și intimata-petentă R. L., lipsind apelanta-petentă G. A. și ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la primul termen de judecată;
- obiectul cauzei este plângere împotriva hotărârii comisiei județene;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța constată că apelul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termenul legal și este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar, în temeiul dispozițiilor art. 238 Noul Cod de procedură civilă, estimează durata procesului la un singur termen de judecată.
Domnul avocat M. L., pentru apelanta-petentă G. A., depune la dosar împuternicirea avocațială ./_/29.05.2014 emisă de Baroul N..
Se procedează la identificarea intimatei-petente R. L. (C.I. . nr._, CNP-_).
Instanța constată terminată cercetarea dosarului și deschide dezbaterile.
Domnul avocat M. L., pentru apelanta-petentă G. A., arată că a făcut dovada luptei pe front a autorului și că a depus 3 cereri la consiliul local.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 834 din 12.03.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 834 din 12.03.2014 Judecătoria Piatra N. a respins cererea având ca obiect plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene, formulată de petenții A. D., A. V., A. C., A. M., P. E., G. A. și R. L. în contradictoriu cu intimatele C. C. Pângărați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea petenților de obligare a intimatei C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut în motivare următoarele:
În fapt, petenții au formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr.9808/09.04.2013, prin care a fost invalidată propunerea Comisiei locale Pângărați de admitere a cererii de reconstituire în favoarea acestora, în calitate de moștenitori ai defunctului autor A. V., a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră, teren la care autorul lor, care a luptat în cel de-al doilea război mondial, avea dreptul. Solicitarea reclamanților a fost fundamentată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008.
În drept, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art.36 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv prin Legea nr. 212/2008, persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr.187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum și persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite, li se vor acorda terenurile respective, agricole și forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau despăgubiri.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, instanța de fond a reținut că următoarele categorii de persoane au vocație la constituirea dreptului de proprietate în acest temei: persoanele fizice, care au fost împroprietărite la Reforma agrară din anul 1945, în baza Legii nr.187/1945, dar cărora nu li s-a atribuit terenul la care aveau dreptul în mod efectiv sau cărora atribuirea le-a fost anulată; persoanele fizice care îndeplineau condițiile pentru a fi împroprietărite în anul 1945, în baza aceleiași legi de reformă agrară, care au fost înscrise în tabelele nominale; persoanele fizice, care dovedesc cu acte eliberate de arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite
Instanța a mai reținut că, în ipoteza în care se solicită aplicarea art.36 din Legea nr.1/2000, nu poate fi vorba de o reconstituire a dreptului, deoarece aceste categorii de persoane nu au avut în proprietate terenuri care să fi fost preluate în orice modalitate, pentru a se putea aprecia că prin constatarea îndeplinirii condițiilor din acest text este vorba de o reintrare a terenurilor în patrimoniul foștilor proprietari. În aplicarea textului de lege menționat, instanța de fond a apreciat că în cazul constatării îndeplinirii condițiilor se realizează o constituire a dreptului în patrimoniul solicitanților, acesta fiind momentul în care pentru prima dată bunurile intră, în mod efectiv, în patrimoniul celor îndreptățiți.
Pentru a se putea aprecia însă asupra temeiniciei cererii de constituire, prin verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute în mod expres de actul normativ menționat, s-a apreciat că este mai întâi necesară verificarea datei la care a formulată această cerere, depunerea cererii în termenul legal reprezentând, prin ea însăși, o condiție necesar a fi îndeplinită, fiind imperativă și instituind un termen de decădere.
Raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008, care prevăd și cea de-a treia categorie de persoane care beneficiază de aplicarea acestor prevederi, și anume persoanele fizice, care dovedesc cu acte eliberate de arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite – ipoteza în care se află reclamanții din prezenta cauză, instanța de fond a reținut că aceste modificări au fost prevăzute pentru prima dată prin Legea nr. 212/2008, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 737 din 30 octombrie 2008, cu intrare în vigoare la trei zile de la publicare, anume la data de 02.11.2008.
Prima instanță a mai reținut că actul normativ menționat, deși a prevăzut o nouă categorie de persoane îndreptățite la împroprietărire, dând astfel naștere unui drept substanțial, nu a prevăzut corelativ un termen de valorificare a dreptului recunoscut, printr-o normă procedurală corespunzătoare. În aceste condiții instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile, pentru stabilirea termenului în care poate să fie formulată cererea de constituire, dispozițiile legilor speciale în materia reconstituirii/constituirii și că ultimul interval de timp acordat de legile funciare pentru formularea cererilor de reconstituire a fost de 60 zile, fiind prevăzut de Legea nr.193/2007, respectiv art. II, conform căruia „persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (2^1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta lege, pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi restituite, conform prezentei legi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia”.
Față de cele menționate, reținând că petenții au formulat cererea de constituire la datele de 28.04.2011 (cu nr.3357 și 3358), respectiv 28.12.2011 (cu nr.9587) – lămuritoare în acest sens fiind relațiile depuse de C. Locală pentru termenul din data de 05.03.2014 și înscrisurile anexate, din care rezultă că nu au fost identificate și alte cereri în același sens –f. 152, instanța a constatat că aceasta a fost formulată cu mult peste termenul legal de 60 zile, calculat de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat și că este astfel tardiv formulată, așa cum în mod corect s-a reținut și în Hotărârea Comisiei Județene N. nr. 9808/09.04.2013, a cărei anulare parțială se solicită.
Cu privire la apărările petenților (așa cum au fost expuse în concluziile scrise), respectiv ale intimatei C. Locală Pângărați, și vizând faptul că nu poate fi invocată tardivitatea cererilor, întrucât pentru constituirea dreptului de proprietate se aplică regulile legilor fondului funciar, care pentru această situație nu prevăd un astfel de termen, instanța de fond le-a apreciat ca nefiind întemeiate și le-a înlăturat, considerând că natura cererilor formulate în baza art.36 din Legea nr.1/2000 cu toate modificările ulterioare este diferită de cea care vizează constituirea dreptului de proprietate întemeiată pe art.23, art.24 sau art.36 din Legea nr.18/1991.
În acest sens, instanța de fond a reținut că pentru toate categoriile de cereri care vizează constituirea dreptului în baza legilor funciare, ipoteza premisă este că terenurile sunt deja în posesia solicitanților care le stăpânesc, dar nu au titluri legal emise, comisiile de fiind funciar și chiar instanța de judecată fiind chemate doar să verifice îndeplinirea condițiilor legale pentru a se putea realiza . poartă asupra bunului în patrimoniul titularului cererii. În ceea ce privește ipotezele reglementate de prevederile art.36 din Legea nr.1/2000, indiferent de care anume categorie de persoane este vorba, solicitanții nu exercită asupra terenului în litigiu nici unul dintre atributele dreptului de proprietate, prin formularea cererii fiind dedusă procedurii funciare pentru prima dată cererea de intrare în patrimoniu a dreptului asupra bunului.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că în mod corect C. Județeană a constatat că cererea formulată de reclamanți este tardiv depusă față de dispozițiile Legii nr.212/2008, invalidând prin hotărârea a cărei anulare se solicită Hotărârea nr.3/31.01.2013 a Comisiei Locale Pângărați, astfel încât nu va mai proceda la îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art.36 din Legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.212/2008.
Reținând toate motivele anterior expuse, instanța de fond a respins plângerea formulată împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr. 9808/09.04.2013, ca neîntemeiată.
Petenta G. A. a declarat apel împotriva sentinței civile, pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând în motivare că în mod greșit s-a constatat depunerea cu întârziere a cererii de constituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 212/2008, deoarece acest act normativ nu cuprinde vreo dispoziție expresă cu privire la termenul de depunere a cererilor, iar acest termen nu poate fi mai mic decât cele prevăzute anterior de legile fondului funciar.
Intimata C. Locală Pângărați pentru aplicarea legilor fondului funciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului, deoarece apelanta a făcut dovada îndeplinirii de către autorul său a condițiilor de constituire cerute de Legea nr. 212/2008.
Analizând apelul de față în raport cu prevederile legale în materie și cu probele administrate, tribunalul constată că acesta nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Art. 36 din Legea nr. 1/2000 republicată a fost modificat prin Legea nr. 212/2008 în sensul includerii unei noi categorii de persoane îndreptățite la constituire a dreptului de proprietate, respectiv a acelora care au avut calitatea de luptător pe front în cel de-al doilea război mondial și aveau vocație la împroprietărirea reglementată prin Legea nr. 187/1945. în lipsa unei prevederi exprese, termenul de depunere a cererii de constituire este de 60 de zile, prevăzut de art. II din Legea nr. 193/2007 privind completarea Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 169/1997, termen care se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2008, respectiv 02.11.2008. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/07.02.2014 într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe conform prevederilor art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin urmare, cererea de constituire depusă la data de 17.03.2010 de apelanta G. A., în calitate de moștenitoare a autorului său A. A. V., este tardivă.
Față de cele reținute, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de petenta G. A. (CNP_), domiciliată în comuna T., ., împotriva sentinței civile nr. 834 din data de 12.03.2014, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimații-petenți A. D. (CNP_), A. V. (CNP-_), A. C. (CNP_), A. M. (CNP_), P. E. (CNP_), și R. L. (CNP-_), și intimatele-intimate C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., și C. Locală Pângărați pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 25.09.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. F. D. S. C. Ailuțoaei
Red. D.S. – 13.10.2014
Tehnored. C.A. – 28.10.2014
11 ex.
Fond: O. A.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 354/2014. Tribunalul NEAMŢ | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|








