Revendicare imobiliară. Decizia nr. 354/2014. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 354/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 3610/103/2012

Dosar nr._ revizuire -perimare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 13.05.2014

DECIZIA CIVILĂ NR. 354/RC

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

- B. C.

- judecător

- C. M.

- judecător

- E. O.

- judecător

- L. R.

- grefier

Pe rol se află soluționarea sesizării din oficiu în vederea perimării a cererii de revizuire formulată de revizuenții C. Gh. A., domiciliată în Târgu N., ., ., ., O. C. –moștenitorul defunctei C. I., domiciliat în comuna Dragomirești, ., M. I. – moștenitorul defunctei M. Gh. E., C. Gh. N., C. C. și C. S. – moștenitorii defunctului C. Gh. G., toți cu domiciliul în ., M. Gh. F., domiciliată în Iași, ..13, ., ., Z. C.-Z., domiciliată în C., ., ..A, ., județul C., B. Gh. M. cu domiciliul în ., împotriva deciziei civile nr. 641/RC din data de 11.07.2012 pronunțată de Tribunalul N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. N. I..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este perimare-revizuire;

- procedura de citare este legal îndeplinit;

- cauza se află la al II-lea termen de judecată, după suspendarea cauzei;

- revizuenta B. Gh. M. a depus la dosar prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 12.05.2014, precizări.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, pe excepția perimării.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra excepției perimării acțiunii de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 19.07.2012, revizuenții C. Gh. A., O. C., M. Gh. E., C. Gh. N., C. C. și C. S. – moștenitorii defunctului C. Gh. G., M. Gh. F., Z. C.-Z. și B. Gh. M. au solicitat ”în temeiul art. 322 și următoarele Cod procedură civilă”, revizuirea deciziei nr. 641/RC/11.07.2012 a Tribunalului N. (pronunțată în dosarul nr._ ) fără însă a arăta în cuprinsul cererii și motivele revizuirii.

La data de 22.01.2013 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților care nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 1.04.2104 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării, părțile fiind legal citate pentru termenul din 13.05.2014.

Examinând perimarea, tribunalul reține, în fapt, următoarele:

Dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă prevăd că: ”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

În speță, de la data suspendării judecării, 22.01.2013 și până la 22.04.2014, deși au trecut 15 luni de zile revizuenții, care aveau interesul soluționării cererii, nu au formulat vreo cerere de continuare a judecării și nici nu au întreprins vreun alt demers procedural de natură a întrerupe cursul perimării.

Astfel, întrucât după suspendarea judecării cauzei, la data de 8.08.2012, a decedat revizuentul C. Gh. G. și la 27.09.2013, revizuenta C. E., a avut loc o suspendare a cursului perimării pe o durată de 3 luni.

Această suspendare a operat începând cu data de 27.09.2013, de la decesul revizuentei C. E., întrucât doar decesul acesteia a survenit în ultimele 6 luni ale termenului de perimare, așa cum prevăd dispozițiile art. 250 (2) Cod procedură civilă.

Cum după suspendare, care a durat până la 27.12.2013, termenul de perimare și-a reluat cursul, împlinindu-se la 22.04.2014, iar în tot acest interval revizuenții sau moștenitorii celor decedați nu au solicitat continuarea judecării cererii de revizuire și nu au întreprins nici un alt demers procedural de natură a întrerupe cursul perimării, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă.

Depunerea de către revizuenta B. M., la data de 7.05.2014, a unei cereri de constinuare a judecății nu a mai fost de natură a întrerupe cursul perimării, în condițiile în care s-a făcut după împlinirea acestuia.

Cursul perimării nu a fost întrerupt nici prin repunerea pe rol, din oficiu, a cauzei întrucât dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă prevăd că ”perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes” și nu de către instanță.

Pentru considerentele arătate, cum în cauză sunt întrunite cerințele art. 248 (1) Cod procedură civilă, tribunalul urmează a constata perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată cererea de revizuire formulată de reclamanții-revizuenți C. Gh. A., domiciliată în Târgu N., ., ., ., O. C., domiciliat în comuna Dragomirești, ., M. I., C. Gh. N., C. C., M. Gh. F., Z. C.-Z., domiciliată în C., ., ..A, ., județul C., B. Gh. M. și C. S., cu domiciliul în ., împotriva deciziei civile nr. 641/RC din 11.07.2012 a Tribunalului N., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. N. I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

B. C. C. M. și E. O. L. R.

Red. C. M./18.06.2014

Tehnored.R. L./26.06.2004

Ex. 2

Recurs M. D., B. C. și C. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 354/2014. Tribunalul NEAMŢ