Fond funciar. Decizia nr. 550/2014. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 550/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 775/321/2013

Dosar nr._ - revizuire – RECURS -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 550/RC

Ședința publică din 25.09.2014

Instanța compusă din:

Președinte: D. S. – judecător

A. M. U. – judecător

L. F. – judecător

Grefier – C. Ailuțoaei

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta - revizuientă C. M., domiciliată în ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 373 din 06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - intimate P. C. A., cu sediul în ., M. A., cu sediul în ., și P. Județului N., cu sediul în, județul N., având ca obiect revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:

- cauza este la al doilea termen de judecată;

- obiectul cauzei este revizuire;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța constată că părțile au fost citate cu mențiunea că s-a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru nemotivare, dar nici o parte nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la această excepție. Totodată, constată că intimata P. C. A. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția nulității recursului pentru nemotivare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 373 din 06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 373 din 06.03.2014 Judecătoria Târgu N. a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei C. M. și a respins cererea formulată de revizuenta C. M. în contradictoriu cu intimații M. A. și P. N., de revizuire a sentinței civile nr. 2478 din 11.10.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr. 3256/2002, pentru lipsa calității procesuale active.

Pentru soluționarea cauzei instanța de fond a reținut în motivare următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2478 din 11.10.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr. 3256/2002 s-a admis acțiunea civilă în constatare formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâta . consecință, s-a constatat că reclamanta este proprietara suprafeței de 49 ha teren situat în .: N,S,E,V cu pădurea statului administrată de Ocolul Silvic Văratec teren reprezentând vatra mănăstirii.

La soluționarea cererii de revizuire, în ceea ce privește legea aplicabilă, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă din 1895 față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Procedând în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate față de excepția invocată de instanță din oficiu.

Pentru a fi parte în proces, s-a apreciat că se impun a fi îndeplinite următoarele condiții: calitatea procesuală, capacitatea procesuală, existența unui interes și afirmarea unui drept sau prevalarea de o situație juridică pentru a cărei realizare poate fi folosită calea judecății.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății (calitatea procesuală pasivă).

Reclamantul este cel obligat să facă dovada ambelor calități procesuale (activă și pasivă) prin indicarea obiectului cererii, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa și a persoanei cu care înțelege să se judece.

S-a reținut că orice cerere de chemare în judecată trebuie să conțină cele patru elemente esențiale, și anume: formularea unei pretenții, capacitatea procesuală (activă și pasivă), calitatea procesuală activă și pasivă și interesul cererii de chemare în judecată, iar, potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce supune judecății o pretenție trebuie să o dovedească, în timp ce art. 137 Cod procedură civilă obligă instanța de judecată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos în tot sau în parte judecata pe fond a pricinii.

Revizuirea este o cale de atac, extraordinară, de retractare comună și nesuspensivă de executare. Deci ea se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Fiind o cale de atac, revizuirea nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă numai o fază procesuală a aceleiași cauze, ceea ce face ca în mod firesc ea să nu se poată desfășura decât în cadrul procesual existent în etapele procesuale anterioare.

Or, analizând sentința a cărei revizuire se solicită, instanța de fond a reținut că, în privința cadrului procesual, acesta a fost format de către M. A. și primăria C. A., revizuenta C. M. nefăcând parte din aceasta.

Schimbarea cadrului prin procesual prin promovarea de către o terță persoană a respectivei căi de atac devine inadmisibilă. Totodată schimbarea cadrului procesual ar duce la încălcarea principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești.

Astfel, calitatea de revizuent o poate avea oricare din părțile care a figurat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, bineînțeles cu condiția de a justifica un interes.

Având în vedere cele expuse instanța de fond a apreciat că revizuenta C. M. nu are calitatea procesuală activă care să-i permită să atace sentința civilă nr. 2478/11.10.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr. 3256/2012.

Revizuienta C. M. a declarat recurs împotriva sentinței civile, pe care o consideră netemeinică și nelegală, fără a arăta motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază această calea de atac. Pentru acest motiv, la termenul din data de 17.07.2014, tribunalul a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru nemotivare, excepție asupra căreia părțile nu au formulat un răspuns.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, conform prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile care curge de la data comunicării hotărârii instanței de fond (art. 301 Cod procedură civilă), respectiv 26.05.2014, astfel că se va constata nulitatea acestei căi de atac în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. 2. totodată, tribunalul va constata că în cauză nu exista vreun motiv de ordine publică ce ar putea fi invocat din oficiu de instanță și ar putea atrage casarea hotărârii instanței de fond.

Față de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va anula pentru nemotivare recursul declarat de revizuienta C. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează pentru nemotivare recursul promovat de revizuenta C. M., domiciliată în ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 373 din 06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - intimate P. C. A., cu sediul în ., M. A., cu sediul în ., și P. Județului N., cu sediul în, județul N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2014.

Președinte, Judecători, Grefier,

D. S. A.-M. U., C. Ailuțoaei

L. F.

Red. D.S. – 29.09.2014

Tehnored. C.A. – 31.10.2014

2 ex.

Fond: F. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 550/2014. Tribunalul NEAMŢ