Revendicare imobiliară. Decizia nr. 161/2014. Tribunalul NEAMŢ

Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze civile, reclamantul B. G. solicită obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 688 mp, situat în municipiul P. N., . (fostă Victoriei), numărul 247, județul N., teren care, potrivit chiar susținerilor reclamantului, face parte din suprafața de 8.690 m.p. teren expropriată prin Decretul nr. 228/1950 de la tatăl său, B. N.. Instanța de fond a reținut că atât prin cererea formulată în dosarul nr. 5544/1992, în care s-a pronunțat sentința civilă nr._ din data de 3.11.1992 a Judecătoriei P. N., cât și în prezenta cauză reclamantul și succesorul acestuia a formulat pretenții în legătură cu aceeași suprafață totală de teren, care a format obiectul Decretului de expropriere nr. 228/1950. De la data pronunțării sentinței civile nr._/3.11.1992 și până la data formulării cererii în prezentul dosar nu a fost recunoscut în alt mod dreptul de proprietate al reclamantului pentru diferența de teren pentru care cererea sa a fost respinsă prin admiterea în parte a cererii de revendicare.

Potrivit prevederilor art. 1201 cod civil din 1864 (în vigoare la data formulării cererii), este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele, și în contra lor, în aceeași calitate. Așadar, conform prevederilor legale enunțate excepția puterii de lucru judecat presupune existența a două cauze, ce se caracterizează printr-o triplă identitate - de obiect (în sensul atât de pretenție formulată, cât și drept subiectiv invocat), de părți și de cauză (definită ca fiind fundamentul raportului juridic dedus judecății). Prin sentința civilă nr._ din 3.11.1992 a Judecătoriei P. N., instanța a respins cererea reclamantului pentru suprafața de 270 mp. întrucât aceasta ar fi fost preluată cu titlu de către stat (Decretul nr. 279/1987) admițând-o pentru diferența identificată de către expert. În aceste condiții și având în vedere că reclamantului nu i s-a recunoscut în alt mod dreptul de proprietate asupra diferenței de teren până la concurența suprafeței de 8700 mp. instanța constată că fundamentul raportului juridic dedus judecății este neschimbat.

Având în vedere considerentele expuse, instanța de fond a reținut că între cauzele civile înregistrate la Judecătoria P. N. sub nr. 5544/1992, respectiv sub nr._, există identitate de părți, obiect și cauză, motiv pentru care a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul M. P. N. și a respins acțiunea civilă având ca obiect revendicare imobiliară formulată de reclamanta P. C., moștenitoare defunctului B. G. în contradictoriu cu M. P. N..

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta P. C., aceasta solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, obligarea intimatului să îi lase în deplină proprietate și liniștita posesie suprafața de 675 mp teren situat în M. P. N., . Victoriei nr. 233), jud. N..

Recurenta a invocat prin motivele de recurs formulate, următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie împotriva sentinței civile nr. 2658/06.06.2013 pronunțata în cauză:

În fapt, în dosarul nr._, prin cererea precizată, a solicitat obligarea intimatului să îi lase în deplina proprietate și liniștită posesie suprafața de teren situat în M. P. N., . (fosta Victoriei nr. 2 N.), ce a făcut parte din suprafața de 8690 mp., teren expropriat în anul 1950 prin nr. 228/1950, terenul fiind liber de construcții, așa cum a rezultat și din raportul de expertiză efectuat în cauză.

La sfârșitul a două cicluri procesuale, Tribunalul N. a casat cea de-a doua sentință pronunțată de către Judecătoria P. N. în cauză și prin Decizia civilă pronunțată la data de 20.06.2012 a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța să administreze probatorii inclusiv cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de către intimată și să analizeze aceasta excepție nu în mod formal, ci prin luarea în considerare a situației concrete a imobilului ce a existat la prima judecată, în anul 1992, raportat la situația din prezent a aceluiași imobil.

În aceste condiții, instanța investită cu rejudecarea cauzei, a dispus administrarea probei cu expertiză specialitatea topografie, tocmai pentru a se lămuri cu privire la situația faptică a terenului la momentul prezentei acțiuni.

Cu toate că expertiza specialitatea topografie a identificat terenul solicitat și a stabilit că acesta este liber, confirmând astfel că situația terenului nu mai este aceeași cu cea din anul 1992 (atunci când cererea fusese respinsă motivat de împrejurarea că pe acest teren urma a se desfășura un proiect edilitar), instanța de fond în a doua rejudecare, deși avea îndrumările instanței de casare, a procedat în mod greșit la a reține că sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat.

Recurenta susține acest aspect întrucât, atât în practică cât și în doctrină s-a statuat în mod unanim că trebuie făcută distincția între temeiul juridic abstract și temeiul juridic concret, ca element de identitate necesar în stabilirea autorității de lucru judecat.

Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 1201 din VCC, autoritatea de lucru judecat exista atunci când între cele două cauze exista identitate de obiect, cauză și părți, însă această reglementare nu trebuie privită în mod rigid.

În cauza de față nu este îndeplinită aceasta triplă identitate, în sensul că, deși, a existat o altă judecată între aceleași părți, cu privire la același teren în anul 1992, situația terenului solicitat prin prezenta acțiune nu este identică cu cea din 1992. Cu privire la acest teren a intervenit o schimbare majoră, în sensul că deși în anul 1992 cererea reclamanților a fost admisă doar în parte motivat de împrejurarea că pe diferența de teren urma să fie desfășurat un proiect edilitar, în prezent, cu toate că au trecut mai bine de 20 de ani, nu numai că nu s-a mai derulat respectiva investiție, ci chiar s-a recunoscut expres de către intimată că nu se va mai desfășura niciodată, prin aceea că în anul 2009 s-a restituit tatălui său suprafața „restantă" din hotărârea pronunțată în anul 1992. Ori, în condițiile în care terenul solicitat de către tatăl său, ulterior de către reclamantă, este liber, este evident că nu mai subzistă motivele pentru care în anul 1992 s-a respins în parte acțiunea în ceea ce privește acest teren.

Cu toate că din sentința de casare s-a concluzionat foarte clar că îndrumarea instanței de recurs a fost tocmai aceea de a se stabili dacă există identitate între situația din prezent a terenului, raportat la cea din anul 1992, se pare ca instanța de fond nu a dat curs acestei îndrumări, aspect față de care recurenta solicită desființarea în totalitate a sentinței instanței de fond cu reținerea cauzei spre rejudecare, respingerea excepției de autoritate de lucru judecat și admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată.

În sensul admiterii acțiunii, reiterează cele invocate și în cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificată și solicită obligarea intimatului să îi lase în deplină proprietate și liniștita posesie suprafața de 675 mp teren situat în M. P. N., . (fosta Victoriei nr. 233), jud. N., motivat de împrejurarea că acest teren a aparținut autorului său B. N., expropriat fiind în anul 1950, prin D 228/1950.

Solicită recurenta să se aibă în vedere că cererea sa este admisibilă, în condițiile jurisprudenței C.E.D.O., raportat la dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 pronunțata de I.C.C.J. într-un recurs în interesul legii, revenind instanței obligația de a verifica doar dacă admiterea acestei acțiuni aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice. Cu privire la acest ultim aspect învederează că la dosarul cauzei (f.28-29) există raportul de expertiză topografică, din care rezultă fără de tăgadă că restituirea terenului revendicat nu aduce atingere unui alt drept de proprietate și nici securității raporturilor juridice, motivat de împrejurarea că acest teren nu este ocupat, nu a intrat în circuitul civil și este liber de sarcini.

În drept, recurenta își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 299 si urm. V.C.P.C. și ale art. și urm., raportat la 1.201 VCC.

Analizând recursul declarat de reclamanta P. C. –moștenitoarea reclamantului B. G., decedat în cursul judecății, în raport de motivele invocate, dar și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 599 din 20.06.2012 a Tribunalului N., în aceiași cauză, a fost admis recursul declarat de reclamantul B. G., în contradictoriu cu intimata M. P. N., a fost casată sentința civilă nr. 5636 din 04.11.2011 pronunțată de Judecătoria P. N. și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Astfel, cum se reține și prin considerentele sentinței atacate, cauza a fost înregistrată pentru o a doua rejudecare la data de 20.09.2012 cu nr._ **.

În aceste condiții, în această fază de rejudecare instanța a fost investită cu soluționarea cauzei, în limitele cadrului procesual care rezultă din dezlegările în drept stabilite prin considerentele deciziei de casare cu trimitere nr. 599 din 20.06.2012 a Tribunalului N., care în baza dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă vechi, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului și, implicit, pentru părțile cauzei.

În acest sens, sunt întemeiate motivele de recurs prin care reclamanta - recurentă P. C. susține că, deși din decizia de casare s-a concluzionat foarte clar că îndrumarea instanței de recurs a fost tocmai aceea de a se stabili dacă există identitate între situația de fapt din prezent a terenului, raportată la situația din anul 1992, instanța de fond nu s-a conformat în întregime acestei dezlegări obligatorii din considerentele deciziei.

În rejudecare, instanța de fond a rămas în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat și a unit excepția cu fondul, punând în dezbaterea părților atât excepția cât și fondul, după comunicarea la dosar a raportului de expertiză – expert V. I. – ( filele 28,29 ds. fond ), expertiza fiind efectuată în rejudecare conform îndrumărilor stabilite prin decizia de casare cu trimitere „pentru determinarea întinderii suprafeței revendicate, a împrejurării daca aceasta este libera de construcție ori lucrări de utilitate publica, cu identificarea concomitenta a eventualelor altor drepturi de proprietate concurente a cărei dobândire este de principiul bunei credințe”.

Însă, instanța de fond a soluționat excepția autorității de lucru judecat și a analizat cerințele obligatorii de identitate – obiect, părți și cauză juridică – conform dispozițiilor art. 1201 Cod civil, fără a lua în considerare concluziile raportului de expertiză și determinările efectuate prin schița anexă, deși această probă a fost indicată pentru rejudecarea cauzei prin decizia de casare cu trimitere, tocmai în scopul stabilirii elementelor de identitate de scop și cauză juridică, în raport de situația de fapt actuală a diferenței de suprafață ce formează obiectul material al acțiunii în revendicare.

Astfel, prin concluziile raportului de expertiză s-a stabilit că terenul în litigiu este . anexă determinată în contur verde, în suprafață de 675 m.p., având amplasamentul și vecinătățile descrise la pct. 1 din expertiză; pe această parcelă au fost identificate două aerisitoare rețea gaze naturale și un stâlp linie electrică aeriană și, în același timp, nu au fost identificate construcții, trasee de rețele subterane, sau trasee de canal/apă. De asemenea, s-a stabilit că reclamantul a fost pus în posesie efectivă cu suprafața de 7.200 m.p., iar . din trupul de teren în suprafață de 8.690 m.p. aparținând în proprietate autorului B. N., care a fost expropriat prin Decretul nr. 228/1950,

Instanța de fond s-a limitat să constate că prin sentința civilă nr._/3.11.1992 a Judecătoriei P. N., a fost admisă în parte acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamant privind același trup de teren în suprafață de 8.690 m.p., situat în P. N., . suprafața de 7.491 m.p., în timp ce pentru diferența de teren până la concurența suprafeței de 8.690 m.p., astfel cum fost solicitată, s-a reținut că aceasta este afectată de un plan de lucrări edilitare de interes public. În aceste condiții și având în vedere că reclamantului nu i s-a recunoscut în alt mod dreptul de proprietate asupra diferenței de teren până la concurența suprafeței de 8700 mp. instanța a considerat „că fundamentul raportului juridic dedus judecății este neschimbat”.

Reținând concluziile raportului de expertiză care s-a efectuat în cauză conform îndrumărilor ambelor decizii de casare cu trimitere, Tribunalul constată, contrar acestor considerente ale sentinței atacate, că acestea confirmă susținerile reclamantei că situația juridică a terenului revendicat este radical diferită decât cea avuta în vedere la data pronunțării sentinței civile nr._ din 03.11.1992. Astfel, cum s-a considerat prin decizia de casare cu trimitere nr. 599 din 20.06.2012, dacă se reține că atât doctrina, cât și practica judiciară, în mod unanim fac distincție netă între temeiul juridic abstract și temeiul juridic concret al cauzei, ca element de identitate necesar în stabilirea autorității de lucru judecat, este evident că acțiunea în revendicare dedusă judecații în prezenta cauză are un temei juridic distinct, invocându-se o alta situație juridica a terenului decât cea avută în vedere prin sentința civila nr._ din 03.11.1992, când a fost admisa în parte acțiunea.

Astfel, din determinările raportului de expertiză rezultă situația de fapt actuală a terenului, în sensul că nu este afectat de nici un fel de construcții de interes public, în timp ce existența a două aerisitoare rețea gaze naturale și un stâlp linie electrică aeriană, constituie simple accesorii de ordin tehnic ce sunt amplasate în regim de servitute. De asemenea, nu există identitate nici privind situația juridică a terenului în litigiu, fiind întemeiate motivele de recurs prin care se susține că, deși, în anul 1992 cererea reclamantului a fost admisă doar în parte motivat de împrejurarea că pe diferența de teren urma să fie desfășurat un proiect edilitar, în prezent, cu toate că au trecut mai bine de 20 de ani, nu numai că nu s-a mai derulat acest proiect edilitar de interes public, dar chiar s-a recunoscut expres de către intimată că nu se va mai desfășura niciodată, prin aceea că în anul 2009 s-a restituit tatălui său suprafața „restantă" din hotărârea pronunțată în anul 1992. Ori, în condițiile în care terenul solicitat de către autorul său, ulterior de către reclamantă, este liber, este evident că nu mai subzistă motivele pentru care în anul 1992 s-a respins în parte acțiunea în ceea ce privește acest teren și nici nu se poate reține că există identitate de cauză juridică concretă, astfel cum în mod neîntemeiat s-a reținut prin motivele sentinței.

De asemenea, cu privire la acțiunea în revendicare dedusă judecății, potrivit considerentelor deciziei de casare cu trimitere nr. 311/RC din 18.01.2011 a Tribunalului N., obligatorii și intrate în puterea lucrului judecat, se reține că aceasta este pe deplin admisibilă, în același sens fiind invocate în mod întemeiat prin motivele acestui recurs, condițiile jurisprudenței C.E.D.O., raportat la dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 pronunțata de I.C.C.J. într-un recurs în interesul legii, conform cărora revine instanței obligația de a verifica doar dacă admiterea acestei acțiuni aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice. Cu privire la acest ultim aspect învederează în mod întemeiat recurenta – reclamantă că în dosarul cauzei s-a efectuat raportul de expertiză topografică (f.28-29), din care rezultă în mod clar că restituirea terenului revendicat nu aduce atingere unui alt drept de proprietate și nici securității raporturilor juridice, motivat de împrejurarea că acest teren nu este ocupat de construcții, nu a ieșit din circuitul civil general și este liber de sarcini.

De asemenea, determinările raportului de expertiză confirmă că terenul în supr. de 675 m.p., identificat prin . anexă face parte din supr. de 8690 m.p., aparținând autorului reclamantei, B. N., care a fost expropriat prin Decretul nr. 228/1950, astfel că reclamanta – recurentă a făcut dovada titlului său de proprietate asupra terenului respectiv, în contradictoriu cu pârâta – intimata M. P. N., prin Primar.

În consecință, se constată că litigiul de față a fost soluționat în sensul că s-a respins acțiunea în revendicare a recurentei - reclamante P. C. recurentului – reclamant B. G., pe temeiul excepției autoritarii de lucru judecat reținută în mod nelegal de către instanța de fond, care nu a cercetat cauza în fond, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 6/1 Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantei, se va casa în totalitate sentința recurată, reținând cauza pentru rejudecare în fond, și în consecință:

Se va respinge ca nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta M. P. N., prin Primar, se va admite ca fiind întemeiată acțiunea civilă în revendicare precizată în instanța de fond la termenul din 23.05.2013, formulată de reclamanta P. C. și va fi obligată pârâta M. P. N., prin Primar, să lase reclamantei în deplină proprietate suprafa de 675 m.p., identificată prin . anexă determinată în contur verde, având amplasamentul și vecinătățile descrise la pct. 1 din expertiză, reprezentată grafic în schița anexă 1 a raportului de expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta P. C. împotriva sentinței civile nr. 2658 din 06.06.2013 pronunțată de judecătoria P. N..

Casează în totalitate sentința recurată, reține cauza pentru rejudecare în fond, și în consecință:

Respinge, ca nefondată, excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârâtul M. P. N., prin primar.

Admite acțiunea în revendicare precizată, formulată de reclamanta P. C., în contradictoriu cu mun. P. N..

Obligă pârâtul Mun. P. N. să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 675 mp teren (S1), situat în mun. P. N., jud. N., . Victoriei) nr. 247, învecinată cu: N – restul proprietății reclamantei, ..C Distrigaz Târgu M., E – M. N. și T. V., S – drum acces, V – ., . culoarea verde în schița anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic ing. V. I. (fila 29 dosar_ ).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2014.

Președinte,Judecător,Grefier,

D. MitrofanValentina B. D. L.

Red. și tehnored/D.M./15.05.2014

Tehnored/D.L./22.05.2014

Fond/V.V. C.

Ex. 3

Cu opinia separată a d-lui judecător C. B., în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta P. C. împotriva sentinței civile nr. 2658 din 06.06.2013 pronunțată de judecătoria P. N..

Judecător,

C. B.

Opinie separată a domnului judecător C. B.

În contradicție cu opinia majoritară consideră că în speță, se impune respingerea recursului declarat de către reclamanta P. C. ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Problema care se impune a fi analizată cu precădere în vederea dezlegării judicioase a cererii deduse judecății de către reclamanta P. C. constă în reținerea corectă a excepției invocate de către pârâtul M. P. N. și anume excepția autorității de lucru judecat prevăzută de art. 1201 Cod civil din 1864.

Consider că în mod corect judecătorul fondului a reținut în cauză excepția sus arătată, excepție de fond care împiedică judecarea din nou a unui proces terminat.

Astfel, nici în textul de lege invocat art. 1201 Cod civil și nici în doctrina și practica judiciară cum s-a reținut în opinia majoritară, schimbarea situației de fapt a imobilului nu constituie un element care să înlăture incidența excepției prevăzute de art. 1201 Cod civil într-un al doilea dosar care să aibă întrunite cele 3 elemente expres și cumulativ prevăzute de lege, respectiv identitate de părți, obiect și cauză care să înlăture efectele juridice ale excepției în discuție.

Consider că judecătorul fondului a reținut în mod corect faptul că atât prin cererea formulată în dosarul nr. 5544/1992, în care s-a pronunțat sentința civilă nr._ din data de 3.11.1992 a Judecătoriei P. N., cât și în prezenta cauză reclamantul și succesorul acestuia a formulat pretenții în legătură cu aceeași suprafață totală de teren, care a format obiectul Decretului de expropriere nr. 228/1950. De la data pronunțării sentinței civile nr._/3.11.1992 și până la data formulării cererii în prezentul dosar nu a fost recunoscut în alt mod dreptul de proprietate al reclamantului pentru diferența de teren pentru care cererea sa a fost respinsă prin admiterea în parte a cererii de revendicare.

Nu în ultimul rând, jurisprudența CEDO a statuat în mai multe rânduri (cauzele D. contra României, B. contra României, P. contra României, Statos Pinto contra Portugaliei, Baranowski contra Poloniei) necesitatea respectării principiului securității juridice care constituie unul din elementele fundamentale ale societății, în concluzie, CEDO stabilind că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt și drept din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționată definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din Convenție.

Așadar, pentru argumentele ce preced, consider că se impunea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respingerea recursului declarat de reclamanta P. C. împotriva sentinței civile nr. 2658 din 06.06.2013 pronunțată de judecătoria P. N..

Judecător,

C. B.