Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 433/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 433/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 3664/279/2011
Dosar nr._ partaj bunuri comune
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17.06.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 433/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - E. O. | - judecător |
- B. C. | - judecător | |
- C. M. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul D. F., domiciliat R., ., împotriva sentinței civile nr. 3812 data de 11.103, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. R..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 10.06.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, și în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 17.06.2014, când.
Recurentul-pârât D. F. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 16.06.2014, originalul chitanței nr._ din data de 16.06.2014 reprezentând diferența taxei judiciare de timbru în cuantum de 975 lei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 3812/11.10.2013 a Judecătoriei Piatra N. s-a admis, în parte, cererea principală de partaj (modificată) formulată de reclamanta Magheler R. în contradictoriu cu pârâtul D. F. și în consecință:
S-a constat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de 50% fiecare, două case de locuit, un grajd, un gard din lemn și o fântână, terenuri în valoare totală de 93.189,41 lei; s-a dispus ieșirea din indiviziune și atribuirea bunurilor pârâtului cu obligarea la sultă către reclamantă.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanta M. R. a chemat în judecată pârâtul D. F. și .>și a solicitat să se constate că împreună cu pârâtul a dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: o casă de locuit, edificată în anul 1994, compusă din trei camere și hol, construită din cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, cu o suprafață utilă de 78 mp, situată pe terenul din satul P., . din Titlul de proprietate nr. 53/856 din 18.02.1998; o casă de locuit, edificată în anul 2000, compusă din 2 camere, hol și baie, acoperită cu plăci de azbociment, cu o suprafață utilă de 40 mp, situată pe terenul din satul P., ., din Titlul de proprietate nr. 53/856 din 18.02.1998; un grajd din chirpici, acoperit cu plăci de azbociment, situat pe terenul din satul P., ., din Titlul de proprietate nr. 53/856 din 18.02.1998 și un gard de 40 ml din scândură cu temelie de beton, acoperit cu tablă.
Reclamanta a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în cotă de ½ și constituirea unui drept de superficie pentru terenul aferent construcției ce va fi atribuită în lotul său.
Prin cererea înregistrată la data de 24.02.2010 reclamanta a modificat cererea introductivă în sensul că a completat masa bunurilor dobândite cu pârâtul D. F. cu o fântână.
Prin încheierea de ședință din data de 27.04.2011, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus disjungerea cererii având ca obiect partaj bunuri comune și formarea unui nou dosar, având ca părți pe reclamanta M. R. și pârâtul D. F., cererea fiind înregistrată sub nr._ .
În ședința publică din data de 07.06.2011, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului N..
Analizând actele dosarului, precum și susținerile părților instanța a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 13.08.1983, iar prin sentința civilă nr. 2367 pronunțată la data de 09.06.2006 de Judecătoria Piatra N., în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei.
Reținând că sentința civilă nr. 4505 din 21.09.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 928/RC din 07.11.2012, pronunțată de Tribunalul N., în dosarul nr._ a statuat cu putere de lucru judecat atât bunurile cât și dobândirea acestora în timpul căsătoriei de către părți instanța nu a mai procedat la analizarea acestor aspecte, având în vedere dispozițiile art. 1200 pct. 4 din Codul civil din 1864, potrivit cărora hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă corespunde adevărului, prezumpție legală, absolută și irefragabilă.
La stabilirea contribuției soților la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, instanța a avut în vedere, în primul rând, faptul că ambii soți au obținut venituri din muncă astfel cum se deduce din susținerile acestora.
Instanța nu a dat eficiență juridică susținerii pârâtului referitoare la edificarea construcției casa de locuit 2, compusă din 3 camere, bucătărie și hol, cu o suprafața utilă de 42,14 m.p pe propria cheltuială deoarece partea care solicită instanței să constate cota sa de contribuție majoritară trebuie să-și dovedească pretențiile, în caz contrar urmând a se reține cota de contribuție egală a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, relațiile patrimoniale dintre soți, întemeindu-se pe principiul egalității femeii cu bărbatul. Pe de altă parte, așa cum s-a precizat anterior, contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie înțeleasă, nu în sensul de contribuție a soților la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuție la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar faptul că a edificat construcția prin muncă proprie nu poate constitui în sine un argument de netăgăduit pentru reținerea unei alte cote de contribuție, fără a se face dovada unor câștiguri considerabile, care să contrabalanseze în mod determinant contribuția pe care soția a adus-o la cheltuielile căsniciei.
Nu poate fi ignorat faptul că în timpul că căsătoriei părțile au înstrăinat un imobil situat în . cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3417 din 14.06.1994, și care în lipsa unor date privind subrogația cu titlu particular, se prezumă că sumele obține au profitat ambilor soți, astfel încât nu este întemeiată recunoașterea unei cote majorate în favoarea pârâtului.
În raport de motivele invocate mai sus, instanța a apreciat că ambele părți au contribuit în mod egal la cheltuielile căsniciei ceea ce justifică stabilirea unor cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
În ceea ce privește modalitatea de partajare a bunurilor comune, instanța a avut în vedere criteriile stabilite de art. 6739 Cod procedură civilă. Astfel, conform textului normativ menționat ,, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere împărțeala, au făcut construcții, împunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea”.
În acest sens, s-a luat în considerare faptul că ambele părți au solicitat ca bunurile să fie atribuite în lotul pârâtului.
Atribuirea în natură a bunurilor pârâtului este pe deplin justificată în speța de față, având în vedere că acestea au fost edificate pe terenul din ., județul N., cuprins în TP 53/856/18.02.1998 emis pe numele moștenitorilor defunctului D. I I., printre care și pârâtul D. F.. Prin urmare, în condițiile art. 31 lit. b) Codul familiei, dreptul de proprietate asupra terenului este bun propriu al pârâtului, acesta fiind dobândit de către pârât în indiviziune cu ceilalți moștenitori ai defunctului D. I I..
Este adevărat că dreptul de superficie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate este definit ca dreptul ce constă în dreptul de proprietate pe care superficiarul îl are asupra construcțiilor care se află pe o suprafață de teren ce aparține altei persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosință, însă soluția dobândirii dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească a fost cenzurată de Curtea europeană a drepturilor omului care, în cauza Bock și P. contra României (Hotărârea din 15.02.2007) a stabilit că recunoașterea dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În acest sens, jurisdicția europeană de contencios al drepturilor omului a reținut că, potrivit jurisprudenței naționale dreptul de superficie poate fi dobândit numai prin lege, prin prescripție achizitivă sau prin convenția părților și să simplul fapt de a ridica o construcție pe terenul altuia, chiar cu toată buna-credință, nu ar fi de natură să conducă la recunoașterea unui drept de superficie în favoarea celui care construiește pe terenul care nu este proprietatea sa.
În cauza dedusă judecății, instanța apreciază că atribuirea bunurilor reclamantei și constituirea în favoarea sa a unui drept de superficie ar fi de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al celorlalte persoane, în condițiile în care nu s-a realizat partajarea terenului, acesta fiind dobândit de către moștenitori în indiviziune.
În același sens, instanța a mai reținut că partajarea în natură a bunurilor nu este posibilă și datorită relațiilor conflictuale dintre părți.
În considerarea dispozițiilor 6735 alin. (2) Cod procedură civilă, inegalitatea loturilor a fost compensată prin plata unei sulte pe care pârâtul a fost obligat să o plătească reclamantei, în cuantum de 46.594,705 lei cu titlu de cotă parte-cuvenită, având în vedere valoarea totală a masei partajabile de 93.189,41 lei.
Față de dispozițiile art. 67310 alin. (4) Cod procedură civilă care prevăd ,,la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalți și termenul în care este obligat să le plătească, instanța a stabilit ca termen de plată 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, având în vedere atât susținerile pârâtului referitoare la lipsa veniturilor suficiente pentru achitarea sultei, dar și cuantumul sumei stabilite cu titlu de sultă.
Cu privire la cererea accesorie având ca obiect plata cheltuielilor de judecată făcute în acest proces, instanța reține că potrivit art. 276 Cod procedură civilă ,, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor”.
În acest sens, instanța are în vedere și principiul potrivit căruia în cadrul proceselor de partaj fiecare parte trebuie să contribuie la cheltuielile de judecată potrivit cotei de contribuție, și cum reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată în sumă de 4.900,68 lei, iar pârâtul a cheltuielilor în sumă de 800 lei, instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la concurența sumei de 800 lei și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.050,34 lei cu titlu de cheltuieli de judecată nestinse prin compensare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul D. F., criticând-o ca netemeinică șie nelegală, pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, în principal, pentru că a reținut la masa de partajat toate bunurile indicate de reclamantă, fără să aibă în vedere faptul că unele au fost edificate după despărțirea în fapt, despărțire ce s-a produs mai înainte de desfacerea căsătoriei. Astfel, din probele administrate în cauză, instanța reține că bunurile s-au putut realiza doar prin vânzarea unui apartament, vânzare ce a avut loc în anul 1994. Ori, imobilele au fost construite chiar și la 10 ani de la vânzare, astfel încât nu se poate reține ca suma obținută din vânzare a putut-o folosi în scopul edificării unor construcții, din simplul motiv că banii au fost cheltuiți cu mult înainte. Din probele administrare a rezultat faptul că a contribuit în mod exclusiv la dobândirea construcției C2, aceasta fiind edificată după despărțirea în fapt. Astfel reclamanta a plecat în Italia în 2003, au păstrat legătura doar sporadic și doar la telefon, fără ca aceasta să trimită acasă vreo sumă de bani. De altfel, martorii audiați (M. și B.), arată că au fost remunerați exclusiv de către pârât. În perioada edificării relația de căsătorie se degradase total, astfel încât, în mod greșit s-a reținut contribuția reclamantei la dobândirea acestui bun imobil. Mai mult decât atât, și vechea casa de locuit ar fi trebuit să fie exclusă de la masa de partajat în condițiile în care s-a dovedit că este, de fapt, casa bătrâneasca renovată de părți, trebuind incluse la masa de partajat doar îmbunătățirile. Instanța de fond a reținut acest imobil, ca fiind un imobil nou, construit de părți în timpul căsătoriei, în realitate, ei doar modernizând casa veche, care de altfel și este amplasată pe terenul primit moștenire de la părinții săi. Este adevărat ca s-a stabilit în dosar nr._ că bunurile au fost dobândite în timpul căsătoriei, însă fiind într-un dosar de partaj instanța de fond trebuia să analizeze modalitatea de dobândire a bunurilor și cota de contribuție. Ori, instanța nu motivează sub acest aspect, ci pur si simplu a reținut bunurile doar prin prisma sentinței civile nr. 4505/2011 a Judecătoriei Piatra N., fără a analiza temeinic modalitatea de dobândire.
Mai mult decât atât, instanța de fond nu a apreciat și administrat probe ce ar fi dus la o altă dezlegare a pricinii, în sensul că bunurile au fost reținute la masa de partaj cu valorile date potrivit expertizei tehnice efectuate într-o altă cauză, respectiv în dosarul nr._ . Ori, în virtutea rolului activ, deși poate părțile nu au solicitat instanța de fond trebuia să analizeze valoarea bunurilor și funcție de degradarea intervenită în cei 2 ani scurși de când s-a soluționat cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
Mai mult, apreciază că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru efectuarea unei expertize de lotizare, ce să vizeze atribuirea în natură a bunurilor, având în vedere că deși inițial, a solicitat atribuirea în lotul său a imobilelor, a revenit ulterior și a solicitat partajarea în natură, datorită imposibilității plații sultei. Ori, instanța de fond nu a avut în vedere acest aspect și a format o singură varianta de lotizare, doar potrivit opțiunii reclamantei. Ori, punerea în executare a sentinței ar fi extrem de anevoioasă în aceste condiții, pe de o parte pentru că nu are posibilități financiare de a achita sulta și nici imobilele nu pot face în mod evident obiectul unei adjudecări la licitație în condițiile în care nu s-a stabilit din punct de vedere juridic situația terenului pe care sunt amplasate construcțiile. Pe scurt, nimeni nu ar cumpăra o construcție, fără să aibă și proprietatea terenului.
Intimata-reclamantă M. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pentru următoarele motive:
Instanța a stabilit în mod corect că toate bunurile ce formează masa de partajat au fost dobândite în timpul căsătoriei cu o cotă de contribuție egală. Nu s-au avut în vedere doar banii obținuți din vânzarea apartamentului situat în Popești Leordeni, ci și faptul că ambii soți au fost angajați în muncă în țară și în străinătate.
De altfel, pârâtul nu a solicitat o cotă de contribuție majorată, ci s-a limitat să susțină că nu au dobândit niciun bun în timpul căsătoriei.
La instanța de fond, pârâtul recurent nu a contestat evaluarea efectuată de expert Panaitopulo Georgeîa și nu a solicitat efectuarea unei alte expertize construcții.
Dacă s-a produs o eventuală degradare a imobilelor în cei doi ani, această uzură este imputabilă în totalitate acestuia deoarece bunurile au fost folosite în interes propriu și în exclusivitate de el.
Oricum, nu există motive pentru trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize, câtă vreme această probă nu a fost cerută în toată perioada judecării cauzei în fond.
La interogatoriul luat la data de 27.09.2013, pârâtul a fost de acord ca toate bunurile reținute de instanță ca fiind comune să fie atribuite în lotul său. In realitate, în tot timpul judecării cauzei, după repunerea pe rol, a achiesat la acest mod partajare a bunurilor, chiar au discutat despre posibilitatea unei tranzacții în acest sens. tranzacție ce a fost redactată dar nu s-a prezentat să o semneze.
De aceea, anterior, nu a solicitat o expertiză de lotizare în ideea ca bunurile să fie împărțite în natură. În aceste condiții, nu poate solicita această probă în recurs. Nu a depus nici opțiuni de lotizare pentru ca instanța să aibă cunoștința de pretențiile sale.
Pe de altă parte, împărțirea în natură nu este posibilă deoarece toate bunurile sunt amplasate pe un teren care se află în indiviziune, pârâtul având
doar un drept de coproprietare.
Examinând recursul, în raport cu motivele invocate și de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Criticile vizând componența masei de partaj nu pot fi primite întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, prin sentința civilă nr. 4505/21.09.2011 a Judecătoriei Piatra N. (irevocabilă) pronunțată în alt litigiu dintre aceleași părți s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că toate bunurile reținute în sentința recurată în caza de față) ca făcând parte din masa de partaj au regim de bunuri comune, fiind dobândite în timpul căsătoriei părților.
Ceea ce poate face obiectul analizei în cauză de față o reprezintă doar cota de contribuție a părților la dobândirea acestor bunuri.
În acest sens, susținerile pârâtului legate de participarea într-o măsură mai mare sau mai mică la edificarea unor imobile, prin raportare la data separării în fapt sau a divorțului, nu constituie temei pentru excluderea acelor bunuri de la partaj ci pentru stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea acestora.
Sub acest aspect sentința instanței de fond este netemeinică întrucât la examinarea criteriilor de stabilire a cotelor de contribuție nu a avut în vedere aceste împrejurări deși din probatoriul administrat a reieșit că reclamanta nu a avut nici o contribuție la edificarea casei de locuit (C2) precum și a fântânii.
Chiar dacă reclamanta, prin acțiune, a susținut că imobilul (C2) a fost edificat în anul 2000, din expertiza efectuată în cauză rezultă că a fost edificat în anul 2004 și în același sens sunt și depozițiile martorilor, unul respectiv U. V., fiind audiat chiar la solicitarea reclamantei.
De altfel, anul edificării a fost stabilit, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 4505/21.09.2011 a Judecătoriei Piatra N. în dispozitivul căreia se reține (printre bunurile dobândite de reclamantă în timpul căsătoriei cu pârâtul ) și ”casa de locuit 2, edificată în anul 2004, compusă din 3 camere, bucătărie și hol, cu o suprafață utilă de 42,14 mp, astfel cum este identificată în raportul de expertiză efectuat în cauză, construcție situată pe terenul din ., județul N., cuprins în T.P. 53/856/18.02.1998”.
În considerentele hotărârii de divorț (sentința civilă nr. 2367/9.06.2000 a Judecătoriei Piatra N.) se arată că prin acțiune reclamantul a susținut că pârâta a plecat în Italia în urmă cu 2 ani și 6 luni și că de atunci a întrerupt orice legătură cu familia, iar instanța reține: ”Relațiile dintre soți s-au deteriorat în timp, din vina pârâtei care a plecat în Italia în urmă cu doi ani de zile, iar de atunci nu a mai luat legătura cu familia”.
Se deduce așadar că separarea în fapt a survenit în anul 2004.
Martorii audiați, care au lucrat la construcție, au relatat că pe tot parcursul edificării acesteia nu au văzut-o pe reclamantă, despre care pârâtul le-a relatat că ” se căsătorise în Italia” și că cel care a procurat materialele și le-a achitat prețul a fost pârâtul.
Aceste împrejurări dovedesc faptul că imobilul s-a edificat fără vreo contribuție a reclamantei.
Concluzia instanței în sensul că la edificarea imobilului C2 au contribuit ambele părți motivat de faptul că imobilul a fost edificat în anul 2004 ”când părțile gospodăreau încă împreună” și că prețul obținut din vânzarea unui apartament bun comun prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3417/14.06.1994 s-ar fi folosit și la edificarea acestui imobil este în contradicție atât cu probele administrate, cât și cu susținerile reclamantei.
Astfel, prin acțiune reclamanta a arătat: ”că la data de 14.06.1994 am vândut apartamentul din Popești-Leordeni, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3417 autentificat la notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov și cu banii obținuți pe acest imobil am început construcția casei de locuit compusă din 3 camere, pe care am finalizat-o în același an. În aceeași perioadă de timp am dat în folosință și grajdul descris în obiectul acțiunii.
Ulterior, tot în timpul căsătoriei, respectiv în anul 2000 am construit și a doua casă în aceeași curte, pentru copilul nostru D. I., care locuiește și în prezent în imobil împreună cu soția sa și copilul rezultat din căsătorie.”
Rezultă așadar, că în legătură cu imobilul din anul 2004 reclamanta nu a susținut că s-a fi edificat cu bani rezultați din vânzarea apartamentului. De asemenea, nici nu a pretins vreun moment că în anul 2004 se mai ”gospodărea” împreună cu pârâtul, în condițiile în care cererea sa de aducere la partaj acelui imobil s-a grefat pe un alt an al edificării, respectiv anul 2000, care se situa în perioada conviețuirii, dar care s-a dovedit a nu corespunde realității.
De asemenea, reclamanta nici nu a făcut vreo susținere în sensul că după ce a plecat în Italia i-ar fi trimis pârâtului bani, pe care acesta i-a investit în construcție, astfel că, fără suport probator este și concluzia instanței în sensul că „remiterea de către pârât a prețului muncii persoanelor angajate pentru edificarea construcției nu înseamnă că reclamanta nu a avut nicio contribuție financiară.”
Din probatoriul administrat a reieșit că și fântâna a fost edificată doar prin contribuția pârâtului, în condițiile în care atât din declarațiile martorilor audiați, cât și constatările expertizei a reieșit că a fost edificată în anul 2007, la aproximativ 1 an după ce părțile erau divorțate.
Faptul edificării fără nicio contribuție a reclamantei se deduce și din împrejurarea că aceasta nu a inclus-o inițial în cererea de chemare în judecată, ceea ce presupune că nici nu știa de existența fântânii.
Ori, față de împrejurarea că cele 2 imobile au o valoare totală de 37.715,75 lei (respectiv 35.015,75 lei casa de locuit 2 și de 2.700 lei fântâna) raportând aceste bunuri la valoarea totală a bunurilor ce compune masa de partaj de 93.189,412 lei, rezultă o cotă de contribuție de 70% pentru pârât și de 30% pentru reclamantă, în loc de câte 50% reținute de instanța de fond, astfel că motivele de recurs vizând contribuția părților la dobândirea bunurilor sunt întemeiate.
Nu pot fi primite criticile referitoare la includerea în masa de partaj a imobilului edificat în anul 1994 (vechea casă bătrânească, cum susține recurentul), întrucât în legătură cu regimul juridic al acestui bun și faptul că a fost edificat în întregime (și nu doar îmbunătățit) în timpul căsătoriei părților, s-a statuat, în mod irevocabil, prin sentința civilă nr. 4504/2011 a Judecătoriei Piatra N..
Este lipsit de temei motivul referitor la valorile bunurilor, în condițiile în care pârâtul a beneficiat de apărare calificată și nu a solicitat a se efectua o altă expertiză de evaluare, iar rolul activ al instanței se poate exercita doar cu respectarea limitelor investirii și a principiului disponibilității părților, ținând cont de anumite circumstanțe printre care și lipsa de apărare a părții.
Mai mult, o eventuală devalorizare a bunurilor ca urmare a uzurii acestora, survenită de la data întocmirii raportului de expertiză, îi este imputabilă, întrucât a avut folosința exclusivă a bunurilor.
Nefondat este și motivul de recurs ce vizează modalitatea de atribuire a loturilor în condițiile în care la instanța de fond pârâtul a fost de acord ca toate bunurile să fie atribuite în lotul său.
Aceasta după ce anterior fusese de acord să încheie o tranzacție, prin care primea toate imobilele și îi plătea sultă reclamantei asupra căreia a revenit arătând că dorește împărțirea în natură, pentru ca în final, după ce reclamanta la 02.09.2013 a depus la dosar ”opțiuni de lotizare” în care solicita atribuirea tuturor bunurilor în lotul pârâtului, la interogatoriul luat la 27.09.2013, să declare că este de acord cu modalitatea de partajare propusă de reclamantă.
Aceeași solicitare a făcut-o și cu ocazia dezbaterilor asupra fondului.
Or, această modalitate de partajare are în vedere, pe lângă acordul părților și faptul că toate construcțiile sunt edificate pe un teren ce aparține pârâtului în coproprietate cu rudele sale și că din anul 2004 acesta are folosința exclusivă a bunurilor.
Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi admis, sentința modificată, în parte, în sensul reținerii unor cote diferențiate de contribuție de 70% pentru pârât și de 30% pentru reclamantă.
Pe cale de consecință, urmează a fi modificată și sulta datorată de pârât reclamantei, precum și cuantumul cheltuielilor de judecată care trebuie suportate tot proporțional cu cota cuvenită.
Astfel, pârâtul va fi obligat la o sultă de 27.956, 3 lei în loc de_,705 lei.
Față de cheltuielile de judecată de 4.900, 68 lei efectuate de reclamantă la fond și de 800 lei efectuate de pârât, cum potrivit cotelor, pârâtul ar fi trebuit să avanseze cheltuieli în valoare de 3990,47 lei și a suportat doar 800 lei, urmează a fi obligat să-i restituie reclamantei suma de 3190, 48 lei în loc de 2050,34 lei.
Toate celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute.
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă intimata urmează a fi obligată la plata către recurent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 lei reprezentând 614 lei contravaloare taxă timbru acordată proporțional cu obiectul admis și 5 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul D. F., domiciliat R., ., împotriva sentinței civile nr. 3812 din 11.10.2013 a Judecătoriei Piatra-N..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul următor:
Constată că bunurile reținute în masa de partaj au fost dobândite de părți (foști soți) cu o cotă de contribuție de 30% pentru reclamantă și de 70% pentru pârât, în loc de contribuții egale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 27.956,83 lei, în loc de 46.594,705 lei, cu titlu de cotă parte-cuvenită, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezenței hotărâri.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 800 lei și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.190,48 lei, în loc de 2.050,34 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată nestinse prin compensare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă intimata M. R. să plătească recurentului D. V. suma de 620 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. O. B. C. și C. M. L. R.
Red. C. M./25.06.2014; Tehnored. L. R./05.08.2014; Ex. 2 Fond P. B.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Reintegrare în familie. Sentința nr. 1668/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
