Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 162/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 162/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 2880/103/2012
Dosar nr._
Servitute - revizuire
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 162/AC
Ședința publică din data de 19.05.2014
Instanța constituită din:
Președinte: | - C. B. | - judecător |
- D. S. | - judecător | |
- E. H. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de repunere pe rol formulată de petenții C. L. și C. G. – prin procurator C. L., ambii domiciliați în .-va Roșie, județul N., privind revizuirea deciziei civile nr. 138/AC din 17.06.2011, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. M. și C. V..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns revizuienta C. L., personal și în calitate de procurator pentru revizuientul C. G., lipsă fiind intimații C. M. și C. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței că:
- obiectul cauzei este servitute - revizuire;
- procedura de citare este îndeplinită;
- cauza se află la al treilea termen de judecată după suspendarea cauzei;
- revizuienta C. L. a depus la dosar prin compartimentul arhivă la data de 14.05.2014 precizări, însoțite de un set de înscrisuri cu opis, respectiv:decizia civilă nr. 592/R din 6 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 5983 din 22.04.1995 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr. 2031/1995; decizia civil nr. 1358/1999pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 2359/1999; adresa nr. 1179 din 22.06.2001; rolul agricol pe numele lui C. V. G.; T.P. nr. 28/693; adresa nr. 264 din 31.08.2001; încheierea pronunțată la data de 12.05.2011 în dosarul nr._ ; decizia civilă nr. 545/RC pronunțată la data de 19.05.2011 în dosarul nr._ .
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Revizuienta C. L. solicită admiterea revizuirii așa cum a fost formulată, arătând că a invocat ca și temei al revizuirii dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă pentru a depune acte noi, întrucât a fost în imposibilitate obiectivă de a le depune în momentul judecății. Menționează că printre actele noi invocă hotărârile și cercetările penale, întrucât prin aceste înscrisuri, s-a stabilit în urma cercetărilor penale că terenul în litigiu a fost înainte de colectivizare în mod legal și corect în rolul agricol al autorului acesteia și că toate acuzele aduse de intimata C. M. prin plângere penală au fost neîntemeiate.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
P. decizia civilă nr. 138/AC din data de 17.06.2011 a Tribunalul N., pronunțată în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul formulat de petenta C. L., personal și în calitate de procurator pentru petentul C. N. G., împotriva sentinței civile nr. 629 din 02.02.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
P. cererea înaintată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară N. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 12.0.2010, sub nr._, petenții C. L. și C. G., prin mandatar C. L. au formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr.299/07.01.2010 emisă de OCPI N..
În motivarea în fapt au arătat că cererea și documentele atașate acesteia nu sunt reale, decizia civilă nr. 187/AC/14.08.2008 a Tribunalului N. fiind în curs de judecată, la fel și decizia nr. 227/09.03.2009, care se află pe rol cu un alt dosar, pentru anularea și casarea lor în totalitate, iar actul de cumpărare cu nr. 9640/30.09.1991 se află în curs de judecată, cu termen la data de 02.02.2010. A mai arătat că, pentru terenul în suprafață de 2024 mp, din sola 23, .-au purtat numeroase litigii, că pe acest teren, pentru care au obținut câștig de cauză în acțiunea în revendicare, prin Decizia nr. 322/28.03.1994, nu era edificată nici o construcție și că, în anul 1995, C. M. și C. V. au construit pe acest teren, proprietatea lor, fără niciun fel de autorizație, încălcând hotărârile judecătorești.
P. sentința civilă nr. 629 din 02.02.2011, Judecătoria Piatra-N. a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții C. M. și C. V..
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, că hotărârile depuse de către intimați în dovedirea excepției privesc încheierea de carte funciară nr. 8829 din 08.08.2001, iar în cauză petenții au formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr. 299/07.01.2010 emisă de O.C.P.I. N., nefiind astfel îndeplinite dispozițiile art.1201 Cod civil.
Pe fond, prima instanță a reținut, având în vedere toate înscrisurile depuse, raportat și la dispozițiile art. 47 din Legea nr.7/1996, că au fost respectate de către O.C.P.I. N. – B.C.P.I. Piatra N. prevederile art. 511 alin. 1 din Legea 7/1996, atât timp cât decizia civilă nr.187/AC/2008, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ este definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului promovat împotriva acesteia, prin decizia nr. 227/09.03.2009 a Curții de Apel Bacău.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta C. L., în nume personal și în calitate de procurator pentru C. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că instanța nu a analizat apărările sale privitoare la titularul dreptului de proprietate al suprafeței de 2024 m.p. din sola 23 .-le sub o falsă motivație. Menționează apelanta că autorul C. Gh. N. are o hotărâre irevocabilă care demonstrează că este proprietarul suprafeței de 2024 m.p., apreciind că este nelegală înscrierea intimaților, atât timp cât este în posesia acestei hotărâri irevocabile.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor invocate în apel și în baza probatoriului administrat, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește terenul în suprafață de 2024 m.p. asupra căruia apelanta arată că are drept de proprietate, s-au purtat nenumărate procese în care părțile din prezenta cauză, având diferite calități, și-au dovedit dreptul invocat pe cale judecătorească. Astfel, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost radiată din titlul de proprietate nr.28/260/03.03.1994 emis în favoarea autorului apelantei C. Ghe. N. exact suprafața de 2024 m.p., asupra căreia apelanții continuă să arate că sunt proprietari în baza unei hotărâri de revendicare. Pierzând retroactiv dreptul de proprietate s-a consolidat dreptul intimaților C. V. și C. M., care, fiind în posesia Deciziei civile nr. 187/14.08.2008 pronunțată de Tribunalul N. și a Deciziei civile nr. 227/09.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a solicitat înscrierea dreptului în cartea funciară, cerere admisă prin încheierea nr. 299/12.01.2010.
De fapt, apelanții invocă o hotărâre judecătorească pronunțată în revendicare, anterior anulării titlului de proprietate emis autorului C. Ghe. N., exact pentru suprafața ce a format obiectul revendicării, respectiv 2024 m.p..
În aceste condiții, hotărârea în revendicare câștigată anterior modificării titlului de proprietate prin radierea suprafeței de teren în litigiu, nu este de natură să contrazică hotărârile judecătorești în raport de care Biroul de Carte Funciară a admis cererea intimaților și a emis încheierea nr.299/07.01.2010, cu respectarea dispozițiilor Legii 7/1996.
II. Calea extraordinară de atac
Împotriva deciziei civile nr. 138/AC din data de 17.06.2011 a Tribunalul N. a formulat cerere de revizuirerevizuenta C. L., personal și în calitate de procurator pentru revizuentul C. N. G., pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C.proc.civ.
În esență, revizuenta arată că înscrisurile noi care pot determina o altă soluție decât cea adoptată de instanță sunt:
- rezoluția de neîncepere a urmăririi penale 1663/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-N.;
- referatul cu propunerea de a nu începe urmărirea penală;
- sentința penală nr. 417/30.08.2011a Judecătoriei Piatra-N., dată în dosarul nr._, menținută prin respingerea recursului.
P. aceste înscrisuri s-a stabilit fără niciun dubiu că terenul în litigiu de 2.024 mp a fost înainte de colectivizare trecut în rolul agricol al autorului lor la poziția nr. 8 și toate acuzele aduse de C. M. au fost găsite ca neîntemeiate.
Revizuenta mai arată că decizia atacată s-a întemeiat pe hotărâri desființate, respectiv sentința civilă nr._/22.12.1995 și decizia civilă nr. 1038/15.06.1998.
III. Soluția instanței
Revizuirea este o cale extraordinara de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârii definitive, în cazurile și în condițiile expres stabilite de lege.
Art. 322 pct. 5 teza I C.proc.civ. prevede că revizuirea unei hotărâri poate interveni în cazul în care, după darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;
- înscrisul sa aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
- înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
- să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru ca a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;
- înscrisul sa fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Din analiza acestor condiții de admisibilitate, rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată.
În speță, revizuenta invocă:
- rezoluția de neîncepere a urmăririi penale 1663/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-N.;
- referatul cu propunerea de a nu începe urmărirea penală;
- sentința penală nr. 417/30.08.2011 a Judecătoriei Piatra-N., dată în dosarul nr._, prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta C. M. împotriva rezoluției nr. 1663/P/30.11.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-N..
Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată revizuentei la 3.12.2010, fiind cunoscută de aceasta în timpul procesului finalizat prin decizia atacată, astfel că nu îndeplinește condiția de admisibilitate mai sus prezentată (să nu fi putut fi invocată în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru ca a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților).
Cât privește sentința penală, deși aceasta a fost pronunțată după data de 17.06.2011 (data deciziei nr. 138), nu îndeplinește condiția de a fi un înscris determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
De altfel, niciunul dintre înscrisurile invocate (rezoluție, referat, sentință), care privesc diferite fapte de natură penală de care s-au acuzat părțile implicate în conflict, nu ar fi determinat soluționarea în alt mod a litigiului civil decât cel adoptat de instanță.
Speța finalizată cu hotărârea suspusă revizuirii a avut ca obiect o plângere împotriva încheierii de carte funciară, iar analiza judiciară s-a centrat pe verificarea respectării de către OCPI a condițiilor și reglementărilor legale privind înregistrările în cartea funciară.
În concret, prin încheierea nr. 299/07.01.2010 (atacată cu plângere), OCPI N. – BCPI Piatra N. a admis cererea intimatei C. M. de a radia poziția 1, din partea P a III-a a cărții funciare nr._, respectiv a fost radiată notarea apelului declarat de C. L. și C. N. împotriva încheierii de carte funciară nr. 8829/08.0.8.2001, pe baza deciziei civile nr. 187/AC/2008, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
Plângerea formulată a fost respinsă irevocabil, instanțele reținând că notarea apelului nu mai avea fundament legal, căci încheierea 8829/8 august 2001 a fost constatată irevocabil ca fiind temeinică și legală.
Față de obiectul litigiului, înscrisurile invocate de revizuenți privind cercetările penale efectuate nu au relevanță în cauză, neputând conduce la o altă soluție decât cea adoptată.
De fapt, sunt puse în discuție aspecte care privesc fondul litigiului, care nu pot face obiectul verificării jurisdicționale în această cale extraordinară de atac, cu atât mai mult cu cât ele nu au fost analizate nici în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
Nu poate fi reținută nici susținerea revizuenților că decizia civilă nr. 138/AC din 17.06.2011 s-a întemeiat pe hotărâri ulterior desființate.
Soluția pronunțată s-a întemeiat pe decizia civilă nr. 187/AC/2008, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ , prin care a fost respins apelul formulat de C. L. și C. G. împotriva încheierii de carte funciară nr. 8829/08.08.2001. Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia nr. 227/09.03.2009 a Curții de Apel Bacău de respingere a recursului. De asemenea, prin decizia civilă nr. 224/AC/2009 a Tribunalului N., a fost respinsă contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 187/AC/2008.
Revizuenții nu au făcut dovada desființării ulterioare a acestor hotărâri judecătorești, astfel că nu sunt îndeplinte nici condițiile de admisibilitate pentru acest motiv de revizuire.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Tribunalul va respinge cererea de revizuire formulată ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienții C. L. și C. G. – prin procurator C. L., ambii domiciliați în .-va Roșie, județul N., împotriva deciziei civile nr. 138/AC din 17.06.2011 a Tribunalului N., pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. M. și C. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 19.05.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
C. B. D. S. E. H.
Red. și tehn. C. B. – 20.06.2014
Tehnoredactat: E. H. – 23.06.2014; ex: - 6
Apel – L. C.
Fond O. A.
| ← Succesiune. Decizia nr. 649/2014. Tribunalul NEAMŢ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 711/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








