Acţiune în constatare. Decizia nr. 312/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 10-04-2012 în dosarul nr. 312/RC
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10.04.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 312/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - M. C. | - judecător |
- C. M. | - președinte secție | |
- D. S. | - judecător | |
- R. L. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta B. COOPERATISTĂ E. B., cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 4821 din data de 05.10.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimata-pârâtă ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic C. M. A., pentru recurenta-reclamanta B. COOPERATISTĂ E. B., cu delegația nr.512/09.04.2012 și avocat Șimon V., pentru intimata-pârâtă ., cu împuternicirea avocațială nr._/2012.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este acțiune în constatare;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al II-lea termen de judecată;
Consilierul juridic C. M. A., pentru recurenta-reclamanta B. COOPERATISTĂ E. B. depune o copie lizibilă a procesului-verbal nr. 48 din 16.05.1968 și prezintă originalul acestui înscris, anexat în copie la fila 6 dosar de fond, precum și originalele următoarelor înscrisuri: schița privind situația terenului, aflată în copie la fila 7, anexa la schița de plan atașată la fila 8 și procesul-verbal de recepție de la fila 11, conform art. 139 Cod procedură civilă.
Instanța confruntă originalele înscrisurilor prezentate cu cele în xerocopie și constată că sunt conforme, astfel că restituie originalele reprezentantului recurentei-reclamante.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Consilierul juridic C. M. A., pentru recurenta-reclamanta B. COOPERATISTĂ E. B. solicită admiterea recursului și menținerea sentinței în ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor C1 și C2 și modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii pentru constatarea dreptului asupra terenului în suprafață de 377 m, întrucât potrivit art. 3 din Legea nr. 1/2005 nu fac obiectul acestei legi cooperativele de credit, care sunt reglementate prin legi speciale, astfel că apărarea invocată de către intimata-pârâtă nu are nici un temei legal, terenul fiind donat și nu dat în folosință pentru a deveni proprietatea Cooperativei de Credit Borlești. Solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Avocat Șimon V., pentru intimata-pârâtă . solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, întrucât donația s-a făcut în perioada regimului comunist, iar la data apariției legilor fondului funciar toate terenurile au fost supse acestor legi fiind o zonă cooperatistă, Comisia locală atribuind teren în compensare pe o altă locație fostei proprietare Așa cum a reținut și instanța de fond cererea de constatare a dreptului de proprietate nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 111 Cod procedură civilă întrucât nu se deține un act care să dovedească dreptul de proprietate.
Reprezentantul recurentei-reclamante B. COOPERATISTĂ E. B. precizează că nu au avut cunoștință de existența unei cereri de revendicare, cu atât mai puțin de atribuirea unui teren în compensare, astfel . 40 de ani nu a avut nici pretenție la acest teren, așa cum reiese din adeverința nr. 3457/14.12.1998.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 4821 din data de 05.10.2011 Judecătoria Piatra N. a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta B. C. E. B., în contradictoriu cu pârâta . legal, primarul și a constatat că reclamanta B. C. E. B. are un drept de proprietate asupra construcțiilor C1 (sediu) -în suprafață de 94mp și C2 (anexă, magazie)- în suprafață de 16 mp edificate pe terenul în suprafață de 377mp situat în ., județul N., astfel cum sunt acestea identificate în documentația cadastrală nr.4388/24.02.2010.
A respins cererea pentru constatarea dreptului de proprietate a reclamantei asupra terenului în suprafață de 377mp, situat în ., județul N., astfel cum este identificat în documentația cadastrală nr.4388/24.02.2010, ca nefondată.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanta B. COOPERATISTĂ E. BACAU a construit și modernizat în mod succesiv, din contribuțiile membrilor săi, construcțiile C1 (sediu)- în suprafață de 94 mp si C2 (anexă, magazie) - în suprafață de 16 mp edificate pe terenul în suprafață de 377mp situat în ., județul N., cu amplasamentul și configurația descrise în documentația cadastrală nr. nr.4388/24.02.2010, astfel cum rezultă din fișa imobilului, procesul-verbal de recepție preliminară, documentația cadastrală și depozițiile martorilor audiați nemijlocit, atașate la dosar.
În scopul desfășurării activității proprii, cooperativei i s-a atribuit în folosință, pe durată nedeterminată și fără plată, suprafața de teren de 432mp, pe care s-au edificat construcțiile. De la data dării în folosință a spațiului comercial către reclamantă, în anul 1968, aceasta a folosit spațiul potrivit destinației sale, aceea de birouri, arhivă, anexe, achitând impozitele aferente.
Reclamanta își exercită activitatea în continuare în acest spațiu, iar construcția acestor imobile s-a realizat din contribuția membrilor asociației, pârâta nefăcând dovada contrară celor susținute și dovedite de reclamantă în acest sens, prin depozițiile martorilor D. P. și A. C., ale căror declarații se regăsesc la f. 83 si 84 în dosar. Așa fiind, prezumția relativă de proprietate invocate de pârâtă și recunoscută de dispozițiile art. 492 Cod civil, a fost înlăturată.
P. urmare, rezultă că reclamanta a făcut dovada faptului că a ridicat cu materialele sale,construcțiile C1 (sediu) - în suprafață de 94mp si C2 (anexă, magazie)- în suprafață de 16mp edificate pe terenul în suprafață de 377mp situat în ., județul N., cu amplasamentul și configurația descrise în documentația cadastrală nr. nr.4388/24.02.2010și că le-a stăpânit timp îndelungat.
Față de aceste împrejurări, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, în privința construcțiilor, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 111 din Codul de procedură civilă, având în vedere că reclamanta a dovedit interesul promovării acțiunii, constând în faptul că nu deține un act care să dovedească dreptul de proprietate și că nu are la dispoziție o cale în realizarea dreptului.
Nu același lucru însă se poate retine cu privire la suprafața de teren de 377mp situat în intravilanul satului Borlești, județul N., atribuit reclamantei prin procesul verbal de recepție din 17.09.1970, ce face obiectul acțiunii, aceasta întrucât, pe de o parte, față de temeiul de drept invocat, reclamanta are la dispoziție o cale în realizarea dreptului său, iar pe de altă parte, posesia evocată în privința acestui teren, este neutilă.
In acest sens, aserțiunile pârâtei sunt corecte în sensul precarității posesiei exercitate de reclamantă, aceasta intrând în stăpânirea terenului‚ dat în folosință în scopul edificării unui sediu, conservând aceasta calitate precară. Faptul că prin adresa nr. 3457/14.12.1998, f.10, . că nu are pretenții privitoare la suprafața de teren ocupată de reclamantă, nu reprezintă o recunoaștere a calității reclamantei de posesor (cu atât mai puțin de proprietar, cum susține reclamanta) ci, exclusiv, a faptului că reclamantei nu i s-a perceput nicio taxă echivalentă a folosinței imobilului.
În consecință, instanța a admis în parte cererea și a constatat că reclamanta B. COOPERATISTĂ E. BACAU are un drept de proprietate asupra construcțiilor C1 (sediu) - în suprafață de 94 mp și C2 (anexă, magazie)- în suprafață de 16mp edificate pe terenul în suprafață de 377 mp situat în ., județul N., astfel cum sunt acestea identificate în documentația cadastrală nr. 4388/24.02.2010, urmând a respinge acțiunea cu privire la terenul în suprafață de 377mp situat în intravilanul satului Borlești, județul N., atribuit reclamantei prin procesul verbal de recepție din 17.09.1970.
Reclamanta B. Cooperativistă E. B. a declarat recurs împotriva sentinței civile, pe care o consideră netemeinică și nelegală în ceea ce privește soluția asupra terenului în suprafață de 577 mp.
În motivare arată că această suprafață nu a fost în dată în folosință Cooperativei de Credit Borlești, ci a fost donată pentru a deveni proprietatea donatarului, așa cum rezultă din procesul verbal din data de 16.05.1968. Ulterior, pe acest teren s-a edificat o construcție din fonduri proprii de investiții și din contribuția membrilor cooperativei, iar în procesul-verbal de recepție din data de 17.09.1970 se menționează că terenul pe care a fost edificată construcția a fost donat prin actul de donație nr. 48/16.05.1968.
Mai arată reclamanta că, din momentul intrării în posesia terenului, a plătit taxele și impozitele aferente.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă și ale art. 111 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat.
Pârâta . întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât deși posesia a fost publică, nu a fost exercitată sub nume de proprietar, că aceasta a fost tulburată prin atribuirea de teren în completare fostului proprietar și că reclamanta are deschisă calea realizării dreptului.
Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală și o va menține pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art. 813 cod civil „toate donațiunile se fac prin act autentic”, forma autentică fiind instituită de lege pentru însăși valabilitatea actului juridic.
În cauza de față, recurenta a depus în dovedirea susținerilor procesul-verbal nr. 48/16.05.1968 încheiat între reprezentanți fostului Sfat Popular al comunei Girov și reprezentantul fostei Cooperative de Credit Borlești, act care nu îndeplinește cerința formei autentice prevăzută de lege, dar fiind semnat de părți, are valoarea unui înscris sub semnătură privată, care face dovada atribuirii spre folosință a unei suprafețe de teren în vederea edificării de construcții.
De altfel, chiar recurenta, prin modificarea acțiunii a solicitat să se constate că a uzucapat terenul prin folosința neîntreruptă a acestuia timp de peste 30 de ani, recunoscând astfel forța probantă a procesului-verbal mai sus amintit, doar în ceea ce privește folosința terenului.
Însă, potrivit art. 187 din Legea nr. 109/1996 terenurile transmise în folosință, cu durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării de construcții pentru activitățile organizațiilor cooperative de credit, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste.
Apoi, potrivit art. 2463 din Ordonanța de Urgență nr. 97/2000 privind obligațiile cooperatiste cu credit, entitățile rezultate în urma reorganizării sau a schimbării formei juridice, preiau drepturile și obligațiile organizațiilor din care provin.
Aceste acte normative, abrogate în prezent, au avut drept efect întreruperea prescripției achizitive – art. 1864 Cod civil, astfel că posesia exercitată de reclamantă nu poate fi apreciată ca fiind utilă, în sensul art. 1847 Cod civil, reclamanta nestăpânind terenul sub nume de proprietar.
Întrucât în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 1847 Cod civil potrivit cărora „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar”, posesia reclamantei fiind întreruptă prin efectul actelor normative mai sus menționate, tribunalul constată că recursul nu este fondat și va respins ca atare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. E. B., cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 4821/5.10.2011 a Judecătoriei Piatra N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2012.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI, GREFIER,
M. C. C. M. și D. S. R. L.
Red. D. S./07.05.2012
Tehnored.R.L./14.05.2012
Ex. 2
Fond E.E.T.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 186/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 39/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








