Fond funciar. Decizia nr. 186/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 23-02-2012 în dosarul nr. 186/RC
Dosar nr._ - anulare act juridic -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 186/RC
Ședința publică din 23.02.2012
Instanța compusă din:
Președinte: D. S. – judecător
D. M. – judecător
L. F. – președintele tribunalului
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă P. M., domiciliată în . V., ., județul N., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat N. A., din S. G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 461 din 18.02.2011 a Judecătoriei R. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți C. C. H. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în ., B. F., P. O., P. P., domiciliați în comuna H., . N., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., având ca obiect anulare act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. M. pentru intimații - pârâți P. O., P. P. și B. F., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al treilea termen de judecată;
- obiectul cauzei este anulare act juridic;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- recursul nu este legal timbrat (a fost citată recurenta cu această mențiune);
- C. locală H. a comunicat un răspuns la adresa instanței și înscrisuri (un singur exemplar);
- domnul avocat S. M. a depus cerere de lăsare la sfârșitul ședinței.
Instanța pune în discuție nulitatea în parte a recursului pentru netimbrarea motivului de recurs privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și acordă cuvântul pe această excepție și pe fondul cauzei.
Domnul avocat S. M., pentru intimații - pârâți P. O., P. P. și B. F., solicită constatarea nulității recursului pentru motivul privind anularea contractului de vânzare-cumpărare și dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune; părțile pe care le reprezintă sunt de acord cu stăpânirea suprafeței de 367 m.p. cât timp trăiesc; precizează că nu au fost de acord ca reclamanta să stăpânească terenul și că nu există temei legal pentru anularea titlului; apreciază că prevederile art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991 nu se aplică automat, iar textul trebuie valorificat printr-o cerere de constituire; fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 461 din 18.02.2011 a Judecătoriei R. pronunțată în dosarul nr._, tribunalul constată următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr. 461 din data de 18.02.2011 pronunțată de Judecătoria R. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea, cu toate capetele de cerere, formulată și precizată de către reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâții B. F., P. O. și P. P..
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._, reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâții C. C. H. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, B. F., P. O., P. P., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate nr._, sola 13, ., anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 593/2008 și constituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe care l-a dobândit de la fostul C.A.P., în suprafață de 1600 m.p. teren.
În motivare, reclamanta a arătat faptul că în anul 1968 fostul C.A.P. i-a atribuit ei și soțului său suprafața de 1600 m.p. în vederea construirii unei locuințe, că asupra acestui teren a exercitat o posesie neîntreruptă, în mod continuu și sub nume de proprietar. Cu toate acestea, la apariția Legii nr. 18/1991, comisia locală a reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren lui P. A., în prezent decedată. În aceste condiții, fiica acesteia, B. F., a înstrăinat celorlalți doi pârâți terenul, deși cunoștea care este situația de fapt.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 23, 24 din Legea nr. 18/1991.
În dovedire, la judecata în fond reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și martori.
Cererea a fost timbrată cu suma de 1540 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Pârâta C. C. H. a depus întâmpinare și a arătat faptul că terenul la care face referire reclamanta a figurat la rolul lui P. I. în perioada 1959-1963, că a fost reconstituit în baza legii speciale și că s-a dezbătut succesiunea cu privire la acest teren. De asemenea, a mai arătat că terenul pe care reclamanta și-a edificat construcțiile nu a fost solicitat potrivit legii fondului funciar. P. aceste considerente solicită respingerea acțiunii și a depus întâmpinare în acest sens.
Pârâta B. F., prin procurator, a declarat că nu este de acord cu acțiunea. P. O. și P. P. au depus întâmpinare și au solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâții au solicitat respingerea primului capăt de cerere ca inadmisibil deoarece are la îndemână realizarea dreptului său prin cererea pe care o poate formula la comisia comunală. De asemenea, a solicitat respingerea capătului de cerere privind anularea titlului de proprietate pentru lipsă de interes, deoarece aceasta este obligată să justifice dreptul la acțiune prin orice act prin care dovedește că i-a fost recunoscut dreptul său. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii cu toate capetele de cerere. În primul rând reclamanta nu a exercitat o posesie utilă, posesia exercitată a fost o detenție precară care nu a fost intervertită în posesie niciodată. Aceasta a cunoscut că a avut acest teren în folosință și a cunoscut cine este proprietarul. De asemenea, au arătat că nu poate solicita nici anularea contractului de vânzare cumpărare deoarece nu sunt întrunite situațiile prevăzute de art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997.
În drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 115, 274 Cod procedură civilă.
În dovedire, au înțeles pârâții să se folosească de proba cu înscrisuri, martori și expertiză.
Reclamanta a făcut o precizare la cerere și a depus înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
La apariția Legii nr. 18/1991, ca urmare a cererii de reconstituire, a fost validat și eliberat titlul de proprietate nr._ pe numele lui P. T. A. pentru suprafața de 1 ha și 1400 m.p. teren potrivit evidențelor agricole din perioada 1959-1963. Moștenitorii lui P. T. A. au dezbătut succesiunea și suprafața de 1600 m.p. teren din sola 17/817/1/2 a fost atribuit în lotul pârâtei B. F.. Aceasta, la rândul său, a înstrăinat pârâților P. O. și P. P. suprafața de 1149 m.p. teren conform contractului de vânzare cumpărare nr. 593 din 13.02.2008. S-a reținut că, prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra acestui teren invocând uzucapiunea de 30 de ani, pe care a exercitat-o neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar, anularea titlului de proprietate susmenționat și a contractului de vânzare cumpărare. Instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei nu este întemeiată și a dispus respingerea, cu toate capetele de cerere, pentru următoarele considerente:
P. dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, partea care o invocă trebuie să facă dovada că sunt îndeplinite două condiții: posesia să fie utilă și termenul de exercitare a posesiei să fi fost de 30 de ani. Cât privește prima condiție, reclamanta trebuie să dovedească că a exercitat această posesie sub nume de proprietar, ori aceasta a stăpânit terenul cunoscând că este dat ei ca lot în folosință și că terenul era proprietatea altei persoane. Nefiind îndeplinită această condiție, posesia exercitată astfel nu este de natură a da naștere la efecte juridice și nu poate fi temei al dobândirii unui drept de proprietate prin uzucapiune. S-a constatat că nici condiția termenului de 30 de ani nu este îndeplinită, deoarece terenul a fost solicitat la Legea nr. 18/1991, iar în anul 1995 a și fost eliberat titlul de proprietate pe numele lui P. T. A.. În altă ordine de idei, s-a apreciat că, la apariția C.A.P.-ului, persoanele primeau ca lot în folosință suprafețe de teren pentru construirea de case, fapt ce era prevăzut într-un act de dare în plată. După apariția Legii nr. 18/1991, situația acestor terenuri a fost reglementată prin dispozițiile art. 23 alin. 2 și 24 din această lege, iar în alin. 11 se prevede că această suprafață nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire. Ori, în raport de aceste dispoziții legale, s-a constatat că reclamanta nu a depus la dosar și nu a făcut vorbire despre existența acestui act.
În ceea ce privește anularea titlului de proprietate nr._, instanța de fond a constatat că nu este incident unul din cazurile de nulitate reglementate de art. III din Legea nr. 169/1997, deoarece autoarea pârâtei B. F. a avut în proprietate terenul înscris anterior colectivizării, fiind astfel îndreptățită a-i fi reconstituit dreptul de proprietate. În ceea ce privește suprafața de teren primită ca lot în folosință și pe care reclamanta are edificate construcțiile, s-a apreciat că aceasta poate oricând să solicite constituirea dreptului de proprietate.
Referitor la anularea contractului de vânzare cumpărare, instanța de fond a considerat că, atât timp cât titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, nici anularea contractului de vânzare cumpărare nu poate avea loc. S-a reținut astfel că nu există o eroare obstacol, iar motivul invocat de reclamantă constituie o eroare asupra calității de proprietar, care dă naștere la o nulitate relativă a contractului și care duce la anularea contractului numai în condițiile în care s-ar face dovada relei credințe a cumpărătorilor. Întrucât buna credință se prezumă, iar reclamanta nu a făcut dovada rele credinței, instanța de fond a respins cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta P. M.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului N., sub același număr generat în ECRIS, la judecata în fond, și anume sub nr._ .
În recursul declarat, reclamanta a criticat sentința, pentru următoarele motive:
- de la C.A.P. a primit în folosință 1100 m.p., iar reclamanta arată că a cumpărat 500 m.p. în anul 1968, pe care l-a stăpânit de la această dată, construindu-și casă de locuit și anexe gospodărești.
- și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1890 Cod civil, art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 și art. 23-24 din Legea nr. 18/1991. În aceste condiții, instanța de fond în mod greșit a susținut că reclamanta nu a exercitat o posesie utilă, atât timp cât temeiul de drept a fost art. 1890 Cod civil, care se referă la un termen de prescripție de 30 de ani, situație în care nu are obligația de a produce un titlu și nu i se poate opune reaua credință.
- instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 și art. 23-24 din Legea nr. 18/1991, în condițiile în care aceste texte de lege consfințesc constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor și anexelor gospodărești, fără a se referi la o reconstituire a dreptului de proprietate. Eliberarea titlului de proprietate s-a efectuat cu încălcarea legii, în lipsa cererii de reconstituire a adeverinței și fără a se realiza punere în posesie.
Toate aceste motive dovedesc faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și, respectiv, cu încălcarea acesteia – art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Față de motivele de fapt și de drept invocate, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate, pentru terenul în suprafață de 1600 mp, ca efect al prescripției achizitive și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 37/277/19.07.1995 pentru pozițiile 17/817/2 și 17/817/1 și a actelor subsecvente.
În cazul în care nu se va constata nulitatea absolută pentru întreaga suprafață menționată, solicită constatarea nulității absolute parțiale a aceluiași titlu și respectiv a actelor subsecvente, pentru terenul de 672 m.p. aferent casei de locuit și anexelor gospodărești.
De asemenea, solicită obligarea Comisiei locale H. și a Comisiei județene N. să întocmească formele pentru ca Instituția Prefectului să emită ordin prin care să se constituie dreptul de proprietate în temeiul art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 și art. 23-24 din Legea nr. 18/1991.
În cererea depusă la data de 27.04.2011, reclamanta a mai menționat că este o persoană în vârstă și nu a avut cunoștință că este necesară constituirea dreptului de proprietate, considerând că stăpânește acest teren pe care, împreună cu soțul său, l-a dobândit de la C.A.P., parte cu act de dare în plată în vederea edificării unei locuințe și parte ca lot în folosință, în calitatea pe care au avut-o de membri cooperatori.
Cu privire la prescripția achizitivă, reclamanta arată că aceasta nu se poate avea în vedere, dat fiind că fostului proprietar i s-a eliberat titlu în anul 1995. Mai precizează că, pe suprafața de 1149 m.p. din totalul de 1600 m.p., împreună cu soțul său a înființat cultură de viță de vie și livadă cu pomi fructiferi, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de fond, deși s-a efectuat în cauză probă cu expertiză topografică, în care s-au evidențiat aceste culturi.
Față de recursul declarat de reclamantă, C. locală H. a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea soluției dată de Judecătoria R., cu următoarea argumentare:
În motivele recursului, reclamanta nu prezintă elemente în plus față de cele invocate la instanța de fond și, ca atare, precizează că își menține punctul de vedere exprimat prin întâmpinarea înaintată cu adresa nr. 4769/02.09.2009 cu unele precizări, după cum urmează:
Prin cererea înregistrată sub numărul 54/14.06.2011, reclamanta s-a adresat Comisiei locale H., solicitând punerea în posesie pentru terenul aferent construcțiilor. Față de această cerere, pârâta arată că a formulat reclamantei răspuns cu adresa nr. 54/2011, pe care îl anexează la dosarul de recurs (fila 21). În ceea ce privește înscrierea dreptului prin uzucapiune asupra terenului aflat în prelungirea construcțiilor, chiar dacă prin expertiza topografică s-a constatat existența unor culturi pe această suprafață, nu este conferit reclamantei dreptul de a fi proprietar, întrucât în cazul de față fostul proprietar anterior colectivizării a solicitat terenul, care a fost înscris în titlul de proprietate nr._, a cărui nulitate absolută parțială se solicită.
La termenul de judecată din data de 26.01.2012 s-a pus în vedere recurentei reclamante să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 770 lei și timbru judiciar 0,3 lei, pentru capetele de cerere având ca obiect uzucapiune și anulare contract vânzare cumpărare.
La același termen de judecată, s-a solicitat pârâtei C. locală H. să depună la dosarul cauzei actul de dare cu plată din anul 1968, invocat de reclamantă ca fiind emis în favoarea sa, precum și autorizația de construire emisă pentru reclamantă, în perioada respectivă.
La termenul de judecată din data de 23.02.2012 s-a constatat că reclamanta nu a achitat taxa de timbru și timbru judiciar pusă în vedere la termenul anterior, motiv față de care, pentru capetele de cerere având ca obiect uzucapiune și anulare contract vânzare cumpărare, s-a pus în discuție excepția nulității recursului declarat de reclamantă.
Analizând cu prioritate excepția invocată față de cele două capete de cerere, se constată că este întemeiată, urmând a fi admisă cu următoarea argumentare:
Conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat adică anterior promovării acțiunii în instanță, fiind aplicabile și pentru căile de atac, în cadrul cărora se achită, conform art. 11 din același act normativ o jumătate din valoarea taxei achitată la judecata în fond a cauzei. Această excepție inițial dilatorie, se transformă în peremptorie în cazul în care nu se îndeplinește de către reclamant obligația de plată a taxei judiciare de timbru nici ulterior promovării acțiunii după punerea în vedere în mod expres. În aceste condiții, reclamantei care nu și-a îndeplinit obligația procesuală pusă în vedere, i se aplică sancțiunea anulării recursului cu privire la capetele de cerere care necesită achitarea taxei, tribunalul urmând a dispune în consecință.
Examinând legalitatea sentinței recurate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută parțială titlul de proprietate se constată că este fondat recursul declarat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 37/227/19.07.2005, cu privire la terenul de 1600 m.p., situat în sola 817/1 și 817/2, eliberat în favoarea numitei P. T. A., în prezent decedată, a cărei personalitate este continuată de moștenitorii legali, pârâți în cauză. Față de obiectul acțiunii dedus judecății se constată că reclamanții, conform art. III alin. 1 lit. a pct. i din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează nulitățile absolute, au obligația dovedirii existenței unui interes legitim corespunzător dreptului pretins asupra terenului cu privire la care afirmă că nu ar fi trebuit să fie inclus în titlul pârâților. Pornind de la acest aspect care corespunde normei generale, prevăzute de art. 1169 Cod civil, conform căreia cel care face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească, se constată următoarele:
Reclamanta a formulat, la data de 08.06.2011, cerere de constituire a dreptului de proprietate, pentru terenul aferent construcției, pe care l-a primit în anul 1968 pentru edificarea unei locuințe, pentru care a obținut autorizație pentru executare de lucrări cu nr. 11/22.04.1968. Față de modalitatea în care a fost formulată cererea, se constată că temeiul de drept incident este art. 24 din Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari”. Aliniatul 11 al aceluiași text prevede că „suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă”.
Întinderea suprafeței de teren la care reclamanta are dreptul la constituire, în baza textului arătat, nu poate fi determinată prin analizarea directă a actului de dare cu plată, deoarece acest înscris nu a putut fi prezentat nici de reclamantă și nici nu a fost găsit în arhivele Primăriei comunei H., în acest sens fiind răspunsul autorităților la adresa instanței de recurs.
Prin urmare, se constată, cu privire la reclamantă, că aceasta a edificat casa de locuit în baza unei autorizații de construire, emisă legal, în anul 1968, pe un teren care în prezent a fost înscris în titlul de proprietate al căror beneficiari sunt pârâții, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar al terenului din perioada anterioară colectivizării și respectiv atribuirii terenurilor pentru edificarea construcțiilor.
Astfel, se constată că reclamanta, care a formulat cerere de constituire, a dovedit un interes legitim pentru a obține anularea titlului de proprietate al pârâților, în condițiile în care a edificat un imobil cu acordul autorităților, corespunzătoare anului 1968, fiind, prin urmare, îndreptățită la primirea terenului, care este strict aferent acestor construcții. În acest sens, se constată că dreptul asupra terenului aferent construcțiilor există în persoana reclamantei de la momentul edificării acestora, operând în virtutea legii, condiția care trebuie să fie îndeplinită fiind formularea cererii de constituire, deoarece textul face referire la faptul că aceste terenuri rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători.
Având în vedere că din raportul de expertiză efectuat la judecata în fond a cauzei nu se poate determina cu certitudine care este terenul aferent imobilelor edificate, se constată că este necesară refacerea acestei lucrări de specialitate, cu individualizarea distinctă și expresă a terenului, pe care reclamanta are ridicate construcții. Aceasta, deoarece nu poate fi aplicată reclamantei sancțiunea lipsirii de dreptul de proprietate pentru terenul pe care a ridicat locuința, cu respectarea legislației în vigoare de la momentul construirii.
Așadar, în concursul dintre reconstituirea dreptului pentru fostul proprietar al terenului din perioada anterioară colectivizării și persoana care are drept la constituire, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, are prioritate cel care a edificat bunurile imobile construcții, în mod legal, prin raportare la legislația în vigoare de la data construirii.
Cum în fața instanței de recurs nu poate fi administrată decât proba cu înscrisuri, în considerarea dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă, iar pentru determinarea strictă a terenurilor aferente construcțiilor reclamantei este necesară completarea probei cu expertiză tehnică specialitatea topografie, care nu este asimilată probei cu înscrisuri (aspect care este reliefat și de Decizia de recurs în interesul legii nr. XXI/12.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), se va dispune, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond la aceeași instanță, doar cu privire la soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută parțială titlu de proprietate.
În rejudecare, se va stabili, prin readministrarea probei cu expertiză tehnică specialitatea topografie, care este amplasamentul terenului ocupat de construcțiile edificate de reclamantă, reținându-se pentru aceasta totodată calitatea de persoană care a justificat un interes legitim la formularea acțiunii de constatare nulitate absolută titlu de proprietate al pârâților, ca urmare a formulării cererii de atribuire a terenului, prin constituirea dreptului. De altfel, însăși reclamanta în cererea de recurs a precizat că suprafața pentru care apreciază că este necesară anularea titlului este de 672 m.p., din totalul de 1600 m.p. De asemenea, în rejudecare, instanța de fond va administra toate probele pe care le va considera necesare pentru soluționarea acestei cereri, cu respectarea principiilor disponibilității și contradictorialității, care guvernează procesul civil.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta P. M., domiciliată în . V., ., județul N., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat N. A., din S. G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 461 din data de 18.02.2011 pronunțată de Judecătoria R., cu privire la capetele de cerere având ca obiect constatare drept de proprietate dobândit prin uzucapiune și constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu intimații - pârâți C. C. H. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în ., B. F., P. O., P. P., domiciliați în comuna H., . N., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..
Admite recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiași hotărâri cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate.
Casează în parte sentința recurată față de soluționarea capătului de cerere prin care se solicită constatare nulitate absolută titlu de proprietate și, în consecință:
Trimite cauza pentru rejudecarea acestui capăt de cerere aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 23.02.2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
D. S. D. M., C. Ailuțoaei
L. F.
Red. și tehnored. L.F. – 12.03.2012
Tehnored. C.A. – 12.03.2012
2 ex.
Fond: T. P. G.
DOSAR NR._ din . |
C Ă T R E,
Judecătoria R.; județul N.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ al Tribunalului N., în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 186/RC/23.02.2012, prin care s-a dispus casarea în parte a sentinței recurate față de soluționarea capătului de cerere prin care se solicită constatare nulitate absolută titlu de proprietate și, în consecință, trimiterea cauzei pentru rejudecare. Dosarul conține . file, având atașat dosarul nr. _ al Judecătoriei R..
Președinte, Grefier,
D. S. C. Ailuțoaei
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 518/2014. Tribunalul NEAMŢ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 312/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
