Fond funciar. Decizia nr. 39/2013. Tribunalul NEAMŢ

Avocat substituient Z. L., pentru recurenta - pârâtă C. locală P. N., precizează că la instanța de fond nu C. locală a depus la dosar precizarea privind acordul pentru suprafața de 7545 m.p., ci C. județeană N..

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4388 din 15.09.2011 pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4388 din 15.09.2011, pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea completată, formulată de reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ N. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. L. P. N. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și N. E..

S-a constatat caducitatea Hotărârii nr. 94 din 09.09.1991 a Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

S-a dispus anularea Hotărârii nr. 86 din 06.08.2010 a Comisiei Locale P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a Hotărârii nr. 8533 din 19.11.2010 a Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

A fost obligată pârâta C. L. P. N. P. S.D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILORsă întocmească și să înainteze Comisiei județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor documentația integrală, prealabilă emiterii titlului de proprietate pe numele reclamantei V. M., pentru suprafața de 7.545 m.p. teren situat în P. N., .. 115, județul N., compus din: 1.036 m.p. teren curți – construcții, 1.637 m.p. teren arabil, 1.639 m.p. teren fânețe și 3.233 m.p. teren arabil, identificat între punctele A, B, C, D, E, F, 7, 8, G, H, I, 9, J, K, 1, L, 11, 2, M, N, O, P, 3, 4, 5, 12, R, 6, S, 10, 7, 8,, T, A pe schița topografică nr. 2, anexă raportului de expertiză întocmit în cauză, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost obligată pârâta C. JUDEȚEANĂ N. P. S.D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILORsă emită titlul de proprietate pentru suprafața anterior menționată, imediat după primirea documentației prealabile de la C. locală P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

A fost obligat municipiul P. N., în numele Comisiei Locale P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, să plătească reclamantei suma de 2.302,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

P. soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut, referitor la plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. 94 din 09.09.1991 a Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, că a intervenit caducitatea hotărârii respective în condițiile în care efectele acesteia au încetat odată cu emiterea de către aceeași instituție a hotărârii nr. 8533/19.11.2010, caducitatea fiind o cauză de ineficacitate a unui act juridic, valabil încheiat, care se datorează unei împrejurări ulterioare încheierii actului.

În ceea ce privește hotărârea nr. 86 din 06.08.2010 a Comisiei Locale P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și hotărârea nr. 8533 din 19.11.2010 a Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, instanța de fond a dispus anularea acestora pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. nr. 333/21.03.1991 la Primăria municipiului P. N. (fila 61 din dosar fond), formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, reclamanta V. M. și pârâta N. E., în calitate de moștenitoare ale defunctei M. Șt. M., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 0,45 ha teren arabil, situat pe .. 115, din P. N., din care 0,18 ha în pct. Humărie și 0,27 ha în pct. V. . autoarei lor.

La data de 09.09.1991, C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin hotărârea nr. 94 (fila nr. 59 din dosarul de fond), a validat propunerea Comisiei locale P. N., în sensul admiterii cererii de reconstituirii a dreptului de proprietate formulată de moștenitorii defunctei M. Șt. M., iar la data de 03.03.1992 s-a emis adeverința provizorie de proprietate nr. 555 pentru suprafața de 0,50 ha teren situat în P. N., .. 115, județul N., în baza evidențelor agricole din perioada colectivizării.

În condițiile în care procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu s-a finalizat, la data de 01.06.2010, reclamanta V. M. a solicitat comisiei locale și comisiei județene de aplicare a legilor fondului funciar emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren înscrisă în adeverința de proprietate, invocând în dovedirea dreptului de proprietate actele de veșnică vânzare 19/30.12.1932 și nr. 3552/19.11.1937 autentificate la Tribunalul Județului N. (filele 9 – 13 din dosar), având ca obiect o suprafață de 5 prăjini de teren, amplasată în orașul P. N., Dărmănești, și titlul definitiv de proprietate nr._ din 22.07.1932 emis de Primăria comunei Gârcina, pentru o suprafață de 1 ha de teren, avându-l ca titular pe M. Ș., bunicul reclamantei (fila nr. 14 din dosar). Cererea respectivă a fost înregistrată la Primăria P. N. sub nr._/04.06.2010.

A mai reținut instanța de fond că, prin hotărârea nr. 8533/19.11.2010, C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (fila 138 din dosar) a validat hotărârea nr. 86/06.08.2010 a Comisiei Locale P. N. (fila nr. 140 din dosar) privind respingerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nr._/04.06.2010 pentru suprafața de 0,54 ha teren, formulată de reclamanta V. M., motivat de faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu acte de proprietate sau orice probe în dovedirea proprietății.

În drept, potrivit dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază, printre alte persoane, membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție pe care l-au stăpânit anterior preluării în calitate de proprietari sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către C.A.P., precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora.

A mai reținut prima instanță și prevederile art. 11 din același act normativ și art. 9 din H.G. nr. 890/2005, conform cărora “suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, carte funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori”, din conținutul textului normativ reieșind că au prioritate actele care fac dovada proprietății asupra terenurilor – obiect al reconstituirii.

În speță, calitatea de moștenitor al persoanei fizice ale cărei terenuri au trecut în proprietatea statului în perioada colectivizării (în speță, M. M. și M. Ș.) a îndreptățit-o pe reclamantă să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren avută în proprietate de autorii săi și stăpânită de reclamantă de la decesul mamei sale, care a intervenit la data de 27.04.1979 (conform certificatului de deces de la fila 5 din dosar), și până în prezent.

Contrar celor reținute de C. L. P. N. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, instanța de fond a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor reclamantei asupra suprafeței de teren solicitată a fi reconstituită. Astfel, prin titlul definitiv de proprietate nr._ din 22.07.1932 emis de Primăria comunei Gârcina, bunicul reclamantei - M. Ș. - a primit o suprafață de 1 ha de teren, în moșia Gârcina, ., în schița anexă nr. 2 a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 169 din dosar), fiind identificată cu culoare galbenă suprafața de 8.640 m.p. ca fiind cea cu care a fost împroprietărit autorul reclamantei. Din suprafața respectivă, 7.545 m.p., identificați cu culoare portocalie, între punctele A, B, C, D, E, F, 7, 8, G, H, I, 9, J, K, 1, L, 11, 2, M, N, O, P, 3, 4, 5, 12, R, 6, S, 10, 7, 8,, T, A, s-au aflat în posesia mamei reclamantei, iar după decesul acesteia în posesia fiicei sale V. M., fără a se modifica în timp limitele de hotar și configurația terenului, împrejurări confirmate de martorul audiat în cauză, iar diferența de 1.095 m.p., identificați pe conturul O, N, M, 4, 3, 2, O, reprezintă zona de protecție a pârâului Cuejdiu, potrivit concluziilor expertului topograf.

O parte din suprafața de 7.545 m.p. la care s-a făcut referire anterior, și anume 3.200 m.p. (identificați prin culoarea mov în schița de la fila 169 din dosar), a fost înscrisă în registrul agricol din perioada 1959 – 1962 al defunctei M. M. – mama reclamantei, din care 895 m.p., identificați în schița de la fila 188 din dosar, au fost cumpărați anterior colectivizării de către mama reclamantei, potrivit actelor de veșnică vânzare 19/30.12.1932 și nr. 3552/19.11.1937, autentificate la Tribunalul Județului N. (filele 9 – 13 din dosar).

În acest context, a apreciat instanța de fond că soluția de validare a propunerii Comisiei Locale P. N. este nefondată, iar motivația soluției conduce la concluzia unei analize formale a propunerii cu a cărei soluționare a fost învestită C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și, implicit, o aplicare trunchiată a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 18/1991 și art. 9 din H.G. nr. 890/2005. Aceasta, cu atât mai mult cu cât terenul de 7.545 m.p. se află în posesia reclamantei din anul 1979, când a intervenit decesul mamei sale, M. M., și până în prezent, fără a exista litigii care să pună la îndoială legitimitatea posesiei sale și a autorilor săi, împrejurare confirmată prin depozițiile martorului audiat în cauză și a pârâtei N. E..

În ceea ce privește susținerea celor două comisii de fond funciar, în sensul că terenul solicitat nu este înscris integral în registrul agricol al autorilor reclamantei, ceea ce ar putea pune la îndoială împrejurarea că aceștia au stăpânit suprafața litigioasă în calitate de proprietari în perioada anterioară preluării terenurilor de către stat, s-a reținut de prima instanță faptul că însemnările din registrele agricole fac doar dovada posesiei terenurilor la momentul colectivizării, nu și a proprietății, astfel că actele de proprietate au putere doveditoare prioritară și superioară evidențelor agricole. În plus, nici afirmația că nu există acte autentice vechi care să justifice reconstituirea dreptului de proprietate s-a apreciat că nu corespunde realității, actele de veșnică vânzare și titlul definitiv de proprietate, invocate de către reclamantă, fiind relevante sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate ale autorilor persoanei solicitante prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv proba cu expertiza topografică și proba testimonială.

În consecință, instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare că, anterior cooperativizării, autorii săi aveau în proprietate o suprafața 7.545 m.p., teren situat în P. N., .. 115, județul N., compus din: 1.036 m.p. teren curți – construcții, 1.637 m.p. teren arabil, 1.639 m.p. teren fânețe și 3.233 m.p. teren arabil, identificat între punctele A, B, C, D, E, F, 7, 8, G, H, I, 9, J, K, 1, L, 11, 2, M, N, O, P, 3, 4, 5, 12, R, 6, S, 10, 7, 8,, T, A pe schița topografică nr. 2, anexă raportului de expertiză întocmit în cauză, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, succesoarea în drepturi a defuncților M. Ș. și M. M. fiind astfel îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pentru suprafața respectivă, în temeiul legilor în materia fondului funciar.

P. considerentele expuse anterior, instanța de fond, în temeiul art. 53 din Legea nr. 18/1991, a admis în parte acțiunea cu a cărei soluționare a fost învestită și, pe cale de consecință, a dispus anularea Hotărârii nr. 86 din 06.08.2010 a Comisiei Locale P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a Hotărârii nr. 8533 din 19.11.2010 a Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a obligat comisiile de fond funciar să reconstituie în favoarea reclamantei V. M. dreptul de proprietate pentru suprafața de teren anterior menționată.

Instanța de fond a apreciat că este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului litigios doar reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctei M. M., nu și sora acesteia – pârâta N. E., în condițiile în care reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislației funciare se face doar la cerere, iar pârâta N. E. a susținut că nu a formulat o astfel de cerere și nu își însușește conținutul cererii înregistrate sub nr. nr. 333/21.03.1991 la Primăria municipiului P. N., nefiind interesată de suprafața de teren stăpânită de reclamantă și care provine de la autorul comun.

Pe de altă parte, prima instanță a considerat că nu este posibilă reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei decât pentru suprafață de 7.545 m.p., stăpânită efectiv, nu și pentru suprafața de 1.095 m.p., identificată în schițele anexe raportului de expertiză întocmit în cauză pe conturul O, N, M, 4, 3, 2, O, având în vedere destinația de utilitate publică a acestei suprafețe, și anume aceea de zonă de protecție a pârâului Cuejdiu, în considerarea și a prevederilor art. 34 din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că lucrările de îmbunătățiri funciare care se află pe terenurile primite, inclusiv zonele de protecție aferente, trec în proprietatea unităților specializate de exploatare a unor astfel de lucrări, în condițiile legii.

Totodată, la soluționarea cauzei, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 6 alin. 2² din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, care prevăd că diferențele între suprafețele înscrise în titlurile de proprietate, în registrele agricole, în cererile de intrare în cooperativă, în actele de donație către stat, în arhivele statului din perioada 1945 - 1990 și situația de fapt la data punerii în posesie se corectează în favoarea foștilor proprietari.

În temeiul art. 52 alin. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, municipiul P. N., în numele Comisiei Locale P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (în sarcina căreia instanța reține o culpa procesuală exclusivă ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor legale, ceea ce a generat prezentul litigiu), în calitate de parte căzută în pretenții, a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2.302,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariile expertului topograf și a apărătorului ales, achitate de reclamantă potrivit chitanțelor existente la dosar, cu mențiunea că autoritatea administrativ teritorială, în cadrul căreia funcționează comisia locală de fond funciar, este singura entitate care are patrimoniu și, drept urmare, singura care poate pune în executare obligațiile pecuniare stabilite în sarcina instituțiilor subordonate sau care funcționează în cadrul acesteia și cărora, prin lege, li s-a conferit calitate procesuală, deși nu au personalitate juridică și, implicit, patrimoniu.

Pârâta C. locală P. N. pentru aplicarea legilor fondului funciar a declarat recurs împotriva sentinței civile pe care o consideră netemeinică pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos:

Reclamanta V. M. a formulat, împreună cu sora sa, N. E., o cerere de reconstituire înregistrată sub nr. 3334/21.03.1991, prin care au solicitat restituirea suprafeței de 0,45 ha teren, iar prin adeverința nr. 555/03.03.1992 se confirmă validarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,5 ha conform evidențelor agricole pe anii 1959 – 1963, potrivit cărora autoarea a deținut la punctul Humărie 0,18 arabil și, în vatra satului, 0,05 ha curți și 0,27 ha arabil.

Arată că în anul 2005 a completat procesul-verbal de punere în posesie în vederea emiterii titlului de proprietate care a fost semnat de reclamanta V. M., nu și de pârâta N. E., deși aceasta a mai fost convocată prin adresele nr._/29.05.2008 și nr._/14.07.2008, însă, față de poziția procesuală a acestei pârâte, care a renunțat la dreptul său la instanța de fond, nu va mai face referire la aceasta.

În raport cu cele mai sus arătate, pârâta susține că instanța de fond nu a indicat considerentele pentru care i-a înlăturat susținerile, că actele de vânzare-cumpărare din anii 1932 și 1937 vizează aceeași suprafață și că reclamanta a mai cumpărat de la mama sa, în anul 1974, acest teren care urmează a fi diminuat din suprafața înscrisă în procesul-verbal de punere în posesie. Mai arată că suprafața de 1 ha teren pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr._/1932 autorului M. Ș., cu prilejul reformei agrare din anul 1921, se află pe raza comunei Gârcina, și nu pe raza municipiului P.-N. și că, în . justifică doar 0,32 ha, conform evidențelor agricole, și nu 7545 m.p. Susține că instanța trebuia să aibă în vedere terenul înscris în C.A.P. de autoare și pentru care s-a emis adeverința provizorie de proprietate și că pentru suprafața de 900 m.p. dobândită de autoare de la mama sa prin vânzarea-cumpărarea din anul 1974 nu se poate reține o nouă reconstituire.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată arată că nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să colaboreze pentru finalizarea procedurii de reconstituire.

În drept, sunt invocate prevederile art. 304 și următoarele Cod procedură civilă, 274 Cod procedură civilă.

Conform art. 42 din Legea nr. 1/2000 republicată prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Reclamanta V. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în motivare că acțiunea precizată are ca obiect obligarea pârâtei la întocmirea documentației și înaintarea acesteia către C. județeană N. în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 7545 m.p. teren situat în P. N., .. 115, și obligarea Comisiei județene N. la emiterea titlului de proprietate. Suprafața de 5000 de m.p. a fost primită cu titlu de zestre de mama sa, M. M., în anul 1937, de la bunicul M. Ș.. Tot în anul 1937, mama sa a cumpărat 5 prăjini de la B. C. C. și nu cota indiviză de 1/2, deoarece diferența de 3.200 m.p. era deținută de bunicul M. T. Ș., care a fost împroprietărit în urma reformei agrare din anul 1952. În anul 1932 exista o altă împărțire administrativ teritorială, însă, în raport de actuala împărțire, terenul se află pe raza municipiului P.-N., fiind stăpânit de autoarea M. M. și, în continuare, de ea, reclamanta V. M., fără ca vreo persoană fizică sau vreo instituție a statului să ridice vreo pretenție.

Susține că diferența dintre 5000 m.p. și 7545 m.p. i-a fost corect restituită de către instanță în urma unificării hotărârilor din anul 2010 ale celor două comisii intimate.

La termenul din data de 04.10.2012 tribunalul a solicitat Comisiei județene N. să depună hotărârea nr. 40/29.07.1991 emisă de C. județeană N., hotărâre despre care se face vorbire în adeverința provizorie de proprietate nr. 555/3.03.1992 (fila 4 dosar fond).

Din răspunsul comunicat de C. județeană N. (filele 45 – 46) rezultă că în mod greșit s-a menționat hotărârea nr. 40/29.07.1991 a Comisiei județene N. în adeverința provizorie nr. 555/03.03.1993, deoarece reconstituirea pentru 0,5 ha s-a făcut în baza hotărârii nr. 94/09.09.1991 (filele 72 – 73 dosar recurs).

Examinând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta nu este temeinică și va fi modificată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Astfel, prin hotărârea nr. 94/9.09.1991 a Comisiei județene N. s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,45 ha teren care a aparținut autoarei M. M., în favoarea moștenitoarelor V. M. și N. E. și s-a eliberat adeverința provizorie nr. 555/03.03.1992 pentru suprafața de 0,5 ha pentru aceleași moștenitoare. Însă, la termenul din data de 30.09.2010, pârâta N. E. a arătat că nu a formulat cerere de reconstituire pentru terenul din ..115, provenit de la autoarea sa, și că deține o locuință situată pe o suprafață provenită de la bunica sa.

Prin urmare, în raport cu principiul disponibilității părților, tribunalul va constata că reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,5 ha profită doar reclamantei V. M. și va analiza prezenta cauză în raport cu drepturile reclamantei.

Cu privire la întinderea și amplasamentul acestui teren, tribunalul constată că, prin cererea de reconstituire, reclamanta a cerut restituirea suprafeței de 0,45 ha, din care 0,18 arabil la punctul „Humărie” și 0,27 arabil în Vatra Satului. Aceste suprafețe se regăsesc în registrul agricol al autoarei M. Ș. M., alături de suprafața de 0,05 ha curți - construcții, totalul fiind de 0,5 ha în anul 1960. Însă, în anul 1962, autoarea figurează în rol cu o suprafață totală de 0,3 ha, din care 0,25 ha arabil și 0,05 ha curți - construcții. Coroborând datele corespunzătoare anului 1960 din registrul agricol, potrivit cărora în V. . 3200 m.p., cu datele corespunzătoare anului 1962, potrivit cărora acesta deține doar 0,30 ha, din care 0,25 ha arabil și 0,05 ha curți construcții, tribunalul constată că autoarea nu a mai deținut suprafața de 0,18 ha în punctul „Humărie”, astfel că reclamanta nu este îndreptățită la restituirea acestui teren, ci doar la 0,3 ha în V. .. Aceasta rezultă și din cererea de înscriere în GAC (fila 63 fond), prin care autoarea M. Ș. M. a solicitat înscrierea în GAC „Izvorul Belșugului” în anul 1965 cu suprafața de 0,3 ha teren arabil, iar partea socială să fie parcelată în grădina de lângă casă. Mai mult, prin cererea de chemare în judecată și pe tot parcursul procesului, precum și în recurs, reclamanta a susținut că întreaga suprafață de 5000 m.p. trebuie să îi fie restituită în ..115, abia în cuvântul la fond pe recurs făcând referire la terenul din punctul „Humărie”, susținând că este de acord cu motivul de recurs invocat de recurentă prin care se face referire la terenul din acest punct.

Tribunalul nu va reține susținerile recurentei potrivit cărora reclamantei i se cuvine suprafața de 0,18 ha la punctul „Humărie”, deoarece în speță reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut sub imperiul Legii nr. 18/1991, în forma inițială, act normativ care prin art. 10 stabilește dovezile în baza cărora se realizează restituirea, respectiv evidențe agricole, cereri de înscriere, registre agricole, cereri de înscriere, registre agricole de la data intrării în cooperativă, acte de proprietate, etc.

Ori, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit că autoarea a deținut teren la punctul „Humărie”, reclamanta nu poate recunoaște acest drept, deoarece din economia legilor fondului funciar și a regulamentelor de punere în aplicare ale acestora, adoptate anul 1991 până în prezent, rezultă că în sarcina comisiilor comunale, orășenești și municipale s-a instituit obligația respectării prevederilor legilor fondului funciar, acestea nefiind învestite cu drepturi de care să poată dispune.

Pe de altă parte, având în vedere faptul că hotărârea nr. 94/1991 a Comisiei județene N., prin care s-a restituit reclamantei suprafața de 0,5 ha, a intrat în puterea de lucru judecat cu privire la întinderea dreptului, caracter ce derivă din activitatea administrativ jurisdicțională a comisiilor județene – art. 52 alin. 1 din Legea nr. 1/200 republicată, tribunalul va analiza acțiunea reclamantei în raport de această suprafață pe care nu o poate diminua.

Se va constata astfel că, în suprafața de 5000 m.p. din .. 115 este inclus și terenul în suprafață de 825 m.p. pe care autoarea M. Șt. M. l-a dobândit împreună cu fostul soț C. C. B. în anul 1933 (filele 9 – 11 dosar fond). În anul 1973 C. C. B. a vândut fostei soții, M. Ș. M., cota indiviză din acest teren (filele 12 – 13 dosar fond), iar în anul 1974 M. M. a înstrăinat reclamantei suprafața de 800,32 m.p. tot din acest teren. Constatarea de mai sus derivă din susținerile recurentei și ale reclamantei, astfel că instanța nu va putea recunoaște dreptul de proprietate pentru 5000 m.p. separat de această suprafață. Totodată se va aprecia că nu se realizează o dublă reconstituire, reclamanta având posibilitatea obținerii titlului de proprietate și pentru terenul solicitat în anul 1974 conform prevederilor art. 27 alin. 2¹ din Legea nr. 18/1991 republicată.

Nu vor fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață totală de 7545 m.p., deoarece documentația prealabilă eliberării titlului de proprietate nu se poate întocmi decât în raport cu suprafața restituită, respectiv 5000 m.p., iar în cauză nu pot fi aplicate prevederile art. 6 alin. 2² din Legea nr. 1/2001 deoarece, pe de o parte deja s-a recunoscut un drept de proprietate pentru o suprafață mai mare decât avea înscrisă în evidențele agricole iar, pe de altă parte, nu se poate reține o corectare în sensul acestor prevederi a suprafeței deținute în fapt față de aceea din acte, câtă vreme diferența dintre suprafața din rol și aceea pretinsă este de 4545 m.p.

Totodată, față de susținerile din precizările la acțiune (fila 122 fond), tribunalul constată că dobândirea dreptului de proprietate ca urmare a stăpânirii în timp a unui teren nu se poate realiza pe calea procedurii prevăzută de legile fondului funciar, ci potrivit condițiilor prevăzute de dreptul comun.

Prin urmare, tribunalul constată că reclamanta este îndreptățită să obțină obligarea celor două comisii la întocmirea dosarului prealabil eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 5000 m.p. evidențiată în schița anexă raportului de expertiză fila 186 – 189 fond, între punctele: A,B,C,D,E,F,7,8,G,H,I,9,J,K,1,L,11,2,M,N,O,P3,4,5,12,R6,S,10,107,108,T,A.

În raport cu cele mai sus arătate, tribunalul va aprecia că instanța de fond a soluționat cererea reclamantei cu greșita aplicare a legilor fondului funciar.

Se va aprecia ca fiind greșită și dispoziția prin care a fost constatată caducă hotărârea nr. 94/9.09.1991 a Comisiei Județene N. deoarece, pe de o parte, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 0,45 ha după autoarea M. M. și a obținut 0,5 ha, neexistând vreo altă cerere de restituire după autorul M. Ș. sau pentru o suprafață mai mare după autoarea M. M., care să fie soluționate prin aceeași hotărâre nr. 94/1991 a Comisiei județene N. (caz în care instanța ar fi trebuit să analizeze hotărârea și să reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața apreciată a fi cuvenită), iar, pe de altă parte, împrejurarea că s-au găsit la măsurători terenuri în plus față de actele doveditoare nu atrage lipsirea de efecte juridice ale hotărârilor Comisiei județene ci, dimpotrivă, complinește hotărârea în faza punerii în posesie prin aplicarea prevederilor art. 6 alin. 2² din Legea nr. 1/2000 republicată.

Se va constata însă ca fiind nefondate susținerile recurentei privitoare la lipsa culpei în finalizarea procedurii de restituire, în opinia tribunalului aceasta aflându-se într-o eroare imputabilă asupra terenului ce urma a fi restituit. Chiar în ipoteza în care s-ar fi constatat îndreptățirea și la terenul de la punctul „Humărie”, în suprafață de 0,18 ha, refuzul pârâtei N. E. nu ar fi trebuit să constituie o tergiversare a procedurii în detrimentul reclamantei. Prin urmare, se constată că recurenta nu și-a mai îndeplinit atribuțiile prevăzute de actele normative în vigoare la momentul reconstituirii, respectiv anul 1991 până în prezent, și în special a prevederilor art. 5 din regulamentul în vigoare aprobat încă din anul 2005 prin H.G. nr. 890, astfel că datorează cheltuieli de judecată în condițiile art. 52 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 republicată.

Față de cele arătate, tribunalul constată că recursul este fondat și îl va admite în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va modifica în parte hotărârea recurată și va obliga C. locală P. N. să întocmească și să înainteze Comisiei Județene N. documentația integrală, prealabilă emiterii titlului de proprietate pe numele reclamantei V. M. pentru suprafața de 5000 m.p., teren situat în municipiul P. N., .. 115, județul N., reconstituit prin Hotărârea nr. 94/09.09.1991 a Comisiei Județene N..

De asemenea, va obliga pârâta C. județeană N. să emită titlu de proprietate pentru suprafața de 5000 m.p., după primirea documentației de la C. locală P. N..

Va înlătura dispoziția din sentință privind constatarea caducității Hotărârii nr. 94/1991 a Comisiei Județene N. și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, și se vor menține celelalte dispoziții din sentința recurată.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta C. locală P. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în P. N., județul N., împotriva sentinței civile nr. 4388 din data de 15.09.2011, pronunțată de Judecătoria P. N., în contradictoriu cu intimata - reclamantă V. M., domiciliată în P. N., .. 115, județul N., și intimatele - pârâte C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în P. N., ., nr. 27, județul N., și N. E., domiciliată în P. N., ., nr. 220, județul N..

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Obligă C. locală P. N. să întocmească și să înainteze Comisiei Județene N. documentația integrală, prealabilă emiterii titlului de proprietate pe numele reclamantei V. M. pentru suprafața de 5000 m.p., teren situat în municipiul P. N., .. 115, județul N., reconstituit prin Hotărârea nr. 94/09.09.1991 a Comisiei Județene N..

Obligă pârâta C. județeană N. să emită titlu de proprietate pentru suprafața de 5000 m.p., după primirea documentației de la C. locală P. N..

Înlătură dispoziția din sentință privind constatarea caducității Hotărârii nr. 94/1991 a Comisiei Județene N. și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte dispoziții din sentința recurată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi: 17.01.2013.

Președinte, Judecători, Grefier,

D. S. A. M. U., C. Ailuțoaei

L. F.

Red. D.S. – 12.02.2013

Tehnored. C.A. – 22.02.2013

2 ex.

Fond: C. V.