Anulare act. Decizia nr. 676/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 676/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 676/RC
Dosar nr._ - anulare act -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 26.11.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 676/RC
Instanța constituită din:
Președinte: D. M. - judecător
V. B. – judecător
C. B. - judecător
D. L. - grefier
La ordine venind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea M. D., domiciliată în municipiul Piatra N., .. 3, .. 15, județul N. împotriva deciziei civile nr. 500/RC din data de 17.04.2013, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. C., domiciliat în Caracal, ., județul O., I. V., domiciliată în București, sector 6, ., .. A, ., S. G. G., O. M., A. Z., L. D., domiciliați în ., județul N., R. E., domiciliată în C., ., ., județul D., S. C. G., domiciliat în Slatina, .. 8, ., județul O., T. E., domiciliată în Piatra N., .. 4, ., S. V. V. C. și S. V. A. M., ambii domiciliați în ., județul N., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și în care s-a dispus amânarea pronunțării la 26.11.2014 când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației în anulare, tribunalul constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 500/RC din 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de pârâții R. E., L. D., A. Z., Stoina G. G., T. E. și S. C. G., împotriva sentinței civile nr. 3396 din 07.06.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N..
A fost modificată în totalitate sentința recurată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă vizând anularea Certificatului de moștenitor nr. 742/25.10.1976, formulată de reclamanta M. D..
A fost obligată intimata M. D. să-i plătească recurentei R. E. suma de 506 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Pentru a pronunța decizia, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 3396/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active ca nefondată, și în consecință:
A fost admisă cererea formulată de reclamanta M. D., în contradictoriu cu pârâții I. (S.) V., S. G., A. Z., L. D., R. E., S. C.G., T. E., S. V. C. și S. A. M., având ca obiect anulare certificat de moștenitor, sens în care s-a anulat în parte certificatul de moștenitor nr.742 din 25.10.1976 în ceea ce privește reținerea la masa de partaj a defunctei S. A. a cotei de 1/1 din bunurile înscrise în act, respectiv casă de locuit și teren aferent construcției, cota defunctei S. A. din aceste bunuri fiind de 5/8.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În privința prescriptibilității sau imprescriptibilității acțiunii în anularea certificatului de moștenitor, a reținut că o asemenea acțiune nu este o acțiune de sine stătătoare, ci o acțiune grefată pe acțiunile care sancționează direct drepturile moștenitorilor sau, după caz, ale terților, fiind necesar a se stabili așadar dacă dreptul pretins a fi încălcat este sau nu supus prescripției extinctive. Ca atare, s-au făcut următoarele distincții: când cel care solicită anularea certificatului de moștenitor a participat la procedura succesorală notarială și a consimțit la eliberarea certificatului, anularea certificatului poate fi cerută numai pentru vicii de consimțământ sau pentru incapacitate, ipoteză în care, fiind vorba despre o nulitate relativă, acțiunea este supusă prescripției extinctive, ori pentru cauze de nulitate absolută, ipoteză în care acțiunea este imprescriptibilă extinctiv; cel care nu a participat la procedura succesorală notarială, întrucât mențiunile din certificatul de moștenitor îi sunt opozabile până la proba contrarie, poate solicita instanței să constate calitatea sa de moștenitor și stabilirea drepturilor fiecărui moștenitor, ipoteză în care acțiunea în anularea certificatului de moștenitor deja emis are caracterul unei acțiuni în constatare, imprescriptibilă extinctiv ori, nefiind moștenitor poate contesta cuprinderea în masa de partaj a unui bun proprietatea lui, ipoteză în care acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este guvernată de regulile aplicabile acțiunilor reale.
Față de aceste considerente, judecătorul fondului a arătat că soluția respingerii excepției prescripției se impune, dincolo de împrejurarea că nu s-a făcut vreo dovadă că reclamanta ar fi cunoscut acest certificat de moștenitor mai înainte de anul 2008, când a fost demarată acțiunea de partaj succesoral de pe urma bunicului său.
De asemenea, în privința excepției lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este descendent de gradul II a defunctului S. G. (bunicul său). Acesta a decedat în anul 1953, în urma acestuia rămânând 9 copii, primul din căsătoria cu S. A., iar ceilalți 8 din căsătoria cu S. A.. Copilul rezultat din căsătoria lui S. G. cu S. A. este M. A., decedată la rândul său în anul 2009.
Reclamanta M. D. este descendentul său direct, alături de M. R., M. D., M. N., B. L.. Aceștia din urmă nu au fost citați în calitate de reclamanți în cauză dat fiind că prezenta cerere nu a fost demarată de M. A., fiind promovată după decesul său de M. D., iar în lipsa manifestării de voință exprese citarea lor în calitate de reclamanți nu este posibilă, conform declarațiilor depuse la dosar M. R. și B. L. au arătat că renunță la orice drepturi succesorale. Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză nu se poate vorbi despre o coparticipare obligatorie așa încât formularea prezentei acțiuni numai de către unul dintre moștenitori este admisibilă.
S-a mai reținut că actul cu privire la care se solicită anularea este certificatul de moștenitor nr.742/1976 eliberat de pe urma defunctei S. A.. În acest înscris sunt menționați cei 8 descendenți direcți rezultați din căsătoria acestei defuncte cu S. G., iar masa succesorală consemnată în cuprinsul său este compusă dintr-o casă de locuit și terenul aferent situate în ., jud. N., pe care defuncta le-ar fi dobândit prin moștenire de la defuncții săi părinți, decedați de peste 30 de ani. Solicitarea reclamantei de anulare privește în esență cota de 1/1 din aceste bunuri, susținerile sale fiind că bunurile respective au fost bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei dintre S. A. și S. G., iar cota cuvenită defunctei este de 5/8, iar nu de 1/1.
Față de această împrejurare, instanța de fond a apreciat că în calitate de succesibil al defunctului S. G., are calitate procesuală activă în prezenta cauză, orice persoană care justifică un interes având deschisă calea acestei acțiunii în anulare, iar nu doar moștenitorii celui de pe urma căruia s-a emis certificatul de moștenitor. Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995, aplicabilă în cauză, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea acestuia și restabilirea drepturilor lor.
În privința fondului cauzei, instanța a reținut că defunctul S. G. (bunicul reclamantei, cu privire la care se dezbate succesiunea în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Piatra N.) a încheiat două căsătorii, prima cu S. A., din care a rezultat M. A. (mama reclamantei), iar cea de a doua cu S. A., din care au rezultat 8 copii: S. C., S. V., S. N., R. E., A. Z., S. I., S. G., O. A.. De asemenea, parte din aceștia au decedat, conform actelor de stare civilă depuse la dosar, fiind citați în cauză moștenitorii acestora S. C. G., L. D., S. V. C. și S. A. M., S. V., T. A., ținându-se seama și de arbore genealogic aflat la fila 95 dosar.
Din probatoriul administrat, deși în certificatul de moștenitor s-a consemnat cota de 1/1 din casa de locuit și terenul aferent situat în satul Șerbești, ., jud. N. ca aparținând defunctei S. A., în fapt bunurile respective au fost dobândite de aceasta și soțul său defunct S. G., în timpul căsătoriei lor.
Față de această situație de fapt judecătorul fondului a reținut următoarele:
Nu s-a dovedit de către pârâți și nici nu au fost contrazise susținerile reclamantei privind împrejurarea că părinții defunctei S. A. nu au locuit și trăit în ., nedemonstrându-se nici că ar fi avut proprietăți pe raza acestei comune pentru ca în acest fel să le lase moștenire fiicei lor, S. A..
În registrul agricol al comunei Ș. cel M. și potrivit relațiilor comunicate de aceasta, bunurile respective au fost înscrise ca aparținând ambilor soți, începând cu anul 1951. S-a mai menționat că aceștia figurau înscriși cu 2 imobile case de locuit, unul construit în anul 1925, iar al doilea construit în anul 1950 (obiectul cauzei fiind constituit de cel de al doilea).
Împrejurarea că imobilele înscrise certificatul de moștenitor au fost dobândite de soții S. G. și S. A. rezultă atât din registrul agricol, cât și din sentința civilă nr.2071/1979 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în care se menționează chiar aceste bunuri și faptul că au aparținut ambilor soți. Pe de altă parte, acest aspect este recunoscut și de pârâta R. E. la termenul de judecata din data de 05.04.2012, aceasta precizând în plus că această casă nu era terminată și nu era locuibilă, fiind finalizată prin contribuția fraților săi S. C. și S. I., defunctul S. G. decedând în anul 1953.
Față de aceste împrejurări și dat fiind că nu s-a dovedit o cotă distinctă de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, prezumându-se că această cotă este de ½ pentru fiecare dintre soți, instanța a admis cererea și a anulat în parte certificatul de moștenitor nr.742/1976 în ceea ce privește reținerea la masa de partaj a defunctei S. A. a cotei de 1/1 din bunurile casă de locuit, construită din cărămidă, acoperită cu draniță, compusă din 3 camere, antreu, cămară și beci și terenul aferent acesteia, în condițiile statutului CAP și Legilor nr.58 și 59/1974, cota defunctei S. A. din aceste bunuri fiind de 5/8 (cota de ½ dobândită în condițiile regimului comunității de bunuri al soților la care se adaugă cota de ¼ cuvenită prin moștenire de la soțul său S. G.).
Totodată, judecătorul fondului a motivat că simplul fapt că descendenții defunctei S. A. au contribuit într-o anumită măsură la edificarea sau la finalizarea construcției, nu le conferă acestora un drept de proprietate asupra imobilului, ci numai un drept de creanță ce poate fi valorificat în alte condiții decât prezenta acțiune.
În ceea ce privește partajarea deja a acestor imobile, conform sentinței civile nr .2071/1979 pronunțată de Judecătoria Piatra N. nu poate conduce la o altă soluție în cadrul acestui dosar, de vreme ce în privința reclamantei această hotărâre judecătorească nu este opozabilă, iar o eventuală contrarietate între hotărârile judecătorești de asemenea va fi remediată în cadrul căilor legale.
Instanța de fond a mai reținut că simplu fapt că s-ar putea ajunge la o contrarietate de hotărâri nu este suficient pentru a respinge această acțiune, așa cum s-a solicitat de către pârâți, întrucât în esență în cuprinsul acelei hotărâri se menționează că bunurile casă de locuit și teren au aparținut defuncților S. G. și A., iar nu doar defunctei S. A..
La data de 25.09.2012, reclamanta M. D. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 3396/07.06.2012 cu privire la originea terenului aferent construcției ce a făcut obiectul dosarului, susținând că s-a trecut eronat că acesta a fost dobândit de defunctul bunic al reclamantei – S. G., împreună cu cea de a doua soție, S. A..
Instanța de fond prin încheierea pronunțată la data de 15.11.2012 a respins cererea ca nefondată, dat fiind că solicitarea efectuată nu poate fi încadrată drept o eroare materială în accepțiunea art. 281 Cod procedură civilă, chestiunea subliniată de reclamantă privește susținerile făcute de părți și nicidecum cele reținute de instanță.
Împotriva sentinței civile nr. 3396/07.06.2012 au formulat recurs pârâții S. G. G., Amanolaiei Z., L. D., S. C. G., T. E., și R. E., criticând sentința ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
M. A. are calitate de moștenitor după defunctul S. G., iar conform certificatului de moștenitor nr. 742/25.10.1976, calitatea de moștenitor după defuncta S. A. o au pârâții.
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor propuși de pârâți, cât și din interogatoriul luat de instanța de fond, imobilul în cauză a fost edificat de copiii defunctei S. A. și anume de S. I. și S. C., întrucât S. G. în perioada edificării casei era o persoană în vârstă fără posibilități materiale, de aceea nu a avut nicio contribuție fizică și nici pertinentă la edificarea imobilului de locuit.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că Rusenescu E. a recunoscut la termenul de judecată din data de 05.04.2012 că imobilul nu era terminat și nu era locuibil, declarațiile recurentei și a celorlalți martori arătau că imobilul a fost edificat de S. I. și C., iar lucrările au fost în parte finalizate de soții Rusenescu, care și în prezent lucrează la acest imobil. În mod greșit judecătorul fondului reține că S. I. și C. au dreptul de a formula o acțiune în pretenții, în cauză nu s-a formulat nicio cerere reconvențională, întrucât au solicitat doar respingerea acțiunii privind anularea certificatului de moștenitor, sultele și datoriile au fost achitate prin partajul soluționat pe cale amiabilă în anul 1979.
Astfel, recurenții au mai arătat: din copia registrului agricol deschis pe numele defunctei S. A. aferent perioadei 1959-1963, se poate observa că este înscris, ca făcând parte din membrii gospodăriei, S. I. (I.) – fiul defunctei care a edificat casa, fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate.
A mai arătat că, în baza sentinței civile nr. 2071/26.04.1979, a fost atribuit imobilul care face obiectul prezentei acțiuni, pârâtei Rusescu E., care a realizat o . îmbunătățiri, întrucât acesta se afla într-o stare avansată de degradare – hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat și pe care reclamanta ar fi trebuit să o atace, în situația de fapt existând contrarietate între hotărâri.
Pe de altă parte, a mai susținut că suprafața de teren aferentă casei de locuit este proprietatea exclusivă a defunctei S. V. A., care a fost împroprietărită după primul soț B. M.M la reforma agrară din anul 1921 cu suprafața de 5000 m.p și după fiul său B. M. I. la reforma agrară din 1945 cu suprafața de 2,5 ha.
Recurenții au criticat sentința pe motiv că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut stabilind și cota defunctei de 5/8 în loc de 1/1, deși reclamanta a solicitat doar anularea certificatului de moștenitor, pentru ca mama sa M. A. să poată beneficia de parte de moștenire care i se cuvine, respectiv de a fi înscrisă și aceasta în cuprinsul acestui act.
Pentru aceste motive, au solicitat admiterea cererii de recurs și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 6 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimata-reclamantă M. D., prin întâmpinarea depusă la file 25-26, și-a susținut în principal mențiunile din cererea de chemare în judecată, solicitând însă și cereri noi, direct în recurs, respectiv despăgubiri materiale și morale în valoare de_ euro din partea celor care au ocupat și stăpânit ilegal, abuziv bunurile și care au beneficiat de avantaje materiale de pe partea care i s-ar fi cuvenit mamei sale de la S. G.. N. pentru terenul din câmp și de la R. E. pentru casă și terenul aferent, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 10 milioane lei.
Tribunalul, analizând hotărârea sub aspectele criticate și din oficiu, precum și în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi reținute:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N., astfel cum a fost precizată la data de 17.02.2012 (fila 8-10 dosar fond), reclamanta M. D. a solicitat să se declare nul absolut pentru cauză ilicită certificatul de moștenitor nr. 742/25.10.1976 eliberat de notariatul de Stat în dosarul nr. 742/1976.
În motivare, reclamanta a arătat că actul menționat este un document fals, întrucât defuncta S. A., cu ultimul domiciliu în ., județul N., nu a moștenit casa la care se face referire în certificatul de moștenitor, de la părinții săi M. V. și I., întrucât aceștia au trăit și locuit în comuna Girov, . în ., aceasta neputând beneficia de întreaga avere rămasă de pe urma soțului său S. G., întrucât acesta a mai fost căsătorit cu S. A., căsătorie din care a rezultat M. A. (mama reclamantei).
În fapt, S. G. a avut două căsătorii.
Din prima căsătorie încheiată cu S. A. a rezultat M. A. – mama reclamantei M. D., precum și frații acesteia M. N., M. D., M. R. și B. L. - care însă au renunțat la calitatea de reclamant în cauza pendente, precum și la dreptul succesoral – potrivit declarațiilor de la filele 128-129 dosar fond.
Din a doua căsătorie cu S. A. au rezultat în calitate de fii și fiice: S. C. (decedat, reprezentat prin S. G.), S. V. (decedată, reprezentată prin Leuțtean D.), S. N. (decedat, reprezentat prin strănepoții S. C. și S. A.), R. E., A. Z., S. G., S. I. (decedat, reprezentat prin S. V.) și O. M. (decedată, reprezentată prin T. A.) – care au calitatea de pârâți în prezenta cauză.
Astfel, după decesul celei de a doua soții, S. A., s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 742/25.10.1976 (contestat de către reclamantă), în care în calitate de moștenitori apar - pârâții - fii și fiice din a doua căsătorie a lui S. G., iar masa succesorală se compunea din imobilul construit în satul Șerbești, ., precum și terenul aferent acestuia, notarul de stat făcând mențiunea că acestea au fost dobândite de defunctă prin moștenire de la părinții săi decedați de peste 30 de ani.
Reclamanta M. D. a contestat tocmai această mențiune arătând că acest imobil a fost ridicat de S. G., că are calitatea de bun comun, iar cota soției supraviețuitoare nu poate fi de 1/1 cum greșit s-a înscris în certificat, ci de 5/8, motiv pentru care a solicitat anularea acestui act.
Legiuitorul a dispus că după eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera un alt certificat, decât în situațiile prevăzute astfel cum este prevăzut prin dispozițiile art. 115 din Legea nr. 36/1995 republicată.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 119 alin. (1): „Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) se pot adresa și notarului public în scopul încheierii unui act autentic care să ateste soluționarea pe cale amiabilă a diferendului. În această situație se eliberează un nou certificat. Această procedură nu se aplică cu privire la certificatul de vacanță succesorală.
(3) Până la soluționarea diferendului pe cale amiabilă prin încheierea actului notarial sau până la anularea certificatului de moștenitor prin hotărâre judecătorească, acesta face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
(4) În cazul anulării certificatului de moștenitor total sau parțial, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătorești definitive. În acest scop, instanțele judecătorești au obligația să trimită la biroul notarului public competent în soluționarea cauzei o copie de pe hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, dacă acesta a fost cerut în timpul judecății”.
În cauza pendinte, Tribunalul reține că reclamanta nu a dovedit calitatea de moștenitor acceptant după autoarea sa M. (S.) A., (decedată în anul 2009), la succesiunea defunctului S. G. (decedat în anul 1953).
În această perioadă din 1953 și până în 1979 nu a făcut acte de acceptare a succesiunii defunctei și ca atare dreptul succesoral nu a fost dovedit în cauză de către reclamantă.
Dimpotrivă, recurenții - pârâți au dovedit dreptul succesoral după autorii defuncți, atât prin declararea acceptării succesiunii ca urmare a emiterii și eliberării certificatului de moștenitor nr. 742/25.10.1976, cât și ulterior prin desăvârșirea partajului succesoral în 1979 când s-a pronunțat sentința civilă nr. 2071 din 26.04.1979 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr. 1914/1979 (filele 211-212), unde este înscrisă în masa succesorală rămasă după defuncții S. G. și S. A.: „casa situată în perimetrul construibil al satului Șerbești, ., județul N., construită din cărămidă și acoperită cu draniță, compusă din trei camere, antreu, cămară și beci, precum și din terenul aferent clădirii potrivit statutului C.A.P și legilor nr. 58 și 59/1974”.
Mai mult de atât, calitatea de bun comun al masei succesorale a fost dovedită și prin copia registrului agricol al locuitorului S. G. și A. fila 5-6 dosar fond confirmată de . prin primar, care prin adresele nr. 726/07.03.2012 și nr. 132/13.01.2011 (fila 207 și 210) au arătat că în registrul agricol din perioada 1951-1955, la fila 27 figurează înscriși S. A. și S. G. cu un număr de opt copii – recurenții-pârâți din prezenta cauză, iar la rubrica construcții se regăsesc înscrise două case de locuit, având anul construirii 1925 și 1950, ca bunuri comune, nefiind menționată prima căsătorie a lui S. G..
Coroborându-se aceste înscrisuri cu declarațiile de martorilor audiați de instanța de fond: G. D. (fila 223), P. V. (fila 224) și U. N. (fila 225) din care reiese că în perioada edificării casei, S. G. era o persoană în vârstă fără posibilități materiale la edificarea imobilului, a fost ajutat de către copii săi S. I. și S. C., iar lucrările au fost în parte finalizate de către soții R., întrucât acesta a fost atribuit lui R. E. ca urmare a partajului realizat în 1979.
În ceea ce privește suprafața de teren aferentă casei de locuit, s-a constatat că aceasta este proprietatea exclusivă a defunctei S. V. A., care a fost împroprietărită după primul soț B. M.M la reforma agrară din 1921 cu o suprafață de 5000 m.p și după fiul său B. M. I. la reforma agrară din 1945 cu 2,5 ha – aspect care nu a fost contestat de către intimata-reclamantă.
Pe de altă parte, mențiunile din certificatul de moștenitor fiind declarative, drepturile succesorale invocate de succesori se analizează doar într-un partaj succesoral în care în urma probatoriului administrat de instanța de judecată, se analizează și se stabilesc: calitatea de moștenitor, cotele, masa succesorală, etc., nimic nu a împiedicat-o pe intimata-reclamantă M. D. să realizeze o astfel de acțiune în justiție.
Or, în procesul civil cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească prin mijloacele de probă prevăzute de legiuitor potrivit dispozițiilor 1169-1170 Cod civil.
Cum în cauza pendinte, reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale din petitul acțiunii, astfel cum a fost precizată la filele 8-10 dosar fond, precum și în lipsa dovezii de acceptare a moștenirii de către aceasta, Tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, a admis recursul pârâților și a modificat în totalitate sentința recurată, sens în care a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 742/25.10.1976.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat-o pe intimata M. D. să plătească recurentei R. E. cheltuieli de judecată la fond și în recurs în sumă de 506 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva deciziei civile nr. 500/RC din 26.11.2014 pronunțată de Tribunalul N., a formulat contestație în anulare petenta M. D., aceasta solicitând: anularea deciziei contestate, menținerea sentinței civile nr. 3396/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N., ca temeinică și legală, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației în anulare, contestatoare a arătat inițial că decizia a fost pronunțată de către un alt complet de judecată decât cel afișat și care nu a fost prezent în ședința de judecată din data de 03.04.2013; că la data desfășurării ședinței, nu s-a anunțat nicio schimbare a completului, așa cum reiese din fișa dosarului nr._ . în ziua de 03.04.2013, figurau pe listă, înainte de proces, dimineața, domnii judecători M. D., B. V. și B. C., iar la pronunțarea din 17.04.2013, apărea un alt complet de judecată, unde apărea un alt nume, d-l judecător M. D.. Precizează că, având pe rol multe procese, a ajuns să-i cunoască fizic pe judecătorii tribunalului.
În acest sens, mai arată că, public, nu s-a anunțat nicio schimbare a completului, deși în toate țările lumii, se anunță completul care va prezida ședința.
Mai arată contestatoarea că, pentru ziua de 03.04.2013, erau anunțate două procese, într-unul singur, anulare certificat de moștenitor și îndreptare eroare materială, aspect ce reiese din cele două citații, pe care le-a primit la date diferite, 6 și 19.02.2013, cererea de recurs având același conținut. Petenta știe că cererile de îndreptare eroare materială se soluționează în camera de consiliu, pentru care a primit și citație, considerându-se necesară prezența părților. Menționează că nici până în prezent cu cunoaște în ce constă eroarea materială, pentru că la proces nu s-a discutat nimic despre aceasta; mai mult, neavând avocat, trebuia să se judece acest aspect, fiind întrebată numai dacă este mulțumită de hotărârea de la fond.
Prin precizările formulate la data de 26.11.2013 (fila 50 dosar), contestatoarea și-a completat motivele contestației în anulare, astfel:
Arată că, prin memoriile adresate Judecătoriei Piatra N., a prezentat documente legale, prin care susține și dovedește dreptul defunctei sale mame, M. A., dar și dreptul său, în calitate de descendenți legali gr. I și II, după defunctul bunic, S. G., decedat în 1953, petenta s-a adresat instanței de judecată pentru anularea Certificatului 742/1976, întrucât este un fals obținut prin tăinuire și înșelăciune de către pârâți, pentru a o lipsi pe mama sa de drepturile legale ce i se cuvin, prin dosarul nr._ . Acesta a fost anulat numai parțial, pentru a da posibilitatea mamei sale și pentru a putea beneficia și ea în calitate de fiică moștenitoare după tatăl ei.
Consideră că acest act trebuia anulat în întregime și nu parțial, pentru că este un fals deoarece pârâții au putut prezenta dovezi că terenul aferent și casa bunicului său, ar fi fost dobândite de la părinții numitei S. A., care nu au avut nicio legătură cu această comună, ea rămânând orfană de mamă de la 2 ani, fiind crescută de tată, care nu a contribuit cu nimic la bunăstarea acesteia, fiind aducă după cea dintâi căsătorie cu numitul B., de la Gura Văii, . și pe terenul bunicului, acesta fiind moștenire de la străbunicii petentei, S. V. și Z..
Mai mult, pârâții și-au schimbat opinia susținând apoi că bunurile, casa și terenul, ar aparține în exclusivitate numitei S. A., ca provenind din împroprietăririle primului ei soț, B. M. I., și fiului acesteia după primul și al doilea război mondial, ceea ce contrazice titlurile de proprietate eliberate de la Arhivele Statului și adeverințele emise de primăria Ș. cel M., care arată clar locul unde s-au făcut împroprietăririle, în extravilan și nu în grădina străbunicilor săi. Prin contestațiile depuse la dosar, nu a contestat probleme legate de competența sau necompetența instanțelor de recurs sau constituirea completelor de judecată, întrucât nu aceasta hotărăște în aceste probleme. A solicitat respectarea cererii inițiale, pârâții să dovedească legalitatea certificatului de moștenitor, ceea ce nu au putut face. Întreabă petenta, cine le-a dat acordul să moștenească numai ei dacă proprietarii de drept erau morți, iar nimeni nu le-a vândut sau donat bunurile.
Cu privire la faptul că petenta nu ar fi moștenitor acceptant, arată că a dovedit prin actele depuse la dosar, care arată că îndeplinește toate condițiile legale, conform art. 1108 din Codul civil, pct. 3, că a acceptat succesiunea în totalitate, folosind deja o parte din terenurile pentru care are hotărâre definitivă și irevocabilă, sentința civilă nr. 6258/21.11.2010 și decizia civilă nr. 1080/10.11.2011, dar pârâții refuză să facă ieșirea din indiviziune și să-i dea dreptul la folosirea terenului din curtea casei bunicului său – 2740 mp conform Titlului de proprietate 61/1458/16.06.1995, pentru acre va formula acțiune în revendicare. Numai calitatea de moștenitor îi dă dreptul să facă orice act către instanță, care arată clar că este succesibil. Solicită ca pârâții să facă dovada că ea sau mama sa ar fi renunțat la succesiune, cu declarații notariale de renunțare la succesiune (art. 111 Cod civil).
Consideră petenta că, atâta timp cât la dosarul cauzei se primește un act ilicit, instanța de recurs nu poate da o hotărâre în temeiul unui act fals, dovedit fals, pentru că pârâții nu au putut prezenta dovezi legale în susținerea lor. Arată petenta că nu putea prevedea ce vor inventa pârâții, de aceea după darea hotărârii a prezenta înscrisuri doveditoare cu împroprietăririle numiților B.. Precizează că atâta timp cât există o hotărâre definitivă și irevocabilă, 1080/10.11.2011, instanța de recurs nu poate da o hotărâre potrivnică, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Contestatoarea a mai formulat noi precizări la contestație, la data de 25 iunie, prin care arată următoarele:
Reiterează faptul că decizia contestată a fost dată de către un alt judecător decât cel care a fost prezent la dezbaterea în fond a cauzei, respectiv hotărârea a fost dată pe data de 17.04.2013 de către d-na judecător M. D., dar care nu a fost prezentă în ședința din 03.04.2013, la dezbaterea în fond a cauzei participând un alt judecător. Astfel, susține contestatoarea, devin incidente dispozițiile art. 304 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora ,,se poate cere casarea unei hotărâri atunci când hotărârea s-a dat de către un alt judecător decât cel care a participat la dezbaterea în fond a pricinii”. Cu ocazia tuturor proceselor care au înrâurire din dosarul nr._, inclusiv cel de revizuire cu nr._, acest fapt a fost total ignorat, iar pârâta Rusenescu E. se bucură de drepturi ce nu i se cuvin, obținute prin înșelăciune, iar ea, petenta, este obligată să-i plătească cheltuieli de judecată în locul defunctei sale mame, M. A., ceea ce i se pare un abuz. Numita Rusenescu E. a câștigat procesul cu susțineri false, dar nu și cu dovezi legale, căutând să inducă în eroare organele justiției. Analizând cu atenție actele depuse la dosar, se vede clar că pârâta Rusenescu este cea mai interesată, pentru că fără nicio dovadă legală stăpânește casa și terenul aferent, ce au aparținut și bunicului contestatoarei, S. G.. Consideră că instanța trebuia să se sesizeze din oficiu privitor la încălcarea art. 304/2 Cod procedură civilă.
Invocă în susținerea contestației că procesul este nul, conform art. 318 pct. 1 Cod procedură civilă, pentru că instanța a admis recursul pârâților, dar nu a analizat conținutul cererii sale inițiale, acela privind existența certificatului de moștenitor 742/1976, care este un fals, fapt ce a fost total ignorat, ba dimpotrivă, apreciat, dar în baza acestui fals, R. E. este stăpână pe ceea ce nu i se cuvine.
Contestatoarea a mai formulat noi precizări la contestație, la data de 26.11.2014, prin care reiterează aspecte ale situației de fapt, mai sus prezentate, aceasta insistând asupra faptului că, în repetate rânduri, a solicitat judecarea cererii sale inițiale, ca pârâții să dovedească legalitatea actului de moștenitor, dreptul de a locui în gospodăria bunicului, în condițiile în care dezbaterea succesiunii după acesta nu s-a realizat, iar aceștia nu dețin vreun titlu de proprietate.
Arată că dezbaterea cauzei nu s-a făcut niciodată, întâmpinarea pârâților referindu-se numai la solicitarea de a i se respinge cererea sa și de a pretinde cheltuieli de judecată, considerând-o o sursă de câștig, fiind totodată și amenințată.
Mai arată că nu a avut loc niciodată dezbaterea cererii sale în recurs, cererea fiind ignorată și blocată, special pentru a nu i se dea drepturile cu privire la faptul că nu ar fi moștenitor acceptant, îndeplinind toate condițiile legale conform art. 1108 Cod civil, pct. 3, în sensul că a făcut toate demersurile în nume propriu, după decesul mamei, folosind deja o parte din terenurile pentru care are hotărâre definitivă și irevocabilă, sentința civilă nr. 6258/21.11.2010 și decizia civilă nr. 1080/10.11.2011. menționează că pârâții refuză sa facă ieșirea din indiviziune și nu-i dau petentei partea ce i se cuvine din averea bunicului, 2740 mp conform Titlului de proprietate nr. 61/1458/16.06.1995.
După ce reiterează o parte din motivele contestației în anulare mai sus arătate, contestatoarea mai arată că în recurs s-a încălcat legea, deoarece nu i s-a explicat că îi trebuie reprezentare juridică, petenta neavând pregătire juridică de specialitate, cu toate că la celelalte procese din aceeași zi ceilalți oameni au fost atenționați în acest sens.
În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestației, anularea deciziei contestate, rejudecarea cauzei, întoarcerea executării silite către Rusenescu E.; cu cheltuieli de judecată.
În cauză au formulat întâmpinare intimații Rusenescu E. L. D., A. Z., S. G. G., T. E. S. C. G., prin care solicită respingerea contestație în anulare, ca nefondată; în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorar de avocat.
În cuprinsul întâmpinării, intimații invocă următoarele aspecte:
Din lecturarea prezentei cereri, au dedus că, contestația este întemeiată pe dispozițiile art. 317(1) punct 2 Cod procedură civilă, care prevede: când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Aceste dispoziții vizează situația în care părțile, instanța din oficiu, nu au invocat excepția de necompetență absolută. Se are în vedere așadar, judecarea cauzei de către o instanță care este necompetentă absolut material și teritorial.
Motivul prevăzut de art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă nu poate fi utilizat prin analogie la alte situații decât cele expres reglementate. Astfel, nu poate fi utilizat pentru invocarea încălcării normelor referitoare la compunerea (constituirea) completului de judecată, deoarece acestea, chiar dacă sunt așezate de legiuitor în capitolul Competența instanțelor judecătorești, sunt norme de organizare judecătorească, iar nu de competență. De altfel, susținerea contestatoarei că instanța de recurs nu trebuia să admită recursul declarat de intimați, întrucât s-a încălcat legea, anulând un drept al mamei mele și nici o lege din lume nu-i poate lua dreptul la moștenire, nu vizează competența instanței, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă: Tribunalul judecă ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. Prin urmare, motivul invocat de contestatoare cu privire la constituirea completului de judecată și necompetența instanței de recurs este nefondat.
Intimații solicită respingerea contestației în anulare menținerea deciziei civile nr. 500/RC/l 7.04.2013 ca fiind temeinică și legală.
Analizând contestația în anulare formulată de contestatoarea M. D. împotriva deciziei civile nr. 500/RC din 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în raport de motivele invocate, Tribunalul constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În prim rând, contestatoarea - reclamanta M. D. a invocat ca motiv de contestație în anulare faptul că decizia de recurs nr. 500/RC din 26.11.2014 pronunțată de Tribunalul N., a fost pronunțată de către un alt complet de judecată decât cel afișat și care nu a fost prezent în ședința de judecată din data de 03.04.2013; că la data desfășurării ședinței, nu s-a anunțat nicio schimbare a completului, așa cum reiese din fișa dosarului nr._, iar în ziua de 03.04.2013, figurau pe listă, înainte de proces, dimineața, domnii judecători M. D., B. V. și B. C., iar la pronunțarea din 17.04.2013, a apărut un alt complet de judecată, având în componență pe d-l judecător M. D.. În susținerea acestui motiv, ulterior contestatoarea a precizat că hotărârea a fost dată pe data de 17.04.2013 de către d-na judecător M. D., dar care nu a fost prezentă în ședința din 03.04.2013, la dezbaterea în fond a cauzei participând un alt judecător.
Față de aceste împrejurări invocate, contestatoarea a susținut că devin incidente dispozițiile art. 304 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora ,,se poate cere casarea unei hotărâri atunci când hotărârea s-a dat de către un alt judecător decât cel care a participat la dezbaterea în fond a pricinii
Motivele susținute de contestatoare privind compunerea completului de judecată, astfel cum au fost analizate anterior, nu corespund realității fiind evident nefondate. Astfel, cu privire la soluționarea dosarului de recurs nr._ a fost legal investit completul de judecată R3, constituit din judecătorii D. M., V. B. și C. B.. Prin procesul verbal nr. 07 din 03.04.2013 privind Registrul de absență a judecătorilor din instanță, întocmit de președintele Secției I-a Civilă a Tribunalului N., s-a constatat că d-l judecător C. B., în perioada 01-05.04.2013 se află în concediu medical, astfel că în ședința din data de 03.04.2013 a completului de judecată R3, având componența menționată, d-l judecător C. B. a fost înlocuit cu d-l judecător M. D., potrivit programării de permanență la materia „Minori și familie”, precum și „Procese funciare –alte cauze” din ziua de 03.04.2013(fila 43, ds. nr._ ).
În aceste condiții, în ședința publică din 03.04.2013 a completului R3, format din D. M., V. B. și D. M. au avut loc dezbaterile în fond asupra recursului declarat de către pârâții S. G. G., Amanolaiei Z., L. D., S. C. G., T. E., și R. E. împotriva sentinței civile nr. 3396/07.06.2012 a Judecătoriei Piatra N.. Prin încheierea de ședință din 03.04.2013, față de complexitatea cauzei și având nevoie de timp pentru a delibera, s-a dispus amânarea pronunțării la data de 10.04.2013. Ulterior, prin încheierea de ședință din 10.04.2013, în vederea constituirii legale a completului de judecată (d-l judecător D. M. aflându-se în concediu de odihnă aprobat), s-a dispus amânarea pronunțării la data de 17.04.2013, când a fost pronunțată decizia civilă nr. 500/RC din 17.04.2013 de către completul legal investit prin procesul verbal nr. 07 din 03.04.2013 întocmit de președintele Secției I-a Civilă a Tribunalului N., respectiv format din d-nii judecători D. M., V. B. și D. M.. Prin urmare, motivele susținute de către contestatoare privind compunerea acestui complet sunt nereale.
În același timp, față de motivele respective privind compunerea completului de judecată care a pronunțat decizia civilă nr. 500/RC din 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul N., se poate considera contestația în anulare formulată în cauză ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 317 (1) punct 2 Cod procedură civilă care prevede: hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Dispoziția textului este de strictă interpretare, ca excepție de la principiul autorității de lucru judecat de care se bucură decizia de recurs contestată, fiind irevocabilă. În aceste condiții, motivul prevăzut de art. 317 pct. Cod procedură civilă anterior, nu poate fi utilizat pentru invocarea încălcării normelor referitoare la incompatibilitate, ori la compunerea și constituirea instanței, deoarece acestea sunt norme de organizare judecătorească, iar nu de competență.
De asemenea, contestatoarea a mai invocat ca motiv distinct de contestație în anulare că procesul este nul, conform art. 318 pct. 1 Cod procedură civilă, „pentru că instanța a admis recursul pârâților, dar nu a analizat conținutul cererii sale inițiale, acela privind existența certificatului de moștenitor 742/1976, care este un fals, fapt ce a fost total ignorat, ba dimpotrivă, apreciat, dar în baza acestui fals, R. E. este stăpână pe ceea ce nu i se cuvine”.
Asupra acestor motive, se reține că este admisibilă contestația în anulare în temeiul dispozițiilor art. 318 teza I Cod procedură civilă, conform cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Reținând acest cadru legal aplicabil contestației în anulare formulată în cauză, așa cum a fost întemeiată în drept pe motive de erori materiale, sau pe neanalizarea în mod complet a motivelor cererii inițiale formulată de reclamantă, Tribunalul constată că nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare erorile de interpretare a probelor sau modul de interpretare a dispozițiilor legale aplicabile. În acest sens, contestatoarea în mod neîntemeiat arată că este o eroare materială a instanței de recurs faptul că nu a stabilit ca pârâții să dovedească legalitatea actului de moștenitor, dreptul lor de a locui în gospodăria bunicului contestatoarei, S. G., în condițiile în care dezbaterea succesiunii după acesta nu s-a realizat, sau aceștia nu dețin vreun titlu de proprietate.
Practic, pe cale de contestație în anulare, contestatoarea M. D. încearcă să critice raționamentele de aplicare a legii folosite de instanța de recurs în considerentele deciziei, precum și modul în care instanța de recurs a statuat asupra devoluțiunii succesorale stabilite prin certificatul de moștenitor nr. 742/25.10.1976 care s-a întocmit după decesul celei de a doua soții, S. A., a defunctului S. Ggheorghe.Ori, aceste raționamente din considerentele deciziei de recurs privesc nemijlocit interpretarea și aplicarea legii, asupra întinderii masei succesorale rămasă după defuncta S. A., și a cotelor succesorale cuvenite pârâților în cauză, astfel cum sunt constatate prin certificatul de moștenitor, adică se referă în mod nemijlocit la dezlegarea în fond a raporturilor juridice litigioase între părți, încât în modul cel mai evident nu pot fi considerate simple erori materiale în sensul dispozițiilor de strictă interpretare ale art. 318 teza I Cod procedură civilă.
Cu atât mai mult, nu se poate invoca pe cale de contestație în anulare că instanța de recurs, rejudecând fondul cauzei, nu a analizat toate motivele cererii introductive de instanță formulată de reclamanta – contestatoare deoarece dispozițiile art. 318 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, de strictă interpretare, se referă la omisiunea de analizare a unui motiv de modificare sau de casare ale sentinței, ceea ce este absolut distinct de omisiunea de a analiza vreunul din motivele acțiunii de chemare în judecată.
Toate celelalte motive ale contestației în anulare privesc în mod efectiv fondul litigios al cauzei dedus judecății în instanța de fond, contestatoarea criticând decizia de recurs atacată pe această cale pentru motive care privesc în percepția sa greșeli de judecată, ori a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe, care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile juridice între părțile cauzei, ar însemna să se deschidă acestor părți dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului în această cauză, dedus judecății la aceeași instanță, deci nici măcar în fața unei instanțe ierarhic superioare, adică ar echivala cu recursul la recurs, ceea ce nu poate fi admisibil.
În consecință, pentru considerentele analizate, în temeiul art. 317, art. 318 Cod procedură civilă, se va respinge ca fiind neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea (reclamantă în cauza de fond) M. D. împotriva deciziei civile nr. 500/RC din 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, urmează a fi obligată contestatoarea M. D., ca parte căzută în pretenții prin respingerea contestației în anulare, să plătească intimaților Rusenescu E. L. D., A. Z., S. G. G., T. E. S. C. G. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată suportate în această cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea M. D., domiciliată în municipiul Piatra N., .. 3, .. 15, județul N. împotriva deciziei civile nr. 500/RC/12.04.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. C., domiciliat în Caracal, ., județul O., I. V., domiciliată în București, sector 6, ., .. A, ., S. G. G., O. M., A. Z., L. D., domiciliați în ., județul N., R. E., domiciliată în C., ., ., județul D., S. C. G., domiciliat în Slatina, .. 8, ., județul O., T. E., domiciliată în Piatra N., .. 4, ., județul N., S. V. V. C. și S. V. A. M., ambii domiciliați în ., județul N..
Obligă contestatoarea să plătească intimaților A. Z., L. D., R. E., S. C. G. și T. E. suma de 600 lei cheltuieli judiciare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2014.
Președinte,Judecători,Grefier,
D. MitrofanValentina B. D. L.
C. B.
Red. și tehnored/D.M./17.03.2015
Tehnored/D.L./17.03.2015
Ex. 2
| ← Fond funciar. Decizia nr. 412/2014. Tribunalul NEAMŢ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 413/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
