Pretenţii. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 420/AC
Dosar nr._ - pretenții -
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25.11.2014
DECIZIA CIVILĂ NR.420/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – U. A.-M. - judecător
- C. M.- judecător
- M. M. - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta M. (fostă B.) E., domiciliată în comuna Podoleni, ., județul N. și pârâta S. Națională de T. F. de C. „C. C.” SA București – Sucursala de T. F. C. Iași, cu sediul în Iași, .. 1, CORP B, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 1012 pronunțată la data de 24.03.2014 de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 18.11.2014, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, după care, pentru legala constituire a completului de judecată a amânat pronunțarea la data de 25.11.2014, când:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1012 din 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M. (fostă B.) E. în contradictoriu cu pârâta Regia de T. F. C. Iași și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarelor nr._ și nr._ .
Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a intimatei la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând daune morale și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 440 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Piatra N. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 20.05.2013, sub nr._, reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâta Regia de T. F. C. Iași, solicitând obligarea la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr.671/279/_ și nr._ *, precum și a sumei de 3.000 lei, reprezentând daune morale.
În motivare, reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu numitul Luiz N., angajat la pârâtă, timp de un an, iar după întreruperea acestei relații, pentru a se răzbuna pe ea, făcând uz de funcția sa a înțeles să se răzbune întocmindu-se două procese verbale de contravenție în mod neîntemeiat. Ulterior, a formulat plângere contravențională împotriva acestor procese verbale, fiind admise plângerile contravenționale și anulate procesele verbale. În continuare, a arătat că prin cele două fapte contravenționale reținute în mod abuziv în sarcina sa, a arătat că i-a fost lezată demnitatea și imaginea pe care o are în . sală erau numeroși justițiabili, locuitori ai localității sale de domiciliu, care aflând de presupusele fapte, s-au arătat indignați de comportamentul ei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.998, art.1000 alin.3 coroborate cu art.54 alin.2 din Decretul 31/1954, art.13 alin 2 din Legea 71/2011, art.998- art.1000 Cod civil, art.54 din Decret 31/1954, art.109, art.113 alin.8 și alin.9 C.pr.civ și art.411 alin.1, pct. 2 C.pr.civ.
Anexat cererii, reclamanta a depus la dosar sent. civ. nr.513/30.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ *, sent. civ. nr. 929/16.02.2011 pronunțată în dosarul nr._, chitanțe plată onorariu avocat, copie certificat căsătorie și caracterizare emisă de Primăria Comunei Podoleni.
În termen legal, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivare, s-a arătat că petenta a fost sancționată de două ori în aceeași dată cu sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei, respectiv 600 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.2 pct.7 din HG 203/1994, respectiv pentru faptul că la data de 25.12.2009 ora, 18,20 a călătorit fără legitimație de călătorie pe ruta Podoleni - Piatra N., prin procesele verbale de contravenție nr._ și nr._.
Totodată, a arătat că în ce privește solicitarea reclamantei de obligare la plata daunelor morale, solicită respingerea acestei cereri, întrucât nu a fost făcută dovada legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Reclamanta a depus, la data de 01.08.2013, un răspuns la întâmpinare.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 41 lei taxă judiciară de timbru.
În temeiul prev. art.255-art.258 C.pr.civ, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martora G. E., declarația acesteia, luată sub prestare de jurământ, fiind consemnată și atașată la dosar.
La solicitarea instanței, au fost atașate la prezentul dosar, dosarele nr. 670/279/_* și dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Piatra N. a reținut următoarele:
Prin procesul verbal nr._/25.12.2009, reclamanta M. (fostă B.) E. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 pct.7 din HG 203/1994, republicată. Împotriva procesului verbal, petenta a formulat plângere contravențională, fiind format dosarul nr._ . Prin sentința civilă nr.4870/18.10.2010, a fost respinsă plângerea contravențională. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, admis prin decizia civilă nr.219/RC/04.04.2011 și cauza trimisă spre rejudecare Judecătoriei Piatra N. iar ulterior prin sentința civilă nr.513/30.01.2012, a fost respinsă excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimată, a fost admisă plângerea reclamantei și a fost anulat procesul verbal de contravenție nr._/25.12.2009.
În cadrul acestui dosar, așa cum rezultă din împuternicirea avocațială aflată la f.11 dosar nr._, eliberată de avocat M. L. și conform chitanțelor depuse în prezenta cauză f.11, petenta a achitat suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat în cadrul acestui dosar.
Prin procesul verbal nr._ din 25.12.2009, petenta M. (fostă B.) E. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei, pentru fapta prevăzută de art.2 pct.7 din HG nr.203/1994. Împotriva acestui proces verbal, petenta a formulat plângere contravențională, fiind constituit dosarul nr._, soluționat prin sentința civilă nr.929/16.02.2011, prin care a fost admisă plângerea petentei, a fost anulat procesul verbal de contravenție, exonerată petenta de plata amenzii în cuantum de 300 lei și a fost respinsă cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În cadrul acestui dosar, petenta a fost reprezentată, conform împuternicirii avocațiale f.26 de către avocat L. M. - dosar nr._ . Conform chitanțelor depuse în prezenta cauză f.10, petenta a achitat suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, efectuate în cadrul dosarelor nr._ și nr._, instanța a constatat că petenta a fost asistată de avocat și a făcut dovada achitării onorariilor către acesta, așa cum rezultă din chitanțele de plată aflate la dosare (f.10,11), apreciind astfel ca întemeiată pretenția reclamantei.
În ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând daune morale, instanța a reținut, în primul rând că nu sunt aplicabile prevederile indicate în cererea introductivă, respectiv ale art.1357- art.1371 Noul Cod Civil, pe de o parte datorită raporturilor contractuale dintre părțile litigante iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi incidentă răspunderea civilă delictuală, potrivit art.103 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil (care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011 ), obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori, după caz, a săvârșirii lor (în speță fapta alegată s-a petrecut înainte de 01.10.2011), fiind incidente prevederile vechiului cod civil.
Articolul 998 din Codul civil stabilește că orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara iar articolul 999 cod civil stabilește că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Raportând prevederile legale de mai sus la situația de fapt reținută, instanța a constatat că în cauza nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile.
În drept, raportat la pretențiile formulate s-a reținut incidența dispozițiilor art.998-art.999 Cod civil, în care sunt expuse condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul.
Alegația potrivit căreia, urmare a sancționării reclamantei prin cele două procese verbale menționate mai sus, ar fi fost cauzat acesteia un prejudiciu constând în atingerea adusă onoarei, reputației sale, nu poate fi avută în vedere, întrucât atare aspect nu a fost dovedit, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil.
Astfel, declarația martorei audiată în cauză, la solicitarea reclamantei, nu este de natură a dovedi cele afirmate de reclamantă.
Dintr-o altă perspectivă, analizând cererea prin prisma răspunderii civile delictuale, oricum nu ar fi îndeplinite condițiile cumulative ale acestei instituții (existența unui prejudiciu, a unei fapte, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, respectiv a vinovăției ).
Având în vedere aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cadrul celor două dosare și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
Întrucât este în culpă procesuală, conform prevederilor art.453 C.pr.civ, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 440 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, ambele părți declarat apel.
Prin cererea de apel promovată de reclamanta M. (fostă B.) E. (astfel cum a fost corect recalificată de către instanță, în temeiul art.457 NCPC) s-a solicitat modificarea parțială a hotărârii de primă instanță, în sensul admiterii integrale a cererii sale introductive; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac.
În motivarea cererii de apel, reclamanta a reiterat considerațiile din cererea introductivă cu privire la situația de fapt și de drept dedusă judecății și apreciat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.
Prin cele două fapte contravenționale reținute în mod abuziv în sarcina sa, de către fostul concubin Luiz N. (angajatul pârâtei), i-a fost lezată grav demnitatea și imaginea pe care o are în . sala de judecată erau numeroși justițiabili, locuitori ai localității sale de domiciliu, care aflând despre presupusele sale fapte, s-au arătat indignați de comportamentul său.
Mai mult, vestea conduitei sale necorespunzătoare, a ajuns pe calea opiniei publice și la cunoștința altor cetățeni din comună, situație în care a devenit ținta unor aluzii, reproșuri, glume.
Pe de altă parte, se impune a observa că cele două procese au durat aproape doi ani, timp în care a fost nevoită să contacteze avocați, să suporte transportul la instanță, să se învoiască de la locul de muncă și să piardă timp în sala de judecată.
Toate aceste aspecte au fost dovedite cu declarația martorei Gavriluta E. dar și cu dosarele nr._ * și nr._ atașate spre consultare, din care rezultă participarea sa la cele două procese, fără a fi vinovată.
În sensul afectării imaginii sale, a depus la dosar și o caracterizare emisă de Primăria din . mod surprinzător, prima instanța a reținut că ar fi invocat în drept dispozițiile art.1357-art.1371 C.civ. nou., dispoziții care nu sunt aplicabile speței de față.
Însă, trebuie observat că prezenta acțiune a fost motivată în drept pe dispozițiile art.998 și art. 1000 C. civ. vechi, precum și pe cele ale art.54 al.2 din Decretul nr.31/1954, texte de lege în vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecății.
În ceea ce privește existența cumulativă a elementelor răspunderii civile delictuale, trebuie reținut că în speța prejudiciul moral și psihic a fost dovedit cu probele administrate, fapta culpabilă a fostului meu concubin, prepusul pârâtei, a fost dovedită cu desființarea celor două procese verbale de contravenție încheiate în mod abuziv iar legătura de cauzalitate este intrinsecă, întrucât a suferit ca urmare a acestor abuzuri exercitate cu rea credința de un funcționar.
Față de aceste împrejurări, consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.998, art.1000 al.3 C.civil, coroborate cu art.54 al.2 din Decretul nr.31/1954, motiv pentru care solicită ca pârâta, în calitate de comitent, răspunzând pentru fapta prepusului său, să fie obligată la plata de daune morale în suma de 3.000 lei și la diferența de 400 lei cheltuieli de judecată în prima instanță.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 21 lei.
Prin cererea de apel promovată de pârâta S. Națională de T. F. de C. „C. C.” S.A. București – Sucursala de T. F. de C. Iași s-a solicitat modificarea parțială a hotărârii de primă instanță, în sensul respingerii integrale a cererii sale introductive ca netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de apel, pârâta a apreciat că se impunea respingerea cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei conform sentinței civile nr.513/30.01.2012 din dosarul_ *, definitivă și irevocabilă din data de 14.04.2012 și sentințe civile nr.929/16.02.2011 din dosarul_, definitivă și irevocabilă din data de 04.05.2011, având în vedere perioada în care respectivele cheltuieli puteau fi solicitate.
Cheltuielile de judecată potrivit definiției date de art.453 NCPC, reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pentru partea care a câștigat procesul și le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat pe cale judecătorească.
În literatura de specialitate este stabilit faptul că temeiul juridic al acordării cheltuielilor este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, unde se poate observa că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală a cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Instanța de fond nu reține corect faptul că reclamanta a deschis o acțiune prin care susține faptul că procesele verbale au fost încheiate abuziv în sarcina sa și i-a fost lezată grav imaginea și demnitatea pe care o are în . nu pot fi susținute deoarece instanța a apreciat corect faptul că reclamanta nu a dovedit cele susținute.
Conform art.39 alin.(2) lit. a) și c) Codul Muncii salariatul are obligația de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului, de a respecta prevederile cuprinse în Regulamentul Intern, în C.C.M. și în C.I.M. iar lit.b) prevede obligația de a respecta disciplina muncii.
Sub aspectul finalității ei, disciplina muncii reprezintă o stare de ordine existentă în desfășurarea procesului de muncă, rezultând din respectarea întocmai a normelor ce reglementează acest proces și din îndeplinirea obligațiilor asumate prin încheierea contractului.
Față de cele menționate, precizează faptul că Luiuz N. este un salariat al unității noastre care și-a îndeplinit obligațiile de serviciu specifice funcției, în speța de față întocmind proces verbal de contravenție pentru călătorie frauduloasă.
Referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 440 lei, apreciază că trebuie înlăturată deoarece complexitatea speței de față nu justifică această valoare, apreciind asupra oportunității anulării sau cenzurării cuantumului de 440 lei, în sensul diminuării acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.411 alin.2 și art.466 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedire, pârâta a depus fotocopiile sentinței civile nr.513 din 30.01.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ * și nr.929 din 16.02.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,5 lei.
Reclamanta M. (fostă B.) E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului promovat de pârâtă, apreciind că motivele acesteia converg spre o soluție de desființare în tot și casarea hotărârii primei instanțe.
În combaterea motivelor de apel invocate de pârâtă, s-a susținut că în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat în contestațiile la procesele verbale de contravenție care au făcut obiectul dosar nr._ și respectiv nr._, apreciază că soluția primei instanțe este temeinică și legală deoarece cererea privind acordarea acestor cheltuieli, pe cale separată, a fost formulată în termenul general de prescripție de 3 ani și motivarea în drept și în fapt a acordării acestor despăgubiri a fost făcută corect de prima instanța dar și de pârâta care a invocat dispozițiile art.453 C.pr.civil și texte din literatura de specialitate în materie.
În ceea ce privește soluția pe care a primit-o capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, aceasta nu poate fi criticată de pârâtă, fiindu-i favorabilă, sub acest aspect, motivele de apel ale pârâtei sunt lipsite de interes.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de prima instanța în prezenta cauza și contestate de pârâtă, trebuie observat că acestea au fost reduse de la 840 lei la 440 lei, astfel că și așa, aceste cheltuieli recuperate, sunt mici în raport cu efortul său financiar justificat. De altfel, trebuie remarcat că reducerea cheltuielilor de judecată acordate în prezenta cauză nu a fost motivată.
Pârâta S. Națională de T. F. de C. „C. C.” S.A. București – Sucursala de T. F. de C. Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului promovat de reclamantă.
În combaterea motivelor de apel invocate de reclamantă, pârâta a reiterat susținerile din propria cerere de apel, cu privire la capătul de cerere având ca obiect cheltuieli de judecată.
Cu privire la criticile privind respingerea capătului de cerere având ca obiect plata de daune morale în valoare de 3.000 lei, apreciază că instanța de fond a dat o interpretare corespunzătoare dispozițiilor art.998 și art.999 Cod civil prin raportare la situația de fapt reținută, concluzionându-se în moc corect faptul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile.
Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către contestator și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, sarcina probei aparținând persoanei lezate respectiv reclamantul. Or, în speța de față, reclamanta nu probează existența și întinderea prejudiciului moral, a existenței și întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susținere în sensul prejudiciului adus.
Ambele părți litigante au formulat a formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea susținerilor din întâmpinările părților adverse..
În examinarea legalității și temeiniciei sentinței apelate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.477 al.2 NCPC, se constată că apelurile declarate de părțile litigante sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Ambele părți litigante critică hotărârea de primă instanță pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, respectiv reclamanta M. (fostă B.) E. este nemulțumită de modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale precum și a cererii accesorii acesteia privind cheltuielile de judecată aferente iar pârâta S. Națională de T. F. de C. „C. C.” S.A. București – Sucursala de T. F. de C. Iași este nemulțumită de soluția dată capătului principal de cerere având ca obiect pretenții bănești dar și a cererii accesorii acestuia privind cheltuielile de judecată aferente.
În concret, se reproșează instanței de fond nu doar interpretarea eronată a probelor administrate cu prilejul soluționării cauze în fond, respectiv înscrisuri depoziție martoră ci și interpretarea și aplicarea greșită a normelor substanțiale ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale atât pentru fapta proprie cât și pentru fapte altei persoane cât și a normei procesuale ce reglementează condițiile de acordare a cheltuielilor judiciare.
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta M. (fostă B.) E. a solicitat obligarea pârâtei S. Națională de T. F. de C. „C. C.” S.A. București – Sucursala de T. F. de C. Iași, în calitate de angajator (comitent) al numitului Luiuz N., la plata sumelor de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pe care le-a efectuat în dosarele Judecătoriei Piatra N. nr.671/279/_ și nr._ * și de 3.000 lei, reprezentând daune morale precum și a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.
Tribunalul reține că prima instanță a admis în parte acțiunea introductivă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarelor nr._ * și nr._ ale Judecătoriei Piatra N.. De asemenea, a respins, pe motive de netemeinicie, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând daune morale și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 440 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cauzele Judecătoriei Piatra N. nr.nr._ * și nr._ , tribunalul apreciază că drept expresie a principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere. De principiu, nimic nu se opune ca partea care a câștigat procesul să solicite pe calea unei cereri de chemare în judecată separate, obligarea părții care a pierdut procesul la plata acestora, cerință întemeiată pe dispozițiile de drept substanțial ce reglementează răspunderea civilă delictuală (art.998 și art.999 Cod civil 1864, sau, după caz, art.1349 al.1 și al.2 Noul Cod civil, în raport de data săvârșirii faptei ilicite prejudiciabile).
Însă, formularea unei cereri prin care se solicită, în mod separat, cheltuielile de judecată, are la bază două situații premisă: fie cheltuielile de judecată nu au fost solicitate în procesul care le-a prilejuit, fie instanța a omis să se pronunțe asupra lor, deși au fost solicitate.
Întrucât reclamanta a făcut dovada faptului că în cauzele nr._ * și nr._ înregistrate pe rolul Judecătoriei Piatra N. a fost asistată de apărător calificat L. M., ce și-a dovedit calitatea prin împuternicirile depuse la dosar, în cursul judecării cauzelor iar pentru serviciile prestate a fost remunerată cu onorariile achitate prin chitanțele ale căror copii conforme au fost depuse în prezenta cauză, onorarii ce au fost achitate în cursul judecării celor două cauze, și nu după judecarea irevocabilă a acestora (pentru a se putea considera că au fost achitate pro causa), tribunalul apreciază că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra îndreptățirii reclamantei de a-i fi achitate cheltuielile de judecată dovedite ca fiind efectuate în cele două cauze pe care le-a inițiat tocmai ca urmare a sancționării sale contravenționale nelegale de către angajatul pârâtei, ce a acționat în calitate de agent constatator.
Câtă vreme instanțele de judecată au constatat în mod irevocabil că cele două procese verbale de contravenție prin care reclamanta a fost sancționată contravențional au fost încheiate de către angajatul pârâtei în condiții de nelegalitate, nu poate fi primită susținerea apelantei-pârâte în sensul că nu poate fi obligată la restituirea către reclamantă a sumelor pe care aceasta le-a realizat în cele două procese câștigate pe considerentul că angajatul său Luiuz N. a acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției. Or, tocmai îndeplinirea defectuoasă de către angajatul pârâtei a atribuțiilor de serviciu ale acestuia, a constituit situația premisă ce a stat la baza soluțiilor la care au ajuns instanțele de judecată, respectiv de anulare a celor două procese-verbale de constatare a contravenție nr._ din 25.12.2009 și nr._ din 25.12.2009.
În aceeași măsură, tribunalul apreciază că nu este întemeiat nici motivul de apel al pârâtei cu referire la prescripția dreptului material la acțiune, în raport de datele la care sentința civilă nr.513/30.01.2012 din dosarul_ * și sentința civilă nr.929/16.02.2011 din dosarul_ au dobândit caracter irevocabil.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 acțiunile personale care însoțesc drepturile subiective civile de creanță sunt supuse unui termen de prescripție de 3 (trei) ani. Or, în cauza dedusă judecății, reclamanta a promovat acțiunea la data de 20.05.2013, înlăuntrul termenul de prescripție statuat de legiuitor, de vreme ce dreptul său la acțiune pentru plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ s-a născut la data de 04.05.2011 (data când sentința pronunțată în cauză a dobândit caracter irevocabil, când a cunoscut paguba produsă în patrimoniul său cât și pe cel care răspunde de ea, în speță - pârâta) iar dreptul la acțiune pentru plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ s-a născut la data de 14.04.2012 (data când sentința pronunțată în cauză a dobândit caracter irevocabil, când a cunoscut paguba produsă în patrimoniul său cât și pe cel care răspunde de ea, în speță - pârâta).
Criticile pârâtei cu referire la modul de soluționare a cererii accesorii privind cheltuielile de judecată vor fi de asemenea înlăturate, constatându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art.453 al.2 N.C.P.C., potrivit cărora cheltuielile de judecată vor fi acordate părții care câștigat procesul, proporțional cu pretențiile admise. Cum acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, pentru capătul de cerere privind cheltuielile de judecată din dosarele Judecătoriei Piatra N. nr._ * și nr._, instanța de fond i-a acordat în mod întemeiat doar cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu acesta, respectiv jumătate din onorariu avocat (de 400 lei) și taxa judiciară de timbru calculată la valoarea sumei pretinse de 400 lei, respectiv 40 lei. Onorariul de avocat aferent capătului de cerere având ca obiect plata de daune morale, în cuantum de 400 lei, nu i-a fost acordat reclamantei de către instanța de fond întrucât i-a fost respins ca neîntemeiat.
Cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 3.000 lei, tribunalul reține că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a invocat dispozițiile art.998 și art.1000 al.3 Cod civil 1864 ce reglementează condițiile răspunderii civile delictuale a comitentului pentru faptele prepușilor săi cât și dispozițiile art.54 al.2 din Decretul nr.31/1954, cu privire la care tribunalul reține că erau abrogate la data promovării acțiunii introductive (20.05.2013), conform art.230 din legea nr.71 din 3.06.2011 – pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, și prin urmare nu puteau constitui obiectul verificării de către prima instanță a incidenței lor în prezenta cauză.
Pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată în temeiul art.1000 al.3 Cod civil 1864, este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, astfel cum sunt acestea prevăzute de art.998 și art.999 Cod civil 1864. Pe lângă aceste condiții generale și împreună cu acestea, pentru angajarea răspunderii comitentului în temeiul art.1000 alin.3 Cod civil 1864, se mai cer a fi întrunite și două condiții speciale, respectiv existența raportului de prepușenie și prepușii să fi săvârșit fapta „în funcțiile ce li s-au încredințat”.
D. fiind modul de reglementare al acestui tip de răspundere civilă, instanța investită cu o astfel de cerere trebuie să verifice, cu prioritate, întrunirea condițiilor ce atrag răspunderea civilă delictuală în persoana prepusului. Aceasta întrucât, literatura de specialitate și practica judiciară, pornind de la ideea că răspunderea comitentului este instituită ca o garanție față de victimă pentru obligațiile născute din fapta ilicită a prepusului, consideră necesar ca toate condițiile generale ale răspunderii prepusului pentru fapta proprie, inclusiv vina acestuia, să fie întrunite.
Or, probatoriile administrate în cauză la solicitarea reclamantei nu au fost în măsură să confirme susținerile acesteia în sensul că întocmirea cu rea credință de către prepusul pârâtei a celor două procese-verbale de contravenție ce au fost anulate de instanță la cererea sa, i-ar fi cauzat acesteia un prejudiciu constând în atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale.
Astfel, depoziția martorei audiată în cauză la solicitarea reclamantei nu prezintă suficientă concludență și pertinență, în sensul că nu este în măsură să convingă instanța în ce măsură a fost adusă vreo atingere onoarei, demnității și reputației reclamantei sau în ce măsură aceasta a fost supusă vreunei suferințe de ordin afectiv sau fizic.
În concret, reclamanta trebuia să dovedească în concret care au fost „aluziile, reproșurile, glumele” la care a fost supusă de către concetățenii din localitatea de domiciliu, identitatea acestor persoane precum și condițiile de loc, timp și mod în care s-au produs invocatele evenimente prejudiciabile, ceea ce nu a făcut în prezenta cauză.
Numai în condițiile anterior prescrise, instanța ar fi în măsură să aprecieze asupra admisibilității acordării de despăgubiri materiale pentru acoperirea unui pretins prejudiciu moral.
Pe de altă parte, cheltuielile pe care reclamanta le-a făcut pe parcursul judecării celor două cauze ce s-au finalizat cu anularea proceselor-verbale de constatare a contravențiilor constând în plata onorariilor de avocați și cheltuielile de transport nu au natura unor despăgubiri circumscrise daunelor morale, ci reprezintă despăgubiri acordate părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, constând ., respectiv sumele efectiv cheltuite (damnum emergens) în susținerea procesului.
Totodată, „timpul pierdut” în sala de judecată și învoirile de la serviciu, nu sunt de natură a fi cuantificate într-o sumă, de vreme ce reclamanta a fost inițiatoarea celor două demersuri judiciare și nu avea obligația de a se prezenta în instanță, câtă vreme a avut angajat apărător calificat iar legea procesual civilă prevede posibilitatea judecării oricărei cauze în lipsă, ca urmare a formulării unei cereri în acest sens de oricare dintre părțile litigante.
În condițiile în care probatoriul administrat în cauză nu a confirmat incidența dispozițiilor art.998-art.999 Cod civil 1864, în care sunt expuse condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul (prepusul pârâtei), tribunalul apreciază că instanța de fond a reținut în mod judicios că reclamanta nu a dovedit, în condițiile art.1169 Cod civil 1864, susținerile din cererea introductivă cu referire la prejudiciul moral suferit ca urmare a faptei culpabile săvârșite de prepusul pârâtei, respectiv aceea de a o sancționa contravențional în mod nelegal.
Cum motivele de apel invocate de ambele părți litigante au fost analizate și înlăturate pentru considerentele pe larg expuse și nu au fost evidențiate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii de primă instanță, tribunalul urmează să mențină această soluție și, în temeiul art.480 al.1 NCPC, va respinge ca nefondat apelurile promovate de către reclamanta M. (fostă B.) E. și S. Națională de T. F. de C. „C. C.” S.A. București – Sucursala de T. F. de C. Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta M. (fostă B.) E., domiciliată în comuna Podoleni, ., județul N. și pârâta S. Națională de T. F. de C. „C. C.” SA București – Sucursala de T. F. C. Iași, cu sediul în Iași, .. 1, CORP B, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 1012/24.03.2014 a Judecătoriei Piatra N..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
U. A.-M. C. M. M. M.
Red./tehnored. U. An-M.:07.01.2015/tehnored. M.M. 08.01.2015, ex.4
Fond: M.C.I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 413/2014. Tribunalul NEAMŢ | Partaj judiciar. Decizia nr. 717/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
