Fond funciar. Decizia nr. 378/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 378/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 378 RC
Dosar nr._ | Fond funciar – CONTESTAȚIE ÎN ANULARE |
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMANIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 378/RC din 26.05.2014
Ședința publică din 26.05.2014
Instanța constituită din:
Președinte | D. M. | Judecător |
D. M. | Judecător | |
G. B. | Judecător | |
R. C. | Grefier |
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de recurentele P. R. C. Toplița C. și P. R. C. Șumuleu C. – ambele cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat S. S., în București, ., ., parter, ., împotriva deciziei civile nr. 834/RC din 22.07.2013 pronunțată de Tribunalul N. – Secția civilă, în contradictoriu cu intimatele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. – cu sediul în . și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este CONTESTAȚIE ÎN ANULARE;
- stadiul procesual – recurs;
- procedura de citare a fost îndeplinită;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
- la dosar au fost depuse, prin compartimentul arhivă, de către recurentele P. R. C. Toplița C. și P. R. C. Șumuleu C. – prin avocat S. S. – concluzii scrise și o cerere de soluționare a cauzei în lipsă;
- a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei B., solicitat prin adresă la data de 04.04.2014.
După referatul grefierului, nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitatea cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 503 din 12.03.2012 Judecătoria B. a respins excepția autorității de lucru judecat și ca neîntemeiată atât acțiunea precizată a reclamantei P. R. - C. Toplița C., cât și cererea de intervenție a intervenientei P. R. - C. Șumuleu C., având ca obiect obligația de a face.
În motivarea hotărârii Judecătoria B. a reținut că prin cererea precizată, înregistrată pe rolul său sub nr._, P. R. - C. Toplița - C. a solicitat obligarea Comisiei județene N. să soluționeze contestația îndreptată împotriva Hotărârii 2/2011 a Comisiei locale T., prin care i s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 6240 ha teren cu vegetație forestieră, rămasă neretrocedată din cererea inițială nr. 135/2005.
În cauză a formulat cerere de intervenție principală P. R. - C. Șumuleu C., care a solicitat ca reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6240 ha teren forestier să se facă și în favoarea sa.
Prima instanță a constatat că excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1788/2008 nu este întemeiată, însă, pe fond, nici cererea principală și cererea de intervenție principală nu sunt întemeiate pentru că, prin cererea înregistrată la Primăria comunei T. sub nr. 135/2005, astfel cum a fost precizată prin cererea înregistrată sub nr. 109/13.01.2006, petentele au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7881,26 ha teren forestier.
Prin Hotărârea nr. 2/2006 și pct. 1 din Anexa 40 la aceasta hotărâre C. locală T. a respins cererea precizată cu motivarea că dreptul de proprietate nu a fost dovedit, soluția fiind menținută, cu aceeași motivare, de C. județeană N. prin Hotărârea nr. 5046/2006.
Împotriva acestei hotărâri petentele au formulat plângere, care a făcut obiectul dosarului nr._, iar în cursul judecării acestea s-a lat act de faptul că petentele și-au restrâns cererea în sensul solicitării retrocedării suprafeței de numai 532 ha teren forestier.
Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 1788/2008, a respins plângerea restrânsă, însă Tribunalul N., prin decizia civilă nr. 170/RC/2010, a admis recursul petentelor, a modificat în parte sentința și a dispus reconstituirea în favoarea petentelor a dreptului de proprietate pentru suprafața de 532 ha teren forestier situat pe raza județului N..
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr. 846/2011 la Primăria comunei T., s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața de 6240 ha teren cu vegetație forestieră, acest teren reprezentând diferența între cel retrocedat prin decizia civilă nr. 170/RC/2010 a Tribunalului N. și cel solicita inițial. P. a eluda soluția deja adoptată, conținutul ei a fost ascuns printr-o ,,reiterare” a cererii inițiale de reconstituire însă, pe o cale ocolită, petentele au pretins, în realitate, repunerea în discuție a unor soluții administrative deja cenzurate pe fond de instanță, și de aceea nu poate fi primită.
Împotriva sentinței civile nr. 503 din 12.03.2012 a Judecătoriei B. au declarat recurs reclamanta P. R. - C. Toplița C. și intervenienta P. R. - C. Șumuleu C., înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, fiind indicate ca motive de nelegalitate și netemeinicie următoarele:
Prin cererea înregistrată și precizată pe rolul Judecătoriei B. sub nr. au solicitat instanței obligarea Comisiei Județene N. să soluționeze contestația nr. 4020/2011, îndreptată împotriva Hotărârii nr. 2/2011 a Comisiei Locale T. de respingere a cererii nr. 846/2011 prin intermediul căreia s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 6240 ha teren acoperit cu vegetație forestieră, rămasă nereconstituită din cererea inițială nr. 135/2005.
Astfel, prin cererea nr. 135/2005 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren cu vegetație forestieră în suprafața de 7881 ha înscris pe rolul antecesoarei Dioceza R. C. Sf. P., în CF nr. 89 Cioboteni, Partea a II-a, în anul 1910. Prin Hotărârea nr. 2/2006 intimata C. L. T. pentru stabilirea dreptului de proprietate a respins cererea motivând că petentele nu sunt persoane juridice îndreptățite la reconstituire, îndreptățite fiind unitățile administrativ teritoriale.
Din eroare, a fost respinsă de Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 503/12.03.2012 contestația formulată în temeiul dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991, motivul reținut fiind acela că recurentele petente și-au restrâns cererea inițială nr. 135/2005 renunțând în fața instanței la o parte din terenul solicitat, respectiv la 6240 ha.
Prin decizia civilă nr. 170/RC/2010 Tribunalul N. a admis recursul și a modificat hotărârea instanței de fond în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 532 ha teren forestier.
Recurentele petente au susținut că, prima instanță a analizat greșit probatoriul administrat în cauză ajungând la aprecieri eronate atât cu privire la situația de fapt, dar și cu privire la situația juridică din dosar. Astfel, câtimea suprafeței de teren solicitată a fost stabilită prin cererea inițială nr. 135/2005. Prin hotărârile contestate, intimatele pârâte C. L. T. pentru stabilirea dreptului de proprietate și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate nu s-au pronunțat cu privire la câtimea acestei cereri ci doar cu privire la faptul că nu sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. 89 Cioboteni, partea a II-a.
Prin plângerea înregistrată la Judecatoria B. au criticat hotărârile emise de intimatele pârâte doar cu privire la faptul că acestea au apreciat și hotărât nelegal că, în calitate de comunități bisericești, nu sunt persoane îndreptățite ci unitățile administrative teritoriale ar avea acest drept.
Prin plângerea depusă, în realitate, nu au renunțat la suprafața de 6240 ha teren forestier. Atât renunțarea la judecată cât și renunțarea la dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren se putea face direct și nemijlocit de către petente, ori de către un mandatar, în baza unei procuri speciale. În absența unei cereri exprese de renunțare la judecată, ori a unei procuri dată în acest sens, apărătorul său nu era în drept să facă o asemenea renunțare doar în baza împuternicirii avocațiale.
Mai mult decât atât, apărătorul a depus un înscris prin intermediul căruia a obiectat în ceea ce privește faptul că expertul tehnic a menționat în cuprinsul raportului de expertiză că ar fi solicitat prin cererea nr.135/2005 doar 532 ha teren cu vegetație forestieră, în condițiile în care au precizat clar că s-a solicitat suprafața de 7881,26 ha teren forestier.
Potrivit practicii autorităților administrative, dar și a celei judiciare s-a hotărât retrocedarea unor terenuri, chiar în mai multe etape, în măsura justificării pretențiilor în situații când, ulterior, s-a descoperit că acestea sunt libere, fără ca autoritățile să aprecieze în mod nejustificat că, după depunerea cererilor inițiale, conținutul celor noi ar ascunde o ,,reiterare”a vechilor pretenții.
Apreciind că au dreptul la reconstituirea întregii suprafețe de teren menționată și în cererea inițială, întrucât această plângere nu au făcut obiectul unei renunțării la judecată ori la drept, soluția pronunțată de instanța de fond este ineficientă, cuprinzând motive străine de natura pricinii, fiindcă reține că nu sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, recurentele au solicitat admiterea căii de atac, cererea fiind scutită de plata taxei de timbru.
Intimata C. județeană N. a depus o întâmpinare (filele 49, respectiv 53-54 dosar) prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond deoarece recurentele au renunțat la diferența de 6240 ha cu prilejul judecării plângerii acestora împotriva Hotărârii Comisiei județene N. nr. 5046/2006.
La această întâmpinare recurentele au redactat concluzii scrise (filele 59-64 dosar) reiterând argumentele din cererile de recurs privind inexistența vreunui act de dispoziție privind renunțarea la solicitarea de retrocedare a diferenței de 6240 ha teren forestier.
Prin decizia civilă nr. 834/RC din 22.07.2013 Tribunalul N. a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta P. R. - C. Toplița C. și de intervenienta în interes propriu P. R. - C. Șumuleu C. împotriva sentinței civile nr. 503 din 12.03.2012 a Judecătoriei B., reținând în motivare că prin cererea înregistrată la Primăria comunei T. sub nr. 135/24.10.2005 recurentele au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1053,70 ha teren pădure. Printr-o revenire înregistrată sub nr. 109/16.01.2006 aceleași petente au menționat ca întindere suprafața totală de 7881,26 ha teren compusă din pădure, pășune, fâneață și arabil. Cererea precizată a fost respinsă de C. locală T. prin Hotărârea nr. 2/2006 iar de C. județeană N. prin Hotărârea nr. 5046/2006.
Împotriva acestei din urmă hotărâri recurentele au formulat plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, care a respins-o prin sentința civilă nr. 1788 din 29.12.2008. Prin decizia civilă nr. 170/RC din 18.02.2010 Tribunalul N. a admis însă recursul acestora și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 532 ha teren forestier, solicitată de recurente pentru că au considerat că asupra acesteia și-au dovedit în mod neîndoielnic dreptul iar terenul nu a fost restituit altor persoane.
Instanța de recurs a constatat că excepția autorității de lucru judecat a fost în mod corect respinsă, însă motivarea acesteia poate fi suplinită în sensul că excepția nu este incidentă întrucât nu a existat o pronunțare a instanțelor asupra terenului ce face obiectul litigiului și nici identitate de părți și de obiect.
Instanța de recurs a apreciat că concluzia instanței de fond în sensul restrângerii obiectului pretențiilor în dosarul nr._, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 170/RC din 18.02.2010 a Tribunalului N., este justă și rezultă din modul în care Biserica R. - C. Șumuleu C. și Toplița C. au înțeles să critice soluția numai sub aspectul respingerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 532 ha. A fost susținut faptul că schimbarea poziției procesuale a rezultat atât din susținerile celorlalte părți, dar și din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit cărora suprafața de 532 ha teren forestier nu a fost restituită altor persoane, aceasta fiind la dispoziția Comisiei locale T..
Din înscrisurile existente la dosarul nr._ reies o . aspecte relevante, în sensul că Biserica C. Șumuleu C. și Toplița C. sunt succesoarele Bisericii romano-catolice „Csikszentpéter”, înscrisă în extrasul de carte funciară nr. 89 Cioboteni II. Acest aspect a fost dovedit și cu adeverința nr. 462/2006 emisă de Arhiepiscopia R. - C. potrivit căreia P. R. - C. din Șumuleu C. este una și aceeași cu Comunitatea Bisericească Sf. P., iar potrivit certificatului oficial, Biserica C. este una și aceeași cu Dioceza Sf. P. din Șumuleu C..
Potrivit extrasului de carte funciară nr. 89 a rezultat că Biserica R. C. cuprinde comunele Șoimeni C., Cioboteni, Șumuleu C. și Toplița C., menționate ca fiind comune politice aferente Bisericii Sf. P. și în hotărârea nr. 19/0928 și reprezintă în realitate comune bisericești, în sensul apartenenței locuitorilor la religia romano-catolică și nu comune administrative etnice în sensul pe care îl conferă acestei noțiuni actele normative privitoare la organizarea teritorială. Lămurirea acestor aspecte a fost necesară întrucât a fost contestat dreptul de proprietate al petentelor pe motivul existenței unei identități între comunele administrativ teritoriale și comunele politice sau bisericești, precum și pentru a se analiza evoluția în timp a situației juridice a terenurilor solicitate.
S-a mai reținut că în anul 1910 Biserica romano-catolică „Sf. P.” avea intabulate toate proprietățile pe care le deținea, care însumau 13.259 jugăre și 1571 stânjeni, iar acestea au făcut obiectul exproprierii prin efectul Legii pentru reforma agrară din data de 30.07.1921, în vederea realizării împroprietăririi.
Exproprierea, parcelarea și atribuirea acestor terenuri către noii proprietari s-a finalizat în anul 1928, actul doveditor fiind Hotărârea nr. 19/1928, iar potrivit acestui act, din totalul suprafeței deținută de biserică, respectiv 7689 iugăre și 790 stânjeni a fost teren pădure care s-a atribuit alături de alte terenuri, de alte categorii, comunelor G. - F., Cioboteni, Miercurea C., Șoimeni și Toplița C.. După ocupația maghiară impusă prin Dictatul de la Viena din 30.08.1940, Biserica romano - catolică „Sf. P.” din Șumuleni C. i s-a restituit o parte din suprafețele expropriate în anul 1928, prin Ordinul nr. 127.495/1941/VII.A.3, emis de către Ministerul Agriculturii al Regatului Ungar, printre acestea regăsindu-se și suprafața de 2100 jugăre sub nr. topo 197, aflată în postata denumită Tarhonas (T. în prezent).
Potrivit unui înscris doveditor, intitulat „certificat oficial”, retrocedarea a fost autentificată de un notar public iar intabularea dreptului de proprietate redobândit a fost realizată de judecătorul regal. Mai departe, dreptul de proprietate asupra acestor terenuri a fost exercitat până în anul 1945 când, prin Legea nr. 260/04.04.1945, adoptată de regimul comunist nou instalat, s-au declarat ca fiind rămase „fără țintă legală” actele săvârșite și drepturile dobândite în temeiul actelor normative maghiare. Prin urmare, terenurile atribuite bisericii în perioada ocupației maghiare au fost preluate de regimul comunist, dovada dreptului de proprietate asupra terenului în discuție fiind făcută cu înscrisul intitulat „certificat oficial”.
Biserica romano-catolică „Sf. P.”, în calitate de succesoare a Bisericii romano-catolice „Csikszentpéter”, denumită în regimul maghiar Dioceza „Sf. P.”, a fost considerată îndreptățită să solicite reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier situat în zona T. doar pentru suprafața de 523 ha teren forestier, parte din suprafața de 2100 jugăre situate pe raza județului N..
Această cerere a fost deja soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 170/RC din 18.02.2010 a Tribunalului N., motiv pentru care, deși nu se reține o autoritate de lucru judecat, reluarea pretențiilor formulate anterior și anume reconstituirea dreptului de proprietate pentru o altă suprafață de teren situată pe raza comunei T., de 6240 ha teren forestier, nu mai poate fi primită, în condițiile în care doar suprafața de 523 ha, situată pe raza acestei comune, a fost anterior identificată.
Din acest motiv instanța de recurs a constatat că concluzia primei instanțe în sensul că cererea de față reprezintă de fapt o repunere în discuție, pe o cale ocolită, a vechilor pretenții, este justă, fapt ce atrage respingerea recursului ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 834/RC din 22.07.2013 a Tribunalului N. recurentele P. R. - C. Toplița C. și P. R. - C. Șumuleu C. au formulat prezenta contestație în anulare, prin care au solicitat anularea deciziei, iar în urma rejudecării cauzei să fie admis recursul lor împotriva sentinței civile nr. 503 din 12.03.2012 a Judecătoriei B., care să fie modificată în sensul admiterii acțiunii principale și a cererii de intervenție principală, iar C. județeană N. să fir și obligată să le soluționeze contestația împotriva Hotărârii 2/2011 a Comisiei locale T. prin care li s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 6240 ha teren forestier.
În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile tezei I a art. 318 din Codul de procedură civilă, au invocat, în esență, că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale în sensul că s-a reținut în mod greșit că și-ar fi restrâns anterior pretențiile la suprafața de 532 ha teren forestier.
Analizând motivul invocat și argumentele aduse în sprijinul acestuia Tribunalul constată următoarele:
Activitatea de soluționare a unei pricini se finalizează cu pronunțarea unei hotărâri irevocabile care este prezumată în mod absolut că reflectă adevărul, conform principiului res judicata pro veritate habetur. P. ca aceste hotărâri să se bucure de stabilitate în timp, li s-a recunoscut atributul de autoritate de lucru judecat, care împiedică atacarea lor prin intermediul căilor de atac ordinare.
Întrucât realizarea justiției a demonstrat că există și cazuri când hotărârile irevocabile pot fi greșite sau afectate de o cauză de nulitate, au fost adoptate remedii procesuale care să permită supunerea hotărârilor în cauză unei noi proceduri judiciare. Aceste remedii au constat în instituirea altor căi de atac extraordinare, pe lângă recurs.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea irevocabilă contestată, despre care se afirmă că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale vizate de art. 317 și 318 din Codul de procedură civilă, să o desființeze și să procedeze la o nouă judecată.
Acest Cod reglementează două feluri de contestație în anulare: de drept comun (art. 317) și specială (art. 318), deosebite prin motivele ce pot fi invocate și prin condițiile de admisibilitate, însă, indiferent de felul lor, art. 319 alin. 2 teza a II-a din codul de procedură civilă prevede că împotriva hotărârilor irevocabile care nu pot fi executate silit, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Dar contestatorul nu are o opțiune între unul din cele două termene, ci regula este că contestația trebuie introdusă în termenul de 15 zile de la luarea la cunoștință, și doar dacă cel interesat nu a putut lua cunoștință de hotărâre, indiferent de motiv – cum ar fi din cauza lipsei totale de citare – el poate formula contestația cel mai târziu în termen de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speță însă, cum decizia civilă 834/RC din 22.07.2013 nu poate fi pusă în executare iar contestatoarele au avut la judecata în recurs apărător ales în persoana avocatului S. S., rezultă că ele au luat cunoștință de această decizie de la data pronunțării ei. De la acest moment se calculează termenul de 15 zile înăuntrul căruia se putea formula contestația în anulare, care a expirat la data de 07.08.2013.
Pe cale de consecință, contestația în anulare expediată de recurente prin poștă la data de 02.04.2014 (conform ștampilei poștei de pe plicul de expediere de la f. 10) este, în mod evident, tardivă și va fi respinsă cu această motivație.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulată contestația în anulare promovată de recurentele P. R.-C. Șumuleu C. și P. R.-C. Toplița C.– ambele cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat S. S., în București, ., ., parter, ., împotriva deciziei civile nr. 834/RC din 22.07.2013 pronunțată de Tribunalul N. – Secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. – cu sediul în . și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.05.2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER |
D. M. | D. M. și G. B. | R. C. |
Red. și thred. D.MGD. 11.06.2014
Thred. R.C. 12.06.2014
2 ex.; Fond: G.BLT. – D.M. – D.MG.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 766/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 897/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
