Fond funciar. Decizia nr. 8/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 8/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 09-01-2012 în dosarul nr. 8/RC

Dosar nr._ fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 8/RC

Ședința publică din 09.01.2012

Instanța constituită din:

Președinte

D. M.

- judecător

D. S.

- judecător

D. M.

- judecător

F. R.

- grefier

Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenții-petenți C. L., domiciliată în satul Brășăuți, . N. și C. G. – prin procurator C. L., domiciliat în satul Brășăuți, . N., împotriva sentinței civile nr. 765 din 10.02.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimatele C. locală D. Roșie, C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și intimații-intervenienți C. M., C. V., domiciliați în Piatra N., ., ., ., județul N. și C. V. V., domiciliat în Piatra N., ., ..A, ., județul N..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-petentă C. L., personal și ca procurator a petentului C. G., consilierul juridic F. A. pentru Comisiei locale D. Roșie și intimata-intervenientă C. M., lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este litigiu de fond funciar;

- procedura de citare este îndeplinită;

- stadiul procesual - recurs; al III- lea termen de judecată;

- s-a depus la dosar prin compartimentul arhivă la data de 04.01.2012 de către recurenta-petentă C. L., personal și ca procurator a petentului C. G. întâmpinare însoțită de opis cu următoarele înscrisuri în copie: încheierea de ședință din 9 iunie 2005 a Tribunalului N.; sentința civilă nr. 4133 din 29.10.2007 a Judecătoriei Piatra N.; decizia civilă nr. 1899 din 9.12.2005 a Tribunalului Suceava; decizia civilă nr. 77/RC/2009 a Tribunalului N.; proces-verbal de punere în posesie nr. 1809 din 15.07.1992; întâmpinare pentru dosarul nr._, Adeverința nr. 547 din 26.07.1991;precizări pentru dosarul nr._ ; titlul de proprietate nr. 28/260/3.03.1994; titlul de proprietate nr. 9105/07.04.2010; Adresa nr.5734/05.07.2006; extras registru agricol emis numitului C. GH. N.; extras din planul cadastral; trei declarații olografe și două procese verbale.

Instanța califică întâmpinarea depusă la dosar de recurenta-petentă C. L. ca fiind un memoriu.

Intimata-intervenientă C. M. depune la dosar un certificat de soluții cu privire la dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Piatra N.. Totodată, înmânează celorlalte părți prezente câte o copie a acestui certificat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Recurenta-petentă C. L. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat împotriva sentinței atacate. Arată că decizia civilă nr.1899/2005 a Tribunalului Suceava nu este legalizată și investită cu formulă executorie, deci nu se poate executa, întrucât se află în curs de judecată, fiind o decizie nemotivată pe fondul cauzei, s-a referit la niște motive cu care nu au fost investiți judecătorii, neaflate în dosar, s-a judecat în lipsa dosarului și în lipsa cererii introductive. Sentința civilă nr. 4133/29.10.2007 nu îi este opozabilă, întrucât nu este parte în dosar, iar în această cauză s-au efectuat trei expertize care se referă exact la acest teren și, de asemenea, s-au răspuns obiectivelor formulate de instanță. Mai arată că în mod abuziv comisia i-a anulat titlul de proprietate și i-a modificat toți vecinii din titlul, însă nu i-a fost anulat procesul verbal de punere în posesie. Precizează că terenul de la poziția 8 din rol a fost înscris în CAP, iar acest teren a fost stăpânit și înainte și după CAP de către defunctul C. Ghe. N..

Consilierul juridic F. A. pentru intimata Comisiei locale D. Roșie solicită respingerea recursului, întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă, iar instituția pe care o reprezintă a pus în executare două hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 4133 din 29.10.2007, pronunțată de Judecători Piatra N. în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 1899 din 9.12.2005, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4265/C/2005 prin care s-a dispus întocmirea documentației prealabile, precum și modificarea titlului de proprietate din care a fost exclusă suprafața de teren precizată în decizia mai sus menționată.

Intimata-intervenientă C. M. precizează că de douăzeci de ani a cumpărat terenul ce face obiectul dosarului, însă nu se poate folosi de acesta, iar recurenta a formulat aproape patruzeci de contestații în anulare pe rolul instanțelor de judecată din Suceava pentru ca dosarul să nu se întoarcă la Piatra N..

Recurenta-petentă C. L., având cuvântul în replică, arată că intervenienții aveau calea revendicării terenului.

Dezbaterile s-au declarat închise, iar cauza a rămas în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil, constată următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. sub nr._ din 14.06.2010 petenții C. L. și C. G. au formulat, în contradictoriu cu pârâtele C. județeană N. și C. locală D. Roșie pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, plângere împotriva Hotărârii nr. 8096/15.03.2010, emisă de prima intimată, prin care s-a dispus radierea din Titlul de proprietate nr._, emis în favoarea autorului lor C. Gh. N., a suprafeței de 2024 mp teren situat în intravilanul satului Brășăuți, . N..

Au mai solicitat completarea hotărârii contestate cu mențiunea înscrierii în Titlul de proprietate nr._ a suprafeței de 1800 mp teren arabil, întrucât apare menționat în rolul agricol al autorului lor din anii 1959 - 1962, și anularea Titlului de proprietate nr. 9105/07.04.2010, emis în baza acestei hotărâri, pentru nerespectarea procedurii legale de eliberare a acestuia.

În motivare au învederat că au luat cunoștință în mod întâmplător de Hotărârea nr. 8096/15.03.2010, și că prin aceasta s-a dispus radierea, din Titlul de proprietate nr._, a suprafeței de 2024 mp teren în baza sentinței civile nr. 4133 din 29.10.2007 a Judecătoriei Piatra N., fără a se observa că sentința nu le este opozabilă, întrucât nu au avut calitatea de părți în cauza în care a fost pronunțată.

Hotărârea criticată este nelegală și pentru că în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 4133 din 29.10.2007 a figurat ca reclamant o persoană cu numele C. I. V., care nu a formulat vreo cerere în legătură cu titlul lor de proprietate.

Au mai arătat că, întrucât în rolul agricol din anii 1959 - 1962 al autorului lor figurează înscrisă suprafața de 1800 mp intravilan, solicitarea lor de completare a hotărârii contestate în sensul înscrierii în Titlul de proprietate nr._ a acestui teren, este legitimă. De altfel, pe rolul Judecătoriei Piatra N. au formulat o cerere, înregistrată sub nr._, prin care au solicitat identificarea amplasamentului și punerea lor în posesie cu acest teren, precum și anularea documentației ce a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. 9105/07.04.2010.

În dovedire petenții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, hotărârile Comisiei județene N. nr. 8096/15.03.2010 și nr. 5167/06.11.2006, Titlurile de proprietate nr._, nr._ și nr. 9105/2010, Adeverința provizorie de proprietate nr. 547/2007, mai multe schițe topografice ale terenului litigios, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de C. Gh. N., înregistrată sub nr. 86/2005 la Primăria D. Roșie, hotărâri judecătorești, extrase din registrul agricol pe numele lui C. Gh. N. și C. G. și un raport de expertiză extrajudiciară.

Intimata C. locală D. Roșie a depus întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția asupra fondului cauzei.

Intimata C. județeană N., prin întâmpinarea formulată, a apreciat că plângerea este neîntemeiată întrucât prin emiterea hotărârii contestate au fost respectate dispozițiile sentinței civile nr. 4133 din 29.10.2007 a Judecătoriei Piatra N. și cele ale deciziei civile nr. 1899 din 09.12.2005 a Tribunalului Suceava, în sensul radierii din Titlul de proprietate nr._ a suprafeței de 2024 mp teren arabil situat în . Brășăuți, jud. N., sola 23, ..

Cât privește capătul de cerere privind obligarea sa la completarea Hotărârii nr. 8096/15.03.2010, în sensul înscrierii în Titlul de proprietate nr._ a suprafeței de 1800 mp, pe alt amplasament decât cel ce a făcut obiectul litigiului cu soții C. V. și M., a arătat că petenților și comisiei locale le revine obligația să indice amplasamentul noul amplasament solicitat.

Totodată, intimata a solicitat trimiterea dosarului pentru a fi conexat cu dosarul nr._, cererea fiind respinsă la termenul din 12.10.2010 de completul de judecată mai întâi învestit.

La cererea instanței, intimata C. județeană N. a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate.

La termenul de judecată în fond din data de 09.12.2010 au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții C. V. V., C. M. și C. V., prin care au solicitat să li se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului radiat din Titlul de proprietate nr._ .

În motivare au arătat că sunt proprietarii de drept ai amplasamentului terenului litigios, și că terenul de 0,18 ha din registrul agricol din anii 1959 - 1963 al defunctului C. Gh. N., nu este unul și același cu terenul în suprafață de 2024 mp înscris în Titlul de proprietate nr.28/260 din 03.03.1994.

P. sentința civilă nr. 765 din 10.02.2011 Judecătoria Piatra N. a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții C. V. V., C. M. și C. V., și ca nefondată plângerea petenților C. L. și C. G..

P. a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, din prevederile art. 60 din Legea nr. 18/1991, că terții vătămați în drepturile lor prin hotărârea comisiei județene și care au deja un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu, sau cărora li se recunoscuse anterior un asemenea drept, nu pot folosi decât calea acțiunilor de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, și nu procedura plângerii împotriva hotărârii comisiei județene.

În raport de aceste dispoziții legale, prima instanță a considerat că cererea de intervenție în interes propriu este inadmisibilă în principiu, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 4754/2010 Judecătoria Piatra N. a respins ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă plângerea formulată de C. V. V. – unul dintre intervenții din prezenta cauză – împotriva Hotărârii Comisiei județene N. nr. 8096/15.03.2010.

Prima instanță a considerat că soluționarea pe fond a cererii de intervenție ar avea drept consecință ineficiența juridică a sentinței civile nr. 4754/2010 și s-ar crea premiza pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii.

Pe fondul plângerii, instanța de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 1899 din 09.12.2005 Tribunalul Suceava a admis acțiunea civilă a reclamantului C. V. V., formulată în contradictoriu cu pârâtul C. Gh. N. – autorul petenților din prezenta cauză – și a dispus radierea din Titlul de proprietate nr._ a suprafeței de 2024 mp teren situat în intravilanul satului Brășăuți, . N., tarlaua 23, . corespunde suprafeței de 0,18 ha din vatra satului, înscrisă la poziția 8 în rolul agricol din perioada 1959 - 1962 al pârâtului C. Gh. N..

Întrucât decizia civilă nr. 1899 din 09.12.2005 nu a fost pusă în executare, la cererea reclamantului C. V. V., prin sentința civilă nr. 4133 din 29.10.2007 Judecătoria Piatra N. a obligat C. locală D. Roșie să întocmească documentația prealabilă emiterii unui nou titlu de proprietate pentru moștenitorii pârâtului C. Gh. N., decedat între timp, care să respecte dispozițiile deciziei civile privind radierea suprafeței de 2024 mp teren. Ulterior, această documentație urma să fie înaintată Comisiei județene N., în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate.

În executarea sentinței civile nr. 4133 din 29.10.2007, prin Hotărârea nr. 8096/15.03.2010 C. județeană N. a validat propunerea Comisiei comunale D. Roșie, adoptată prin Hotărârea nr. 31/2010, de modificare a Titlului de proprietate nr._ emis pe numele defunctului C. Gh. N., în sensul diminuării suprafeței reconstituite de la 1,82 ha la 1,617 ha.

Întrucât moștenitorii defunctului C. Gh. N. – respectiv petenții din prezenta cauză – nu au depus la comisia locală Titlul de proprietate nr._ în vederea modificării lui, deși au semnat confirmările de primire ale adreselor emise în acest sens, s-a procedat la emiterea Titlului de proprietate nr. 9105/07.04.2010, în care dispozițiile deciziei civile nr. 1899 din 09.12.2005 a Tribunalului Suceava sunt respectate.

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a apreciat că hotărârea contestată este temeinică și legală și că prin promovarea plângerii petenții tind să lipsească de efectele lucrului judecat sentința civilă nr. 4133 din 29.10.2007 și decizia civilă nr. 1899 din 09.12.2005. Acestui principiu trebuie însă să i se dea eficiență, întrucât corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială.

Nici faptul că petenții nu au avut calitatea de părți în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4133 din 29.10.2007 nu a fost considerat de prima instanță ca fiind un motiv de nelegalitate a hotărârii contestate, deoarece sentința reiterează dispozițiile deciziei civile nr. 1899 din 09.12.2005, pronunțată în contradictoriu cu C. Gh. N., autorul lor.

Și criticile cu privire la eliberarea Titlului de proprietate nr. 9105/07.04.2010 au fost înlăturate, deoarece petenții cunoșteau dispozițiile deciziei civile nr. 1899 din 09.12.2005 iar petenta C. L. a semnat dovezile de comunicare ale adreselor expediate de C. județeană N., prin care i s-a pus în vedere să predea Titlul de proprietate nr._ pentru a fi modificat conform sentinței civile nr. 4133 din 29.10.2007, astfel că petenții au avut cunoștință de derularea procedurii de modificare a acestui titlu.

În consecință, solicitarea de anulare a Titlului de proprietate nr. 9105/07.04.2010 și a Hotărârii Comisiei județene N. nr. 8096/15.03.2010 reprezintă o exercitare abuzivă a unui drept procesual, prin care petenții urmăresc deturnarea dreptului respectiv de la finalitatea urmărită de legiuitor, cu atât mai mult cu cât amplasamentul terenul radiat din titlul de proprietate al lui C. Gh. N. au făcut și fac obiectul mai multor litigii, promovate de petenți sau în care aceștia sunt chemați în judecată.

Și cererea petenților de obligare a Comisiei județene N. de completare a Hotărârii nr. 8096/15.03.2010 cu mențiunea de a se înscrie în Titlul de proprietate nr._ terenul în suprafață de 1800 mp care figurează înscris în rolul agricol din anii 1959 - 1962 al lui C. Gh. N., a fost considerată de prima instanță ca nefondată, deoarece nu au fost parcurse etapele procedurii speciale și obligatorii de reconstituire a dreptului de proprietate conform Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, aprobat prin HG nr. 890/2005, care presupune, printre altele, stabilirea tuturor elementelor de identificare ale terenului în cadrul procedurii administrative. În plus, nu se poate reconstitui dreptul de proprietate asupra unui teren atât timp cât amplasamentul acestuia face obiectul unei cauze aflate în curs de judecată, iar completarea Titlului de proprietate nr._ nu este posibilă, deoarece s-a dispus anularea acestuia.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal petenții C. L. și C. G., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece excepția autorității de lucru judecat, în baza căreia li s-a respins plângerea împotriva Hotărârii Comisiei județene N. nr. 8096/15.03.2010, nu a fost pusă în discuția părților.

Au mai arătat că Titlul de proprietate nr._ a fost legal emis, pe baza înscrierilor din rolul agricol al autorului lor C. Gh. N., motiv pentru care decizia civilă nr. 1899 din 09.12.2005 a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus radierea din acest titlu a suprafeței de 2024 mp teren reprezentând suprafața de 0,18 ha de la poziția nr. 8 din rolul autorului lor, constituie o eroare judiciară.

Întrucât legiuitorul a cunoscut că în activitatea de retrocedare a terenurilor s-au săvârșit erori, atât de către comisiile de fond funciar, cât și de instanțele de judecată, prin Legea nr. 247/2005 art. 33 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 a fost modificat și prevede în prezent că „Pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și foștii proprietari cărora li s-au respins cererile sau li s-au modificat sau anulat adeverințele de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate prin nesocotirea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997”.

Întrucât aceste prevederi legale derogă de la efectul pozitiv și cel negativ al autorității de lucru judecat, în baza Legii nr. 247/2005 a formulat o nouă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren radiată în executarea deciziei civile nr. 1899 din 09.12.2005, iar prin Hotărârea Comisiei județene N. nr. 5167/2006 s-a stabilit că amplasamentul acestui teren este cel prevăzut în Titlul de proprietate nr._ .

Așa fiind, prima instanță trebuia să constate nelegalitatea Hotărârii Comisiei județene N. nr. 8096/15.03.2010, cu atât mai mult cu cât a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești unde ei nu au figurat ca părți, și de aceea nu le este opozabilă, iar ulterior această comisie a recunoscut amplasamentul terenului lor, potrivit dispozițiilor invocate ale Legii nr. 247/2005.

În încheiere, recurenții au arătat că instanța de fond a mimat doar actul de judecată, deoarece a administrat probe pe care nu le-a analizat pe fond, și s-a arătat „reținută și timorată de existența autorității de lucru judecat, pe care nu a pus-o în discuție și a ținut-o secretă”. Astfel, prima instanță a pierdut din vedere esențialul, și anume dreptul lor de a solicita din nou, chiar după anularea titlului de proprietate și în ciuda autorității de lucru judecat, terenul radiat din titlul anulat, și a rămas plafonată la principiul vechi cunoscut că dacă în urmă cu 10, 20 sau 100 de ani s-a hotărât un lucru, acesta se va menține, rămâne tabu și nu se poate schimba.”

În dovedire au depus la dosar înscrisuri, iar ulterior și o „Întâmpinare” (filele 140 - 148), la care au atașat, de asemenea, înscrisuri care fuseseră depuse și la judecata în fond.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, precum și de plata timbrului judiciar potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

Analizând argumentele invocate precum și din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că recursul este nefondat urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod just că Hotărârea Comisiei județene N. nr. 8096/15.03.2010 a fost emisă în executarea sentinței civile nr. 4133 din 29.10.2007 a Judecătoriei Piatra N., iar aceasta din urmă a fost pronunțată ca urmare a faptului că decizia civilă nr. 1899 din 09.12.2005 a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus radierea din Titlul de proprietate nr._ a suprafeței de 2024 mp teren, nu a fost pusă în executare.

Tribunalul constată că plângerea împotriva Hotărârii Comisiei județene N. nr. 8096/15.03.2010 a fost soluționată pe fondul ei, prin analizarea temeiniciei documentației ce a stat la baza emiterii acesteia, și nu pe excepția autorității de lucru judecat, chiar dacă a apreciat că prin promovarea plângerii petenții tind să lipsească de efectele lucrului judecat cele două hotărâri judecătorești de mai sus.

Pe de altă parte, recurenții - petenți interpretează în mod subiectiv și interesat actualele prevederi ale art. 33 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, deoarece în nici un caz legiuitorul nu a urmărit să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. O asemenea, interpretare ar repune în discuție întreaga activitate desfășurată începând cu anul 1991 în materia fondului funciar, deoarece toți cei cărora li s-au respins cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, cărora li s-au modificat sau anulat adeverințele de proprietate, procesele - verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate, ar invoca săvârșirea unor erori în aplicarea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997 de către comisiile de fond funciar sau de către instanțele de judecată.

În realitate, beneficiarii art. 33 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 sunt doar acei foști proprietari, aflați în ipotezele enumerate în acest text legal – cu excluderea celor în cazul cărora nesocotirea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997 a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Aceasta este cu atât mai mult aplicabilă petenților cu cât în decizia civilă nr. 1899 din 09.12.2005 Tribunalul Suceava a constatat că înscrierea suprafeței de 2024 mp teren în Titlul de proprietate nr._ s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. III alin. 1 lit. a pct. iii din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005.

Cu alte cuvinte, la pronunțarea acestei decizii civile au fost avute în vedere dispozițiile legale modificatoare invocate de petenți, astfel că nu se poate vorbi despre o repunere a lor în termenul de a formula o nouă cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren radiată din Titlul de proprietate nr._ .

În consecință, instanța de fond nu a „mimat” actul de judecată și nici nu a fost „timorată” și „plafonată” de existența autorității de lucru judecat, și nici nu era obligată să pună excepția în discuția părților, din moment ce nu a soluționat cauza în temeiul ei.

Nici argumentul în sensul inopozabilității față de petenți a sentinței civile nr. 4133 din 29.10.2007 nu poate fi primit, deoarece prin această sentință cele două comisii de fond funciar au fost obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile deciziei civile nr. 1899 din 09.12.2005, care a fost pronunțată în contradictoriu cu C. Gh. N., autorul lor.

Tot astfel, Tribunalul constată că Titlul de proprietate nr. 9105/07.04.2010 a fost legal eliberat, în executarea deciziei civile nr. 1899 din 09.12.2005, astfel că soluția de respingere a capătului subsidiar de cerere privind anularea acestui titlu, precum și a celui privind completarea Hotărârii Comisiei județene N. nr. 8096/15.03.2010 cu mențiunea înscrierii în Titlul de proprietate nr._ a suprafeței de 1800 mp teren arabil, sunt juste în raport de soluția dată plângerii împotriva acestei din urmă hotărâri.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum a arătat prima instanță, în legătură cu aceste solicitări petenții nu au parcurs etapele procedurii speciale și obligatorii prevăzute în Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, aprobat prin HG nr. 890/2005.

P. considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a din codul de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat prezentul recurs.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de petenții C. L., domiciliată în satul Brășăuți, . N. și C. G., domiciliat în satul Brășăuți, . N., împotriva sentinței civile nr.765 din 10.02.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N., ca nefondat, în contradictoriu cu intimatele C. locală D. Roșie, C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și intimații-intervenienți C. M., C. V., domiciliați în Piatra N., ., ., ., județul N. și C. V. V., domiciliat în Piatra N., ., .. A, ., județul N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09.01.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

D. M. Pt. D. S., aflată în CO F. R.

semnează Președintele Tribunal,

L. F.

D. M.

Red./tehnored./D.Mg/18.01.2012;

Tehnored./F.R./24.01.2012; Fond: V. V. C.; 2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 8/2012. Tribunalul NEAMŢ