Fond funciar. Decizia nr. 988/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 988/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 988/RC
Dosar nr._ - anulare titlu de proprietate -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 988/RC
Ședința publică din 10.10.2013
Instanța compusă din:
Președinte: L. F. – judecător
D. S. – judecător
A. M. U. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea, după casarea cu reținere, a cauzei civile privind pe reclamanta R. V., domiciliată în comuna U., ., în contradictoriu cu pârâții C. L. U. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în ., C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., T. Gh. V., M. T., P. A., M. E., P. A., S. M., S. A., S. V. T., S. V. I., O. D. V., O. D. O., O. D. M., T. I. D., domiciliați în ., N. T., domiciliată în ., având ca obiect anulare titlu de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta R. V., mandatara H. E. pentru reclamanta R. V., mandatarul T. I. pentru pârâta T. V. și avocat T. A. pentru pârâtele T. V. și S. M., lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței urătoarele:
- cauza este la al optulea termen de judecată;
- obiectul cauzei este anulare titlu de proprietate;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Doamna avocat T. A., pentru pârâtele T. V. și S. M., depune la dosar xerocopii de pe: adresa nr. 2829/09.07.2013 emisă de .. 72/26.06.2013 emisă de A. T. – Cabinet de avocat, adresa nr. 2689/08.07.2013 emisă de Primăria Comunei U. și un extras registru anexa 3 U.. Arată că nu s-a făcut schimb.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la termenul de astăzi.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților pe fond.
Mandatara H. E., pentru reclamanta R. V., solicită admiterea acțiunii și arată că a cumpărat 1800 m.p. cu act de vânzare-cumpărare. Solicită să îi rămână suprafața de 1100 m.p. și arată că a dat teren la schimb. Cu cheltuieli de judecată.
Doamna avocat T. A., pentru pârâtele T. V. și S. M., solicită respingerea acțiunii și arată că pentru reclamantă există putere de lucru judecat, tribunalul pronunțându-se cu privire la titlu prin decizia civilă nr. 1004/RC. Apreciază că trebuie să prevaleze puterea de lucru judecat, pentru care tribunalul s-a pronunțat deja de două ori. Cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor aflate la filele 11 și 75).
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Constată că prin decizia civilă nr. 96/RC din data de 31.01.2013 a Tribunalului N. s-a dispus admiterea recursului declarat de reclamanta R. V. împotriva sentinței civile nr. 983 din data de 09.05.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu N., în contradictoriu cu intimații - pârâți C. L. U. pentru aplicarea legilor fondului funciar, C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, T. Gh. V., M. T., P. A., M. E., P. A., S. M., S. A., S. V. T., S. V. I., O. D. V., O. D. O., O. D. M., T. I. D., N. T., a fost casată în totalitate sentința recurată și, în consecință, a fost păstrată cauza pentru judecata în fond în vederea administrării de probe noi cu privire la cererea de anulare titlu de proprietate pentru suprafața de 1111 m.p. formulată de reclamanta R. V..
După casarea cu reținere spre rejudecare, în condițiile în care dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, de administrare restrictivă a probelor, nu mai sunt aplicabile, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie.
Examinând, în fond, cu luarea în considerare a probelor administrate, cererea formulată de reclamanta R. V. de anulare a titlului de proprietate nr. 70/964 din data de 13.12.2005, emis pe numele moștenitorilor defunctului S. I., se constată că nu este fondată, urmând să fie respinsă, pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta are calitatea de uzufructuar pentru terenurile care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 20/21.11.1995, respectiv a suprafeței totale de 1.111 m.p. teren, compusă din suprafața de 551 m.p. și respectiv 560 m.p. În teren suprafața a fost identificată de expert ca fiind în total de 1066 m.p., cu un deficit de 45 m.p., față de terenul din contract.
Terenul care a făcut obiectul actului translativ de proprietate a fost înscris în titlul de proprietate nr._, emis în favoarea soțului reclamantei, respectiv R. Gh. V.. Deși rolul agricol a fost înscrisul care a stat la baza emiterii titlului de proprietate, se constată că din terenurile înscrise în acesta, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat după casarea cu reținere de către expert T. E. C., în rol nu este evidențiat în acest punct Fundătură decât terenul de 500 m.p. cu destinația curți. În această modalitate este infirmată susținerea vânzătorului R. V. din contractul menționat, care a arătat că terenul de 1111 m.p. l-a dobândit de la autorul său R. G.. Faptul că terenul din punctul Fundătură nu a fost înscris în rol rezultă și din cuprinsul adresei nr. 93/04.03.1995, în care se arată că C.A.P. U. a aprobat lui R. V., la cerere, suprafața de 500 m.p., pentru construirea unei case de locuit, în schimbul unei suprafețe egale, pe care urma să o predea din lotul său.
Prin urmare, din analiza acestor înscrisuri rezultă că în punctul menționat reclamanta poate să exercite atributele specifice dreptului de uzufruct doar pentru suprafața de 553 m.p., care reprezintă, în fapt, terenul de 500 m.p., pus la dispoziție de către C.A.P. U. pentru construcția unei case, care a și fost edificată în baza autorizației de construire nr. 208/15.03.1965.
Terenul de 553 m.p. curți construcții, evidențiați ca fiind terenul aferent casei edificate în anul 1965, este înscris doar în titlul de proprietate al soțului reclamantei, respectiv titlul de proprietate nr._ . Din verificarea aceluiași raport de expertiză, se constată că în titlul de proprietate al pârâților cu nr. 70/964 din data de 13.12.2005, contestat în caza pendinte, nu este înscris terenul de 500 m.p., care din măsurători a fost evidențiat ca fiind 553 m.p. Suprafața de 553 m.p. este aferentă construcțiilor edificate de reclamantă și soțul său în anul 1965, și. prin urmare, este păstrat dreptul asupra acestora în patrimoniul dobânditorilor din contractul de vânzare cumpărare nr. 20/21.11.1995. Cum reclamanta nu justifică dreptul asupra unei suprafețe mai mari de 553 m.p. și deoarece în titlul de proprietate contestat nu este înscrisă această suprafață, se constată că nu se impune anularea titlul de proprietate al pârâților, asupra restului de teren de 513 m.p., reclamanta nefăcând dovada dreptului de uzufruct.
În această modalitate de soluționare a cauzei, nu este încălcată nici puterea negativă a autorității de lucru judecat, despre care au făcut vorbire pârâții, prin apărător. Aceasta deoarece dreptul nudului proprietar, din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 20/21.11.1995, doar asupra terenului aferent construcțiilor în suprafață de 500 m.p., din măsurători 553 m.p., a fost stabilit și prin decizia civilă nr. 1004/RC din data de 13.07.2009 a Tribunalului N., hotărâre prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de numitul H. T. I. de modificare a aceluiași titlu de proprietate cu nr. 70/964 din data de 13.12.2005, cu referire la aceeași suprafață de 1111 m.p. teren, și la o altă suprafață ce excede obiectului acțiunii pendinte. Așadar, și în respectiva cauză s-a reținut că soțul reclamantei R. V. nu a dovedit dreptul pentru o suprafață mai mare, la punctul Fundătura, decât cea care i-a fost atribuită pentru construirea unei case de către C.A.P. U..
D. fiind că reclamanta nu dovedește îndreptățire la un alt teren și întrucât terenul de 500 m.p. – din măsurători 553 m.p. – nu se află în titlul de proprietate eliberat autorului pârâților, contestat în cauza de față, nu va mai fi analizat pe fondul său titlul de proprietate nr. 70/964 din data de 13.12.2005 eliberat în favoarea autorului pârâților, S. I.. Aceasta deoarece cel care trebuie să dovedească mai întâi dreptul asupra terenurilor, pe care le solicită să fie excluse din titlul de proprietate, este reclamantul, și doar, ca etapă ulterioară după aprecierea existenței dreptului reclamanților este necesară stabilirea legalității titlului pârâților.
Față de cele menționate, în condițiile în care raportat la terenul de 553 m.p. pentru care reclamanta a dovedit existența în favoarea sa a dreptului de uzufruct, pârâții nu au înscris în titlul de proprietate acest teren, neexistând în această situație o suprapunere între cele două titluri emise, se va dispune, în baza art. III din Legea nr. 169/1997, respingerea ca nefondată a acțiunii civile având ca obiect anulare titlul de proprietate.
Întrucât, urmare a respingerii acțiunii formulate de reclamantă, aceasta are calitatea de parte căzută în pretenții, fiind în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată generate de acest stadiu procesual și efectuate de pârâta T. V., constând în onorariu apărător ales.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect anulare titlu de proprietate formulată de reclamanta R. V., domiciliată în comuna U., ., în contradictoriu cu pârâții C. locală U. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în ., C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., T. Gh. V., M. T., P. A., M. E., P. A., S. M., S. A., S. V. T., S. V. I., O. D. V., O. D. O., O. D. M., T. I. D., domiciliați în ., și N. T., domiciliată în ..
Obligă reclamanta R. V. să plătească pârâtei T. V. suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.10.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
L. F. D. S., C. Ailuțoaei
A. M. U.
Red. și tehnored. L.F. – 31.10.2013
Tehnored. C.A. – 06.11.2013
2 ex.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1029/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 1113/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








