Pretenţii. Decizia nr. 372/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 372/RC
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 25.04.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 372/RC
Instanța constituită din:
Președinte: C. B. – judecător
D. M. – judecător
V. B. - judecător
D. L. - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant F. F., domiciliat în Piatra N., ., ., județul N. și de către recurentul-pârât S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. Piatra N., cu sediul în Piatra N., . bis, județul N. împotriva sentinței civile nr. 4716 din data de 29.09.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns doamna avocat M. N. (în substituirea domnului avocat M. B.) pentru recurentul – reclamant F. F., lipsă fiind acesta din urmă și reprezentantul recurentului-pârât S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. Piatra N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei - pretenții;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Doamna avocat M. N., pentru recurentul-reclamant F. F., depune la dosarul cauzei sentința civilă nr. 4857/_ pronunțată de Judecătoria Piatra N., certificatul nr._ * eliberat de Tribunalul N., practică judiciară și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Doamna avocat M. N., pentru recurentul-reclamant F. F., solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 4716/29.09.2011, în sensul admiterii în totalitate a cererii reclamantului de acordare a dobânzii legale, de la data rămânerii definitive a hotărârii nr. 535/2008 și până la data plății efective de către S. român. Arată că despăgubirile solicitate au fost acordate în temeiul art. 504 și următoarele din Codul de procedură penală. Mai arată că în cazul răspunderii civile delictuale, debitorul este de drept în întârziere, iar dacă obiectul delictului nu este o sumă de bani la despăgubirile stabilite ca echivalent al pagubei, dobânzile se datorează numai de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4716/29.09.2011 a Judecătoriei Piatra N., Tribunalul constantă următoarele:
P. sentința civilă nr. 4716/29.09.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul F. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor, având ca obiect pretenții.
Astfel, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 64.500 lei, începând cu data de 30.11.2009 și până la data de 23.02.2010.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească instanța de fond a reținut următoarele:
P. sentința civilă nr. 535/C din 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ a fost obligat S. R. la plata sumei de 64.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale și morale, respectiv cheltuieli de judecată ca urmare a luării măsurii arestării preventive, nelegale, față de reclamantul F. F..
P. prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea aceluiași pârât și la plata dobânzii legale aferente sumei mai sus indicate în cuantum de 5488,9 lei, calculată de reclamant de la data rămânerii definitive a sentinței mai sus menționate, respectiv data de 14.01.2009 (dată la care a fost respins apelul promovat împotriva hotărârii primei instanțe, conform deciziei nr.2 din aceiași dată pronunțată de Curtea de Apel Bacău) și până la plata efectivă, respectiv data de 23.02.2010, conform extrasului de cont depus al dosar, moment la care suma de 64.500 lei a fost achitată reclamantului de către pârât.
Pentru motivele ce se vor arăta mai jos, instanța de fond a admis în parte cererea formulată și a dispus obligarea pârâtului la plata dobânzii legale față de reclamant, dar numai de la data manifestării sale de voință în sensul îndeplinirii obligației de plată, respectiv 30.11.2009 și până la data 23.02.2010.
În acest sens, instanța de fond a reținut că într-adevăr conform dispozițiilor art. 3711 Cod de procedură civilă, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, executarea silită fiind modalitatea subsidiară de aducere la îndeplinire a unui titlu executoriu. În cauza de față, în ciuda susținerilor creditorului, totuși executarea hotărârii judecătorești era supusă unei manifestări de voință din partea sa pentru a se obține plata. Creditorul a formulat o astfel de cerere la data de 30.11.2009, deși hotărârea judecătorească a rămas definitivă încă din data de din data de 14.01.2009.
Instanța de fond a apreciat, în primul rând că reclamantul creditor era dator a formula cererea de executare a hotărârii judecătorești imediat după rămânerea sa definitivă, în caz contrar neputând invoca drept temei al acordării dobânzii legale starea sa pasivitate, cu atât mai mult cu cât recursul nu era suspensiv de executare. În al doilea rând, deși faza de executare face parte din proces în consens cu interpretarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar statul are în acest sens o obligație neechivocă de a pune de îndată în executare o hotărâre judecătorească pronunțată împotriva sa, totuși instanța a considerat că aceasta nu poate avea loc în lipsa unei cereri în acest sens din partea debitorului, fără alte condiții de formă. S-a mai considerat că tocmai în aplicarea acestui principiu nu este necesară somarea prin executor judecătoresc, așa cum în mod evident nefondat se apără pârâtul, însă este necesară o manifestare de voință a creditorului în sensul solicitării sumei stabilite prin titlu executoriu. Nu s-ar putea cere statului, doar în virtutea acestui fapt, să depună alte diligențe, mai mari decât cele ale unui debitor obișnuit, în vederea identificării datelor debitorului și al obligării sale la primirea plății. Se cer însă în plus diligențe statutului ca imediat după formularea unei cereri de executare să se efectueze imediat plata obligației, chiar a doua zi. Din acest punct de vedere instanța de fond a înlăturat apărările pârâtului privind procedurile interne și greoaie pe care trebuie să le parcurgă până la plata efectivă. În nici un caz, într-un stat de drept, unde s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească ce constituie titlu executoriu o obligație de plată în sarcina statului, nu se poate cere recurgerea la executorul judecătoresc pentru îndeplinirea obligațiilor, așa cum susține pârâtul. Cu alte cuvinte, având în vedere și practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, instanța de fond a apreciat că statutul trebuia, prin organele sale, să aibă constituită în cont suma despre care cunoștea că a fost obligat să o plătească reclamantului și, imediat după formularea unei simple cereri a acestuia trebuia să o pună la dispoziția sa, fie chiar și prin executor judecătoresc, dacă nu avea datele necesare pentru virarea sa într-un cont bancar. Însă această obligație pozitivă a statutului nu trebuie dusă la extrem în sensul interpretării că în lipsa unei cereri din partea reclamantului de îndeplinire a hotărârii judecătorești, statul ar fi trebuit să someze creditorul să primească plata, eventual în cadrul procedurii prevăzute de art.586 și urm. Cod de procedură civilă.
Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că dobânda legală este datorată reclamantului de la data de 30.11.2009 și până la data de 23.02.2010, respectiv perioada cuprinsă între data la care reclamantul și-a manifestat voința de a primi plata și data plății efective, acesta având dreptul la repararea integrală a pagubei cauzate de arestarea sa nelegală, dar în conformitate cu considerațiile expuse mai sus. Este adevărat că în cazul prejudiciului produs ca urmare a unei fapte ilicite se reține în doctrină că pentru o deplină reparare a pagubei produse autorul poate fi obligat și la plata dobânzilor legale, dobândă ce se calculează de la data la care hotărârea de condamnare a devenit definitivă, dar aceste considerații de drept substanțial trebuie corelate cu cele de drept procedural. Cu alte cuvinte, imediat ce este definitivă, devenind astfel executorie (cu excepțiile prevăzute de lege desigur, dar nu este cazul în speța de față), o hotărâre judecătorească poate fi pusă în executare. Dacă reclamantul ar fi formulat imediat o astfel de cerere, iar executarea ar fi fost refuzată pentru că s-ar fi obținut, de exemplu, suspendarea executării în cadrul recursului, în mod evident problema acordării dobânzilor s-ar fi pus de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. În cauza de față, instanța de fond a reținut că situația este alta, așa încât reclamantul nu poate profita de timpul scurs de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la cererea sa de executare deoarece s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauza. În același fel s-ar pune problema dacă reclamantul ar fi solicitat punerea în executare la limita împlinirii termenului de prescripție. De asemenea, s-a arătat de ce instanța nu apreciază că statul ar fi trebuit să execute hotărârea judecătorească peste voința reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs reclamantul F. F. solicitând a se admite atât cererea de recurs cât și în totalitate cererea principală, respectiv de a i se acorda dobânzile legale de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 535/C/15.09.2008 și până la data plății efective realizate de statul R..
Recurentul a invocat dispozițiile art. 1088 cod civil arătând că dobânda moratorie se calculează de la data chemării în judecată, regula fiind aplicabilă doar în situația neexecutării obligațiilor bănești contractuale.
În cauza pendente, se aplică regulile din materia răspunderii civile delictuale, debitorul fiind pus de drept în întârziere, iar dacă obiectul delictului nu este o sumă de bani, la despăgubirile stabilite ca echivalent al pagubei, dobânzile se datorează numai de la rămânerea definitivă a hotărârii, când daunele s-au transformat într-o creanță certă, licită și exigibilă.
Recurentul a mai arătat că în condițiile în care de la data rămânerii definitive a sentinței civile a Tribunalului N. și până la plata efectivă a trecut o perioadă considerabilă de timp, fapt ce necesită repararea în totalitate a prejudiciului încercat de reclamant și pe cale de consecință se impunea obligarea statului R. la plata dobânzii legale calculată pentru suma de_ lei de la data de 14.01.2009 (data rămânerii definitive a sentinței civile) și până la data de 23.02.2010 (data plății efective a obligației de către stat).
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. g din Legea nr. 146/1997.
P. recursul formulat de către S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. Piatra N. s-a solicitat instanței casarea sentinței instanței de fond și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că în mod nejustificat a fost obligat să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de_ lei începând cu data de 30.11.2009 (data depunerii cererii la D.G.F.P N.) și până la data de 23.02.2010 data virării banilor în cont.
Instanța de fond nu a ținut cont că în condițiile în care plata sumei în cauză se face direct de către M. Finanțelor P. s-a urmat o anumită procedură de plată, astfel: la data de 14.12.2009 D.G.F.P N. a întocmit nota de plată care a fost aprobată de către M. Finanțelor P. la data de 29.09.2009, pentru ca până la data de 23.02.2010 să se facă deschiderea de conturi aferente anului 2010, întrucât în cauză era vorba de o sumă considerabilă.
Tribunalul, analizând hotărârea sub aspectele criticate și din oficiu, precum și în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, constată că recursurile nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi reținute:
Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant F. F., Tribunalul reține că cererea formulată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1088 Cod civil.
Astfel, potrivit acestei dispoziții reclamantul face confuzia între dobânda legală și inflația ce o datorează un debitor care nu își execută de bună voie obligația de plată.
Dobânda legală, astfel cum este prevăzută prin dispozițiile art. 1 din O.G nr. 9/2000: „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești”, iar potrivit art. 2: „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Totodată, art. 8-9 din O.G nr. 9/2000 prevede că: „În raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept” și că ea se calculează numai asupra cuantumului sumei împrumutat, dacă este stabilită printr-un act scris, iar în lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală, conform dispozițiilor art. 5 din același act normativ.
Or, în cauza pendente, dobânda legală trebuia să constituie un capăt de cerere accesoriu cererii principale formulată de reclamant în acțiunea civilă ce constituie obiectul sentinței civile nr. 535/C/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul N., situație de fapt care nu se reflectă din conținutul acestei hotărâri judecătorești, motiv pentru care ea trebuie calculată și datorată de debitorul care nu și-a executat obligația de plată din momentul în care creditorul obligației a solicitat-o. Această cerere a realizat-o reclamantul doar prin prezenta cerere formulată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 22.09.2010 fiind în mod greșit acordată de instanța de fond de la data de 30.11.2009 – data punerii în executare a titlului executoriu ce constituie sentinței civile nr. 535/C/15.09.2008 și până la data plății efective, respectiv 23.02.2010.
Însă conform principiului prevăzut de art. 296 teza finală Cod procedură civilă: „Apelantului/recurentului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată”, Tribunalul va respinge recursul declarat de către recurentul-reclamant F. F..
În ceea ce privește recursul declarat de S. R. prin D.G.F.P N., Tribunalul urmează a-l respinge și pe acesta, întrucât nu pot fi reținute susținerile acestuia cu privire la respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de O.G nr. 22/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 3711 Cod procedură civilă: „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.
Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.”
Or, de la această regulă nu este exceptat S. R. care trebuie să pună la dispoziția cetățenilor mecanisme eficiente de a obține executarea completă și într-un termen rezonabil a obligațiilor datorate în calitate de debitor.
Față de cele reținute, Tribunalul urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondate recursurile declarate atât de reclamantul F. F., cât și de S. R. prin D.G.F.P N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F. F., domiciliat în Piatra N., ., ., județul N. împotriva sentinței civile nr. 4716 din 29.09.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.04.2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
C. B. D. M. D. L.
V. B.
Red./V.Baciu06.07.2012
Tehnored/D.L./10.07.2012
Fond/F. C. I.
Ex.2
| ← Validare poprire. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 362/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
