Acţiune în constatare. Decizia nr. 318/2012. Tribunalul NEAMŢ

În motivare a arătat că nu deține titlu de proprietate asupra terenului de mai sus, deși este trecut în registrul său agricol și îl folosește în mod continuu și sub nume de proprietar de la construirea mănăstirii și până în prezent.

A mai arătat că zona comunei T. nu a fost cooperativizată, că nu au fost emise titluri de proprietate asupra terenurilor și că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1847 din Codul civil pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

În drept a invocat dispozițiile art. 1890 și 1847 din Codul civil și ale art. 111 din Codul de procedură civilă.

În dovedire a depus, în copie, documentația cadastrală nr._/14.09.2009, sentința civilă nr. 1857/27.04.2009 a Judecătoriei Piatra N., decizia nr. 603/2005 a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, documentația cadastrală nr. 2/950/26.09.2008, PUZ, punctul de vedere al Complexului Muzeal Județean N. privind stadiul conservării monumentului istoric Mânăstirea T., avizul nr. 2013/20.03.2008, schița terenului din 20.09.1995, fotografii, hotărârea de reînființare a mănăstirii, și a solicitat încuviințarea probei testimoniale.

Pârâta . întâmpinare prin care a arătat că terenul în litigiu face corp comun cu terenul cu destinația de cimitir, care este inclus în domeniul public al comunei conform HG nr. 1356/2001.

A mai arătat că până în anul 1864 în comună a existat Mânăstirea T. iar din 1864 până în anul 1993 în locul mănăstirii a funcționat P. T.. În prezent, în comună există și parohie și mănăstire, aceasta din urmă având titluri de proprietate pentru terenurile din jur, nu și pentru terenul ocupat de cimitir și pentru cel ce face obiectul prezentei acțiuni. Preoții din cadrul parohiei și o parte a locuitorilor comunei susțin că prin dobândirea proprietății de către reclamantă asupra terenului în litigiu cimitirul nu va mai putea fi extins, astfel că va fi necesară înființarea unui nou cimitir.

În anul 2009, la cererea reclamantei terenul a fost înregistrat în registrul agricol în rolul mănăstirii, care l-a folosit; însă pentru a nu exista nemulțumiri în comună reclamanta ar trebui declarată proprietară pe suprafața de 2000 mp cu următoarele vecinătăți: la Nord terenul destinat extinderii cimitirului, la Sud drumul de acces la mănăstire, la Est . Vest drumul de acces la cimitir.

În dovedire pârâta a depus, în copie, schița terenului și cererea de înscriere nr. 1087/27.08.2009

Prima instanță a administrat proba cu înscrisuri, solicitată de părți, a audiat martorii propuși de reclamantă, a dispus efectuarea unei expertize topografice, care a fost efectuată de expertul A. F., și a efectuat și o cercetare locală.

P. sentința civilă nr. 5254 din 20.10.2011 Judecătoria Piatra N. a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, cu motivarea că uzucapiunea reprezintă o stare de fapt generatoare de efecte juridice, ce constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun, cu intenția și voința de a se comporta, față de toți ceilalți, ca proprietar al acelui bun. Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune se cer a fi îndeplinite condițiile posesiei astfel cum sunt ele reglementate de dispozițiile art. 1846 și urm. din Codul Civil.

Astfel, potrivit art. 1847 din Codul Civil „Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.

Această din urmă cerință impune ca posesia să fie neechivocă, echivoc existând atunci când nu se cunoaște dacă posesorul are sau nu elementul intențional, respectiv atunci când două sau mai multe persoane săvârșesc acte de stăpânire asupra unui bun.

Din probele administrate prima instanță a constatat că terenul cu privire la care se invocă uzucapiunea achizitivă nu se află și nici nu s-a aflat în stăpânirea exclusivă a reclamantei, deoarece el se află în continuarea cimitirului localității, fără a fi delimitat prin semne exterioare, iar lângă zidul mănăstirii sunt mai multe morminte. Întrucât cimitirul este împrejmuit pe toate celelalte laturi, reiese că locuitorii comunei T. folosesc terenul în litigiu pentru accesul în cimitir.

Aceste elemente de fapt infirmă susținerea privind exercitarea unei posesii utile de către reclamantă asupra terenului, chiar și în prezent.

A mai reținut prima instanță că reclamanta a reintrat în posesia clădirii și a incintei mănăstirii după anul 1990, respectiv în anul 1995, astfel că în cauză nu s-a împlinit termenul general de prescripție achizitivă obișnuită de 30 de ani, prevăzut de art. 1890 din Codul Civil, și nici nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prescripției achizitive de scurtă durată de la 10 la 20 de ani, reglementată de art. 1895 și următoarele din Codul Civil.

În concluzie, a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii în persoana sa nici a elementul material al posesiei, nici a elementul psihologic reprezentat de voința de stăpânire a lucrului pentru sine și sub nume de proprietar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, deoarece posesia sa asupra terenului în suprafață de 4205 mp datează încă de la 01.09.1993, respectiv de la reînființarea sa, iar posesia pe care a exercitat-o nu a fost echivocă, ci în nume propriu.

A mai arătat că interesul promovării acțiunii rezidă din importanța Mânăstirii T., care este o ctitorie a voievodului Ș. cel M..

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 173,50 lei taxă de timbru și cu 3 lei timbru judiciar.

P. Adresa nr. 549 din 06.04.2012 (f. 11) intimata . respingerea recursului.

Analizând motivele invocate Tribunalul constată că recursul este nefondat urmând a fi respins deoarece într-adevăr, potrivit art. 1837 și urm. din vechiul Cod civil, raportate la dispozițiile art. 1890 din acest Cod, termenul necesar pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este de 30 de ani.

Cum reclamanta a învederat că a intrat în posesia terenului în suprafață de 4205 mp la data de 01.09.1993, reiese că acest termen se împlinește abia la 01.09.2023 – dacă nu înțelege să se folosească de prevederile mai favorabile ale art. 930 și următoarele din Noul Cod Civil.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a din codul de procedură civilă Tribunalul va fi respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Mânăstirea T., cu sediul în . împotriva sentinței civile nr. 5254 din 20.10.2011 a Judecătoriei Piatra N. în contradictoriu cu intimata-pârâtă . reprezentant legal primarul, cu sediul în ..