Pretenţii. Decizia nr. 407/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 407/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 08-05-2012 în dosarul nr. 407/RC
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 407/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - O. E. | - judecător |
- M. C. | - judecător | |
- C. M. | - președinte secție | |
- R. L. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta C. E., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat A. M. din Iași, .. 43, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 468 din data de 18.02.2011, pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. I..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant L. I., asistat de avocat Ciuruc M. S., lipsă fiind recurenta-pârâtă C. E..
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită cu recurenta-pârâtă C. E., prin notat telefonică atașată la fila 52dosar;
- obiectul cauzei este pretenții;
- cauza se află la al IV-lea termen de judecată.
Avocat Ciuruc M. S., pentru intimatul-reclamant L. I. precizează că a luat legătura telefonic cu apărătorul recurentei-pârâte C. E., care i-a comunicat că nu a primit citația, iar pe . Iași există blocuri și nu case.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat Ciuruc M. S., pentru intimatul-reclamant L. I. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în scris. Solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._, reclamantul L. I. a chemat-o în judecată pârâta C. E., solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 15.060,60 lei, reprezentând echivalentul în monedă națională a sumei de 3.600 EUR (calculată la un curs de referință de 4,1835 RON/EUR), cu titlul de preț al unei rulote auto marca Knaus, actualizată la data plății cu dobânda legală.
Reclamantul motivează că la data de 2 iunie 2007 i-a vândut pârâtei o rulotă auto marca Knaus cu prețul de 3.600 EUR. La momentul achiziționării pârâta nu dispunea de suma necesară pentru plata prețului, dar a insistat în a cumpăra rulota, promițând că va achita prețul până la 4 iunie 2007. În aceste condiții, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă scrisă. Pârâta nu a achitat prețul până în prezent, cu toate că a fost notificată în acest sens printr-un executor judecătoresc la data de 1 iunie 2010.
În drept au fost invocate prevederile art. 1294, 1084, 1082 și art. 969 Cod civil, art. 112 și 379 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a celei testimoniale, fiind audiat martorul P. A., și interogatoriul pârâtei.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului cu motivarea că prețul rulotei auto a fost integral achitat. În perioada martie-aprilie 2007, susține pârâta, i-a expediat reclamantului prin poștă suma de 2.000 RON (reprezentând echivalentul a 588 EUR), iar ulterior i-a remis restul de 3.012 RON în mai multe tranșe, personal și prin intermediul numiților A. B. și E. E.. Încă de la data achitării primei sume de bani reclamantul a încercat să modifice convenția inițială, pretinzând o sumă mai mare. Demersul în justiție este determinat tocmai de refuzul pârâtei de a accepta modificarea înțelegerii inițiale.
În apărare pârâta a solicitat administrarea probei testimoniale, fiind audiată martora E. E. și interogatoriul reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 468 din 18.02.2011, Judecătoria R. a admis acțiunea civilă în pretenții formulată și, în consecință, a obligat pe pârâta să achite reclamantului suma de 15.060,60 lei, reprezentând echivalentul în monedă națională a sumei de 3.600 EUR (calculată la un curs de referință de 4,1835 RON/EUR), cu titlul de preț al unei rulote auto marca Knaus.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.020 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență următoarele: la sfârșitul lunii mai 2007 (data neputând fi stabilită cu precizie) reclamantul i-a vândut pârâtei o rulotă auto marca Knaus contra unui preț în sumă de 3.600 euro. Convenția s-a materializat într-un înscris sub semnătură privată care atestă transferul dreptului de proprietate, prețul convenit și obligația de plată a acestuia cel mai târziu la data de 4 iunie 2007. Convenția nu este datată, dar realitatea operațiunii juridice și plasarea sa din punct de vedere cronologic la sfârșitul lunii mai 2007 au fost recunoscute de pârâtă la interogatoriu. La data încheierii convenției s-a făcut și tradițiunea bunului, urmând ca subsecvent să fie întocmite formalitățile privind radierea de pe numele vânzătorului și înmatricularea autovehiculului pe numele cumpărătoarei. Pârâta cumpărătoare nu a făcut dovada plății prețului, în condițiile în care această sarcină îi aparține.
Instanța de fond a reținut că probatoriul testimonial administrat în cauză atestă realitatea operațiunii juridice dintre părți. De altfel, pârâta nu a contestat împrejurarea că a cumpărat rulota la sfârșitul lunii mai 2007 și că avea sarcina de a achita integral prețul în sumă de 3.600 EUR până la data de 4 iunie 2007, singurele sale apărări fiind în sensul că a îndeplinit această obligație cu întârziere. Pârâta a susținut că a trimis o parte din preț reclamantului prin sistem poștal, fără a face vreo dovadă în acest sens. De asemenea, a susținut că numiții A. B. și E. E. i-ar fi remis reclamantului diferența de preț. Dacă cel dintâi se află în grad de afinitate prohibit de lege cu pârâta, iar reclamantul s-a opus la audierea sa, E. E. a fost audiată ca martoră, infirmând susținerile pârâtei. Aceasta a susținut că nu s-a întâlnit niciodată cu reclamantul și a precizat că are cunoștință de diferendele dintre părți începând din luna octombrie 2008, de când se îngrijește de nepoții pârâtei. Or pârâta susține că a achitat integral prețul într-un interval de aproximativ 7 luni după încheierea convenției.
În consecință, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada înstrăinării bunului către pârâtă și a obligației acesteia de plată a prețului. Pârâta nu a fost în măsură să probeze stingerea acestei obligații prin plată sau în altă modalitate.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 1361 cod civil principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul în ziua și locul determinat prin contract. Întrucât potrivit art. 969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părți, iar pârâta nu a probat aducerea la îndeplinire a obligației de plată a prețului, s-a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale. D. urmare, a fost admisă acțiunea reclamantului, iar pârâta obligată la plata sumei de 15.060,60 lei.
În condițiile art. 274 Cod procedură civilă, fiind căzută în pretenții, pârâta a fost îndatorată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantumul probat de acesta (taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar).
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâta C. E..
În motivarea recursului s-a arătat în esență că prin sentința recurată a fost admisa acțiunea formulate de reclamantul L. I., recurenta fiind obligata la plata sumei de 15.060,60 lei.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanta de fond a reținut ca in perioada lunii mai 2007, reclamantul i-a vândut o rulota auto marca Knaus contra unei sume de 3.600 euro, convenția dintre părți materializându-se printr-un înscris sub semnătura private prin care se atesta transferai de proprietate, prețul convenit si termenul scadent al plații, 04.06.2007.
S-a mai reținut faptul ca nu a fost datată convenția. La data înscrierii convenției a fost predate si bunul, ca la o data ulterioara sa se facă si actele pentru înscrierea mențiunilor noului proprietar în actele mașinii.
Probatoriul testimonial administrat în cauza atestă realitatea operațiunii juridice dintre părți. De altfel pârâta nu a contestat împrejurările prin care a cumpărat rulota în perioada mai 2007 și că avea sarcina de a achita integral prețul în sumă de 3.600 euro până la 04.06.2007, singurele sale apărări fiind în sensul că a îndeplinit aceasta obligație cu întârziere, parte din bani fiind trimiși prin sistemul de poștă, neputând sa facă dovada in acel moment cu documente. De asemenea, a susținut ca numiții A. B. și E. E. i-au remis reclamantului diferențele de preț. Dacă cel dintâi se află în grad de afinitate prohibit de lege cu recurenta, iar reclamantul s-a opus la audierea sa, E. E. a fost audiată ca martor, infirmând susținerile recurentei.
Instanța de fond a reținut și faptul că reclamantul a făcut dovada înstrăinării bunului către pârâta și a obligației acesteia de a achita prețul.
Consideră hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală în situația în care în dosarul cauzei au fost administrate probe din care rezultă fără dubiu ca recurenta a achitat integral suma reprezentând contravaloarea bunului, situație în care acțiunea trebuie respinsă.
Recursul a fost legal timbrat.
Părțile au fost legal citate. Intimatul – reclamant nu a depus la dosar întâmpinare.
Recurenta a depus la dosar extrase din jurnalul de casă aparținând Fundației Magna, precum și dispoziții de plată emise de aceeași fundație.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele motive:
În mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea promovată de către reclamantul L. I. este o acțiune în răspundere civilă contractuală, între părți încheindu-se un contract de vânzare cumpărare ce a avut ca obiect o rulotă auto marca Knaus contra unui preț în sumă de 3.600 euro, astfel cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată care atestă transferul dreptului de proprietate, prețul convenit și obligația de plată a acestuia cel mai târziu la data de 4 iunie 2007 (f.5 dosar fond). La data încheierii convenției s-a făcut și predarea bunului vândut, urmând ca ulterior să fie întocmite formalitățile privind radierea de pe numele vânzătorului și înmatricularea autovehiculului pe numele cumpărătoarei.
Toate aceste aspecte, de altfel, nici nu au fost contestate de către recurenta – pârâta, singura ei apărare fiind aceea că a plătit prețul, dar în tranșe și cu întârziere.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a reținut că intimatul – reclamant a făcut dovada afirmațiilor sale, rămânând ca recurenta – pârâtă să facă dovada susținerilor făcute în apărare.
Ori, apărările pârâtei nu au fost susținute de probe, întrucât la instanța de fond pârâta nu a produs vreun înscris, solicitând administrarea probei cu martori și interogatoriu.
Ori aceste probe nu au confirmat în nici un fel apărările recurentei, astfel că acestea au rămas nedovedite.
Nici înscrisurile depuse de către recurenta în recurs, respectiv extrase din jurnalul de casă aparținând Fundației Magna, al cărei președinte este recurenta, precum și dispoziții de plată emise de aceeași fundație, nu fac dovada plății prețului către intimatul – reclamant.
Aceste acte dovedesc doar că recurenta a ridicat anumite sume de bani din casieria fundației, nu și faptul că aceste sume au fost predate efectiv intimatului – reclamant.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1361 Cod civil, principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul în ziua și locul determinat prin contract. Cum potrivit art. 969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părți, iar recurenta nu a probat aducerea la îndeplinire a obligației de plată a prețului, în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale.
Pentru motivele arătate mai sus instanța, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 al.3 Cod procedură civilă, va reduce onorariul avocatului angajat de către intimat la suma de 1000 lei (apreciind că onorariul total de 1600 lei este nepotrivit de mare, față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat), urmând ca, în final, Tribunalul să oblige pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. E., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat A. M. din Iași, .. 43, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 468/18.02.2011 a Judecătoriei R..
În temeiul dispozițiilor art. 274(1) și (3) Cod procedură civilă, obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.05.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
O. E. M. C. și C. M. R. L.
Red. C. M./14.05.2012
Tehnored. R.L../18.05.2012;
Ex. 2
Fond Bîrjovan C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 362/2012. Tribunalul NEAMŢ | Pretenţii. Decizia nr. 410/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
