Pretenţii. Decizia nr. 410/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 410/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 08-05-2012 în dosarul nr. 410/RC

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 08.05.2012

DECIZIA CIVILĂ NR. 410/RC

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

- O. E.

- judecător

- M. C.

- judecător

- C. M.

- președinte secție

- R. L.

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta Asociația de proprietari nr. 56 P. N., cu sediul în P. N., .. 59, ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 5030 din data de 13.10.2011 pronunțată de Judecătoria P. N., în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. V..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat L. B., pentru recurenta-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 56 P. N., cu împuternicirea avocațială nr._/2012, lipsă fiind intimata-pârâtă I. V..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este pretenții;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza se află la al II-lea termen de judecată;

- intimata-pârâtă I. V. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 04.05.2012, întâmpinarea, cu duplicat pentru comunicare.

Președintele completului de judecată procedează la înmânarea unui exemplar al întâmpinării formulată de intimata-pârâtă I. V. către apărătorul recurentei-reclamante Asociația de Proprietari nr. 56 P. N..

Avocat L. B., pentru recurenta-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 56 P. N. arată că nu solicită termen pentru a studia întâmpinarea comunicată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat L. B., pentru recurenta-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 56 P. N. solicită admiterea recursului și obligarea intimatei-pârâte I. V. la plata restanțelor la întreținere, întrucât aceasta nu a făcut dovada achitării integrale cotelor de întreținere pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 175/2010, astfel că instanța de fond a aplicat greșit legea, pronunțând o sentință nelegală, motivând că deși pârâta nu a achitat integral debitul, aceasta a făcut un efort financiar de a achita debitul în sumă de 5101,01 lei. Apărătorul recurentei-reclamante precizează că Legea nr. 175/2010 prevede că vor beneficia de scutire proprietari care își achită integral cotele de contribuție, lucru ce nu s-a întâmplat în cazul intimatei-pârâte. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 5030 pronunțată la data de 13.10.2011 de Judecătoria P. N. a fost admisă cererea pârâtei având ca obiect scutirea de la plata penalităților de întârziere și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 56 P. N. în contradictoriu cu pârâta I. V., ca nefondată. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî acestea, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 56 P. N. a chemat în judecată pe pârâta I. V., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4.293,11 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Prezentul dosar a fost disjuns din dosarul nr._ .

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta are un debit restant de 4.293,11 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal în sumă de 5.101,01 lei, ce viza perioada august 2007 – decembrie 2009.

La data de 7.09.2010, în dosarul nr._, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a precizat că își asumă obligația achitării integrale a debitului principal, reprezentat de contravaloarea cheltuielilor de întreținere și a solicitat eșalonarea debitului restant pe perioada prevăzută de Legea nr. 175/2010 care a modificat Legea nr. 230/2007 și scutirea de la plata penalităților, având în vedere faptul că venitul mediu net pe membru de familie este de aproximativ 653,89 lei.

În prezentul dosar, pârâta a depus întâmpinare arătând că, în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea sa la plata către reclamantă a sumei de 5.101,01 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei august 2007 – decembrie 2009, în 6 rate lunare. S-a conformat dispozitivului instanței și a achitat în totalitate debitul principal la data de 9.02.2011, respectiv la data de 10.02.2011. A depus în dovedire, în fotocopie, chitanțele de plată a debitului principal.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Pârâta este membră a Asociației de P. nr. 56 P. N.. Prin sentința civilă nr. 5110/28.10.2010 (irevocabilă), pronunțată de Judecătoria P. N., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 5.101,01 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei august 2007 – decembrie 2009, în 6 rate lunare. Pârâta s-a conformat celor reținute în sarcina sa de instanța de judecată și a achitat debitul principal în sumă de 5.101,01 lei până la data de 10.02.2011, conform chitanțelor depuse la dosar - fila 43.

Conform art. II din Legea nr. 175/2010, proprietarii care își achită integral cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (16.07.2010) vor fi scutiți de la plata penalităților generate de suma restantă cu titlu de bază. Prin cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari se înțelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalități, cu mențiunea că aceste prevederi se aplică familiilor al căror venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, nu depășește suma de 1.000 lei.

Ținând seama de situația familială deosebită a debitoarei (venitul net mediu pe membru de familie este de aproximativ 559,75 lei, conform adeverințelor de salariat atașate la dosarul nr._ ; pârâta are doi copii minori în întreținere), instanța apreciază că dispozițiile legale referitoare la scutirea de la plata penalităților de întârziere sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauză.

Astfel, pârâta a achitat în termenul stabilit de art. II din Legea nr. 175/2010 și de instanța de judecată suma restantă cu titlu de bază, stabilită printr-un titlu executoriu. În consecință, se impune ca aceasta să fie scutită de plata penalităților aferente acestei sume restante. Chiar dacă pârâta nu a achitat integral debitul principal restant la data plății, instanța a reținut totuși că aceasta a făcut un efort financiar de a achita debitul reținut printr-o hotărâre irevocabilă, tocmai pentru a beneficia de dispozițiile unui act normativ favorabil familiilor cu o situație financiară mai deosebită. Considerând că se impune scutirea sa de la plata penalităților aferente acestui debit – obiect al titlului executoriu pronunțat de instanță, a fost admisă cererea pârâtei și respinsă acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 56 P. N. în contradictoriu cu pârâta, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta, arătând că în urma chemării în judecată a pârâtei pentru a fi obligată la plata sumei de 9444,12 lei, reprezentând restanțe la plata cotelor de întreținere aferente perioadei martie 2007-decembrie 2009, sumă compusă din cote de întreținere și penalități, pârâta a recunoscut debitul și a solicitat instanței un termen mai lung pentru achitarea debitului, pentru ca ulterior să beneficieze de dispozițiile Legii 175/2010. Față de această solicitare, instanța a disjuns capătul de cerere privitor la penalități, formând dosarul de față.

Cu toate că pârâta nu a făcut dovada achitării integrale a cotelor de întreținere, instanța a respins cererea reclamantei de obligare la plata penalităților, motivând pe împrejurarea că „pârâta a făcut un efort financiar de a achita debitul reținut în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească". Soluția instanței este nelegală și în vădită neconcordanță cu dispozițiile Legii nr. 175/2010 care prevăd că vor beneficia de scutire proprietarii care își achită integral cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Ori, acest lucru nu s-a întâmplat în cazul pârâtei, lucru reținut și de instanța de fond.

Este adevărat că la data de 10.02.2011 pârâta a achitat suma de 5101,01 lei, însă aceasta reprezenta suma datorată cu titlu de bază în luna decembrie 2009. Din decembrie 2009 și până în februarie 2011, pârâta nu a mai făcut nici o plată către asociație, astfel că în luna februarie 2011, pârâta nu a achitat integral suma restantă cu titlu de bază, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 175/2010. Dovada îndeplinirii acestor condiții este obligatorie pentru a beneficia de scutirile reglementate, întrucât Asociația urmează ca în temeiul acestei legi să se adreseze furnizorilor de utilități pentru a storna penalitățile de care au fost scutiți membrii săi, sens în care trebuie să facă dovada că scutirea a fost legal operată.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, arătând că Asociația a invocat în motivarea recursului său elemente care nu au făcut obiectul prezentului proces. Astfel, prin sentința civilă nr. 5110/28.10.2010 a Judecătoriei P. N., a fost obligată la plata către Asociația de proprietari nr. 56 a sumei ce reprezenta cheltuieli de întreținere aferente perioadei august 2007-decembrie 2009. S-a conformat celor reținute în sarcina sa, drept pentru care a solicitat scutirea de la plata penalităților generate de suma restantă cu titlu de bază. Or, după cum reiese din sentința nr. 5110/2010, suma restantă cu titlu de bază a fost de 5.101,01 lei, sumă pe care am achitat-o până la data de 10.02.2011. A motiva prezentul recurs pe neplata altor sume până în februarie 2011, consideră că excede prezentei cauze, sumele de care face vorbire asociația în recursul său nefăcând obiectul dosarului nr._ și nici al prezentului dosar, astfel încât a solicitat respingerea recursului.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și în raport de întregul complex probator, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod de procedură civilă, tribunalul reține recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Art. II din Legea 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, a reglementat pentru familiile al căror venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, nu depășește suma de 1.000 lei, facilitatea ca, sub condiția achitării integrale a cotelor de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari, respectiv a datoriei cu titlu de bază, în termen de 12 luni de la data intrării in vigoare a acestei legi, să beneficieze de scutirea de la plata penalităților generate de suma restantă cu titlu de bază.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial din 20 iulie 2010, iar potrivit dispozițiilor constituționale, a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, în lipsa stipulării unei date ulterioare prevăzută în textul ei. La data apariției acestei legi, asociația de proprietari recurentă avea promovată pe rolul Judecătoriei P. N. o acțiune în pretenții împotriva intimatei-pârâte, pentru neplata cotelor la cheltuielile de întreținere aferente apartamentului proprietatea sa. Faptul că pretențiile privind debitul principal au fost disjunse de cele privind penalitățile generate, pentru a da pârâtei posibilitatea de a achita măcar debitul principal, nu o îndreptățea pe aceasta a obține scutirea de plata penalităților, reglementată prin dispozițiile Legii 175/2000. Legea în cauză nu vorbește de contribuțiile la cheltuielile de întreținere a căror plată face obiectul unor acțiuni în justiție, ci de achitarea integrală a cotelor de contribuție datorate cu titlu de bază.

Intimata-pârâtă dorește restrângerea aplicării legii doar la categoria de obligații arătată de dânsa, respectiv cea aflată în discuție în dosarul cu care a fost sesizată instanța, deși nimic nu o îndreptățește la o asemenea interpretare a dispozițiilor legale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Cel mult, legea în cauză poate fi interpretată a avea în vedere achitarea cheltuielilor datorate la asociația de proprietari pentru perioada de până la data apariției legii, adică luna iulie 2010. Or, prin chitanțele de la fila 43 fond, pârâta a achitat debitul restant pentru perioada menționată în sentința civilă nr. 5110/2010 a Judecătoriei P. N., respectiv august 2007 – decembrie 2009. Cum pentru perioada ianuarie 2010 – iulie 2010 nu s-a făcut dovada că ar fi achitat debitul datorat, nu se poate reține îndeplinirea condiției achitării integrale a debitului, pentru a putea face aplicarea dispozițiilor art. II din Legea 175/2010.

Sub acest aspect, reține tribunalul că în cauză nu poate fi vorba de elemente care să exceadă obiectului prezentului proces, ci de interpretarea corectă legii, astfel că, în temeiul art. 312 al. 2 și 3 Cod de procedură civilă, reținând ca fondat recursul promovat de reclamantă, urmează a-l admite și a modifica în totalitate sentința recurată, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata către Asociația de Proprietari nr. 56 a sumei de 4.293,11 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului ce vizează perioada august 2007 – decembrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de către reclamanta Asociația de proprietari nr. 56 P. N., cu sediul în P. N., .. 59, ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 5030/13.10.2011 a Judecătoriei P. N..

Modifică, în totalitate, sentința civilă recurată, în sensul că admite acțiunea și obligă pe pârâta I. V. să plătească reclamantei Asociația de proprietari nr. 56. P. N. suma de 4.293,11 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal în sumă de 5.101,01 lei, ce vizează perioada august 2007 - decembrie 2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.05.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

O. E. M. C. și C. M. R. L.

Red. O. E./08.06.2012

Tehnored. R. L./08.06.2012

Ex.2

Fond A.D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 410/2012. Tribunalul NEAMŢ