Pretenţii. Sentința nr. 1136/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1136/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 23-02-2012 în dosarul nr. 1136
Dosar nr._/279/2010 - pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.-N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1136
Ședința publică de la – 23.02.2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – F. C. I.
GREFIER – C. G.
La ordine venind pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamanții C. M. și C. C. în contradictoriu cu pârâtul M. P. N. prin P., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile privind fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2012, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării pentru data de 09.02.2012, 16.02.2012, respectiv pentru data de astăzi, 23.02.2012, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. N. la data de 24.11.2010, sub nr._/279/2010, reclamanții C. M. și C. C. au chemat în judecată pe pârâtul M. P. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 60.800 lei reprezentând daune interese pentru neexecutarea culpabilă de către pârât a obligației ce îi revenea privind eliberarea autorizației de construcție necesară pentru renovarea imobilului proprietate personală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1628 din 13.11.2006 încheiat între P. V. și P. L., în calitate de vânzători și reclamanți, în calitate de cumpărători, aceștia din urmă au devenit proprietarii imobilului din P. N., . nr.31, compus din suprafața de 972 mp teren și o construcție în suprafață de 480 mp. Încă dinaintea dobândirii calității de proprietari, în calitate de procuratori ai familiei P., reclamanții au fost cei care s-au ocupat de restituirea acestui imobil în natură întrucât în timpul regimului comunist acesta intrase în mod abuziv în proprietatea statului. Ulterior restituirii în natură, au început o veritabilă „luptă” cu autoritățile, în special cu pârâtul, în vederea obținerii documentației care era necesară pentru a intra în legalitate cu privire la acest imobil.
La data de 21.11.2006 la domiciliul reclamanților din . nr.31 s-a efectuat un control de către angajații Inspectoratului de Stat în Construcții, control finalizat cu nota de inspecție încheiată în aceeași zi prin care li se punea în vedere executarea în regim de urgență a lucrărilor de reparații, întreținere și consolidare a clădirii, raportat la starea acesteia din acel moment.
Reclamanții formulaseră cerere de eliberare a certificatului de urbanism și a autorizației de construcție, anexând întreaga documentație necesară încă din data de 26.04.2004, însă pârâtul, fără temei legal, a refuzat constant eliberarea acestor acte. După inspecția efectuată în anul 2006, reclamanții au formulat o nouă cerere pentru eliberarea acelorași acte, înregistrată de pârât sub nr._ din 23.11.2006. nici acestei cereri nu i s-a dat curs, motivându-se că se aștepta soluționarea litigiilor existente pe rolul instanțelor cu privire la dreptul de proprietate asupra unei părți din imobil.
În acest context, reclamanții au promovat o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligație de a face în vederea obligării pârâtului la eliberarea actelor mai sus menționate. S-a format dosarul nr._ al Tribunalului N., dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr.42/CA/2007 prin care s-a admis acțiunea, pârâtul fiind obligat la eliberarea autorizației de construcție, cât și la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere începând cu data rămânerii irevocabile a acestei sentințe și până la executarea efectivă a obligației.
Deși pârâtul nu a formulat recurs împotriva acestei sentințe, care a rămas definitivă și irevocabilă, a formulat ulterior cerere de lămurire a dispozitivului susținând că instanța ar fi trebuit să precizeze că pârâtul are obligația eliberării acestei autorizații numai după îndeplinirea de către reclamanți a obligației corelative de depunere a documentației care stă la baza eliberării acestui act. Această documentație era însă depusă încă din anul 2004.
P. încheierea din data de 12.05.2007, această cerere a fost respinsă, considerându-se că dispozitivul sentinței este clar. Recursul formulat de pârât împotriva încheierii a fost respins prin decizia nr.618/2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
În aceste condiții, în anul 2008, văzând că pârâtul nu eliberează autorizație de construcție, reclamanții au solicitat B. B. I. punerea în executare a sentinței civile nr.42/CA/2007 pronunțată de Tribunalul N.. Față de executarea silită astfel începută, pârâtul a formulat contestație la executare, reiterând vechile argumente, solicitând și suspendarea executării silite, iar la primul termen de judecată cerând amânarea cauzei.
Față de această vădită intenție de tergiversare a obligației de eliberare a autorizației de construcție, obligație stabilită în mod irevocabil în sarcina pârâtului și față de faptul că această întârziere în îndeplinirea ei cauzează grave prejudicii reclamanților (întrucât nu pot folosi imobilul conform destinației sale, fiind pasibili în continuare de sancțiuni contravenționale ori penale, așa cum rezultă din nota inspecției depusă la dosar), au promovat prezenta cerere prin care solicită obligarea pârâtului la plata sumei arătate în petitul acțiunii având în vedere cuantumul daunelor cominatorii care au fost stabilite de instanță și perioada în care această obligație nu a fost adusă la îndeplinire de pârât (începând cu data de 21.11.2008 până la data de 20.05.2010). Ca o dovadă în plus a prejudiciului care le-a fost creat prin neîndeplinirea culpabilă a obligației de către pârât este și faptul că reclamanții au încercat la sfârșitul anului 2006 să închirieze acest imobil unei societăți comerciale, acest contract fiind ulterior reziliat, întrucât, nefiind renovat, spațiul nu putea fi folosit în niciun fel.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 2500 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În susținere, reclamanții au depus la dosar, în copie, somația nr.214 din 24.09.2009 emisă de B. B. I., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1628 din 13.11.2006, sentința civilă nr.42/CA din 02.03.2007 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, sentința civilă nr.875 din 22.02.2010 pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._, sentința civilă nr.2791 din 03.06.2009 pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._, decizia civilă nr.323 RC din 07.04.2010 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, decizia civilă nr.790 RC din 22.09.2010 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare (filele 33-34) prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. În motivare a arătat că reclamanții se află în eroare considerând că sentința civilă nr.42 CA/2007 le dă dreptul la despăgubirile solicitate. Sentința invocată precizează în dispozitiv că obligă pârâtul la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până la îndeplinirea obligației, iar emiterea autorizației solicitate trebuie să respecte procedura și cerințele Legii nr.51/1990 privind siguranța în construcții. Tribunalul N. nu consideră această sumă ca despăgubiri, ci daune cominatorii având semnificația unui instrument pus la îndemâna creditorilor obligației de a face în contra și pentru efectuarea obligației dispuse de instanță de către debitorul obligației, M. P. N..
Având în vedere că solicitarea de despăgubiri se face în prezenta cerere de reclamanți prin calcularea bazată pe daunele cominatorii dispuse prin sentința civilă nr.42/CA/2007 trebuie avută în vedere în mod imperios Decizia XX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezentând recurs în interesul legii care precizează: în aplicarea art.5803 din Codul de procedură civilă, orice cerere privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării amenzii civile prevăzute în acest text de lege, precum și că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, numai în limita daunelor interese compensatorii, dovedite ulterior în fața instanței, cu ocazia transformării în astfel de daune a daunelor cominatorii.
În considerarea acestei decizii, reclamanții trebuie să facă dovada în fața instanței a prejudiciului suferit sau/și a interesului lezat și gradul de afectare al acestuia astfel încât instanța învestită cu judecarea cauzei să facă transformarea din daune cominatorii în daune compensatorii.
În susținere, pârâtul a depus la dosar încheierea din data de 25.11.2010 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, notificarea din data de 20.05.2010 emisă de B. B. I. în dosarul nr.214/2008, sentința civilă nr.2719 din 01.06.2009 pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._, decizia civilă nr.232 RC/2010 pronunțată de Tribunalul N..
La solicitarea instanței, reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată indicând că temeiul de drept al cererii este dat de dispozițiile art.998 Cod civil. Au precizat că deși în cazul autorilor lor, familia P., instanțele de judecată au statuat (decizia civilă nr.2425/2009) că despăgubirile prin care același pârât a fost obligat să emită aceleași acte (sentința civilă nr.30/CA/2007) sunt despăgubiri datorate în baza art.24 alin.2 teza I din Legea nr.554/2004, în cazul reclamanților instanța a considerat că suma de 100 lei/zi de întârziere din sntința civilă nr.42/CA/2007 reprezintă doar o daună cominatorie menită să forțeze debitorul să-și execute obligația. În aceste condiții, s-a impus transformarea acestei sancțiuni civile, ce reprezintă o creație a practicii judiciare, în daune interese care să reflecte prejudiciul efectiv suferit până în prezent prin neexecutarea obligației impuse pârâtului.
Cum între părți nu există un raport juridic obligațional de natură contractuală, temeiul de drept este dat de prevederile art.998 Cod civil, atitudinea pârâtului fiind un veritabil fapt ilicit cauzator de prejudicii.
Interesul promovării acestei acțiuni este da tot de argumentele mai sus expuse. În contestația la executare ce s-a judecat î cadrul dosarului nr._, instanțele de judecată au apreciat că sentința civilă nr.42/CA/2007 nu poate constitui titlu executoriu pentru daunele solicitate în dosarul de executare nr.214/2008 deoarece acestea au natura unei sancțiuni cominatorii și nu reprezintă o daună compensatorie. În acest context este evident că pentru paguba suferită trebuie obținut un nou titlu, după cuantificarea acesteia de către instanța de judecată. De altfel, prin încheierea din data de 25.11.2010 pronunțată în dosarul nr._ pentru aceleași considerente, tribunalul N. a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Cu privire la perioada pentru care se pretind aceste daune, aceasta este cuprinsă între 21.11.2008 și 24.11.2010, pentru 734 de zile și se cuantifică în suma calculată tot la 100 lei pe zi de întârziere de 73.400 lei. De la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.42/CA/2007 și până la data de 20.11.2008, pârâtul a achitat suma de 32.854,3 lei la data de 17.11.2009 (fila 52 dosarul de executare) sumă ce a fost cuantificată prin sentința civilă nr.2719 din 01.06.2009 pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr.7608/2008.
Suma plătită la 18.03.2011 pentru perioada 21.11._09 (în continuare), în cuantum de 31.449,73 lei cu tot cu cheltuieli de executare trebuie restituită deoarece prin decizia civilă nr.739/RC/2010 s-a dispus desființarea formelor de executare din dosarul nr.214/2008.
Deci, până în prezent, se datorează daune pentru perioada mai sus menționată, în sumă de 73.400 lei, după calcula anterior indicat, deși paguba, prin imposibilitatea folosirii spațiului, este mult mai mare, având în vedere că ar fi putut încheia un contract de închiriere cu 1000 euro chirie lunară.
S-a achitat conform solicitării instanței taxa judiciară de timbru în cuantum de 600 lei.
Au mai fost depuse la dosar: contractul de închiriere înregistrat la AFP P. N. sub nr._ din 14.11.2008, decizia civilă nr.793 RC/2010 pronunțată de Tribunalul N., cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism din data de 12.07.2010, certificatul de urbanism nr.622din 04.08.2010, autorizația de construcție nr.610 din 19.10.2009, decizia civilă nr.849/2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ .
În temeiul art.167 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat probele cu înscrisuri și cu expertiză tehnică construcții, apreciindu-le pertinente, concludente și utile în dezlegarea pricinii.
La dosar a fost depus raportul de expertiză construcții întocmit de expertul D. E. (filele 100-105), necontestat de părți.
În cadrul probei cu înscrisuri a fost comunicat dosarul de executare silită nr.214/2008 al B. B. I., fiind depuse de părți și următoarele acte: reclamanții - sentințele civile nr.741 din 09.02.2011, nr.5545 din 18.11.2010, nr.4597 din 04.10.2010, adresa nr._ din 05.07.2005, decizia civilă nr.546/2004, punct de vedere .-dosar nr._, decizia civilă nr.517/2008, certificatul de urbanism nr.300/2009, relații OCPI, încheierea de întabulare nr._ din 03.10.2002, extras CF ce privind întabularea imobilului sub nr.31, decizia civilă nr.2166/1999, sentința civilă nr.3699/1995, decizia civilă nr.1029/1999, raport de expertiză Sânel S., Monitorul Oficial nr.646 bis/2004 privind declararea ca monument istoric a imobilului de la nr.33 ., P. N., iar pârâtul-sentința civilă nr.2832/2009, decizia civilă nr.849/2010, sentința civilă nr._/2011, cererea pentru emiterea certificatului de uranism din 12.07.2010, certificatul de urbanism nr.622/2010, autorizația de construcție nr.610/2009, decizia civilă nr.738 RC/2010, certificatul de uranism nr.967/2009, Monitorul Oficial nr.646 bis/2004 și lista monumentelor istorice, adresa nr._/2009, planșe fotografice, raportul de constatare tehnică nr.211/2010 însoțit de anexe, adresa nr.277/1997, adresa nr.292/2008, contract de vânzare-cumpărare din 07.05.1946, act de partaj din 07.05.1946.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1628 din 13.11.2006, reclamanții au devenit proprietari asupra imobilului compus din teren în suprafață de 972 mp și construcție în suprafață de 480 mp, situat în P. N., . nr.31, jud.N.. În urma controlului efectuat de Inspectoratul de stat în Construcții privind starea actuală și lucrările de construcții aferente din ., în data de 21.11.2006 s-a întocmit nota inspecției prin care s-a stabilit în sarcina reclamanților obligația efectuării lucrărilor de consolidare a clădirii proprietate personală în vederea asigurării rezistenței și stabilității acesteia în exploatare, la acel moment imobilul fiind cuprins în lista monumentelor istorice existente în județul N..
P. sentința civilă nr.42 CA/2007 pronunțată de Tribunalul N. a fost admisă cererea reclamanților împotriva pârâtului și s-a dispus obligarea acestuia la eliberarea în favoarea reclamanților a certificatului de urbanism și a autorizației de construcție, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.50/1991 pentru imobilul situat în P. N., . nr.31, sub sancțiunea aplicării de daune de 100 lei/zi de întârziere calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea obligației. Sentința respectivă nu a fost atacată de către pârât.
Între părți au existat nenumărate litigii pe rolul instanțelor, pornind de la sentința mai sus indicată. Dacă în alte cauze, pârâtul s-a apărat susținând că obligația de eliberare a autorizației de construcție subzista în condițiile Legii nr.50/1991 și deci proprietarii aveau obligația de a depune la dosarul constituit în vederea eliberării documentului respectiv toate actele cerute de lege (și acest aspect a fost tranșat de instanțe), în prezenta cauză, apărarea municipiului P. N. s-a fundamentat pe cu totul alte aspecte.
Astfel, în primul rând, conform întâmpinării formulate, s-a susținut că trebuie demonstrată existența prejudiciului produs reclamanților prin neîndeplinirea obligației impuse pârâtului pentru a se putea transforma daunele cominatorii stabilite prin sentința nr.42/2007 în daune compensatorii. Că este vorba despre daune cominatorii, iar nu de despăgubiri datorate în temeiul Legii nr.554/2004 (ceea ce implica o altă instanță competentă) s-a stabilit ulterior de către Tribunalul N., inclusiv prin încheierea din data de 25.11.2010 prin care a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite în mod direct a sentinței mai sus indicate, fără a se parcurge mai întâi etapa transformării daunelor cominatorii în compensatorii. În accepțiunea generală daunele cominatorii reprezintă un mijloc juridic pus la îndemâna creditorului pentru a constrânge pe debitor să execute în natură obligațiile de a face și de a nu face, fiind un mijloc de constrângere pentru asigurarea executării în natură a acestui tip de obligații. Ele au caracter provizoriu, instanța fiind cea care poate transforma daunele cominatorii în daune compensatorii, stabilind după regulile de drept comun privitoare la răspunderea civilă (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, vinovăție), suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
Solicitarea de acordare a daunelor compensatorii vizează, în prezenta cauză, perioada 21.11._10, suma indicată de reclamanți fiind în cuantum de 73.400 lei (rezultată prin înmulțirea daunelor cominatorii zilnice de 100 lei cu numărul de zile-734 lei). În acest sens se reține că de la rămânerea irevocabilă a sentinței nr.42 CA/2007 și până la data de 20.11.2008 a fost acordată suma de 31.900 lei, cu același titlu, prin sentința civilă nr.2719/2009 pronunțată de Judecătoria P. N..
Cu privire la această primă apărare a pârâtului, privitoare la existența prejudiciului, a fost administrată proba cu expertiză construcții, în lucrarea efectuată arătându-se că o parte din imobil este închiriată de . SRL, o altă parte este folosită ca locuință de către reclamanți, iar partea de imobil conturată cu albastru în schița anexă raportului este un fost atelier școlar și se află într-o stare avansată de degradare, având o suprafață de 80,57 mp. Expertul a mai precizat că acest spațiu este liber, dar nu poate fi utilizat decât în condițiile în care se fac reparații și dotări la interior, refacere fațadă, reparații la șarpantă și înlocuire învelitoare. Reclamanții au probat că cel puțin în parte au închiriat imobilul și, față de faptul că locuiesc în parte din imobil se poate presupune că și spațiul excedentar, aflat într-o stare avansată de degradare, ar fi putut fi închiriat în situația în care ar fi fost corespunzător. Din acest motiv instanța va reține, în raport de chiriile practicate în zonă, așa cum au fost indicate de către expert, că pentru perioada în discuție, contravaloarea lipsei de folosință și deci a prejudiciului efectiv încercat de reclamanți, se ridică la suma de 69.189 lei.
În cadrul concluziilor pe fondul cauzei, apărările pârâtului s-au fundamentat și pe următoarele susțineri:
În primul rând, s-a arătat de data aceasta că M. P. N. a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin sentința civilă nr.42 CA/2007, eliberând atât certificatul de urbanism, cât și autorizația de construcție. În acest sens s-a precizat că prin certificatul de urbanism nr.967 din 20.10.2009 și autorizația de construcție nr.610 din 19.10.2009, obligațiile pârâtului au fost îndeplinite. În strânsă legătură cu această susținere și pentru motivul că documentele în discuție privesc imobilul situat în P. N. . nr.33, pârâtul a arătat că în prezent imobilul aparținând reclamanților C. are în prezent nr.33, iar nu 31.
Cu privire la aceste chestiuni, instanța reține că mai întâi reclamanților li s-a eliberat în data de 26.04.2009 certificatul de urbanism nr.300 pentru imobilul situat în Ș. cel M. nr.31. în mod evident, subsecvent acestuia, trebuia eliberată autorizația de construire pentru același imobil. Cu toate acestea, la data de 20.10.2009, se eliberează un nou certificat de urbanism cu nr.967, urmat de autorizația de construcție nr.610, însă ambele pentru imobilul nr.33 din .. Pârâtul a susținut cu privire la această împrejurare că s-a procedat la renumerotarea clădirilor, imobilul în discuție dobândind nr.33 în loc de nr.31.
Față de analiza actelor dosarului, a relațiilor furnizate de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară și față de istoricul imobilului expus pe larg de către reclamanți, instanța nu poate considera ca îndeplinită obligația de emitere a autorizației pentru imobilul nr.31 din ..
În acest sens, instanța are în vedere în primul rând istoricul imobilului în discuție, așa cum a fost susținut de reclamanți și necontestat de pârâți. Imobilul de pe . a aparținut în anii 1890 unui proprietar unic, M. N.A.. casa a fost vândută prin contractul de vânzare cumpărare nr.516 din 24.11.1983 numitului C. Semaca. Acesta și-a împărțit proprietatea celor doi copii ai săi: fiica sa, Medeea N.G. a devenit prin testamentul lăsat de C. Semaca, proprietar al părții din fund, iar fiul Samaca Amilcar a devenit proprietar al părții din față a imobilului.
Partea din fund a imobilului a devenit în anul 1946 proprietatea numitei Rosalia I. H. și figurează înscrisă în cartea funciară în prezent sub nr.33, fiind în proprietatea .. Partea din față este lăsată moștenire de Amilcar Semaca soției sale, E. L. Semaca care, la rândul său, lasă moștenire soților P. acest imobil. Soții P. intră în posesie imobilului în urma promovării unei acțiuni în revendicare, anterioare legii nr.10/2001, prin care consiliul Local P. N. este obligat să le lase acestora imobilul din . nr.31, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat de Sâncel S., respectiv cei 972 mp și 478 mp construcție.
Aceste aspecte rezultă fără putință de tăgadă din relațiile comunicate de OCPI N., din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr.4560/AC/1995 și chiar din hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul cererii de revendicare. Din toate aceste acte rezultă că acolo sunt două imobile, unul aflat în proprietatea reclamanților C. și având nr.31, iar altul aflat în prezent în proprietatea unei societăți comerciale și având numărul 33. Situația aceasta de fapt și de drept este reținută de instanțe atât în cadrul acțiunii în revendicare, dar și în evidențele OCPI N., unde la fiecare dintre aceste două numere apar proprietari tabulari diferiți. Dacă dintotdeauna tot imobilul fostă proprietate Semaca ar fi avut un singur număr, acest aspect ar fi reieșit nu doar dintr-o hotărâre judecătorească (s.c._/2011 pronunțată de judecătoria Iași în cadrul soluționării unei ordonanțe președințiale), ci din toate celelalte hotărâri judecătorești și evidențe de publicitate imobiliară existente.
Pârâtul nu a oferit lămuriri cu privire la momentul la care nr.31 ar fi devenit nr.33 (din adresa nr._ din 18.11.2009 ar părea că dispoziția privind rectificarea numărului de ordine stradal al proprietății deținute de reclamanți are nr.4052/2009). Oricum, la nivelul anului 2005 și chiar în anul 2008, nr.31 avea această individualitate, aspect ce reiese din actele emise chiar de pârât (adresa nr._/2005) și din toate hotărârile judecătorești pronunțate între părți până la acel moment, în care niciodată pârâtul nu ar fi contestat individualizarea proprietății reclamanților ca fiind sub nr.31. Pe de altă parte, Monitorul Oficial nr.172 prin care Casa A. aflată pe . nr.33 este declarată monument istoric a apărut în anul 2004, moment în care proprietatea reclamanților avea nr.31, necontestat de vreo autoritate. În consecință, raportat la acel moment, proprietatea reclamanților nu era cuprinsă în lista monumentelor istorice enumerate în monitorul oficial de vreme ce existau atât nr.31, cât și nr.33, iar numai cel de la nr.33 este înscris în acea listă. Nu în ultimul rând, extrem de edificatoare sunt relațiile furnizate de OCPI N. prin adresa nr.1/578 din 19.02.2007 din care rezultă că în evidențele imobiliare, cu efect de opozabilitate față de terți, cele două imobile de la nr.31 și nr.33 apar ca atare înscrise, având cărți funciare separate, proprietari distincți și numere cadastrale diferite. Din acest motiv, deși se vrea cu efecte juridice retroactive, o simplă dispoziție de renumerotare a proprietății reclamanților, efectuată în anul 2009, prin care în mod cu totul „surprinzător”, din dispoziția organelor locale, nr.31 devine nr.33, nu poate primi aceste efecte pe care pârâtul le reclamă.
În concluzie, instanța reține că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de eliberare a actelor stabilite prin sentința civilă nr.42 CA/2007 a Tribunalului N. atâta vreme cât certificatul de urbanism nr.967/2009 și autorizația de construcție nr.610/2009 nu privesc imobilul de la nr.31. Nici nu este admisibil ca printr-un act administrativ să se modifice categoria de monument istoric a unei clădiri stabilită astfel în monitorul oficial, așa cum s-a argumentat mai sus.
Pentru toate aceste motive, reținând că pârâtul se află în continuare în culpă și că reclamanții au suferit un prejudiciu prin neîndeplinirea obligației mai sus menționate, instanța va admite cererea astfel cum a fost precizată și va obliga M. P. N. la plata sumei de 69.189 lei cu titlu de daune interese (despăgubiri compensatorii) aferente perioadei 21.11._10. în privința perioadei, instanța a reținut solicitarea reclamanților de a se admite cererea astfel cum a fost precizată la valoarea stabilită în raportul de expertiză construcții, însă perioada pentru care expertul a efectuat calculul a fost, probabil din eroare, doar până în data de 24.10.2011, iar nr.24.11.2010. dat fiind că nu s-a contestat acest aspect, instanța va reține această perioadă.
În temeiul art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, va obliga pârâtul la plata către reclamant sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată date de timbraj și de onorariul apărătorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată formulată de reclamanții C. M. și C. C., ambii cu domiciliul în P. N., ., nr. 31, jud. N. în contradictoriu cu pârâtul M. P. N., cu sediul în P. N., ., nr. 8, jud. N., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 69.189 lei cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 21.11._10.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2012.
PreședinteGrefier
Red. F.C.I. – 23.04.2012
Tehn. F.C.I. – C.G. – 23.04.2012, ex. 5
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 853/2013. Tribunalul NEAMŢ | Pretenţii. Decizia nr. 850/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
