Revendicare imobiliară. Decizia nr. 944/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 944/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 944/RC
Dosar nr._ - revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 944/RC
Ședința publică din 26.09.2013
Instanța compusă din:
Președinte: A. M. U. – judecător
L. F. – judecător
D. S. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă N. E., domiciliată în Târgu N., .. 68, județul N., împotriva sentinței civile nr. 288 din 06.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă N. M., domiciliată în Târgu N., .. 68, județul N., și intimații - pârâți A. O. și A. M., domiciliați în Piatra N., ., ., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat Mehera M. pentru recurenta - reclamantă N. E., intimata - pârâtă A. M. și avocat B. M. M. pentru intimații - pârâți, lipsind recurenta - reclamantă N. E., intimata - reclamantă N. M. și intimatul - pârât A. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al treilea termen de judecată;
- obiectul cauzei este revendicare imobiliară;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Domnul avocat Mehera M., pentru recurenta - reclamantă N. E., solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul casării hotărârii instanței de fond și admiterii cererii în revendicare. Susține oral motivele de recurs și arată că părțile s-au judecat de mai multe ori, nedovedindu-se că A. I. a posedat mai mult de 30 de ani acest teren; din anul 1991 posesia a fost preluată de A. G.. Apreciază că nu s-a stabilit corect cadrul procesual, deoarece trebuiau introduși în cauză toți succesorii lui A. I., în calitate de pârâți. Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar originalul chitanței nr._/22.08.2013 privind plata onorariului de avocat. Mai arată că martorul B. a dat declarația sub prestare de jurământ, dar nu s-a formulat plângere penală împotriva acestui martor.
Doamna avocat B. M. M., pentru intimații - pârâți A. M. și A. O., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Apreciază că declarația martorului B. a fost înlăturată în mod obiectiv și arată că, față de fila 75 dosar fond, recurenta se contrazice în completarea motivelor de recurs. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 288 din 06.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 288 din 06.02.2012 Judecătoria B. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active; a respins, ca neîntemeiate, acțiunea principală formulată de reclamantele N. E. și N. M. împotriva pârâților A. O. și A. M., având ca obiect revendicare imobiliară, și accesoriul cheltuielilor de judecată, cerute de reclamantele - pârâte.
S-a admis cererea reconvențională și, în consecință, s-a constatat că pârâții - reclamanți au dobândit prin uzucapiune de 30 de ani - cu joncțiunea posesiilor - dreptul de proprietate asupra suprafeței de 500 m.p., teren situat în localitatea Poiana Largului, . N., învecinat cu DN 15, Șoseaua Națională - la N, A. O. - la S, B. M. - la E și cu C. C. - la V, identificat în Raportul de Expertiză judiciară A. F. (f.88-89 dosar).
Au fost obligate reclamantele - pârâte la plata către pârâții - reclamanți a sumei de 665 lei cheltuieli de judecată.
Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut în motivare următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor s-a reținut că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În materie de revendicare are calitate procesuală activă proprietarul bunului revendicat. În speță, calitatea de proprietar al bunului revendicat - teren de 500 m.p. individualizat în petitul cererii introductive - a avut-o, în baza actului de proprietate autentic nr. 1037/13.04.1966 NSR Piatra N., N. Gr. I., calitate transmisă la 10.05.1981 prin moștenire succesoarelor sale acceptante (soție supraviețuitoare și fiică), reclamantele de față, potrivit Certificatului de moștenitor 747/13.08.1981 al NSJ N.. În lipsa dovezii înstrăinării - în timpul vieții autorului - a imobilului revendicat, omisiunea mențiunii acestuia în masa succesorală consemnată în Certificatul de moștenitor - nu desființează pro parte titlul de moștenitor al reclamantelor asupra respectivului imobil, Certificatul de moștenitor neputând constitui vreodată act de proprietate.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, potrivit art. 480 Cod civil, „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.” Potrivit doctrinei și jurisprudenței, acțiunea prin care proprietarul neposesor se îndreptă împotriva posesorului neproprietar în scopul recunoașterii dreptului său de proprietate și readucerii bunului în patrimoniul său, recâștigând astfel posesia asupra bunului uzurpat de non dominus, este acțiunea În revendicare.
Condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare sunt trei, a căror dovadă incumbă, potrivit art. 1169 Cod civil, reclamantului (onus probandi incumbit ejus qui dicit, non ejus qui negat), respectiv:
- reclamantul să aibă calitatea de proprietar al bunului revendicat și
- pârâtul neproprietar să posede sub nume de proprietar bunul revendicat de reclamant.
Totuși, prima instanță a reținut că revendicarea imobiliară poate fi paralizată prin uzucaparea imobilului revendicat. În speță, se revendică un teren în suprafață de 500 m.p., teren situat în localitatea Poiana Largului, . N., învecinat cu DN 15, Șoseaua Națională - la N, A. O. - la S, B. M. - la E și cu C. C. - la V, identificat în schița raportului de expertiză topo A. între punctele B,C,D,E,H,I,B (f.89ds.). Conform actului de proprietate autentic 1037/13.04.1966 NSR Piatra N., calitatea de proprietar a avut-o N. Gr. I., calitate transmisă prin moștenire la 10.05.1981 reclamantelor, soție supraviețuitoare și fiică, moștenitoare acceptante, conform Certificatului de moștenitor 747/13.08.1981 al NSJ N.. Potrivit aceluiași raport de expertiză, trenul în litigiu se suprapune în totalitate cu parte din terenul de 656 m.p. stăpânit de pârâți în baza sentinței civile nr. 973/2007 a Judecătoriei B., de partaj succesoral a averii defuncților părinți ai pârâtului.
Comparate titlurile părților, reclamantele ar trebui, în opinia primei instanțe, să triumfe deoarece au un titlu preferabil, dacă revendicarea nu ar fi paralizată de uzucapiunea pârâților, așa cum se va argumenta la pct.3.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța de fond a reținut următoarele:
Uzucapiunea imobiliară constituie un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate ca efect al posesiei utile a unui imobil în termenul stabilit de lege: 10-20 de ani sau, după caz, 30 de ani. Sediul materiei incidente îl constituie art. 1846 și urm. din Codul civil vechi. Din declarația martorului V. C. coroborat cu extrasele din rolul agricol și cu sentința civilă nr. 973/2007 a Judecătoriei B., rezultă că încă din anul 1968 până în anul 1991 A. I. a stăpânit în mod util, sub nume de proprietar, terenul litigios. Pentru perioada 1991 – prezent, posesia utilă a trecut la reclamanți conform sentinței civile nr. 973/2007, care, declarativă fiind, face ca efectul partajului să retroactiveze până la data morții lui de cujus, ceea ce înseamnă, în opinia primei instanțe, că numai pârâții au exercitat o posesie utilă asupra suprafeței litigioase, nu și ceilalți moștenitori care - dacă au posedat totuși - posesia lor a fost pentru reclamant, și nu ca proprietari. S-a mai reținut că, în sprijinul posesiei exclusive a pârâților, se poate invoca și sentința civilă irevocabilă nr. 40/2006 pronunțată de Judecătoria B., prin care recunoaște acestora un drept de proprietate asupra construcției edificate pe terenul revendicat, identificată drept ,,căsuță de lemn”, în aceeași schiță a expertului A.. Lipsa posesiei reclamantelor și a autorului lor în termenul uzucapiunii pârâților rezultă și din omisiunea înscrierii imobilului în registrul agricol pe numele proprietarului, respectiv moștenitoarelor, unită cu nereținerea aceluiași fond în masa succesorală.
Instanța de fond a înlăturat ca fiind făcută pro causa mărturia lui B. N., necoroborându-se cu celelalte probe ale cauzei.
Față de aceste considerente, judecătorul fondului a apreciat, pe baza probatoriului administrat, că prin joncțiunea posesiei proprii cu posesia autorului A. pârâții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului obiect al pricinii pendinte.
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, raportat la culpa procesuală, au fost obligate reclamantele pârâte la plata către pârâții - reclamanți a sumei de 665 lei cheltuieli de judecată.
Reclamantele pârâte N. E. și pârâta N. M. au declarat recurs împotriva sentinței civile, pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând în motivare că au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului cu actul de proprietate nr._, că au stăpânit terenul până în anul 1981, când a intervenit decesul autorului N. G. I. și, de atunci, terenul a fost dat spre folosință numitei B. L.. Din anul 1985 terenul a fost stăpânit de A. I., autorul pârâților, iar din anul 1991 de fratele acestora, A. G.. Prin urmare, chiar în condițiile constatării joncțiunii posesiilor, termenul de prescripție achizitivă nu s-a împlinit, astfel că cererea reconvențională nu este întemeiată.
Mai arată recurentele că, în cauză, trebuiau citați toți moștenitorii defunctului A. I., pentru opozabilitatea hotărârii.
Recursul nu este motivat în drept.
Pârâtul A. O. a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului, arătând că nu a contestat dreptul de proprietate dobândit de autorul reclamantelor în baza actului de proprietate nr. 1037/1966, dar că, prin joncțiunea posesiei de 30 de ani exercitată de autorul A. I. și continuată de comoștenitorul A. G., reclamantele au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului. Susține că nu era necesară introducerea în cauză a celorlalți comoștenitori, deoarece, prin hotărârea de partaj, i s-a atribuit terenul în litigiu.
Mai arată că, în speță, este vorba de trei posesii unite, că art. 1860 cod civil nu limitează joncțiunea posesiilor la maxim două persoane și că nu a invocat dreptul de proprietate față de comoștenitori, ci față de reclamante.
Mai arată că prin hotărârea de partaj s-a stabilit că terenul face parte din masa autorului A. I., că a edificat o construcție pe acest teren, motiv pentru care i-a și fost atribuit și că, în realitate, reclamantele sunt susținute în demersul lor de către fratele A. G., dovadă fiind faptul că martorul propus de reclamante este nașul acestui frate, care a avut angajat ca apărător în litigiile anterioare dintre părți pe avocatul reclamantelor din prezenta cauză, și că persoana despre care martorul susține că a stăpânit terenul în perioada 1981-1985, alături de B. L., este chiar soacra martorului. Terenul în litigiu nu a fost înregistrat vreodată în rolul autorului reclamantelor, ci în rolul lui A. I. și apoi în rolul fratelui A. G., fiind stăpânit în mod continuu și netulburat, public și sub nume de proprietar. Abia în anul 2010, la 29 de ani de la decesul autorului lor, reclamantele au cerut înscrierea terenului în rolul lor.
Mai arată că martorul propus de el este același care a depus mărturie în litigiul dintre autori dina nul 1968, iar declarația acestuia reflectă realitatea.
În răspunsul la întâmpinare, reclamanta pârâtă N. E. a arătat că pârâtul reclamant A. O. nu a stăpânit terenul anterior anului 2010, că A. G. nu a stăpânit terenul sub nume de proprietar și că s-a înțeles cu acesta din urmă să folosească terenul, să îl îngrădească și să îi „dea ceva pentru folosință”. În anul 1995 sau 1996 A. G. i-a cerut să îi vândă terenul, dar vânzarea nu a avut loc, deoarece terenul nu figura în rolul soțului decedat sau în rolul său, iar din verificările pe care le-a efectuat a aflat că A. G. avea înscrisă în rol o suprafață de teren alăturată terenului în litigiu. A fost de acord ca A. G. să construiască o clădire pe terenul în litigiu, însă în anul 2009 a aflat că terenul a fost partajat între moștenitorii lui A. I., fiind atribuit lui A. O., astfel că în mod greșit instanța de fond a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă de către pârâtul reclamant, cu atât mai mult cu cât A. M. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta nu este legală și temeinică și o va casa în totalitate pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Reclamantele pârâte N. E. și N. M. au revendicat de la pârâții A. O. și A. M. suprafața de 500 m.p. teren pentru care s-a eliberat actul de proprietate nr. 1037/13.04.1966.
Pârâții reclamanți A. O. și A. M. au solicitat, pe cale reconvențională, conform prevederilor art. 119 și următ. Cod procedură civilă, să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, invocând joncțiunea posesiilor în raport cu posesia autorului A. I. și au cerut, totodată, introducerea în cauză a comoștenitorilor față de care s-a pronunțat sentința civilă nr. 973/18.07.2007 a Judecătoriei B., prin care s-a partajat masa succesorală rămasă după acest autor.
La termenul din data de 04.06.2010, reclamantele pârâte au arătat că nu înțeleg să se judece cu ceilalți comoștenitori, pârâții fiind persoanele care le ocupă terenul. Însă, față de caracterul complex al acțiunii, generat de raporturile juridice deduse judecății, tribunalul constată că instanța de fond trebuia să pună în discuția părților corecta calificare a cererii reconvenționale și cadrul procesual determinat de raporturile juridice dintre părți, precum și oportunitatea ca această cerere să fie soluționată pe cale separată.
Astfel, după cum s-a arătat, pârâții reclamanți au solicitat pe cale reconvențională, și nu pe excepție, să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, invocând joncțiunea posesiei cu posesia autorului, norma juridică aplicabilă în speță fiind art. 111 Cod procedură civilă raportat la art. 1837 și următ. Cod civil și art. 1860 Cod civil. Față de scopul urmărit prin această cerere, se apreciază că aceasta poate fi calificată drept o cerere în constatare provocatorie. Ori, în condițiile în care pârâtul reclamant A. O. a invocat unirea posesiei sale cu a autorului, se apreciază că legalitatea cadrului procesual nu putea fi asigurată decât cu participarea la judecată și a celorlalți comoștenitori ai autorului, dat fiind raportul juridic unic și indivizibil dintre aceștia care atrage coparticiparea procesuală obligatorie. Acest raport subzistă în cauza de față chiar dacă partajul succesoral s-a desăvârșit, deoarece este supusă analizei instanței posesia exercitată de autor, anterior decesului, posesie de care s-au prevalat toți comoștenitorii în procesul de partaj și care este opusă reclamantei pârâte.
Prin urmare, tribunalul constată că soluționarea cererii reconvenționale s-a făcut în lipsa cadrului procesual legal, motiv pentru care se apreciază că instanța nu a antamat fondul acestei cereri, astfel că hotărârea recurată va fi casată în totalitate, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 în raport cu data introducerii acțiunii de partaj și cauza trimisă spre rejudecare.
În rejudecarea cauzei, instanța de fond va analiza, după cum s-a arătat, oportunitatea soluționării cererii reconvenționale pe cale separată, față de cadrul procesual legal, în raport de care se va analiza calitatea procesuală a pârâtei reclamante A. M., va verifica îndeplinirea tuturor condițiilor de eficacitate ale posesiei exercitată de autor și continuată de comoștenitori, pe baza probelor ce vor fi apreciate ca fiind utile, în special a publicității posesiei în raport cu registrele agricole ale posesorilor, tribunalul apreciind că în acest sens este utilă și atașarea dosarului nr._, având ca obiect partaj succesoral, pentru analizarea poziției procesuale a comoștenitorilor relativ la terenul în litigiu. Totodată, se va aprecia în ce măsură declarația moștenitorului A. G. (fila 137 dosar fond) și susținerile formulate de reclamanta pârâtă N. E. în recurs (filele 22-24), ambele după introducerea acțiunii, se coroborează cu celelalte probe administrate.
Față de cele arătate, tribunalul apreciază că pentru o soluționare unitară pe fond se impune casarea în totalitate a sentinței recurate, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, și trimiterea cauzei spre soluționare la prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul promovat de reclamanta N. E., domiciliată în Târgu N., .. 68, județul N., împotriva sentinței civile nr. 288 din 06.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă N. M., domiciliată în Târgu N., .. 68, județul N., și intimații - pârâți A. O. și A. M., domiciliați în Piatra N., ., ..
Casează în totalitate sentința recurată și în consecință trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.09.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
A. M. U. L. F., C. Ailuțoaei
D. S.
Red. D.S. – 16.10.2013
Tehnored. C.A. – 16.10.2013
2 ex.
Fond: I. P.
DOSAR NR._ din . |
C Ă T R E,
Judecătoria B.; județul N.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ al Tribunalului N., în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 944/RC/26.09.2013, prin care s-a dispus casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Dosarul conține . file, având atașat dosarul nr. _ al Judecătoriei B..
Președinte, Grefier,
A. M. U. C. Ailuțoaei
| ← Fond funciar. Decizia nr. 571/2013. Tribunalul NEAMŢ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 795/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
