Fond funciar. Decizia nr. 833/2013. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 833/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 22-07-2013 în dosarul nr. 833 RC

ROMÂNIA

Dosar nr._

Recurs – fond funciar

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 833 RC din 22.07.2013

Ședința publică din 22.07.2013

Completul de judecată compus din:

Președinte

G. B.

Judecător

D. M.

Judecător

D. M.

Judecător

R. C. - Grefier

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de reclamanta P. R.-C. Toplița C. și de intervenienta P. R.-C. Șumuleu C. – ambele cu domiciliul procesual la cabinet avocat S. S. – în București, ., ., parter, ., împotriva sentinței civile nr. 584 din 26.03.2012 pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu pârâtele . reprezentant legal primarul comunei – având sediul în . Bacău, C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. – cu sediul în . și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns dl. avocat S. S. pentru recurente și d-na avocat O. E. M. pentru intimata-pârâtă . reprezentanții celorlalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este fond funciar – constatare nulitate absolută titlu de proprietate;

- stadiul procesual – recurs;

- procedura de citare a fost îndeplinită;

- cauza se află la al treilea termen de judecată;

După referatul grefierului, nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, d-nul avocat S. S., pentru recurentele P. R.-C. Toplița C. și P. R.-C. Șumuleu C., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele pe larg precizate în scris, desființarea sentinței pronunțate de judecătorie și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că instanța s-a pronunțat pe excepție și nu pe fond.

Arată că recurentele au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate pentru suprafața de 7881,26 ha, ce a aparținut autoarei lor încă din anul 1910 iar acum se află în proprietatea comunei G.-F. și consideră că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu ar avea interes în cauză; precizează că recurentele nu au renunțat niciodată la judecată și nici nu au achiesat la hotărârea comisiei județene, prin care li s-a respins plângerea.

Mai susține dl. avocat S. S., pentru recurente, că a fost precizată câtimea atunci când acestea s-au adresat comisiei locale iar plângerea lor vizează faptul că terenul a fost dat unor alte persoane; mai mult, renunțarea la judecată invocată de instanță nu presupune renunțarea la drept, prin urmare în mod greșit le-a respins judecătoria cererea formulată.

Pe fond, solicită admiterea acțiunii și anularea titlului de proprietate pentru suprafața de 6240 ha teren cu vegetație forestieră; nu solicită cheltuieli de judecată.

D-na avocat O. E. M., pentru intimata-pârâtă . respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de judecătorie, arătând că autoritatea locală a fost obligată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, să reconstituie dreptul de proprietate, C. județeană N. eliberând titlul corespunzător; susține că, ulterior, biserica încearcă anularea acelui titlu de proprietate, însă cum acesta nu a fost emis pe cale administrativă ci pe cale judecătorească, încearcă să găsească o altă soluție; consideră că cererea recurentelor nu este admisibilă, fiindcă nu poate fi modificată o hotărâre definitivă și irevocabilă și că nu există un folos practic urmărit de acestea.

În replică, dl. avocat S. S. precizează că motivarea instanței care a pronunțat hotărârea atacată este cu totul alta.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din 08.02.2011, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta P. R. - C. Toplița - C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele . Bacău, C. județeană N. și C. locală T. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, să se constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr._, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat, în esență, că prin decizia civilă nr. 170/RC din 18.02.2010, Tribunalul N. a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra calității sale de succesoare a Bisericii (Diocezei) R. - Catolice ,,Csikszentpeter” (Sf. P.), care a fost proprietara terenului înscris în Titlul de proprietate nr._, emis în favoarea pârâtei . Bacău.

În drept a invocat dispozițiile art. III alin. 1 lit. a) pct. (iii) din Legea 169/1997.

În dovedire a depus înscrisuri.

Pârâta C. județeană N. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția conexității între această cauză și cauza ce face obiectul dosarului nr._ și a arătat că în titlul de proprietate contestat este înscrisă suprafața de 2318,46 ha teren forestier situat pe raza comunei T. și nu suprafața de 2754,85 ha, cum greșit s-a indicat în acțiune.

Pe fondul cauzei a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței și că prin emiterea titlului de proprietate ea a pus în executare decizia civilă nr. 239 din 31.03.2005 a Tribunalului C..

P. întâmpinarea depusă pârâta . invocat și ea excepția de conexitate precum și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, deoarece prin admiterea acesteia reclamanta nu ar avea nimic de câștigat.

Aceasta pentru că reclamanta, împreună cu P. romano - catolică Șumuleu C., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7881 ha teren cu vegetație forestieră, cerere care a fost respinsă prin Hotărârea Comisiei județene N. nr. 5046/2006.

În cursul judecării plângerii împotriva acestei hotărâri reclamanta a renunțat la retrocedarea suprafeței de 7349 ha, menținându-și cererea pentru diferența de 532 ha.

Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii deoarece prin aceasta se tinde, de fapt, la modificarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv a deciziei civile nr. din 31.03.2005 a Tribunalului Constanta, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cauză a formulat cerere de intervenție principală intervenienta P. R. - C. Șumuleu C., în care au invocat aceleași motive ca și reclamanta P. R. - C. Toplița - C., cerere pe care instanța de fond a admis-o în principiu prin încheierea din 09.01.2012.

De asemenea, întrucât reclamanta a renunțat la judecata cererii principale înregistrate sub nr._, prima instanță a respins excepția conexității.

P. sentința civilă nr. 584 din 26.03.2012 Judecătoria B. a admis excepția lipsei de interes, invocată de pârâta . a respins cu această motivație atât cererea principală precizată formulată de reclamanta P. R. C. Toplița - C., cât și cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei P. R. - C. Șumuleu - C..

P. a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Primăria comunei T. sub nr. 109/13.01.2006 reclamanta și intervenienta au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7881,26 ha teren forestier, care a fost respinsă de C. locală T. prin Hotărârea nr. 2/2006 și de C. județeană N. prin Hotărârea nr. 5046/2006.

Împotriva acestei din urmă hotărâri atât reclamanta cât și intervenienta au formulat plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, iar în cursul judecării plângerii cele două petente și-au restrâns cererea de reconstituire la suprafața de 532 ha teren forestier.

P. sentința civilă nr. 1788 din 29.12.2008 Judecătoria B. a respins plângerea, însă prin decizia civilă nr. 170/RC din 18.02.2010 Tribunalul N. a admis recursul petentelor și a dispus ca în favoarea petentelor să se reconstituie dreptul de proprietate pentru cele 532 ha teren forestier solicitate prin cererea restrânsă.

Prima instanță a mai reținut că, întrucât în dosarul nr._ reclamanta și intervenienta au renunțat la judecată pentru diferența de 6240 ha, în mod implicit ele au achiesat parțial la Hotărârea Comisiei județene N. nr. 5046/2006 și, pe cale de consecință, soluția de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru această diferență s-a definitivat și nu mai poate fi repusă în discuție.

În raport de aceste motive prima instanță a considerat că reclamanta și intervenienta nu au interes în promovarea prezentei acțiuni deoarece prin admiterea ei nu ar dobândi niciun folos practic în lipsa unei cereri de reconstituire valide pentru suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate a cărei nulitate se solicită a se constata.

Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal recurs atât reclamanta P. R. - C. Toplița - C., cât și intervenienta P. R. - C. Șumuleu - C., care au criticat-o pentru greșita admitere a excepției lipsei de interes deoarece în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 1788 din 29.12.2008, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 170/RC din 18.02.2010, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 532 ha teren forestier identificat ca fiind liber, fără a exista o cerere de renunțare la judecată pentru diferența de 6240 ha până la suprafața de 7881 ha teren forestier, solicitată prin cererea înregistrată sub nr. 135/2005.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 36 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatele . C. județeană N. au depus întâmpinări separate (f. 30 - 32, respectiv f. 44 - 45) prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate deoarece reclamanta și intervenienta în interes propriu au renunțat la diferența de 6240 ha cu prilejul judecării plângerii acestora împotriva Hotărârii Comisiei județene N. nr. 5046/2006.

La aceste întâmpinări recurentele au redactat două răspunsuri, cu conținut identic (f. 39 - 42, respectiv f. 46 - 49) în care au reiterat argumentele din cererea de recurs privind inexistența vreunui act de dispoziție privind renunțarea la solicitarea de retrocedare a diferenței de 6240 ha teren forestier.

Analizând recursul din perspectiva argumentelor invocate precum și din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, Tribunalul apreciază că acesta este fondat urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Interesul reprezintă, într-adevăr, folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, în cauză interesul reclamantei și al intervenientei în desființarea Titlului de proprietate nr._ fiind reprezentat de faptul că se pretind, în baza un act normativ emis de autoritățile horthyste – care au ocupat Nord - Estul Transilvaniei în perioada 1940 - 1944 – proprietarele suprafeței de 2318,46 ha teren forestier înscris în acest titlu.

Reiese că în mod greșit prima instanță a considerat că reclamanta și intervenienta nu au interes în promovarea prezentei acțiuni, în loc să o analizeze pe fond, prin verificarea și compararea înscrisurilor doveditoare invocate de părți și ținând cont și de temeiul juridic invocat în cererea introductivă, respectiv în cererea de intervenție principală.

În consecință, întrucât în mod greșit prima instanță a soluționat aceste cereri fără a intra în cercetarea fondului, sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 1 teza I și ale art. 312 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă, ce impun admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta P. R.‑C. Șumuleu C. și de intervenienta în interes propriu P. R.‑C. Toplița‑C. împotriva sentinței civile nr. 584 din 26.03.2012 a Judecătoriei B..

Casează în totalitate sentința și trimite cauza aceleiași judecătorii, pentru judecarea în fond a procesului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iulie 2013.

Președinte

Judecători

Grefier

G. B.

D. M. și D. M.

R. C.

Red. D.MG. 30.07.2013

Thred. R.C. 31.07.2013

3 ex

Fond: I.P.

Dosar nr._

Emisă la 31.07.2013

CĂTRE,

Judecătoria B.

Vă înaintăm, alăturat, dosarul cu nr. de mai sus, având ca obiect recursul formulat de reclamanta P. R.‑C. Șumuleu C. și de intervenienta în interes propriu P. R.‑C. Toplița‑C. împotriva sentinței civile nr. 584 din 26.03.2012 a Judecătoriei B., întrucât prin decizia civilă nr. 833 din data de 22.07.2013 s-a admis recursul, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza instanței dumneavoastră, pentru judecarea în fond a procesului.

Dosarul este sigilat și conține un număr de ........ file, la el fiind atașat dosarele nr. ...............................

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 833/2013. Tribunalul NEAMŢ