Uzucapiune. Decizia nr. 194/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 194/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 194/AC
Dosar nr._ - uzucapiune -
COD OPERATOR 3074 - CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 194/AC
Ședința publică din 05.06.2014
Instanța compusă din:
Președinte: L. F. – judecător
D. S. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta - reclamantă B. P., domiciliată în comuna S., ., împotriva sentinței civile nr. 2109 din 11.10.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. Locală S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta-reclamantă B. P. și avocat C. M. pentru intimata-pârâtă C. Locală S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la primul termen de judecată;
- obiectul cauzei este uzucapiune;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Se procedează la identificarea apelantei B. P. (B.I. . nr._, CNP-_), care depune la dosar chitanța . nr._/03.06.2014 (cu care face dovada achitării unei taxe de timbru în cuantum de 93 lei) și timbru judiciar de 3 lei (care se atașează pe cererea de recurs).
Domnul avocat C. M., pentru intimata-pârâtă C. Locală S., depune la dosar împuternicirea avocațială ./_/04.06.2014 emisă de Baroul N..
Instanța constată că apelul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termenul legal și s-au achitat taxa de timbru și timbrul judiciar puse în vedere.
Instanța constată terminată cercetarea dosarului și deschide dezbaterile.
Apelanta-reclamantă B. P. solicită admiterea apelului și arată că dorește să-și construiască o casă.
Domnul avocat C. M., pentru intimata-pârâtă C. Locală S., solicită respingerea apelului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este corectă, iar comisia locală nu are calitate procesuală. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2109 din 11.10.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, constată următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr.2109 din data de 11.10.2013, pronunțată de Judecătoria R., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. C. S. de aplicare a L. nr. 18/1991, ridicată din oficiu de instanță și, pe cale de consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamanta B. P., în contradictoriu cu pârâta C. C. S., județul N. de aplicare a L. nr. 18/1991, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 29.05.2013 pe rolul Judecătoriei R. sub nr._, reclamanta B. P. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. C. de Aplicare a L. nr. 18/1991 a fondului funciar din cadrul Primăriei Comunei S., județul N., ca prin hotărârea ce se va dispune să se constate dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii și întocmirea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,25 ha arabil.
În motivarea cererii sale, reclamanta a învederat, în esență, faptul că în perioada anterioară anului 1990, respectiv din anul 1965, de la înființarea fostelor CAP-uri, i-a fost atribuită de către conducerea CAP S., în calitate de membră cooperatoare, un lot în folosință în suprafață de 0,25 ha în punctul numit „Imaș” situat în intravilanul satului B., ., pe care, începând cu anul 1990, l-a utilizat în continuare în baza art. 4 din Decretul Lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii, având același amplasament; a precizat că după apariția L. nr. 18/1991 soțul său B. N. C., decedat la data de 22.11.2009, a depus cerere pentru constituirea dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, teren atribuit foștilor membri cooperatori; a învederat că cererea a fost aprobată, drept pentru care s-a eliberat adeverința nr. 1795 din 23.09.1991 emisă pe numele soțului său de către C. C. de Aplicare a L. nr. 18/1991 S., județul N., prin care s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha arabil, conform Hotărârii Comisiei Județene N. nr. 54/05.08.1991 cu mențiunea „prezenta adeverință constituie dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate”; a menționat că, până la punerea în posesie cu suprafața de 0,50 ha arabil prin adeverința amintită, comisia de punere în posesia a hotărât ca 0,25 ha să rămână pe același amplasament pe care îl utilizează neîntrerupt de peste 30 de ani, iar diferența de teren i-a fost atribuită pe un alt amplasament pe care ulterior fiul său a construit o casă, terenul agricol având categoria de folosință agricol; s-a mai arătat că la solicitarea soțului său, în vederea soluționării unui litigiu privind una din vecinătățile acestui teren, Primăria Comunei S. a recunoscut dreptul de proprietate pentru această suprafață, emițând în data de 17.04.1991 o adeverință, și că ulterior i s-a eliberat procesul – verbal de punere în posesie cu schița și vecinătățile terenului, înregistrat sub nr. 234 din 01.12.1995. Petenta a mai menționat că a solicitat Primăriei întocmirea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,25 ha teren arabil, dar i s-a explicat că trebuie să se adreseze instanței, deoarece nu s-a înscris în fostul CAP cu teren întrucât nu a deținut rol agricol în perioada 1959 – 1963 și instituția respectivă nu poate emite titlu de proprietate; de asemenea, a precizat că a solicitat Primăriei Comunei S. un document din care să reiasă dacă această suprafață de teren a făcut obiectul unei retrocedări în conformitate cu Legea nr. 18/1991, Legea nr.1/2000 și Legea nr.169/2007 a fondului funciar, înregistrată sub nr.1974/16.04.2013, dar că nu a primit un răspuns oficial, motiv pentru care a solicitat instanței de judecată să solicite acest document, tocmai în dovedirea celor afirmate; în final a arătat că având în vedere faptul că își exercită posesia neîntreruptă, netulburată sub nume de proprietar, timp de 30 de ani, solicită constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 18/1991, art. 4 din Decretul Lege nr. 42/1990, art. 928 Noul Cod Civil.
În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri pe care le-a enumerat în acțiune.
Pârâta C. C. S., reprezentantă legal prin Primar – I. V., legal citată, a depus întâmpinare la data de 18.07.2013, care a fost comunicată reclamantei conform art. 201 din noul Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat, în esență, respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, arătând că din însăși adeverința depusă de reclamantă se deduce că suprafața de 0,23 ha situată în punctul „Salcâmi”, fără indicarea localității, se afla sub administrarea Primăriei S., care prin respectivul act de dispoziție „l-a repartizat”, atribut care nu putea fi exercitat decât în lumina dreptului de proprietate; față de această situație și față de faptul că de la acest act de dispoziție al Primăriei S., în calitate de autoritate ce administrează proprietatea statului, respectiv anul 1991, dată la care presupusa posesie a reclamantei a fost întreruptă de actul de dispoziție amintit, nu a curs perioada de timp de necesară invocării uzucapiunii de 30 de ani, și a considerat că se impune respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâta a mai precizat că din suprafața menționată în această adeverință, în urma soluționării unui litigiu, ulterior a fost constituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1000 mp pentru fiul reclamantei, căruia i s-a eliberat titlul de proprietate nr._ ; mai mult decât atât, pârâta a arătat că reclamanta invocă în dovedirea acțiunii sale și un înscris „adeverință” nr. 1795/23.09.1991, nesemnat de nimeni, iar în momentul în care s-a procedat la verificarea acestui înscris a descoperit că nu există în evidențele primăriei un astfel de document; s-a arătat că în completarea acestui înscris, mai anexează și un proces – verbal de punere în posesie din 01.12.1995, care după cum se poate observa ușor poartă aceeași semnătură în dreptul mențiunilor „Primar”, „Agent agricol” și „Proprietar”; aceeași semnătură apare și în schița anexă a acestui document.
În dovedire, pârâta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, martori și expertiză.
La termenul de judecată din data de 11.10.2013, instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale a pârâtei C. C. S., județul N., acordând cuvântul în concluzii părților asupra acesteia și rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Analizând materialul probator administrat în cauză, asupra excepției lipsei calității procesuale active invocate din oficiu, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 36 din noul Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Or, analizând acest articol în raport de principiul disponibilității părților care guvernează procedura civilă și în funcție de cauza juridică invocată de reclamantă în prezenta acțiune, respectiv constatarea dreptului de proprietate prin îndeplinirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată, s-a reținut că rezultă că pot sta în judecată în prezenta cauză doar posesorul de bună sau rea credință care invocă uzucapiunea în favoarea sa – în calitate de reclamant, și respectiv fostul proprietar al bunului pentru care se solicită intervenirea uzucapiunii - în calitate de pârât.
Această concluzie, s-a apreciat că rezultă cu putere de evidență din analiza prevederilor referitoare la uzucapiune, atât cele din Codul civil din 1864 – art. 1846 – 1847, cât și cele din Noul cod civil – art. 928, ultimele fiind invocate de însăși reclamantă în cererea sa introductivă.
Față de cele arătate, instanța de fond a constatat că pârâta C. C. de Aplicare a L. nr. 18/1991 S., județul N., nu justifică vreo calitate procesuală în cauza având ca obiect uzucapiune. Aceasta deoarece, din analiza dispozițiilor L. nr.18/1991 a fondului funciar, rezultă concluzia că structurile administrative fără personalitate juridică denumite „Comisii Comunale” de către legiuitor nu dețin și nici nu au deținut în patrimoniu drepturi reale asupra vreunui bun imobil – suprafață de teren. Aceste organisme au fost înființate de legiuitor pentru a avea un scop determinat și specific, respectiv cel al analizei cererilor de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate formulate conform L. nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, și de a soluționa aceste cereri, fie prin admiterea lor și emiterea titlurilor de proprietate sau prin respingerea motivată a acestora.
Altfel spus, s-a apreciat cu referire la comisia locală că aceasta are un scop individualizat și strict determinat, nefiind îndrituită de lege să stea în judecată în nume propriu în alte cauze decât cele generate de aplicarea acestei legi, acestea fiind enumerate limitativ de textele normative, cum ar fi acțiune în anularea titlului de proprietate (parțial sau total), acțiune în obligarea comisiei locale de a emite titlul de proprietate ș.a.
Printre aceste acțiuni, s-a reținut că voința legiuitorului nu a fost aceea de a include și calitatea de pârât în cereri de constatare a uzucapiunii, din moment ce în mod evident acestea nu au avut niciodată în patrimoniu drepturi reale asupra terenurilor agricole situate în intravilanul sau extravilanul localităților.
Instanța de fond a apreciat că reclamanta ar fi trebuit să se adrese cu o acțiune justificată pe modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate a posesiei utile de lungă sau scurtă durată (numită de doctrină – uzucapiune) împotriva fostului proprietar, persoană fizică sau juridică a terenului pentru care aceasta invocă drepturi, și care ar fi putut să aibă această calitate procesuală.
S-a constatat că în conformitate cu dispozițiile Codului civil, atât cel din 1864 cât și cel din 2009, toate bunurile fără stăpân aparțin statului, iar în funcție de categoria imobilului respectiv, acestea se află în domeniul public sau privat al autorităților centrale sau locale, în speță unitățile administrativ – teritoriale.
S-a apreciat, astfel, că instanța nu poate încălca principiul disponibilității părților, fundamental în materie civilă, pentru a interpreta că cererea reclamantei se îndreaptă împotriva Unității administrativ teritoriale ., prin reprezentant legal Primar în calitate de pârât, din moment ce aceasta ar însemna o subrogare în voința juridică a reclamantei și totodată o părăsire a rolului instanței de arbitru imparțial și echidistant. Totodată, a reținut că instanța nu ar fi putut și nici intenționat să realizeze această „modificare” din oficiu a cererii de chemare în judecată, din moment ce este incert dacă unitatea administrativ teritorială a Comunei S. ar deține în domeniul public sau privat suprafața de 0,25 ha teren agricol invocată de reclamantă, fiind posibil ca aceasta să se afle total sau parțial în patrimoniul unei alte persoane fizice pentru care s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate conform L. nr. 18/1991, după cum s-a indicat de altfel în întâmpinare.
Nu în ultimul rând, datorită aceluiași principiu al disponibilității părților, pe care principiul rolului activ al instanței nu îl poate goli de conținut până într-acolo în a transforma judecătorul în „avocatul părții”, instanța de fond a arătat că nu a avut posibilitatea de a transforma cauza cererii din „uzucapiune”, în „plângere împotriva refuzului Comisiei Comunale de Aplicare a L. nr. 18/1991”, materie care de altfel este strict reglementată în actul normativ indicat, conferită în competența unor complete specializate înființate în cadrul judecătoriilor, deoarece ar fi fost necesară o manifestare neîndoielnică de voință din partea reclamantei în acest sens. S-a constatat că rolul instanței de judecată este acela de a soluționa echidistant și imparțial cererile de chemare în judecată, și nu de a da consultații juridice părților, chiar cele lipsite de avocat, existând la dispoziție pentru persoanele fără venituri suficiente posibilitatea acordării ajutorului public judiciar prevăzut de OUG nr. 51/2008 sub forma avansării onorariului de avocat în astfel de situații, la care reclamanta însă nu a apelat.
Față de cele arătate, întrucât pârâta C. C. S. nu justifică o calitate procesuală în prezenta cauză având ca obiect „uzucapiune”, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale invocate din oficiu, iar în temeiul art.40 alin.1 din noul Cod procedură civilă a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, reclamanta B. P.. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului N. sub același număr generat în ECRIS, la judecata în fond, și anume sub nr._ . În apelul declarat, reclamanta a criticat sentința, pentru următoarele motive:
A lucrat în CAP, împreună cu soțul său timp de 10 ani, și neavând titlu de proprietate i s-a dat în folosință suprafața de 0,25 ha, pe care a stăpânit-o din anul 1964 până în prezent. Arată că acest teren nu a fost al niciunei persoane și nu a fost solicitat de nimeni. Mai arată că în anul 1991 a primit câte 0,50 ha cu adeverință, și anume 0,25 ha în punctul N., .,25 ha sunt la fiul său, pe care acesta are casă și este recunoscută suprafața prin titlul de proprietate. Menționează că faptul stăpânirii terenului este cunoscut de toți vecinii acestuia. Precizează că este bolnavă, în vârstă, că soțul său a decedat și că nu are venituri, că nu are o altă suprafață de teren în proprietate și, față de aceste motive, solicită admiterea apelului.
Apelul este legal timbrat.
Față de apelul declarat de reclamantă, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 479 noul Cod de procedură civilă, se constată că nu este fondat apelul declarat de reclamantă, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a dedus judecății o acțiune având ca obiect constatare drept de proprietate, pe calea uzucapiunii, ca urmare a stăpânirii continue, neîntrerupte și netulburate și sub nume de proprietar a terenului în suprafață de 0,25 ha teren în punctul N.. Reclamanta a solicitat judecata în contradictoriu cu pârâta C. locală S.. Instanța de fond, în mod corect, a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care această calitate revine fie unității administrativ teritoriale, fie unei alte persoane care ar fi în măsură să justifice un drept asupra terenului stăpânit de reclamantă. Cum C. locală de aplicare a legilor fondului funciar este un organism special înființat pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în legile speciale și care nu are și nici nu a avut în proprietate terenuri, indiferent de destinația acestora, a apreciat prima instanță că reclamanta a chemat în judecată o persoană care nu justifică nicio calitate procesuală în cadrul unei acțiuni de constatare a dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii de lungă durată.
Tribunalul, ca instanță a control judiciar, este chemat să aprecieze legalitatea sentinței raportat la reținerea corectă a lipsei de calitate procesuală pentru comisia locală, în funcție de limitele rolului activ al instanței învestită cu un cadru procesual și un obiect clar determinat.
Față de cele menționate, se constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că nu are calitate procesuală pasivă comisia locală într-o acțiune cu un astfel de obiect și, dat fiind că reclamanta nu a precizat la judecata în fond, fie cadrul procesual specific pentru o acțiune de constatare drept de proprietate, fie obiectul unei acțiuni întemeiată pe legile fondului funciar în cazul judecării în contradictoriu cu C. locală S., se constată că legal a fost apreciată și limita posibilității de intervenire a instanței peste principiul disponibilității părții, care guvernează procesul civil. Astfel, se reține că instanța învestită cu soluționarea unei cereri cu un obiect determinat și în care pârâta este clar indicată nu poate să intervină și să supună discuției contradictorii un alt cadru procesual sau un alt obiect al acțiunii peste disponibilitatea pe care o are reclamanta de a dispune.
Este adevărat că instanța de judecată are, conform art. 22 raportat la art. 152 din noul Cod de procedură civilă, dreptul și obligația de a da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, însă această obligație, apreciată în temeiul rolului activ al judecătorului pentru aflarea adevărului, nu poate deroga de la principiul disponibilității părților în procesul civil. Această modalitate de apreciere se circumscrie și dispozițiilor art. 397 din noul Cod de procedură civilă, conform căruia instanța de judecată este obligată să se pronunțe asupra tuturor solicitărilor părților, fără însă a depăși limitele învestirii, și fără a putea schimba fundamentul juridic al cererii.
Prin urmare, în mod corect a invocat instanța de fond, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a comisiei locale în cadrul unei acțiuni de constatare drept de proprietate pe calea uzucapiunii de lungă durată, excepție procesuală de fond pe care a admis-o argumentat.
Susținerea reclamantei din cererea de recurs, conform căreia este în vârstă, nu are venituri și nici cunoștințe juridice, nu determină admiterea căii de atac și aprecierea nelegalității sentinței, ci aceste susțineri ar fi putut fi făcute la judecata în fond, în cadrul unei cereri de ajutor public judiciar, sub forma apărătorului din oficiu, în baza O.U.G. nr. 51/2008, cerere care însă nu a fost formulată de către reclamantă.
P. toate aceste motive, apelul declarat de reclamantă urmează să fie respins ca nefondat, în considerarea dispozițiilor art. 480 alin. 1 teza I noul Cod de procedură civilă, instanța de fond făcând o legală și corectă apreciere a limitelor rolului activ al judecătorului, în condițiile concrete ale speței de față.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L.,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. P., domiciliată în comuna S., ., împotriva sentinței civile nr. 2109 din data de 11.10.2013 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. Locală S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 05.06.2014.
Președinte, Judecători, Grefier,
L. F. D. S. C. Ailuțoaei
Red. și tehnored. L.F. – 25.06.2014
Tehnored. C.A. – 02.07.2014
4 ex.
Fond: A. O. F.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 12/2015. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 120/2016. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
