Contestaţie la executare. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 4197/311/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 104/2013
Ședința de la 06 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Judecător A. C. Tițoiu
Judecător M. I. S.
Grefier M. R.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul contestator T. I. B., domiciliat în comuna Optași Măgura, ., împotriva sentinței civile nr. 8426 din data de 19 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Slatina, județul O., având ca obiect- contestație la executare.
Instanța, constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 ianuarie 2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, deliberând în secret a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând supra recursului civil de față reține următoarele
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 02.05.2012 sub nr._, contestatorul T. I. B. în contradictoriu cu intimata AFP SLATINA a solicitat să se constate prescris dreptul de a cere executarea silită pentru soldul de 4282 lei cu care figurează defunctul T. I. în evidențele AFP – Slatina, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea contestației contestatorul arata ca este moștenitorul defunctului T. I., decedat la data de 16.12.2003.
Deoarece a primit o decizie ce ținea loc și de înștiințare de plată, cum că tatăl său are de achitat impozitul pe venituri din activități independente s-a adresat AFP-Slatina cu o cerere de scoatere din evidența analitică pe plătitori a defunctului T. I..
Răspunsul pârâtei a fost că defunctul figurează la data de 27.03.2012 cu un sold de 4282 lei, din care debit rămășiță 1019 lei și dobânzi plus penalități 3263 lei.
Suma de 1019 lei, reprezintă debit pentru impozitul pe venituri pentru anii: 2000 (24 lei), 2001 (404 lei), 2002 (456 lei), 2003 (135 lei) iar suma de 3263 RON reprezintă dobânzi și penalități pentru neachitarea la termenele scadente.
Contestatorul consideră prescris dreptul de a cere executarea silită pentru sumele arătate mai sus deoarece s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de codul de procedură fiscală, atât pentru debitul principal cât și pentru dobânzile și penalitățile care le urmează, acestea fiind accesorii ale debitului principal.
În drept au fost invocate prevederile art.111 Cod. Proc. Civ.
In sustinerea cererii au fost atasate la dosar, in xerocopie, certificatul de deces nr. 60/17.12.2003 privind pe defunctul T. I., autorizatia de functionare nr. 10.957/18.04.1997, decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii emisa in dosarul fiscal nr._/13.12.2011, solicitarea contestatorului inregistrata sub nr._/22.03.2012 in vederea scoaterii din evidenta analitica pe platitori a defunctului T. I., raspunsul intimatei la solicitare.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 194 RON si timbru judiciar in cuantum de 3 RON.
La data de 20.06.2012 intimata DGFP O.-AFP SLATINA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării intimata a arătat că, in ceea ce privește prescrierea dreptului de a cere executarea silita invocata de reclamant, prin emiterea mai multor acte de executare silita,
respectiv somațiilenr._/05.05.2007,_/ 16.01.2008,_/23.02.2009 si titlurile
executorii nr._/16.07.2007,_/17.01.2008,_/23.02.2009, comunicate potrivit art. 44 alin, 2 lit. d) din OG 92/2003, termenul de prescripție a fost întrerupt.
In ceea ce privește fondul cauzei, intimata arata ca sumele înscrise în titlurile executorii privesc impozite pe venituri din profesi, libere si comerciale si diferențe de impozit anual de regularizat, la care sunt adăugate accesoriile percepute acestor regularizări, neachitate de debitor în termenele legale.
Mai mult, sumele cuprinse în titlurile executorii au fost anterior stabilite și individualizate prin titluri de creanță necontestate, respectiv decizii referitoare la obligații de plata accesorii.
Dispozițiile art. 399 alin. final din Codul de procedura civila stabilesc condițiile în care pot fi formulate apărările de fond în cadrul contestației la executare.
Potrivit acestui text de lege” în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Din aceste dispoziții legale rezultă care sunt cazurile in care se pot formula apărări de fond în cadrul contestației la executare precum și pe cale de interpretare, folosind argumentul de interpretare logica, per a contrario, care sunt cazurile în care aceste apărări sunt inadmisibile.
Astfel, nu se pot formula apărări de fond în cadrul contestației la executare atunci când titlul executoriu care stă la baza executam silite este reprezentat de o hotărâre pronunțată de un organ de jurisdicție, fie o instanța judecătorească, fie un alt organ din afara sistemului instanțelor judecătoresc, dar care are atribuții jurisdicționale.
De asemenea, același text de lege interzice formularea apărărilor de fond în cadrul contestației la executare dacă titlul executoriu nu este o hotărâre emisă de o instanță judecătorească sau de un alt organ cu activitate jurisdicțională dacă pentru contestarea însuși titlului legea prevede o altă cale de atac.
Apărările de fond sunt admisibile în cadrul contestației ia executare doar dacă titlul executoriu pus în executare este reprezentat de un înscris care nu este o hotărâre a unui organ de jurisdicție lato sensu iar pentru contestarea acelui titlu executoriu nu se prevede nici o altă cale de atac.
Potrivit deciziei nr. XIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ..Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau masuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executate în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdictional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Raportând cele învederate mai sus la datele speței de față, se poate observa cu ușurință ca cerințele admisibilității contestației la executare cale de atac de care în mod greșit a uzitat contestatorul T. I. B. nu sunt întrunite, deoarece împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea există o altă procedură prevăzută de lege.
Astfel, sumele înscrise în titlul executoriu contestate privesc impozite pe venituri din profesii libere si comerciale și diferențe de impozit anual de regularizat, la care sunt adăugate accesoriile percepute acestor regularizări, neachitate de debitoare în termenele legale.
De asemenea, menționează ca sumele cuprinse în titlul executoriu contestat au fost anterior stabilite și individualizate prin titluri de creanță necontestate de către contestatorul de față.
Potrivit art. 110 pct. 3) din Codul de procedură fiscală (OG.92/2003). „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de
persoanele îndreptățite, potrivit legii", iar conform art. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța Fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege."
De asemenea, pentru contestarea sumelor pentru care s-a început executarea silită, individualizate și stabilite prin titlurile de creanță susmenționate, există o altă procedură prevăzută delege, și anume cea de la Titlul IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul do procedură fiscală.
Astfel, evidențiază dispozițiile art. 205 pct. 1) din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii "
După cum se poate observa, contestatorul T. I. nu a utilizat această cale de atac pentru a contesta sumele datorate bugetului de stat, deși deciziile de impunere ii fuseseră comunicate în mod legal, astfel încât folosirea căii de atac a contestației la executare împotriva titlurilor executorii apare ca fiind inadmisibilă.
De asemenea, potrivit art. 141 alin. 2 din OG 92/2003, titlul de creanța, devine titlu executoriu la data la care creanța este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege.
Titlurile de creanță în temeiul cărora a fost începută executarea silită împotriva reclamantului îl reprezintă decizia de impunere pentru plăți anticipate pentru anul 2001 nr._/26.09.2001 decizia de impunere pentru plați anticipate pentru anul 2002 din 13._, decizia de impunere pentru plați anticipate pentru anul 2003 nr._/10.04.2003. Aceste titluri de creanța au devenit titluri executorii prin necontestare in termen legal, motiv pentru care iese din discuție analiza pe fond a acestora.
De asemenea se poate observa ca actele de executare respectiv titlurile executorii si somațiile de plata au fost emise cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.142-145 din OG 92/2003 privind codul de procedura fiscala, fiind comunicate reclamantului de către organele de executare.
In drept au fost invocate dispozițiile art.115 Cod procedura civila iar in temeiul art.242 alin ultim din Codul de procedura civila, intimata a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
La data de 20.09.2012 contestatorul a depus la dosar precizare si răspuns la întâmpinare, învederând ca înțelege sa conteste titlurile executorii si somațiile depuse de intimata, invocând excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita, învederând ca comunicarea prin publicitate a titlurilor executorii si a somațiilor contestate nu a fost de natura a întrerupe termenul de prescripție, procesele verbale de comunicare a actelor de executare întocmite de intimata fiind nule, raportat la faptul ca dispozițiile art. 44 alin. 2 C.p.f nu mai exista, fiind modificate prin OG nr. 29/2011 începând cu data de 17.09.2011, astfel încât la data comunicării prin publicitate a somațiilor si a titlurilor executorii, respectiv 10.11.2011, nu mai putea fi îndeplinită procedura de comunicare a respectivelor acte de executare prin publicitate.
Contestatorul mai învederează ca, la dosar, nu exista dovezi privind încercarea intimatei de a comunica contestatorului actele de executare prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
Contestatorul mai arata ca defunctul T. I. nu datorează suma de 4282 RON ci suma de 3259 RON, aceasta din urma suma fiind comunicata intimatei prin adresa nr._/27.03.2012, motiv pentru care intimata ar trebui sa comunice suma exacta datorata de defunct.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 399 si urm. C..
La termenul de judecata din data de 19.10.2012 instanța a încuviințat contestatorului proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei si a pus in discuția părților excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita, invocată de contestator.
La dosar au fost înaintate copii certificate ale dosarului de executare silita.
Prin sentința civilă nr. 8426 din data de 19 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita, invocata de contestator, ca neîntemeiata.
S-a respins cererea având ca obiect ,,contestație la executare’’ formulată de contestatorul T. I. B., în contradictoriu cu intimata AFP SLATINA, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita, invocata de contestator:
Instanța a constatat ca defunctul T. I., decedat la data de 16.12.2003 conform certificatului de deces nr. 60/17.12.2003, a figurat in evidentele fiscale cu autorizația de functionare nr._/18.04.1997, in perioada 2000-2003 defunctul neachitandu-si debitele si figurand in evidentele fiscale cu un debit principal in cuantum total de 1019 RON din care suma de 24 RON este aferenta anului 2000, suma de 404 RON este aferenta anului 2001, suma de 456 RON este aferenta anului 2002 iar suma de 135 RON este aferenta anului 2003.
Pentru sumele neachitate la scadenta s-au calculat dobanzi si penalitati in cuantum de 3263 RON, suma totala datorata de defunct fiind de 4282 RON.
Potrivit art. 110 alin. 3 Cpf ,,titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptatite, potrivit legii’’.
Totodata, potrivit art. 107.1 lit. a si b din Normele metodologice ,,titlul de creanta este actul prin care, potrivit legii, se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de alte persoane indreptatite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a)decizia de impunere emisa de organele competente, potrivit legii;
b)declaratia fiscala, angajamentul de plata sau documentul intocmit de platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de catre platitor, potrivit legii’’.
In speta, creantele fiscale aferente perioadei 2000-2003 au fost stabilite si individualizate prin decizia de impunere pentru plati anticipate aferenta anului 2000 (fila 32), declaratia privind veniturile estimate din activitati independente pentru anul 2000 (fila 33), decizia de impunere pentru plati anticipate aferenta anului 2001 (fila 34), decizia de impunere pentru plati anticipate aferenta anului 2002 (file 36) si decizia de impunere pentru plati anticipate aferenta anului 2003 (fila 38), respectivele acte fiind comunicate defunctului T. I., aspect dovedit de confirmarile de primire aflate la filele 35, 37 si 39.
Potrivit art. 141 alin. 2 Cpf ,,titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege’’.
Intrucat, la scadenta, defunctul T. I. nu a executat benevol datoriile fiscale stabilite si individualizate prin titlurile de creanta mai sus mentionate, respectivele titluri de creanta au devenit, conform art. 141 alin. 2 Cpf, titluri executorii, fiind demarata fata de defunct procedura executarii silite, fiind emise fata de defunct titlul executoriu nr._/27.11.2003 (fila 42) si somatia nr._/27.11.2003 (fila 40), respectivele acte fiind comunicate si primite personal de defunct la data de 28.11.2003, potrivit confirmării de primire de la fila 41 a dosarului.
Potrivit art. 131 alin. 1 Cpf ,,dreptul de a cere executarea silita a creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat nastere acest drept’’.
Pe de alta parte, potrivit art. 133 lit. c Cpf ,,termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se intrerupe: c)pe data îndeplinirii, in cursul executării silite, a unui act de executare silita’’.
S-a constatat că prin emiterea titlului executoriu nr._/27.11.2003 si a somației nr._/27.11.2003, acte comunicate defunctului debitor, termenul de prescripție de 5 ani prevăzut la art. 131 alin. 1 Cpf a fost întrerupt, ulterior fiind emise si alte acte de executare silita, respectiv somația nr._/05.05.2007 (fila 23), titlul executoriu nr._/16.07.2007 (fila 24), somatia nr._/16.01.2008 (fila 26), titlul executoriu nr._/17.01.2008 (fila 27), somatia nr._/23.02.2009 (fila 29) si titlul executoriu nr._/23.02.2009 (fila 30).
S-a mai reținut că a operat întreruperea termenului de prescripție de 3 ani, instanța va respinge, ca neîntemeiata, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita, invocata de contestator.
Pe de alta parte, a constatat ca somațiile si titlurile executorii contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, conținând elementele prevăzute de art. 141 alin. 4 Cpf, respectiv de art. 145 alin. 2 Cpf, ambele prin raportare la art. 43 alin. 2 Cpf.
S-a mai arătat că susținerea contestatorului din precizarea la cerere in sensul ca debitul datorat de defunctul T. I. nu ar fi in cuantumul precizat de intimata, ci mai mic, poate fi verificata nu in soluționarea unei contestații la executare adresata Judecătoriei Slatina ci in soluționarea unei contestații adresate organului fiscal emitent, întemeiata pe dispozițiile art. 205 si urm. Cpf, urmând ca, in cazul in care nu ar fi mulțumit de decizia emisa in soluționarea contestației, contestatorul sa exercite calea de atac la instanța judecătoreasca de contencios administrativ, conform art. 218 alin. 2 Cpf.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul Ticameș I. B., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea contestației, precum anularea actelor de executare ca urmare a prescripției dreptului de a cere executarea silită.
În motivarea cererii a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că a fost comunicat titlul executoriu nr._/27.11.2003 și somația de plată nr._/27.11.2003 la data de 28.11.2003, fiind primite personal de defunct și astfel întrerupând termenul de prescripție în anul 2003, fără a observa însă că aceste somații de plată și titluri executorii din anul 2007, 2008 și 2009 nu au fost comunicate. De altfel nu aveau cum să fie comunicate atâta timp cât autorul său, debitor Ticameș I. a decedat în anul 2003, actele de executare trebuind să fie comunicate moștenitorilor.
S-a mai învederat că instanța de fond nu a observat că aceste acte de executare au fost comunicate prin publicitate la data de 10.11.2011, cu mult peste termenul de prescripție.
Mai mult la data comunicării acestor acte nu mai erau în vigoare dispozițiile art.44 alin 2 lit. d din OG 92/2003, referitoare la comunicarea actelor fiind modificate prin art.10 din OG 29/2011 începând cu data de 17.09.2011, la dosarul cauzei neexistând dovezi că s-ar fi încercat comunicarea potrivit dispozițiilor art.44 lit a, b, c.
La data de 26.11.2012 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea cererii a arătat că instanța de fond în mod corect a respins excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere că termenul de prescripție a fost întrerupt prin emiterea somațiilor în anul 2008.
Pe fond s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o sentință legală, titlul de creanță a fost reprezentat de deciziile de impunere emise în anul 200, 2001 2002 și 2003, decizii care nu au fost contestate și care au devenit titluri executorii.
S-a mai învederat că atâta timp cât textul de lege prevedea o cale de atac pentru acestea, contestatorul nu mai poate invoca apărări de fond în privința titlurilor executorii.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: copie de pe adresa emisă la data de 27.11.2012, copii de pe deciziile de impunere, copii de pe dovezile de comunicare ale acestora.
Analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului a susținerilor părților, precum și a dispozițiilor art.304 pct.9 C.p.c în care se încadrează motivele de recurs instanța reține următoarele:
Actul juridic prin care se constată și se stabilește întinderea obligației fiscale este titlul de creanță fiscală, care odată ajuns la scadență devine titlul executoriu, astfel că primul nu-și mai produce efecte specifice unui titlul de creanță ci prin transformare se naște un nou raport juridic și anume un raport juridic execuțional fiscal.
Titlul executoriu constituie temei pentru desfășurarea procedurilor prevăzute de actul normativ prin care s-a reglementat regimul juridic de colectare a creanțelor fiscale în vigoare la data emiterii acestuia.
În speță din actele depuse la dosar se constată că titlurile de creanță în temeiul cărora a fost începută executarea silită împotriva reclamantului îl reprezintă decizia de impunere pentru plăți anticipate pentru anul 2001 nr._/26.09.2001 decizia de impunere pentru plați anticipate pentru anul 2002 din 13._, decizia de impunere pentru plați anticipate pentru anul 2003 nr._/10.04.2003. Aceste titluri de creanța au devenit titluri executorii prin necontestare in termen legal, motiv pentru care iese din discuție analiza pe fond a acestora, critici pe care așa cum se poate reține din contestația formulată și din cererea de recurs nu au fost invocate de recurentul contestator.
Apărarea recurentului contestator a constat în faptul că executarea silită a fost prescrisă, invocând prescripția dreptului de a cerere executarea silită, mod de stingere a creanțelor fiscale și a obligațiilor corelative, care poate fi invocat oricând și pe calea contestației la executare.
Deciziile de impunere care au fost emise pe numele autorului recurentului, datează din anii 2000, 2001, 2002, dată la care era în vigoare OG 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare și 2003 dată la care era în vigoare OG 61/2002.
În ceea ce privește nașterea dreptului de a cere executarea silită ceea ce trebuie lămurit cu prioritate este actul normativ aplicabil, raportat la data emiterii titlurilor de creanță care au devenit titluri executorii, față de care instanța reține următoarele:
În contextul normativ actual, guvernat de principiul constituțional al neretroactivității legii noii, cu excepția legii penale și contravenționale, mai favorabile, în cazul prescripțiilor începute și împlinite, sau neîmplinite sub imperiul legii noi,singura soluție este aplicarea în continuare a legii vechi, care după cum se poate spune ar „ ultraactiva”.
În consecință fie că legea nouă, prelungește sau prescurtează prescripția, fie că suprimă sau adaogă la termenul de prescripție, fie că modifică o cauză de întrerupere sau suspendare, prescripția începută sub imperiul legii vechii se guvernează de această lege.
Acest principiu consacrat atât de Codul civil din anul 1864, în vigoare la data introducerii prezentei contestații cât și de Noul cod civil dă satisfacție principiului securității juridice și principiului preemțiunii dreptului și deopotrivă echitabil menținând un echilibru între părți în așa fel în care niciuna dintre acestea să aibă posibilitatea să invoce în beneficiul său prevederile legii noi.
În prezent actul normativ în vigoare care reglementează prescripția extinctivă în materie fiscală este OG 92/2003-codul de procedură fiscală- acesta intrând în vigoare la data de 10.01.2004 și care stabilește ca început al termenului de prescripție al dreptului de a cerere executarea silită data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere aceste drept (art.131 alin 1), care este diferit de data de la care ia naștere dreptul de a cerere executarea silită care este anterioară și precedă începutul prescripției dreptului de a cere executarea silită și ia naștere la data când titlul de creanță devine titlu executoriu, respectiv expirarea termenului de plată stabilit de lege sau de organul competent ori în alt mod de lege, act normativ care sub aspectul nașterii dreptului de a cerere executarea silită nu este incident în speță având în vedere datele la care titlurile de creanță au devenit titluri executorii, pentru a se respecta principiile mai sus evocate.
Analizând actele normative privind colectarea creanțelor bugetare în vigoare la data emiterii titlurilor de creanță devenite titluri executorii respectiv OG 11/1996, pentru cele emise în anul 2000, 2001 și 2002 și OG 61/2002(act normativ care a intrat în vigoare la data de 01.01.2003) pentru titlul emis în 2003, se constată că legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 98 din OG 11/1996 că „dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie după cum urmează: de la data nașterii dreptului de a cere executarea silită pentru creanțele bugetare provenind din impozite, taxe, alte contribuții stabilite potrivit legii, precum și din majorările aferente, iar prin dispozițiile art. 137 coroborat cu art.138 din OG 61/2002 s-a statuat că termenele de prescripție a dreptului de a cere executarea silită privind o creanță bugetară încep la data când, potrivit legii, se naște acest drept. Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept 31.12.2003.
Având cele mai sus menționate se poate concluziona că prin actele normative care reglementează regimul juridic aplicabil prescripției executării silite în speța de față legiuitorul nu face distincție între termenul de la care începe să curgă termenul de prescripției și cel de la care se naște dreptul de a obține executarea silită.
În ceea ce privește termenul de prescripție analizând actele normative mai sus menționate se reține că acesta este de 5 ani, legiuitorul reglementând diferit momentul de la care ia naștere dreptul de a cerere executarea silită.
Prin prisma celor mai sus expuse și din analiza acestor titluri de creanță se constată că pentru anul 2000, data scadentă s-a stabilit la datele de 19.03.2000, 15.06.2000, 15.09.2000 și 15.12.2000, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 15.12 2005, pentru anul 2001 aceleași termene, termenul de prescripție împlinindu-se la data de 15.12.2006, la fel și pentru anul 2002, termenul împlinindu-se la data de 15.12.2007, însă pentru anul 2003, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 31.12.2003 și s-a împlinit la data de 31.12.2008.
Legiuitorul a stabilit prin dispozițiile legale mai sus menționate și cauze care întrerup termenul de prescripție, printre acestea înscriindu-se și aceea a îndeplinirii unui act de executare silită în termenul de prescripție al executării silite.
Intimata a invocat faptul că termenul de prescripție a fost întrerupt prin emiterea somației și a titlului executoriu, la data de 28.11.2003, prin comunicarea acestora cu confirmarea de primire astfel la fila 41 din dosar, dată la care era în vigoare OG 61/2002, privind colectarea creanțelor fiscale, act normativ aplicabil în speță, astfel că legalitatea acestora va fi analizată prin prisma acestuia.
Potrivit art.41 din OUG nr. 61/2002 (1) Executarea silită începe prin comunicarea unei somații în care i se notifică debitorului că are obligația să efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada stingerii obligației bugetare, în caz contrar aplicându-se modalitățile de executare silită prevăzute de prezenta ordonanță. Somația este însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu.
Analizând însă această confirmare de primire, instanța constată că data primirii de 29.11.2003 este modificată prin îngroșare, o astfel de modificare existând și pe ștampila aplicată pe aceasta, aceeași modificare a datei regăsindu-se și la data comunicării acesteia 28.11.2003.
Într-o atare situație cum pe această dovadă modificările nu au fost atestate prin semnătură de nicio persoană, instanța urmează să nu-i acorde eficiență juridică de act întrerupător de prescripție astfel cum în mod greșit a fost calificată de instanța de fond.
În consecință în privința creanțelor fiscale și obligațiilor corelative astfel cum au fost stabilite prin titlurile de creanță devenite titluri executorii în decembrie 2000 și 2001, termenul de prescripție a curs neîntrerupt rațiuni pentru care se constată că s-a împlinit termenul de a cerere executarea silită în anul 2005-decembrie și respectiv decembrie 2006.
În lumina celor mai sus reținute se concluzionează că toate actele de executare întocmite pentru creanțele fiscale ateste prin aceste titluri de creanță, sunt emise după împlinirea termenului de prescripție, situație în care acestea sunt afectate de nulitate.
În ceea ce privește creanțele fiscale atestate de titlurile de creanță din anul 2002 și 2003 instanța reține următoarele:
Din cele mai sus evocate se constată că în privința acestora termenele de prescripție s-au împlinit în luna decembrie 2007 și luna decembrie 2008, fiind emise acte de executare în anii 2007-2009, a căror legalitate urmează să fie analizată însă prin prisma OG 92/2003 în temeiul art. 197 potrivit cu care „executările silite, în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispozițiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile”.
Astfel analizând actele dosarului se constată că intimata a emis somațiile nr._/05.05.2007,_/ 16.01.2008,_/23.02.2009 si titlurile
executorii nr._/16.07.2007,_/17.01.2008,_/23.02.2009.
Se mai constată că la data de 10.11.2011 intimata a procedat la o nouă comunicare prin publicitate, invocând atât la această dată cât și pentru actele de executare mai sus evocate că s-a procedat la comunicarea în această modalitatea conform art.44 alin.3 lit.d OG 92/2003, neputându-se îndeplini procedura de comunicare în condițiile prevăzute prin dispozițiile art.44 alin 2 lit.a, b c din același act normativ.
Analizând legalitatea comunicărilor prin publicitate se rețin următoarele:
Potrivit art.44 alin.2 Codul de procedură fiscală în vigoare la data emiterii acestor acte „Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
Din analiza alineatului (3) reiese că procedura de comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Din analiza dispozițiilor legale anterior menționate Tribunalul constată că prin acestea, sunt instituite anumite modalități de comunicare, iar ordinea acestora este obligatorie pentru organul fiscal, ordinea de preferință reieșind din dispozițiile alineatului 4 al art.44 din care rezultă că dispozițiile codului de procedură civilă privind comunicarea actelor se aplică și în privința actelor administrative fiscale.
Potrivit 86 C.p.c comunicarea actelor de procedură se face prin agenți procedurali, iar în situația în care această comunicare nu este posibilă comunicarea se face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia (alin 3).
Ori, din aceste dispoziții legale se constată că prin dispozițiile art.44 C.p fiscală de comunicare a actelor administrative fiscale s-a stabilit ordinea de preferință a comunicării actelor administrative, comunicarea prin publicitate fiind ultima modalitate de comunicare.
Pe de altă parte această ordine de preferință mai rezultă și din interpretarea normelor cuprinse în Ordinul Nr. 94 din 24 ianuarie 2006 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și a instrucțiunilor de completare a acestora în vederea îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor administrative fiscale prin publicitate, se constată că această modalitate de comunicare se efectuează în situația în care actul administrativ fiscal nu a putut fi comunicat prin una dintre modalitățile de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a), b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și din analiza dispozițiilor 92/2003 astfel cum a fost modificat prin OG 29/17.09.2011, în vigoare la data publicării anunțului.
In speță, organul fiscal avea obligația ca mai înainte de a proceda la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate sa recurgă la celelalte trei metode de comunicare prevăzute de lit. a-c, intimata nedepunând la dosar nicio că actele de executare mai sus menționat a fost comunicate în modalitățile prevăzute la art.44 lit.a-c, pentru a putea apela în final la comunicarea prin publicitate, recurgând direct la procedura comunicării în această ultimă modalitate.
Ori pentru ca un act de executare să poată fi considerat întrerupător al cursului prescripției, în primul rând acesta trebuie să fie îndeplinit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare ceea ce nu se poate reține în privința celor mai sus enumerate, rațiuni pentru care instanța constată că acestea nu și-au produs efectul de a întrerupe cursul prescripției pentru creanțele fiscale atestate prin titlurile de creanță devenite executorii emise în anul 2002 și 2003.
În consecință instanța constată că și în privința acestor creanțe fiscale s-a împlinit termenul de prescripție în anul 2007, respectiv 2008, luna decembrie, astfel că actele de executare emise după împlinirea termenului de prescripției sunt lovite de nulitate.
În ceea ce privește actele de executare emise în anul 2009 instanța având în vedere cele mai sus menționate constată că au fost emise după expirarea termenului de prescripție pentru toate creanțele, astfel că și acestea sunt lovite de nulitate pentru motivele enunțate, astfel cum au fost expuse pe larg.
Constatând că nici unul dintre actele de executare emise de intimată nu a avut un efect întrerupător al cursului prescripției executării silite constată că toate creanțele fiscale stabilite în sarcina debitorului T. I., autorul contestatorului, sunt prescrise nemaiputându-se obține executarea lor silită.
Din actele dosarului se mai reține că pentru sumele neachitate la scadenta s-au calculat dobanzi si penalitati in cuantum de 3263 RON, suma totala datorata de defunct fiind de 4282 RON.
Odată cu dreptul de a cere executarea silită a creanței principale se stinge și dreptul de a cere executarea silită a dobânzilor, penalităților și a altor accesorii ale creanței principale potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Concluzionând tribunalul reține că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale mai sus menționate și în temeiul art.304 pct.9 coroborat cu 312 C.p.c urmează să admită recursul să modifice sentința iar pe fond având în vedere și dispozițiile art. 172 Cod procedură fiscală, va admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, va constata prescris dreptul de a cerere executarea silită, urmând să anuleze actele de executare emise de intimată privind pe debitorul T. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul contestator T. I. B., domiciliat în comuna Optași Măgura, ., împotriva sentinței civile nr. 8426 din data de 19 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Slatina, cu sediul in Slatina, ., jud. O. județul O..
Modifică sentința în sensul că admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de recurentul contestator.
Constată prescris dreptul de a cerere executarea silită.
Anulează actele de executare emise de intimată privind pe debitorul T. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 februarie 2013 la Tribunalul O..
Președinte, I. D. | Judecător, A. C. Tițoiu | Judecător, M. I. S. |
Grefier, M. R. |
Red. ACT
Tehnored.BA
J.f. V.S.
Ex. 2
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 389/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
