Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 389/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 389/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 1719/311/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 389/2013
Ședința publică de la 01 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Judecător C. C.
Judecător S. O.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul reclamant C. I., cu domiciliul în Slatina, ., județul O. și Râmnicu V., ..6, ., județul V., împotriva sentinței civile nr.1769/19.02.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă E. S., cu domiciliul în Slatina, ., județul O., având ca obiect
ordonanță președințială
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Pentru recurentul reclamant C. I., se prezintă procurist M. V.. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 29.03.3023, prin serviciul registratură al instanței, recurentul reclamanta a depus chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în temeiul art. 167 cod procedură civilă
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și reține cauza în pronunțare:
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2013 pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._, reclamantul C. I., in contradictoriu cu parata E. S., a solicitat, pe cale de ordonanta presedintiala, reintegrarea sa în bunurile comune – anume sa i se permita sa locuiasca in imobilul situat in Ramnicu Valcea, .. 29, jud. Valcea. Totodată, a cerut obligarea pârâtei să-și anuleze desfășurarea activității profesionale în imobilul respectiv, precum și cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamantul arata ca din relația cu pârâta s-a născut minorul C. I., care i-a fost încredințat după divorț și care locuiește în prezent cu reclamantul, într-un imobil închiriat. Proprietarii nu mai doresc prelungirea contractului de închirierel, iar minorul este la studii la “Liceul Tehnologic F. I” din orașul Râmnicu V.. Totodată, susține reclamantul că nu-și permite să achite o chirie lunară mai mare, întrucât veniturile sale salariale sunt reduse, de 530 de lei net pe lună.
Menționează și că pe rolul Judecatoriei Slatina se afla dosarul nr._, avand ca obiect partaj judiciar, iar imobilul în care solicită să fie reintegrat face parte din bunurile comune. Deși a încercat să ajungă la o înțelegere cu pârâta pentru a-i ceda un imobil dintre bunurile comune – între care sunt mai multe imobile care au destinația de locuință - aceasta nu a fost de acord și folosește în scop propriu, pentru desfășurarea activității profesionale, toate bunurile comune. De asemenea, nu poate locui cu minorul nici în locuința familiei, întrucât ar fi imoral, având în vedere că acolo locuiește și concubinul pârâtei.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 581 C.p.c.
In sustinerea cererii au fost atasate la dosar, in xerocopie, contracte de vanzare-cumparare autentificate sub nr. 2379/05.12.2000, sub nr. 1507/17.06.1998, sub nr. 469/09.03.2001, sub nr. 177/30.01.2002, sub nr. 2186/29.11.1996, autorizatii de construire, contract de donație, sentinta civila nr. 5549/12.05.2011 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, contract de inchiriere nr. 1/08.08.2011, adeverința nr. 320 din 11.02.2013, de la “Liceul Tehnologic F. I” din orașul Râmnicu V., adeverința nr. 46 din 11.02.2013 de la S.C. STAVRULA TRANS SRL ( f 4 - 27).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciara de timbru in cuantum de 10 RON și timbru judiciar in cuantum de 0,3 RON.
La termenul din data de 19.02.2013 parata a depus la dosar întâmpinare, solicitand respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivare, parata arata ca există autoritate de lucru judecat deoarece cererea reclamantului a mai făcut obiectul altor dosare, deja soluționate. Totodată, nu sunt indeplinite conditiile specifice ordonantei presedintiale, anume, condițiile urgenței și caracterului vremelnic. De asemenea, procesul de partaj se desfasoara de foarte mult timp din vina reclamantului care a refuzat solutionarea pe cale amiabila – procesul fiind suspendat tot din culpa lui. Reclamantul, care locuiește cu concubina sa, a luat minorul din întreținerea pârâtei - deși aceasta se îngrijea de el.
Parata nu a precizat temeiul de drept al cererii.
In sustinerea întâmpinării au fost atasate la dosar, in xerocopie, sentinta civila nr. 7025/07.06.2011 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, sentinta civila nr. 5445/01.06.2012, pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._ .
Instanta a administrat în cauză proba cu inscrisurile aflate la dosar.
Prin sentința civilă nr.1769/19.02.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, s-a respins cererea formulată de reclamantul cu în contradictoriu cu parata E. S., avand ca obiect „ ordonanță președințială, ca fiind neîntemeiată.
Analizând actele dosarului instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 5549/12.05.2011 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, a fost admisa cerea formulata de reclamantul C. I., in contradictoriu cu parata C. E., s-a dispus desfacerea casatoriei partilor incheiata la data de 13.02.1999 prin acordul partilor, revenirea paratei la numele purtat anterior incheierii casatoriei, acela de ,,E.’’, incredintarea minorului C. I., nascut la data de 04.03.1997, spre crestere si educare reclamantului si obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului in cuantum de 250 lei lunar, incepand cu data pronuntarii sentintei si pana la implinirea de catre minor a varstei majoratului.
Instanta de fond a constatat ca, pe rolul Judecatoriei Slatina se află dosarul nr._ avand ca obiect partajarea bunurilor dobandite de reclamant si de parata in timpul casatoriei – suspendat în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c.
Verificand contractul de inchiriere nr. 1/08.08.2011, instanta a constatat ca reclamantul locuieste in calitate de chirias in imobilul cu 3 camere, o bucatarie si o baie, cu o suprafata utila de 53,53 mp, mobilat si dotat cu utilitatile necesare, situat in Ramnicu Valcea, Cartier Ostroveni, ., ., jud. Valcea, contractul fiind incheiat pe o perioada de 12 luni, respectiv 15.08._12, reclamantul achitand o chirie in cuantum de 20 de euro lunar.
Din adeverința nr. 320 din 11.02.2013, de la “Liceul Tehnologic F. I” din orașul Râmnicu V., rezultă că minorul C. I. se află la studii la această unitate de învățământ.
Din adeverința nr. 46 din 11.02.2013 de la S.C. STAVRULA TRANS SRL, rezultă că reclamantul are un venit de 530 de lei net pe lună.
Conform dispozițiilor art. 581 C.p.c. ,,instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce se pot ivi cu prilejul unei executări’’.
Din condițiile impuse de art. 581 C. pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială se desprinde caracterul urgenței măsurii solicitate a se lua pe această cale, precum și al vremelniciei la care se adaugă aceea de neprejudecare a fondului.
Art. 581 alin. 1 C.p.c. enumera situatiile caracterizate prin urgenta si anume pastrarea unui drept care s-ar putea pagubi prin intarziere, prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara precum si inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
In conditiile in care, in prezent, reclamantul detine o locuinta cu titlu de chirie, cu 3 camere, o bucatarie si o baie, cu o suprafata utila de 53,53 mp, mobilata si dotata cu utilitatile necesare, nu este indeplinita conditia urgentei. Reclamantul nu a făcut dovada că proprietarii imobilului închiriat nu mai doresc prelungirea contractului de închiriere, întrucât contractul de inchiriere nr. 1/08.08.2011 a fost încheiat până la data de 15.08.2012.Totodată, la data de 13.02.2013 – data introducerii prezentei cereri - reclamantul locuiește încă în imobil, nefiind aduse dovezi contrare. În acest context, nici susținerile sale, în sensul că veniturile reduse pe care le are în prezent nu-i permit să închirieze o altă locuință nu sunt întemeiate pentru a dovedi condiția urgenței.
Din actele depuse și din susținerile părților, rezultă că, in prezent, minorul C. I. se află la studii la la “Liceul Tehnologic F. I” din orașul Râmnicu V..
In aceste conditii, ar fi îndeplinită conditia urgentei in ceea ce-l priveste pe minor, în cazul în care acesta nu ar avea unde sa locuiasca. Însă, minorul locuiește împreună cu tatăl său, căruia i-a fost încredințat prin sentinta civila nr. 5549/12.05.2011 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._ . În cazul în care veniturile tatălui său sunt insuficiente pentru a-l întreține și a-i asigura spațiul locativ – astfel cum susține reclamantul – acesta are la dispoziție alte căi legale prevăzute în Noul Cod Civil.
Reclamantul solicita a i se permite sa locuiasca in imobilul situat in Ramnicu Valcea, .. 29, jud. Valcea, inclus in masa partajabila din dosarul nr._, avand ca obiect partajarea bunurilor dobandite de reclamant si de parata in timpul casatoriei. În aceste condiții nu a fost dovedit faptul că imobilul respectiv este un bun propriu, astfel cum a susținut pârâta, întrucât pana la solutionarea procesului de partaj prin hotarare irevocabila, nu se poate sti daca imobilul constituie bun comun sau bun propriu al unuia din soti sau bunuri apartinand . – parte în dosarul respectiv.
Or, in aceste conditii, o eventuala admitere a cererii avand ca obiect ,,ordonanta presendintiala’’ cu consecinta incuviintarii date reclamantului de a locui în imobilul ce intra in cuprinsul masei partajabile, ar putea fi interpretata si ca o prejudecare a dreptului, ceea ce nu este permis in aceasta procedura speciala.
Totodată, pentru a locui în imobilul situat in Ramnicu Valcea, .. 29, jud. Valcea, reclamantul a cerut obligarea pârâtei să-și anuleze desfășurarea activității profesionale în imobilul respectiv. Deși nu s-au depus la dosar dovezi în acest sens, desfășurarea unor activități comerciale de către . acel imobil nu este contestată de părți. În acest condiții, s-a apreciat că pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri care nu privesc părțile din proces, având în vedere că în imobil își desfășoară activitatea . de pârâtă. Mai mult, o astfel de măsură – luată până la soluționarea procesului de partaj - ar putea avea caracter definitiv în privința desfășurării raporturilor comerciale de către societatea respectivă, dată fiind celeritatea caracteristică acestor activități.
Nefiind indeplinite conditiile specifice procedurii speciale a ordonantei presedintiale, instanta a respins cererea formulata de petent ca neintemeiata.
Impotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant.
În fapt, a aratat că, referitor la locuința închiriată conform contractului de închiriere nr. 1/8.08.2011, potrivit înștiințării dată în scris care i-a fost înmânată de proprietarul C. G., acesta intenționează să folosească acest apartament începând cu data de 01.03.2013. Arată că după cum a precizat în cererea de ordonanță președințială, veniturile salariale nu-i permit achitarea unei sume mai mari decât cea achitată până în prezent, întrucât și cheltuielile de întreținere sunt foarte mari iar el spre deosebire de intimată, nu folosește nici unul dintre bunurile comune și nici nu încasează foloase materiale de pe urma folosirii acestora.
Mai arată că din fotocopiile contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar se înțelege care dintre imobile fac parte din patrimoniul AC Articus SRL și care fac parte din „bunuri comune în devălmășie”, inclusiv imobilul pe care l-a cerut a-i fi dat spre folosință în scopul de a locui până la finalizarea procesului de partaj.
Pe perioada căsătoriei, pentru o parte dintre imobilele bunuri comune, au consimțit, ca intimata, prin societatea la care este unic asociat și administrator, să folosească aceste imobile „bunuri comune” în scopul desfășurării de activități comerciale însă aceasta de la data divorțului, deși i-a făcut cunoscut faptul că nu mai consimte ca acest imobil să fie folosit de . și i-a cerut de nenumărate ori să-și suspende activitatea, cel puțin din acest imobil, în care să poată locui cu minorul, cu toate că folosește și locuința familiei, nu a dorit și nu dorește acest lucru.
In drept, s-a întemeiat cererea de recurs pe dispoz. art. 304/1 c.p.civ.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului.
Considerentele instanței de recurs în raport de susținerile părților și de disp. art. 304 pct.9 și art. 304 ind. 1 C.p.c.
Având în vedere faptul că recurentul și-a îndeplinit obligația de plată a atxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,15 lei, conform chitanței nr._/29.03.2013,instanța apreciază că excepția de netimbrare a recursului invocată de intimată a rămas fără obiect, astfel că nu se mai impune soluționarea acesteia.
Prin sentinta civila nr. 5549/12.05.2011 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, a fost admisa cerea formulata de reclamantul C. I., in contradictoriu cu parata C. E., s-a dispus desfacerea casatoriei partilor incheiata la data de 13.02.1999 prin acordul partilor, revenirea paratei la numele purtat anterior incheierii casatoriei, acela de ,,E.’’, incredintarea minorului C. I., nascut la data de 04.03.1997, spre crestere si educare reclamantului si obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului in cuantum de 250 lei lunar, incepand cu data pronuntarii sentintei si pana la implinirea de catre minor a varstei majoratului.
Pe rolul Judecatoriei Slatina se află dosarul nr._ avand ca obiect partajarea bunurilor dobandite de reclamant si de parata in timpul casatoriei – suspendat în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c.
Din adeverința nr. 320 din 11.02.2013, eliberată de “Liceul Tehnologic F. I” din orașul Râmnicu V., rezultă că minorul C. I. se află la studii la această unitate de învățământ.
De asemenea, din adeverința nr.46/11.02.2013, emisă de .”RM-V., instanța reține că recurentul este angajat în cadrul acestei societăți în funcția de conducător auto, având un salariu net de 530 de lei/lună, conform CIM nr.26/17.05.2012, înregistrat la ITM-V..
Potrivit contractului de închiriere nr._/08.08.2011, recurentul-reclamant a închiriat apartamentul situat în Rm-V., ., ., Jud.V., pe perioada 15.08._12.Conform înștiințării din data de 10.02.2013, proprietarii imobilului închiriat de recurent i-au adus la cunoștință acestuia denunțarea unilaterală a contractului, începând cu data de 01.03.2013.
Potrivit art 581 C.p.civ. instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru repararea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Textul stabileste doua din conditiile de admisibilitatea ale cererii de ordonanta presedintiala, respectiv urgenta si caracterul vremelnic al masurii solicitate a se lua pe aceasta care, din care rezulta si a treia conditie, masura luata sa nu prejudece fondul.
Imobilul în care recurentul solicită să fie reintegrat temporar, până la soluționarea irevocabilă a cererii de partaj judiciar, face parte din masa bunurilor comune, aspect necontestat de niciuna din părți, iar caracterul de bun propriu al acestui imobil poate fi stabilit doar în cadrul procesului de partaj, până la proba contrară operând prezumția de comunitate a bunurilor prev. de art.30 din Codul familiei, aplicabil în speță.
Urgența măsurii este justificată de faptul că minorul provenit din relația de căsătorie a părților a fost încredințat spre creștere și educare recurentului, în prezent reurentul nu mai poate locui cu chirie în imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr._/08.08.2011, din moment ce proprietarii imobilului respectiv au denunțat unilateral contractul, iar recurentul este angajat în Municipiul Rm-V. și realizează un venit net de 530 de lei/lună, conform CIM nr.26/17.05.2012, ce nu îi permite să plătească din nou chirie.
În același timp, reintegrarea recurentului în imobil, nu prejudecă fondul dpsarului de partaj aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, întrucât acest imobil nu este atribuit în mod irevocabil uneia dintre părți, ci instanța urmează să-i permită recurentului să folosească imobilul până la soluționarea irevocabilă a partajului.
Așadar, instanța urmează să admită recursul, să modifice sentința în sensul de a dispune reintegrarea recurentului în imobilul situat în Rm-V., ..29, până la soluționarea irevicabilă a Dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Slatina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant C. I., cu domiciliul în Slatina, ., județul O. și Râmnicu V., ..6, ., ., județul V., împotriva sentinței civile nr.1769/19.02.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă E. S., cu domiciliul în Slatina, ., județul O., modifică hotărârea în sensul că admite cererea și dispune reintegrarea recurentului în imobilul situat în Rm-V., ..29, până la soluționarea irevicabilă a Dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Slatina.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 1.04.2013.
Președinte, M. V. | Judecător, C. C. | Judecător, S. O. |
Grefier, D. S. |
Red.CC
Tehmored.CC/IM.
Jf: M.V.D.
Ex.2/17.05.2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul OLT | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|