Contestaţie la executare. Decizia nr. 146/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 146/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 3402/311/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia nr. 146/2013

Ședința de la 13 februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. Tițoiu

Judecător M. I. S.

Judecător I. M.

Grefier M. R.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta contestatoare G. E., domiciliată în B., .. 21, ., ./ ., împotriva sentinței civile nr. 8456 din data de 22 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate O., cu sediul în Slatina, .-3, județul O., intimata terț poprit B. T. Sucursala Slatina, județul O., având ca obiect- contestație la executare.

Instanța, constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 ianuarie 2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, deliberând în secret a pronunțat următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.05.2010, sub nr._ contestatoare a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în cadrul contestației la executare, în contradictoriu cu intimata, să dispună anularea titlului executoriu nr. 531/23.07.2009, a adresei nr._/27.04.2010; a solicitat totodată restituirea taxei de timbru reprezentată de cuantumul cauțiunii precum și suspendarea executării silite.

În fapt, a arătat, în esență, că, la data de 06.05.2010 a luat cunoștință de adresa nr._/2010 privind înființarea popriri, pentru un debit de 896 lei provenit din titlul executoriu nr. 531/23.07.2009. De asemenea că, nu știe în temeiul cărui raport contractual a fost emis titlul executoriu, în evidența fostului medic de familie figurând neasigurat. A mai arătat că, la B. T. are un cont unde i-a fost virată suma de 370 lei, reprezentând subvenție, sumă ce i-a fost blocată, fiind astfel, încălcate disp. rt. 149 pct.1 și 5. Totodată că, nu a fost înștiințată despre blocarea acestei sume de bani

În drept, au fost invocate disp. art. 399-401 C.p.c.

În dovedire, a solicitat iar instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse, în fotocopie, următoarele acte: adresă(f. 7,17), chitanțe( f. 25-27), decizie de impunere( f. 28,37-41), declarație( f. 32), adeverință( f. 33), cerere( f. 34-35), extras cont( f. 36), situația contribuțiilor declarate( f. 42), contestație( f. 43), decizie( f. 44), titlu executoriu( f. 21).

Cererea a fost legal timbrată.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 146/2013. Tribunalul OLT