Pretenţii. Decizia nr. 799/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 799/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 3143/207/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 799/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător S. O.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant M. M. G., domiciliat în Caracal, ..8, județul O., împotriva sentinței civile nr. 1488/13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă I. E., domiciliată în Caracal, ..10, județul O., având ca obiect - pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurentul reclamant M. M. G. personal și asistat de avocat I. T. și intimata pârâtă I. E., personal și asistată de avocat S. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat T. I., având cuvântul pentru recurentul reclamant M. M. G., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligări pârâtei intimate la plata sumei de 3262,25 lei, reprezentând cota parte din lucrările efectuate în exclusivitate de recurent pentru folosirea servituții de trecere și de asemenea, obligarea intimatei să modifice sistemul de deschidere a porților astfel încât să se deschidă în terenul proprietatea sa și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând, arată că prima instanță, la pronunțarea sentinței nu a avut în vedere prevederile art. 630 Cod civil, din care rezultă că, pentru conservarea servituții de trecere, ambii proprietari au obligația legală să contribuie în cotă aferentă procentului de folosire a servituții și câtă vreme aceste lucrări profită și pârâtei este firesc ca și aceasta să contribuie la cheltuielile efectuate de reclamant.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei pârâte să modifice sistemul de deschidere al porților instalate la gardul său, în sensul de a se deschide pe proprietatea sa, iar nu pe terenul servituții de trecere, în mod greșit a reținut că în prezent porțile nu se mai deschid deoarece betonul turnat în dreptul lor, are o înălțime de 4-5 cm, împrejurare ce nu rezultă sin probele administrate, respectiv martori și expertiză.
Avocat S. C., având cuvântul pentru intimata pârâtă I. E., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând, arată că între cele două părți nu a intervenit nicio înțelegere în sensul de a suporta fiecare, conform cotei ce o deține, vreo parte din cheltuielile făcute de recurentul reclamant cu lucrările pentru amenajarea servituții de trecere, acestea fiind făcute în interes personal.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1488/13.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Caracal a respins cererea principală formulată de reclamantul M. M. G. în contradictoriu cu pârâta I. E. și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă în contradictoriu cu reclamantul pârât, a compensat cheltuielile de judecată și a obligat pârâta reclamantă să plătească reclamantului pârât suma de 500 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea din data de 3l.05.2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr._, reclamantul M. M. G. a chemat in judecată și personal la interogatoriu pe pârâta I. E., solicitând instanței să oblige pârâta la plata sumei de 3262,25 lei reprezentând cota parte din lucrările efectuate,in exclusivitate de către reclamant, pentru exercițiul servituții de trecere de la . fondul propriu al pârâtei, proporțional cu avantajele obținute de pârâtă, să oblige pârâta să procedeze la modificarea sistemului de deschidere a porților instalate la gardul său, în sensul deschiderii acestora in terenul proprietatea sa, iar nu pentru terenul destinat servituții de trecere, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii de chemare in judecată, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr-2340/4.oct.2006, pronunțată de Judecătoria Caracal in dosarul nr.2094/2906, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta I. E., împotriva pârâtului M. M. G. și s-a dispus obligarea pârâtului să lase reclamantei calea liberă pe stradela din . mun. Caracal, până la poarta de acces in domiciliul reclamantei.
Prin decizia civilă nr.2010/12.oct.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.7040/l04/2006, s-a admis recursul declarat de reclamanta I. E., împotriva deciziei civile nr.45/l3.02.2007, pronunțată de Tribunalul O., in dosarul nr.7040/l04/2006, pe care a modificat-o in tot, in sensul că s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. M. G., împotriva sentinței civile nr.2340/2006 a Judecătoriei Caracal.
In această situație s-a reținut că pârâtul nu poate împiedica accesul altor persoane pe terenul asupra căruia s-a instituit servitutea de trecere, respectiv a reclamantei, deoarece terenul fostului proprietar de la care a cumpărat reclamanta I. E., a fost afectat acestei servituți de trecere.
Pentru folosirea corespunzătoare a servituții de trecere, reclamantul M. M. G., a procedat la efectuarea unor lucrări de îmbunătățiri reprezentate de: conductă principală la gaz de la care pârâta urmează să se branșeze in valoare de l084,74 lei, conductă de apă potabilă de la canalizarea orașului de la care pârâta urmează să se branșeze in valoare de 500 lei, conductă de scurgere a apei pluviale, de la care pârâta urmează să se branșeze, cantitatea de 305 kg. fier beton in valoare de 67l,l0 lei, plasă de sârmă 6 m.l. în valoare de 372 lei, saci ciment 45 bucăți în valoare de 762,50 lei, pietriș l000 kg. în valoare de 800 lei, contravaloare plată autorizație gaze ll,30 lei, contravaloare plată autorizație apă 65,45, contravaloare plată autorizație canal 68,45 lei, manoperă în valoare de l000 lei.
Deși în cauză pârâta a solicitat în litigiile anterioare care au formulat obiectul hotărârilor judecătorești indicate, doar „obligația de a face”, iar prin soluțiile pronunțate s-au încălcat normele legale privind dreptul de trecere, a apreciat reclamantă ca in conformitate cu art. 6l6 C.p.c. pârâta trebuie să fie îndatorată să despăgubească pe reclamant în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona privind cheltuielile legate de îmbunătățirea și conservarea lucrărilor pentru a exercita servitutea de trecere.
Aceste cheltuieli urmează a fi suportate de proprietarii fondului dominant și al fondului dominat, proporțional cu avantajele pe care le obțin prin folosirea servituții de trecere, deoarece lucrările efectuate pentru exercițiul servituții sunt necesare și profită fondului aservit.
In conformitate cu art.46 alin.6 din Constituție, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți,intre proprietarii terenurilor.
Împrejurarea că reclamantul a procedat la introducerea conductelor pentru gaze, ape și scurgere, este de natură să determine folosirea acestor îmbunătățiri și pârâtei, in sensul că furnizorii de servicii nu mai aprobă eliberarea altor extinderi, in aceeași zonă, întrucât lucrările anexe au fost definitive in zona unde sunt amplasate locuințele pârâților.
Deoarece îmbunătățirile indicate au fost efectuate in exclusivitate de reclamant, iar din suprafața de teren destinată servituții de trecere,pârâta folosește până la . instalate la drumul de trecere, jumătate din suprafața de teren afectată servituții,rezultă că se impune obligarea pârâtei la plata sumei de 3262,25 reprezentând l/2 din cheltuielile efectuate de reclamant.
Întrucât pârâta a procedat la mutarea porților mari, în mod abuziv de la . stradela folosită ca drum de trecere, iar aceste porți se deschid spre stradelă destinată servituții de trecere, reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată să procedeze la deschiderea porților pe terenul său astfel încât stradela destinată servituții de trecere și a accesului către locuința reclamantului, să nu fie ocupată prin deschiderea porților.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pentru termenul de judecată din data de 12.09.2012, pârâta I. E. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, în care a invocat pe cale de excepție prematuritatea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând cota parte din lucrările vizând introducerea conductelor pentru gaze, ape și scurgere la care pârâta s-ar putea branșa, iar pe fond respingerea acțiunii promovate de către reclamantul M. M. G. ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului pârât M. G. M. la restabilirea lucrului pe cheltuiala sa precum și a daunelor interese in cuantum de 5000 RON, și cheltuieli de judecată.
In motivare, arată că prin s.c.nr.2340/4.l0.2006 dată de Judecătoria Caracal, in dosar nr.2094/2006 irevocabilă, prin decizia civilă nr. din 23.l0.2008, pronunțată de Curtea de apel C., in dosarul nr.7040/l04/2006, reclamantul M. Gebriel M. a fost obligat să-i lase cale liberă pe stradela din . mun. Caracal, până la poarta de acces din domiciliul acesteia.
Pe cale de excepție reclamanta pârâtă I. E., a invocat prematuritatea capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând cota parte din lucrările efectuate pentru introducerea conductelor de gaze, apă, scurgere, la care s-ar putea branșa, solicitând instanței respingerea acesteia ca prematur introdusă, în sensul că dreptul invocat de reclamant nu este actual.
Pe fond, cheltuielile pe care reclamantul le reclamă, ca fiind legate de îmbunătățirea și conservarea lucrărilor pentru a exercita servitutea de trecere, sunt neîntemeiate.
Arată reclamanta pârâtă că lucrările efectuate de reclamantul pârât nu reprezintă lucrări de îmbunătățiri și conservare a dreptului asupra căruia s-a instituit servitutea de trecere, ci sunt cheltuieli ce îi profită personal, iar aceasta nu are motive de a se branșa la conductele de apă și scurgere și nici in viitor, având in vedere cheltuielile pe care va trebui să le suporte in raport de prețurile vizând consumul de gaze naturale.
In legătură cu cheltuielile ocazionate de asfaltarea/pietruirea drumului se servitute, precizează că nu-i profită acesteia, deoarece începând cu anul 2005 a fost împiedicată să mai folosească acel drum.
Pentru aceste motive, având in vedere dispozițiile art.673 raportat la disp.art.l075 și urm. C.civ., solicită obligarea reclamantului pârât la restabilirea lucrului pe cheltuiala sa, precum și la obligarea acestuia la plata daunelor interese in cuantum de 5000 RON:,iar pe cale de excepție să constate prematuritatea capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând cota parte din lucrările efectuate vizând introducerea conductelor pentru gaze, ape și scurgere la care pârâta s-ar putea branșa,iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In dovedirea susținerilor sale, reclamanta pârâtă I. E. a depus la dosar contract de prestări servicii nr.12/l.04.l99l,contract nr.ll75 din 6.ll.2006 s.c.nr.2340/4.oct.2006 decizia civilănr.l0l0/23.oct.2008, adresa nr.9/2741/3.06.2006, planșe foto, proces verbal nr.l92/2009, contract nr.l09A din l6.0l.2007, anexa la contract.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 274 rap la art. 371 ind. 2 C.p.civ., art. 115 și 119 C.p.civ., art. 576-577 C.civ rap. la art. 630 C.civ.
Pentru termenul din data de 26.09.2012, reclamantul M. M. G., a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă I. E., prin care solicită respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare, arată reclamantul că primul capăt de cerere al acțiunii care formează obiectul dosarului nr.3l_, constă in obligarea pârâtei reclamante la plata cotei părți din lucrările efectuate in exclusivitate de acesta pentru exercițiul servituții de trecere de la . fondul propriu al pârâtei, proporțional cu avantajele obținute de aceasta.
In acest sens, a făcut precizarea că pentru folosirea corespunzătoare a servituții de trecere a efectuat lucrări de îmbunătățire, cumpărând cantități de fier beton, plasa de sârmă, pietriș și a suportat contravaloarea manoperei pentru executarea acestor lucrări,in cantitățile și prețurile prevăzute in acțiunea inițială (conform facturilor și chitanță mână).
Arată reclamantul că,este adevărat că,in baza autorizațiilor emise și a proiectelor efectuate de către organele specializate din cadrul Primăriei mun. Caracal,a introdus conducta principală de gaz, conducta de apă potabilă,conducta de scurgere a apei pluviale,la care acesta s-a racordat,ca la rândul său pârâta să solicite organelor specializate racordarea la aceste utilități.
In acțiunea inițială a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei corespunzătoare, reprezentată de cota parte cu contravaloarea materialelor și manoperei achitate de reclamant, dar deoarece pârâta nu s-a racordat până in prezent la conducta de gaz, apă potabilă și apa pluvială, reclamantul renunță la obligarea acesteia la plata contravalorii indicate, pentru aceste servicii și taxe aferente.
Deoarece pârâta reclamantă a utilizat și utilizează frecvent servitutea de trecere, după efectuarea îmbunătățirilor in exclusivitate de acesta, urmează să fie obligată la cota parte din lucrările executate pentru exercițiul acestei servituți,reprezentând fier beton,plasă de sârmă ,ciment și pietriș.
Constatarea utilizării acestei servituți, rezultă și din procesul verbal nr. l92/9.l0.2009, întocmit de executorul judecătoresc R. V., care in urma trecerii la executare silită, a sentința civile nr.2340/4.l0.2006, pronunțată de Judecătoria Caracal, prin care a fost obligat să lase reclamantei cale liberă pe . poarta de acces in domiciliul pârâtei I. E., care a făcut mențiunea că, I. E. deschide poarta cea mare in stradă și îi blochează . pentru care a solicitat acesteia să-și modifice deschiderea porții in interiorul curții,cum este normal,prevăzut de obiceiul locului și de lege.
Împrejurarea că pârâta a folosit în mod frecvent această cale de trecere încă din anul 2005, este dovedită cu faptul că aceasta in mod abuziv și-a schimbat porțile inițiale de la . le-a amplasat pe calea de acces indicată pentru a intra in domiciliul său.
Afirmația că cheltuielile ocazionate de asfaltarea drumului de servitute nu-i profită este necorespunzătoare, deoarece acțiunea inițială care a format obiectul sentinței civile nr.2340/2006, pronunțată de Judecătoria Caracal,a fost introdus de pârâtă și a avut ca obiect obligația de a lăsa cale liberă până in dreptul porții de acces al acesteia de la .>
Mai arată reclamantul că, in ce privește capătul de cerere al pârâtei,privind restabilirea lucrului pe cheltuiala sa, precum și obligarea la plata daunelor interese de 5000 RON este neîntemeiată și nelegală urmând a fi respinsă, deoarece lucrările de îmbunătățire a pavajului utilizat de acesta și de pârâtă pe servitute de trecere sunt edificate in mod corespunzător, respectând obiectul locului și dispoziții legale.
Prin răspunsul la cererea reconvențională, reclamantul pârât arată că renunță la obligarea pârâtei reclamante la plata contravalorii indicate pentru serviciile și taxele aferente privind racordarea la conducta de gaze, apă potabilă și apă pluvială.
La termenul din data de 28.noiembrie 2012, pârâta reclamantă și-a precizat obiectul cererii reconvenționale, arătând că prin restabilirea situației anterioare se înțelege ca drumul de servitute să fie ca înainte de turnarea cimentului, în sensul de a deschide porțile și de a nu intra apa in domiciliul acesteia.
Excepția prematurității capătului de cerere invocată de pârâtă reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând cota parte din lucrările efectuate, vizând introducerea conductelor pentru gaze, ape și scurgere la care pârâta s-ar putea branșa, invocată de către aceasta prin întâmpinarea reconvențională, a fost constată ca rămasă fără obiect de către instanța de fond,t având în vedere că reclamantul pârât a renunțat la aceste pretenții.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.2340/4.oct.2006, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 2094/2906, s-a admis acțiunea formulată de I. E., împotriva lui M. M. G. și s-a dispus obligarea acestuia să lase pârâtei reclamante calea liberă pe stradela din . mun. Caracal, până la poarta de acces în domiciliul acesteia.
Prin decizia civilă nr.2010/12.oct.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara in dosarul nr.7040/l04/2006, s-a admis recursul declarat de de I. E., împotriva deciziei civile nr.45/l3.02.2007, pronunțată de Tribunalul O., in dosarul nr.7040/l04/2006, pe care a modificat-o in tot, in sensul că s-a respins ca nefondat apelul declarat de M. M. G., împotriva sentinței civile nr.2340/2006 a Judecătoriei Caracal, reținându-se că acesta nu poate împiedica accesul altor persoane pe terenul asupra căruia s-a instituit servitutea de trecere ,respectiv a lui I. E. deoarece terenul fostului proprietar de la care a cumpărat aceasta, a fost afectat acestei servituți de trecere.
Prin sentința civilă nr.2340/4.oct.2006, pronunțată de Judecătoria Caracal in dosarul nr.2094/2006, definitivă prin decizia nr.l0l0/23.oct.2008 a Curții de apel Timișoara, în dosarul nr.7040/l04/2006, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, prin sentința civilă nr.2403/ll.0l.l959, pronunțată de fostul Tribunal Regional Caracal, în dosarul nr.24l5/l959, a fost instituită servitute de trecere pe terenul numitului Stelică C., in favoarea atât a tatălui reclamantului numitul M. G. dar și a numitei E. M.( care ulterior a vândut terenul pârâtei reclamante I. E.).
Servitutea de trecere a fost însă completată și cu o porțiune de teren de l,20 m. lățime din proprietatea numitei M. E. pentru a se ajunge la o lățime de l,70 m. asigurându-se în acest sens accesul cu căruța numitului M. G., la fondul său.
Ulterior, din procesul verbal din data de l0.ll.l96l, M. E., a fost obligată să mai cedeze încă 0,50 m. din terenul său in afara lățimii de l,20 m. stabilită anterior prin sentința civilă rn.2403/l958. Ulterior prin sentința civilă 5059/22.09.l994, s-au stabilit limitele servituții de trecere.
Din contractul de vânzare cumpărare nr.4083/22.l0.200l și nr.4813/4.12.200l, reclamantul M. M. G., a devenit proprietarul fondului dominant in favoarea căruia s-a instituit servitutea de trecere.
Pârâta reclamantă I. E., a devenit proprietarul imobilului deținut, care in anul l958 i s-a instituit servitutea de trecere in favoarea numitei M. E., servitute astfel cum rezultă din sentința civilă 2403/ll.09.l958, servitute ce a fost instituită și in favoarea acesteia, deși pe o porțiune această servitute care asigură calea de acces de pe . proprietatea atât a pârâtului cât și a reclamantei, a fost instituită și pe o suprafață de teren aparținând numitei M. E..
Pentru folosirea corespunzătoare a servituții de trecere, reclamantul M. M. G., a procedat la efectuarea unor lucrări de îmbunătățiri reprezentate de: conductă principală la gaz de la care pârâta urmează să se branșeze in valoare de l084,74 lei,conductă de apă potabilă de la canalizarea orașului de la care pârâta urmează să se branșeze in valoare de 500 lei,conductă de scurgere a apei pluviale, de la care pârâta urmează să se branșeze, cantitatea de 305 kg. fier beton in valoare de 67l,l0 lei,plasă de sârmă 6 m.l. in valoare de 372 lei,saci ciment 45 bucăți in valoare de 762,50 lei,pietriș l000 kg. in valoare de 800 lei,contravaloare plată autorizație gaze 11,30 lei, contravaloare plată autorizație apă 65,45, contravaloare plată autorizație canal 68,45 lei, manoperă în valoare de l000 lei.
Potrivit art.630 Cod civil, legea aplicabilă la momentul nașterii servituții, titularul fondului dominant poate face toate lucrările necesare asigurării existenței și conservării servituții.
Aceste lucrări se fac pe cheltuiala proprietarului fondului dominant, dacă prin titlu de stabilirea servituții, nu s-a prevăzut obligația fondului aservit de a le efectua.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, raportat la actele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă că au fost stabilite cheltuielile in obligația fondului aservit, astfel încât pârâta reclamantă să poată fi obligată la plata acestora.
Totodată instanța de fond a constatat că reclamanta este și beneficiara fondului dominant, pe o parte din această servitute de trecere, însă raportat la art.630 Cod civil, aceasta poate face cheltuielile necesare asigurării existenței și conservării servituții.
Raportat la aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că din actele depuse la dosarul cauzei nu există vreun titlu din care să rezulte că pârâta și-ar fi asumat obligația de a suporta lucrările proporțional cu cota sa parte, lucrări făcute in exclusivitate de reclamant pentru exercițiul servituții de trecere de la . fondul propriu al pârâtei.
Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei in sensul de a-și modifica sistemul de închidere al porților, instalate la gardul său, în vederea deschiderii acestora in terenul proprietatea sa și nu pe terenul destinat servituții de trecere, s-a reținut că din raportul de expertiză tehnică judiciară încheiat de expert C. D. în specialitatea construcții civile și industriale, rezultă că sistemul de deschidere a porților este următorul: s-a constatat că, înainte de turnarea betonului pe servitutea de trecere, jumătate de poartă se deschidea spre interiorul proprietății, iar cealaltă jumătate se deschidea spre exterior. Se mai arată că, actualmente, porțile nu se mai deschid spre exterior, deoarece betonul trece in dreptul porților cca.4-5 cm. peste poarta de jos a porții.
Având in vedere concluziile raportului de expertiză, instanța de fond a respins capătul de cerere formulat de reclamantul pârât, în vederea obligării pârâte reclamante la modificarea sistemului de deschidere a porților in interior, întrucât porțile nu se mai deschid în exterior datorită cimentului turnat de reclamant pe servitutea de trecere, de unde rezultă că nu-i mai afectează dreptul de trecere pe această servitute stabilită parțial în favoarea sa.
Față de solicitarea pârâtei reclamante in cererea reconvențională, s-a reținut că potrivit art. 998 C.civ, legea aplicabilă la momentul nașterii faptului juridic, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repar, ar conform art. 999 C.civ. omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat pentru fapta sa, dar și pentru acela ce a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Răspunderea civila este o forma a răspunderii juridice, care consta într-un raport juridic obligational, conform căruia o persoana are datoria de a repara prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa sau prejudiciul de care este ținuta răspunzătoare prin dispozițiile legale. Într-o alta formulare, raspunderea civila a fost definita ca fiind o institutie juridica alcatuita din totalitatea normelor de drept prin care se reglementeaza obligatia oricarei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuala sau contractuala, ori pentru care este chemata de lege sa raspunda.
Raspunderea civila delictuala se concretizeaza într-o obligatie de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicita.
Fapta ilicita declanseaza o raspundere civila delictuala, al carei continut îl constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat.
Din analiza textelor art. 998 si 999 Cod civil, rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
Potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară, specialitatea construcții civile și industriale, întocmit de expert C. D., jumătate din porțile de acces in locuința pârâtei reclamante, formate din două piese, din servitutea de trecere către domiciliul acesteia, se deschid interior.
Din același raport, rezultă că pe o porțiune de l5 m. gardul pârâtei este din lemn, are o fundație de beton, această porțiune este puțin mai lungă decât casa și mai înaltă decât betonul turnat in dreptul porților.
S-a constatat că porțiunea de drum pe care s-a turnat cimentul este în pantă, destul de abruptă pentru ceea ce înseamnă drum, fiind betonată toată porțiunea din gard în gard și panta fiind mare, apa se duce la vale, adică dinspre V-spre E, și chiar în mijlocul deschiderii de 2,75 m. liniari, iar la stradă este un gaigar și pe o parte și pe cealaltă a străzii, iar in mijlocul străzii este un cămin de canalizare care preia toate apele pluviale de unde rezultă că apa pluvială nu se scurge în domiciliul pârâtei,
Din probele administrate instanța de fond a constatat că apa pluvială nu pătrunde în domiciliul pârâtei reclamante. Totodată pârâta reclamantă nu a făcut dovada unui titlu din care să rezulte că segmentul de poartă, care este blocat, trebuie să se deschidă către exterior pe servitutea de trecere.
Mai mult betonarea servituții profită ambelor părți, iar reclamantul pârât la termenul din data 28.11.2012 și-a manifestat dorința de suporta cheltuielile ocazionate de modificarea porții, pentru a se deschide în exterior, peste lucrările efectuate.
De altfel, prin același raport se constată că jumătate din poarta de acces dinspre servitute se deschide către interior, iar aceasta este folosită de regulă potrivit declarațiilor martorilor audiați in cauză M. C., Drăghuț M., P. I. și G. M. numai când aduce lemne și cărbuni, combustibili necesari încălzirii locuinței. Totodată din declarația martorului P. I. și D. M., rezultă că pârâta mai are acces în locuință pe intrarea de la . care o folosește.
Instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor G. M. și P. I. cu privire la aspectul că apa intră în curtea locuinței pârâtei întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În temeiul art. 276 C.p.c., s-au compensat cheltuielile efectuate de părți, mai puțin taxele de timbru și timbru judiciar, pentru acțiunea principală și reconvențională, urmând ca pârâta reclamantă să plătească reclamantului pârât suma de 500 lei.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs recurentul reclamant, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei intimate la plata sumei de 3262,25 lei, reprezentând cota parte din lucrările pe care le-a efectuat în exclusivitate pentru folosirea servituții de trecere și de asemenea, obligarea intimatei să modifice sistemul de deschidere a porților astfel încât să se deschidă în terenul proprietatea sa și la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece cuprinde motive contradictorii fiind dată cu aplicarea greșită a legii, nulități prevăzute de art. 304 alin. 7 și 9 C.p.civ., și totodată, ca urmare a schimbării naturii și înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății, nulitate prev. de art. 304 alin. 8 C.p.civ.
Solicită a se constata că instanța de fond a indicat dispoz. art. 630 C.civ. ca lege aplicabilă la momentul nașterii servituții de trecere, care asigură calea de acces, cu mențiunea că titularul fondului poate face lucrările necesare asigurării existenței și conservării servituții, în cauză, reținându-se că au fost stabilite cheltuieli în obligația fondului aservit, astfel încât și pârâta să fie obligată la plata acestora.
Cu toate acestea, instanța de fond în mod nelegal a invocat faptul că nu există nici un titlu din care să rezulte că pârâta și-a asumat obligația de a suporta lucrările proporționat cu cota sa parte din folosința servituții de trecere la fondul propriu, însă, în interpretarea dispozițiilor legale invocate trebuie să se rețină faptul că, pentru conservarea servituții de trecere ambii proprietari au obligația legală să contribuie în cota aferentă procentului de folosire a servituții.
Mai arată că, în situația în care nu există înțelegere între proprietarii fondurilor, instanța, la cererea persoanei interesate are posibilitatea să oblige pe unul din proprietari să contribuie la recuperarea cheltuielilor efectuate de celălalt proprietar pentru folosirea corespunzătoare a drumului de trecere.
În cauză s-au efectuat expertize de specialitate, care au stabilit faptul că lucrările pe care le-a efectuat cu privire la conservarea drumului de trece sunt favorabile și pârâtei, situație confirmată și de împrejurarea că, după executarea lucrărilor, pârâta a folosit servitutea de trecere, martorii confirmând faptul că pârâta a folosit calea de acces de la . proprie, pentru transportul lemnelor și cărbunilor.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei pârâte să modifice sistemul de deschidere al porților instalate la gardul său, în sensul de a se deschide pe proprietatea sa, iar nu pe terenul servituții de trecere, în mod greșit a reținut că în prezent porțile nu se mai deschid deoarece betonul turnat în dreptul lor, are o înălțime de 4-5 cm, împrejurare ce nu rezultă din probele administrate, respectiv martori și expertiză.
Mai arată că a solicitat ca instanța de fond să oblige pârâta să modifice sistemul de închidere al porților mari, prin care se asigură accesul de pe drumul de trecere spre curtea sa, pentru ca, în situația când pârâta ar intenționa să creeze o stare conflictuală prin deschiderea porților și acapararea servituții, să nu existe posibilitatea invocării împrejurării că, între părți a existat un litigiu, iar hotărârea dată ar dobândi caracterul de lucru judecat.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Mai întâi, este de observat că recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., fără a arăta în ce constă nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva textului de lege evocat.
Tribunalul reține că motivul de recurs prevăzut de textul legal sus-menționat vizează modificarea hotărârii în cazul în care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Contrar celor pretinse de recurent, instanța de fond a respectat cerințele impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., aspectele invocate de recurent neconstituind motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
Și aceasta deoarece, prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 se invocă încălcarea principiului înscris în art. 1.270 alin. 1 N.C.civ. (fostul 969 alin. 1 C.civ.), potrivit căruia contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Atunci când este sesizat cu un diferend în legătură cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul trebuie să-l aplice, în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles, față de art. 1.270 alin. 1 C.civ. Când clauzele actului sunt îndoielnice, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorul poate să-l interpreteze, potrivit regulilor de interpretare înscrise în Codul civil.
Motivul de modificare privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă ”natura” ori „înțelesul” (de pildă, un contract de vânzare-cumpărare este calificat drept contract de schimb sau un contract de întreținere este calificat drept contract de rentă viageră).
Ori, nu aceasta este situația în speță, unde instanța de judecată nici nu a fost chemată să interpreteze vreun act juridic, pentru a se putea vorbi de schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul invocă în realitate încălcarea și aplicarea greșită a legii de drept material la cauza dedusă judecății, critică apreciată nefondată de tribunal.
Astfel, din observarea actelor de procedură de la dosar, rezultă cu puterea evidenței că în cuprinsul cererii introductive reclamantul nu s-a conformat prescripțiilor art. 112 pct. 4 C.proc.civ., neindicând în mod concret motivele de drept pe care se întemeiază pretențiile sale, făcând doar o referire la dispozițiile art. 616 C.civ. și art. 46 alin. 6 din Constituție.
În condițiile în care art. 616 C.civ., potrivit cu care „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.”, reglementează constituirea unui drept de servitute de trecere, și ambele părți sunt titularele dreptului de servitute stabilit prin sentința civilă nr. 2403/11.01.1958, pronunțată de fostul Tribunal Popular Raional Caracal, în mod temeinic și legal pretențiile recurentului reclamant au fost apreciate neîntemeiate de instanța de fond.
Fără a ignora faptul că, într-adevăr, recurentul reclamant a realizat lucrări de betonare a drumului de trecere, a cără valoare a fost stabilită de expert la suma de 2530 lei, tribunalul constată că intimata pârâtă nu poate fi obligată să suporte o cotă-parte din contravaloarea acestor lucrări.
În acest sens, tribunalul reține că potrivit art. 630 C.civ., „Acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa și spre a o păstra.”
Această dispoziție legală trebuie coroborată cu cea conținută de art. 631 C.civ., conform căruia „Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară numai când se va stabili altfel în Titlul de stabilire a servituții.”
Rezultă deci, astfel cum corect a stabilit și instanța de fond, că titularii fondului dominant sunt cei care suportă cheltuielile de conservare a servituții, fără a le putea pretinde de la titularul fondului aservit în lipsa menționării exprese a acestei posibilități în titlul de stabilire a servituții.
Pentru ca intimata pârâtă să fie obligată să plătească vreo sumă de bani recurentului reclamant era necesar ca și cea dintâi să aibă acces la drumul de servitute, ceea ce nu mai este cazul în prezent, atât timp cât prin ridicarea nivelului drumului, porțile de acces nu se mai pot deschide, fiind blocate.
Cât privește cel de-al doilea petit, din concluziile raportului de expertiză rezultă că, dat fiind faptul că prin turnarea betonului de către recurent nivelul drumului a fost ridicat cu 4-5 cm, porțile intimatei pârâte nu pot fi deschise spre exterior, astfel că nu pot împiedica în nici un mod folosirea servituții stabilite în favoarea fondului dominant al recurentului.
În raport de constatarea expertului, făcută în urma deplasării la fața locului, soluția instanței de fond, de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere, apare pe deplin justificată, impunându-se menținerea acesteia.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. și la cererea intimatei, va fi obligat recurentul să plătească intimatei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant M. M. G., domiciliat în Caracal, ..8, județul O., împotriva sentinței civile nr. 1488/13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă I. E., domiciliată în Caracal, ..10, județul O., ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească intimatei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 Septembrie 2013.
Președinte, I. M. | Judecător, S. O. | Judecător, I. B. |
Grefier, M. T. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.2/04.10.2013
Judecător fond C. C. M.
| ← Rezoluţiune contract. Hotărâre din 04-03-2013, Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 955/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
