Acţiune pauliană. Decizia nr. 149/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 149/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 149/2015
Ședința publică de la 17 iunie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE O. C.
Judecător C. T.
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă D. D. domiciliată în P., ., împotriva încheierilor din data de 17 martie 2015 și 21 aprilie 2015, pronunțate de Judecătoria Slatina, în dosar nr._ 3* în contradictoriu cu intimații pârâți B. Ș.-G. și B. F. ambii domiciliați în Scornicești, ., Troană A.-M. domiciliată în Scornicești, sat Mihăilești, ., județul O., C. A. și C. C. ambii domiciliați în Slatina, ., ., ., județul O., având ca obiect- acțiune pauliană.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. V. pentru recurenta reclamantă D. D., avocat M. M. pentru intimații pârâți B. Ș.-G., B. F., Troană A.-M., C. A. și C. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 Cod procedură civilă anterior, constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 Cod procedură civilă anterior că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Avocat M. M. depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015 de reprezentare a intimaților pârâți.
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare, și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat R. V., având cuvântul pentru recurenta reclamantă D. D., solicită admiterea recursurilor, casarea încheierilor pronunțate la data de 17 martie 2015 și respectiv 21 aprilie 2015 și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond.
În motivare, arată că la data de 17.03.2015 cauza a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă anterior, în mod nelegal, având în vedere că pentru termenul de la această dată, primul de altfel, apărătorul ales, cu delegație la dosar, a fost prezent la sediul instanței. A purtat discuții cu un alt avocat care i-a adus la cunoștință împrejurarea că în cauză sunt depuse cereri de amânare formulate de pârâți. Cu toate acestea, luându-se legătura cu arhiva și grefierul de ședință s-a constatat că a fost suspendată judecata cauzei, pentru lipsa nejustificată a părților. Deși în preambulul încheierii apar mențiuni cu privire la cererile de amânare, instanța nu se pronunță asupra acestora.
La data de 09.04.2015 reclamanta a depus o cerere de redeschidere a judecății, soluționată prin încheierea de la 21.04.2015, în sensul anulării ca netimbrată și menținută măsura suspendării. Apreciază recurenta ca fiind nelegală soluția motivat de faptul că date fiind împrejurările petrecute la momentul suspendării, reclamanta nu se află în culpă procesuală, astfel că nu se impune obligarea acesteia la plata a jumătate din taxa de timbru.
Avocat M. M., având cuvântul pentru intimații pârâți B. Ș.-G., B. F., Troană A.-M., C. A. și C. C., solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Motivând, arată că intimații înregistraseră la dosar cereri de amânare la data de 12.03.2015 și 13.03.2015, acesta fiind și motivul lipsei lor, însă nu se cunoaște aspectul pentru care reclamanta dar și apărătorul acesteia nu s-au putut prezenta. Ședința de judecată din acea zi s-a desfășurat cu ușa deschisă, durata acesteia fiind corespunzătoare cu numărul de dosare ce o compuneau.
Apreciază intimații că în mod corect instanța de fond a pus în vedere reclamantei să timbreze cererea de repunere pe rol, având în vedere dispozițiile legale și, având în vedere neîndeplinirea acestei obligații cererea a fost anulată ca netimbrată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin încheiere din data de 17.03.2015 Judecătoria Slatina a suspendat judecata cauzei civile privind pe reclamanta D. D., în contradictoriu cu pârâții B. Ș.-G. si B. F., Troană A. M. și C. A. și C. C. conform art. 242 alin. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă anterior.
S-a formulat cerere de repunere pe rol de către reclamantă, lipsă fiind dovada achitării taxei de timbru aferentă acestei cereri cererii, precum și că la data de 09.04.2015 reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecarea cererii de repunere pe rol a cauzei înregistrată sub nr._/19.03.2015, învederând că urmează a ataca cu recurs încheierea de suspendare a cauzei din data de 17.03.2015.
Judecătoria Slatina a procedat la repunerea cauzei pe rol și prin încheierea din data de 21.04.2015 a dispus anularea ca netimbrată a cererii de repunere pe rol, menținând suspendarea judecății cererii având ca obiect „acțiune pauliană„ formulată de reclamanta D. D. în contradictoriu cu pârâții.
Pentru a pronunța aceste încheierii prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub numărul_ 3 reclamanta D. D. în contradictoriu cu pârâții a solicitat revocarea contz5ractelor de vânzare cumpărare autentificate sub numerele 544 din 02.06.2011 respectiv 105 din 22.02.2012 cu consecința revenirii bunurilor înstrăinate în patrimoniul debitorului său și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1483/17.02.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ 3 a fost admisă cererea având ca obiect acțiune pauliana (revocatorie) formulată de reclamanta D. D., în contradictoriu cu pârâții B. Ș.-G. și B. F., Troană A. M., C. A. și C. C. și s-a constatat, conform art. 975 cod civil anterior, inopozabilitatea fata de reclamantă a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 544/02.06.2011 de BNP I. S. si, conform art. 1565 alin. 1 Cod civil, inopozabilitatea fata de reclamantă a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 105/22.02.2012 de BNP I. S., până la concurenta sumei de_,74 lei, reprezentând creanța și restul cheltuielilor de judecata ți a celor de executare silita, sume recunoscute reclamantei prin sentinta civila nr. 5196/05.05.2011 pronunțata de Judecătoria Slatina in dosarul nr._ . Au fost indisponibilizate, conform art. 1565 alin. 2 teza a II-a Cod civil, bunul imobil care face obiectul celor doua contracte de vânzare-cumpărare anterior menționate până la încetarea executării silite a creanței deținute de reclamantă, stabilită în mod irevocabil prin sentința civila nr. 5196/05.05.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1635,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecata și a fost respinsă cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții, și prin decizia civilă nr. 350/29.09.2014 Tribunalul O. a respins recursul formulat de recurenții pârâți B. Ș. G., B. F., Troană (B.) A. M., ca nefondat și a admis recursul formulat de recurenții pârâți C. A. și C. C., a casat în parte sentința recurată, în ceea ce privește contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 105/22.02.2012, la BNP I. S. și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu privire la acest contract. A menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
Împotriva încheierii instanței de fond din data de 17.03.2015 a declarat recurs reclamanta D. D. solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Consideră recurenta reclamantă că încheierea de suspendare a judecății este vădit nelegală încălcându-se grav drepturile procesuale ale părților respectiv dreptul la un proces echitabil în înțelesul practicii C.E.D.O.
La data de 17.03.2015, cauza se afla în rejudecare la instanța de fond fiind la primul termen de judecată, iar la dosar pârâții C. A. și C. C. au depus la data de 12.03.2015 cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.
Recurenta precizează că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această cerere nicăieri în cuprinsul încheierii recurate.
În mod similar se face vorbire în preambulul încheierii recurate și de faptul că pârâții B. Ș., B. F. au depus la instanță cerere de amânare în vederea angajării unui apărător însă nici cu privire la această cerere instanța nu se pronunță.
Recursul este întemeiat în drept pe prev. art. 304 pct.9, 304/1, art. 312 alin 1, 2, 5 din Codul de procedură civilă anterior.
La data de 11.06.2015 au formulat întâmpinare intimații pârâți B. Ș., B. F., Troană A., C. A. și C. C. solicitând respingerea recursului și menținerea celor dispuse prin încheierea de suspendare cu motivarea că ședința de judecată s-a desfășurat în condiții de deplină legalitate, respectiv accesul părților și avocaților în sala de judecată, invocând-se în acest sens răspunsul primit de reclamantă de la Judecătoria Slatina prin adresa nr._/19.03.2015.
Intimații pârâții susțin că după suspendare reclamanta a formulat o cerere de repunere pe rol pe care nu a timbrat-o, iar apoi a depus un înscris prin care învederează că nu mai dorește repunerea pe rol a cauzei deoarece a formulat recurs.
Consideră intimații că motivele de recurs bazate pe nepronunțarea instanței pe cererile de amânare formulate de către ei nu ar putea fi primite deoarece recurenta nu este prejudiciată în nici un fel prin acest demers, în consecință neavând nici interesul de a invoca acest motiv.
În drept își întemeiază cererea pe prevederile art. 115 Cod procedură civilă anterior.
Analizând recursul declarat de recurenta reclamantă tribunalul constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Din dosarul instanței de fond, în rejudecare, se poate observa că pentru termenul din data de 17.03.2015 pârâții au depus cereri prin care solicitau amânarea cauzei pentru un nou termen de judecată, motivul fiind angajarea unui apărător.
Vis a vis de aceste cereri instanța sesizată avea obligația de a se pronunța potrivit art. 222 Cod procedură civilă anterior.
Astfel potrivit prev. art. 156 Cod procedură civilă anterior părțile au posibilitatea să solicite un singur termen pentru lipsă de apărare printr-o solicitate motivată.
Însă prin încheierea de ședință din data de 17.03.2015 instanța nu se pronunță pe aceste cererii limitându-se doar să constate lipsa părților și a unui înscris prin care să se solicite judecata în lipsă și în consecință dispune suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă anterior.
Mai mult din răspunsul primit de reclamantă din partea conducerii Judecătoriei Slatina, prin adresa nr._/19.03.2015, rezultă că ședința de judecată la completul CC11s-a derulat între orele 8,50 – 9,11 și că durata de timp a fost corespunzătoare numărului de dosare înscrise pe lista cauzelor, respectiv 5 dosare.
De menționat că primul termen de judecată a fost cel din data de 17.03.2015 și că s-a fixat ora de începere a ședinței de judecată, ca fiind ora 9,00, în conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor.
Or în speța de față, așa cum rezultă din adresa nr._/19.03.2015 ședința de judecată a început înainte de ora stabilită, adică la orele 8,50, iar la orele 9,11 era deja finalizată.
Faptul că ședința de judecată a început înainte de ora cuprinsă în listă și s-a finalizat în 11 minute după orele 9,00 nu a dat posibilitatea avocatului recurentei reclamante să fie prezent la strigarea cauzei, acesta făcând ulterior mai multe demersuri pentru a afla dacă ședința de judecată a avut loc.
Inițial reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar la data de 9.04.2015 a învederat instanței că nu înțelege să plătească taxă de timbru, motiv pentru care nu mai solicită repunerea cauzei pe rol și a înțeles să formuleze recurs.
În această situație instanța de fond prin încheierea din data de 21.04.2015 a procedat la anularea cererii de repunere pe rol ca netimbrată și a menținut suspendarea.
Nici prin această încheiere instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a motivat faptul că reclamanta și-a retras cererea de repunere pe rol pe considerentul că a declarat recurs.
În conformitate cu cele de mai sus Tribunalul apreciază motivele de recurs ca fiind întemeiate și potrivit prev. art. 312 Cod procedură civilă anterior va proceda la admiterea recursului, casarea încheierilor din data de 17.03.2015 și respectiv 21.04.2015 și înaintarea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurenta reclamantă D. D. domiciliată în P., ., împotriva încheierilor din data de 17 martie 2015 și 21 aprilie 2015, pronunțate de Judecătoria Slatina, în dosar nr._ 3* în contradictoriu cu intimații pârâți B. Ș.-G. și B. F. ambii domiciliați în Scornicești, ., Troană A.-M. domiciliată în Scornicești, sat Mihăilești, ., județul O., C. A. și C. C. ambii domiciliați în Slatina, ., ., ., județul O., casează încheierile recurate și trimite cauza pentru continuarea judecății la instanța de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2015 la Tribunalul O..
Președinte, O. C. | Judecător, C. T. | Judecător, I. D. |
Grefier, M. R. |
Redactat: O.C.
EX. 2 /1.07.2015
← Pretenţii. Decizia nr. 146/2015. Tribunalul OLT | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|