Pretenţii. Decizia nr. 460/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 460/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 460/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 460/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., Județul D., împotriva sentinței civile nr. 547/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimat C. M. C., domiciliat în ., ., Județul O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul pârât C. M. C., lipsă fiind apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, iar prin cererea de apel, apelantul reclamant a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin.1 pct.2 Cod Procedură Civilă.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, prin raportare la dispozițiile art. 95 pct.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului, conform art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă. constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul pârât C. M. C., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 547/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâtul C. M. C..
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâtul C. M. C. a beneficiat de tratament medical din partea reclamantei S. C. Județean de Urgență C., în perioada 8.08.2011–11.08.2011, fapt ce reiese din decontul de cheltuieli depus la dosarul cauzei fila 6.
Ca urmare a spitalizării pârâtului, au fost suportate de către reclamantă cheltuieli aferente spitalizării și medicamentației în sumă de 2.060,79 lei fapt ce reiese din decontul de cheltuieli depus la dosarul cauzei fila 6.
Instanța a observat că reclamantul prin acțiunea formulată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.060,79 lei, reprezentând cheltuieli aferente spitalizării și tratamentului medical acordat, sancțiunea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății precum și pe dispozițiile art.998 art.999 Cod civ.
Instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.
Din modul de redactare a acestui text legal reiese că reclamanta putea formula o acțiune având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea de către o persoană a sănătății unei alte persoane numai împotriva agresorului, ce ar avea obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Pârâtul C. M. C. nu poate fi obligat în temeiul Legii 95/2006 să achite contravaloarea serviciilor medicale ce i-au fost prestate atâta timp cât nu există nicio dispoziție legală care să-i impună o astfel de obligație.
Instanța apreciază că dispozițiile Legii 95/2006 sunt de strictă interpretare și aplicare una dintre cerințele fundamentele ale fiecărei legi fiind aceea de a fi previzibilă pentru a conferi posibilitatea destinatarilor ei de a se conforma dispozițiilor legale.
Fată de considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că pârâtei nu îi revine obligația de a achita cheltuielile aferente spitalizării sale având în vedre că potrivit dispozițiilor art.313 această obligație incumbă unei alte persoane și anume persoanei agresorului.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare în temeiul art.998-art.999 Cod.civ. instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.998 Cod civ. Orice faptă a omului care îi provoacă altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara iar conform art.999 cod civ Omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa dar și acela ce l-a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, instanța a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Față de considerentele anterior menționate, instanța de fond a apreciat că reclamanta a suferit un prejudiciu patrimonial ca urmare a spitalizării pârâtului a cărui valoare este de 2.060,79 lei, conform fișei de observație anexată.
Totodată, instanța a reținut că prejudiciul este cert atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel, prejudiciul a fost produs înainte de momentul promovării acțiunii iar la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să reiasă că prejudiciul a fost reparat până în prezent.
În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta reprezintă orice faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Prin încălcare normelor dreptului obiectiv în vederea aprecierii caracterului ilicit al faptei urmează a fi avute în vedere normele juridice și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuarea dispozițiilor legale și conturează însuși conținutul, limitele și modul de executare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Reclamanta, prin acțiunea formulată a invocat faptul că deși asupra pârâtului s-a săvârșit o agresiune ce se încadrează în infracțiunile prevăzute de Codul Penal pentru care în vederea tragerii la răspundere penală a agresorului este necesară plângerea prealabilă, partea vătămată nu a formulat o astfel de plângere penală, motiv pentru care reclamantul a apreciat că se află în imposibilitatea legală și materială de recuperare a prejudiciului ce i-a fost cauzat.
În ceea ce privește instituția plângerii prealabile, instanța a observat că acesta era reglementată atât pe planul dreptului material și anume de art.131 Cod pen și art.132 Cod pen cât și pe planul dreptului procesual prin art.10 lit.f) și aert.279-282 Cod pen.
Instanța a apreciat că instituția plângerii prealabile avea scopul de a ocroti în mod primordial interesele celui vătămat prin infracțiune, dreptul de a formula plângere prealabilă având un caracter personal și vizând persoana vătămată.
Instituția plângerii prealabile este reglementată de lege ca un drept al persoanei vătămate și nu obligație a acesteia din urmă. Scopul plângeri prealabile este de a proteja deopotrivă valorile sociale ocrotite precum și protejarea persoanei vătămate de publicitatea inerentă pe care o presupune desfășurarea unui proces penal.
Având în vedere că depunerea plângerii prealabile de către pârât în scopul tragerii la răspundere penală a persoanei vătămate este privită de lege ca un drept al acesteia din urmă și nu ca o obligație, instanța de fond a apreciat că nu există nicio dispoziție legală care să-i impună pârâtului obligația de a formula o astfel de plângere.
Astfel, instanța a apreciat că nu a existat nicio dispoziție legală de drept încălcată de către pârât prin faptul că nu a înțeles să formuleze plângere prealabilă. Având în vedere că legea nu prevede obligația ci doar dreptul persoanei vătămate de a formula plângere prealabilă, instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea vreunei fapte ilicite nicio normă de drept nefiind încălcată de către acesta în cauză,
Având în vedere că pentru tragerea la răspundere civilă a pârâtului în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie reglementată de dispozițiile art.998-999 C.civ., sunt necesare a fi întrunite în mod cumulativ cerințele anterior expuse, instanța a apreciat că deși reclamanta a suferit un prejudiciu material ca urmare a spitalizării pârâtului nu se poate reține existența faptei ilicite a acesteia pentru producerea acestuia.
Față de considerentele anterior expuse, instanța de fond a apreciat că nu mai este necesară verificarea in cauză a celorlalte două condiții ale răspunderii civile delictuale respectiv vinovăția pârâtului, și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Deoarece în cauză reclamanta nu a făcut dovada întrunirii în mod cumulativ a condițiilor răspunderii civile delictuale instanța în temeiul art.1169 C.civ art.998-999 c.civ și art.313 din Legea 95/2006, a respins acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean C., împotriva pârâtului C. M. C..
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., prin care solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 2.060,79 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate acestuia.
În motivare apelului, reclamantul arată că, având în vedere dispozițiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuieli efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Precizează apelantul că spitalul în calitate de furnizor de serviciu medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale, nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare de la persoanelor vinovate.
Apelantul consideră că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane.
Având în vedere faptul că pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar spitalul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
Astfel, la baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat/agresat, iar spitalul se află în imposibilitatea de a cunoaște făptuitorul.
Ținând cont de dispozițiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale casei de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul Național de Asigurări de Sănătate’’.
Menționează apelantul că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale accidentelor de circulație/agresiunilor, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speță, S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Concluzionând, apelantul reclamant arată că nu deține date sau documente privind persoanele care au produs fapta, decât evidența persoanelor spitalizate.
A menționat apelantul reclamant că în baza art. 30 din OUG nr. 80/2013, sunt scutiți de obligația achitării taxei de timbru, fiind instituție publică iar suma solicitată constituind venit public.
Față de apelul declarat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente :
Intimatul a fost internat la secția Neurologie a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 8.08 – 11.08.2011 iar contravaloarea zilelor de spitalizare sunt în cuantum de 2.060,79 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 " persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale."
Textul de lege este imperativ în privința obligației furnizorului de servicii medicale de a recupera cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală, însă de la persoanele care prin fapta lor aduc daune sănătății altei persoane și nicidecum de la persoanele agresate.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006 " persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai in cazul urgentelor medico-chirurgicale".
Potrivit art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006: " acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetățeanului ".
Potrivit art. 93 din Legea nr. 95/2006 " Finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat...din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum si din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații si sponsorizări".
Nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămata de a formula plângere penală împotriva făptuitorului. Astfel, nu se poate retine nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzuta de lege, astfel încât omisiunea sa-i fie imputabila si sa constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul, prin instituirea prevederilor art. 313 a avut in vedere consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Este absurd a considera că persoana vătămată dintr-un fapt propriu beneficiază de asistenta medicala de urgenta gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț să fie obligată la plata acestui serviciu. Raționamentul este susținut și de argumentul potrivit căruia, în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoană asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 s-ar realiza o plata nedatorată.
În considerarea argumentelor expuse și în temeiul art. 480 din NCPC, neexistând motive temeinice pentru modificarea hotărârii primei instanțe în sensul pretins de apelant, se va respinge apelul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., Județul D., împotriva sentinței civile nr. 547/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. M. C., domiciliat în ., ., Județul O., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2015.
Președinte, I. M. | Judecător, I. B. | |
Grefier, M. T. |
Red.IB
Tehnored.IM
Jf: L.A.G.
Ex.4/22.06.2015.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1255/2015. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 455/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
