Acţiune în constatare. Sentința nr. 1255/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1255/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 463/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 463/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant M. M., domiciliat în Caracal, .. 15, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1255/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. S., domiciliat în ., având ca obiect - acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentata avocat S. C., reprezentând pe apelantul reclamant M. M., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, avocat S. C., pentru apelantul reclamant, depune la dosar plicul cu care a fost comunicată sentința primei instanțe, apelantului reclamant, indicând o a doua ștampilă aplicată de Poșta Caracal, cu data de 08.01.2015, întrucât prima ștampilă era ilizibilă.
Din oficiu, instanța pune în discuție excepția tardivității declarării apelului, invocată la termenul anterior, în raport de data declarării apelului, 09.02.2015.
Avocat S. C., pe excepție având cuvântul, pentru apelantul reclamant M. M., solicită respingerea excepției tardivității, considerând că data de 08.01.2015, este data reală la care reclamantul a primit comunicarea sentinței primei instanțe și nu cea de 06.01.2015 și că în mod legal a fost declarat apelul, în termenul de 30 de zile.
Instanța reține apelul pentru pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 1255/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a respins actiunea formulata de reclamantul M. M., in contradictoriu cu paratul C. S., avand ca obiect actiune in constatare, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 05.06.2013 reclamantul în calitatea de cumpărător și paratul în calitatea de vânzător au încheiat un înscris sub semnătură privată, prin care paratul, i-a înstrăinat cu titlu de oneros reclamantului suprafata de 0,75 ha teren arabil extravilan.
Imobilul care a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, este proprietatea paratului conform sentintei civie nr. 761/02.03.2005 pronunțată de Judecatoria Caracal in dosarul nr. 972/2005 si certificatul de mostenitor nr. 132/11.06.2012.
Conform art.1244 Noul Cod Civil, dispoziții aplicabile la data intervenirii convenției „ În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară”.
În cauză, instanța a constatat că, nefiind respectată forma prevăzută imperativ de lege pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate asupra terenului, între părți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare.
Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este un contract prin care părțile se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, un contract de vânzare cumpărare. Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este un antecontract care dă naștere unor drepturi de creanță și obligații reciproce în favoarea beneficiarilor promisiunii, proprietarul bunului având obligația de a se prezenta în vederea autentificării actului juridic încheiat. Fiind un act juridic bilateral trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate prevăzute de art. art.1179 Cod civil: consimțământul valabil exprimat al părților, capacitate deplină de exercițiu, obiect determinat și cauză licită.
Dacă promitentul vânzător nu-și respectă obligația asumată de a se prezenta în vederea încheierii în mod valabil a actului juridic atunci beneficiarul promisiunii are posibilitatea ca, în situația în care bunul se mai află în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale, să solicite, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natura pagubelor, să se pronunțe în baza art. 1516 și 1528 Noul cod civil, precum și al art.1669 Noul cod civil, o hotărâre judecătorească care să țină loc de contract.
În concluzie, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare este o cerere în principiu, admisibilă, în condițiile art. 1516 și 1528 Noul Cod civil.
Instanța de judecată are posibilitatea ca, prin suplinirea consimțământului părților care și-au asumat obligații de a face" izvorâte dintr-un antecontract, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
O asemenea concluzie reiese cu evidenta si din analiza prevederilor conform art.1669 Noul cod civil „Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat”.
Pentru pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare, în conditiile art. 1516-1528 Noul Cod civil trebuie sa fie indeplinite toate conditiile necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate, respectiv capacitatea partilor de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat si licit si o cauză licită si morală.
În al doilea rând, din art. 1669 Noul cod civil, instanța a reținut că pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, pe lângă condițiile de validitate privitoare la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții speciale și anume: una dintre părți să refuze încheierea contractului în formă autentică, reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile, respectiv plata prețului iar promitentul vânzător să fie proprietar al bunului.
Asadar, posibilitatea ca instanta sa suplineasca acordul uneia dintre parti la incheierea unui contact de vanzare cumparare in forma autentica, este conditionata de faptul ca partea care si-a asumat o obligatie, sa fi refuzat ea insesi, sa isi indeplineasca aceasta obligatie .
În ceea ce privește refuzul promitentului-vânzător de a încheia contractul în formă autentică, instanța retine că, în speta, nu sunt îndeplinite conditiile prevazute în dispozitiile legale mai sus-mentionate intrucat reclamantul nu a depus la dosar dovezi din care sa rezulte convocarea promitentului-vânzător la notar în vederea încheierii actului de vânzare cumparare în forma autentica si implicit refuzul acestuia, desi avea sarcina efectuarii acestei probe, potrivit art.249 Cod procedură civilă.
Instanta de fond a constatat, totodata, ca in cursul cercetarii judecatoresti paratul a fost citat cu mentiunea de a se prezenta la interogatoriu si desi legal citat nu s-a prezentat in instanta, insa aceasta imprejurare nu poate conduce in mod automat la concluzia ca reclamantul a facut dovada refuzului notarial intrucat asa cum rezulta din dispozitiile art.358 Cod procedură civilă, instanta poate considera refuzul partilor de a se prezenta in instanta pentru a raspunde la interogatoriu, fie ca o marturisire deplina fie numai ca un inceput de dovada in folosul celui care a propus interogatoriul iar in acet din urma caz atat dovada cu martori cat si alte probe, pot fi admise pentru completarea probatoriului.
Neprezentarea paratului la interogatoriu, in cazul de fata nu poate fi considerat de instanta ca o marturisire deplina a pretentiilor reclamantului, avand in vedere importanta actului in sine, suprafetele din litigiu dar si faptul ca in cauza era posibila administrarea altor probe in completare pentru dovedirea faptului ca paratul . se prezinte la notar pentru incheierea actului in forma autentica si fata de aceasta imprejurare singura posibilitate a reclamantului pentru a obtine realizarea dreptului era promovarea unei actiuni in instanta in sensul pronuntarii unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare.
Cum in speta, reclamantul nu a facut dovada prin probe administrate ca paratul a refuzat incheierea actului de vanzare cumparare in forma autentica desi acestuia ii revine sarcina probei, instanta a apreciat ca cererea formulata este neîntemeiata, fiind respinsă.
Împotriva acestei sentințe, la data de 09.02.2015, a declarat apel apelantul reclamant M. M., criticând-o ca netemeinică și nelegală în sensul încălcării principiului rolului activ în aflarea adevărului, neprocedând la audierea martorului menționat în antecontractul de vânzare-cumpărare.
In situația în care în cererea de chemare în judecată nu era indicat numele martorului, în baza rolului activ instanța urma să pună în vedere acest aspect.
In conformitate cu dispozițiile art. 468 cod de procedură civilă, termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel.
Termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviințare a executării silite.
In cauza de față, din analiza procesului verbal de înmânare a hotărârii apelate se constată că hotărârea a fost comunicată la data de 6.01.2015, conform mențiunilor agentului procedural, iar apelul a fost declarat la data de 09.02.2015, peste termenul de 30 zile prevăzut de legiuitor.
Apărarea apelantului privind comunicarea hotărârii la data de 8.01.2015, conform mențiunii de pe plic nu atrage declararea apelului în termenul legal întrucât instanța la stabilirea termenului are în vedere mențiunea agentului procedural privind comunicarea hotărârii, respectiv 6.01.2015, dată de la care se calculează cele 30 zile pentru declararea apelului.
Raport la aceste mențiuni, apelul nu a fost declarat în termenul de 30 zile, motiv pentru care urmează să fie respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant M. M., domiciliat în Caracal, .. 15, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1255/02.12.2014, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. S., domiciliat în ., ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2015.
Președinte, Judecător,
I. M. I. B.
Grefier
Ptr. grefier M. T.
aflată în concediu de odihnă -
semnează prim grefier S. T. I.
Red.I.M.
Tehnored.IM
Jf: M.E.C.
Ex.4/24.06.2015.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 373/2015. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 460/2015. Tribunalul OLT → |
---|