Pretenţii. Decizia nr. 146/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 146/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 146/2015
Ședința publică de la 17 iunie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE O. C.
Judecător C. T.
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea . cu sediul în Slatina, ., județul O., împotriva deciziei civile nr.46 din data de 10 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul B. G., domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul B. G., lipsă contestatoarea ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin serviciul de registratură contestatoarea . a depus la dosar concluzii scrise.
Intimatul, prezent în instanță, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare, și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Intimatul B. G., având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, depune la dosar cerere privind cheltuielile și bonuri fiscale.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 46/10.02.2015 Tribunalul O. în dosarul nr._ a admis recursul recurentului reclamant, B. G. formulat împotriva sentinței civile nr._/17.11.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în același dosar, a modificat sentința în sensul că a obligat pârâta S.C. G. P. S.R.L Slatina la plata sumei de 500 lei reprezentând contravaloare energie electrică și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
De asemenea a respins recursul pârâtei S.C. G. P. S.R.L. formulat împotriva aceleași sentințe ca nefondat și a obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 283,11 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a constat următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Cărbunești la data de 8.02.2013 sub nr._ reclamantul B. G. a chemat în judecată pârâta S.C.
G. P. S.R.L., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să-i plătească suma de 4600 lei RON, și cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma înțelegerii cu primarul comunei Crușet a găzduit în locuința sa personală 10 persoane, angajați ai pârâtei, urmând să se achite contravaloarea chiriei și a curentului electric consumat.
S-a precizat că la data eliberării imobilului au fost constatate deteriorări ale locuinței.
Având în vedere dispozițiile art. 5 Cod procedură civilă anterior, potrivit cu care „ cererea se face la instanța domiciliului pârâtului” în baza art. 137 alin.1 Cod procedură civilă anterior, prin sentința civilă nr. 520/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._ instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 01.04.2013 sub nr._ .
La data de 03.10.2013 pârâta a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului B. G. la plata sumei de 1276 lei reprezentând contravaloarea celor 11 saltele rămase în posesia acestuia.
În drept a invocat dispozițiile art. 209 Cod procedură civilă anterior .
La data de 03.10.2013 reclamantul B. G. a depus note de ședință, solicitând respingerea cererii reconvenționale cu motivarea că saltele invocate de către pârâtă urmează să le ridice, acestea existând în imobilul folosit.
În urma probelor administrate în cauză, instanța de fond prin sentința civilă nr._/17.11.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, a admis în parte cererea principala formulată de reclamantul-parat B. G. și a anulat cererea reconvenționala formulata de pârâta-reclamantă S.C. G. P. S.R.L.
A fost obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 2190 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul material suferit.
S-a admis în parte solicitarea reclamantului-pârât privind cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul proces, în condițiile art. 274 alin. 2 teza finala Cod procedură civilă anterior, sens în care a fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât cu acest titlu suma de 721,25 lei.
S-a respins, ca neîntemeiata, cererea pârâtei-reclamante privind obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul B. G. și pârâta S.C. G. P. S.R.L Slatina, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Prin recursul declarat de reclamant se critică sentința ca netemeinică și nelegală în sensul interpretării greșite a probelor administrate în cauză în sensul că deși rezultă prejudiciul cauzat ca urmare a folosirii imobilului proprietatea sa, nu s-a dispus obligarea și la plata contravalorii energiei și a contravalorii chiriei pe 4 luni și a contravalorii manoperei privind înlocuirea geamurilor sparte.
De asemenea, a fost criticată sentința sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată susținând că deși au fost depuse acte justificative pentru suma de 992 lei, fără
nicio motivare instanța de fond a acordat numai suma de 721,25 lei reprezentând 386 lei timbru judiciar, 341 lei transport reclamant și martori 101,25 lei.
Împotriva aceleași sentințe a formulat recurs și S.C. G. P. S.R.L Slatina, criticând-o ca netemeinică și nelegală în sensul încălcării principiului contradictorialității dreptului la apărare și la un proces echitabil, fiind pronunțată și motivată în mod unilateral, făcându-se abstracție de apărările și probele administrate de aceasta.
În mod greșit s-a anulat cererea reconvențională ca insuficient timbrată, instanța având obligația să o admită în parte și să se pronunțe în limita timbrajului asupra cererii formulate.
Instanța de recurs a apreciat că recursul declarat de reclamant este întemeiat în parte, fiind îndeplinite dispozițiile art. 998 – 1003 cod civil în sensul că s-a făcut dovada existenței prejudiciului a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.
Prejudiciul constă printre altele în contravaloarea chiriei și a energiei electrice neachitate, existând răspunderea pârâtei prin îndeplinirea dispozițiile art. 1000 alin. 3 Cod de procedură civilă, angajații fiind prepușii acesteia.
S-a reținut că intre cele doua părți litigante, în cursul anului 2011 s-a încheiat o convenție verbală prin care reclamantul punea la dispoziția lucrătorilor pârâtei un spațiu pentru cazarea acestora pe perioada necesară desfășurării unor lucrări de reabilitare la drumul public din localitatea Crușeț, județul Gorj.
Astfel, intre părți s-a încheiat o convenție verbală prin care reclamantul a pus la dispoziția paratei spațiul deținut în . fostul magazin sătesc.
A reținut instanță de recurs că din probele testimoniale administrate în cauză rezultă că lucrătorii pârâtei au produs unele daune la spațiul reprezentat de fostul magazin sătesc, proprietatea reclamantului, care a fost nevoit să repare și să înlocuiască defecțiunile pentru a putea fi folosit conform destinației.
Răspunderea civilă delictuală este reglementată de art. 998 – 1003 Cod civil anterior, iar pentru existența acesteia sunt necesare întrunirea condițiilor generale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită și culpa.
În speță, instanța a considerat ca sunt întrunite cumulativ aceste condiții prevăzute de lege pentru a se antrena o astfel de răspundere în sarcina pârâtei.
S-au invocat dispozițiile art. 1000 alin. (3) Codul civil anterior, referitoare la răspunderea comitetului pentru faptele prepușilor, potrivit cărora este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 și 999 din Cod civil, precum și condițiile speciale privind existența raportului de prepușenie și cea a săvârșirii faptei "în funcțiile încredințate".
Comitentul este obligat la despăgubiri în temeiul răspunderii sale proprii, instituindu-se o responsabilitate directă pe calea de prezumție absolută, comitentul jucând rolul de asigurător al terțului lezat.
Fundamentul răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 1000 alin. 3 din Codul civil de la 1864 îl reprezintă o prezumție legală absolută de culpă în sarcina comitentului, însă, în același timp, pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată, sunt necesare anumite condiții.
Răspunderea comitentului se va angaja atunci când prepusul acționează în cadrul normal al funcțiilor încredințate, fiind astfel necesar ca fapta ilicită să se fi produs în timpul serviciului.
Astfel, în ceea ce privește existența unui prejudiciu, din actele dosarului și din probele legal administrate în cauză rezultă că reclamantul a suferit un prejudiciu patrimonial și că prepușii pârâtului au săvârșit o faptă ilicită prin faptul că au produs stricăciuni la imobilul în care au fost cazați și care era deținut în drept de reclamant.
Raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită există și a fost dovedit, respectiv avariile produse imobilului reclamantului au fost cauzate de fapta ilicita săvârșită de prepușii pârâtei, așa cum rezultă din cele expuse anterior.
În ceea ce privește culpa, instanța a constatat ca prepușii pârâtei se fac culpabili de producerea avariilor la imobilul aparținând reclamantului, întrucât a rezultat ca aceștia au folosit spațiul de locuit în condiții neconforme înțelegerii și uzului obișnuit.
F. de aceste împrejurari, instanta a apreciat că îndeplinirea de catre reclamant a sarcinii impuse de art. 1169 Cod civil respectiv de a-si dovedi pretentiile, însa numai în parte, constituie un motiv legal și pertinent în admiterea acțiunii, motiv pentru care a admis-o în parte, reținand că prejudiciul este dovedit numai parțial prin înscrisurile depuse la dosar, acestea fiind menționate mai sus, din acestea instanta efectuand calculul final reieșit în urma deliberarii, respectiv suma de 2190 lei, rezultată din manopera si reparațiile efectuate la spațiul respectiv și a contravalorii scării și tablei.
Raportat la actele depuse în baza art. 274 alin. 2 Cod de procedură civilă, s-a admis în parte solicitarea reclamantului-pârât privind cheltuielile de judecată, sens în care a fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât cu acest titlu suma de 721,25 lei.
În ceea ce privește cererea reconvențională, a fost anulată ca insuficient timbrată având în vedere încheierea de ședința din 14.11.2013 prin care s-a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la Judecătoria Tg. Cărbunești.
In baza art., 312 cod procedură civilă tribunalul a admis recursul, și a modificat sentința sub aspectul obligării pârâtei și la plata sumei de 500 lei contravaloarea energiei electrice.
Cu privire la recursul declarat de pârâtă instanța de recurs a apreciat că este nefondat întrucât deși a formulat cerere reconvențională privind obligarea reclamantului la plata contravalorii a 11 saltele, nu a achitat taxa corespunzătoare, fiind incidente dispozițiile art. 20 alin. 3 din legea 146/1997.
Împotriva deciziei nr. 46/10.02.2015 a formulat contestație în anulare contestatoarea . solicitând în temeiul art. 318 Cod procedură civilă anterior admiterea contestației, anularea deciziei civile și rejudecarea recursurilor declarate în cauză.
Consideră contestatoarea că instanța de recurs nu a analizat și motivat următoarele motive de recurs invocate împotriva sentinței instanței de fond:
- sentința instanței de fond încalcă principiul contradictorialității dreptului la apărare și la un proces echitabil, fiind pronunțată și motivată în mod unilateral, pro causa, făcându-se abstracție de apărările și probele administrate în cauză ;
- între motivarea de fapt și motivarea de drept nu există absolut nici o legătură,
normele de drept fiind aplicate la o situație generică care nu rezultă și nu este motivată conform probelor ;
Din acest punct de vedere se încalcă și dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă anterior, sentința fiind nemotivată în fapt și în drept.
Apreciază contestatoarea că un raționament juridic fondat doar pe susținerile uneia dintre părți și pe înscrisuri care nu sunt opozabile celeilalte reprezintă în cel mai bun caz o expunere a unei situații și în nici un caz o hotărâre judecătorească care tranșează un litigiu între cele două părți cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.
Instanța de fond nu a analizat și nu a dat nici un fel de eficiență interogatoriilor și probei testimoniale administrate în cauză motivând sentința în mod nelegal în temeiul unor înscrisuri care nu le sunt opozabile și sunt constituite pro cauza de către reclamant.
S-a susținut că sentința este nelegală și în privința anulării cererii reconvenționale ca insuficient timbrată, instanța având obligația să o admită în parte în limita timbrajului și nu să o respingă în integralitatea ei ca insuficient timbrată, iar timbrajul s-a făcut la valoarea solicitată, instanța fiind în eroare cu privire la stabilirea cuantumului taxei de timbru.
În cauză nu s-a efectuat expertiză de specialitate deși era absolut necesară pentru dovedirea pretențiilor formulate.
Deși s-au invocat prevederile art. 1000 alin 3 Cod civil anterior și art. 998, 999 Cod civil anterior sentința este nelegală și pentru că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare angajării acestui tip de răspundere civilă delictuală.
În opinia contestatoarei trebuia demonstrată fapta ilicită și precizat în ce constă în mod concret, trebuia demonstrată forma de vinovăție, existența unui prejudiciu actual, cert, determinat și legătura de cauzalitate.
Prin ignorarea unor înscrisuri de la dosar instanța a obligat de fapt . să renoveze fostul magazin sătesc prin imputarea unei culpe muncitorilor cazați aici.
Nu s-a ținut cont nici de faptul că s-a achitat suma de 500 lei valoare energie electrică .
Față de motivul de recurs invocat de către contestatoare singura motivare se referă la faptul că nu a achitat taxa de timbru corespunzătoare fiind incidente dispozițiile art. 20 alin 3 din legea nr. 146/1997 .
În concluzie contestatoarea apreciază că sentința instanței de fond trebuia analizată din perspectiva prev. art. 304/1 și art. 304 din codul de procedură civilă anterior și că instanța de recurs nu a fost investită doar cu nelegalitatea și netemeinicia sentinței instanței de fond vizând respingerea cererii reconvenționale, motivarea deciziei fondată doar pe acest motiv fiind nelegală, selectivă și parțială, aspect care echivalează cu o necercetare a motivelor de recurs cu care a fost investită.
Fiind vorba de recursuri declarate de ambele părți, fondate pe interese contradictorii, care se exclud, analiza și motivarea lor trebuia să se facă în contradictoriu, astfel rezultând o nemotivare a niciunui motiv de recurs pentru niciuna dintre părți .
În sensul celor de mai sus nu poate fi avută în vedere nici invocarea faptului că prin analiza recursului reclamantului intimat s-a motivat implicit și respingerea
recursului contestatoarei .
Îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a fost motivată de instanța de recurs prin raportare la contravaloarea chiriei și a energiei electrice, motivare care nu răspunde la nici un motiv de recurs invocat de către contestatoare.
La data de 11.05.2015 intimatul B. G. a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca nefondată și nelegală și menținerea deciziei civile contestate cu motivarea că pentru a fi admisibilă o contestație în anulare trebuie să se întemeieze pe prevederile art. 317, 318 Cod procedură civilă singurul motiv formulat în acest sens în fiind cel referitor la omisiunea instanței de a soluționa motivele de recurs invocate de către . .
Intimatul a considerat că această contestație este de fapt un recurs la recurs și invocă de asemenea excepția tardivității contestației în anulare, conform prev. art. 321 Cod procedură civilă anterior termenul de contestație fiind de 30 de zile de la data pronunțării decizie nr. 46/10.02.2015, ori cererea a fost formulată în termen de 60 de zile.
Pentru recurenta contestatoare s-au depus concluzii scrise potrivit cărora contestația în anulare a fost făcută în termenul legal, prev. de art. 319 alin 2 teza I Cod procedură civilă anterior și este admisibilă deoarece necercetarea efectivă a motivelor de recurs echivalează cu o omisiune în temeiul art. 318 alin 1 teza II Cod procedură civilă anterior.
În concluzie solicită admiterea contestației, anularea deciziei civile nr. 46/10.02.2015 a Tribunalului O. și rejudecarea recursurilor, invocându-se în drept prev. art. 318, 319 Cod procedură civilă și art. 6 CEDO.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate în raport cu actele dosarului și dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă anterior tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată din următoarele motive:
Analizând excepția tardivității contestației în anulare invocată de către intimat prin întâmpinare, tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată deoarece a fost formulată în conformitate cu prevederile art. 319 Cod procedură civilă anterior, potrivit cărora contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei până la împlinirea termenului stabilit de art. 401 alin. 1 lit. b sau c din același cod.
Cum în speță față de decizia civilă nr. 46/10.02.2015 a Tribunalului O. nu începuse executarea silită la data introducerii contestației în anulare suntem în situația în care aceasta poate fi formulată oricând înainte de începutul executării silite, motiv pentru care se impune respingerea excepției invocate.
Analizând susținerile invocate în contestația în anulare tribunalul constată că acestea nu au fost analizate și motivate de către instanța de recurs cu ocazia pronunțării deciziei civile nr.46/10.02.2015.
Astfel motivele de recurs formulate de către . au vizat în principal interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998, 999, 1000 alin 3 din Codul civil anterior, aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau încălcarea regulii privind sarcina probei.
Din analiza deciziei de recurs mai sus menționate s-a constat că instanța de recurs nu a motivat respingerea recursului declarat de către recurenta pârâtă . ca nefondat, motivarea sa referindu-se în exclusivitate la recursul declarat de către intimatul reclamant, fără să țină seama că motivele de recurs nu vizau aceleași aspecte de nelegalitate și că nu se putea răspunde prin considerente comune.
În consecință tribunalul apreciază că în speță contestația în anulare se întemeiază pe prevederile art. 318 teza II din Codul de procedură civilă anterior potrivit cărora „ hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Pentru aceste considerente se va proceda la admiterea contestației în anulare, anularea decizie civile nr. 46/10.02.2015 a Tribunalului O. și stabilirea unui termen de judecată pentru soluționarea recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității contestației în anulare invocată prin întâmpinare de către intimatul B. G..
Admite contestația în anulare formulată de către contestatoarea . cu sediul în Slatina, ., județul O., împotriva deciziei civile nr.46 din data de 10 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul B. G., domiciliat în comuna Crușet, ., anulează decizia contestată și acordă termen pentru soluționarea recursurilor la data de 09.09.2015, pentru când se vor cita părțile.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2015 la Tribunalul O..
Președinte, O. C. | Judecător, C. T. | Judecător, I. D. |
Grefier, M. R. |
Redactată: O.C.
EX. 4 / 1.07.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 455/2015. Tribunalul OLT | Acţiune pauliană. Decizia nr. 149/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
