Anulare act. Decizia nr. 742/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 742/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 742/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 742/2015
Ședința publică de la 12 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător D. S.
Grefier R. I. T.
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanta reclamantă V. I., domiciliată în localitatea B., ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 2763/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. D., cu domiciliul în localitatea B., ., județul O. și P. Ș., cu domiciliul în localitatea B., .. 191, ., având ca obiect - anulare act nulitate absoluta contract vânzare cumpărare.
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21.09.2015, care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când instanța având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 2 C.p.c., a amânat pronunțarea la o dată ulterioară, respectiv 28.09.2015, ulterior la data de 12.10.2015.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2763/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, s-a respins cererea privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin sentinta civila nr.769/17.04.2013 pronuntata de Judecatoria Bals in dosar nr._ si prin încheierea din data de 27.11.2013-omisiune materiala, deoarece a intervenit autoritatea de lucru judecat sub aspectul puterii de lucru judecat.
S-a respins cererea privind rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare, ca neintemeiata și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecata catre paratul P. S., reprezentand onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta V. I. i-a chemat în judecată pe paratii P. M. D. si P. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absoluta contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin sentinta civila nr.769/17.04.2013 in dosar nr._ si incheierea din data de 27.11.2013 – omisiune materiala, iar in subsidiar sa dispuna rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata pretului, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentinta civila mai sus invocata a fost autentificat un inscris sub semnatura privata prin care se transfera proprietatea asupra imobilului situat in Bals, ., judetul olt, compus din casa de locuit cu trei camere, construita din caramida in anul 1988, acoperita cu tabla, insuprafata de 90 m.p.; anexa gospodareasca construita in anul 1990, avand o suprafata utila de 40 m.p.; supratafa de 780 m.p. teren intravilan curti-constructii si suprafata de 400 m.p. teren intravilan vii; suprafata de 1345 m.p. teren intravilan arabil, reclamanta avand drept de abitatie si drept de uzufruct viager asupra imobilelor descrise, conform incheierii de omisiune materiala din data de 27.11.2013.
Primul motiv de nulitate invocat este acela ca pretul este neserios, raportat la valoarea de piata a imobilului. Al doilea motiv este eroarea asupra naturii actului juridic – „error in negotio”, deoarece intelegerea a fost sa se incheie un contract de intretinere, insa s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare cu drept de abitatie si drept de uzufruct viager, contrar intelegerii initiale a partilor. Al treilea motiv de nulitate invocat este acela ca actul sub semnatura privata a fost semnat doar de parata P. M. D., nu si de paratul P. S., in locul acestuia semnand parata.
Reclamanta a motivat de asemenea ca pretul inscris in actul sub semnatura privata nu a fost platit de catre parati, pentru acest motiv solicitand rezolutiunea contractului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă V. I., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond,cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului arată că invocarea excepției de lucru judecat nu trebuie să aibă la baza decât tripla identitate iar în cauza de față consideră că nu este aplicabilă această situație.
Mai arată că instanța de fond a făcut o apreciere nefondată și nelegală pentru că a ignorat înțelegerea dintre părți și nu s-a raportat și la prețul plătit, care, potrivit dispozițiilor legii, trebuie să fie serios și sincer ori în cauză s-a constatat că s-a achitat suma de 5000 lei pentru un imobil care în realitate valora peste 60.000 lei.
De asemenea, consideră că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze cu atenție și împrejurarea legată de vârsta apelantei întrucât apreciază că au fost eludate dispoz. Lg. 17/2000 pentru protecția persoanelor vârstnice în sensul că nu se poate accepta un transfer de proprietate fără clauză de întreținere.
In drept invocă dispoz.art 466 și următ. și 453 c.p.c.
Prin întâmpinare, intimatul P. Ș. a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu efectul menținerii Sentinței Civile nr 2763/12.12.2014 a Judecătoriei Bals ca legală și temeinică și în temeiul art 453 CPCIV, obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată generate de susținerea apărărilor în prezenta cale de atac.
În susținerea întâmpinării se arată că prin sentința civilă amintită a fost respinsă cererea introductivă de instanță promovată de către numita V. I., prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute și în subsidiar rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin Sentința civilă a Judecătoriei B. nr 769/17.04.2013 în șnur cu încheierea de îndreptare eroare materială din data de 27.11.2013, contract intervenit între reclamantă, în calitate de vânzătoare și cumpărătorii, P. M. D. si subsemnatul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța avea să rețină incidența autorității de lucru judecat sub aspectul puterii de lucru judecat în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, cererea privind rezoluțiunea judiciară a aceluiași contract fiind la rându-i respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva soluției astfel pronunțate, a înțeles reclamanta să formuleze apel, criticând pentru nelegalitate și netemeinicie dezlegarea dată de către instanță cererii de chemare în judecată ambelor petite.
Motivele de apel rețin astfel argumente ce se doresc a fi de natură să infirme reținerile primei instanțe pe chestiunea autorității de lucru judecat sub aspectul puterii de lucru judecat în ceea ce privește incidența cauzelor de nulitate absolută a contractului, astfel cum aveau să fie identificate prin cererea de chemare în judecată, solicitând cu prioritate desființarea sentinței, pe fondul admiterii apelului și trimiterea spre rejudecare la prima instanță.
Fără a combate în concret considerentele pentru care instanța de fond avea să rețină incidența acestei excepții, apelanta reclamantă consideră că instanța s-ar fi aflat în eroare asupra obiectului cererii de constatare nulitate absolută, vizat fiind înscrisul sub semnătură privată ce a reținut învoiala părților în sensul înstrăinării respectiv cumpărării unui imobil proprietatea sa, iar nu sentința judecătorească prin care s-a luat act de învoiala părților în acest sens.
Nu subzistă însă acest prim argument, prima instanță cunoscând obiectul cererii deduse judecății ( astfel cum acesta avea să fie indicat prin cererea de chemare în judecată, respectiv constatare nulitate absolută contract de vânzare cumpărare autentificat prin Sentința civilă a Judecătoriei B. nr 769/17.04.2013 în șnur cu încheierea de îndreptare eroare materială din data de 27.11.2013 a aceleeași instanțe), soluționând cererea în sensul respingerii sale pe fondul reținerii autorității de lucru judecat sub aspectul puterii de lucru judecat.
Judicios s-a apreciat astfel că pe fondul analizării anterioare de către Judecătoria B. (cauza nr_ ) a condițiilor de valabilitate a convenției intervenită între noi părțile, problema motivelor de nulitate absolută ( reprezentate de caracterul neserios al prețului, eroare asupra naturii actului juridic în vederea achitării taxelor pe proprietate, suma fiind ulterior restituită, chestiuni confirmate probatoriu prin declarația martorilor audiați în cauză.
Contrar acestor susțineri însă, instanța, din analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză la propunerea reclamantei, avea să rețină corect că prețul vânzării (5000 lei) a fost stabilit de comun acord, că suma avea să fie convenit a fi utilizată în vederea stingerea datoriilor proprietarei vânzătoare restul urmând a fi alocat susținerii demersului judiciar menit să constate valabilitatea convenției, că banii aveau să fie remiși de către mama mea nu cu titlu de împrumut ci ca fiind preț de achiziționare a bunului pentru noi, cumpărătorii.
Totodată prima instanță își motivează faptul reținerii ca executată a obligației de achitare preț al vânzării și în considerarea atitudinii procesuale din precedenta cauză unde reclamanta avea să recunoască plata, înscrisul sub semnătură privată purtând de asemenea semnătura sa, aspecte ce confirmă caracterul conjunctural și nereal al cererii de rezoluțiune judecătorească a convenției, cerere intervenită pe fondul divorțului pârâților cumpărători.
În drept, invocă disp art 205, art 477, art 478 alin 2 și 3, art 480 alin 1 CPCIV.
Intimatul P. Ș. a depus la dosar și concluzii scrise.
Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispoz. art 476 și urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În consecință, sentința instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care, Tribunalul urmează ca in baza art 480 pct 1 din noul cod de procedură civilă, să respingă apelul declarat, ca nefondat
În baza art 453 alin l c.p.c. va fi obligată apelanta la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului P. Ș..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă V. I., domiciliată în localitatea B., ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 2763/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. D., cu domiciliul în localitatea B., ., județul O. și P. Ș., cu domiciliul în localitatea B., .. 191, ., ., județul O..
Obligă apelanta la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului P. Ș..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2015.
Președinte, O. M. P. | Judecător, D. S. | |
Grefier, R. I. T. |
Red OMP
Tehnored MS
Ex 4/2015
← Pretenţii. Decizia nr. 738/2015. Tribunalul OLT | Obligaţie de a face. Decizia nr. 255/2015. Tribunalul OLT → |
---|