Fond funciar. Decizia nr. 61/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1387/311/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 61/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul specializat în litigii de fond funciar compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător I. M.
Judecător S. O.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți G. I., domiciliat în București, ., ., p.48, sector 4 și N. D. L., domiciliat în București, sector 1, .. 152, împotriva sentinței civile nr. 3677/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimat C. L. COLONEȘTI pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. JUDEȚEANĂ O. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având ca obiect - fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat A. V. reprezentând pe recurenții reclamanți G. I. și N. D. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pentru acest termen de judecată au fost depuse la dosar, prin serviciul registratură, răspunsul dat de Primăria C. Colonești și o adresă, din partea avocatului A. V., apărător al recurenților reclamanți, prin care arată că răspunsul dat de Primăria C. Colonești, cu privire la cele două fișe cu date pentru completarea titlului de proprietate, datate în mod diferit, nu este elocvent.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat A. V., având cuvântul pentru recurenții reclamanți G. I. și N. D. L., solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, urmând a se efectua o expertiză de specialitate, care să stabilească unde s-au aflat terenurile din litigiu, în intravilan sau în extravilan și cine îl ocupă în prezent.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 3677/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanții G. I. și N. D. L., în contradictoriu cu pârâtele C. L. Colonești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 02-.03.2012 sub nr._ și precizată la data de 21.03.2012, reclamanții G. I. și N. D. L. în contradictoriu cu pârâtele C. L. Colonești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în . și C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, au solicitat obligarea pârâtei C. locală Colonești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la punerea lor în posesie cu suprafața de 5,21 ha teren, conform adeverinței nr. 1019 din 18.09.1991, emisă de aceasta și a Hotărârii nr.65 din 10.09.1991, emisă de C. Județeană O., precum și la întocmirea documentație necesare în vederea emiterii titlului de proprietate pentru același teren, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a prezentei, obligarea pârâtei C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, la emiterea titlului de proprietate, urmând suprafața de 5,21 ha teren să fie atribuită în conformitate cu evidența loturilor menționată în Registrul agricol al Primăriei C. Colonești, la poziția 25, tabelul 3 și 15, astfel: vatra satului-0,10 ha- curte, lunca G.-1 ha-arabil, lunca Guiești-0,50 ha-arabil, lunca Guiești-0,75 ha-arabil, -muchia Teia-0,75 ha-arabil, -Boernescu obște-0,50 ha-arabil, -culme . ha- pruni -plopi Guiești-0,25 ha-pășune, -pădure-1 ha.
S-a solicitat de asemenea obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin adeverința de proprietate nr.1019 din 18.01.1991, emisă de C. L. Colonești și Hotărârea nr. 65/10.09.1991, C. Județeană O. s-a admis cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,21 ha teren. de pe urma autorului N. D., bunicul reclamantului G. I., respectiv tatăl autorului N. D. C..
S-a susținut că până în prezent cele două pârâte nu și-au îndeplinit obligațiile de punere în posesie și eliberare a titlului de proprietate, cu toate că atât reclamantul cât și tatăl său, N. C. (în prezent decedat), au făcut nenumărate demersuri în vederea atribuirii efective a terenului, ultima cerere fiind adresată Comisiei locale Colonești, la data de 05.01.2012.
S-a precizat că motivarea Comisiei locale Colonești, comunicată prin adresa nr. 268 din 10.02.2012, a fost că încă nu sunt întocmite „planurile de parcelare pentru tarlalele din extravilan”, documentație necesară în vederea emiterii titlului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.5, art. 33 și următoarele din HG nr.890/2005, însă s-a apreciat că aceste susțineri sunt contrazise de răspunsul comunicat prin adresa nr. 1910/07.11.2011, unde se arată că: „C. locală de fond funciar Colonești, a întocmit fișa premergătoare eliberării titlului de proprietate pentru autorul de N. D., cu moșțtenitori N. D.C. și G. I., cu suprafața totală de 5,21 ha și a înaintat-o la OCPI O. încă din anul 2004...."
S-a mai arătat că potrivit prevederilor art. 39 din HG nr.890/2005, „reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. în acest scop se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care sa rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat”
Totodată, s-a apreciat faptul că până în prezent Primăria comunei Colonești, respectiv C. L. Colonești, nu au efectuat măsurătorile necesare pentru stabilirea planurilor parcelare, nu poate fi imputat reclamantului.
În ceea ce privește acordarea daunelor cominatorii, s-a apreciat că în acord cu jurisprudența CEDO, în prezenta cauză pot fi instituite garanțiile prevăzute de art. l din Protocolul nr. 1 adițional, creanța fiind suficient stabilită pentru a constitui o « valoare patrimonială », în condițiile în care este evident că prin întârzierea atribuirii efective a terenului, i-a fost produs un prejudiciu ce decurge din faptul că timp de aproximativ 21 de ani, nu a putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate, conferite în dreptul intern de art.555 C.civil. (anterior 480 C.civ.).
În drept au fost invocate dispozițiile art.5, art.6, art.33, art.72 și următoarele din H.G. nr.890/20.
În susținerea cererii la dosarul cauzei au fost depuse copii de pe adeverința nr. 1019/18.09.1991, schiță, adresele nr. R830/01.11.2011, 1910/07.11.2011, R929/30.11.2011, 2041/19.12.2011, R 998/30.12.2011, 268/10.02.2012, Hotărârea_/25.01.2012 emisă de Instituția Prefectului.
Pârâta C. L. Colonești a depus întâmpinare prin care a arătat că in mod corect a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,21 ha, fiind de altfel suprafața solicitata de reclamant prin cererea de reconstituire, motiv pentru care C. Locala Colonesti este de acord cu emiterea Titlului de proprietate, însă, așa cum a arătat si in adresa emisa către reclamantul G. I., pentru întocmirea unei noi fise de proprietate pentru emiterea titlului de proprietate le trebuie înaintate CNP-urile moștenitorilor si acte de stare civilă, așa cum le-a solicitat si OCPI O.. Pârâta precizează ca aceste acte nu le-au fost înaintate pana in prezent, motiv pentru care sunt in imposibilitate de întocmire a fisei de proprietate.
În privința lotizării efective a suprafețelor reconstituite, pârâta a menționat faptul ca pentru suprafața de 0,10 ha teren intravilan, reclamantul nu poate fi indreptatit la reconstituire întrucât autorii acestuia au vândut aceasta suprafața inca din timpul vieții, in registrul agricol nemaifigurând autorii reclamantului.
Pârâta a precizat de asemenea faptul ca nu a emis titlul de proprietate întrucât reclamantul a refuzat sa semneze fisa premergătoare emiterii titlului si nu dețin copia actului de identitate, a certificatului de naștere si nici a unui act din care sa facă dovada ca reclamantul are calitate de moștenitor.
Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au susținut că nu se justifică necesitatea întocmirii unei „noi fișe de proprietate”, atâta timp cât este deja întocmită o fișă de proprietate, care nu a fost înaintată Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului.
S-a arătat că în anul 2004 a fost întocmită această fișă care, în mod inexplicabil, nu a fost înaintată Comisiei Județene în vederea emiterii titlului de proprietate.
S-a susținut că datele necesare pentru întocmirea unei noi fișe premergătoare titlului de proprietate existau, însă terenul ce a aparținut autorului lor nu mai poate fi retrocedat pe vechiul amplasament deoarece terenul a fost inclus în titlurile de proprietate ale altor persoane.
Totodată s-a susținut că prin actul de vânzare-cumpărare depus în copie la dosar, autorul reclamanților a înstrăinat casa și 800 mp din împrejurul acesteia, însă restul suprafeței de teren existentă în prelungirea celor 800 de metri trebuiau să fie restituiți reclamanților, astfel încât trebuiau să facă parte integrantă din suprafața de 5,21 ha din adeverința de proprietate.
În cursul procedurii, pentru soluționarea cererii a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu expertiză în specialitatea topografie cadastru, întocmită în cauză de expert F. Magadela E. și completată în urma admiterii obiecțiunilor reclamanților.
De asemenea, la solicitarea instanței, au fost depuse relațiile solicitate Comisiei Locale Colonești și Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară.
Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente în speță, Judecătoria a constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Judecătoria a constatat că prin adeverința de proprietate nr. 1019/18.09.1991 s-a recunoscut reclamanților dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,21 mp teren, ulterior aceștia fiind validați cu suprafața de 4,21 teren arabil și 1 ha teren pădure (filele 63-65).
De asemenea, Judecătoria a constatat că în fișa premergătoare eliberării titlului de proprietate propusă de comisia locală (fila 66) s-a propus ca suprafața respectivă de teren să fie amplasată după cum urmează: teren arabil extravilan - 1 ha și 7800 mp situat în T 76, P 1459/61; - 3300 mp situat în T 65, P 1223/53; - 2 ha și 1000 mp situat în T 66, P 1234/21; teren pădure: - 7500 mp neidentificat; - 800 mp situat în P 64, T 1/24; - 1700 mp situat în P75, T 1452/93.
Reclamanții au solicitat însă obligarea celor două comisii să efectueze actele premergătoare și să elibereze titlul de proprietate pe „vechiul amplasament”, făcându-se referire în această privință doar la mențiunile din Registrul Agricol, fără a se indica vecinătățile exacte ale suprafețelor pentru fiecare parcelă în parte (deoarece în registrul agricol nu există asemenea detalii).
În aceste condiții în lipsa indicării exacte a vechiului amplasament, Judecătoria a efectuat o expertiză pentru a se constata dacă între suprafețele arătate propuse de comisia locală spre reconstituire, în fișa premergătoare și cele din registrul agricol există identitate.
Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că propunerile comisiei corespund cu vechiul amplasament al autorului reclamanților, așa cum acesta a putut fi stabilit din registrul agricol (adică fără vecinătăți exacte), cu următoarele excepții:
– pentru 0,10 ha din vatră . mai poate face, deoarece terenul a fost vândut de autorul reclamanților;
– pentru suprafața de 1 ha din punctul L. G. reconstituirea nu s-a propus pe vechiul amplasament, deoarece acesta se află pe teritoriul comunei Optași, iar reclamanții nu au putut preciza exact amplasamentul;
– pentru 0,75 ha + 0,50 ha din punctul L. Guiești nu s-a propus reconstituirea pe vechiul amplasament care ar fi trebuit să fie în actuala .> – pentru terenul de 0,75 ha din punctul Muchie Teia, reconstituirea nu s-a propus pe vechiul amplasament decât pentru 0,33 ha (în actuala . pentru 0,42 ha propunerea nu s-a făcut pe vechiul amplasament;
– suprafața de 0,36 ha din punctul Culme . în continuarea suprafeței din intravilan ocupată de autoarea I. E.;
– pentru suprafața de 0,25 ha situată în punctul Plopi Guiești nu s-a propus reconstituirea pe vechiul amplasament care ar fi trebuit să fie în actuala .> Practic, cu excepția terenului situat pe teritoriul comunei Optași, autorul reclamantului a mai deținut teren (pe vechiul amplasament) în actualele tarlale nr. 65, 67 și 72.
Din datele înaintate de comisia locală privind situația actuală a terenurilor de pe raza comunei, rezultă că în niciuna din aceste tarlale nu mai există teren disponibil, deoarece terenurile au făcut obiectul reconstituirii/constituirii dreptului de proprietate pentru alte persoane.
În aceste condiții, cererea acestora privind reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente nu a fost primită deoarece, așa cum au arătat chiar reclamanții, potrivit prevederilor art. 39 din H.G. nr. 890/2005, „reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. În acest scop se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care sa rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat”
Cum reclamanții nu au fost în măsură nici să indice exact vehicul amplasament (limitându-se în a indica datele din registrul agricol), iar terenurile existente în tarlale nr. 65, 67 și 72 au făcut obiectul altor titluri de proprietate, Judecătoria a constată că propunerile făcute de comisia locală pentru emiterea titlului de proprietate în beneficiul acestora sunt întemeiate, astfel că cererea acestora a fost respinsă ca neîntemeiată.
Impotriva sentinței au declarat recurs recurenții reclamanți G. I. și N. D. L., prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
In motivare se arată că prin actul de vânzare-cumpărare depus în copie la dosar, autorul recurenților a înstrăinat casa și 800 mp. din împrejurul acesteia, dar restul suprafeței existentă în prelungirea celor 800 mp. trebuia să le fie restituit, astfel încât trebuiau să facă parte integrantă din suprafața de 5,21 ha. din adeverința de proprietate.
Se apreciază că în mod greșit instanța de fond a refuzat întocmirea unei contraexpertize, probă solicitată ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
C. locală Colonești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurentă, apreciind că soluția instanței de fond este temeinică și legală.
In ce privește motivul de recurs constând în aprecierea greșită de către instanța de fond a legii, comisia observă că acesta din analiza cererii de recurs nu este dezvoltat prin critici obiective, reclamanții limitându-se doar la a sublinia că s-a interpretat eronat legea, fără a arăta în ce constă, în concret, această interpretare eronată.
Recurenții prin avocat au solicitat instanței să formuleze adresă la C. locală și OCPI O. să indice care dintre cele două fișe cu date pentru completarea titlului de proprietate sunt reale, una având ca dată 14.07.1998 și cealaltă 10.05.2004, ambele fișe fiind pentru aceeași suprafață de teren 5 ha. și 2100 mp. de pe urma autorului N. D..
Prin adresa nr. 85 din 8.01.2015 OCPI O. răspunde că din verificările efectuate în baza de date digitală a titlurilor de proprietate din cadrul Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară O., s-a constatat că nu a fost emis nici un titlu de proprietate conform legii 18/1991 pentru titularul de rol N. D. cu moștenitorii N. D. C. și G. I. – UAT Colonești, în concluzie nefiind nicio fișă cu date pentru completarea titlului de proprietate în arhiva instituției.
C. locală Colonești comunică faptul că în ce privește fișele cu date pentru titlul de proprietate întocmite în anul 1998 și anul2004, nu figurează în evidențele OCPI, acest lucru datorându-se reclamanților care au refuzat să le semneze pentru a fi înaintate.
Referitor la valabilitatea celor două fișe, menționează că trebuie avute în vedere cele comunicate prin adresa nr. 248/3.02.2014.
Analizând recursul formulat, tribunalul constată că este nefondat.
Primăria comunei Colonești prin adresa nr. 248/30.02.2014 a comunicat faptul că în tarlalele indicate de către reclamanții recurenții cu nr. T72, T67 și T65, nu mai există teren disponibil, teren disponibil nu mai există pe raza localității Colonești, jud. O., terenurile fiind atribuite conform legii 18/1991 cetățenilor îndreptățiți să primească teren pe raza localității Colonești, care au fost puși efectiv în proprietate pe teren conform caietelor de măsurători, ulterior întocmindu-se fișe premergătoare titlurilor de proprietate și apoi titluri de proprietate.
Se menționează faptul că moștenitorii autorului de rol N. D. (G. I. și N. C.) au fost puși în posesie cu suprafața de 4,21 ha. teren arabil după cum urmează: în tarlaua 76 = 1,78 ha. teren arabil, în tarlaua 65 = 0,33 ha. teren arabil și în tarlaua 66 = 2,10 ha. teren arabil.
Pentru aceste suprafețe de teren s-a întocmit fișa premergătoare eliberării titlului de proprietate, fișă depusă la instanța de judecată și s-a solicitat eliberarea titlului de proprietate conform acestuia.
In concluzie, comisia locală precizează că reclamanții dețin întreaga suprafață de teren la care erau îndreptățiți să o primească, fapt atestat că această suprafață se află în arendă, recurenții dorind de fapt schimbarea amplasamentului, fapt ce nu este posibil întrucât reconstituirea dreptului de proprietate în extravilanul comunei Colonești nu s-a făcut pe vechiul amplasament iar amplasamentele solicitate de reclamant sunt ocupate.
Pentru aceste considerente, afirmația recurenților reclamanți că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică prin interpretarea eronată a legii fără a menționa textele de lege încălcate și fără a indica în concret motivele pentru care sentința este netemeinică, nu poate pune la îndoială sentința pronunțată în cauză.
Recurenții critică sentința pronunțată în cauză dar nu sunt în măsură să indice motivele pentru care aceasta este netemeinică și nelegală iar potrivit completării raportului de expertiză tehnică topografică existent la fila 116 dosar fond, expertul menționează că reclamantul nu poate preciza fizic amplasamentul prin întindere și vecinătăți.
Cum reclamantul nu poate preciza amplasamentul terenului iar amplasamentele solicitate sunt ocupate în mod legal prin titlu de proprietate, reconstituirea nefăcându-se pe vechiul amplasament, hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Pentru suprafața de 10 ari teren intravilan reclamantul nu este îndreptățit la reconstituire deoarece autorii acestuia au vândut suprafața menționată, în timpul vieții.
Pentru aceste considerente și având în vedere că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică în raport de probele analizate în cauză, tribunalul urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți G. I., domiciliat în București, ., ., p.48, sector 4 și N. D. L., domiciliat în București, sector 1, .. 152, împotriva sentinței civile nr. 3677/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata C. L. COLONEȘTI pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. JUDEȚEANĂ O. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.02.2015.
Președinte, I. B. | Judecător, I. M. | Judecător, S. O. |
Grefier, M. T. |
Red.IB
Tehnored.IM
Jf:D.L.
Ex.2/9.03.2015.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 58/2015. Tribunalul OLT | Partaj judiciar. Hotărâre din 12-02-2015, Tribunalul OLT → |
---|