Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1020/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1020/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 1020/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1020/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător O. M. P.
Grefier R. I. T.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanta reclamantă I. C. cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat N. P., Slatina, .. 38, jud. O. împotriva sentinței civile nr. 6941/28.09.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât I. M. A., domiciliat în Slatina, .. 12, .. B, ., având ca obiect ordonanță președințială.
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.12.2015, care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când instanța având în vedere dispozițiile art. 396 alin. 1 C.p.c. și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la o dată ulterioară, respectiv 15.12.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6941/28.09.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ s-a admis exceptia inadmisibilitatii, recalificata de instanta la acel termen, in raport de exceptia lipsei de interes / ramanerii fara obiect a cererii, invocata de parat prin intampinare. S-a respins, ca inadmisibila, cererea de chemare in judecata formulata pe calea ordonantei presedintiale de reclamanta I. C. în contradictoriu cu pârâtul I. M. A., in raport de solutia pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._ .
S-a respins, ca neintemeiata, cererea reclamantei privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata și a fost obligată reclamanta la plata catre parat a cheltuielilor de judecata in cuantum de 500 lei, cu titlu de onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit certificatului de casatorie . nr._ emis de Primaria mun. Slatina la data de 11.05.2013 partiel s-au casatorit in data de 11.05.2013, aceasta casatorie fiind inregistrata sub nr. 55 in Actul de casatorie.
Din relatia de concubinaj a partilor a rezultat minorul I. A., respectiv la data de 11.01.2013, conform certificatului de nastere . nr._ eliberat de SPCEP C..
Pe marginea litigiilor dintre părți, între acestea s-a creat o situație conflictuală cu privire la folosința imobilului discutat în cauză, aspect ce reiese în mod evident din sentința nr. 6098/03.09.2015 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, dar și din susținerile părților.
Conform art. 996 C.proc.civ., ” (1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări; (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului; (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen; (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului; (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”,
Astfel, pentru admiterea cererii de ordonanță președințială trebuie îndeplinite următoarele condiții: vremelnicia, urgența și neprejudecarea fondului, toate acestea fiind necesare pentru păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Potrivit art. 919 NC.pr.civ., instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Doctrina si jurisprudenta sunt unanime in a aprecia ca, in astfel de cazuri, urgenta este prezumata, fara a fi necesare probe suplimentare pe acest aspect.
În ceea ce privește condiția vremelniciei, instanța o apreciază îndeplinită, întrucât o astfel de măsură, dacă s-ar dispune, ar dura doar până la soluționarea dosarului nr._, ce are ca obiect divortul si partajul bunurilor comune, în care urmează a se stabili cui va fi atribuit imobilul bun comun.
In privinta neprejudecarii fondului litigiului, asa cum si reclamanta a indicat in precizarea cererii de la fila 23 dosar, s-a apreciat că aceasta este indeplinita, avand in vedere ca in speta de fata nu se solutioneaza cauza pe fond, ci s-ar dispune cu privire la evacuarea paratului numai pana la solutionarea dosarului de fond cu nr._, in cazul de fata dispunandu-se numai pe baza unui examen sumar al aparentei dreptului comun al partilor, nefiind tagaduit de nicio parte ca fiecare dintre acestea, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 235/14.02.2014 de BNP G. S., au un drept de proprietate indiviza asupra imobilului apartament situat in mun. Slatina, ., ., ..
Insa, in raport de solutia pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, in speta sentinta nr. 6098/03.09.2015, definitiva prin respingerea apelului, instanta a constatat ca cererea dedusa judecatii nu mai poate fi primita pentru considerentele care se vor expuse in cele ce urmeaza.
Astfel, prin hotararea judecatoreasca amintita anterior, s-a dispus admiterea în parte a cererii având ca obiect ordin de protecție, formulată de reclamanta I. C., în contradictoriu cu pârâtul I. M. A., a fost emis ordinul de protecție împotriva pârâtului I. M. A. pentru o perioadă de 2 luni de la data emiterii, dispunându-se evacuarea paratului din locuința situată în Slatina, ., ., jud. O. si obligarea paratului I. M. A. la păstrarea unei distante minime determinate de 15 metri față de reclamantă, fiind respinsa cererea privind interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta, ca neîntemeiată. Aceasta solutie este executorie de la data pronuntarii, 03.09.2015, ramanand definitiva in urma pronuntarii Deciziei nr. 652/23.09.2015 de Tribunalul O..
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta in cauza a mentionat ca, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 in sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, violenta putând fi verbala, psihologica, fizica, sexuala, economica, sociala, spirituala, conform art. 21 din același act normativ.
Potrivit art. 26 alin. 1 din actul normativ mai sus mentionat ,,persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora’’.
Sub acest aspect, instanta a constatat ca Legea nr. 217/2003 instituie o procedura speciala privind protectia victimelor violentei în familie. În cazurile anume prevazute de lege si urmând procedura instituita de acest act normativ victima violentei putând sa obtina, conform art. 23 lit. a) un ordin de protectie prin care agresorul sa fie evacuat pe o perioada determinata din locuinta chiar daca este proprietarul acesteia. Fiind vorba de o norma prin care se restrânge drepturile persoanei aceasta este de stricta interpretare si aplicare conform art. 10 C.civ. neputând fi aplicata prin analogie.
Prin urmare, s-a apreciat că evacuarea coproprietarului din locuinta sa poate fi dispusa strict numai în cadrul procedurii de emitere a ordinului de restrictie si ca urmare a emiterii unui astfel de ordin, în conditiile Legii nr. 217/2003 si nu pe calea ordonantei presedintiale, avand in vedere ca aceasta norma legala este una speciala fata de cea a ordonantei presedintiale reglementate de art. 996 si urm. NC.pr.civ. cu trimitere la art. 919 din acelasi cod, sens in care, conform principiului norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant, acesta fiind un principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială. Deoarece norma generală reprezintă situația de drept comun, iar norma specială constituie excepția, trebuie respectate două reguli:
•norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant,
•norma generală nu derogă de la norma specială - generalia specialibus non derogant.
Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală.
Ordinul de protecție se materializează într-o hotărâre judecătorească dată în regim de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părților, prin care persoanele care sunt victime ale violenței în familie pot beneficia de protecție în scopul garantării integrității și libertății personale, atât fizice cât și psihice, față de agresor. În acest caz, cercul în care victima și agresorul se încadrează este unul prestabilit, calificat de legiuitor sub noțiunea de „membru de familie”, fără însă a stabili limitativ aplicabilitatea ordinului de protecție la cadrul familial așa cum a fost stabilit de legea civilă în genere, ci la un cadru extins ce are în vedere persoane care conviețuiesc. Procedura este una specială, de urgență.
În temeiul dispozițiilor capitolului IV din Legea nr. 217 din 22 mai 2003, astfel cum aceasta a fost modificată și completată recent prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012 poate fi solicitat ordinul de protecție, acesta reprezentând o măsură aflată la dispoziția victimei violenței în familie. Odată cu . legii de modificare, adică începând cu data de 12 mai 2012, persoanele care sunt victime ale violenței în familie pot uza de această măsură juridică în scopul protejării integrității lor fizice sau psihice ori a libertății personale față de agresor.
Ordinul de protecție se materializează într-o hotărâre judecătorească emisă în regim de urgență prin care sunt luate măsuri imediate și necesare în scopul de a proteja integritatea fizică și psihică a victimei unui act de violență în familie.
Prin caracterele care le putem cu ușurință extrage din definiția conferită de textul de lege, dar în special prin prisma condițiile de admisibilitate și a întregii proceduri ce trebuie îndeplinită pentru a putea fi emis, ordinul de protecție se configurează ca o varietate a procedurii speciale a ordonanței de urgență.
In speta, s-a arătat că reclamanta a obtinut pe calea speciala a ordinului de protectie evacuarea paratului din imobilul bun comun, sens in care utilizarea paralela a unui alt remediu juridic pentru obtinerea in acelasi timp a aceluiasi efect judecatoresc ar constitui o dubla impunere cu acelasi efect impotriva paratului, de neadmis . drept, in conditiile in care legiuitorul a impus existenta paralela a 2 remedii juridice pentru aceeasi chestiune de fapt (ordonanta presedintiala de drept comun – art. 996 NC.pr.civ., cu specia sa masurile provizorii reglementate de art. 919 din acelasi cod in materia divortului, precum si ordinul de protectie impus de Legea nr. 217/2003).
Astfel, conform unui alt principiu de drept, Electa una via non datur recursus ad alteram, dupa ce o cale a fost aleasa, nu este admis sa se recurga la alta. Expresia este o locutiune latina folosita pentru a enunta principiul potrivit caruia, in cazurile prevazute de lege, unei persoane i se recunoaste posibilitatea de a opta pentru sesizarea uneia dintre cele doua instante doepotriva competente sa rezolve cererea, nu si dreptul de a se adresa amandurora. Ratiunea acestui principiu consta, pe de o parte, in evitarea aglomerarii inutile a instantelor, iar, pe de alta parte, in preintampinarea pronuntarii unor hotarari contradictorii.
De asemenea, in cazul in care legea prevede doua cai procedurale diferite, cu aceeasi finalitate, optiunea partilor implicate in proces pentru prima posibilitate impiedica accesul la cea de-a doua cale procedurala, caracterul exclusiv al optiunii pentru una din cele doua căi fiind determinat de impiedicarea pronuntarii unor solutii contradictorii in una si aceeasi problema.
In speta de fata instanta a retinut ca reclamanta a obtinut o solutie in privinta indepartarii paratului din locuinta bun comun pe o perioada de 2 luni, iar in aceasta procedura solicita evacuarea aceleiasi parti pana la solutionarea definitiva a procesului de divort si partaj al bunurilor comune, singura diferenta fiind data de perioada efectiva in care aceasta masura urmeaza a-si produce efectele.
Conform celor de mai sus, instanta de fata a constatat ca reclamanta a ales o cale procedurala speciala de evacuare a sotului sau, sens in care acelasi efect produs . specifica ar fi o dubla impunere impotriva paratului, fara resort legal in optica instantei de fata.
Cum ratiunea pentru care este prevazut caracterul exclusiv al optiunii pentru una dintre cele doua cai procedurale este tocmai impiedicarea pronuntarii unor solutii contradictorii in una si aceeasi problema sesizata instantei, a admis exceptia inadmisibilitatii, recalificata de instanta la acel termen, in raport de exceptia lipsei de interes / ramanerii fara obiect a cererii, invocata de parat prin intampinare si a respinge, ca inadmisibila, cererea de chemare in judecata formulata pe calea ordonantei presedintiale, in raport de solutia pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._, fara sa aiba relevanta imprejurarea emiterii ordinului de protectie doar pentru o perioada de 2 luni din care jumatate s-a scurs deja in acest moment al pronuntarii solutiei in dosarul de fata.
Avand in vedere cele ce preced, a respins, ca neintemeiata, cererea reclamantei privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, apreciindu-se ca nu se identifica culpa procesuala in dreptul paratului in raport de solutia data cererii de chemare in judecata, in conditiile in care art. 453 alin. 1 NC.pr.civ. impune o solutie favorabila pentru reclamanta, iar aceasta nu a obtinut de la organul judiciar aceasta solutie.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel apelanta reclamantă I. C. arătând că cererea de chemare in judecata formulata inițial pentru evacuarea intimatului parat din domiciliul conjugal, proprietate . pe dispozițiile art. 996 din NCPC iar prin precizarea din 19.08.2015 reclamanta apelanta a arătat ca intelege sa-si întemeieze cererea de evacuare pe procedura ordonanței presedintiale, cu trimitere la art. 919 din Codul de procedura civila (in ceea ce privește procedura divorțului) care reglementează posibilitatea acordata instanței de a lua pe tot timpul procesului de divorț masuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii si la folosirea locuintei familiei.
A precizat de asemenea, ca cererea de evacuare se circumscrie acțiunilor pentru folosinta locuinței familiei, aceasta din urma cu regimul juridic reglementat de art 321 -324 Noul Cod Civil.
Instanța de fond a recalificat excepția lipsei de interes a rămânerii fara obiect a cereri invocate prin întâmpinare si a admis ca inadmisibila cererea de chemare in judecata pe considerentele ca s-a pronunțat o soluție anterioara in temeiul legii 217/2003 respectiv, paratul intimat a fost evacuat pe o perioada determinate de 2 luni din locuința .>
S-a apreciat de către instanța de fond ca atâta vreme cat apelanta reclamanta a obținut o soluție in privința indepartarii din locuința bun comun pe o perioada de 2 luni, este imposibila evacuarea aceleiași parti printr-o alta procedura pana la soluționarea definitiva a procesului de divorț si partaj bunuri comune.
Apreciază că h otărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica pentru următoarele
considerente:
1.Prin recalificarea celor doua excepții invocate de intimatul parat prin întampinare, instanța de fond a incalcalt principiul reglementat de art. 9 NCP civ facand o interpretare greșita a dispozițiilor art. 22 (4) CPcvi. Potrivit art. 22 (4) CPciv”"judecătorul da sau restabilește calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca părțile le-au dat o alta denumire " — este evident ca suntem . decât aceea a recalificării unor excepții invocate de parti, aspect care este inadmisibil deoarece potrivit teiului de lege invocat de magistratul fondului acesta avea posibilitatea sa restabilească calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecații si nu a excepțiilor care sunt deja apărări si aspecte tehnice procedural.
Ca urmare, consideră că judecătorul nu avea posibilitatea legala recalificării a celor doua excepții invocate de parat ., aceea a inadmisibilității.
2.în situația in care instanța nu ar fi făcut aceasta recalificare nelegala, trebuia să puna in discuție excepția lipsei de interes si a lipsei de obiect care nu puteau fi retinute, pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește excepția lipsei de obiect, solicită instanței de judecata sa constate ca asa cum a fost precizata acțiunea este de vorba folosinței locuinței familiei pâna la soluționarea cauzei de divorț si partaj si chiar daca se suprapune pentru o perioada de timp prin legea speciala, nu înseamnă ca cererea sa nu ar mai fi avut obiect;
In același context, instanța urmează sa soluționeze si interesul in soluționarea cererii asa cum a fost precizata, pentru ca atâta vreme cat interesul inseamana scopul promovarii cererii de chemare in judecata, este evident ca interesul exista pentru ca este vorba de atribuirea folosinței locuinței familiei pana la soluționarea cauzei de partaj, tocmai pentru ca legea in art. 919 NCP civ permite luarea unor asemenea masuri pe calea ordonanței presedintiale. Cauza cererii întemeiata pe legea 217/2003 a fost data pe atitudinea paratului si reclamanta apelanta a beneficiat de procedura speciala ivind protecția victimelor violentei in familie, in timp ce prezenta cerere are cu totul ALTA CAUZA JURIDICA care se menține chiar daca s-a pronunțat o evacuare pentru o perioada determinate pe calea unei legi special.
3. Instanța de fond a făcut o greșita aplicare a principiului de drept "electa una via non datur recursus ad alteram"" considerând ca a opta pentru o posibilitate procedurala conduce la împiedicarea accesului la cea de-a doua cale procedurala. Este o aplicare greșita a acestui principiu si o interpretare greșita a lui pentru ca, conduce la încălcarea dreptului la acces la justiție, evident știrbit in aceasta cauza.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a considerat ca singura diferența intre cele doua cereri este data de " perioada efectiva in care aceasta măsura urmează sa-si producă efectele", deoarece începând cu cauza juridica, temeiul de drept si scopul promovării prezentei cereri este cu totul altul.
Solicită admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 6941/28.09.2015 si judecând cauza pe fond, sa se admită acțiunea așa cum a fost precizata la data de 19.08.2015, administrând probatoriul solicitat in fond.
În drept invocă dispozițiile art. 466 si urm Cod procedura civila.
Prin serviciul registratură, la data de 06.11.2015, intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței apelate.
În motivare, arată că în primul rând, cu rea credință .apelanta a precizat ca domiciliu al subsemnatului, . .. A . când, în realitate intimatul nu mai locuiește la acea adresă, în domiciliul conjugal, încă din data de 3-09-2015 când, a plecat singur în urma hotărârii privind ordinul de protecție solicitat de reclamantă împotriva mea Astfel că, actele de procedură din prezentul dosar, respectiv apelul, a fost comunicat apelantei și îmi permit să cred că, intenționat s-a procedat în acest fel, pentru a nu cunoaște despre promovarea acestui apel și a nu răspunde motivelor inclusiv de a nu avea cunoștință de judecarea apelului.
2.La instanța de fond subsemnatul a invocat două excepții: respingerea cererii ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că intimatul a plecat din domiciliu din care se solicită evacuarea încă din data de 3 septembrie 2015, respectând sentința civilă nr. 6098 din 3-09-2015, pronunțată de Judecătoria Slatina jud O. sau, respingerea cererii ca lipsită de interes având în vedere aceeași motivare de mai sus, reclamanta nemaiavănd interes în sens juridic de a solicita evacuarea subsemnatului, insă pronunțând o hotărâre legală și temeinică pe excepția inadmisibilității cererii având în vedere faptul că a plecat deja din domiciliu.
Consideră că apărarea invocată de apelantă privind încălcarea dreptului la justiție este neîntemeiată, având în vedere principiul invocat de instanță, privind alegerea unei acțiuni în justiție, nu permite invocarea prin alte proceduri judiciare la obținerea aceluiași scop, respectiv evacuarea subsemnatului.
In motivarea cererii de evacuare a invocat aceleași motive ca și în cererea de ordin de protecție s-a folosit de aceleași probe administrate în acel dosar, astfel că instanța corect a apreciat că inadmisibilă o nouă cerere cu același obiect sub alt temei de drept. Apreciază că, întreaga acțiune formulată de către reclamantă este total neîntemeiată, este versiunea unei mame care nu își iubește copilul pentru că nu vrea să îl vadă crescând într-o atmosferă caldă si echilibrată de familie, alături de ambii părinți, care nu vrea să-i asigure climatul de stabilitate și afecțiune dezvoltării normale, care își exercită profesia de avocat pentru propria familie în cel mai negativ mod, neurmărind interesul superior al minorului în sensul de a fi implicați în permanență în viața lui ambii părinți.
De altfel, întreaga activitate a apelantei de aproape un an încoace, a fost de așa natură încât să-și pregătească divorțul de subsemnatul, din motive numai de aceasta cunoscute, împreună cu părinții ei și mai ales să mă despartă de copilul pe care îl iubesc foarte mult și cunoaște că despărțirea de acesta este cel mai mare rău cu care mă poate atinge .
Cum a menționat mai sus toată descrierea faptelor presupuse a se fi întâmplat, este total neadevărată, afirmațiile și întâmplările sunt pregătite a fi descrise astfel încât să dea aparența de victimă și include în aceasta și un copil nevinovat care, poate va fi stresat și bulversat din cauza atitudinii ei dar, în niciun caz din cauza intimatului sau în prezența sa.
Mai arată că reclamanta solicită evacuarea intimatului pentru a-l îndepărta de copil și există și interesul material asupra apartamentului bun comun.
Precizează că, apelanta a solicitat evacuarea sa prin executare silită dar, normele de executare au fost anulate prin admiterea contestației la executare, conform înscrisurilor anexate.
Solicită respingerea apelului ca nefondat cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința apelată prim prisma motivelor de apel invocate, raportat la dispozițiile art. 476 și urm. cod pr. civilă, tribunalul constată și reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6141din 28.09.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată având ca obiect evacuarea pârâtului din imobilul situat în Slatina, . ..A, ., pe calea ordonanței președințiale, formulată de reclamanta I. C. în contradictoriu cu pârâtul I. M. A. și s-a respins cererea ca fiind inadmisibilă.
Deși pârâtul a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii și excepției lipsei de interes, raportat la împrejurarea că acesta a părăsit domiciliul comun în urma pronunțării sentinței nr.6098/03.09.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, instanța a recalificat excepția inadmisibilității la data pronunțării sentinței apelate și analizând cele două excepții prin prisma principiului latin Electa una via non datur recursus ad alteram a apreciat că odată ce reclamanta a ales să se adreseze instanței pentru emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 217/2013 nu mai poate să se adreseze instanței cu o cerere de evacuare întemeiată pe dispozițiile art. 919 din codul de procedură civilă.
Într-adevăr, așa cum susține apelanta reclamantă în primul motiv de apel instanța de fond a soluționat greșit cauza prin excepțiile invocate ,recalificându-le în excepția inadmisibilității cererii având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.
Astfel, se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 17.08.2015, apelanta reclamantă a solicitat obligarea pârâtului de a părăsi domiciliul apartament bun comun situat în Slatina, . ., ., de urgență și obligarea acestuia la cheltuieli de judecată pe calea procedurii speciale prevăzută de art. 996 din codul de procedură civilă și Legea nr. 217/2003.
Ulterior, la data de 19.08.2015, reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii de chemare în judecată subliniind faptul că obiectul cauzei îl reprezintă procedura ordonanței președințiale prevăzută de art.996 și urm. cod pr civilă cu trimitere la art. 919 din codul de procedură civilă, în ceea ce privește posibilitatea recunoscută instanței care „poate lua pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea reședinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei”.
În continuare aceasta a reluat motivarea din cererea introductivă de instanță, insistând asupra faptului că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea cererii formulată, respectiv urgența, caracterul vremelnic al măsurii, cu privire la care a precizat că solicită evacuarea pârâtului până la soluționarea litigiului asupra fondului, mai exact până la soluționarea acțiunii de divorț care are un capăt accesoriu referitor la partajul bunurilor comune și neprejudecarea fondului.
În timpul soluționării cererii la dosar s-a depus sentința nr. 6098/03.09.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina prin care a fost admisă în parte cererea având ca obiect ordin de protecție formulată de aceeași reclamantă împotriva aceluiași pârât fiind emis ordinul de protecție împotriva pârâtului, respectiv evacuarea acestuia din locuința situată în Slatina, B –dul A.I.C. .,. pentru o perioadă de două luni de la data emiterii.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prevede următoarele: „… violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”, iar art. 6 din același act normativ prevede că „ Victima violenței în familie are dreptul: a) la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private; b) la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale; c) la protecție specială, adecvată situației și nevoilor sale; d) la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum și la asistență medicală gratuită, în condițiile prezentei legi; e) la consiliere și asistență juridică gratuită, în condițiile legii”.
În continuare actul normativ prevede că persoana victimă a violenței în familie a cărei viață, integritate fizică sau psihică sau libertate este pusă în pericol poate solicita in stanței ca în scopul înlăturării stării de pericol să emită un ordin de protecție prin care să se dispună cu caracter temporar una sau mai multe măsuri cum sunt: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, reintegrarea victimei și a copiilor în locuință, limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți sau locuinței atunci când acest lucru este posibil, etc.
În cauza de față uzând de prevederile legale arătate anterior, reclamanta a solicitat luarea unei măsuri de protecție împotriva pârâtului lucru care s-a și întâmplat prin sentința civilă nr. 6098 din 03.09.2015 care a rămas definitivă prin respingerea apelului de instanța de control judiciar.
În această situație, într-adevăr, la data pronunțării sentinței civile apelate, cererea apelantei reclamante a rămas fără obiect, deoarece s-a dispus evacuarea pârâtului din apartament la data de 3 septembrie 2015, iar pronunțarea sentinței apelate a avut loc la data de 28.09.2015.
Nu poate fi reținută concluzia instanței de fond cum că dacă reclamanta a formulat în același timp o cerere de evacuare pe calea ordonanței președințiale dar și o cerere privind emiterea ordinului de protecție în temeiul legii nr. 217/2003, aceasta nu ar mai fi avut dreptul să formuleze cererea de ordonanță președințială cu același obiec, respectiv evacuarea soțului din apartamentul domiciliu comun, deoarece cele două proceduri sunt independente și vizează aspecte diferite .
Astfel, prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, măsura este luată în scopul înlăturării stărilor de violență exercitată de un membru al familiei împotriva celorlalți, iar pe calea ordonanței președințiale, instanța poate lua măsuri vremelnice în cazul în care s-a pornit acțiunea de divorț prin care s-a cerut și partajarea bunurilor comune cu privire folosința locuinței familiei așa cum prevede art. 919 din cod procedură civilă.
În cauza de față, cum, la data pronunțării sentinței civile apelate se dispusese evacuarea pârâtului din locuința familiei ca urmare a punerii în aplicare a sentinței prin care s-a admis ordinul de protecție, cererea de ordonanță președințială având același obiect evacuare din domiciliul comun, a rămas fără obiect.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța în temeiul dispoz.art. 480 alin . 2 cod pr civilă, va admite apelul și va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că va respinge cererea având ca obiect evacuare a pârâtului din domiciliul comun pe cale de ordonanță președințială ca fiind rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel, față de soluția pronunțată instanța va compensa în parte cheltuielile efectuate de aceștia, respectiv cele privind onorariile de avocați achitate de fiecare și îl va mai obliga pe intimat la plata sumei de 50 de lei către apelantă cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciar de timbru pentru exercitarea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil declarat de apelanta reclamantă I. C. cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat N. P., Slatina, .. 38, jud. O. împotriva sentinței civile nr. 6941/28.09.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât I. M. A., domiciliat în Slatina, .. 12, .. B, ., având ca obiect ordonanță președințială.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge cererea ca fiind rămasă fără obiect.
Compensează în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și mai obligă intimatul la plata sumei de 50 lei către apelantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015.
Președinte, D. S. | Judecător, O. M. P. | |
Grefier, R. I. T. |
Red. Jud. D.S.
Tehnored. R.T.
4 ex./17.12.2015
Jud. fond.L.C. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 700/2015. Tribunalul OLT | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1022/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
