Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 537/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 537/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 537/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT ÎN MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 537/2015
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător S. O.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelanta pârâtă V. Z., domiciliată în Caracal, ., .,. împotriva sentinței civile nr. 50 din 12.01.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât V. S. domiciliat în Caracal, ., .,., cu intimați reclamanții G. G. H., G. FLORENȚA, G. M. F., domiciliați în Caracal, .. 5, Județul O., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: avocat S. C. pentru intimați reclamanții G. G. H., G. Florența, G. M. F., lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța în conformitate cu prevederile 131 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 95 alin. 2 privitoare la competența Tribunalului și art. 466 alin. 1 Cod proc. Civ. privitoare la calea de atac a apelului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Avocat S. C. pentru intimați reclamanții G. G. H., G. Florența, G. M. F., având cuvântul învederează instanței că nu mai au alte acte de depus la dosar sau probe de solicitat.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Avocat S. C. pentru intimați reclamanții G. G. H., G. Florența, G. M. F., având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, motivat de faptul că dispozițiile art.826 și 854 alin. 1 NCPC nu sunt aplicabile în cazul de față de care P. de pe lângă Judecătoria Caracal nu a început executarea silită fiind instituit doar un sechestru asigurator, neexistând practic până la acest moment un act de executare silită, iar pe acel de consecință nici act de adjudecare. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
După închiderea dezbaterilor s-a prezentat avocat Fuchs Iudith, pentru apelantă, căreia i s-au adus la cunoștință măsurile dispuse de instanță.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.01.2014 pe rolul instanței sub nr._, reclamanții G. G. H. și G. Florența au chemat în judecată pe pârâții V. Z. și V. S., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune.
În motivarea cererii au arătat că solicită partajarea bunurilor comune reprezentate de apartamentul compus din 3 camere, situat în Caracal, ., ., ., bun ce aparține pârâților, urmând ca instanța să dispună atribuirea întregii mase partajabile în lotul pârâtului V. S., cu cheltuieli de judecată.
Conform sentinței penale nr.128 pronunțată de Judecătoria Târgu S. la data de 31.05.2012, au menționat că pârâtul V. S. trebuia să le achite suma de 208.380 lei, reprezentând daune morale și materiale, și datorită faptului că această obligație nu s-a respectat benevol, au inițiat prin B. N. I., dosarul de executare silită nr.124/2013, iar în urma demersurilor realizate de acesta, au constatat că debitorul lor nu figurează cu venituri sau bunuri proprii pe raza mun. Caracal.
Au mai arătat reclamanții că, ulterior, au constatat că debitorul lor deține în coproprietate cu soția sa, un apartament situat în Caracal, . ., conform actului de proprietate nr. 948/1992 și întrucât cota ce le revine din acest imobil reprezintă singurul bun urmăribil al debitorului, solicită să se dispună partajarea forțată, astfel încât să permită executarea silită pentru recuperarea sumei de_ lei, daune morale și materiale și 9271 lei cheltuieli de executare, precum și cheltuieli de judecată.
În drept, au apreciat reclamanții că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale acțiunii prev. de art. 353 c.civ, motiv pentru care solicită să fie partajat unicul bun comun al soților prin atribuirea acestuia în natură în lotul pârâtului debitor, pentru a permite recuperarea debitelor menționate.
Reclamanții au estimat valoarea bunului imobil a cărui partajare o solicită, la suma de 30.000 lei.
În dovedire, au solicitat proba cu interogatoriu, proba cu acte, martori și expertiză.
În drept, au fost invocate disp. art. 353 Cc și art. 979 și urm. cpc.
Au fost anexate următoarele acte: sentința penală nr.128 din 31.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tîrgu S. în dosarul nr._, extras de pe minuta decizia penală nr.152/R din 20.02.2013 dată de Curtea de Apel B. în dosarul penal nr._, contract de vânzare-cumpărare nr. 948/12.12.1992, taxă timbru în valoare de 1344 lei, adresa cu nr._/4.07.2013 emisă de Primăria mun. Caracal, adresa nr. 2407/4.09.2013 emisă de Primăria ..
La data de 14.03.2014, pârâta V. Z. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamanți, întrucât imobilul proprietatea sa comună cu pârâtul V. S., este indisponibilizat, ca urmare a sechestrului asigurator instituit de către ANAF – AFP CARACAL și P. de pe lângă Judecătoria Caracal.
A solicitat pârâta ca reclamanților să li se pună în vedere să timbreze corespunzător cererea de chemare în judecată raportat la valoarea impozabilă a imobilului în sumă de 149.339,32 lei, așa cum rezultă din adresa nr._/4.07.2013 emisă de Primăria mun. Caracal.
A mai arătat pârâta că imobilul apartament a fost sechestrat în cadrul dosarului nr. 2229/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, conform pr. verbal din data de 21.08.2013, instituindu-se inscripția în Registrul de Inscripțiuni și Transcripțiuni, întrucât acesta nu are carte funciară (încheierea OCPI O. nr._/27.08.2013).
Pârâta V. Z. a menționat faptul că imobilul proprietatea sa comună cu a pârâtului V. S., face obiectul și a unui alt sechestru asigurator instituit de către ANAF – AFP CARACAL, iar în prezent este începută și executarea silită de către organele de executare fiscale, astfel că acest imobil este indisponibilizat și nu poate face obiectul partajului și a ieșirii din indiviziune.
A mai solicitat pârâta ca în cazul în care nu se va avea în vedere opinia sa, pe cale reconvențională, să se dispună partajarea bunului comun apartament situat în Caracal, . ., în cote de 75% pentru ea și 25% pentru pârâtul V. S., având în vedere că apartamentul situat în Caracal, ., ., a fost achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 948/12.12.1992, la prețul de 155.706 lei și pentru plata prețului, a contractat un împrumut în sumă de 140.136 lei conform contractului de împrumut nr.135/12.12.1990, fiind astfel singura titulară a contractului.
La data de 14.09.1995, a achitat singură împrumutul în sumă de 99.626 lei, întrucât familia sa (mama) a înțeles să o gratifice cu această sumă și în consecință a avut o contribuție majorată la dobândirea apartamentului pe care o cuantifică la 75% din masa bunurilor de împărțit, fapt pentru care solicită ca ieșirea din indiviziune să se realizeze în acest sens.
În dovedirea cererii reconvenționale pârâta V. Z. a solicitat proba cu înscrisuri: respectiv, contractul de vânzare cumpărare nr. 948/12._, contract de împrumut nr. 135/12.12.1990 și chitanța seria_/14.09.1995.
Totodată, pârâta a mai solicitat acordarea ajutorului public în vederea achitării taxei de timbru pe care o v-a stabili instanța, întrucât suferă de un handicap grav de gradul I, iar singurul venit pe care-l are este pensia de invaliditate.
Au fost anexate următoarele înscrisuri: chitanța privind achitarea sumei de 99.626 lei, contractul de împrumut nr.135/12.12.1990, contractul de vânzare-cumpărare nr. 948/12.12.1992, copie CI, cupoane pensie, certificat de încadrare în grad de handicap, decizia medicală asupra capacității de muncă, adeverință de venit pe anul 2014 emisă de AFP Caracal, certificat fiscal, facturi fiscale, proces verbal de aplicare a sechestrului.
Pârâtul V. S. nu a înțeles să facă apărări în cauză, nedepunând potrivit art. 201 al. 1 din C.p.civ. întâmpinare în acest sens.
La primul termen de judecată, pârâta a depus formularul prin care a solicitat acordarea de ajutor public sub forma scutirii, reducerii, eșalonării sau amânării la plata taxelor judiciare, la care s-au atașat acte în dovedire, respectiv: copia cărții de identitate a pârâtei, două cupoane de pensie în original, un cupon de pensie în copie, act medical de încadrare în grad de handicap, decizie medicală, adeverință de venit pe anul 2014, certificat fiscal, trei facturi utilități ( f.48-61 dosar).
În vederea soluționării cererii de acordarea ajutorului public judiciar, instanța a de fond pus în vedere pârâtei prin încheierea de ședință din data de 08.04.2014 să depună dovezi cu privire la componența familiei, la veniturile realizate de ceilalți membri ai familiei, declarație pe proprie răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar și, dacă a mai beneficiat, să indice despre ce sumă este vorba, în ce cauză, sub ce formă, fixând teren de soluționare în Camera de Consiliu la 15.04.2014. De asemenea, a pus în vedere reclamanților să depună la dosar diferența de taxă de timbru în cuantum de 3136 lei.
În acest sens, petenta-pârâtă V. Z. a depus la dosar la data de 14.04.2014, declarație notarială pe proprie răspundere din care rezultă faptul că nu a beneficiat de ajutor public judiciar autentificată sub nr. 757/14.04.2014 de BNP P. C. & R. M. & C.S. C. – Caracal, adeverință nr. 52/10.04.2014 emisa de Asociația de proprietari nr. 3, . care rezultă faptul că petenta locuiește singură, facturi gaze și o . acte medicale.
Prin încheierea din data de 15.04.2014, instanța de fond a admis în parte cererea petentei, astfel că a redus cuantumul taxei de timbru de la 4480,17 lei, la 2240,85 lei (diferența de 2240,85 lei urmând a fi avansată de către stat) și a eșalonat plata taxei de timbru, în cuantum de 2240,85 lei, în 24 rate lunare a câte 93,37 lei fiecare, rate care vor fi plătită de petentă astfel: câte 93,37 lei în data de 27 a fiecărei luni calendaristice și a respins capătul de cerere privind scutirea de la plata taxei de timbru, ca nefondat.
data de 29.04.2014, reclamanții G. G. H., G. Florența și G. M. F. au depus la dosar cerere prin care au solicitat scutirea de la plata diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 3136 lei, menționând că în ultimele luni nu au mai beneficiat de ajutor public judiciar, iar singura care realizează venituri, este G. Florența, venit care se ridică la suma de 330 lei/lună.
În drept, au invocat disp. OG 51/2008 modificată.
Au fost anexate la cerere anchetă socială, declarație pe proprie răspundere autentificată sub nr.1319/28.04.2014, adeverințe de venit pe anul 2014 eliberate de AFP Caracal și adeverință de venit pe anul 2013 din care rezultă că reclamanta G. Florența figurează în evidențele fiscale cu un venit impozabil în cuantum de 1512 lei anul.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 20.05.2014, instanța de fond a admis cererea formulată de petenta G. Florența, privind cererea de ajutor public judiciar în materie civilă, de scutire de la plat diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 3136 lei, stabilită de instanță prin încheierea din data de 8.04.2014.
La termenul din data de 20.05.2014, reclamanții au renunțat la proba cu martori, instanța de fond încuviințând reclamanților și pârâtei V. Z. proba cu înscrisuri și interogatorii, prorogând pronunțarea cu privire la proba testimonială solicitată de pârâta V. Z. la acest termen după administrarea probei cu interogatorii.
În ședința publică din 3.06.2014, instanța de fond a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului V. S. ( fila 143).
La termenul din data de 17.06.2014, reclamanții au renunțat la proba cu interogatoriu solicitat a fi lut pârâtei V. Z., învederând instanței faptul că dovada cererii de chemare în judecată înțelege să o facă cu actele depuse la dosar.
Tot la același termen instanța de fond a respins cererea pârâtei V. Z. de completare a probatoriului cu proba testimonială, motivat de faptul că această probă trebuia solicitată de aceasta prin cererea reconvențională în care a solicitat ca probă numai proba cu înscrisuri și având în vedere faptul că la acea dată avea cunoștință că nu deține acte în sensul dovedirii cotei sale majoritate, putea solicita proba testimonială. Astfel că, probele ce nu au fost cerute conf. art. 254 al. 1 nu mai pot fi solicitate dacă nu au rezultat din dezbateri și nu se poate reține ca motiv prev. de art. 254 al. 2 C.p.civ. faptul că pârâta nu cunoștea legea în momentul în care a formulat cererea reconvențională, deoarece în noul cod nu se mai reține o astfel de situație pentru completarea probatoriului cum se reținea în art.138 alin.1 pct. 4 din vechiul Cod de procedură civilă. Susținerea apărătorului pârâtei V. Z., în sensul că instanța trebuie să încuviințeze acestei pârâte proba testimonială deoarece trebuie să stabilească în cadrul partajului o singură cotă pentru toate bunurile comune ale soților și nu cote diferite cum s-ar întâmpla în cazul în care ar fi partajat numai apartamentul, nu poate fi reținută de către instanță, deoarece în cererea reconvențională această pârâtă nu face vorbire de partajarea altor bunuri comune, ci doar de partajarea apartamentului menționat de reclamanți în cererea de chemare în judecată, această apărare fiind făcută doar în scopul de a convinge instanța să încuviințeze o probă pe care nu a cerut-o prin cererea de chemare în judecată și pe care ulterior nu o mai poate solicita decât în condiții excepționale, condiții care nu se regăsesc în cazul de față.
Prin sentința civilă nr. 50/12.01.2015 Judecătoria Caracal a admis cererea formulată de reclamanții G. G. H., G. Florența și G. M. F., în contradictoriu cu pârâții V. S. și V. Z., și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională V. Z., în contradictoriu cu reclamanții G. G. H., G. Florența și G. M. F. și cu pârâtul V. S..
S-a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză în varianta I și s-a dispus ieșirea din indiviziune a pârâților prin formarea de loturi și atribuirea de bunuri în natură astfel:
Lotul nr. 1 s-a atribuit pârâtului V. S., care a primit în natură apartamentul cu 3 camere (sufragerie, două dormitoare, bucătărie, baie și balcon) situat în Caracal, ., ., jud. O., în valoare de 135.316 lei.
Are drept valoric – 67.658 lei.
Plătește sultă lotului nr. 2 în valoare de 67.658 lei.
Lotul nr. 2 s-a atribuit pârâtei reclamante reconvenționale V. Z., care a primit sultă în cuantum de 67.658 lei.
Are drept valoric – 67.658 lei.
Primește sultă de la lotul nr. 1 în cuantum de 67.658 lei.
A fost obligați în solidar pârâții V. S. și V. Z. la plata către reclamanți a sumei de 4.144 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care 1344 lei reprezintă taxă de timbru, 800 lei reprezintă onorariu expert și 2000 lei reprezintă onorariu avocat.
A fost obligați în solidar pârâții V. S. și V. Z. la plata către stat (S. Fiscal al mun. Caracal) a sumei de 3136 lei, reprezentând diferență taxă de timbru de la plata căreia reclamanții au fost scutiți de către instanță.
A fost obligată pârâta reclamantă reconvențională V. Z. la plata către stat (S. Fiscal al mun. Caracal) a sumei de 1488,85 lei reprezentând eșalonare diferență taxă de timbru încuviințată de instanță și neachitată de aceasta până la terminarea procesului.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, în cuantum de 2240,85 lei, acordate sub forma reducerii taxei de timbru pentru pârâta reclamantă reconvențională V. Z., rămân în sarcina statului.
Hotărârea constituie titlu executoriu împotriva pârâtului V. S. și împotriva pârâtei reclamante reconvenționale V. Z. pentru plata diferenței taxei de timbru în cuantum de 3136 lei și se va comunica de îndată statului, respectiv Serviciului Fiscal al mun. Caracal.
Hotărârea constituie titlu executoriu împotriva pârâtei reclamante reconvenționale V. Z. pentru plata diferenței taxei de timbru în cuantum de 1488,85 lei și se va comunica de îndată statului, respectiv Serviciului Fiscal al mun. Caracal.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 128/31.05.2012, pronunțată de Judecătoria Tîrgu S. în ds. nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 152/R a Curții de Apel B. pârâtul V. S. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru ucidere din culpă a victimei G. R. Ș. și obligat în solidar cu inculpata A. M., cu partea responsabilă civilmente ., prin lichidator judiciar ., să plătească părților civile (reclamanților în cauză) suma de 6.000 lei cu titlu de daune materiale, suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 1190 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Deoarece debitorul V. S. nu și-a executat de bunăvoie în totalitate obligația stabilită prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, creditorii reclamanți au trecut la executarea silită a acestuia, executare silită care face obiectul dosarului de executare nr. 124/E/2013.
Din această cauză, executorul a comunicat debitorului somația din data de 5.09.2013, prin care i se punea în vedere faptul că în cazul în care nu se va conforma somației, în sensul de a achita creditorilor suma totală de 190.899 lei, în termen de 15 zile de la primirea sau lăsarea somației la domiciliul lui, se va proceda la urmărire silită a imobilului situat în Caracal, ., ., ..
În cadrul acestui dosar de executare, somația executorului din data de 5.09.2013 a rămas fără răspuns, debitorul neachitând de bunăvoie diferența sumei de bani pe care o datora creditorilor.
Din această cauză reclamanții au solicitat pe calea acțiunii oblice partajarea bunurilor comune aparținând pârâților reprezentate de apartamentul compus din 3 camere, situat în Caracal, ., ., ..
Această acțiune este reglementată de art. 1560 al. 1 din C.civ, potrivit căruia „acțiunea oblică este acea acțiune în justiție pe care creditorul (în cazul nostru reclamanții), o exercită pentru valorificarea unui drept care aparține debitorului său”, în cauză pârâtul V. S..
Pentru a putea intenta acțiunea oblică este necesar îndeplinirea unor condiții cum ar fi: debitorul este inactiv, deoarece nu intentează el însuși acțiunea pe care o poate intenta, creditorul să aibă un interes serios și legitim pentru a intenta acțiunea, iar creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.
Verificând îndeplinirea acestor condiții instanța de fond a reținut că aceste condiții sunt întemeiate, reclamanții creditori având un interes serios și legitim pentru a intenta acțiunea deoarece deținând împotriva debitorului lor o creanța să fie certă, lichidă și exigibilă reprezentată de sentința penală nr. 128/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tîrgu S. în ds. nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 152/R a Curții de Apel B., iar debitorul lor este inactiv pentru că deși nu are bunuri proprii cu care să satisfacă creanța creditorilor nu a introdus de bunăvoie, în acest scop, acțiune pentru partajarea bunurilor comune.
Astfel, instanța de fond în temeiul art. 1560 al. 1 din C.civ., prin încheierea nr. 29/24.06.2014 a admis în principiu cererea reclamanților și în parte și în principiu cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenționlă V. Z., a constatat că pârâții V. S. și V. Z., au dobândit în timpul căsătoriei pe principiul comunității de bunuri și în cote de ½ fiecare un apartament cu 3 camere situat în Caracal, ., ., ..
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere că din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 948/12.12.1990, din conținutul cererii reconvenționale și din răspunsurile date de pârâtul V. S. la interogatoriu rezultă faptul că imobilului situat în Caracal, ., ., este deținut de debitorul pârât în coproprietate cu soția sa, numita V. Z..
Față de aspectul că reclamanții creditori au împotriva pârâtului debitor V. S. titlu executoriu, reprezentat de sentința penală nr. 128/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu S. în ds. nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 152/R a Curții de Apel B., că creanța din aceste titlu este certă, lichidă și exigibilă, că pârâtul debitor nu și-a executat de bună voie în totalitate obligația de restituire a creanței, precum și față de faptul că nu au fost identificate pe parcursul executării silitei bunuri proprii ale soțului debitorului care să acopere creanța creditorului, instanța de fond, în baza disp. art. 353 C.civ. și ale art. 817 al. 1 din C.,a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată.
Astfel, conform art. 353 din C.civ, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, decât după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor. Dar, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale sau în cazul în care debitorul său nu are bunuri proprii. În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin bunuri proprii.
De asemenea, potrivit art. 817 al. 1 din C., creditorii personali ai unui codebitor sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora.
Iar, conform art. 1560 al. 1 din C. civ., „creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudicial creditorului, refuză sau neglijează să le exercite.
În plus, în patrimoniul debitorului reclamantului, se află atât dreptul său asupra cotei pe care acesta o deține, cât și dreptul său de a solicita ieșirea din indiviziune în care se află asupra acestor imobile împreună cu cealaltă pârât, titularul celeilalte cote.
La aprecierea cotelor de ½ pentru fiecare dintre soții - pârâți instanța de fond a avut în vedere răspunsul dat de pârâtul V. S. la interogatoriu, din care rezultă faptul că în perioada cumpărării apartamentului în cauză a realizat venituri fiind încadrat în muncă, dar și prezumția instituită de codul civil, potrivit căreia ambii soți contribuie deopotrivă la dobândirea bunurilor comune, prezumție care operează în lipsa unor probe contrare.
Răspunsul dat de pârâtul V. S. la întrebarea nr. 8 a interogatoriului luat de reclamanți, în sensul că soția sa a avut o contribuție exclusivă la dobândirea apartamentului în cauză nu a fost reținută de instanța de fond, deoarece nu este susținută de alte probe pertinente și concludente care să confirme această stare de fapt (el nedepunând nici întâmpinare prin care să formuleze o minimă apărare), fiind o mărturisire făcută în vederea fraudării creditorilor reclamanți.
De asemenea, nici apărarea pârâtei V. Z., în sensul că a avut o cotă mai mare la dobândirea acestui apartament nu a fost reținută de instanța de fond, deoarece aceasta nu a depus în acest sens acte așa cum menționa în cererea reconvențională, iar alte probe prin cererea reconvențională nu a mai solicitat, proba testimonială fiindu-i respinsă deoarece nu a fost solicitată prin cererea reconvențională, iar condițiile prevăzute de disp. art. 254 al. 2 din C.p.civ. nu au fost îndeplinite în cauză pentru ca instanța să poată dispună completarea probatoriului cu o astfel de probă.
În ceea ce privește susținerea pârâtei V. Z., în sensul că nu se poate efectua partajarea imobilului în cauză deoarece este dispus sechestru asigurător asupra lui, instanța de fond a reținut că într-adevăr un astfel de sechestru s-a dispus asupra apartamentului în cauză doar de către organele de cercetare penală (așa cum rezultă din procesul verbal de aplicare a sechestrului – fila 130), dar un astfel de sechestru nu împiedică pe ceilalți creditori personali ai debitorului să ceară efectuarea partajării acestui apartament, deoarece prin instituirea acestui sechestru nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic în raport cu ceilalți creditori, rațiunea acestui sechestru asigurător fiind aceea de a oferi creditorului care are instituit sechestru asigurător posibilitatea de a urmări bunul respectiv în momentul în care v-a dispune de un titlu executoriu.
n plus, partajarea acestui apartament profită și celorlalți creditori deoarece o astfel de hotărâre profită tuturor creditorilor, fără nicio preferință în favoarea creditorului care a exercitat acțiunea, urmând ca în cadrul executării silite să se facă concursul între creditori.
Pentru sistarea stării de codevălmășie a soților instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea construcții de către expertul M. I., prin care să se identifice, individualizeze și să se stabilească valoarea de circulație a bunului comun supus partajării și care să efectueze și propuneri cu variante de lotizare.
Astfel, prin raportul de expertiză așa cum a fost refăcut în cauză s-a identificat, individualizat și evaluat bunul imobil comun al părților la suma de 135.316 lei, care nu este comod partajabil în natură, raport împotriva căruia părțile prezente au învederat faptul că nu au formulat obiecțiuni.
Este adevărat că acest raport de expertiză a fost efectuat fără ca expertul să fi văzut acest raport deoarece pârâții deși au confirmat primirea recomandatelor și s-a luat de două ori legătura cu pârâtul V. S., nu s-au prezentat la fața locului efectuării expertizei. Motiv pentru care expertul a fost nevoit să culeagă informații de la vecini, asociație și primărie, precum și prin vizitarea unui apartament de pe aceeași coloană din . ca reclamanții să-și poată recupera creanța, instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune a pârâților prin formarea și atribuirea de loturi astfel: lotul nr. 1 s-a atribuit pârâtului V. S., care a primit în natură apartamentul cu 3 camere, în valoare de 135.316 lei, iar lotul nr. 2 s-a atribuit pârâtei reclamante reconvenționale V. Z., care a primit sultă de la lotul nr. I, în cuantum de 67.658 lei.
La atribuirea în natură a apartamentului pârâtului V. S., instanța de fond a avut în vedere faptul că acest pârât este debitor al reclamantei, că nu are bunuri proprii cu care reclamanta să-și satisfacă creanța, că aceasta este singura modalitate în care reclamanții pot recupera creanța pe cate o au împotriva acestui pârât, dar și faptul că acesta nu este comod partajabil în natură.
Susținerea pârâtului V. S., în sensul de a se atribui acest apartament în natură soției sale, nu a putut fi luată în considerare de instanța de fond, deoarece din relatările făcute expertului de către vecini pârâților a reieșit faptul că în acest apartament locuiește doar fiul pârâților, pârâta V. Z. locuind în ..
În plus, ninciunul dintre pârâți nu au făcut dovezi în acest sens, iar pârâtul V. S. de fiecare dată când era contactat de către expert în vederea deplasării la apartamentul în cauză pentru expertizare, de fiecare dată î-i comunica faptul că nu este în localitate, ceea ce a format convingerea instanței de fond că soția acestui pârât nu locuiește în apartamentul respectiv.
Deoarece pârâții au căzut în pretențiile reclamanților, instanța de fond în baza art. 453 al. 1 din C.p.civ., a obligat în solidar pe pârâtul V. S. și pe pârâta reclamantă reconvențională V. Z., la plata către reclamanți a sumei de 4.144 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care 1344 lei reprezintă taxă de timbru, 800 lei reprezintă onorariu expert și 2000 lei reprezintă onorariu avocat.
Potrivit art. 18 din OUG nr. 51/2008 „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”.
În baza acestui articol instanța de fond a obligat în solidar pe pârâtul V. S. și pe pârâta reclamantă reconvențională V. Z., la plata către stat (respectiv către S. Fiscal al mun. Caracal) a sumei de 3136 lei, reprezentând diferență taxă de timbru de la plata căreia reclamanții au fost scutiți de către instanță.
Deoarece prin încheierea din data de 15.04.2014, pârâtei reclamante reconvenționale V. Z., i s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar, respingându-i-se capătul de cerere privind scutirea de la plata taxei de timbru și încuviințându-i-se reducerea cuantumului taxei de timbru de la 4480,17 lei, la 2240,85 lei (diferența de 2240,85 lei urmând a fi avansată de către stat) și eșalonându-i-se plata taxei de timbru în 24 de rate lunare a câte 93,37 lei fiecare, iar aceasta până la terminarea procesului nu a achitat în totalitate taxa afentă cererii reconvenționale, a fost obligată la plata către stat (respectiv către S. Fiscal al mun. Caracal) a sumei de 1488,85 lei reprezentând eșalonare diferență taxă de timbru încuviințată de instanță și neachitată până la terminarea procesului.
În baza art. 19 al. 1 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile judiciare avansate de stat, în cuantum de 2240,85 lei, acordate sub forma reducerii taxei de timbru pentru pârâta reclamantă reconvențională V. Z. rămânând în sarcina statului.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel apelanta pârâtă V. Z., prin care solicită modificarea sentinței apelate cu consecința, într-o prima teza, a respingerii cererii introductiva de instanța, având in vedere indisponibilizarea imobilului conform încheierii de carte funciara, iar ., admiterea in principiu atât a cererii principale, cat si a cererii reconvenționale de partajare a bunului comun -apartament situat in Caracal, .. . in cote de 75% pentru ea si 25% pentru paratul V. S..
În primul motiv, se arată că, în mod eronat a reținut instanța de fond faptul ca sechestrul asigurător instituit de către ANAF-AFP Caracal si P. de pe langa Judecătoria Caracal nu împiedică pe ceilalți creditori personali ai debitorului sa ceara efectuarea partajării apartamentului.
In fapt, imobilul care face obiectul cererii de partaj este indisponibilizat ca
urmare a sechestrului asigurător instituit de către ANAF-AFP Caracal si P. de pe langa Judecătoria Caracal.
A susținut că masurile asigurătorii se iau in cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecata si constau in indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile si imobile, in vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum si pentru garantarea executării pedepsei amenzii (art. 163 din Codul de procedura penala).
Apartamentul a fost sechestrat in cadrul dosarului nr. 2229/P/2013 al Parchetului de pe langa Judecătoria C., conform procesului-verbal din data de 21.08.2013, instituindu-se inscripția in Registrul de Inscriptiuni si Transcriptiuni, întrucat imobilul nu are Carte Funciara (încheierea OCPI O. nr._/27.08.2013).
Precizează că, in prezent, fata de bunul in litigiu este începută si executarea silita de către organele de executare fiscala.
Prin urmare, sentința apelata a fost pronunțata cu încalcarea dispozitiilor imperative ale art. 862 din NCPC potrivit cărora în tot cursul urmăririi silite și până la expirarea termenului prevăzut la art. 854 alin. (1) din NCPC, debitorul ori altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare.
Astfel, s-a susținut că sub acest aspect, creditorul urmăritor ar putea obține desființarea sechestrului asigurător doar consemnând la dispoziția organului de urmărire penală, respectiv instanței de judecată, sumele de bani ce constituie obiect al măsurii confiscării speciale determinate până la acel moment, iar prin aceasta să obțină desființarea măsurii asigurătorii. În lipsa unor garanții suficiente din partea creditorului ipotecar urmăritor, constituite în procedura arătată, s-a apreciat că nu s-ar putea dispune ridicarea sechestrului asigurător.
Astfel, apreciază ca statul ar trebui sa aiba un rang preferat fata de eventualele executări silite ce ar purta asupra acelorași bunuri. Astfel, titularii garanțiilor reale imobiliare ar deveni simpli creditori chirografari, creanța lor purtând doar asupra acelei parti din bun rămasa dupa ce creanța statului ar fi satisfăcuta. D. in acest fel s-ar putea da eficienta maxima dispozițiilor art. 163 din Codul de procedura penala, iar interesul general al statului ar prevala fata de interesul privat al creditorilor.
Cat privește concursul intre sechestrul unui bun imobil in materie fiscala si o executare silita demarata de un alt creditor, art. 154 alin. (6) si (7) din Codul de procedura fiscala dispune in sensul ca odată cu instituirea măsurii aisguratorii, creditorul fiscal dobândește un drept de ipoteca legala in temeiul căruia se va bucura de aceleași drepturi ca si cele conferite de ipoteca din dreptul comun.
De asemenea, potrivit art. 139 alin. (9) din Codul de procedura fiscala, in cazul in care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornita executarea, atat pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțele fiscale, cat si pentru titluri ce se executa in condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silita se va face, potrivit dispozițiilor Codului de procedura fiscala, de către organele de executare prevăzute de acesta.
Așadar, potrivit alin. (9) al ari. 139 C. proc.fisc. în cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât si pentru titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silită se va face, potrivit dispozițiilor C. Proc. Fisc, de către organele de executare prevăzute de acesta.
In consecința, bunul este indisponibilizat, astfel încat nu poate face obiectul unui partaj, care presupune transferul dreptului de proprietate si astfel solicită admiterea apelului si respingerea cererii introductiva de instanța.
În cel de-al doilea motiv, apelanta susține că instanța a apreciat in mod eronat cotele de 1/2 cuvenite soților asupra bunului imobil apartamentul de 3 camere situat in Caracal, ., ., apt. 8, ..
Se arată că imobilul-apartament in litigiu a fost achiziționat in baza contractului de vânzare cumpărare nr. 948/12.12.1990, pentru care a contractat un împrumut conform contactului nr. 135/12.12.1990.
In acest sens a achitat un avans in suma de 13.234 lei, iar diferența in rate lunare de 896 lei. Întrucât părinții au ajutat-o cu o suma mai mare de bani, respectiv 100.000 lei, a achitat împrumutul anterior finalizării acestuia, conform chitanței nr._/14.09.1995 pentru suma de 99.626 lei.
Precizează apelanta pârâtă ca nu a încheiat nici un înscris cu privire la aceasta gratificare, având in vedere gradul de rudenie foarte apropiat existent intre ea si mama sa.
Asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum si din proba cu introgatoriu luata paratului V. S., cota de contribuție la dobândirea apartamentului a fost de 90 % de catre apelanta pârâtă.
Având in vedere ca in timpul căsătoriei au dobândit si alte bunuri in cote egale de 1/2 pentru fiecare, iar apartamentul a fost achiziționat cu bani provenind dintr-o donație de la părinții săi, achitând cu aceștia prețul . 90 %, se impune să se constate ca a avut o contribuție majorata la dobândirea bunurilor comune de 75%. iar pârâtul V. S. de 25%.
Cu privire la stabilirea masei bunurilor de impartit si a cotei ce se cuvine fiecăruia dintre cei doi soti, apelanta pârâtă face precizarea ca legea admite ca se pot stabili cote inegale în virtutea unei contribuții mai mari a unuia dintre soti, iar acestuia urmează sa i se stabilească si o cota-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însa aceasta cota majorata trebuie stabilita in raport cu întreaga masa partajabila, iar nu în raport cu o anumita categorie de bunuri O asemenea soluție contravine principiului unității patrimoniului comun al soților.
In acest sens este Decizia nr. 1738/1978 a fostului Tribunal Suprem, in cuprinsul căreia se arata ca: "La determinarea cotelor ce se cuvin soților din bunurile comune, instanța nu trebuie sa pornească de la prezumția ca fiecare sot are dreptul la o cota invariabila de 50%, ci urmează sa stabilească in concret, pe baza de probe, care este întinderea drepturilor fiecărui sot asupra bunurilor comune, in raport de contribuția lor efectiva la dobândirea acestora ".
Așadar, instanța trebuie sa stabilească contribuția la dobândirea bunurilor celor doi soti fata de universalitatea bunurilor acestora si nu cu privire la fiecare bun sau categorie de bunuri luata in individualitatea sa, respectându-se astfel principiul universalității bunurilor dobândite de soți in timpul căsătoriei.
Apreciază ca nu este posibil sa existe doua tipuri de cote de contribuție, diferite in raport cu apartenența bunurilor la o anumita categorie sau asupra unui bun individual determinat.
Instanța este libera sa determine cote inegale in dobândirea tuturor bunurilor, stabilindu-le in raport cu contribuția fiecărui sot la dobândirea acestora, insa cotele chiar si inegale trebuie aplicate la totalitatea bunurilor supuse împarțelii.
La data de 30.03.2015 intimați reclamanții G. G.-H., G. Florența și G. M. F. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului formulat de apelanta pârâtă V. Z., ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că dispozițiile art. 826 și 854 alin 1 din N.C.P.C nu sunt aplicate în cazul de față, de care P. de pe lângă Judecătoria Caracal nu a început executarea silită fiind instituit doar sechestru judiciar, neexistând practic până la acest moment un act de executare silită, iar pe cale de consecință nici act de adjudecare.
Rangul de preferință prevăzut în art. 864 C.p.c. conferă prioritate intimaților reclamanți fată de stat, astfel că la lit. g se încadrează P. de pe lângă Judecătoria Caracal, prin ANAF.
Conform probelor de la dosarul cauzei nu rezultă faptul că ANAF are un titlu executoriu împotriva debitorului V. S. și nici faptul că s-a pus în executare un titlu de către ANAF, la această dată neexistând înregistrat un alt dosar de executare, silită decât cel de pe rolul lui B. N. I..
De aici se poate trage concluzia că nu sunt incidente dispoz. art. 139, alin 9 din C.p. fisc..
Se poate reține că sechestrul judiciar aplicat de P. de pe lângă Judecătoria Caracal nu împiedică ceilalți creditori personali ai debitului să solicite partajarea apartamentului, deoarece prin acest sechestru nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic în raport cu ceilalți creditori, urmând ca în cadrul executării silite să se facă concursul între creditori.
Instanța de fond în mod corect a reținut cota de 1/2 cuvenită soților asupra bunului imobil apartament cu 3 camere, situat în Caracal, ., ., ., acest fapt rezultând din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei.
Răspunsul dat de pârâtul V. S., la întrebarea nr. 8 din interogatoriu, în sensul că soția sa a avut o contribuție de circa 90 % la dobândirea apartamentului nu poate fi reținută deoarece nu este susținută de nici o altă probă, ba chiar intrând în contradictoriu cu celelalte probe de la dosar.
In acest sens, solicită a se avea în vedere că la data achiziționării apartamentului și până la achitarea integrală a contractului de credit, V. S., era angajat în muncă realizând venituri mai mari decât soția sa.
Chitanța emisă la data de 14.09.1995, în valoare de 99.626 lei nu face dovada decât a faptului că s-a achitat către unitatea bancară o sumă din credit și nicidecum că această sumă provine dintr-o gratificare de ... apelantei V. Z., astfel că în opinia lor instanța de fond în mod corect a reținut contribuția de 1/2 pentru fiecare soț.
Se mai arată că, celelalte motive invocate în cererea de apel, respectiv că trebuiau introduse bunurile la masa partajabilă, consideră că nu are legătură cu speța dedusă judecății, deoarece nici reclamanții și nici executorul judecătoresc nu pot cunoaște ce bunuri mobile au soții, acestea nefiind înscrise oficial la primărie.
In momentul în care executorul judecătoresc a înaintat adresă către Primăria Caracal, i s-a răspuns că intimatul V. S. figurează înscris în evidențele fiscale numai cu apartamentul din cauza de față.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de apel, tribunalul reține că, într-adevăr, prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 21.08.2013, apartamentul cu 3 camere, situat în Caracal, ., ., ., jud. O., a fost declarat sechestrat în baza ordonanței de aplicare a sechestrului în dosarul de urmărire penală nr. 2229/P/2013.
Potrivit art. 163 V.C.proc.civ., tribunalul reține că măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei.
Raționamentul apelantei, potrivit căruia o cerere de natura celei formulată de reclamanți ar fi inadmisibilă ca urmare a indisponibilizării, contravine prevederilor art. 163 - 170 din V.C.proc.pen..
Definind regimul unor măsuri asigurătorii susceptibile de a fi luate în procesul penal, aceste prevederi legale indicau fără echivoc că ele constituiau doar o formă de restrângere - pentru o perioadă limitată de timp - a exercitării de către proprietarul bunului a dreptului de dispoziție, fără a modifica sau transfera însuși dreptul de proprietate. Scopul măsurilor asigurătoriieste de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor sus-menționate.
Prin urmare, împrejurarea că în cursul urmăririi penale a fost instituită o măsură asiguratorie cu privire la apartamentul soților nu împiedică pe creditorii personali ai unuia dintre aceștia ca, pe temeiul art. 818 C.proc.civ. (art. 817 C.proc.civ. în forma la data pronunțării sentinței instanței de fond) să solicite partajul bunurilor comune, așa cum de altfel prevede și art. 353 C.civ..
Susținerea apelantei privitoare la începerea executării silite de către organele fiscale, nefiind dovedită, nu poate fi primită de tribunal.
Tot astfel, în speță nu se poate reține încălcarea art. 863 alin. 1 C.proc.civ. (art. 862 alin. 1 anterior republicării), conform căruia „În tot cursul urmăririi silite și până la adjudecarea bunului imobil, debitorul sau orice altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare.”, atât timp cât singurii creditori urmăritori, la momentul actual, sunt intimații, iar în cauză nu s-a pus problema desființării măsurii asiguratorii dispusă în dosarul penal nr. 2229/P/2013.
Cum în prezent nu se pune problema executării silite privind creanțe fiscale, din moment ce apelanta nu a dovedit că vreun creditor fiscal ar fi declanșat urmărirea silită a debitorului V. S., nici dispozițiile art. 139 alin. 9 C.proc.civ. nu își găsesc aplicabilitatea în cauza de față.
Și cel de-al doilea motiv de apel este nefondat.
Contrar celor susținute de apelantă, probele de la dosar converg spre concluzia argumentată că la dobândirea apartamentului în discuție părțile au avut o contribuție egală, respectiv de 50% intimatul debitor și de 50% apelanta.
Tribunalul reține că legislația civilă nu stabilește criteriile în funcție de care se apreciază contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, motiv pentru care în practica judiciară și literatura de specialitate s-a stabilit, pentru rezolvarea acestei chestiuni, că instanțele de judecată nu trebuie să pornească de la premiza contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune, ci trebuie să administreze probe pentru lămurirea acestui aspect, o cotă egală urmând a se stabili doar atunci când nu există elemente din care să rezulte o contribuție diferită.
Contribuția se stabilește nu numai in functie de aportul de ordin material al soților, ci și in functie de munca prestată în gospodărie și pentru creșterea copiilor, se ține seama de orice alte imprejurări de natură să contribuie la determinarea corectă și echitabilă a participării soților la patrimoniul comun, cum ar fi: ajutorul primit din partea părinților la asigurarea locuinței și a intreținerii gospodăriei soților sau de donațiile ce au fost folosite în scopul achiziționării de bunuri comune, de imprejurarea dacă unul dintre soți s-a sustras de la prestarea unei munci folositoare, ori că a irosit o parte din bunurile comune, de inegalitatea veniturilor soților, contribuția fiecărui soț la lichidarea sau reducerea pasivului comunitar, sumele de bani pe care unul din soți le-a cheltuit cu întretinerea copiilor săi, sau dacă soțul a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț și orice alte asemenea imprejurari.
Susținerea apelantei potrivit căreia banii constituie un ajutor acordat soților, iar intenția părinților pârâtului a fost de a gratifica ambii soți nu este corectă.
Este drept că practica judecătorească este în sensul că darurile de nuntă făcute de părinții unuia dintre soți, care sunt donații, devin bunuri comune, în timp ce donațiile făcute tot de părinții unuia dintre soți, dar în timpul căsătoriei, și nu cu ocazia serbării nunții, nu pot fi considerate ca fiind acordate în favoarea ambilor, întrucât în acest caz nu se poate presupune intenția gratificării ambilor soți.
În acest caz, însă, apelanta nu a făcut proba gratificării de către părinții săi cu suma de 95.000 lei, astfel că în mod legal instanța de fond a înlăturat această afirmație.
Tot astfel, mărturisirea intimatului V. S. de la întrebarea nr. 8 din interogatoriu a fost înlăturată în mod legal de către instanța de fond, care a reținut în mod corect împrejurarea că nu se coroborează cu alte mijloace de probă, fiind făcută în scopul fraudării intereselor propriilor creditori.
Reală este și susținerea teoretică a apelantei în sensul stabilirii contribuției nu pentru fiecare bun în parte, ci pentru întreaga comunitate.
În condițiile în care existau și alte bunuri dobândite de soți în timpul căsătoriei, nimic nu o împiedica pe apelantă să releve aceste aspecte instanței de fond, pentru că, în lipsa unor asemenea precizări, instanța nu putea să stabilească, din oficiu, ce alte bunuri mai sunt de împărțit.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă.
În temeiul art. 453 raportat la art. 451 alin. 1 C.proc.civ. și la cererea intimatului, tribunalul va obliga pe apelantă să plătească intimatului G. G. H. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
În acest sens, tribunalul reține că, potrivit art. 451 C.proc.civ., „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”
În interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, instanța va reduce cheltuielile de judecată pretinse de intimatul G. G. H., respectiv a onorariului apărătorului ales în sumă de 1.000 lei, reținând că suma de 500 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astfel, raportându-se la criteriile legale, tribunalul, în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, apreciază, prin prisma proporționalității, în raport cu complexitatea activității depuse de avocat, corelată cu complexitatea cauzei și importanța litigiului, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut în pretenții.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, și în limita unui cuantum rezonabil.
În acest context, trebuie precizat că tribunalul, prin cenzurarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocațial, nu a intervenit în raporturile juridice dintre apărătorul ales și clientul său, ci a stabilit, în mod corespunzător, în cadrul raportului juridic procesual civil, cuantumul acestor cheltuieli, atribut ce îi revine în virtutea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă V. Z., domiciliată în Caracal, ., .,., cu domiciliul procesual ales pentru comunicare la Cabinet de Avocat Fuchs Iudith cu sediul în C., ., ., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 50 din 12.01.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât V. S., domiciliat în Caracal, ., .,., și cu intimați reclamanții G. G. H., G. FLORENȚA și G. M. F., domiciliați în Caracal, .. 5, Județul O., ca nefondat.
Obligă pe apelantă la 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul G. G. H..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 02.07. 2015.
Președinte, V. V. | Judecător, S. O. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.7/16.07.2015
Judecător fond D. D.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 246/2015. Tribunalul OLT | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 491/2015.... → |
|---|
