Rezoluţiune contract. Sentința nr. 495/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 495/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 954/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 954/2015
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător I. M.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant C. I., domiciliat în B., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 495 din 13 martie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimați pârâți S. V., domiciliată în B., ., Județul O., și S. NICUȘOR cu dom ales la C.. AV. S. I., cu sediul în B., .. 7, Județul O.,având ca obiect rezoluțiune contract .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul reclamant C. I. personal și asistat de avocat I. Livius, intimata pârâtă S. V., și avocat S. I. pentru intimatul pârât S. Nicușor.
Procedura legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care: se învederează instanței că prin serviciul arhivă s-a depus la dosar la data de 28.10.2015 din partea răspuns la întâmpinare din parte intimatei pârâte S. (fostă C.) V. și a apelantului reclamant C. I. și copie de pe decizia asupra capacității de muncă nr. 75/08.02.1995 pentru apelantul C. I..
Instanța în conformitate cu prevederile 131 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 95 alin. 2 privitoare la competența Tribunalului și art. 466 alin. 1 Cod proc. Civ. privitoare la calea de atac a apelului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Intimata pârât S. V. depune la dosar copie de pe certificatele medico - legale nr. 1157/A2 din 04.11.2014 și nr.996/A2/17.09.2014.
Instanța comunică copie de pe aceste acte medicale domnului avocat S. I. pentru intimatul pârât S. Nicușor.
Părțile având pe rând cuvântul învederează instanței că nu mai au alte acte de depus la dosar sau probe de solicitat.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Avocat L. I. pentru apelantul reclamant C. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului pentru motivele expuse în cererea de apel, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă S. V., având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de apelantul reclamant C. I., motivat de faptul că acesta nu a primit nici o sumă de bani și nu a fost în cunoștință de cauză și nici nu a avut discernământul necesar la încheierea chitanței din 3 martie 2011.
Avocat S. I., pentru intimatul pârât S. Nicușor având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.09.2014, sub nr._, reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâții S. V. și S. Nicușor, solicitând instanței rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare din data de 03.03.2011, care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 1895/2011 a Judecătoriei B.. A solicitat, de asemenea, anularea acestui act, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 03.03.2011 pârâții și-au exprimat intenția de a cumpăra de la el o casă situată în orașul B., ., jud. O., împreună cu suprafața totală de teren intravilan de 1179 mp și 2500 mp teren arabil extravilan, în acest sens convenind să încheie o promisiune de vânzare-cumpărare, urmând ca în momentul în care pârâții îi vor achita suma de 7500 lei, stipulați în respectivul act, să se prezinte la un birou notarial în vederea autentificării promisiunii de vânzare-cumpărare.
A mai arătat reclamantul că pârâții în mod fraudulos au stipulat în respectiva înțelegere că prețul a fost plătit, iar ulterior s-au adresat instanței de judecată în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. A menționat că pe toată perioada procesului a fost indus în eroare de pârâți, care i-au spus că aceea era procedura legală și că urma să primească prețul ulterior pronunțării instanței. A menționat că pârâții i-au înmânat spre semnare o întâmpinare al cărei conținut nu reprezenta voința sa de la acel moment, însă datorită vârstei și problemelor oftalmologice nu a putut lectura conținutul înscrisului.
Reclamantul a arătat în continuare că după soluționarea cauzei, pârâții nu au mai recunoscut că trebuie să-i plătească suma de 7500 lei, deși a efectuat nenumărate demersuri pentru a obține acea sumă. A menționat că și-a exercitat în continuare dreptul de proprietate asupra bunurilor menționate, care au rămas în posesia sa, achitându-și în nume propriu obligațiile fiscale și nefiind deranjat sau somat de pârâți, care nu și-au exprimat voința de a intra în posesia bunurilor.
Totodată, reclamantul a invocat și faptul că actul este inopozabil față de terți din culpa exclusivă a pârâților care nu au efectuat formalitățile de publicitate imobiliară.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1724 C.civ.
Pentru dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei copia actului său de identitate, copia înscrisului sub semnătură privată denumit „Chitanță” datat 03.03.2011, copia titlului de proprietate nr. 7893/39 din 18.12.2001, copii ale sentințelor civile nr. 788/06.05.2004 și nr. 1895/25.10.2011 ale Judecătoriei B., copii de pe 4 chitanțe de plată a impozitelor, certificat de atestare fiscală și certificat de sarcini.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 470 lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S. V. s-a arătat de acord cu admiterea acțiunii reclamantului, recunoscând toate susținerile acestuia din acțiune.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta S. V. solicitând instanței să ia act de mărturisirea acesteia. A solicitat, de asemenea, să se constate că pârâtul S. Nicușor este decăzut din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții de ordine privată, deoarece nu a depus întâmpinare în termenul legal.
În data de 06.11.2011 pârâtul S. Nicușor a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că a fost depășit termenul de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958.
În privința fondului cauzei, a arătat că reclamantul este unchiul pârâtei S. V., care este soția sa și cu care se află în proces de divorț, relațiile dintre ei fiind foarte tensionate. A arătat că nu a depus întâmpinare în termen deoarece nu mai locuiește în apartamentul locuință comună, astfel că nu a primit comunicarea, iar pârâta nu l-a anunțat de acest proces, aflând întâmplător despre acesta cu ocazia prezenței la judecătorie pentru judecarea ordinului de restricție, motiv pentru care a solicitat repunerea în termenul de depunere a întâmpinării.
A mai arătat că acțiunea reclamantului reprezintă o încercare a acestuia, în înțelegere cu pârâta S. V., de a scoate din masa bunurilor de partajat imobilul dobândit în timpul căsătoriei, fiind edificatoare în acest sens poziția pârâtei manifestată prin întâmpinare. A menționat că prețul de 7500 lei a fost achitat la data de 03.03.2011, fiind îndeplinite condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare care au fost verificate de instanța de judecată care a validat vânzarea.
A menționat pârâtul că reclamantul nu a fost indus în eroare cu privire la modalitatea de încheiere a actului de vânzare-cumpărare, fiind conștienți că actul nu se poate încheia la notar în lipsa cărții funciare. În privința posesiei, pârâtul a precizat că, deși nu a locuit zi de zi în casa respectivă, mergea aproape zilnic acolo deoarece a renovat casa din temelie, aducându-i numeroase îmbunătățiri, iar la final de săptămână locuia acolo. A specificat că reclamantul nu mai locuia în casa vândută, ci într-o anexă cu două încăperi construită de el și soția sa înainte de a se apuca de renovarea casei, special pentru ca reclamantul să locuiască acolo.
Referitor la inopozabilitatea actului pentru lipsa formalităților de publicitate imobiliară, pârâtul a arătat că lipsa înscrierii dreptului nu poate fi invocată de o parte contractantă împotriva celeilalte părți.
Pârâtul a atașat la întâmpinare un extras de pe portalul Judecătoriei B. și copia sentinței civile nr. 2289/22.10.2014 a Judecătoriei B..
Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtului, reclamantul a reiterat solicitarea de decădere a pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții relative. A solicitat respingerea excepției invocate, arătând, în esență, că dreptul dedus judecății este unul real, nefiind aplicabil termenul de prescripție de 3 ani.
Cu privire la fondul cauzei, reclamantul a arătat că dolul este evident și prin prisma eludării cu bună știință a prevederilor art. 30 din Legea nr. 17/2000 pentru protecția persoanelor vârstnice, fiind interzisă înstrăinarea fără menționarea unei modalități de întreținere. A menționat că este o persoană în vârstă și bolnavă. A mai menționat că la acea vreme pârâtul nu mai avea serviciu, deoarece fusese concediat și i se imputa plata unei sume de 5000 lei pe care a plătit-o cu mare greutate.
A mai arătat reclamantul că înțelegerea reală care a avut loc între părți a fost aceea de a se achita suma de 7500 lei iar el să fie întreținut de cei doi pârâți, aspect recunoscut indirect de pârât.
Pârâtul S. Nicușor a fost repus în termenul de depunere a întâmpinării în ședința publică din data de 21.11.2014, dată la care a fost soluționată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivarea regăsindu-se în încheierea de ședință din acea dată (filele 55-56).
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu interogatoriile părților și proba cu martorii T. A. și F. M.. Pe lângă înscrisurile depuse inițial la dosar, reclamantul a mai depus pe parcursul judecății o adeverință medicală și copia unei decizii a S.C. DUMAGAS TRANSPORT S.A., iar pârâtul S. Nicușor a mai depus la dosar copia adeverinței nr. 1700/29.12.2014 eliberate de .. La dosar a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei B..
Prin sentința civilă nr. 495/13.03.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria B. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. I. și l-a obligat pe acesta la plata către pârâtul S. Nicușor a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în data de 03.03.2011 părțile din prezenta cauză s-au prezentat la Cabinetul de Avocat F. M., unde au încheiat un înscris sub semnătură privată denumit „Chitanță” (fila 8), prin care reclamantul se obliga să le vândă pârâților, pentru prețul de 7500 lei, o casă situată în orașul B., ., jud. O., împreună cu suprafața totală de teren intravilan de 1179 mp și 2500 mp teren arabil extravilan. După cum reiese din declarația martorului F. M. (fila 82), cu ocazia semnării actului, reclamantului i s-a adus la cunoștință conținutul acestuia, actul fiindu-i citit atât de martor cât și de pârâtă.
Ulterior, în data de 03.10.2011, în baza înscrisului sub semnătură privată menționat mai sus, pârâții s-au adresat Judecătoriei B. solicitând, în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauză, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele cuprinse în act, fiind constituit dosarul_ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1895/25.10.2011 (filele 12-13) prin care acțiunea pârâților din dosarul de față a fost admisă.
În privința capătului de cerere vizând rezoluțiunea actului pentru neplata prețului, instanța de fond a reținut că acest aspect (cel al plății prețului) a fost lămurit prin sentința civilă nr. 1985/25.10.2011, în considerentele căreia s-a reținut că reclamanții (pârâții din cauza de față) au achitat prețul. Potrivit art. 430 alin. 2 C.proc.civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină. De asemenea, potrivit art. 431 alin. 2 C.proc.civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă Astfel, în speță operează efectul pozitiv al lucrului judecat, chestiunea litigioasă lămurită anterior neputând fi contrazisă.
Instanța de fond nu a reținut nici existența dolului ca și cauză de nulitate relativă a convenției încheiate între părți, din probele administrate nereieșind existența vreunor manopere dolosive din partea pârâților în scopul inducerii sau menținerii în eroare a reclamantului, cu ocazia încheierii actului. Așa cum s-a arătat, reclamantul a semnat actul contestat de bunăvoie și în cunoștință de cauză, conținutul acestui act fiindu-i adus la cunoștință
Nu s-a ținut cont de întâmpinarea și răspunsurile date de pârâtă la interogatoriile pregătite de către reclamant și pârât (filele 28-29, 68-72), fiind evidentă relația apropiată a acesteia cu reclamantul și existând posibilitatea ca între aceste două persoane să fi apărut o înțelegere în scopul fraudării intereselor pârâtului, prin scoaterea din masa de partajat care urmează să se împartă între pârâtă și pârât a imobilelor cuprinse în actul a cărui rezoluțiunea și anulare se cere.
Referitor la dispozițiile Legii nr. 17/2000 invocate de către reclamant, instanța de fond a arătat că, după cum reiese din art. 30 alin. 2 din respectiva lege, procedura reglementată acolo nu era obligatorie în cazul dedus judecății, în condițiile în care prin actul atacat nu s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra vreunui bun, actul generând doar un drept de creanță opozabil reclamantului în patrimoniul pârâților.
În ceea ce privește transferul de proprietate, acesta s-a realizat prin sentința civilă nr. 1895/25.10.2011 din dosarul nr._ al Judecătoriei B., sentință definitivă și irevocabilă. Astfel stând lucrurile, prin soluționarea cauzei de față nu poate fi atinsă soluția pronunțată în dosarul respectiv, aceasta bucurându-se de autoritate de lucru judecat, fiind știut că o hotărâre judecătorească poate fi desființată sau modificată numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.
De asemenea, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., potrivit căruia partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanța de fond a obligat reclamantul la plata către pârâtul S. Nicușor a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel apelantul reclamant C. I., prin care solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul casă și cele 4 suprafețe de teren din B., cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivele de apel depuse la data de 20.04.2015, apelantul reclamant consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât nu a avut în vedere întreg probatoriul existent la dosarul cauzei care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, a interpretat greșit actul dedus judecății și nici măcar nu a avut în vedere poziția pârâților intimați în această cauză.
Astfel, deși s-a formulat întâmpinare din partea pârâtei prin care recunoștea că într-adevăr nu a primit nicio sumă de bani pentru imobilul teren și construcții din orașul B., pentru care a întocmit chitanța reprezentând un înscris sub semnătură privată datată din 03.03.2011, instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal acțiunea și nu a înțeles că nu a fost o vânzare-cumpărare, întrucât într-un contract de vânzare-cumpărare pentru validitatea acestuia vânzătorul are obligația de a preda bunul vândut cumpărătorului, iar cumpărătorul are obligația de a plăti prețul acestui bun pentru care s-au înțeles. Arată că, în situația lor nu a existat un preț pe care să-l primească, cu atât mai puțin prețul menționat în chitanța din 03.03.2011.
Mai mult, instanța de fond a apreciat că pârâtul a depus întâmpinarea în termenul legal în condițiile în care acesta nu a depus întâmpinare nici măcar până la primul termen de judecată.
Susține că potrivit legislației în vigoare pentru validitatea unei vânzări și a unui contract de vânzare-cumpărare când vânzătorul are o vârstă de peste 60 de ani, în cauza de față vânzătorul având o vârstă de peste 70 de ani, este obligatoriu ca vânzătorul să aibă un tutore, motivarea instanței de fond că acel înscris nu ar fi transferat dreptul de proprietate este din nou o interpretare greșită cu o greșită aplicare a legii, întrucât dacă nu ar fi existat acel înscris intitulat chitanță, nu s-ar fi emis sentința civilă în baza căreia s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea.
Mai arată că, tocmai prin sentința nr. 1895/2011 din dosarul nr._, s-a luat act de acest înscris intitulat chitanță, în baza căreia s-a constatat că s-ar fi transferat dreptul de proprietate.
În aceste condiții, apreciază că motivarea instanței de fond nu numai că este netemeinică și nelegală, dar este contradictorie atât cu situația de fapt, cât și cu cea de drept.
Precizează că instanța de fond, pentru a dovedi netemeinicia acestei sentințe, motivează că înțelegerea reală între părți ar fi fost ca să le dea aceste imobile construcții și teren din B. în schimbul întreținerii reclamantului cu toate cele necesare traiului până la deces și înmormântare după obicei, aspect recunoscut indirect de pârât.
Instanța recunoaște că însăși pârâtul din această cauză a recunoscut că nu s-a plătit nici un preț, însă cu toate acestea i-a respins ca neîntemeiată cererea.
De asemenea, arată că un aspect foarte important este și acela al datării chitanței, din probele existente la dosarul cauzei fiind contradicții flagrante între depoziția martorului F. M., a datei de pe chitanță 03.03.2011 și a momentului în care se susține că s-ar fi sugerat cuantumul prețului și momentul plății prețului.
Consideră că nu avea cum să sugereze martorul cuantumul prețului și plata prețului la data de 03.03.2012, întrucât ei nu se întâlniseră la acea dată.
Intimata pârâtă S. V. a depus întâmpinare prin care solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Precizează că instanța de fond a interpreta greșit actul dedus judecății cu o greșită aplicare a legii, întrucât într-un contract de vânzare-cumpărare pentru validitatea acestuia, vânzătorul are obligația de a preda bunul vândut cumpărătorului, iar cumpărătorul are obligația de a plăti prețul acestui bun pentru care s-au înțeles.
Arată că, în situația lor nu a existat un preț pentru că nu s-a plătit nicio sumă de bani, cu atât mai puțin prețul menționat în chitanța din 03.03.2011.
Precizează că motivarea instanței de fond este și contradictorie atât în ceea ce privește situația de fapt cât și în drept, întrucât înțelegerea reală între ei a fost să le-a dea terenul și construcțiile din B. în schimbul întreținerii apelantului cu toate necesare traiului până la deces și înmormântare, situație recunoscută chiar de numitul S. Nicușor indirect, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
În această situație, instanța recunoaște și că S. Nicușor a recunoscut că nu a plătit nici un preț, însă cu toate acestea i-a respins cererea.
De asemenea, arată că un aspect foarte important este și acela al datării chitanței, din probele existente la dosarul cauzei fiind contradicții flagrante între depoziția martorului F. M., a datei de pe chitanță 03.03.2011 și a momentului în care se susține că s-ar fi sugerat cuantumul prețului și momentul plății prețului.
Consideră că nu avea cum să sugereze martorul cuantumul prețului și plata prețului la data de 03.03.2012, întrucât ei nu se întâlniseră la acea dată.
Și intimatul pârât S. Nicușor a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat cu obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Susține că motivele de apel invocate de apelantul - reclamant sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele argumente:
Precizează că reclamantul C. I. este unchiul fostei sale soții S. (în prezent C.) V., care deși are calitatea de pârâtă în acest dosar, s-a comportat și se comportă ca și când ar fi reclamant, ea fiind de fapt autorul moral al acestei acțiuni. A acționat tot timpul cu rea credință, prin indicarea adresei lui la domiciliul său, deși nu mai locuiește acolo, acesta fiind și motivul pentru care a solicitat instanței de fond să fie repus în termenul de depunere a întâmpinării.
Acțiunea reclamantului C. I. de a anula actul de vânzare -cumpărare reprezintă o încercare a acestuia, în înțelegere cu fosta soție S. V., cu scopul evident de a scoate de la masa bunurilor comune imobilul dobândit în timpul căsătoriei. În acest sens, este edificatoare poziția intimatei pârâte exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, atât la instanța de fond, cât si în apel, prin care este de acord întru-totul cu reclamantul.
A susținut acest lucru și la instanța de fond, unde această ipoteză era doar o presupunere, care între timp a devenit certitudine, deoarece fosta soție a promovat acțiunea de partaj bunuri comune și după cum se poate observa din cuprinsul acesteia, nu a indicat ca făcând parte din masa bunurilor comune și imobilul dobândit prin cumpărare de la reclamant, cauza făcând obiectul dosarului civil nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei B..
Motivul principal invocat de reclamant, respectiv neachitarea prețului de 7.500 lei nu este adevărat, în realitate prețul a fost achitat integral la data de 03.03.2011, așa cum rezultă atât din înscrisul încheiat la acea dată, cât și din întâmpinarea depusă personal în dosarul nr._, în care s-a validat vânzarea și s-a pronunțat hotărârea ce ține loc de act autentic.
Acest aspect privind achitarea prețului, ce reprezintă un element de bază al obiectului contractului, fară de care nu sunt îndeplinite condițiile de validitate ale contractului de vânzare - cumpărare, a fost verificat de instanța de judecată ce a validat vânzarea, în caz contrar, convenția neputând fi validată.
Rezultă cu certitudine din probele administrate faptul că reclamantul a mers personal cu pârâții la sediul unui cabinet de avocatură unde au încheiat actul sub semnătură privată, acesta fiindu-i citit atât de avocat, cât și de pârâtă.
Foarte important în acest sens, sunt contradicțiile date la răspunsurile la interogatoriile ce le-au fost luate celor doi și în special răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 9, care nu-și mai amintește nici cel puțin împrejurările în care a promovat această acțiune în instanță.
Nu poate fi acceptată susținerea reclamantului potrivit căreia a fost indus în eroare cu privire la modalitatea de încheiere a actului de vânzare-cumpărare, deoarece au stabilit de comun acord la data de 03.03.2011 că actul îl vor încheia prin intermediul instanței de judecată, acesta fiind și motivul pentru care în finalul chitanței au convenit că dacă până la data de 10.07.2011 nu vor încheia actul la notariat, ,,cumpărătorul are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată fără nici o înștiințare ".
In mod legal, instanța de fond a reținut că în cauză nu se poate dispune rezoluțiunea actului pentru neplata prețului, deoarece acest aspect a fost lămurit prin sentința civilă nr. 1985/25.10.2011, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 430, 431 C.pr.civilă, referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Astfel în cauză operează efectul pozitiv al lucrului judecat, chestiunea litigioasă lămurită anterior neputând fi contrazisă.
A atașat la dosar, copie de pe acțiune și întâmpinare - reconvențională.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Nefondat pretinde apelantul reclamant că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, tribunalul constatând că, dimpotrivă, aceasta este pronunțată cu stabilirea corectă a stării de fapt și prin aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente speței.
În justificarea pretenție sale, apelantul reclamant a afirmat că prețul prevăzut în înscrisul sub semnătură privată nu a fost achitat, pârâții inducându-l în eroare pe parcursul judecății dosarului având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar întâmpinarea depusă în acel dosar nu reprezintă voința sa de la acea vreme.
Argumentele precizate de apelantul reclamant au fost examinate minuțios de instanța de fond, care a soluționat defavorabil solicitarea reclamantului, consecință a unei judicioase interpretări a probelor produse și aplicării dispozițiilor legale incidente.
În acord cu instanța de fond, tribunalul constată că la f. 12, 12 dosar fond se află sentința civilă nr. 1895/25.10.2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, prin care a fost admisă acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, formulată de reclamanții S. Nicușor și S. V. (intimați pârâți în prezenta procedură judiciară).
În condițiile în care apelantul reclamant din cauza de față a avut calitate procesuală pasivă în dosarul nr._, este evident că avea cunoștință atât de dosarul anterior, cât și de soluția pronunțată în acea cauză.
Instanța de fond, argumentându-și soluția pe prezumția legală conținută de art. 431 alin. 2 C.proc.civ., a apreciat că o nouă procedură judiciară, având ca finalitate dorită de apelantul reclamant rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin sentința civilă nr. 1895/2011, este neîntemeiată.
Cum în speță nu sunt îndeplinite cele trei condiții stabilite de art. 431 alin. 1 C.proc.civ., de a fi identitate de obiect, cauză și părți, făcută în contra lor în aceeași calitate, în cauză nu se putea reține excepția autorității de lucru judecat.
Este justificată aplicarea prevederilor art. 431 alin. 2 C.proc.civ., cu referire la art. 435 alin. 1 C.proc.civ., în condițiile în care o hotărâre judecătorească produce efecte de drept substanțial, pe planul dreptului material.
Atât timp cât una dintre condițiile de admisibilitate ale cererii formulate în dosarul nr._ o constituia tocmai plata prețului de către promitenții cumpărători, iar în considerentele sentinței civile nr. 1895/2011 s-a statuat în sensul îndeplinirii acestei condiții, o susținere contrară a apelantului reclamant este evident neîntemeiată.
Aceasta pentru că se opune unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, respectiv principiul securității raporturilor juridice care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie discutată.
Apelantul este în eroare asupra incidenței în cauză a motivului referitor la denaturarea sau schimbarea înțelesului unei convenții, or sub acest aspect soluția este dată cu respectarea cadrului și limitelor procesuale, instanța pronunțându-se asupra cererii de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 03.03.2011.
Cât privește susținerile vizând aplicarea greșită a prevederilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 17/2000 conform cărora persoana vârstnică va fi asistată la încheierea unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros ori gratuit un reprezentant al autorității tutelare, este de reținut că judecătorul este obligat să interpreteze și să aplice legea în spiritul ei, ținând seama de textul legal, potrivit regulii: unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
Ipoteza asistării din oficiu, poate fi acceptată ca o formă de garanție pentru persoana vârstnică la încheierea unor acte juridice, lipsa asistenței putând fi invocată atunci când există indicii că persoana vârstnică ar fi fost prejudiciată sau că exprimarea voinței sale juridice nu s-ar fi realizat liber, împrejurări ce nu pot fi reținute în cauza pendinte.
Contrar susținerilor apelantului reclamant, art. 30 alin. 2 din Legea nr. 17/2000 nu poate primi o altă interpretare, în condițiile în care prin el însuși, textul legal menționat nu prevede nicio sancțiune civilă sau de altă natură, în cazul nerespectării sale, aspect care nu poate fi ignorat de instanța de apel.
De altfel, acest text legal vizează în mod expres situația înstrăinărilor grevate de obligații de întreținere din partea cumpărătorilor, ceea ce nu este cazul în speță.
Sunt lipsite de fundament juridic criticile vizând ignorarea poziției procesuale a intimatei pârâte S. V., atât timp cât, așa cum s-a menționat anterior, principiul securității raporturilor juridice interzice contrazicerea chestiunii litigioase referitoare la plata prețului, dezlegată prin sentința civilă nr. 1895/2011.
Ca atare, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant.
În temeiul art. 451, 453 C.proc.civ. și la cererea intimatului S. Nicușor, tribunalul va obliga pe apelant la 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant C. I., domiciliat în B., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 495 din 13 martie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimați pârâți S. V., domiciliată în B., ., Județul O. și S. NICUȘOR cu dom ales la C.. AV. S. I., cu sediul în B., .. 7, Județul O., ca nefondat.
Obligă apelantul să plătească la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul S. Nicușor.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2015.
Președinte, S. O. | Judecător, I. M. | |
Grefier, A. D. |
Red.S.O.
Tehnored.S.O./IM
Jf:C.I.
Ex.5/23.12.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 951/2015. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 934/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
