Servitute. Decizia nr. 102/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 102/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 102/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 102/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător O. M. P.
Grefier R. I. T.
Pe rol soluționarea cererii formulată de petenta C. DE C. I. J. prin care se solicită completarea deciziei civile nr. 465/27.10.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, cauză având ca obiect apelul declarat de apelanta reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 390/28.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți . PRIMAR și C. DE C. I. J. - servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. I. în substituire pentru avocat C. M. pentru apelanta reclamantă ., care depune împuternicire avocațială nr._/2015 și delegație de substituire, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că petenta C. DE C. I. J. a solicitat judecarea în lipsă, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra cererii de completare a hotărârii judecătorești.
Avocat M. I. pentru apelanta reclamantă ., solicită respingerea cererii arătând că cererea prin care s-a solicitat acordarea cheltuielilor a fost formulată după 3 zile de la data la care instanța s-a pronunțat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2015, petenta C. DE C. I. J. a solicitat completarea deciziei civile nr. 465/27.10.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, Secția Civilă, în sensul de a se pronunța și asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, cerere formulată în scris.
În motivare, s-a arătat că cererea privind concluziile scrise a fost însoțită de chitanța de achitare a onorariului de avocat.
În drept au fost invocate disp. Art. 444 ind. 1 C.p.c.
Analizând cererea dedusă judecății, tribunalul constată următoarele:
Prin întâmpinarea depusă la dosar în apel petenta-intimată C. DE C. I. J. a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 465/27.10.2014 în dosarul nr._ Tribunalul O. a respins apelul declarat ca nefondat, însă a omis să se pronunțe asupra cererii formulate de intimată în sensul de obligării apelantei la cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 444 alin. C.p.c., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Cum în speță instanța de apel a omis să se pronunțe asupra capătului accesoriu de cerere având ca obiect obligarea la cheltuieli de judecată, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 465/27.10.2014 urmează a fi admisă, cu consecința completării dispozitivului.
În ceea ce privește soluția ce se va pronunța asupra cererii accesorii rămase nesoluționată, se reține că deși prin întâmpinare petenta a solicitat obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, chitanța care face dovada achitării onorariului de avocat solicitat cu acest titlu a fost depusă, împreună cu concluziile scrise, abia la data de 30.10.2014, ulterior pronunțării deciziei civile completate.
Or, potrivit art. 452 C.p.c., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Cu privire la închiderea dezbaterilor în fond, art. 394 C. stipulează că atunci când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, președintele închide dezbaterile, iar după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.
Din aceste prevederi legale rezultă fără echivoc faptul că dovezile depuse la dosar ulterior închiderii dezbaterilor asupra fondului, chiar și în situația amânării pronunțării, nu mai pot fi avute în vedere de către instanță cu ocazia soluționării cauzei.
Pe cale de consecință, cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat achitat cu chitanța nr._/16.06.2014 va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de completare a dispozitivului, formulată de petenta C. DE C. I. J., prin care se solicită completarea deciziei civile nr. 465/27.10.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, cauză având ca obiect apelul declarat de apelanta reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 390/28.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți . PRIMAR și C. DE C. I. J..
Completează dispozitivul deciziei nr. 465/27.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ în sensul că "respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata pârâtă C. de C. I. J.".
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2015.
Președinte, D. S. | Judecător, O. M. P. | |
Grefier, R. I. T. |
Red. OMP
Tehnored. MS
5 ex./ 20.04.2015
← Ieșire din indiviziune pe calea acțiunii oblice. Decizia nr.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
---|